• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

NOSTALGII

Ofranda

leg părul cu o eşarfa şi în difuzoare
aud moonlight sonata
într-o oarecare zi fusesem fără auz
deloc
simţeam cu degete febrile, muzica
în taina lacrimilor
melodios şi-o lună rotunda
scapara peste varfuri de brazi, doruri
tăcute, spuse doar în şoapta
la sfat cu mine insami şi din toate valurile mării
am ales pe cel mai anonim şi din toate verile
mi-aduc aminte de cea care a început
cu cireşe la urechi râzând sub crengi
cu frunze verzi ca privirea din care sorb trăirea
azi încă aud şi dacă închid ochii
păşesc peste note ca pe un cor de sunete
acum nu vreau să aud cu urechile
ci vreau să simt cum mă sfredeleşte
o privire atât de adânc încât sculptez secunde
pentru raftul din mine pe care aşez, ofrandă,
lacrima...

Mirela Nicoleta Toniţă
 
Visul copilului mic


Deasupra mea vin oameni
Cu chipuri monstruoase,
Ma-mbraca, ma dezbraca
Si ma hranesc cum vor,

Nu vad nimic prin pacla
Ce s-a lasat pe case,
Nici forta n-am sa-i sfaram,
Mi-e interzis sa zbor.

Nu e decat o ceata
De alb pe ziduri joase,
Nici degetul in gura
Nu-mi mai permit sa-l duc,

De groaza si slabire
Tot sufletu mi-as coase,
De-o piatra grea din munte,
Sau de un cuib de cuc.

Deodata, in tacerea
De dimineata deasa,
O creatura-nceata
Ma ia din locul meu,

Alunecand in neguri,
Cu mine-n jos se lasa;
Icoana se destrama
Sub un atac ateu.

Raman legat pe campuri,
Se-aude-n zare tipat,
O mana-n sus ma duce
Spre cuplul parintesc

Si, prin lumina lumii,
Cu greierat de scripet,
Adorm udat de lacrimi,
Visand ca-ncep sa cresc.




Andrei Paunescu


Orice Copil

Orice copil are un nume,
Orice copil are o zi,
Lumina lui aprinsă-n lume
De noapte ne-ar putea păzi.

Orice copil are o ţară,
Orice copil are părinţi,
Descoperind din vară-n vară
Alt joc al paşilor cuminţi.

Orice copil are o cale,
Orice copil are un gând,
Călătorind pe cer la vale
Şi printre spini din când în când.

Orice copil are un leagăn,
Orice copil crede-n poveşti,
Adăpostind o lume-ntreagă-n
Curaţii ochi copilăreşti.

Orice copil are o mare
Pe care-şi poartă barca lui,
Dar nu se-aşteaptă să coboare
La ţărmul mării nimanui.

Orice copil culege fluturi,
De dorul unei mângâieri,
Şi-ntoarce vremea la-nceputuri
Cu teamă de-al rosti pe “ieri”.

Orice copil se poate face
Şi floare şi păun şi cerb,
Silabisind cuvântul pace
Pe limba fiecărui herb.

Orice copil are sub gene
Şi stropi de rouă şi gheţari,
Hrăniţi din legile viclene
Din jocul unor oameni mari.

Orice copil reface-n minte
Destinul primului cuvânt,
Putând să strângă în cuvinte
Lumina-ntregului pământ.

Orice copil e o minune
Irepetabilă precum
Ivirea zilei din genune
Şi focul soarelui din scrum.


George Ţărnea
 



Poezia cireselor


desprinsa din prima imbratisare a verii,
ploaia cireselor se scutura
din alta lume, parca,
aratandu-si obrajii rosii
de emotia intalnirii cu noi.

nu poti sa iei o cireasa
si sa o mananci fara sa ii dezmierzi rotunjirea,
fara sa o rostogolesti intre degete
presimtindu-i miezul viu si cald
sub coaja elastica.

daca ar avea glas,
ciresele ar fredona veselia vietii,
absorbind, in robusta lor intregire,
daruri ale pamantului, oferite cerului,
si ajunse apoi la noi, din intamplare.

si sangele lor devine sangele nostru,
iar zambetul verii infloreste in noi
cand, uitand orice varste,
ne agatam incantati la urechi
cerceii tineretii cu chip de cirese...


Dia

---------------------------

Fabula cireşelor


Într-o zi, pe la ‘nserat
Când cireşul s-a culcat,
O cireaşă mai frumoasă
Şi o cireşică sfioasă
Tăifăsuiau fără ‘ncetare
Iar cireaşa striga tare:
“Eu sunt o cireaşă mare
Şi-s frumoasă fără asemanare!
Rangul ‘mi este mai măreţ,
Neamul mi-e foarte semeţ…
Voi fi servită ca gustare
Unui boier sau unui rege mare
Iară tu vei fi mâncată
La o masă mică şi săracă.”
Pe când astfel ea vorbea
Viermele din umbră asculta…
El văzând-o aşa frumoasă
Şi crezând-o mai gustoasă,
Pe gânduri nici un pic n-a stat
Şi din ea s-a înfruptat…
Cireşica cea micuţă,
Cea urâtă şi slabuţă
De o fetiţă fu culeasă
Şi adusă la o masă
Nici mai mică, nici mai ‘naltă
Numai bine aşezată…

Morala:
Precum proverbul vechi ne spune,
“Lauda de sine nu miroase a bine”!


---------------------------------------------------------------------------------
Portret cu cirese la urechi

Ana Blandiana

Mi se mai coc
Langa urechi
Astazi perechi
Maine deloc
Cirese dulci
Copilaresti
Tu inca esti
Ca si atunci
Usor din umeri
Cand te-ndoi
Foi de trifoi
Tu inca numeri
Tu inca-mi pui
Ca alteori
Cununi de flori
Pe sub gutui
Si pe sub pruni
Pe sub caisi
Cu ochii-nchisi
Tu inca-aduni
Luni si cu marti
Si joi cu vineri
De anii tineri
Sa ma desparti


Cirese port
Cercei de-o oara
Ce-mi inconjoara
Obrazul mort
Si cat de straniu
Cununi de flori
Maci si bujori
Imi stau pe craniu.
 
La cireş
(după Ion Creangă), poezie culeasă de penet,fara a cunoste autorul

Rar cireş în tot satul
Ca la tuşa Măriuca
De mă prinde, însă, hârca
Cu bătaia mă omoară.
Ah! îmi lasă gura apă!
Trebuie să fur şi pace!
Intru-ntâi la dânsa-n casă:
Vreau să văd ce treabă face.
" - Tuşă, văr Ion e-acasă,
El nu merge la scăldat?"
" - Nuu, sumane să-şi aducă -
De-astă noapte a plecat
Tocmai la Condreni, departe,
La o piuă sub Cetate!"
" - Rău îmi pare, mătuşică,
S-auzim de sănătate!"
Mă prefac că merg la scaldă,
Dar în gând îmi socotesc
Că mai bine ca acuma
Nu puteam să nimeresc.
Şi, ca un băiat de treabă,
Eu fac stânga împrejur,
Sar un gard, m-apuc de creangă
Şi cireşe-ncep să fur.
Tocmai când zoream, cu frică,
Sânul să mi-l umplu bine,
Hop! deodată, mânioasă,
Cu o jordie la mine:
" - Cum, aicea ţi-e scăldatul!
Dă-te jos, împieliţate,
Să-ţi arate Măriuca
După faptă şi dreptate!"
Ce să te cobori, bădie,
Că e foc şi pară jos!
Unde dă dracul de babă
Piere carnea de pe os!
Când încearcă să se suie
Pe tulpină, mânioasă,
Din cireş eu zdup! deodată
Sar în cânepa frumoasă.
Baba fuge după mine,
Eu fug iute, iepureşte,
Şi deodată cade baba
Şi-ntre fire se-ncâlceşte
Suduind şi sugrumând.
Eu credeam că-n ziua-aceea
Doar atât mi-a fost năpasta,
Dar seara, când aude tata
Trebuşoara asta,
Mi-a tras, vere, o bătaie
De-o voi ţine minte
Până şi-ntre patru lemne!
 
Dor de poezie :P


Iubire

Iubesti - când ulciorul de-aramă
se umple pe rând, de la sine
aproape, de flori si de toamnă,
de foc, de-anotimpul din vine.

Iubesti - când suavă icoana
ce-ti faci în durere prin veac
o tii înrămată ca-n rana
străvechiului verde copac.

Iubesti - când sub timpuri prin sumbre
vâltori, unde nu ajung sorii,
te-avânti să culegi printre umbre
bălaiul surâs al comorii.

Iubesti - când simtiri se desteaptă
că-n lume doar inima este,
că-n drumuri la capăt te-asteaptă
nu moartea, ci altă poveste.

Iubesti - când întreaga făptură,
cu schimbul, odihnă, furtună
îti este-n aceeasi măsură
si lavă pătrunsă de lună.


Lucian Blaga


Sau........

Dorul


Setos iti beau mirasma si-ti cuprind obrajii
cu palmele-amindoua, cum cuprinzi
în suflet o minune.
Ne arde-apropierea, ochi în ochi cum stam.
Si totusi tu-mi soptesti: "Mi-asa de dor de tine!"
Asa de tainic tu mi-o spui si dornic, parc-as fi
pribeag pe-un alt pamânt.

Femeie,
ce mare porti în inima si cine esti?
Mai cânta-mi inc-o data dorul tau,
sa te ascult
si clipele sa-mi para niste muguri plini,
din care infloresc aievea -- vesnicii.
 
Gusta cineva poezii de avangarda ? P



Cu pasiune

de Gherasim Luca
traducere de Ștefania Mincu, din Avangarda literară românească


pas pas paspaspas pas
pasppasppas pas paspas
pasul pas falsul pas pasul
paspaspas pas nefast
nefa nefast nefastul pas
paspas pas pasul papà
nefast papà nefastul pasul
paspas pasă paspaspasă
pasă pasă el pasă el pas pas
el pasă pasul pas de papă
de papă pe papă din pas din pasă
pass pasă pași pe pe
pasul pasi pasi pasi pișați-vă pe
papă pe papa pe el pe ea pe
pipa lui papà a papei pișați-vă în masă
pass paass pasi paspasi pasa
basul pasi passpasi cu
pasiu pasiu basul jos
pas pasiune basul și
și nu do de jos nu
nu nu do pasă pasiupasiune do
nu do nu do nu pasi nu dominați
nu vă dominați pasiunile pasive nu
nu vă domino pasiu vă vă
ssis vă pasiu nu dodo vă
vă dominouri de dor
e păpăcat de dodor
de pas pas nu domi
pas paspasa pasiu
vă pas nu do nu do nu vă dominați
pase pasiunile vă pas vă
vă pas devo devorante nu do
nu vă dominați raț
nu vă ra
nu do devorante nu do nu vă dominați
raț rațiunile voastre raț rațiuni nu nu
nu vă dominați pasiunile rațiuni vă
nu dominați vă nu vă nu do do
minați minați-vă națiunile mi dar do
minați nu do nu mi nu nu vă raț
rațiunile voastre pasionante de șoareci de pas
pas pasă pasiu minați nu
minați nu pasiunile voastre
raționantele voastre tocăni de șoareci devo
devorați-le devo dedo do domi
dominați ăst pas ăst miros
de tocană de pas de pasă de
pasi de pasigrafie gra fifie
grafie fie de fie
fifie fena fenakiki
fenakisti coco
fenakisticope fifie
fofo fifi foto dodo
dominați do foto mimați fifie
fotomicrografiați-vă gusturile
acești păduchi coregrafici fifie
ai dezgusturilor voastre ai dezastrelor voastre pas
pas asta pasiu pasiune de za
coco kistico za dezastrele pas
pasi pasi pasipas pasiune
pasiune pasionat nat nat
el s-a născut de la ne
din nega ga din nega
din negațiune pasiune zgu scu
scuipați scu scuipați pe națiunile voastre scu
din nea el s-a el s-a născut
pasionat nat el s-a născut
la înot la nebunie el
s-a născut la ne la necronatație sau nebunie el
el s-a născut din ne din nega
nega ga scu scuipați din ne
din ga pas nega negațiune pasiune
pasionat nas pasiunea eu
eu te eu te iubesc eu
eu eu te-am eu tem
eu te iubesc cu pat cu pasiu te iu
eu te iubesc eu eu joc cu pas eu iubesc
pasionat at ap apăr
apărea iubi mie mi mi place
să ap apar at at pas
pasi pasi eeee em
em emersiune pasiune pasionat at eu
eu te eu te iubesc te iubesc
pass passio o pasio pasio o ma mea
mea ma scu scuipați pe rațiuni
marea mea ma me ma te
ma te mea ma mea marea mea te
teribila mea pasiune pasionat
eu te eu teri teribil de pasio eu
eu eu te iubesc te iubesc te iu te
iubesc iubesc besc te iubesc
pasionat at besc eu
te iubesc cu pasiu te iubesc
cu pasiune iubitoare eu
te iubesc te iubesc cu pasiune
eu te eu te iubesc pasionat nat
eu te iubesc pasionat
eu te iubesc cu pasiune te iubesc
eu te iubesc cu pas cu pasiune
 
124 ani de la moartea lui Eminescu si cateva dintre cele mai frumoase versuri di poeziile lui .

Părea un tânar voievod
Cu păr de aur moale,
Un vânat giulgi se-ncheie nod
Pe umerele goale.

Iar umbra fetei străvezii
E albă ca de ceară
Un mort frumos cu ochii vii
Ce scânteie-n afară.
(Luceafărul)

Iară noi? noi, epigonii?... Simţiri reci, harfe zdrobite,
Mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte,
Măşti râzânde, puse bine pe-un caracter inimic;
Dumnezeul nostru: umbră, patria noastră: o frază;
În noi totul e spoială, totu-i lustru fără bază;
Voi credeaţi în scrisul vostru, noi nu credem în nimic!
(Epigonii)

Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui:
Joace unul și pe patru,
Totuși tu ghici-vei chipu-i,
Și de plânge, de se ceartă,
Tu în colț petreci în tine
Și-ntelegi din a lor arta
Ce e rău si ce e bine.
(Glossă)

Inc-o gură și dispare...
Ca un stâlp eu stam în lună!
Ce frumoasă, ce nebună
E albastra-mi, dulce floare!

Și te-ai dus, dulce minune,
Ș-a murit iubirea noastră
Floare-albastră! floare-albastră!...
Totuși este trist în lume!
(Floare albastră)

Fruntea albă-n părul galben
Pe-al meu braț încet s-o culci,
Lăsînd pradă gurii mele
Ale tale buze dulci...
(Dorință)

Mai am un singur dor:
În liniștea serii
Să mă lăsați să mor
La marginea marii;
Să-mi fie somnul lin
Și codrul aproape,
Pe-ntinsele ape
Să am un cer senin.
Nu-mi trebuie flamuri,
Nu voi sicriu bogat,
Ci-mi împletiți un pat
Din tinere ramuri.
(Mai am un singur dor)

Alături teiul vechi mi se deschide:
Din el ieşi o tânără crăiasă,
Pluteau în lacrimi ochii-mi plini de vise,
Cu fruntea ei într-o maramă deasă,
Cu ochii mari, cu gura-abia închisă;
Ca-n somn încet-încet pe frunze pasă,
Călcând pe vârful micului picior,
Veni alături, mă privi cu dor.
(Fiind băiet păduri cutreieram)

De ce să fiţi voi sclavii milioanelor nefaste,
Voi, ce din munca voastră abia puteţi trăi?
De ce boala şi moartea să fie partea voastră,
Când ei în bogăţia cea splendidă şi vastă
Petrec ca şi în ceruri, n-au timp nici de-a muri?
(Împărat și proletar)

Între ziduri, printre arbori ce se scutură de floare,
Cum revarsă luna plină liniştita ei splendoare!
Şi din noaptea amintirii mii de doruri ea ne scoate;
Amorţită li-i durerea, le simţim ca-n vis pe toate,
Căci în propria-ne lume ea deschide poarta-ntrării
Şi ridică mii de umbre după stinsul lumânării...
Mii pustiuri scânteiază sub lumina ta fecioară,
Şi câţi codri-ascund în umbră strălucire de izvoară!
Peste câte mii de valuri stăpânirea ta străbate,
Când pluteşti pe mişcătoarea mărilor singurătate,
Şi pe toţi ce-n astă lume sunt supuşi puterii sorţii
Deopotrivă-i stăpâneşte raza ta şi geniul morţii!
(Scrisoarea I)

Dar lăsaţi măcar strămoşii ca să doarmă-n colb de cronici;
Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici.
Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punînd mîna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!
(Scrisoarea III)

Puteti adauga si voi versurile care va plac :P


“Atâta să nu uitați:
că el a fost viu,
viu,
pipăibil cu mâna.

Atâta să nu uitați
că el a băut cu gura lui,-
că avea piele
îmbrăcată în stofă.

Atât să nu uitați, -
că ar fi putut să stea
la masă cu noi,
la masa cinei celei de taină.

Atât să uitați! Numai atât,-
că El a trăit,
înaintea noastră…..
Numai atât,
În genunchi vă rog. Să uitați!”



Dan Mutașcu, Mircea Raicopol și Nichita Stănescu
 
In fiecare zi

In fiecare zi, ne batem joc
De pasari, de iubire si de mare,
Si nu bagam de seama ca, în loc,
Ramane un desert de disperare.

Ne amageste lenea unui vis
Pe care-l anulam cu-o sovaire;
Ne reculegem intr-un cerc inchis
Ce nu permite ochilor s-admire;

Ne rasucim pe-un asternut posac,
Insingurati in doi, din lasitate,
Mintindu-ne cu guri care prefac
In zgura sarutarile uzate;

Ne pomenim prea goi intr-un tarziu,
Pe-o nepermis de joasa treapta trista:
Prea sceptici si prea singuri, prea-n pustiu,
Ca sa mai stim ca dragostea exista.

In fiecare zi, ne batem joc
De pasari, de iubire si de mare,
Si nu bagam de seama ca, in loc,
Ramane un desert de disperare.



Romulus Vulpescu
 
Contabilitate


Vine o vreme
Cand trebuie sa tragem sub noi
O linie neagra
Si sa facem socoteala.

Cateva momente cand era sa fim fericiti,
Cateva momente cand era sa fim frumosi,
Cateva momente cand era sa fim geniali.

Ne-am intalnit de cateva ori
Cu niste munti, cu niste copaci, cu niste ape
(Pe unde-or mai fi? Mai traiesc?).
Toate acestea fac un viitor luminos -
Pe care l-am trait.

O femeie pe care am iubit-o
Si cu aceeasi femeie care nu ne-a iubit
Fac zero.

Un sfert de ani de studii
Fac mai multe miliarde de cuvinte furajere,
A caror intelepciune am eliminat-o treptat.

Si, in sfarsit, o soarta
Si cu inca o soarta (de unde-o mai fi iesit?)
Fac doua (Scriem una si tinem una,
Poate, cine stie, exista si viata de apoi).




Marin Sorescu
 
Solstiţiu de vară


Zi lungă de vară,
respir soare fierbinte,
picături de apă alunecă la întrecere
pe pielea încinsă.

Un abur de briză îşi trece degetele
răcoroase prin pletele lungi,
spatele se îndreaptă,
ochii se deschid spre interior
atenţi la hiatusul tăcut.

O voce se ridică limpede
din febra trupului meu,
o voce ce-şi drege glasul
şi strigă doar de mine auzită.
Te cheamă pe tine, iubire!

Cu scuzele de rigoare,nu stiu autorul .
 
Noaptea de sânziene



Ce adâncă în mistere e această noapte trează!
Ursitul să şi-l afle, fecioarele veghează…
E noaptea-nmiresmată de flori de sânziene –
Aceste flori menite visărilor eterne.

Ah! Flori de sânziene, firave, trecătoare,
Mai sunt, în astă lume, fecioare visătoare?
Sau sunteţi, mai degrabă, un mit, demult uitat
În veacul ce se-arată frivol şi desfrânat?

Mai văd, în amintire, în trecutul ăstei lumi,
Fecioare despletite, pe frunte cu cununi
Din flori de sânziene, cu râvnă împletite –
Visând ca toată viaţa să fie fericite…

Dar, Doamne, fericirea – acest abstract concept,
De nu e o himeră, e doar un jind în piept
Căci dincolo de piedici şi de dureri perene,
Doar poţi visa magia din nopţi de sânziene.

…Cu minte îmbâcsită de gânduri înnegrite –
Eu mai visez, în noapte, fecioare despletite
Fugind, prin iarba udă, pe frunte cu cununi
Din flori de sânziene – venind din alte lumi.


Boris Ioachim
 
Cuvintele

Cuvintele dragi copii
sunt ca şi nişte jucării
mereu le alegem
pe cele mai frumoase
mai vesele
mai prietenoase
primul cuvânt
fără să-i facem nicidecum reclamă
este desigur
cel mai frumos,
"mamă",
îl rostim aşa zi de zi
ca şi cum o floare ar înflori
şi acesta e doar un început
apoi urmează cuvântul "sărut"
pe care mama, dintre toate ales,
îl foloseşte cel mai ades
de dimineaţa până seara
când în braţe îşi strânge comoara
şi-o îmbracă în picăţele
de săruturi
mititele.
apoi desigur la rând vine tata
cel mare, cel tare, cel fără frică
cel care până-n tavan ne ridică
ne desenează când creştem şotronul
ne face "pâinici" sau ne dă "cu-avionul".
urmează apoi cuvintele-n val
câine, pisică, bunic şi bunică,
când ni-i foame cerem păpică.
apoi ceasul se-nvârte
cuvintele vin
unele-ncep să devină un chin
"trezeşte-te"
"pe dinţişori te spală"
"este vremea să mergem la şcoală".
ei asta e viaţa nu ai ce să-i faci
nu a fost încă patentată
clipa în care să mănânci zilnic
doar ciocolată
mai există lăptic, cartofiori, ficăţei
şi ce e mai nesuferit pe lume
cuvintele care ne pun în farfurie legume
parcă nu ar exista
parcă nu s-a inventat
în loc de mâncare
guma de mestecat.
şi-n loc de lecţii şi alte frecţii
pentru copii, veseli să-i facă,
doar terenuri nesfârşite
de joacă.
cuvintele le rostim,
chiar dacă le urâm sau le iubim
vorbesc de atunci când ne loveşte beleaua
şi-n scena intră
jucăuşă nuiaua.
despre curea nici nu vreau să vorbesc
doar aşa în treacăt să o amintesc
s-o spunem totuşi şi pe cea dreaptă
nu ştiu cum se face
dar cel mai iute răul îndreaptă
când o simţi pe piele, fierbinte,

face mai mult ca şi o mie

de-nţelepte cuvinte.
doar când o vezi că se scutură
îţi aminteşti imediat
toate năzdrăvăniile
pe care le-ai încercat
şi trebuie să spunem în sfârşit
că toate ţi-au reuşit.
praştia n-a greşit fereastra
chibritul chiar a reuşit să aprindă casa
cheseaua cea cu vârf "atâtica"
a produs atâta scandal
c-ai ajuns la spital.
ei da, cuvintele se înşiră
şi-s multe de aceea nu mă miră
că toţi copiii până cresc
de atâtea ori se-mpleticesc şi greşesc.
nu ei, cuvintele sunt de vină
fiindcă ele au poftă de joacă
când sar în fiecare băltoacă
când mingea o duc tot spre fereastră
cand pun iepuraşul de plus şi ursul să pască.
cuvintele, doar ele sunt de vină
când la lecţii n-au vrut ca să vină
şi de aceea s-a întâmplat
că o notă mică s-a amorezat
de carneţelul tău mititel
şi a pus acolo un scăunel.
cuvintele, rele sau bune,
triste sau puse pe glume
ne sunt prietene sau uneori
ca să părem nişte rataţi
ne pun în posturi din care ieşim şifonaţi.
cuvintele sunt cele care ne seduc
cand intrăm sau ne scot din bucluc
de aceea mă gândesc
ca de mâine să folosesc
doar cuvintele albe ca neaua
care n-au auzit ce face cureaua
am să înşir mereu doar cuvinte
care să mă facă înţelept şi cuminte.
mă strigă Fănel, stai dragă că vin,
doar aşa, în treacăt, acum că ne ştim
unde mergem, vreau să vă spun şi vouă,
vrem să-ncercăm o praştie nouă. de Valeria Tamaş
 
Cuvinte ticluite si poezia -i gata :P


Cuvant


Vrui, cititorule, sa-ti fac un dar,
O carte pentru buzunar,
O carte mica, o carticica.
Din slove am ales micile
Si din intelesuri furnicile.
Am voit sa umplu celule
Cu suflete de molecule.
Mi-a trebuit un violoncel:
Am ales un brotacel
Pe-o foaie de trestie-ngusta.
O harpa:am ales o lacusta.
Cimpoiul trebuiia sa fie un scatiu
Si nu mai stiu...

Farmece as fi voit sa fac
Si printr-o ureche de ac
Sa strecor pe un fir de ata
Micsorata, subtiata si nepipaita viata
Pana-n mana, cititorule, a dumitale.

Macar cateva crampeie,
Macar o tandara de curcubeie,
Macar nitica scama de zare.
Nitica nevinovatie, nitica departare.
As fi voit sa culeg drojdii de roua,
Intr-o carticica noua,
Parfumul umbrei si cenusa lui.
Nimicul nepipait sa-l caut vrui,
Acela care trasare
Nici nu stii de unde si cum.

Am rascolit pulberi de fum...

T Arghezi
 
Zi de vară


Linişte. Căldură. Soare.

Sălciile plângătoare

Stau în aer, dormitând.

Un viţel în râu s-adapă

Şi-o femeie, lângă apă,

Spală rufele, cântând.



Şi din vale abia vine

Murmur slab, ca de albine,

Somnoros şi uniform:

Râul, strălucind în soare,

Ceartă sălciile, care

Toată ziulica dorm.



Sub o salcie bătrână

Şi cu-o carte groasă-n mână

Care-mi ţine de urât,

M-am culcat în fân pe spate, -

Somnul lin, pe nechemate,

A venit numaidecât.



Cântec, murmur, adiere

De zefir în frunze piere

Şi rămâne doar un glas

Care umple valea-ngustă.

Ia te uită, o lăcustă

Mi-a sărit tocmai pe nas!

George Topârceanu
 
Nu, nu stă în puterea ta

Nu, nu stă în puterea ta de a face să se deschidă mugurele.
Scutură-l, loveşte-l: nu vei avea puterea de a-l desface.
Mîinile tale îl ucid; tu îl desfaci de petale
şi le arunci în ţărînă.
Dar nici o culoare nu se arată şi nici un parfum nu apare.
Ah! nu-ţi este dat ţie să-l faci să înflorească.

Dar natura care face să învoalte floarea,
lucrează atît de simplu!
Ea aruncă o privire-şi seva vieţii curge prin venele sale.
La răsrucea ei, floare-şi desface aripile
şi se leagănă în bătaia vântului.
Ca un dar al inimii culoarea sa izbucneşte,
şi parfumul său dezvăluie o dulce taină.

Natura care deschide floarea o face atît de simplu!



Rabindranath Tagore
 



Porumb de lapte

În marile căldări de la răspântii
fierb oasele cu vătămătură
ale soarelui.
Abia se mai scurge peste gingiile drumeţilor
o fărâmă de lapte,
abia se mai aud
foşnind sub mângâieri
mătăsurile acestui vinovat ritual
cu porumb de vânzare.

În palma călătorului
urme sărate
urme subţiri
urme de hrană -
meteorică jertfă a fiilor lunii
aruncaţi din veşmintele focului.



George Tarnea
 
Caniculă

Cerul e gri –
cenuşă neclintită,
obosită,
amorţită,
anesteziată,
adormită.

Aerul tremură uşor...
Prin lentila
murdară,
prăfuită,
a zilei de vară,
vezi,
amestecaţi
într-un leneş dans,
vaporii fierbinţi,
enervanţi.

Vrei să respiri...
Plămânii
se urnesc greu –
bureţi storşi,
micşoraţi, chinuiţi
de armata de grade.

Agitat,
pulsul întrece măsura.
Artere şi vene
– reţea sângerândă –
greu suportă căldura.
Inima,
un tic-tac nebun,
speriată de foc
şi-necată de fum
caută umbra.

În cuva etanşă
a nopţii,
stelele palide fierb.

poezie de Ana Vida
 
In incinta ,este un corcodus mare,plin cu corcoduse copate care acum spre seara, sa vad f frumos in lumina soarelui. Care cum trece culege si manaca o manutza de poame si nu stiu de ce , dar asta m-a dus cu gandul la o poezie de-a lui Beniuc. .


Marul de langa drum


Sunt măr de langă drum şi fără gard.
La mine-n ramuri poame roşii ard.
Drumeţule, să iei fără sfială,
Că n-ai sa dai la nimeni socoteală.
Iar dacă vrei s-aduci cuiva mulţam,
Adu-l ţărânei ce sub mine-o am.
E ţara ce la sânul ei ne ţine,
Hrănindu-ne pe tine şi pe mine.
Când se-ncălzeşte-n primăveri sub soare,
În mine sunt puzderie de floare,
Iar vara, adăpat din sucu-i sfânt,
Cu crengile mă-ndoi până-n pământ,
În semn de prea adâncă plecăciune,
De tot ce-aş vrea să spun şi nu ştiu spune.
În toamnă, când pe creangă măr de măru-i,
La pământeni cu dragoste mă dărui.
Când au pornit podoabele-mi să cadă
Şi vine blana groasă de zăpadă,
Eu strâng vârtos în rădăcini pamântul
Să nu mă smulgă din temeiuri vântul.
Şi an de an mi-i rodul mai bogat
Şi an de an mai gata sunt de dat.
Mi-s dragi copiii legănaţi în ramuri,
La gât cu mici bucăţi din sfinte flamuri.
Şi dragi îmi sunt şi fetele fecioare
Umblând prin crengi cu dalbele picioare,
Cu poala şi cu sânul plin de mere,
Râzând îmbujorate de plăcere.
Atunci mai uit pe-aceia care-au dat
Cu pietre-n rămurişul meu rotat,
Şi-mi amintesc cum astă-primăvară
Lângă tulpină-mi doi se sărutară,
Iar la plecare, el cu bucurie
Şi-a pus cântând o floare-n pălărie.
Sunt măr de lângă drum si fără gard,
La mine-n ramuri poame roşii ard.
Drumeţule, să iei fără sfială,
Că n-ai să dai la nimeni socoteală.
Iar dacă vrei s-aduci cuiva mulţam,
Adu-l ţărânei ce sub mine-o am.
E ţara ce la sânul ei ne ţine,
Hrănindu-ne, pe tine şi pe mine.


Mihau Beniuc.
 
Vară toridă

N-am avut aşa o vară...
Toţi din bloc sunt în vacanţă (!)
Câteodat' la noi pe scară
Mai aud câte o clanţă
... pensionară,

Şi nu vezi maşină mică
Pe asfaltu-ncins de soare (!?)
Noaptea doar, un hoţ mai pică
Făcând spume prin parcare
... de oftică...

Pe-nserat, nici amorezii
Nu mai umblă pe sub tei,
Iar în arşiţa amiezii
Nu se-avântă chiar şi ei
... maidanezii ;

Peste drum, scurtând eu zarea,
Plânge, parcă în pustie...
A uitat chiar şi culoarea
Vr'unui chior prin lăptărie
... vânzătoarea...

Doar în colţ, un poliţai
Pus de soartă la dietă
Şi-o pipiţă-ntr-un Hyundai
Ce se scarpină-n poşetă
... de mălai,

Pe trotuare, bişniţari?!
Florărese veştejite?!
Chiar şi ei, falimentari,
Stau pe plajele-nsorite
... la bulgari...

Şi-n canicula barbară,
Doar eu cuc, sus pe balcon,
Îmi fac singur de ocară
Că nu sunt cu lumea-n ton
... pierde vară.

Valeriu Cercel
 
Ecologică


de Marin Sorescu


Omul, specie perfidă,
Ce-mblânzeşte să ucidă,
Ce domesticeşte fiare
Spre-a le pune în frigare.

Surâzând capcane-ntinde
Şi pădurea o aprinde
Seacă cerul, surâzând,
Numai moarte are-n gând.

Pipăie în infinit
Cu buricu-i de cuţit,
Unde în eter trimite,
Numai spre-a se compromite.

Început, sfârşit de drum,
Trece-nfăşurat în fum
Prim al minţii, rob al gurii,
Aberaţie-a naturii...

Ţipă pasăre şi pom:
Doamne, scapă-ne de om!
 
Back
Top