• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

NOSTALGII

Pleiada


Cat în sus, în noapte sus,
stelele-n pleiada numar.
Sunt o clipa, alta nu-s -
semne cerului pe-un umar.
Vînt le isca, vînt le duce,
cineva le pune-n cruce.
Vînt le-aprinde, vînt le stînge,
mi le-arunca-n gînd si-n sînge.

Joc de focuri, joc de inimi -
ostenescu-ma sa numar
înc-o data astri minimi.
Focuri mari si focuri line -
cîte vad, atîtea inimi
bat în spatii pentru mine.
Ard în vai si pe coline
inimi mari si inimi line.

Lucian Blaga
 
De cateva ceasuri ploua, stau pe balcon si ma bucur de ploaie si-mi vine in gand poezia Anei Balandiana :


"Iubesc ploile, iubesc cu patima ploile,
Înnebunitele ploi si ploile calme,
Ploile feciorelnice si ploile-dezlantuite femei,
Ploile proaspete si plictisitoarele ploi fara sfârsit,
Iubesc ploile, iubesc cu patima ploile,
Îmi place sa ma tavalesc prin iarba lor alba, înalta,
Îmi place sa le rup firele si sa umblu cu ele în dinti,
Sa ameteasca, privindu-ma astfel, barbatii.
Stiu ca-i urât sa spui “Sunt cea mai frumoasa femeie”,
E urât si poate nici nu e adevarat,
Dar lasa-ma atunci când ploua,
Numai atunci când ploua,
Sa rostesc magica formula “Sunt cea mai frumoasa femeie”.
Sunt cea mai frumoasa femeie pentru ca ploua
Si-mi sta bine cu franjurii ploii în par,
Sunt cea mai frumoasa femeie pentru ca-i vânt
Si rochia se zbate disperata sa-mi ascunda genunchii,
Sunt cea mai frumoasa femeie pentru ca tu
Esti departe plecat si eu te astept,
Si tu stii ca te-astept,
Sunt cea mai frumoasa femeie si stiu sa astept
Si totusi astept.
E-n aer miros de dragoste viu,
Si toti trecatorii adulmeca ploaia sa-i simta mirosul,
Pe-o asemenea ploaie poti sa te-ndragostesti fulgerator,
Toti trecatorii sunt îndragostiti,
Si eu te astept.
Doar tu stii -
Iubesc ploile,
Iubesc cu patima ploile, înnebunitele ploi si ploile calme,
Ploile feciorelnice si ploile-dezlantuite femei…

Descantec de ploiae
 
Andante

Purtam inca in noi, fara izbanda, visuri,
cu libertati imaginare ne-nganam.
Mai stau de paza ca in flacari, stau ca sabii
severii plopi pe langa drumul ce-l umblam.

Sa evadam din cuviinta si din pravili -
indeamna cateodat' din inima un glas,
si din caverna sa, cu grai de-argint, un greer
indeamna zi cu zi, si ceas cu ceas.

Pe deal, intr-o podgorie stropita vanat,
te-as duce uneori, sa ne lovim de soare.
Sa ne intampine o piersica pe creanga
ca un pacat de aur, toamna, pe dogoare.

Se-ntampla pentru ochii tai (ochi de padure)
sa-nchipui uneori o vanatoare-vis.
Intr-un noian de frunze rosii, de odihna,
gandesc sa-ti pun sub cap un iepure ucis.

Chemari de corn, si goane pe la vaduri,
din ceas de zori si pana-n ceasurile lunii,
ne ispitesc mereu, spre vai, spre culmi, pe unde
asemenea sa devenim salbaticiunii.

Dar totdeauna, iar si iar, ca sabii plopii
se-mpotrivesc. Suntem invinsii fara lupte
in dureroasa urbe, umbre printre umbre,
de vanatori uitam, de soare si de fructe

L Blaga
 
Boala


Doctore, simt ceva mortal
Aici, in regiunea fiintei mele,
Ma dor toate organele,
Ziua ma doare soarele,
Iar noaptea luna si stelele.

Mi s-a pus un junghi in norul de pe cer,
Pe care pana atunci nici nu-l observasem,
Si ma trezesc in fiecare dimineata
Cu o senzatie de iarna.

Degeaba am luat tot felul de medicamente
Am urat si am iubit, am invatat sa citesc
Si chiar am citit niste carti
Am vorbit cu oamenii si m-am gandit,
Am fost bun si-am fost frumos...

Toate acestea n-au avut nici un efect, doctore,
Si-am cheltuit pe ele o groaza de ani.
Cred ca m-am imbolnavit de moarte,
Intr-o zi
Cand m-am nascut.


Marin Sorescu
 
azi nu culegem struguri, doar iubim


o zi creponată din care facem boabe de struguri
savoarea lor şi mirosul intens
captează orice copilărie, ne adună, ne limpezeşte
până când nu mai îndrăznim să facem niciun rău
cruzimea rămâne celor fără pietre în buzunar
fără lipici pe degete, din ea se vor naşte
- începând cu mâine, nu azi, niciodată azi -
forme cuminţi de regrete, covrigii cu sare
din care muşcăm doar pentru a simţi setea

este doar o aşteptare sub limbă, o aşteptare a ceva
neclar, care umple întâi gura, miezul fragil al inimii
şi pe marginea ei mici cristale de nostalgie
un dor, un carusel din parc, pustiu sub ploaie
ochii noştri l-au urnit, sau toamna

în caruselul ăsta nu mai urcăm, vertijul şi pierderea
visul străin mai aproape de soarele blând de pe ţărm
lumina lui nu seamănă cu lumina asta a oraşelor
izbită de asfalt, nici cu irizaţiile ei
scurse pe frunze, pe degete când culegem struguri
ne rotim, căutăm întruna cu amărăciune
dragostea, sâmburele însorit al fiecărei dimineţi

Ela Victoria Luca
 
Cantec in doi

Si vine toamna iar'
ca dup-un psalm aminul.
Doi suntem gata să gustam
cu miere-amestecat veninul.

Doi suntem gata s-ajutam
brindusile ardorii
să infloreasca iar' în noi
si-n toamna-aceasta de apoi.

Doi suntem, când cu umbra lor
ne impresoara-n lume norii.
Ce ginduri are soarele cu noi --
nu stim, dar suntem doi.


L Blaga


Dor de poezie :P Voi nu simtiti la fel?
 
Ca o reverenţă, frunza



Pregătiri de toamnă şi la mine-n sânge,
şi o greutate simt acum la mers,
cred că-mi face semne frunza ce se frânge,
printr-o reverenţă dinspre univers.

Doamne, vine toamna, parcă-i o dovadă
că-i destulă toamnă s-o aştepte-n noi,
dacă nu le vine ochilor să-şi creadă
că senini din toate sunt numai ei doi.




Ca o reverenţă frunza-n prăbuşire
umerii mi-i umple de un tragic scrum,
triste monumente uită să respire
când se-aude ţipăt de cocor în drum.

Sunt schimbări grozave orşiunde, parcă,
prin tufişe slute - zdrenţe moi de nimb,
cu prilejul vieţii moartea mă încearcă,
toamna-i anotimpul ce devine timp.

De-ntrebări finale, ziua este plină,
toamna arde cuprul în copacii gri,
ca o reverenţă frunza în lumină
caută motivul de a se jerfi.

Adrian Păunescu
 
A iubi toamna


A iubi, toamna, e-un biet pleonasm,
O poarta in cer se-nvirteste, neunsa,
Cad, iata, imperii de tulbure frunza
Si totusi se aude si ultimul basm.

A iubi, toamna, e oglinda-n oglinzi,
Halouri ciudate pe lucruri danseaza,
Insecte damnate fac cuiburi in raza,
Speranta renaste in cei suferinzi.

A iubi, toamna, neant si refren,
Vin pluguri pamantul spre cer sa-l rastoarne
Si ultimul fulger, semnat ambigen,
E parc` - un altoi pentru sange si carne.

Si tipa a pierdere tren dupa tren
Si mieii duc iarba uscata pe coarne.

A PAUNESCU
 
Domniţa Toamnă şi bătrânul An - Poveste în rime



A oprit un tren în gară,
Iar din el, suav, coboară,
Toamna-n strai cărămiziu,
Cu şal aspru, pământiu.
Peste câmpuri a privit
Şi în şoaptă a poftit,
Maeştrii ce-o însoţesc:
Vântul, Ploaia-Dar ceresc,
Brumărel şi Ceaţa-Albă,
Promoroaca purtând salbă
Lucrată în ciucuraşi,
Şi-au pornit cu grăbiţi paşi,
La bătrânul An să-i spună
Când să dea vânt, ploaie, brumă,
Şi cât timp valul de ceaţă,
Să îl ţină dimineaţă.

.Bătrânelul gârbovit,
Ca un tată i-a vorbit,
Văzând că-i tristă Regina,
Căci va strica iar grădina,
Şi-or plânge florile toate,
Frunzele vor fi brumate,
Şi s-or duce spre pământ,
Foşnitoare când e vânt.

.-Nu fi tristă, fata mea,
Asta e menirea ta:
S-aduci frig şi bogăţii,
Pe pomi să îi laşi pustii,
Gonind păsări călătoare,
Să-l înmoi pe mândru Soare,
Să pui brumă, s-aduci ploi,
Frunzele să le faci moi,
Galbene şi ruginii,
E datorie, tu ştii!

Toamna, capul şi-a plecat.
Tatăl, mare împărat,
Ştie rânduiala bine.
S-a săltat cu mişcări fine,
Revărsând peste pământ,
Ploi mărunte, aprig vânt;
Şi în timp ce-a lăcrimat,
Păşunile s-au uscat,
Frunzele s-au pus pe sol,
În covor multicolor.
.....................................
Dacă treci prin grădiniţă,
Prinzi suspine de domniţă.
Este tristă, dragi copii,
C-a stricat jocuri zglobii...
Picăturile-n rafale,
Sunt doar lacrimile sale!


autor Aurora Luchian

http://lenusa.ning.com/group/poezia...tr-nul-an-poveste-n-rime-autor-aurora-luchian
 
Toamna, fată deocheată


Toamna, fată deocheată –
Biata fată!…
Deocheată, dar frumoasă
şi cochetă,
Mi-a intrat odată-n casă,
Indiscretă,
să mă-ntrebe ce mai fac…
Ce problemă viitoare
Mă mai doare…
Ce ţigări de foi mă otrăvesc
Când vorbesc…
Şi ce fel de coniac
Beau când tac…

Şi de-atunci –
Nu vreau să spun de când –
Am rămas cu toamna-n trup şi-n gând !…

Şi de-atunci, în fiecare an,
Toamna, fata bună, vine să mă vadă –
Vine ca o oră fixă pe cadran
Şi solemnă ca o stea cu coadă…

Şi, cum ştie că eu nu fac decât bine,
Toamna stă trei luni întregi la mine,
Cum ar sta la ea acasă…
Până ce-ntr-o bună zi mă lasă
Şi se duce de s-ascunde…
Unde?…
Dracul ştie unde!…

Numai că, dupa ce pleacă,
Odăiţa-mi pare mai săracă…
Poate fiindcă toamna-mi fură
De la gură
Tot ce-n nouă luni adun
Cu răbdare şi tutun –
Tot ce cred că-i mai de seamă
Pentru clopoţelul meu de-alarmă!…

Toamna, fată indiscretă
Şi cochetă,
Se agită ca un ascuţiş de sapă
Pe biroul plin de praf şi prin sertare
şi-mi distruge fără milă
Operele literare,
Rupând filă dupa filă,
De mă lasă gol…goluţ…
Ca o ciutură-ntr-un put,
Fără nici un pic de apă!…

Dar norocul meu că-n acest an
Timpul merge după alt meridian…
Şi ca versurile acestea au fost scrise
Nu la mine-acasă –
Cum scriu eu de obicei, pe masă–
Ci pe iarbă verde,
Undeva, la ţară,
Unde calendarul scrie că-i tot vara
Şi-unde toamna încă nu sosise!…
Recomanda sau printeaza acest articol


Ion Minulescu
 
Dragostea n-are plural,
cum nici "te iubesc" nu e urmat de virgula si dar.

E un dar pe care il oferi fara sa vrei ceva in schimb,
il dai pentru ca fara sa-l ceri, il ai.
Nu poti sa stai cu un "te iubesc", nespus,
pentru ca pentru "te iubesc", Soarele nu a murit, El a apus.

'Te iubesc" trebuie tipat!
Sau... pregatit din timp, spus pe un glas fricos si tremurat.
"Te iubesc" trebuie simtit, dat tot, te iubesc nu poate fi-mpartit.
Nu este numar par, asa ca nu mai incercati, nu poate fi divizat in mod egal!

"Te iubesc" e atunci cand nu ai timp de sute de cuvinte,
cand dragostea e tot ce ai, cand nu mai ai nevoie si de minte.

Dragostea, ca tot veni vorba, din nou, de ea,
este o stare maturata, de-ndragosteala, dintre un el si-o ea.

Dragostea n-are plural,
cum nici "te iubesc" nu e urmat de virgula si dar!

Vladimir Draghia
Facebook
 
Basmul toamnei



Îl începe o frunză –cu glasul stins de sfială, cu obrajii dogorâţi- şoptindu-l:,, A fosst odat’!’’

Dar şoapta îi sporeşte în freamăt răspândit prelung, şi frunzele, ‘mpreună, murmură întrebător :,, A fosst?

De departe gânsacul hotărăşte :,, A fosssst...’’ Şi gâştele îl încuvinţează dând din cap:,, Da-da, da-da, da-da.’’

Iar firele de iarbă alergând de-a valma, s-apleacă şi se roagă suspinând:,, sssspune...ssspune...’’

Prunii, deşteptaţi din toropeala verii, deschid ochi vineţi, aiuriţi.

Merele şi perele fug de prin aşternutul crengilor, zugrăvindu-şi chipurile colorate pe feţele frunzelor, ca să nu le bage nimeni în samă fuga.Dar vântul descoperă înşelăciunea şi, pornind în căutarea lor, se uită pe fereşti, le vede şi le cheamă prin horn.

Gutuile îngălbemesc de spaimă, privind pe sora lor mai mare, Luna, care-a albit de groază pe marginea prăpastiei. Bostanii au cozi fudule, râd pe-nfundate de fratele lor, Soarele, că-i berbec.

Nucii cu miros amar se-ntreabă de unde li s-a tras atâta mâhnire frunzelor şi, frământaţi de gânduri, creierii închişi în nuci se zbârcesc mohorât.

Frunzele viei prind culori aprinse şi se clatină de beţie, că doar sunt mici, şi o boabă de poamă e damigeană de must pentru o frunză

Prin văzduh, vara a semănat, în mersul ei, zboruri de păsări, ca să nu-şi piardă calea la întors.Dar păsările s-au împrăştiat şi vara s-a rătăcit departe.

Prin ierburi, prizăriţi greieri, doinesc tremurător bejania firavilor funigei, cosaşii cosesc zoriţi ţiuitul tăcerii; lăcustele, în salturi sprintene, se joacă de-a stelele căzătoare; broscoi cocliţi îngână, bleg, croncănitul ciorilor de zgură. Cra-craaa, cuac-cuac...

Ţânţarii, aţâţaţi de frunzele roşii, le înţeapă, şi trupul toamnei tremură înfrigurat.

Castanul sălbatec, nătâng de felul lui, se bucură că-i doldora de fructe, dar se ruşinează că-s zburlite fructele rotunde şi, mânios, le aruncă de pe el.

Floarea-soarelui,

îngrijorată de ropotul căderilor, s-apleacă la pământ, tot mai jos, şi trage cu urechea...

Basmul e lung, dar trece pe nesimţite şi poposeşte în împărăţia lenei, pesemne, căci de la o vreme frunzele pică de somn, cerul picură...

... Când te deştepţi, eşti cu capul în poala iernii care-şi toarce fuiorul de fulgi şi-ţi pare că de când lumea iarna îţi povesteşte basmul, căci de frunze nici urmă nu-i. Şi iarna-ţi povesteşte înainte basmul început de-o frunză, căci gura vetrei e gura iernii, şi gura vetrei- cu flăcări şi cu jar- îngână dogorind basmul de aur al Toamnei.


Ionel Teodoreanu
 
Răspunsul cometei


Regret că mă-ntrerupi din cale
Cu interview-ul dumitale.
Dar iată, mă opresc o clipă
Să-ti dau răspunsul meu în pripă.

V-am salutat o dată sfera
Acum vreo zece mii de ani
Cînd astronomii de pe Terra
Erau de-abia orangutani.
(Flammarion era gorilă
Si bietul Newton diplodoc.
Camil era de-abia Cămilă
Iar Duică... nu era de loc !
El de-abia azi cînd scrie proză
Se află în metamorfoză
Si se transformă tare greu:
Aspiră-acum la cimpanzeu.)

De-atunci, prin negrele stihii,
În noatpea largă si profundă,
Am rătăcit cu zeci de mii
De metri pe secundă,
Si diafană m-am ivit,
Din perioadă-n perioadă,
Ca fulger blond încremenit
Să-mi desfăsor spectrala coadă
Pe cerul noptii la zenit...
Planetele cu satelitii,
Purtîndu-si mîndre parazitii,
Mi-au dat portretul prin gazete
Si m-au fixat mii de lunete...
Dar, gata să-mi găsesc mormîntul
În vreun sistem de constelatii,
Am revenit zburînd prin spatii,
Căci nu dispretuiam Pămîntul.
(De-ati fi în cer ca mine voi
V-ati minuna întotdeauna
Cum globul ăsta de noroi
Se vede luminos ca Luna...)
Si-aveam de gînd - ca un simbol
De milenară simpatie -
Cu cel din urmă-al meu ocol
Să ne unim prin vesnicie
Într-un fantastic carambol.
Si măritîndu-i neagra humă
Cu luminosul meu adaos,
Într-un aprins vîrtej de spumă
Să ne rostogolim în haos.

Dar cînd văzui ce... porcărie
(Să-mi ierti cuvîntul) ati făcut,
Cît sînge-a curs din neghiobie
Pe bietul vostru glob de lut, -
Cu spaimă, la perihelie
Din zborul meu m-am abătut
Si nimbul clar si trena lungă
Ca o esarfă de lumină,
Mi le-am ferit să nu ajungă
Vreun strop întunecos de tină.

De-atunci, iubitul meu, îmi vine
De supărare si rusine
Să fug... cu coada-ntre picioare
Prin spatii interplanetare
Si să mă mistui în neant.
Mă duc... Adio ! Salutare !
Să-mi scrii: Uranus, poste restante.

George Topârceanu
 
Mistreţul cu colţi de argint

Un prinţ din Levant îndrăgind vânătoarea
prin inimă neagră de codru trecea.
Croindu-şi cu greu prin haţişuri cărarea,
cântă dintr-un flaut de os şi zicea:

- Veniţi să vânăm în păduri nepătrunse
mistreţul cu colţi de argint, fioros,
ce zilnic îşi schimbă în scorburi ascunse
copita şi blana şi ochiul sticlos...

- Stăpâne, ziceau servitorii cu goarne,
mistreţul acela nu vine pe-aici.
Mai bine s-abatem vânatul cu coarne,
ori vulpile roşii, ori iepurii mici ...

Dar prinţul trecea zâmbitor înainte
privea printre arbori atent la culori,
lăsând în culcuş căprioara cuminte
şi linxul ce râde cu ochi sclipitori.

Sub fagi el dădea buruiana-ntr-o parte:
- Priviţi cum se-nvârte făcându-ne semn
mistreţul cu colţi de argint, nu departe:
veniţi să-l lovim cu săgeată de lemn!...

- Stăpâne, e apa jucând sub copaci,
zicea servitorul privindu-l isteţ.
Dar el răspundea întorcându-se: - Taci...
Şi apa sclipea ca un colţ de mistreţ.

Sub ulmi, el zorea risipite alaiuri:
- Priviţi cum pufneşte şi scurmă stingher,
mistreţul cu colţi de argint, peste plaiuri:
veniţi să-l lovim cu săgeată de fier!...

- Stăpâne, e iarba foşnind sub copaci,
zicea servitorul zâmbind îndrăzneţ.
Dar el răspundea întorcându-se: - Taci...
Şi iarba sclipea ca un colţ de mistreţ.

Sub brazi, el strigă îndemnându-i spre creste:
- Priviţi unde-şi află odihnă şi loc
mistreţul cu colţi de argint, din poveste:
veniţi să-l lovim cu săgeată de foc!...

- Stăpâne, e luna lucind prin copaci,
zicea servitorul râzând cu dispreţ.
Dar el răspunde întorcându-se: - Taci...
Şi luna sclipea ca un colţ de mistreţ.

Dar vai! sub luceferii palizi ai bolţii
cum stă în amurg, la izvor aplecat,
veni un mistreţ uriaş, şi cu colţii
îl trase sălbatic prin colbul roşcat.

- Ce fiară ciudată mă umple de sânge,
oprind vânătoarea mistreţului meu?
Ce pasăre neagră stă-n lună şi plânge?
Ce veştedă frunză mă bate mereu?...

- Stăpâne, mistreţul cu colţi ca argintul,
chiar el te-a cuprins, grohăind, sub copaci.
Ascultă cum latră copoii gonindu-l...
Dar prinţul răspunse-ntorcându-se. - Taci.

Mai bine ia cornul şi sună întruna.
Să suni până mor, către cerul senin...
Atunci asfinţi după creste luna
şi cornul sună, însă foarte puţin.


Ştefan Augustin Doinaş
 
ÎNTELEPCIUNE

Întelepciune este sã respiri
usor, si dupã lacrimi sã zâmbesti,
petalele ce cad din trandafiri
si nu s-aud când mor, sã le iubesti.

Priveste pomii drepti din bãtãturã -
ei catã totdeauna cãtre cer,
si-n ruga lor cea verde parcã cer
mai multã ploaie, mai putinã urã.

Nu te gândi la mâine, nici la ieri.
Poate naintea spicelor sã cazi,
stãpâni când nu suntem decât pe azi,
nu te gândi la mâine, nici la ieri.


Magda Isanos
 
Totusi, iubirea

Si totusi există iubire
Si totusi există blestem
Dau lumii, dau lumii de stire
Iubesc, am curaj si mă tem.

Si totusi e stare de veghe
Si totusi murim repetat
Si totusi mai cred în pereche
Si totusi ceva sa-ntâmplat.

Pretentii nici n-am de la lume
Un pat, întuneric si tu
Intrăm în amor fără nume
Fiorul ca fulger căzu.

Motoarele lumii sunt stinse
Retele pe căi au căzut
Un mare pustiu pe cuprins e
Trezeste-le tu c-un sărut.

Acum te declar Dumnezee
Eu însumi mă simt Dumnezeu
Continuă lumea femeie
Cu plozi scrisi în numele meu.

Afară roiesc întunerici
Aici suntem noi luminosi
Se ceartă-ntre ele biserici
Făcându-si acelasi repros.

Si tu si iubirea există
Si moartea există în ea
Imi place mai mult când esti tristă
Tristetea, de fapt, e a ta.

Genunchii mi-i plec pe podele
Cu capul mă sprijin de cer,
Tu esti în puterile mele,
Desi închizitii te cer.

Ce spun se aude aiurea,
Mă-ntorc la silaba dintâi,
Prăval peste tine pădurea:
Adio, adică rămâi.

Si totusi există iubire
Si totusi există blestem
Dau lumii, dau lumii de stire
Iubesc, am curaj si mă tem.


Adrian Paunescu
 
DE MA IUBESTI...
Amelia Florentina

De ma iubesti,
nu-i un secret
ni-s sufletele
flori ce pasiuni
cresc si rodesc.

De ma iubesti,
lasa-ma sa stiu
de ce mor din
iubiri si in pustiu
de ce-i tarziu.

De ma iubesti,
spune-mi ca tu,
esti al meu si voi
spera mereu sa
fim tu si eu.

De ma iubesti,
imbratiseaza-ma
in tacere,iubirea
vindeca orice rana
ce durerea o are.

De ma iubesti
nu te ascunde de
mine,indiferenta
doare,iar distanta
piedici are.

De ma iubesti
ai incredere in
mine,amandoi
in infinit suntem,
va fi bine.
 
Voiam sa raman in septembrie


Voiam sa raman in septembrie
pe plaja pustie si palida,
voiam sa ma-ncarc de cenusa
cocorilor mei nestatornici
si vantul greoi sa-mi adoarma
in plete cu apa navoade;
voiam sa-mi aprind intr-o noapte
tigara mai alba ca luna,
si-n jurul meu - nimeni, doar marea
cu forta-i ascunsa si grava;
voiam sa raman in septembrie,
prezenta la trecerea timpului,
cu-o mana in arbori, cu alta-n
nisipul carunt - si sa lunec
o data cu vara in toamna...
Dar mie imi sunt sorocite,
pesemne, plecari mai dramatice.
Mi-e dat sa ma smulg din privelisti
cu sufletul nepregatit,
cum dat mi-e sa plec din iubire
cand inca mai am de iubit...


Nina Cassian
 
De ești femeie, ridică-te și spune
Că ești a Universului minune,
Nu aștepta precum un câine hăituit
Să te recheme cel ce te-a gonit.

De ești femeie, spune-o să se știe
Că nu-i pe lume flacără mai vie
Ca tine când te dăruiești iubind.
Ridică-te și mergi, acum, zâmbind !

Să nu te-mbraci în negru sau în zeghe
Nu plânge dacă încă n-ai pereche,
Căci tu ești far și cale și lumină
Și-n tine stă puterea cea divină.

Să nu aștepți ce nu te-a meritat
Căci nu ești câine, ci ești fiică de-mpărat
Și porți în tine moștenirea toată
Ce ți-a lăsat-o Tatăl tău, odată.

De ce nu te privești cu ochii tăi
Și-asculți la glasul celor mici și răi ?
Ori încă n-ai aflat nici pân-acum
Că cei mai slabi se pierd, ades, pe drum ?

De ești femeie, ridică-te și mergi
Pe drumul ce tu singură-l alegi
Și nu te-mpiedica de câte-un cui
Ce-și spune un Adio, numai lui.

De ești femeie, fii și fi-le lor
Acelora ce te iubesc și vor
Să știe că nu e nici o scânteie
Mai luminoasă , cum ești tu, Femeie !

""De ești femeie""Versuri : Dori Lederer
 
CUM SA TE UIT?

Cum sa te uit?
nu reusesc...
din minte sa te sterg,nu pot
sa uit cum spui ca ma iubesti
si viata cum o intorci pe dos.

Cum sa te uit?
cand plang...
si spun ce mult acum urasc,
dar sufar ca la mine-n gand
esti tu,sunt eu si te iubesc.

Cum sa te uit?
de cin`s-ascult?
de visele ce-mi joaca feste,
ce-n inima patrund adanc
si spun ca inima a ta este.

Cum sa te uit?
nu pot de dor...
adorm si ma trezesc cu tine
mai chem la mine un cocor
sa-mi aduca vestile la mine.

Cum sa te uit?
cand te ador...
caci sunt a ta,tu esti al meu,
m-ascund dupa ast`alb nor
cerandu-i dragostea mereu.

Amelia FLorentina
 
You must log in or register to reply here.
Back
Top