• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

NOSTALGII

ÎNTELEPCIUNE

Întelepciune este sã respiri
usor, si dupã lacrimi sã zâmbesti,
petalele ce cad din trandafiri
si nu s-aud când mor, sã le iubesti.

Priveste pomii drepti din bãtãturã -
ei catã totdeauna cãtre cer,
si-n ruga lor cea verde parcã cer
mai multã ploaie, mai putinã urã.

Nu te gândi la mâine, nici la ieri.
Poate naintea spicelor sã cazi,
stãpâni când nu suntem decât pe azi,
nu te gândi la mâine, nici la ieri.



Magda Isanos
 
HAI !


Hai sa ne îmbratisam
si iata cum:
Întâi sa asternem pe pat un cearsaf alb,
apoi sa ne lungim alaturi unul de altul
ca într-un sarcofag.
În sfârsit sa ne îmbratisam
cautând, cu zbateri lente, o tot mai intima
completare a corpurilor.
Sa ne anulam reciproc,
iar dupa disparitia noastra
cearsaful sa se netezeasca singur
si în cele din urma sa-si recapete
cutele dreptunghiulare.

Hai sa ne suim în automobil
si sa plecam cât mai departe,
cât mai departe chiar si de departe.
Câte o raza piezisa de soare
va ricosa din când în când în parbriz
corectând drumul masinii
în timp ce noi ne vom privi unul pe altul
la nesfârsit.

Sau, mai bine, fii prozaica si dezamageste-ma
ca sa ma vindec de elanul nefiresc.
Mi-e teama de ceea ce se petrece în sufletul meu,
seamana cu pierderea cunostintei
când te lovesti cu tâmpla
de marmura.
Si totusi, totusi, nu ma dezamagi!
mai bine, hai sa-ti rasfiri parul pe perna,
sa închizi ochii
si sa tii gura întredeschisa
ca sa ma droghez
cu respiratia ta.

Hai sa murim împreuna.
O sârma de cupru subtire
sa o-nfasuram întâi pe inelarul meu
apoi pe inelarul tau
iar capatul liber sa-l legam la o priza.
... Întâi pe inelarul meu
si abia apoi pe al tau
pentru ca electricitatea sa ajunga la tine
îmblânzita.

Hai sa ne privim în ochi
tot mai de-aproape
pâna când irisii
? ca o padure vazuta dintr-nu avion în cadere –
ne vor dezvalui, pentru câte o clipa,
carari întortocheate.

Hai sa ne uitam amândoi la sânul tau stâng,
eu îl voi desena înca o data cu aratatorul,
iar tu îl vei salta putin, ca sa intre
în forma pura.

Hai sa citim manuscrise de-ale tale.
Eu îti voi sta cu capul în brate,
iar tu îmi vei oferi fila dupa fila
urmarind urmarirea de catre mine
a fiecarui rând.
Când voi vrea sa spun ceva
îmi vei închide gura cu un sarut
si cât de fericit am sa consimt
la aceasta reprimare a spiritului critic!

Hai sa ne descriem unul pe celalalt.
Voi începe eu spunându-ti
ca ai inima în partea stânga
adica deplasata spre mine
si sexul – inima negativa, cu puls spasmodic ?
în unghiul cel mai greu accesibil.
Ochii tai, întotdeauna contrariati,
te fac sa semeni cu propria ta fotografie
luata în momentul aflarii vestii
ca am murit.
Poate tocmai de aceea când ma privesti
simt ca ma proiectezi foarte departe
în timp.

Hai sa trecem unul pe lânga celalalt
ca si cum nu ne-am cunoaste,
sa facem un pas, doi, trei
marind distanta dintre noi
si dintr-o data sa ne smulgem din acest joc nemilos
si sa ne aruncam unul la pieptul celuilalt
cu lacrimi în ochi.



Alex. Stefanescu
 
Ană, ninge tot oraşul

E iarnă şi pe afară ninge tot,
Ninge tot oraşul
Ninge toate păsările,
Prin fereastra deschisă
Pătrunde cerul şi intră în casă
Ninge şi cearceafurile de mătasă,
Şi ard şi ninge,
Lumina se ascunde de noi,
Miroase a zăpadă şi amor
Scaunele, masa, uşa tac
Se aude cum ninge doar,
Nu mai avem timp, greutate
Şi ninge peste noi cu noapte
Fulgii de nea şi întunericul tac
Ninge şi miroase a covrigi cu mac
Miroase a tu şi a alb
Miroase a eu şi a dalb,
Colorăm florile de gheaţă
Din fereastră
Cu respiraţia ta, cu a mea,
Cu a noastră
E iarnă şi pe afară ninge tot,
Ninge tot oraşul.

Marius Tucă
 
Va ninge!

Prin geamuri vom privi
Cum nori se vor atinge
Da, va porni spre noi
Potop de flori... Va ninge!

Va ninge cu iubire
Iar pale reci de vant
Vor trece-n amintire
Si vor pieri, pe rand.

Va ninge peste dune
Ce nu vom mai zari,
Iar zurgalai sa sune,
Colinde vor porni!

Va ninge zi si noapte
In suflet si in gand
Covoare nepatate
Aprinse, scanteind.

Fulgi albi sa sarutam,
Cu lacrimi sa-i topim;
Iubirea sa aflam,
Mereu de ea sa stim!

Roberta
 
Sarah,daca-mi permiti o sugestie, n-ar strica sa-ti faci propriul topic cu poieziile tale.
 
Scrie undeva asta? E o regula? De ce nu faci sugestiile in mesaj privat si strici mandrete de topic?
Rog pe cineva sa stearga postarile mele de aici. Multumesc si scuze.
 
Nu e off si nici nu scrie nicaieri,dar toti cei care au ceva de spus in materie de poezie si-au facut topicurile lor,pt binele lor,nu vad care ar fi motivul supararii.
 
Unirea Principatelor


I

Pe antice monumente am vazut ades sculptate
Acvila ce poarta crucea, zimbrul tarii-nvecinate,
Sub o mâna, o coroana, întrunite figurând;
Si în vechea capitala, o mareata manastire,
Dupa lupte sângeroase monument de înfratire,
De-al Moldovei domn cladita, sta trecutul atestând.

II

Ce spun aste suvenire? ele-arata ca-altadata,
Înainte-acelor lupte, în vechimea departata,
Fii ai Romei cei eterne, acesti popoli au fost frati;
C-ale lor restristi cumplite au izvor în despartire,
Ca la raul ce-i apasa nu pot s-afle lecuire,
Decât numai în unirea catre care sunt chemati.

III

Caci de urile interne mult a profitat strainul;
Caci în suflete si-n inimi el a infiltrat veninul,
Ce corumpe, ce îneaca tot instinctul generos;
Caci slabiti prin moliciune, umiliti prin apasare,
În furtune si în intrigi balotati fara-ncetare,
Am uitat noi vechea cale si trecutul glorios.

IV

Astazi nu ni se cer lupte, sacrificiuri de sânge,
Virtuti mari de altadata; astazi tinta vom ajunge
Prin credinta în unire, prin unire în dorinti.
Mari puteri acum iau parte la destinul ce ne-asteapta,
Orizontul se-nsenina, calea noastra este dreapta,
Si asupra-ne se-ntinde mâna bunei provedinti.

V

Români! Dulce e unirea! Ascultati… glasu-i rasuna…
De la fiii României cere patria comuna…
Steaua merge înainte-i, simbol sacru pe pamânt;
Cum în Vitleem odata stea din cer mântuitoare,
Conducea pe-ncoronatii cavaleri, din departare,
De le marginile lumii, catre leaganul cel sfânt.

VI

Când citim în vechea carte a istoriei strabune
Virtuti mari, ilustre fapte ale natiei române,
Care inima sta rece? care suflet nemiscat?
Cine n-are dor sa vada tara sa în fericire,
Cu legi bune, cu legi drepte, în tarie si-n unire,
Cultivând artele pacii pe al sau pamânt bogat?

VII

În tacutele morminte Bogdan, Mircea se-ntâlnira,
Si-ntr-o lunga-mbratisare pe români îi înfratira;
Împrejuru-le stau dese umbre de mareti eroi…
Ele astazi zbor în aer, inimile-nflacareaza…
Deputati! asuprta voastra ei privirea-si atinteaza;
Fala sau rusinea tarii se asteapta de la voi.

VIII

Fii vostri vor ascunde a lor frunte în tarâna,
Daca voi acum veti pierde marea cauza româna,
Prin meschine interese ce-n mici inimi locuiesc;
Timpul trece, omul piere, dar a patriei iubire
E averea cea mai rara, cea mai scumpa mostenire,
Ce de la parinti de merit nobili fii o priimesc.



Grigore Alexandrescu
 
În stilul lui Bacovia

e seară şi ninge-ndesat
zăpada-n zăpadă se lasă
şi abia mă mai mişc îngheţat
şi abia mai ştiu drumul spre casă

e beznă un câine-a lătrat
de-acum n-are rost să mai sper
sprijinit de un stâlp un soldat
şi-aprinde ţigarea stingher

e noapte şi ninge turbat
şi nu mai zăresc nici un drum
cum viaţa-i un loc depărtat
cum totu-i mai simplu de-acum!

Mircea Cartarescu
 
Punct ochit, punct lovit

Nea Ion, precum se ştie,
E doctor în poezie.
Totdeauna vede tot.
La greşeli le pune stop.
De câte ori le vânează,
El pe toţi ne operează.
De-aceea vă dau un sfat:
Să-l lăsăm fără vânat!
Ca să nu-i fim pacienţi,
Haideţi să fim mai atenţi!

poezie de Dumitru Delcă

Arta compătimirii

Dacă nu mai pot de mâini, de picioare
sunt compătimit,
sunt tratat cu doctorii alese.
Dacă mă vindec şi zburd ca un mânz,
sunt tratat cu indiferenţă.
Dacă am cancer,
sunt ţinut pe palmă.
Dacă n-am cancer,
sunt pălmuit.
Dacă mor,
mă îneacă în lacrimi.
Dacă nu mor,
mă îneacă în lac.

M-au înnebunit de-a binelea
compătimitorii...
Pentru orice eventualitate,
fereşte-mă, Doamne,
de cei care se oferă
să mă jelească:
mi-e teamă că,
nedorind să-i dezamăgesc,
aş putea muri
din politeţe.

Aş putea muri
din politeţe...

poezie de Vasile Romanciuc
 
Nu as vrea sa fiu sarcastic
Dar imi place-asa de mult
Imnul de DEMOCRATIE
De la COMUNISTI s-ascult!

Sunt asa de buni la toate,
Rabdatori si democrati,
Competenti in toate cele
Printre rude si confrati

Stiu sa stranga, dau exemplu!
De se mira altii tare
Naucit e Occidentul
Invatand cu mic, cu mare.

Din valtoarea afirmarii
Comunistii iscusiti
Raspund altora si tarii
Mult iubite, SA TRAITI!
 
Magda Isanos
Murim... ca mâine

E-asa de trist să cugeti ca-ntr-o zi,
poate chiar maine, pomii de pe-alee
acolo unde-i vezi or să mai stee
voiosi, în vreme ce vom putrezi.

Atâta soare, Doamne,-atâta soare
o să mai fie-n lume dupa noi;
cortegii de-anotimpuri si de ploi,
cu par din care siruie racoare...

Si iarba asta o să mai rasara,
iar luna tot asa o să se plece,
mirata, peste apa care trece-
noi singuri n-o să fim a doua oara.

Si-mi pare-asa ciudat ca se mai poate
gasi atata vreme pentru ura,
când viata e de-abia o picatura
intre minutu-acesta care bate

si celalalt - si-mi pare nenteles
si trist ca nu privim la cer mai des,
ca nu culegem flori si nu zambim,
noi, care-asa de repede murim.

Ninge cu duşmănie

Ninge cu duşmănie,
Cu ură cade zăpada
Peste apele îngheţate cu ură,
Peste livezile înflorite din răutate,
Peste păsările înrăite care îndură.
Ninge ca şi cum prin zăpadă
Ar trebui să se sfârşească
Viaţa acestui acvatic popor,
Ninge cu o încrâncenare
Omenească,
Ninge otrăvitor.
Pe cine să mire?
Doar eu mai ştiu
Că ninsoarea
A fost la-nceputuri iubire.
E atât de târziu
Şi ninge hidos,
Şi nu-mi vine-n minte
Decât să aştept
Lupii flămânzi,
Să le fiu de folos.

poezie de Ana Blandiana
 
Soarecele si pisica
de Grigore Alexandrescu

Un soarece de neam, si anume Raton,
Ce fusese crescut sub pat la pension,
Si care in sfarsit, dupa un nobil plan,
Petrecea retirat intr-un vechi parmazan,
Intalni intr-o zi pe chir Pisicovici,
Cotoi care avea bun nume-ntre pisici.

Cum ca domnul Raton indata s-a gandit
Sa o ia la picior, nu e de indoit.
Dar smeritul cotoi, cu ochii in pamant,
Cu capu-ntre urechi, cu un aer de sfant,
Incepu a striga: "De ce fugi, domnul meu?
Nu cumva iti fac rau? Nu cumva te gonesc?

Binele soricesc cat de mult il doresc
Si cat imi esti de scump, o stie Dumnezeu!
Cunosc ce rautati v-au facut fratii mei,
Si ca aveti cuvant sa va plangeti de ei;
Dar nu sunt cum crezi; caci chiar asupra lor
Veneam sa va slujesc, de vreti un ajutor.

Eu carne nu mananc; ba inca socotesc,
De va vrea Dumnezeu, sa ma calugaresc."
La ast frumos cuvant, Raton induplecat,
Vazand ca Dumnezeu de martor e luat,
Isi ceru iertaciuni si-l pofti a veni
Cu neamul soricesc a se-mprieteni.

Ii duse pe la toti, si il infatisa
Ca un prieten bun ce norocul le da.
Sa fi vazut la ei jocuri si veselii!
Caci soarecii cred mult la fizionomii,
S-a acestui strain atata de cinstit
Nu le infatisa nimic de banuit.

Dar intr-o zi, cand toti ii detera un bal,
Dupa ce refuza si limbi si cascaval,
Zicand ca e in post si nu poate manca,
Pe prietenii sai ceru a-mbratisa.
Ce fel de-mbratisari! Ce fel de sarutat!
Pe cati gura punea,
Indata ii jertfea;
Incat abia doi-trei cu fuga au scapat.
Cotoiul cel smerit
E omul ipocrit.
 
Ceata, vînt, zapada si tacere


Ceata, vînt, zapada si tacere,
Raza lunii fîlfîie tacut.
Inima c-o molcoma durere
Îsi aduce-aminte de trecut.

Spulberat, omatul se despica.
Pe-asa luna, eu, pe-ascuns iesit.
Îndesîndu-mi cusma de pisica,
Casa parinteasca-am parasit.

Iarasi sunt în locurile mele.
M-au uitat? Sau minte ma mai tin?
Stau mîhnit, ca un gonit de rele,
Reîntors la vechiul meu camin.

Cusma mi-o framînt fara cuvinte,
Sufletul prin gînduri mi-l desir.
De bunicii mei mi-aduc aminte
Si de-nzapezitul cimitir.

Toti vom fi acolo... Poti sa sameni
Viata ta cu rîs sau cu tumult...
Pentru asta trag asa spre oameni
Si-i iubesc pe toti atît de mult.

Pentru asta inima mi-i moarta
Cînd privesc al anilor prapad...
Vechea casa c-un dulau la poarta,
Parca stiu ca n-am s-o mai revad.

Serghei Esenin
 
Frumoasa poezie anuk.Mi-a adus aminte de o copilarie superba pe care am trait-o si de iubirea cu care am fost binecuvantata sa o primesc.Multumesc frumos ca iti pastrezi sufletul luminos.

Suflet de femeie

de Sorin Cerin


Aş putea vreodată,
Să înţeleg sufletul unei femei?
Mai aproape decât ceea ce poate fi
Naşterea acestei vieţi?
Pentru a se hrăni moartea,
Cu miracolul existenţei,
De a fi iubirea,
Pierdută pe caldarâmul,
Fiecărei priviri pierdute,
Pe aripile timpului neiertător,
De atât de mult dor,
Al unor clipe,
Pierdute pentru totdeauna,
În buzunarul peticit,
Al unui surâs,
Uitat.

Zorica Latcu
Bucurie

Ca sufletul de schimnic in pustie,
Adanc patrund in tine, Bucurie!
Strabat incet cararile desarte,
Incolo, inspre miezul tau, departe.
Ma biciuieste vantul Tau fierbinte,
Rupand bucati din slabele-mi vesminte;
Ma bate soarele cu raze grele
Si seceta-mi brazdeaza cute-n piele;
Mi-a ars dogoarea frigurilor chipul,
M-a fript la talpi cu foc uscat nisipul.
Ca sufletul de schimnic in pustie,
Petrec adanc in tine, Bucurie!
Cand lutul meu se mistuie-n dogoare,
In duh trimiti mireasma de racoare.
Cand sufletul mi-e foc fara prihana,
Il potolesti cu ploile de mana...
Cand buzele imi tremura, uscate,
In duh reversi cuvinte luminate;
Si cand de sete sufletul imi moare,
Tasnesc din tine tainice izvoare.
Ca sufletul de schimnic in pustie,
Te preamaresc, izvor de bucurie!
 
Ce simplu mi-ar fi,daca nu te-as iubi"



Ce simplu mi-ai fi, dacă nu te-aş iubi
Altceva nu-i nimic
Şi mereu mă complic
Şi ce simplu mi-ar fi,

Dacă nu te-aş iubi.
Dacă m-aş lua după pretexte,
dacă-aş trage unde e uşor,
nici nu trebuia s-aud de tine
şi-mi era mai de folos să mor.

M-am băgat de bună voie slugă,
dragostei morale ce ţi-o port,
dar pricep că mi-ar fi fost rentabil
să privesc destinul ca pe-un sport.

Nu-i o simplă încăpăţânare,
pentru un ambiţios pariu,
dar aleg o cale complicată,
tocmai din motivul că sunt viu.

Eu detest relaţia burgheză,
decorată circumstanţial,
mă închin la legile naturii
şi salut iubirea, ca scandal.

Mama ei de viaţă prefacută,
tatăl ei de soartă la mezat,
te iubesc în felul unui trăznet,
te prefer aşa cum s-a-ntâmplat.

Greu îmi e şi greu îţi e şi ţie
cu acest fel de a trăi al meu,
totuşi, vreau să ştii că, din pacate,
dragostea e o dificultate,
fără care-ar fi cu mult maï greu

Adrian Paunescu:
 
Intotdeauna oameni
de Ionut Caragea

intotdeauna cautam ceea ce ne lipseste
si renuntam la ceea ce ne lipseste mai mult
intotdeauna privim mai departe
si reusim sa fim cu-atat mai departe
de noi insine
intotdeauna speram la ceva mai bun decat azi
si maine vom fi cautatori de comori in trecut
intotdeauna facem aceleasi greseli
si gasim intotdeauna o scuza:
a gresi e omeneste si totusi
intotdeauna ni se arata o cale spre adevar
si cochetam mereu cu minciuna
intotdeauna suntem romantici
si pana la urma ne plictisim de atat romantism
si suntem pragmatici pana la
inalta tradare
ne vindem sufletele si ne culcam pe laurii
nimicniciei
intotdeauna fugim
de ceea ce ne poate atinge
de ceea ce ne poate face mai slabi
intotdeauna ne este frica de moarte
si frica ne taie elanul in mici respiratii
intotdeauna muncim
peste programul lui dumnezeu
intotdeauna spunem intotdeauna
si niciodata nu incercam
sa fim vesnici
 
Bine descris omul, vesnic nemultumit.

Si cum mi-ai incitat ,am cauta si i-amgasit poeziile :p Imi place cum scrie .


M-am nascut pe Google


m-am nascut pe Google
am deschis ochii si am privit printr-o fereastra
catre cealalta lume careia probabil trebuia sa-i spun
Mama
am atins-o cu degetele mele patrate
si mi-a fost teama... din pacate
sa nu o ranesc si sa nu ma raneasca
cuvintele mele aveau nevoie de atingere pamanteasca
degeaba ne tinem de maini
nu vom avea niciodata priza la public, ci doar la curent
stim amandoi ca adevarata mana cereasca
este un abonament
mai demult am primit mesaj de la Dumnezeu
imi spunea ca va veni o zi in care
va exista o singura biserica universala
credinta, da, credinta va fi o stare
de euforie declansata de o perpetua miscare
spre nihilism
m-am nascut pe o pagina de istorie care
nu va fi niciodata scrisa, cu certitudine
va ramane o intamplare
in spatiul infinit dintre doua secunde
marginit de milioane de pixeli
am murit pe Google
inconjurat de miliarde de ferestre
deschise pur si simplu din greseala
sau poate nu stiai ca Dumnezeu este orb
 
Triat...totusi generatia mea s-a nasut...VIE:)))
Sunt vie ,Doamne
Si tot ce fac e plin de viata
Sunt vie ,Doamne
Si tot ce vreau se afla-n viata
Sunt vie ,Doamne
Si-asa am sa raman cat mai zambesc
Si-ti multumesc doar tie ,Doamne
Ca m-ai invatat...sa traiesc.
 
E ÎMPĂRŢITĂ OMENIREA.


E împărţită omenirea

În cei ce vor şi cei ce ştiu,

În cei dentâi trăieşte firea,

Ceilalţi o cumpănesc ş-o scriu.

Când unii ţese haina vremii,

Ceilalţi a vremii coji adun:

Viaţă unii dau problemei,

Ceilalţi gândirei o supun.

Dar pace este între dânşii:

Ce unii fac iau alţi-aminte.

Căci până azi domneşte-ntr-înşii

A cărţii tale graiuri sfinte.

N-a intrat viemele-ndoielii,

Copil e ochiul lor când vede,

Căinţa văd urmând greşelii,

Căci omul tot în tine crede.

Al răului geniu arate-mi

Un om din viaţa pământească,

Ce-ar fi-ncercat ale lui patemi

Naintea ta să-ndreptăţească;

Căci buni şi răi trăiesc în tine,

Cuvântul tău e calea lor-

De-a lor abateri li-i ruşine,

Căci tu eşti ţinta tuturor.

Virtutea nu mai e un merit,

Căci merit nu-i când nu e luptă.

Asupra ta ei nu se- ntărât

Cu viaţa în joc, cu mintea ruptă;

Mânând cu anii colbul şcolii,

Din cărţi străvechi roase de molii

Îşi umplu mintea cu eres.

Ei nu pătrund a ta mărire-

Minune-i pentru dânşi tot.

Necercetând nimic în fire,

Nimic nu ştiu, nimic nu pot;

Căci nu-i supusă lămuririi

Gândirea-n capul înţelept-

La toate farmecele firii

Se bat cu mânile pe piept.

Urmând a cărţilor străveche

Statornic, nemişcat învăţ,

E surdă azi a lor ureche

Privindu-ţi firea cu dispreţ;

Legată-n lanţ e alor minte

Şi rodul minţii e sălbatec,

Se plac în mistice cuvinte

Şi-esplică totul enigmati


M Eminescu


O poezie mai putin cunocuta a lui Eminescu

Sursa
 
You must log in or register to reply here.
Back
Top