NOSTALGII
- Thread starter anuk
- Start date
Ma bucur ca esti sensibila la poeziile domnului Sorescu
La drept vorbind si mie imi plac poeziile dumnealui foarte mult
Poate transmitea daca le-as fi compus eu,asa e meritul domnului Marin Sorescu ,care in mod sigur atunci cand a scris poezia nu o cunoastea pe Sarrah)
Uite Sarrah ,daca tot iti place Sorescu .
Marin Sorescu - Boala
Doctore, simt ceva mortal
Aici, in regiunea fiintei mele,
Ma dor toate organele,
Ziua ma doare soarele,
Iar noaptea luna si stelele.
Mi s-a pus un junghi in norul de pe cer,
Pe care pana atunci nici nu-l observasem,
Si ma trezesc in fiecare dimineata
Cu o senzatie de iarna.
Degeaba am luat tot felul de medicamente
Am urat si am iubit, am invatat sa citesc
Si chiar am citit niste carti
Am vorbit cu oamenii si m-am gandit,
Am fost bun si-am fost frumos...
Toate acestea n-au avut nici un efect, doctore,
Si-am cheltuit pe ele o groaza de ani.
Cred ca m-am imbolnavit de moarte,
Intr-o zi
Cand m-am nascut.
Actorii
Cei mai dezinvolti- actorii!
Cu manecile suflecate
Cum stiu ei sa ne traiasca!
N-am vazut niciodata un sarut mai perfect
Ca al actorilor in actul trei,
Cand incep sentimentele sa se clarifice.
Patati de ulei,
Cu sepci veridice,
Ocupand tot felul de functii,
Intra si ies pe replica,
Care le vin sub picioare ca niste presuri.
Moartea lor pe scena e atat de naturala,
Incat, pe langa perfectiunea ei,
Cei de prin cimitire,
Mortii adevarati,
Grimati tragic, odata pentru totdeauna,
Parca misca!
Iar noi, cei tepeni intr-o singura viata!
Nici macar pe-asta n-o stim trai.
Vorbim anapoda sau tacem ani in sir,
Penibil si inestetic
Si nu stim unde dracu sa tinem mainile.
poezie de Marin Sorescu
La drept vorbind si mie imi plac poeziile dumnealui foarte multanuk said:
Poate transmitea daca le-as fi compus eu,asa e meritul domnului Marin Sorescu ,care in mod sigur atunci cand a scris poezia nu o cunoastea pe Sarrah
)Uite Sarrah ,daca tot iti place Sorescu .
Marin Sorescu - Boala
Doctore, simt ceva mortal
Aici, in regiunea fiintei mele,
Ma dor toate organele,
Ziua ma doare soarele,
Iar noaptea luna si stelele.
Mi s-a pus un junghi in norul de pe cer,
Pe care pana atunci nici nu-l observasem,
Si ma trezesc in fiecare dimineata
Cu o senzatie de iarna.
Degeaba am luat tot felul de medicamente
Am urat si am iubit, am invatat sa citesc
Si chiar am citit niste carti
Am vorbit cu oamenii si m-am gandit,
Am fost bun si-am fost frumos...
Toate acestea n-au avut nici un efect, doctore,
Si-am cheltuit pe ele o groaza de ani.
Cred ca m-am imbolnavit de moarte,
Intr-o zi
Cand m-am nascut.
Actorii
Cei mai dezinvolti- actorii!
Cu manecile suflecate
Cum stiu ei sa ne traiasca!
N-am vazut niciodata un sarut mai perfect
Ca al actorilor in actul trei,
Cand incep sentimentele sa se clarifice.
Patati de ulei,
Cu sepci veridice,
Ocupand tot felul de functii,
Intra si ies pe replica,
Care le vin sub picioare ca niste presuri.
Moartea lor pe scena e atat de naturala,
Incat, pe langa perfectiunea ei,
Cei de prin cimitire,
Mortii adevarati,
Grimati tragic, odata pentru totdeauna,
Parca misca!
Iar noi, cei tepeni intr-o singura viata!
Nici macar pe-asta n-o stim trai.
Vorbim anapoda sau tacem ani in sir,
Penibil si inestetic
Si nu stim unde dracu sa tinem mainile.
poezie de Marin Sorescu
anuk
Moderator
- Joined
- Oct 28, 2009
- Messages
- 59,925
- Reaction score
- 0
Sa ramanem tot la Sorescu
La dumneata
Chipul meu imi pare cunoscut
Dar nu-mi amintesc de unde.
Nu cumva esti tu
Cel cu care am ras
Intr-o viata,
Lipindu-ne nasul de sufletul lumii
Ca de o vitrina ?
Ai un rid pe frunte
Care-mi aminteste de o istorie
Moderna si contemporana .
Ochii acestia i-am vazut, daca nu ma insel, Mirandu-se pe niste lucruri obisnuite,
Pe tristete, pe noapte, pe spaima.
Ai vreo ruda, o mana, un gand,
Vreo spranceana, cam asa ceva,
In soare
Si-n celelalte stele cazatoare ?
Pot jura
Ca esti cel care s-a indragostit pentru vecie De fata aceea
Al carei nume iti scapa mereu .
O,
Totul imi pare foarte cunoscut
La dumneata,
Chiar si zilele care nu ti s-au intamplat
Si se vor intampla.
La dumneata
Chipul meu imi pare cunoscut
Dar nu-mi amintesc de unde.
Nu cumva esti tu
Cel cu care am ras
Intr-o viata,
Lipindu-ne nasul de sufletul lumii
Ca de o vitrina ?
Ai un rid pe frunte
Care-mi aminteste de o istorie
Moderna si contemporana .
Ochii acestia i-am vazut, daca nu ma insel, Mirandu-se pe niste lucruri obisnuite,
Pe tristete, pe noapte, pe spaima.
Ai vreo ruda, o mana, un gand,
Vreo spranceana, cam asa ceva,
In soare
Si-n celelalte stele cazatoare ?
Pot jura
Ca esti cel care s-a indragostit pentru vecie De fata aceea
Al carei nume iti scapa mereu .
O,
Totul imi pare foarte cunoscut
La dumneata,
Chiar si zilele care nu ti s-au intamplat
Si se vor intampla.
anuk
Moderator
- Joined
- Oct 28, 2009
- Messages
- 59,925
- Reaction score
- 0
Contabilitate
Vine o vreme
Când trebuie sa tragem sub noi
O linie neagra
Si sa facem socoteala.
Câteva momente când era sa fim fericiti,
Câteva momente când era sa fim frumosi,
Câteva momente când era sa fim geniali,
Ne-am întâlnit de câteva ori
Cu niste munti, cu niste copaci, cu niste ape
(Pe unde-or mai fi? Mai traiesc?).
Toate acestea fac un viitor luminos -
Pe care l-am trait.
O femeie pe care am iubit-o
Si cu aceeasi femeie care nu ne-a iubit
Fac zero.
Un sfert de ani de studii
Fac mai multe miliarde de cuvinte furajere,
A caror intelepciune am eliminat-o treptat.
Si, în sfarsit, o soarta
Si cu înca o soarta ( de unde-o mai fi iesit?)
Fac doua (Scriem una si tinem-una,
Poate, cine stie, exista si viata de apoi).
Marin Sorescu
Vine o vreme
Când trebuie sa tragem sub noi
O linie neagra
Si sa facem socoteala.
Câteva momente când era sa fim fericiti,
Câteva momente când era sa fim frumosi,
Câteva momente când era sa fim geniali,
Ne-am întâlnit de câteva ori
Cu niste munti, cu niste copaci, cu niste ape
(Pe unde-or mai fi? Mai traiesc?).
Toate acestea fac un viitor luminos -
Pe care l-am trait.
O femeie pe care am iubit-o
Si cu aceeasi femeie care nu ne-a iubit
Fac zero.
Un sfert de ani de studii
Fac mai multe miliarde de cuvinte furajere,
A caror intelepciune am eliminat-o treptat.
Si, în sfarsit, o soarta
Si cu înca o soarta ( de unde-o mai fi iesit?)
Fac doua (Scriem una si tinem-una,
Poate, cine stie, exista si viata de apoi).
Marin Sorescu
anuk
Moderator
- Joined
- Oct 28, 2009
- Messages
- 59,925
- Reaction score
- 0
Daca nu cer prea mult.....citeste-o si pe asta tot a lui Sorescu.
"Daca nu cer prea mult "
- Ce-ai lua cu tine,
Daca s-ar pune problema
Sa faci zilnic naveta între rai si iad,
Ca sa tii niste cursuri?
- O carte, o sticla cu vin si-o femeie, Doamne,
Daca nu-ti cer prea mult.
- Ceri prea mult, îti taiem femeia,
Te-ar tine de vorba,
T;i-ar împuia capul cu fleacuri
Si n-ai avea timp sa-ti pregatesti cursul.
- Te implor, taie-mi cartea,
O scriu eu, Doamne, daca am lânga mine
O sticla de vin si-o femeie.
Asta as dori, daca nu cer prea mult.
- Ceri prea mult.
Ce-ai dori sa iei cu tine,
Daca s-ar pune problema
Sa faci zilnic naveta între rai si iad,
Ca sa tii niste cursuri?
- O sticla de vin si-o femeie,
Daca nu cer prea mult.
- Ai mai cerut asta o data, de ce te încapatânezi,
E prea mult, ti-am spus, îti taiem femeia.
- Ce tot ai cu ea, ce atâta prigoana?
Mai bine taiati-mi vinul,
Ma moleseste si n-as mai putea sa-mi pregatesc cursul,
Inspirându-ma din ochii iubitei.
Tacere, minute lungi,
Poate chiar vesnicii,
Lasându-mi-se timp pentru uitare.
- Ce-ai dori sa iei cu tine,
Daca s-ar pune problema
Sa faci zilnic naveta între rai si iad,
Ca sa tii niste cursuri?
- O femeie, Doamne, daca nu cer prea mult.
- Ceri prea mult, îti taiem femeia.
- Atunci taie-mi mai bine cursurile,
Taie-mi iadul si raiul,
Ori totul, ori nimic.
As face drumul dintre rai si iad degeaba.
Cum sa-i sperii si sa-i înfricosez pe pacatosii din iad,
Daca n-am femeia, material didactic, sa le-o arat?
Cum sa-i înalt pe dreptii din rai,
Daca n-am cartea sa le-o talmacesc?
Cum sa suport eu drumul si diferentele
De temperatura, luminozitate si presiune
Dintre rai si iad,
Daca n-am vinul sa-mi dea curaj?
tot a lui Sorescu."Daca nu cer prea mult "
- Ce-ai lua cu tine,
Daca s-ar pune problema
Sa faci zilnic naveta între rai si iad,
Ca sa tii niste cursuri?
- O carte, o sticla cu vin si-o femeie, Doamne,
Daca nu-ti cer prea mult.
- Ceri prea mult, îti taiem femeia,
Te-ar tine de vorba,
T;i-ar împuia capul cu fleacuri
Si n-ai avea timp sa-ti pregatesti cursul.
- Te implor, taie-mi cartea,
O scriu eu, Doamne, daca am lânga mine
O sticla de vin si-o femeie.
Asta as dori, daca nu cer prea mult.
- Ceri prea mult.
Ce-ai dori sa iei cu tine,
Daca s-ar pune problema
Sa faci zilnic naveta între rai si iad,
Ca sa tii niste cursuri?
- O sticla de vin si-o femeie,
Daca nu cer prea mult.
- Ai mai cerut asta o data, de ce te încapatânezi,
E prea mult, ti-am spus, îti taiem femeia.
- Ce tot ai cu ea, ce atâta prigoana?
Mai bine taiati-mi vinul,
Ma moleseste si n-as mai putea sa-mi pregatesc cursul,
Inspirându-ma din ochii iubitei.
Tacere, minute lungi,
Poate chiar vesnicii,
Lasându-mi-se timp pentru uitare.
- Ce-ai dori sa iei cu tine,
Daca s-ar pune problema
Sa faci zilnic naveta între rai si iad,
Ca sa tii niste cursuri?
- O femeie, Doamne, daca nu cer prea mult.
- Ceri prea mult, îti taiem femeia.
- Atunci taie-mi mai bine cursurile,
Taie-mi iadul si raiul,
Ori totul, ori nimic.
As face drumul dintre rai si iad degeaba.
Cum sa-i sperii si sa-i înfricosez pe pacatosii din iad,
Daca n-am femeia, material didactic, sa le-o arat?
Cum sa-i înalt pe dreptii din rai,
Daca n-am cartea sa le-o talmacesc?
Cum sa suport eu drumul si diferentele
De temperatura, luminozitate si presiune
Dintre rai si iad,
Daca n-am vinul sa-mi dea curaj?
anuk
Moderator
- Joined
- Oct 28, 2009
- Messages
- 59,925
- Reaction score
- 0
Visul copilului mic
Deasupra mea vin oameni
Cu chipuri monstruoase,
Ma-mbraca, ma dezbraca
Si ma hranesc cum vor,
Nu vad nimic prin pacla
Ce s-a lasat pe case,
Nici forta n-am sa-i sfaram,
Mi-e interzis sa zbor.
Nu e decat o ceata
De alb pe ziduri joase,
Nici degetul in gura
Nu-mi mai permit sa-l duc,
De groaza si slabire
Tot sufletu mi-as coase,
De-o piatra grea din munte,
Sau de un cuib de cuc.
Deodata, in tacerea
De dimineata deasa,
O creatura-nceata
Ma ia din locul meu,
Alunecand in neguri,
Cu mine-n jos se lasa;
Icoana se destrama
Sub un atac ateu.
Raman legat pe campuri,
Se-aude-n zare tipat,
O mana-n sus ma duce
Spre cuplul parintesc
Si, prin lumina lumii,
Cu greierat de scripet,
Adorm udat de lacrimi,
Visand ca-ncep sa cresc.
Andrei Paunescu
Deasupra mea vin oameni
Cu chipuri monstruoase,
Ma-mbraca, ma dezbraca
Si ma hranesc cum vor,
Nu vad nimic prin pacla
Ce s-a lasat pe case,
Nici forta n-am sa-i sfaram,
Mi-e interzis sa zbor.
Nu e decat o ceata
De alb pe ziduri joase,
Nici degetul in gura
Nu-mi mai permit sa-l duc,
De groaza si slabire
Tot sufletu mi-as coase,
De-o piatra grea din munte,
Sau de un cuib de cuc.
Deodata, in tacerea
De dimineata deasa,
O creatura-nceata
Ma ia din locul meu,
Alunecand in neguri,
Cu mine-n jos se lasa;
Icoana se destrama
Sub un atac ateu.
Raman legat pe campuri,
Se-aude-n zare tipat,
O mana-n sus ma duce
Spre cuplul parintesc
Si, prin lumina lumii,
Cu greierat de scripet,
Adorm udat de lacrimi,
Visand ca-ncep sa cresc.
Andrei Paunescu
Vasile Alecsandri
Noaptea
Noaptea-i dulce-n primăvară, liniştită, răcoroasă,
Ca-ntr-un suflet cu durere o gândire mângâioasă,
Ici, colo, cerul dispare sub mari insule de nori,
Scuturând din a lui poale lungi şi repezi meteori.
Pe un deal în depărtare un foc tainic străluceşte
Ca un ochi roş de balaur care-adoarme şi clipeşte.
Sunt păstori în şezătoare sau vro ceată de voinici?
E vro tabără de care sau un rond de tricolici?
Către munţi prin întuneric un lung bucium se aude.
El aminte suvenirul celor timpuri negre, crude,
Când din culme-n culme noaptea buciumele răsunau
Şi la lupte sângeroase pe români îi deşteptau.
Acum însă viaţa-i lină; ţara doarme-n nepăsare!
Când şi când, un câine latră la o umbră ce-i apare,
Şi-ntr-o baltă mii de broaşte în lung hor orăcăiesc,
Holbând ochii cu ţintire la luceafărul ceresc!
E noapte, Doamne
----------------
E noapte, Doamne, noapte de osândă,
cu fulgere pe cer întretăiate,
în mine-un înger stă, senin, la pândă,
înlăcomit
de micile-mi păcate
E noapte, Doamne, în pustie sfinţii
în cleşti de ger se lasă sfărâmaţi,
în mine-un înger vrednic face-o listă,
păgânul,
tot cu cei nevinovaţi
E noapte, Doamne şi mă-ncearcă visul
acela, al virtuţii fără seamăn,
în mine-un înger stinge o lumină
cu-o lacrimă arzând,
de frate geamăn
De colorat cu verde
-------------------
dacă aş fi iarbă,
ah, dacă aş fi iarbă, aş iubi gleznele
de copii şi fuga nebună,
aş iubi râsul tinereţii, sărutul din crâng
şi aş mai iubi roţile zorilor învârtind
zilele fără coviltir
ce aş mai iubi, dacă aş fi iarbă,
copitele cailor şi fructele putrede,
aş iubi pietrele dogorind, zorelele
agăţate de garduri,
şi, cu fiecare ploaie, perdeaua rece
dintre cântec şi anotimp
dar eu sunt o carte pe genunchii
vieţii, o carte de colorat cu verde
speranţele goale
Oglinzi
-------
Am dreptul, nu-i aşa, să mă ţin deoparte,
să adopt o atitudine lejeră,
să privesc dintr-un unghi oarecum favorabil furnicarul
de oameni,
am dreptul să vreau să înţeleg mai mult decât să vreau
să trăiesc, să rămân la fereastră după ora stingerii tuturor luminilor,
să ţin mâinile în buzunar înaintea nefericirii
şi chiar să îi intorc spatele fără a spune vreun cuvânt
(nu nefericirea, orice ai crede, m-a făcut pe mine ce sunt),
am dreptul la mai mult decât dacă viaţa mi-ar fi indiferentă,
să scotocesc prin visul tău,
să suflu în praful sacru de pe mobilele lui din lemn
lustruit,
să-mi las amprentele pe toate paharele de cristal aşezate cuminţi
cu gura în jos,
să aburesc oglinzi ce reflectă doar chipuri îngheţate
de majordomi,
am sau nu am dreptul, răspunde-mi, să fiu stăpâna
singurătăţii tale,
să invoc umbrele boemei,
să-mi plimb degetele pe coardele invizibile ale harpei,
să-mi ofer surâsul unui cuvânt inspirat,
dar să smulg limbile de neînţeles
ale Orologiului?
Noaptea
Noaptea-i dulce-n primăvară, liniştită, răcoroasă,
Ca-ntr-un suflet cu durere o gândire mângâioasă,
Ici, colo, cerul dispare sub mari insule de nori,
Scuturând din a lui poale lungi şi repezi meteori.
Pe un deal în depărtare un foc tainic străluceşte
Ca un ochi roş de balaur care-adoarme şi clipeşte.
Sunt păstori în şezătoare sau vro ceată de voinici?
E vro tabără de care sau un rond de tricolici?
Către munţi prin întuneric un lung bucium se aude.
El aminte suvenirul celor timpuri negre, crude,
Când din culme-n culme noaptea buciumele răsunau
Şi la lupte sângeroase pe români îi deşteptau.
Acum însă viaţa-i lină; ţara doarme-n nepăsare!
Când şi când, un câine latră la o umbră ce-i apare,
Şi-ntr-o baltă mii de broaşte în lung hor orăcăiesc,
Holbând ochii cu ţintire la luceafărul ceresc!
E noapte, Doamne
----------------
E noapte, Doamne, noapte de osândă,
cu fulgere pe cer întretăiate,
în mine-un înger stă, senin, la pândă,
înlăcomit
de micile-mi păcate
E noapte, Doamne, în pustie sfinţii
în cleşti de ger se lasă sfărâmaţi,
în mine-un înger vrednic face-o listă,
păgânul,
tot cu cei nevinovaţi
E noapte, Doamne şi mă-ncearcă visul
acela, al virtuţii fără seamăn,
în mine-un înger stinge o lumină
cu-o lacrimă arzând,
de frate geamăn
De colorat cu verde
-------------------
dacă aş fi iarbă,
ah, dacă aş fi iarbă, aş iubi gleznele
de copii şi fuga nebună,
aş iubi râsul tinereţii, sărutul din crâng
şi aş mai iubi roţile zorilor învârtind
zilele fără coviltir
ce aş mai iubi, dacă aş fi iarbă,
copitele cailor şi fructele putrede,
aş iubi pietrele dogorind, zorelele
agăţate de garduri,
şi, cu fiecare ploaie, perdeaua rece
dintre cântec şi anotimp
dar eu sunt o carte pe genunchii
vieţii, o carte de colorat cu verde
speranţele goale
Oglinzi
-------
Am dreptul, nu-i aşa, să mă ţin deoparte,
să adopt o atitudine lejeră,
să privesc dintr-un unghi oarecum favorabil furnicarul
de oameni,
am dreptul să vreau să înţeleg mai mult decât să vreau
să trăiesc, să rămân la fereastră după ora stingerii tuturor luminilor,
să ţin mâinile în buzunar înaintea nefericirii
şi chiar să îi intorc spatele fără a spune vreun cuvânt
(nu nefericirea, orice ai crede, m-a făcut pe mine ce sunt),
am dreptul la mai mult decât dacă viaţa mi-ar fi indiferentă,
să scotocesc prin visul tău,
să suflu în praful sacru de pe mobilele lui din lemn
lustruit,
să-mi las amprentele pe toate paharele de cristal aşezate cuminţi
cu gura în jos,
să aburesc oglinzi ce reflectă doar chipuri îngheţate
de majordomi,
am sau nu am dreptul, răspunde-mi, să fiu stăpâna
singurătăţii tale,
să invoc umbrele boemei,
să-mi plimb degetele pe coardele invizibile ale harpei,
să-mi ofer surâsul unui cuvânt inspirat,
dar să smulg limbile de neînţeles
ale Orologiului?
Pentru Anuk.
Prietenii
După ce Dumnezeu a creat lumea
nu s-a odihnit până ce nu a inventat
prietenia.
A ştiut că vom fi uneori
păsări cu o singură aripă
ce se zbat neputinciose să zboare
spre înalţimi;
căzuţi, înfrânţi, nemângâiaţi.
Şi atunci ei, prietenii noştri
sunt îngeri văzuţi ce ne dăruiesc
aripile lor.
Îngenunchează lângă noi,
ne ţin în braţe cum
ţine Dumnezeu pământul în mâinile sale;
ne şterg lacrimile cu năframe albe
tivite cu speranţe,
mângâierile sunt adieri de vânt
de primăvară
iar îmbrăţisările au
parfum de suflet.
Ne ajută să ne ridicăm
şi se roagă în taină
să ne fie bine.
poezie de Angelina Nădejde
Prietenii
După ce Dumnezeu a creat lumea
nu s-a odihnit până ce nu a inventat
prietenia.
A ştiut că vom fi uneori
păsări cu o singură aripă
ce se zbat neputinciose să zboare
spre înalţimi;
căzuţi, înfrânţi, nemângâiaţi.
Şi atunci ei, prietenii noştri
sunt îngeri văzuţi ce ne dăruiesc
aripile lor.
Îngenunchează lângă noi,
ne ţin în braţe cum
ţine Dumnezeu pământul în mâinile sale;
ne şterg lacrimile cu năframe albe
tivite cu speranţe,
mângâierile sunt adieri de vânt
de primăvară
iar îmbrăţisările au
parfum de suflet.
Ne ajută să ne ridicăm
şi se roagă în taină
să ne fie bine.
poezie de Angelina Nădejde
Şah la poezie
Între şah şi poezie
nu există duşmănie
doar o râcă amicală
fără box, fără poceală!
Iar poetul e-un şahist
când mai vesel, când mai trist
care duce muza-n pat
şi din vorbe-o face mat!
Unii spun şi alţii zic
că nici şahul nu-i nimic
e un drog de bună seamă
fără tată, fără mamă;
între şah şi poezie
nu e nicio duşmănie!
poezie de Anton Stanciu
asta fiindca veni vorba de sah pe aici.
Şah la presedinte
Mută calul, ia pionul,
Ma învăluie cu turnul,
Regele e numai unul...
Disperat mai e nebunul.
Are şi o damă-n spate,
Îşi permite derbedeul,
Altfel cum ar cuteza
Regelui sa-i ia trofeul?
L-am văzut cum opera,
Grobian ori fin actor,
Nebunul deghizat era
Preşedinte jucător!
poezie de Alex Dospian
Balada jocului de şah
Reginele ucid perfid
Pionii taberei adverse,
Dar când nebunii le desfid
S-aruncă-n vid pe căi diverse.
Scăpaţi din turnurile reci
Cu toată ura strânsă-n coame
Pe zig-zagatele poteci
Se-nfruntă caii morţi de foame.
Doar regii ospătând pe brânci
Îşi oglindesc tristeţea-n linguri
Ştiind ce frig va fi atunci
Când vor rămâne singuri-singuri.
poezie de George Ţărnea
Între şah şi poezie
nu există duşmănie
doar o râcă amicală
fără box, fără poceală!
Iar poetul e-un şahist
când mai vesel, când mai trist
care duce muza-n pat
şi din vorbe-o face mat!
Unii spun şi alţii zic
că nici şahul nu-i nimic
e un drog de bună seamă
fără tată, fără mamă;
între şah şi poezie
nu e nicio duşmănie!
poezie de Anton Stanciu
asta fiindca veni vorba de sah pe aici.
Şah la presedinte
Mută calul, ia pionul,
Ma învăluie cu turnul,
Regele e numai unul...
Disperat mai e nebunul.
Are şi o damă-n spate,
Îşi permite derbedeul,
Altfel cum ar cuteza
Regelui sa-i ia trofeul?
L-am văzut cum opera,
Grobian ori fin actor,
Nebunul deghizat era
Preşedinte jucător!
poezie de Alex Dospian
Balada jocului de şah
Reginele ucid perfid
Pionii taberei adverse,
Dar când nebunii le desfid
S-aruncă-n vid pe căi diverse.
Scăpaţi din turnurile reci
Cu toată ura strânsă-n coame
Pe zig-zagatele poteci
Se-nfruntă caii morţi de foame.
Doar regii ospătând pe brânci
Îşi oglindesc tristeţea-n linguri
Ştiind ce frig va fi atunci
Când vor rămâne singuri-singuri.
poezie de George Ţărnea
Autodedicatie, cu ocazia autoinvestirii mele azi ca si dictatoare:=D>
Pământul e rotund
Pământul e rotund. Se poate.
Nu are faţă şi nici dos
Iar dacă i te uiţi în spate
îi vezi obrazul, ne-ndoios.
E drept, există lună, poezie
şi, undeva, şi-un orăşel
N-ai ce să-i faci. Aşa a fost să fie
Iar când eşti mort, te-ai săturat niţel.
Director fii! Fii gras şi încuiat!
Îmbracă frac, joben, dichisul tot.
Iar când vreunul nu te-a respectat,
Dă-i peste bot.
Fii prost. Dar şi lucid. Fii aşadar,
pe cât de prost pe-atât de chibzuit.
Te-nscrie mâine-n trustul financiar
şi fii per tu cu Kruger şi Schmidt
Şi să te culci cu soaţele, în plus.
Îi zice "târgul liber", cum se ştie.
Să nu se pară că-i priveşti de sus.
E lumea populată, deci pustie.
Sunt chiparoşi în sud, livezi cu poame.
Pentru-ofticoşi, la sud e ca-n spital.
De nu câştigi e sigur că faci foame.
Opt livre cântăreşte-un prunc normal.
Să nu te laşi împins, să-i scuipi în faţă
pe ceilalţi oameni. Fă-o cât mai rar.
Nu e rentabil totdeauna-n viaţă,
căci omul nu e rău ci ordinar.
poezie de Erich Kastner,
Mi-am autoorganizat si un miting "jos dictatura!"
Hora unirii (după V. Alecsandri)
Hai să dăm mână cu mână
Corigenţii la română
Să învârtim hora dreptăţii
În Piaţa Universităţii.
Să strigăm cât ne ia gura:
"La pământ cu dictatura!"
Până-n gât ne-am săturat
De adverb şi predicat.
Jos Creangă şi Eminescu,
Sadoveanu şi Sorescu,
La podea cu Moromeţii,
Urlă într-un glas băieţii.
"Iarba rea din holde piară"...
Piară şi "Bacul" din ţară -
Vrem să învăţăm din DEX
Tot ce e legat de sex!!
parodie de Girel Barbu,
Pământul e rotund
Pământul e rotund. Se poate.
Nu are faţă şi nici dos
Iar dacă i te uiţi în spate
îi vezi obrazul, ne-ndoios.
E drept, există lună, poezie
şi, undeva, şi-un orăşel
N-ai ce să-i faci. Aşa a fost să fie
Iar când eşti mort, te-ai săturat niţel.
Director fii! Fii gras şi încuiat!
Îmbracă frac, joben, dichisul tot.
Iar când vreunul nu te-a respectat,
Dă-i peste bot.
Fii prost. Dar şi lucid. Fii aşadar,
pe cât de prost pe-atât de chibzuit.
Te-nscrie mâine-n trustul financiar
şi fii per tu cu Kruger şi Schmidt
Şi să te culci cu soaţele, în plus.
Îi zice "târgul liber", cum se ştie.
Să nu se pară că-i priveşti de sus.
E lumea populată, deci pustie.
Sunt chiparoşi în sud, livezi cu poame.
Pentru-ofticoşi, la sud e ca-n spital.
De nu câştigi e sigur că faci foame.
Opt livre cântăreşte-un prunc normal.
Să nu te laşi împins, să-i scuipi în faţă
pe ceilalţi oameni. Fă-o cât mai rar.
Nu e rentabil totdeauna-n viaţă,
căci omul nu e rău ci ordinar.
poezie de Erich Kastner,
Mi-am autoorganizat si un miting "jos dictatura!"
Hora unirii (după V. Alecsandri)
Hai să dăm mână cu mână
Corigenţii la română
Să învârtim hora dreptăţii
În Piaţa Universităţii.
Să strigăm cât ne ia gura:
"La pământ cu dictatura!"
Până-n gât ne-am săturat
De adverb şi predicat.
Jos Creangă şi Eminescu,
Sadoveanu şi Sorescu,
La podea cu Moromeţii,
Urlă într-un glas băieţii.
"Iarba rea din holde piară"...
Piară şi "Bacul" din ţară -
Vrem să învăţăm din DEX
Tot ce e legat de sex!!
parodie de Girel Barbu,
Old DG
New member
- Joined
- Jan 2, 2010
- Messages
- 5,244
- Reaction score
- 0
Ikebana si cuvinte vii
Ikebana si cuvinte vii pps
Ikebana si cuvinte vii pps
anuk
Moderator
- Joined
- Oct 28, 2009
- Messages
- 59,925
- Reaction score
- 0
CAVALERUL
Ploaia de primãvarã singurã,
cu sulitã si cu chivãrã,
a trecut prin pãdure la pas,
pe calul ei verde.
În glumã-mplinind minunile,
mugurii pocneau ca alunele,
si, atingându-i haina si pãrul,
înflorea mãciesul si mãrul.
Cu platosã strãlucind si cu pene
deasupra coifului sãu, alene,
cumpãnindu-se si visând rãzboaie,
trecea tânãra ploaie.
Gorunii spuneau: "Fãt-Frumos,
dã-te de pe calul tãu jos.
Aici doarme pajura si balaurul,
strãlucind la soare ca aurul."
Sub copite, sub potcoave mici,
se trezeau popoare de furnici.
Un melc mare auzea din casã
iarba cum creste grasã.
Se fãcea senin, mai senin.
Cavalerul pãlea ca un crin.
Nu i se vedea coiful, nici fata.
Îl fura soarele, ceata.
Calul cãdea în genunchi si cãdea
sulita, în vârf cu o stea.
Numai steagul în zare se vede,
pentru cine nu crede.
Magda Isanos
Ploaia de primãvarã singurã,
cu sulitã si cu chivãrã,
a trecut prin pãdure la pas,
pe calul ei verde.
În glumã-mplinind minunile,
mugurii pocneau ca alunele,
si, atingându-i haina si pãrul,
înflorea mãciesul si mãrul.
Cu platosã strãlucind si cu pene
deasupra coifului sãu, alene,
cumpãnindu-se si visând rãzboaie,
trecea tânãra ploaie.
Gorunii spuneau: "Fãt-Frumos,
dã-te de pe calul tãu jos.
Aici doarme pajura si balaurul,
strãlucind la soare ca aurul."
Sub copite, sub potcoave mici,
se trezeau popoare de furnici.
Un melc mare auzea din casã
iarba cum creste grasã.
Se fãcea senin, mai senin.
Cavalerul pãlea ca un crin.
Nu i se vedea coiful, nici fata.
Îl fura soarele, ceata.
Calul cãdea în genunchi si cãdea
sulita, în vârf cu o stea.
Numai steagul în zare se vede,
pentru cine nu crede.
Magda Isanos
anuk
Moderator
- Joined
- Oct 28, 2009
- Messages
- 59,925
- Reaction score
- 0
Depinde ...
Vorbele-s ca şi-al mării nisip:
Poţi să le-aduni,
Poţi să le dai chip ...
(Din ele
poţi ridica şi castele,
cu geamuri
din cioburi de stele ;
marea se leagană –
şi unda-i verde chiar de le surpă
nu ai ce pierde !)
Vorbele-s ca şi-al mării nisip :
poţi să le vânturi,
poţi să le dai chip ...
Depinde
numai de tine acum,
dacă
îţi iese văpaie
sau fum –
dacă dărâmi,
sau înalţi !
Depinde de tine ce aripi le pui –
şi-n numele cui ...
Valeria Boiculesi
Vorbele-s ca şi-al mării nisip:
Poţi să le-aduni,
Poţi să le dai chip ...
(Din ele
poţi ridica şi castele,
cu geamuri
din cioburi de stele ;
marea se leagană –
şi unda-i verde chiar de le surpă
nu ai ce pierde !)
Vorbele-s ca şi-al mării nisip :
poţi să le vânturi,
poţi să le dai chip ...
Depinde
numai de tine acum,
dacă
îţi iese văpaie
sau fum –
dacă dărâmi,
sau înalţi !
Depinde de tine ce aripi le pui –
şi-n numele cui ...
Valeria Boiculesi
Nisipul drumului...
Nisipul drumului
Lucea sălbatic;
O amară căldură
Îmi furnica mădularele.
Întocmeam către unii
Răspunsuri curtenitoare.
Trecuseră luni
De când vroiam să mor.
Văzduhurile lumii
Păreau a se-ngusta;
Orizontul cu munţi
Mă strângea ca o cască.
Două luni de când
Noapte şi zi
Îmi scorneam noime
De amânat moartea.
poezie de Jules Romains
Noapte pustie
Parc-am rămas eu singur pe pământ,
În cer ca-ntr-o clopotniţă uitată
E-un clopot greu, care-a uitat să bată,
Cu funia purtată-n nori de vânt.
Cum înainte nu mai este vreme,
În urma mea, de nu ştiu care veac,
Prin noaptea cu aripi de liliac
Începe nu ştiu cine să mă cheme.
Şi paşii mei răsună după mine
Ca nişte bulgări care nu m-ajung,
Răsună tot în jur aşa prelung,
Tot golu-n care nimeni nu mai vine.
Începe a umbla singurătatea,
În jurul meu ca o mulţime mare,
Prin beznă cad furnici ce vor să care,
În muşuroaie mari, pustietatea.
Se năruie-ntunericul din nou,
Şi-n noaptea-n care-s singura fiinţă,
Pământu-mpovărat de suferinţă,
Culcându-se,-ngenunche ca un bou.
poezie de Demostene Botez
Copilărie
Aş vrea să fiu mereu copil,
Să mă-nvârtesc fără sfială,
Să văd bujorii în April
Trezindu-se din amorţeală,
Şi-n iarba umedă covor
S-alerg desculţă pe afară,
Legat de coada unui nor
S-admir cocorul alb cum zboară,
Să simt parfum de flori de tei
Şi mâna mamei peste frunte,
Sărutul cald, iubirea ei,
Destinul încercând să-nfrunte,
Şi casă fratelui cel mic
Să-i fac din preşuri colorate
Şi să nu-mi pese de nimic,
Să râd cât pot, pe săturate,
Să fac mâncare la păpuşi
Din stânjenei şi lăcrimioare,
Să leg cu aţă cărăbuşi
Şi în văzduh, să-i pun să zboare,
Şi să miroasă pe pământ
A liliac şi micşunele,
Să zburd prin ploaie şi prin vânt
Cu ochii sus, pe cer, la stele,
S-alerg cu-albinele în roi
Şi să mă cred o mică zână,
Să iau furnici din muşuroi
Şi să le simt mergând pe mână,
Să-mi văd bunica împletind
Pentru nepoate mândre, şaluri,
S-aud copiii chiuind
Când piatra-n apă face valuri
Şi-n vârf de dud să mă ascund
Când stau vacanţele la ţară,
Şi-n gârla caldă să m-afund
Cu ochii-nchişi, în plină vară,
Să prind o gărgăriţă-n zbor
Şi să o urc pe degeţele,
S-ascult chemându-se cu dor
În geamul casei, turturele,
Şi zmeul să îl trag de sfori,
Să sar cât vreau peste băltoace,
Cunună să îmi fac din flori,
Şi-ntruna eu să cânt, că-mi place,
S-aud pe tata povestind
Cum alerga copil pe-afară,
Cu drag în braţe să-l cuprind
Şi cerul mai frumos să-mi pară,
Să suflu puf de păpădii
Şi să pocnesc în mâini zorele,
Şi struguri copţi, zemoşi, din vii,
Să-i strâng în coşuri de nuiele,
Şi îndrăgitul meu bunic,
Pe prispă, blând să mă alinte,
Şi-n mâini să vină c-un ibric
Să-mi toarne laptele fierbinte,
Să prind pe-o floare, un bondar,
Şi să îl ţin de o aripă,
Să fiu un porumbel hoinar
Doar pentru-o clipă, doar o clipă,
S-ascult senină,-n dimineţi,
Cum cântă-n ram o vrăbiuţă
Şi înotând printre nămeţi
Să-nham dulăi la săniuţă,
Şi să mă joc cu alţi copii
Sub geam, de-a tata şi de-a mama
Şi să visez în nopţi târzii
C-arunc în basm, chiar eu năframa.
Şi să rămân mereu copil
Ca-ntr-o oglindă fermecată,
Şi, în mireasma lui April
Să simt copilăria toată!
poezie pentru copii de Lidia Batali
Nisipul drumului
Lucea sălbatic;
O amară căldură
Îmi furnica mădularele.
Întocmeam către unii
Răspunsuri curtenitoare.
Trecuseră luni
De când vroiam să mor.
Văzduhurile lumii
Păreau a se-ngusta;
Orizontul cu munţi
Mă strângea ca o cască.
Două luni de când
Noapte şi zi
Îmi scorneam noime
De amânat moartea.
poezie de Jules Romains
Noapte pustie
Parc-am rămas eu singur pe pământ,
În cer ca-ntr-o clopotniţă uitată
E-un clopot greu, care-a uitat să bată,
Cu funia purtată-n nori de vânt.
Cum înainte nu mai este vreme,
În urma mea, de nu ştiu care veac,
Prin noaptea cu aripi de liliac
Începe nu ştiu cine să mă cheme.
Şi paşii mei răsună după mine
Ca nişte bulgări care nu m-ajung,
Răsună tot în jur aşa prelung,
Tot golu-n care nimeni nu mai vine.
Începe a umbla singurătatea,
În jurul meu ca o mulţime mare,
Prin beznă cad furnici ce vor să care,
În muşuroaie mari, pustietatea.
Se năruie-ntunericul din nou,
Şi-n noaptea-n care-s singura fiinţă,
Pământu-mpovărat de suferinţă,
Culcându-se,-ngenunche ca un bou.
poezie de Demostene Botez
Copilărie
Aş vrea să fiu mereu copil,
Să mă-nvârtesc fără sfială,
Să văd bujorii în April
Trezindu-se din amorţeală,
Şi-n iarba umedă covor
S-alerg desculţă pe afară,
Legat de coada unui nor
S-admir cocorul alb cum zboară,
Să simt parfum de flori de tei
Şi mâna mamei peste frunte,
Sărutul cald, iubirea ei,
Destinul încercând să-nfrunte,
Şi casă fratelui cel mic
Să-i fac din preşuri colorate
Şi să nu-mi pese de nimic,
Să râd cât pot, pe săturate,
Să fac mâncare la păpuşi
Din stânjenei şi lăcrimioare,
Să leg cu aţă cărăbuşi
Şi în văzduh, să-i pun să zboare,
Şi să miroasă pe pământ
A liliac şi micşunele,
Să zburd prin ploaie şi prin vânt
Cu ochii sus, pe cer, la stele,
S-alerg cu-albinele în roi
Şi să mă cred o mică zână,
Să iau furnici din muşuroi
Şi să le simt mergând pe mână,
Să-mi văd bunica împletind
Pentru nepoate mândre, şaluri,
S-aud copiii chiuind
Când piatra-n apă face valuri
Şi-n vârf de dud să mă ascund
Când stau vacanţele la ţară,
Şi-n gârla caldă să m-afund
Cu ochii-nchişi, în plină vară,
Să prind o gărgăriţă-n zbor
Şi să o urc pe degeţele,
S-ascult chemându-se cu dor
În geamul casei, turturele,
Şi zmeul să îl trag de sfori,
Să sar cât vreau peste băltoace,
Cunună să îmi fac din flori,
Şi-ntruna eu să cânt, că-mi place,
S-aud pe tata povestind
Cum alerga copil pe-afară,
Cu drag în braţe să-l cuprind
Şi cerul mai frumos să-mi pară,
Să suflu puf de păpădii
Şi să pocnesc în mâini zorele,
Şi struguri copţi, zemoşi, din vii,
Să-i strâng în coşuri de nuiele,
Şi îndrăgitul meu bunic,
Pe prispă, blând să mă alinte,
Şi-n mâini să vină c-un ibric
Să-mi toarne laptele fierbinte,
Să prind pe-o floare, un bondar,
Şi să îl ţin de o aripă,
Să fiu un porumbel hoinar
Doar pentru-o clipă, doar o clipă,
S-ascult senină,-n dimineţi,
Cum cântă-n ram o vrăbiuţă
Şi înotând printre nămeţi
Să-nham dulăi la săniuţă,
Şi să mă joc cu alţi copii
Sub geam, de-a tata şi de-a mama
Şi să visez în nopţi târzii
C-arunc în basm, chiar eu năframa.
Şi să rămân mereu copil
Ca-ntr-o oglindă fermecată,
Şi, în mireasma lui April
Să simt copilăria toată!
poezie pentru copii de Lidia Batali
Sexy troc
Păi norocul meu e statul
nici atât n-am priceput
îmi dă stele-mi face patul
şi m-adoarme surdomut
Nici atât n-am priceput
de unde răsare luna
am dreptul la un sărut
dacă-s Iuda-ntotdeauna
După ce răsare luna
îmi dă stele-mi face patul
o tăcere-mi ia plus una
o norocul meu e statul
În sfârşit cine pricepe
statu-i calul între iepe
poezie de Costel Zăgan
Tare de tot asta, "statu-i calul intre iepe!"
ne arde pe toti, zisa pe romaneste!
Mă goneşti?!
Mi-ai spus că vrei să fii morală
Şi ţi-am jurat că sunt moral
Dar m-ai văzut în pielea goală
Pe câmpuri, călărind un cal.
- Nu bate câmpii, m-ai rugat,
Îmbracă-te şi dă-te jos,
Eu sunt femeie cu bărbat,
Să mă răpeşti nu e frumos.
Mai bine vino la costum
Într-o maşină cu mulţi cai
Şi haide să pornim la drum
Pleacă, te rog! De ce mai stai?!
poezie de Marius Robu
Tratat despre care...
Are car cel care cară
Ca răcar sacii în care
A-ncărcat şi-acum se cară
Cu secară de mâncare
Nu-i un car ca oarecare
C-are roţi pe dinafară
Care roţi puse-n mişcare
Care încotro se cară
A-ncărcat măcar să care
Ce-avea-n car, lovit de-ocară
Când cei mai care de care
L-au forţat din car să sară
Are cal şi car să care
Însă omul care n-are
C-are zilele precare...
Ce-ar putea oare să care
Foarte simplu - să se care
poezie de Gheorghe Gurău
Păi norocul meu e statul
nici atât n-am priceput
îmi dă stele-mi face patul
şi m-adoarme surdomut
Nici atât n-am priceput
de unde răsare luna
am dreptul la un sărut
dacă-s Iuda-ntotdeauna
După ce răsare luna
îmi dă stele-mi face patul
o tăcere-mi ia plus una
o norocul meu e statul
În sfârşit cine pricepe
statu-i calul între iepe
poezie de Costel Zăgan
Tare de tot asta, "statu-i calul intre iepe!"
ne arde pe toti, zisa pe romaneste!
Mă goneşti?!
Mi-ai spus că vrei să fii morală
Şi ţi-am jurat că sunt moral
Dar m-ai văzut în pielea goală
Pe câmpuri, călărind un cal.
- Nu bate câmpii, m-ai rugat,
Îmbracă-te şi dă-te jos,
Eu sunt femeie cu bărbat,
Să mă răpeşti nu e frumos.
Mai bine vino la costum
Într-o maşină cu mulţi cai
Şi haide să pornim la drum
Pleacă, te rog! De ce mai stai?!
poezie de Marius Robu
Tratat despre care...
Are car cel care cară
Ca răcar sacii în care
A-ncărcat şi-acum se cară
Cu secară de mâncare
Nu-i un car ca oarecare
C-are roţi pe dinafară
Care roţi puse-n mişcare
Care încotro se cară
A-ncărcat măcar să care
Ce-avea-n car, lovit de-ocară
Când cei mai care de care
L-au forţat din car să sară
Are cal şi car să care
Însă omul care n-are
C-are zilele precare...
Ce-ar putea oare să care
Foarte simplu - să se care
poezie de Gheorghe Gurău
anuk
Moderator
- Joined
- Oct 28, 2009
- Messages
- 59,925
- Reaction score
- 0
Dacă mâine...
Dacă mâine ar fi sfârşitul lumii
Tot ar mai fi timp să citeşti o poezie,
Să priveşti o pasăre ciugulind la geam,
Să mănânci o savarină şi să bei
Un pahar cu apă rece, de izvor,
Să treci cu vederea impoliteţea altora,
Să asculţi încă odată Sonata Lunii,
Să-ţi aminteşti de vacanţele la ţară
Sau de vizita la Luvru,
Tot ar mai fi timp să priveşti către aştrii,
Arcturus, Vega, Albireo, Altair...
Cu puţin noroc vei putea să te bucuri
Chiar de câteva stele căzătoare,
(Care din ele o fi steaua ta?!)
Timp ar mai fi să-ţi faci planuri de viitor,
Care viitor?-o să mă-ntrebi,
Ei bine, viitorul acesta,
Până mâine mai e cale lungă...
Uite, ceasul abia a bătut ora zece,
(Nu, nu zece dimineaţa, ci zece seara)
Şi ce linişte, ce linişte se lasă deodată,
Ce nefiresc trec cârdurile de ciori
Către plopii de la marginea satului.
Ah, uite, ce-ţi spuneam! O stea căzătoare,
Nu, nu-i a nimănui, toată lumea e bine,
Dar orele trec şi-n curând se vor ivi zorile...
Mi-aş dori să nu plouă mâine dimineaţă
Şi, orice-ar fi să fie,
Chiar de-ar fi sfârşitul lumii,
Tot ar mai fi timp de citit o poezie.
Mihail Mataringa
Dacă mâine ar fi sfârşitul lumii
Tot ar mai fi timp să citeşti o poezie,
Să priveşti o pasăre ciugulind la geam,
Să mănânci o savarină şi să bei
Un pahar cu apă rece, de izvor,
Să treci cu vederea impoliteţea altora,
Să asculţi încă odată Sonata Lunii,
Să-ţi aminteşti de vacanţele la ţară
Sau de vizita la Luvru,
Tot ar mai fi timp să priveşti către aştrii,
Arcturus, Vega, Albireo, Altair...
Cu puţin noroc vei putea să te bucuri
Chiar de câteva stele căzătoare,
(Care din ele o fi steaua ta?!)
Timp ar mai fi să-ţi faci planuri de viitor,
Care viitor?-o să mă-ntrebi,
Ei bine, viitorul acesta,
Până mâine mai e cale lungă...
Uite, ceasul abia a bătut ora zece,
(Nu, nu zece dimineaţa, ci zece seara)
Şi ce linişte, ce linişte se lasă deodată,
Ce nefiresc trec cârdurile de ciori
Către plopii de la marginea satului.
Ah, uite, ce-ţi spuneam! O stea căzătoare,
Nu, nu-i a nimănui, toată lumea e bine,
Dar orele trec şi-n curând se vor ivi zorile...
Mi-aş dori să nu plouă mâine dimineaţă
Şi, orice-ar fi să fie,
Chiar de-ar fi sfârşitul lumii,
Tot ar mai fi timp de citit o poezie.
Mihail Mataringa
Bună seara, domnule ministru
Bună seara, domnule ministru,
Iartă-mă că-nchid televizorul
Nu mai fi posomorât, sinistru
Fluturii de noapte şi-au luat zborul
Oamenii-s sătui de baliverne
Dă-le învoire să se culce
Să-şi ascundă grijile sub perne,
Pentru-o noapte de odihnă dulce
Indecenţa e la ea acasă
Un discurs în plus, nu mai contează
Demnitarilor de azi nu le mai pasă
Cât rămâne cobitoarea trează
Bună seara domnule ministru
Circumstanţele sunt deci atenuante
Rupe terfeloaga aia de registru
Cu minciuni atât de captivante
Că rămân naivii să te-asculte
Cine crede-n stropul de dreptate
Nu mai ia în seamă cât de multe
Spuneţi despre sfânta libertate
Bună seara domnule ministru
Iartă-mă că-nchid televizorul
Vine vremea să schimbăm magistru'
Că se obturează iar vizorul!
poezie de Ion Untaru
Primăvară
Mi-e sufletul un cuib săpat în stâncă,
Şi-n cuibul meu a poposit pe rând
Şi porumbelul alb, şi vulturul flămând,
Şi soarele, şi vântul, şi tăcerea-adâncă.
Vrea sufletu-mi să-i scutur praful şi tăcerea,
Că-i prăfuit de vânturi şi de griji mărunte...
Pe cine-aşteaptă cuibul meu din munte,
De-mi cere iar să-i curăţ încăperea?
Covor de frunze netede şi moi
Aştern în cuib şi-l primenesc cu cer,
Apoi cobor perdele de mister
Pe farmecul enigmei celei noi.
Şi-aşa, adăpostit de vânt şi soare,
Căminul sufletului meu deschis
Aşteaptă solul ultimului vis,
Cu-ntoarcerea de păsări călătoare.
poezie de Claudia Millian-Minulescu
Bacoviană
Priveşte iubito cum plouă
În munţi, printre brazi, pe poteci
Cu boabe şi struguri de rouă
Iar mâinile noastre sunt reci
De-o mie de ani plouă-ntruna
Şi mările nu s-au umplut
Iar viforul curge ca runa
Prin suflete de împrumut
Şi gem cimitire de apă
Iar ploaia ne-nchide prin case
Să nu vedem noaptea cum sapă
Pământul din care ies oase
Priveşte iubito cum plouă
Ca-n moarte cu somnul de veci
Să nu ne mai plângem, că nouă
De ploaie, ni-s mâinile reci!
poezie de Ion Untaru
Bună seara, domnule ministru,
Iartă-mă că-nchid televizorul
Nu mai fi posomorât, sinistru
Fluturii de noapte şi-au luat zborul
Oamenii-s sătui de baliverne
Dă-le învoire să se culce
Să-şi ascundă grijile sub perne,
Pentru-o noapte de odihnă dulce
Indecenţa e la ea acasă
Un discurs în plus, nu mai contează
Demnitarilor de azi nu le mai pasă
Cât rămâne cobitoarea trează
Bună seara domnule ministru
Circumstanţele sunt deci atenuante
Rupe terfeloaga aia de registru
Cu minciuni atât de captivante
Că rămân naivii să te-asculte
Cine crede-n stropul de dreptate
Nu mai ia în seamă cât de multe
Spuneţi despre sfânta libertate
Bună seara domnule ministru
Iartă-mă că-nchid televizorul
Vine vremea să schimbăm magistru'
Că se obturează iar vizorul!
poezie de Ion Untaru
Primăvară
Mi-e sufletul un cuib săpat în stâncă,
Şi-n cuibul meu a poposit pe rând
Şi porumbelul alb, şi vulturul flămând,
Şi soarele, şi vântul, şi tăcerea-adâncă.
Vrea sufletu-mi să-i scutur praful şi tăcerea,
Că-i prăfuit de vânturi şi de griji mărunte...
Pe cine-aşteaptă cuibul meu din munte,
De-mi cere iar să-i curăţ încăperea?
Covor de frunze netede şi moi
Aştern în cuib şi-l primenesc cu cer,
Apoi cobor perdele de mister
Pe farmecul enigmei celei noi.
Şi-aşa, adăpostit de vânt şi soare,
Căminul sufletului meu deschis
Aşteaptă solul ultimului vis,
Cu-ntoarcerea de păsări călătoare.
poezie de Claudia Millian-Minulescu
Bacoviană
Priveşte iubito cum plouă
În munţi, printre brazi, pe poteci
Cu boabe şi struguri de rouă
Iar mâinile noastre sunt reci
De-o mie de ani plouă-ntruna
Şi mările nu s-au umplut
Iar viforul curge ca runa
Prin suflete de împrumut
Şi gem cimitire de apă
Iar ploaia ne-nchide prin case
Să nu vedem noaptea cum sapă
Pământul din care ies oase
Priveşte iubito cum plouă
Ca-n moarte cu somnul de veci
Să nu ne mai plângem, că nouă
De ploaie, ni-s mâinile reci!
poezie de Ion Untaru