NOSTALGII

[alerim_61]

Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie
de Mihai Eminescu

Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,
Țara mea de glorii, țara mea de dor,
Brațele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ți mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ți mândri aste le nutresc;
Căci rămîne stânca, deși moare valul,
Dulce Românie, asta ți-o doresc.

Vis de răzbunare negru ca mormântul
Spada ta de sânge dușman fumegând,
Și deasupra idrei fluture cu vântul
Visul tău de glorii falnic triumfând,
Spună lumii large steaguri tricoloare,
Spună ce-i poporul mare, românesc,
Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare,
Dulce Românie, asta ți-o doresc.

Îngerul iubirii, îngerul de pace,
Pe altarul Vestei tainic surâzând,
Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,
Când cu lampa-i zboară lumea luminând,
El pe sânu-ți vergin încă să coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu îl strânge-n brațe, tu îi fă altare,
Dulce Românie, asta ți-o doresc.

Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie!
Tânără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi trăiască numai în frăție
Ca a nopții stele, ca a zilei zori,
Viață în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală și mândrie,
Dulce Românie, asta ți-o doresc!

 

[anuk]

Moş Nicolae

Îmi amintesc cu nostalgie,
Pe vremi, copii, eram o droaie,
Îl aşteptam cu bucurie,
Să vină Moşul Nicolae,

Puneam la uşă, lustruite,
Tot peticite de cizmari,
Ghetuţe vechi şi obosite,
Pe rând purtate de cei mari;

Nu mai conta, c-am fost cuminţi,
Ori c-am făcut numai belele
Încărunţindu-i pe părinţi...
În zori... găseam ceva în ele,

Covrigi şi nuci, vreo trei praline,
Şi totodat', afar', la uşă,
Sătui fiind... ştia el bine(!)
Ne mai lăsa şi-o nuieluşă...

Numai c-aveam respect şi teamă
De nuieluşa respectivă,
Că, fără a băga de seamă,
Ea ne-a creat o perspectivă...

Ei, bine,-acum, la pensionare,
Ne amintim copilăria
Şi chiar avem momente-n care
Ne-apucă, nene, pandalia,

Văzând ce guvernanţi năuci
Avem acum... şi-avem o droaie!
Ce bâte sunt, şi ce măciuci,
Că... plângem după Nicolae!

Valeriu Cercel

 

[anuk]

Scrisoare către Moş Nicolae

E prima dată când îţi scriu…
Am auzit că vei veni
Cu daruri multe la copii.
Ai mei dorm toţi, că e târziu.

Scrisoarea nu e prea frumoasă.
Mă iartă! -ţi scriu la lumânare
Şi mâna-mi tremură cam tare,
Că este frig la noi în casă.

Nu sunt flămând, cu fraţii mici
Am împărţit un colţ de pâine.
M-aş bucura de-aş şti că mâine
Va fi să treci şi pe aici.

Ştiu, mulţi copii sunt cu nevoi,
Eu nu-ţi cer jucării frumoase,
Ci-n ghetele acestea roase
Să pui, te rog, ghetuţe noi!

Vali Slavu

 

[anuk]

Dedicatie pt "cusurgii" si "ranchiunosi"


Resemnare


Se spune că pe vremi, demult de tot, uitate,
Când şcoli nu existau, nici google, mai ales,
Iar plebea de agrari era-n majoritate,
Ceva se întampla cu greu de înţeles:

De câte ori era gâlceavă între inşi,
Ăl mai inteligent, ţăran, cioban la oi,
Pân’ ce se ajungea la gulere de-aprinşi,
Ceda, -n mod evident, făcând pasul napoi,

Şi-apoi, el îşi vedea, savanţii spun, nu eu,
De drumul hărăzit, cu jenă şi respect
Şi pentru el, ca om, şi pentru Dumnezeu…
De-a dreptul anormal oricărui intelect,

Văzând iluştrii azi, toţi intelectuali,
De câte ori apar discuţii pentr-un fleac,
Cum sar la beregăţi, chiar de nu sunt rivali,
Făr‘ a găsi, de fel, conflictului un leac,

Şi-n plus…neobrăzaţi, trufaşi, impertinenţi,
Dar…ce s-o mai lungim, rămâne între noi…
Demult s-au dus acei ţărani inteligenţi,
Cu jenă şi respect, făcând pasul napoi!

Valeriu Cercel

 

[anuk]

Solstiţiu de iarnă



E noaptea cea mai lungă,
să fructificăm fiecare secundă,
sărută-mă cu foc în priviri topite de dor
să se aprindă de la lumina buzelor noastre în cor
felinarele piticilor, căutători de comori,
ce au ieşit să vadă stelele ascunse printre nori.

În această noapte de magie plină
mi-am desenat colorat cu speranţă divină
dorinţele pe harta agăţată la intrarea în inimă;
gnomii iviţi din pântecul pământului, protector,
o vor găsi şi fericiţi, în taină, îmi vor da ajutor
pentru a-mi împlini aleasa menire
de a trăi doar impregnată cu dulceaţă de iubire.

Simina Rentea

 

[anuk]

Poezie de Craciun


A sosit din nou Craciunul,
Casele de nea-s cernute,
Vin copii cu Mos Ajunul,
La covrigi si la nuci multe ;
Printre fulgi din cer coboara,
Bucuros cu nasu’ rosu’
Si cu cerbi la sanioara,
Plin de daruri vine Mosu’ ;
Bradul e împodobit,
Iar copii toti asteapta,
“Iata-ma ca am sosit !”…
Nu se-aude nici o soapta ;
Ho ! ho ! ho ! baieti si fete,
De un an nu ne-am vazut,
Sunt la usa multe ghete,
Chiar si ele au crescut !
Am în sacul meu cel mare
Pentru toti, cuminti de-ati fost,
Daruri pentru fiecare,
Lista o stiu pe de rost :
Tu Ileana, esti mai mica,
Pentru tine am bomboane
Si-o frumoasa papusica
În rochita cu volane ;
Lui Gigel, niste patine,
(M-a cam bâzâit putin !)
Da’ la scoala-nvata bine
(Iaca musafirii vin !)
Lui dragutu’ de Ionel,
O masina cu pedale,
Ai fost tare cumintel…
(Ce mireasma de…sarmale !)
Nicusor, ca o fetita
Rusinos, nu vii în fata ?!
T;i-am adus o pusculita...
Nu ma lua ma de mustata !
Lui Getuta, ca mi-ai scris,
T;i-am adus, precum se stie,
Tot ce ma-ta ti-a promis…
(Ah ! Miroase a…piftie !)
Vasilica, nu ma minte,
D-aia nici nu-l iau la rost :
Ai fost tu baiat cuminte ?!
Cum ? Ce spui ? Ca nu ai fost ?!...
Lasa, lasa ca ai fost !
Ia de-aicea de la mosu'!
(Ca dupa atâta post,
Ma ucide…caltabosu'!)
T;i-am adus manusi, sosete
Si aici o jucarica,
O pereche de noi ghete…
(Mamaaa, ce-as mai trage-o tuica !)
Mai Lenuto, vin-aproape,
Daca-mi spui o poezie
Scurta (Ca sunt plin de ape)
Uite ce-ti da mosu’ tie :
Si creioane colorate,
Jucarii si ciocolata…
(Masa-i plina cu de toate
Musafirii ma asteapta !)
Sacul s-a cam usurat,
(Chiar si eu…însa de bani !)
Mai am trei daruri de dat…
(Si-am un vin de Dragasani !)
…Papucei pentru bunica,
Nu este o soacra rea,
Umbleeee, toata ziulica…
(Poate-asa mai scap de ea !)
Iara tie mai Marie,
(Care ma faci fericit)
O cravata, palarie,
Pentru…sotul tau iubit,
Iar apoi, sa nu tresari (!)
O surpriza am aici,
Darurile cele mari,
Vin în pachetele mici !
Si-ti mai dau si un sarut…
Pentru toata omenirea,
Noaptea asta s-a nascut,
Cel ce a adus iubirea !
………………………
Pleca mosu’ din poveste
Ce-a venit cu bucurii,
Fara sa prinda de veste
Zarva mare de copii…
Nimeni nu a observat,
Doar Gigel nedumerit
Si chiar putintel mirat
La ureche mi-a soptit :
Mos Claciun când a plecat…
Pe mama…a salutat !

Valeriu Cercel


Craciun fericit !!!

 

[anuk]

Batrânul Mos Craciun


As fi putut sa cred cu zeci de ani ‘nainte,
Pe când eram copil în satul dintre vii
Si nu aveam pe-atunci ca azi atâta minte,
Ca Mosul cel iubit e-un basm pentru copii,

Si nici chiar prin liceu, chiar si la facultate,
Colegi la care eu, franc, nu m-am asteptat,
Catau sa ma convinga, cu chestii fumate,
Ca Mosul nu exista si nici n-a existat,

Dar n-am crezut atunci si n-am sa cred vreodat’,
Când pruncul ce-a adus iubirea între noi,
A fost, la Bethlehem, cu daruri asteptat
De oameni întelepti si nu de maimutoi,

Asa ca ma gândesc, acum, la anii mei
Cu primii ghiocei la tâmple, cum mi-ar sta,
Vâzând cât ma iubesc, sa-i mint pe nepotei
Ca “Mosul” care-l stiu nicicum n-ar exista…

De-aceea, când pe brazi stelute se coboara,
Copilul de demult, din satul dintre vii,
Privind nepotii azi, e sigur c-o s-apara
Batrânul Mos Craciun, cu daruri la copii…

Iar voi ce-ati mai nega, de rai si urâciosi
Ce-ntr-una clevetiti ca “Mosu”-i basm curat,
Va rog, pe cinstea mea, fiti oameni seriosi !
Pe Mos Craciun îl stiti ca este-adevarat…

E drept, batrânul “Mos”, care odinioara
Venea prin nea în zbor, din nordul departat,
Cu barba, nasul ros’, cu reni la sanioara,
Chiar de-i nemuritor, a mai evoluat,

E tuns, chiar mai mereu, si-i zilnic barbierit,
De sac a si uitat, cu VISA-n portofel,
Iar nasu’, v-o spun eu, ma mir cum n-ati ghicit !
E rosu câteodat’, de la un paharel,

Si când o ia la mers, ca un arac de vita
E zvelt, nu-i cocosat, si-atâta-i de vioi…
Îndeosebi când da cu ochii de-o pipita,
Dar asta…ce sa mai !...ramâne între noi…



Valeriu Cercel

 

[anuk]

Nasterea Mantuitorului



In Betleem colo-n oras
Dormeau visand locuitorii
Iar langa turma, pe imas
Stateau de paza, treji, pastorii.

Si-n miez de noapte dulce cant
Din cer cu stele-a rasunat
Se rumenise cerul sfant
Pastorii s-au cutremurat.

Din slavi un inger cobori:
"Fiti veseli!"- ingerul Ie-a spus
"Plecati, si-n staul veti gasi
Pe Craiul stelelor de sus!"

Pastorii veseli, in oras
Spre staul cu pasi iuti pornira
Si-un prunc atat de dragalas
Acolo-n paie ei gasira.

Nici leagan moale, nici vreun pat
Doar fan mirositor pe jos,
Pe fan, in iesle sta culcat
Micutul prunc: Iisus Christos.

El, Fiul domnului si Crai
Al stelelor de farmec pline
De-atunci cu drag, la voi, din Rai
Cu fiecare iarna vine!...


Ion Creanga

 

[anuk]

AVEM TIMP ......

Avem timp pentru toate.
Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,
sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,
avem timp sa citim si sa scriem,
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.

Avem timp pentru ambitii si boli,
sa invinovatim destinul si amanuntele,
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile,
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,
avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea,
avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.
Avem timp pentru toate.

Nu e timp doar pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta – murim.

Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca
Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.
Restul … depinde de ceilalti.

Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie
Altora s-ar putea sa nu le pase.
Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere
Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi.

Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata
Ci PE CINE ai.

Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minute
Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.
Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca
Ci cu ceea ce poti tu sa faci
Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor
Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva
Am invatat ca oricum ai taia
Orice lucru are doua fete.

Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde
S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi
Am invatat ca poti continua inca mult timp
Dupa ce ai spus ca nu mai poti
Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie
Indiferent de consecinte.

Am invatat ca sunt oameni care te iubesc
Dar nu stiu s-o arate
Am invatat ca atunci cand sunt suparat am DREPTUL sa fiu suparat
Dar nu am dreptul sa fiu si rau
Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta
Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata.

Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu
Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten
Oricum te va rani din cand in cand
Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.

Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de altii
Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti
Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.
Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta
personalitatea
Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii.

Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc
Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.
Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc
Si nu faptele sale
Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru
Si pot vedea ceva total diferit.

Am invatat ca indiferent de consecinte
Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata
Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore
De catre oameni care nici nu te cunosc.
Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat
Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta.

Am invatat ca scrisul
Ca si vorbitul
Poate linisti durerile sufletesti
Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult
Iti sunt luati prea repede …
Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama
Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile.
Am invatat sa iubesc
Ca sa pot sa fiu iubit.

Octavian Paller

 

[anuk]

Reţetă pentru Anul Nou


Se-aleg douăşpe luni, cât mai frumoase,
Trei albe, ‘coperite de ninsoare
Şi alte trei cu miei şi pomi în floare,
Trei calde, fără nori, pline de soare
Şi încă trei, bogate şi mănoase ;

Se curăţă de of, de-amărăciune,
De ură, de invidie, mândrie,
Se-mpart apoi egal, de-ajuns să fie
Pe-ntregul an, fără economie,
În zile cât mai lungi şi cât mai bune ;

Se ia pe rând, din nou, şi se prepară
Zi după zi, cu grijă, cu răbdare :
O parte muncă, plină de sudoare,
O parte de odihnă şi visare
Şi-o parte de umor, extra-ilară ;

Adaugaţi din plin şi toleranţă,
Baban, praf de bun simţ, un polonic,
Turnând, cât frământaţi, câte un pic
De optimism călduţ, dintr-un ibric,
Amestecat cu boabe de speranţă,

Iar în final, nu costă nici doi bani (!)
Peste-aluat, puneţi-o cu ardoare,
Iubirea, cea mai pură şi-arzătoare…
Eu vă doresc s-aveţi o poftă mare
Şi vă urez din suflet…La mulţi ani !

Valeriu Cercel

.

 

[anuk]

Fericirea se conjugă la timpul trecut

Fericirea se conjugă la timpul trecut
Nu şti când vine, când pleacă
Arareori o simţi când s-a petrecut
Ai vrea s-o iei în braţe,
S-o simţi uitându-te în ochii ei
Ca la o iubită aşteptată îndelung
Nu ca la o nimfă-n aşternut,
Fericirea se conjugă la timpul trecut
Aripa ei fină zboară prin tine neîntrerupt
Doar uneori o simţi, numai după ce-a trecut
Îi simţi aerul prin vene
Cum respiră de la inimă la gând
Şi-nvaţă pulsul pe de rost
Că întotdeauna era, a fost,
Fericirea se conjugă la timpul trecut
Şi n-are culoare când te străbate
Curge pe dinlăuntru fără s-o simţi
De parcă ar trece printr-o inimă străină
Şi-ar bate într-o altă rădăcină,
Fără contur, fără chip, fără nimic
Poate părea nălucă sau abur de a fi,
Fericirea se conjugă la timpul trecut
Când fără să ştii ea te-a avut
Iar tu ţii minte lumina ei neabătută
Din care ai muşcat până te-a durut
Era prezent, era înalt şi n-ai ştiut
În acelaşi timp îţi ia şi îţi dă tot
Ca şi inconştienţa de la început,
Fericirea se conjugă la timpul trecut
Altfel lumea de mult s-ar fi pierdut
În amănuntul de a şti când se petrece
De a n-o mai lăsa vreodată ca să plece
Şi n-ar mai fi ştiut ce înseamnă suferinţa
Iar fără ea, bunătatea, mila şi căinţa
Dar mai ales poezia şi credinţa,
Fericirea se conjugă la timpul trecut.
Ca o femeie, ca un gând tăcut
Ca un tărâm frumos, nepetrecut
De rugăciuni, de inimi, de cuvinte
Ca o amintire care e mereu în minte
Ca verbe fragile, delicate, prezente
Cu toate orgoliile noastre absente.

Fericirea se conjugă la timpul trecut.

Marius Tucă

 

[anuk]

Oportunism



Nu-mi plac deloc oportuniştii.
Nici felul lor ciudat de-a fi.
Nu mi-au plăcut nici comuniştii
Ce se minţeau spre-a ne minţi.

Cu lipsa lor de raţiune,
Cuvântul aspru, repezit,
Bălăcitor, fără ruşine.
Nici locul de unde-au venit.

Cum au venit, aşa plecară.
La fel de brusc şi violent.
O viaţă numai ne furară.
Cea de „ coşmar incandescent.”

A dispărut, deci, comunismul.
Sistem nedemn, n-a rezistat,
Dar a rămas oportunismul,
Ce-n epocă l-au antrenat.

Solid, puternic, variat,
Generator de damfuri dure.
Pentru cei demni exasperant,
Pentru bandiţi, neagra pădure,

Unde-şi urzesc nemernicia,
Făuritori de ambuscade,
Ei, iritaţii la butade
Şi violenţi cu ironia…

Mereu îndrăgostiţi de sine.
Vicleni, când îşi ascund defecte
Şi plângăreţi când vor efecte,
Când e mai rău,să-i crezi că-i bine.

Răzbunători când le strici jocul
Şi sadici când stârnesc durerea.
Te vând ca să-şi atingă scopul.
A lor venin le e puterea.

Nici el? Nici tu să nu ai parte!
De ce? E dreptul lui vezi bine!
Şi fiindcă-i drept, nu-i pentru tine.
Tu? Plânge-ţi soarta-n altă parte.

Legea? Aplică-se pe mare!
Aici, în junglă nu contează.
El, cel cu forţă, el dictează.
Tu? Poţi să pieri în disperare.

Imun la tot ce e normal
Şi-n general la tot ce-i drept,
E dintre toţi cel mai deştept.
Tu pentru el!? Ceva… banal.

Nu crede-o iotă din durere.
Chiar dac-o vede nu o simte.
Şi pentru asta el te minte.
Minţind, e-ntr-una la putere.

Lingăii, laşii, mitocanii
Şi-n general acei ca el,
Îi cântă-n strună-i papă banii
În atmosferă de bordel.

Te uiţi cu silă la dezmăţul
Cu care haita devorează.
Închipuie-ţi! Acesta-i iadul,
Iar ei, acei cel populează.

Scârbos spectacol am plătit,
Cu generaţii de durere.
Cei care vin la ce să spere?
Ce s-a ales din ce-am gândit?

De ce-am gândit!? De ce nu-i bine?
De ce aceste întrebări?
Răspunsul este-ascuns, sunt sigur,
În viitoarele-ncercări.

Şi te întrebi în noaptea neagră
De s-a schimbat ceva în bine?
Privind spre ieri, privind spre astăzi,
Analizându-te pe tine.

Nimic! Răspunsul te plesneşte
Răsunător pe viaţa-ţi goală.
Minciuna-n beznă hohoteşte,
În jurul negru-i damf de smoală.

Se bucură în iaduri dracii
Sunt mulţi înscrişi la ei pe liste.
Îţi sună în ureche-ntr-una:
Cei răi în rău or să persiste!

Mai mulţi vor fi, iar noi mai singuri,
Mai izolaţi în bezna deasă.
Din fumul de la revoluţii,
Oportunişti or să tot iasă.

Aceleaşi pânze de păienjeni,
Aceleaşi plase de pescari,
În care se vor prinde-ntr-una
Oameni de rând şi oameni mari.

Minciuna, veşnica minciună,
Îi va păstra în sfere-nalte,
Capitalişti de conjunctură,
Foşti comunişti prin osatură,
Ce cred că viaţa-i fără moarte.

Valentin Boeru

 

[Sarrah]

Siluete

Cad lungi fasii de noapte peste dune
Aspre, se-aduna-n ritual, secrete,
Prea mult incovoiate siluete -
Cuvintele cu barbile batrane.

Se-aprind faclii in ochii lor sprintari,
Si-agata fanioane de trompete,
Caci vor porni - greoaie siluete,
Sa intregeasca visul lunii, clar.

Roberta.

 

[Sarrah]

Nicaieri

Si-am razbatut, de nicaieri,
Pe-o culme veche, parasita.
Vazduhul sprancena chemari,
Dar nici ecou, nimic n-asculta,

Iar umbra imi gonea spre zari...



Si era colb de lut tacut,
De-albastra ura zamislita
In vremea lumii de demult,
In calea mea nestrabatuta...

Iar inima abia-mi aud...


Erau aprinse flori pe mari,
Dar drumul meu indata piere.
Picioarele-mi se fac doi nori,
Gonind mereu spre nicaieri...

Si-omatul inapoi ma cere....

Roberta.

---

Nu mai iubesc.


Surasul imi aluneca-n zefir,
Hidoasa-mi creste-n palisade umbra;
Nu mai iubesc...Iar degetele scurma
Molcom, cenusa ultimei faclii.


Inalta, de creneluri se agata
O ultima scanteie de-asfintit;
Dar pleoapa-innegurata, n-a clipit
Si-n zale de clestar, raman de gheata.

Roberta.


Aroma de toamna


M-as duce, m-as duce departe,
Cu vantul, in plete sa-i plang,
Sa-mi daruie vesnica noapte,
Sa uit ce am fost sau ce sunt.

M-as duce cu stelele toate
In pulberi de negru abis
Sa fiu ca un inger de noapte,
Sa fiu un luceafar inchis.

Si-asa, cu o raza haina,
Prea plina-n sarutul puterii,
M-as duce intr-o zi mai senina
Sa sfaram oglinzile verii

M-as duce...dar vezi, nu se poate,
Caci latul imi este prea strans;
Cu-aroma de toamna ma-imbata,
Si-n cioburi, plutesc peste vis...

Roberta.

 

[degetica]

Valeriu Cercel - Am fost azi-noapte…Dumnezeu



S-au întrebat crestinii cei mai buni
Precum si ai de-s numai botezati,
De ce dupa atâtea rugaciuni
De Tata nicidecum nu-s ascultati (?!)

S-au încercat matanii, acatiste,
Si lumânari s-au ars la infinit,
Dar n-am gasit pe unul sa existe
Ce imediat dorinta i-a-mplinit,

Fi’n’ca, “precum în cer si pe pamânt”
Si-acolo-i, cum sa-i zic…democratie,
Stampile, aprobari, într-un cuvânt
Si sfintii au a’ lor birocratie,

Ca nu ia El decizii în fuga
Chiar de-i la chip si-a noastra-asemanare,
Cu îngerii dezbate orice ruga
Si-apoi din plen, prin vot, ia aprobare,

…………………………………………

Asear’, doar ce m-am pus ca omu-n pat,
Nu ajunsei nici sa ma învelesc,
Când ma trezii cu El, neanuntat,
Vrând pentru-o noapte sa-l înlocuiesc

Pentru sedinta de sfârsit de Luna,
Probleme, acatiste, rugi în scris,
Si-a zis ca ar fi bine sa ma puna
Ca bun crestin s-am grija în ofís,

Lucru de care, eu, nu m-am mirat
Fi’n’ca postesc si când înjur de gura,
Acas’ apar devreme, cateodat’,
Iar de baut, beau numai cu masura,

Asa ca, frumusel m-am instalat
La El, într-un birou ca-n paradis (!)
Si cât a fost la miting, El, plecat
Doar urmaream emailurile-n scris ;

Pai, ce veneau !… chiar si de la atei !
Unii doreau s-o aibe-un pic mai lunga,
Vreo patru-cinci vadane voiau trei,
Si-o alta de rezerva sa le-ajunga,

Yankeii se rugau cu foc, prin Marte
Sa umble într-o luna, ca nu-i bai,
Chinezii voiau zidul mai departe,
Iar rusii, mai târziu…parca prin mai…

Curgeau emailuri mari cu doleante
Sperând, la disperare, chiar minuni,
Cereau la Polul sud, unii, vacante
Ca n-au platit caldura de trei luni,

Iar multi, chiar si nea Mielu’ de-i oier,
Visau lozul cel mare-n duminica,
Sa bage dracii-n toti din cartier,
Sau nemul sa le crape de oftica….

Dar, fiind bun si iubitor de oameni,
Ca au mintit sau poate c-au furat,
Ca aveau trei, normali, sau poate fameni,
Facând un clik la mouse i-am aprobat,

Ca, ce mi-am zis (?) saracii de netoti !
Poeti cu clase cât duce un tren,
La clasici ! la gramada fie toti !
Cin’ mai citeste astazi vr’un catren (?!)

Iar Geoana, ca de mila-am lacrimat,
Sa-l ia acel popor ! cât plânge el…
Cu-n click apoi l-am naufragiat
De rugi în cor pe bietul marinel….

Asa ca, fara miting, aprobari,
Sau jalbe, milostenii…ca stiti…
Facui, din soricel, în trei miscari
Pe robi cât si pe roabe fericiti,

Sa ma trezesc în zori dormind pe bani
Cu baba ce-o aveam, fara tromboane (!)
Mai juna cu saizeci… terestri ani,
Ca ma-sa ce era doar silicoane,

Si-apoi, gasesc în ulita pe Ion
De-un ceas numa’ cu Gheorghe însurat
Si toti o fredonau la unison…
Ce n-am gasit…picior de capra-n sat !

Valeriu Cercel

---

Valeriu Cercel - Nostalgie



(poem de toamna târzie)

Îmi amintesc, nostalgic, câteodat’,
Cât de naiv eram la vremea mea,
Copil fiind, asa cum mi-a fost dat,
Sub poale de Carpati, în micul sat
Ce-atât de mare, -atunci, mi se parea (!)…

Priveam, suind cu greu pe deal, în zori,
Gemând sub ale toamnelor poveri,
Carutele-nspre cer, unde cocori
Dadeau înc-un ocol s-alunge nori
Ca stelele sa licare în seri,

Si-a doua zi iar frunze tresareau
De piatra sub copite ce scrâsnea
Când boii-n jugul crâncen se-opinteau…
Frumosi, dar si ce mândri aratau (!)
Cred ca si Grigorescu gelozea…

Dar se-ntâmpla, sub cerul neguros,
Cum toamna-si cerne ploaia de sudori,
Un car, urcând pe deal, cu fân, burtos,
Prin colbul pân’ la glezne de clisos
Ca se-nglodea în coasta uneori,

Când al mai bun, din boi, si mai vânos,
În jug se opintea, privind spre cer,
Tragând, si car, si p’al neputincios
Care, -n genunchi, târât, fara folos,
Cata sa mai si-mpunga, de mizer…

Târziu am înteles, cu ani ‘napoi,
Trecând prin scoli înalte, la Bucale,
Ca, ce vazusem eu , în sat la noi,
Nu se-ntâmpla, de fapt, numai la boi
Ci si la multe alte animale.

Valeriu Cercel

 

[Sarrah]

Verdictul


De-as fi un flutur mare,
Te-as invata sa zbori;
Ti-as pune aripioare
Cu dungi in vii in culori,
Si-am merge pe-o carare.

Ce-am fi atunci noi doi?
N-am sti decat ce-i floarea,
Ce-i zborul intr-un roi,
Ce-i vantul, ce-i culoarea...
Dar, de-am privi apoi,

La umbra nepictata
Lasata pe pamant,
Vom tresari indata:
...Aripi...atata sunt
Doi fluturi, pe o poarta...

Dar ne-am certa curand
Din zori si pana-n seara
Pe gardul cel rotund,
Pe-o floare ca de ceara,
Pe-o brazda de pamant.

Si, obositi de sfada,
De vantul din aripi,
Vom merge intr-o livada
Cu gaze si furnici,
Si-un cintezoi de treaba.

Ii spunem ce-am facut
In ziua precedenta;
El ganditor, tacut.
Apoi, audiente...
Si, in sfarsit, verdict:

"Trei luni, spalati la zdrente!"

Roberta

 

[degetica]

Cântecul piţigoiului
de Otilia Cazimir

Piţigoi,

Măi piţigoi,

Ce tot cauţi pe la noi?



Prin salcâmi, prin lilieci,

Prin tufişurile reci,

Când e iarnă grea afară

Şi pe casă

Brumă groasă,

Te porneşti, aşa-ntr-o doară:

"Simţ a vară, simţ a vară!"

De gândeşti că-i vara-n toi,

Piţigoi, măi piţigoi!



- Oameni buni,

Măi oameni buni,

Iaca spun şi eu minciuni!

Când e iarnă, "simţ a vară",

Să fac iarna de ocară.



Vara strig: "Cârpiţi, cârpiţi!"

Ca să ştiţi

Să pregătiţi

Şi hăinuţa ruptă-n coate,

Şi cămara cu de toate!

---

George Topârceanu
Câţi ca voi!

Sus, pe gardul dinspre vie,
O găină cenuşie
Şi-un cocoş împintenat
S-au suit şi stau la sfat:
- Ia te uită, mă rog ţie,
Cât de sus ne-am înălţat!...

Şi deodată, cu glas mare,
Începură amândoi,
Să cotcodăcească-n soare:
- Nimeni-nu-mai-e-ca-noi!...
Nimeni-nu-mai-e-ca-noi!...

Dar de sus, din corcoduş,
Pitulându-se-ntre foi,
Mititel şi jucăuş,
Le-a răspuns un piţigoi:
- Câţi-ca-voi! Câţi-ca-voi!...

 

[anuk]

- Câţi-ca-noi! Câţi-ca-noi!...... ()

---

Probabil


La o şcoală
Specială:
- Spuneţi o proposiţiune –
Zice profesorul amabil,
Care să cuprindă musai
Şi acest cuvânt: probabil.
Nicu, emoţionat,
A răspuns imediat:
- Ieri văzând noroasă vremea,
Şi fiind cu haină nouă,
Mi-am luat cu mine umbrela
Că probabil o să plouă.
Foarte bine!
Tu Marin
- Transpirat de-alergătură,
Deşi luna este mai
Mi-am pus puloverul – probabil
Să nu capăt guturai.
- Hm, şi asta merge zise
Domn profesor agale
Şi acum să spuie una,
Tu, Abramovic Ghidale,
Stă Ghidale, se pătrunde
Şi apoi voios răspunde:
- La vecinul nostru care-i
Pianist, vine de-o lună
O elevă frumuşică
Şi fac muzică împreună.
Curios cum sunt din fire
Ieri discret ca un strigoi
Am privit prin broasca uşei
Şi-am văzut cum amândoi,
El îşi lasă pantalonii
Fata fusta în sus ridică cam spontan
Şi mi-a spus că vor probabil
Să se „uşureze” în pian.


Ion Pribeagul

 

[Sarrah]

In ceata


In ceata imi scuturi
Pe dealuri, pe val,
Aceste mici randuri
Cu pasul egal.

Covorul lor moale
Tot creste, mereu,
Acopera calea
Sarutului tau

Prin ceata privirea
Mi-e rece si grea
Iar timpul masura
Abia isi tara

Si-adoarme in ceata
Pe-o frunza, in vant
O pagina creata
Cu chipul tau, bland

Spre ea se indrapta-n
Zig-zag-uri, mereu,
Paloarea de vata
A gandului meu

Cu pasul egal,
Aceste mici randuri
Pe valuri, pe deal,
In ceata imi scuturi.

Roberta.



Unde esti?


Din cand in cand se mai indura timpul
Si imi mai bate seara in feresti;
Trimite cate-o stea, imi ia un spin,
Imi lumineaza fila grea de ganduri,
Si tainic ma saruta cand suspin
Dar, de-o intreb de tine, unde esti,
Indata piere si incepe vantul.

Din cand in cand, voi mai aduce vesti,
Caci inima mi-e calda si usoara,
Dar ce folos? Prieten mi-este vantul,
Zapada rece umeda si goala,
Si tot spre tine imi alearga gandul...
Caci eu nu stiu acum pe unde esti,
Unde sunt ochii tai cu gene rare.

Roberta

 

[Sarrah]

Negru

Am lunecat tacuta-al vremii vad
Cu voal de intuneric peste fata
Avida, negru-n hrube-am devorat,
Smoala si fum in inima-mi de gheata.

Am pravalit pe lespezi amintiri,
In praf am stins a dragostei armura
Cea mai inchisa stea m-o mistui,
Luceafarul cel negru, rug de ura.

Si-asa, fantoma vie in natura,
Mai mult decat poti crede ca socot,
Voi fi de-acum sub cel mai negru clopot
Intruchiparea clipelor de zgura.

Pe unde intrebarile se-adapa,
Voi sta de-acum mereu cu gandul sters,
Cu buza-mi prea uscata si crapata
Cu ura-mi voi sorbi ultimul vers.

Roberta


Iarasi vad!


...Patrunde-apoi in ochi un negru-adanc,
In suflet mai fosnesc rar, liliecii
Aripa inimii coboara pe pamant
In pribegie, vesteda si rece.

Iar ceasul, obosit sub foi uscate,
Nu mai arata firele de-argint;
Arata doar in treacat, intr-o parte,
Aripa inimii, lipsita de cuvant.

S-a scurs o zi, o alta-n piept murea,
Prin amintiri ce perindau anume
Cu ochi cuminti si calzi, de catifea...
Si, iarasi vad!! Dar, e cealalta lume...

Roberta