• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

NOSTALGII

Strain

Nu te cunosc, nu te-am vazut
In aripile ce ma-nalta
Strain si totusi cunoscut
Pierdut si fara nicio fata.

Singur, dar totusi parasit,
De propria ta suferinta
Nu te cunosc, om chinuit
Treci repede in nefiinta.

Fantoma, dar ceva real
In toata aceasta minciuna,
Straine pana la final
Pana la stele, pan la luna.

Nu te cunosc, nu te-am vazut
In ochii care m-au adus,
Parca ai fi un om pierdut
ce-ncerci sa te inalti mai sus.

poezie de Gabriela-Iuliana Costea
 
Daca traia,Nichita Stanescu ar fi implinit astazi 81 de ani.


Leoaica tânara, iubirea

Leoaica tinara, iubirea
mi-ai sarit în fata.
Ma pindise-n incordare
mai demult.
Coltii albi mi i-a infipt în fata,
m-a muscat leoaica, azi, de fata.

Si deodata-n jurul meu, natura
se facu un cerc, de-a-dura,
când mai larg, când mai aproape,
ca o stringere de ape.
Si privirea-n sus tisni,
curcubeu taiat în doua,
si auzul o-ntilni
tocmai lânga ciorcarlii.

Mi-am dus mâna la sprinceana,
la timpla si la barbie,
dar mâna nu le mai stie.
Si aluneca-n nestire
pe-un desert în stralucire,
peste care trece-alene
o leoaica aramie
cu miscarile viclene,
inca-o vreme,
si-nca-o vreme...
 
Pelerinii morţii

E cârciuma plină de oameni străini —
De oameni tăcuţi ce vin de departe,
De unde ei singuri să spună nu ştiu...

De unde veniţi, pelerini?
Din care cetate cu porţile sparte
Din care pustiu?...
De unde veniţi, pelerini?

De unde veniţi cu sandalele rupte,
Cu hainele zdrenţe şi feţele supte,
Şi albe, de parcă
Vă temeţi ca pumnul de care fugiţi
Să nu vă ajungă şi iar să vă-ntoarcă
În ţara în care n-aţi vrut să trăiţi?...
Cu ochii albaştri, ca-albastrul senini,
De unde veniţi, pelerini?...

Ei tac...
Să răspundă niciunul nu vrea;
Iar cârciuma pare o criptă,
Şi-n ea
Tăcuţii străini, cu sandalele rupte,
Cu hainele zdrenţe şi feţele supte,
Cu braţele goale şi umerii goi,
Îşi trec de la unul la altul paharul,
Şi-n flacăra scurtă ce-o scapără-amnarul
Par nişte strigoi...

— Hei!... Mute fiinţe,
Bizari pelerini,
Cu ochii albaştri, ca-albastrul senini,
Spre care cetate pornirăţi — armată
De oameni cu cranii şi mâini de schelete,
Cu feţele albe ca albul perete
Şi gura-ncleştată?

Ei tac...
Să răspundă niciunul nu vrea...
Pe cer o lumină s-aprinde, şi-o stea
Coboară şi-n sute de stele se-mparte...

Şi-n clipa aceea, tăcuţii strigoi
Se scoală grămadă, ca-n ziua de-apoi,
Şi pleacă cu toţi mai departe...

poezie de Ion Minulescu


Tudor Arghezi











Vant Strain


Vantul nostru mic ma cruta.
Merge-ncet dupa caruta.
Mana boii grei la pas
Si dejuga la popas.
Sufla-n foc si in ceaun.
E copilul nostru bun.
1880-1967
Vantul cel adevarat
E strain si-nviersunat.
Ca o bucata de apa,
N-are loc in ce sa-ncapa,
Nici pe piscuri nici in groapa.
N-are de ajuns pamant.
Campul meu ii este stramt.
Pustnic si intaratat,
Plugul si l-a-ngenuncheat.
Rupe, scurma si sfarama,
Umple cerul de tarana.
Isi mana cu miile,
Negre, hergheliile.
Rascoleste marile,
Le varsa caldarile ...
Ia-n varteje turmele
Si le pierde urmele,
In spinare, sa rastoarne
Taurii izbiti, in coarne.
Pune zarile pe fuga,
Prinde muntii si-i injuga,
Cu padurile galbui
Alergand in hora lui.
Vantului, noi, venetic
Nu-i putem canta nimic
 
Rapsodii de primăvară


Sus prin crângul adormit

A trecut în taină mare,

De cu noapte, risipind

Şiruri de mărgăritare

Din panere de argint,

Stol bălai

De îngeraşi,

Cu alai

De toporaşi.

Primăvară, cui le dai?

Primăvară, cui le laşi?



II



Se-nalţă abur moale din grădină.

Pe jos, pornesc furnicile la drum.

Acoperişuri veştede-n lumină

Întind spre cer ogeacuri fără fum.



Pe lângă garduri s-a zvântat pământul

Şi ies gândacii-Domnului pe zid.

Ferestre amorţite se deschid,

Să intre-n casă soarele şi vântul.



De prin balcoane

Şi coridoare

Albe tulpane

Fâlfâie-n soare.

Ies gospodinele

Iuţi ca albinele,

Părul le flutură,

Toate dau zor.

Unele mătură,

Altele scutură

Colbul din pătură

Şi din covor.



Un zarzăr mic, în mijlocul grădinii,

Şi-a răsfirat crenguţele ca spinii

De frică să nu-i cadă la picioare,

Din creştet, vălul subţirel de floare.



Că s-a trezit aşa de dimineaţă

Cu ramuri albe - şi se poate spune

Că-i pentru-ntâia oară în viaţă

Când i se-ntâmplă-asemenea minune.



Un nor sihastru

Şi-adună-n poală

Argintul tot.

Cerul e-albastru

Ca o petală

De miozot.



III



Soare crud în liliac,

Zbor subţire de gândac,

Glasuri mici

De rândunici,

Viorele şi urzici...



Primăvară, din ce rai

Nevisat de pământeni

Vii cu mândrul tău alai

Peste crânguri şi poieni?

Pogorâtă pe pământ

În mătăsuri lungi de vânt,

Laşi în urmă, pe câmpii,

Galbeni vii

De păpădii,

Bălţi albastre şi-nsorite

De omăt topit abia,

Şi pe dealuri mucezite

Arături de catifea.



Şi porneşti departe-n sus

După iarna ce s-a dus,

După trena-i de ninsori

Aşternută pe colini...

Drumuri nalte de cocori,

Călăuzii cei străini,

Îţi îndreaptă an cu an

Pasul tainic şi te mint

Spre ţinutul diafan

Al câmpiilor de-argint.

Iar acolo te opreşti

Şi doar pasul tău uşor,

În omăt strălucitor,

Lasă urme viorii

De conduri împărăteşti

Peste albele stihii...

Primăvară, unde eşti?


George Topârceanu
 
Aprilie


Baloane mari de spumă albă prin grădini

(Şi zarzărul, şi vişinul, şi perii)

Stau gata să se-nalţe din tulpini

Spre cerul primăverii...



Caisul nostru s-a gătit la poartă

Cu panglici albe, ca-n tablouri vechi,

Şi cu zulufi de floare la urechi,

Cum astăzi nicăieri nu se mai poartă.



Pe strada mare,

Ies flori înalte la plimbare

În rochii de sezon, uşoare,

Cu toate că-i o vreme aşa de schimbătoare.



Ah, fetele - şi mai ales cucoanele -

Când vine primăvara

Sunt dulci şi colorate ca bomboanele!



Pe cea care-a trecut o cheamă Clara,

Fiindcă are

Ochi albaştri tare,

Şi gura ei cu rouge ca de coral

Surâde vertical...



Un mic vârtej, copil al Nefiinţei,

De-a curmezişul străzii rătăcit,

Nebun în jurul lui s-a răsucit

Să-şi prindă coada galbenă cu dinţii.

Departe, în azurul dintre nori,

S-arată bifurcat pe cer

Un şir subţire de cocori,

O escadrilă de pe vremea lui Homer...


Goerge Toparceanu
 
Aprilie


Fii bucuros, iubite, in iarba matasoasa ;
Parfumul primaverii se simte tot mai greu ;
Vezi, lunca-i inflorita si canta si-i frumoasa.
Fii bucuros, iubitul meu !

Aduc in dar iubirii intregu-mi suflet ; vina
Sa simti mireasma dulce pe-ngustele carari.
In falnica padure, in stearsa ei lumina,
Ce dulce-i impreuna sa ratacim in zari.

E-atat de plin de farmec sa mergi visand pe maluri,
Sa mangaii clopoteii de alb margaritar,
Sa vezi cum, capricioase, vin valuri dupa valuri
Cu sarg tesandu-si parca, in jur, desenul clar.

Vom bea tot duhul molcolm al lui april, cu sete,
In inima, sfarseala sa intre picurand ;
Apoi lasa-vom ziua s-adoarma pe-ndelete,
Ca sa simtim iubirea asupra-ne veghind.

Fii bucuros, iubite, in iarba matasoasa ;
Balsamul primaverii se simte tot mai greu ;
Vezi, lumea infloreste si canta si-i frumoasa,
Fii bucuros, iubitul meu !

Elena Vacarescu
 
Dacă vrei...

Dacă vrei să plângi , îţi dau ochii mei .
În ai tăi , vreau să rămână soarele verii .
Dacă vrei să zâmbeşti , îţi dau şi zâmbetul meu
Să se vadă şi mai mult zâmbetul sufletului tău .
Dacă vrei să alergi mai repede , îţi dau şi paşii mei
Poate vei reuşii să îţi faci şi calea mai uşoară cu ei .
Dacă vrei să prinzi câţi mai mulţi trandafiri , îţi dau şi mâinile mele ,
Poate ai să culegi cu ele şi ale norocului stele .
Dacă vrei un sprijin spiritual , sufletul este tot ce am
Ţi-l dăruiesc şi nici o condiţie nu am ...

BOGDANA ELENA
 
Nu-ti cer mai multa iubire pentru mine ,
Iti cer mai multa tandrete pentru tine.
Nu -ti cer mai mult posibil pentru mine ,
Iti cer mai multa libertate pentru tine .
Nu-ti cer mai multa prezenta pentru mine ,
Iti cer mai mult interes pentru tine.
Nu-ti cer mai multa grija pentru mine ,
Iti cer sa impartasim impreuna .
Nu-ti cer mai multa dorinta pentru mine
Iti cer mai multa dorinta in tine.
Nu-ti cer mai multa viata pentru mine ,
Iti cer mai multa placere in tine.
Nu-ti cer sa-mi dai totul
Iti cer sa indraznesti cei mai bun in tine .
Nu-ti cer sa nu-mi ceri ,
Iti cer sa inventezi cereri .
Jacques Salome
 
E Sarbatoare La Florii


E sarbatoare la Florii -
Cum n-a mai fost vreodata,
Caci Cel prezis de profetii,
Azi in Sion se-arata.

Smerit, cu chipul Sau senin,
Inconjurat de gloate,
Iisus, calare pe asin,
Coboara spre cetate.

In maini, cu crengi de palmier,
Ii ies multimi in cale;
Rasuna al Iudeii cer,
De cant si osanale.

Rasuna coruri de copii
Multimea se tot strange,
E sarbatoare la Florii,
Dar Imparatul plange:

"Ierusalim, Ierusalim,
Ce mi-ai respins iubirea
Si darul pacii cel sublim -
Iti plang nenorocirea.

Dusmanii vor imprejmui
Tot zidul tau cu schele,
Iar pentru mame si copii
Veni-vor vremuri grele."

Cu lacrimi calde pe obraz
Plangea Ierusalimul... ,
Dar plansul lui mai scalda azi
New Yorkul si Kremlinul.

Vazduhul Terei e brazdat -
De undele divine,
Iar orologiile bat
Sfarsitul care vine.

E sarbatoare pe pamant
Si lupta pentru pace,
Se flutura lozince in vant,
Dar Printul pacii tace.

Azi, nu romani si nici barbari,
La porti vin cu stafeta,
Ci mii de monstrii nucleari -
Ameninta planeta.

E sarbatoare si e joc
Si muzicile canta,
Dar pace tu nu ai deloc
Si moartea te-nspaimanta.

El hotaraste iar o zi
Azi, cat se poate spune,
Pe Printul pacii-L poti primi,
Nu amana pe maine!


Petru Dugulescu
 
Florii
Era o vreme dulce cu aburi pe zăvoaie
Şi dangăte de clopot în turlele de fer,
Cântau în prag cucoşii prevestitor a ploaie
Cu gâturile-ntinse spre apele din cer.

Pe măgurile negre cu poalele jilave
Mijea un fir de sate răznite de la drum,
Ieşeau pe brânci din iarnă cătunele buhave
Şi îşi scoteau la soare căciulile de fum.

Departe pe pârloage, băjenărind uitate,
Un pâlc de capre albe îngenunchea umil;
Suind spre grinduri, cârduri de vite-ngândurate
Păşeau ascultătoare de-un câine şi-un copil.

O paşnică tristeţe punea fără de ştire
În orice coş de piepturi un suflet ne-ncăput;
Lumina sta pe uliţi, râdea prin cimitire,
Dar se sfia să intre în casele de lut!

Pe Domnul primăverii îl aştepta pământul,
Iisus venea cu iarba. Şi sălciile-n vad
Din bumbi de muguri proaspeţi îşi descheiau vestmântul
Şi-n cale ploconite i-l aşterneau plocad.
(Vasile Voiculescu)
 
Tu şi eu
Căutându-ne în timpuri potrivnice nouă,
Despărţiţi de toamnele unei lumi
... ... Şi adunaţi de primăverile sufletelor noastre
Departe
Şi atât de aproape
Unul de altul
Citindu-ne gândurile
Şi completându-ne visele
De albastru.
Tu şi eu
Două părţi dintr-un întreg
Lumină şi întuneric
Ţipând a dragoste în ceasurile mute
Cătându-ne a doruri
În zăpezi care mor
În iarna din noi
Tu şi eu....
Ne desparte o lume
Şi tot atâtea gânduri
Ne vor.

Florina Cojocaru


Ana Blandiana - Balanta cu un singur talger...


Sunt vinovata numai pentru ceea ce n-am facut.
Paduri tropicale crescute printre coloanele
Unor temple în care nu m-am închinat,
Oceane de frunze
... În care nu m-am lasat îngropata,
Dusmani pe care nu i-am urât,
Sabii pe care am refuzat sa le mânui,
Cuvinte pe care n-am învatat sa le tip,
Trupuri pe care nu le-am iubit,
Fiare pe care nu le-am ucis,
Fluvii în care nu m-am înecat,
Rasarituri pe care n-am apucat sa le vad,
Piscuri pe care n-am apucat sa le urc,
Muzee amenajate în corola unor crini
Pe care nu i-am mirosit niciodata!
Toate vor avea dreptul sa ma acuze.
Si faptele mele, oricât de bune,
Nu vor reusi sa mentina un echilibru
Oricât de instabil,
Pentru ca nu între bine si rau
Va fi balanta din urma,
Ci între a fi fost si a nu fi fost.


De-ar fi sa sparg tacerea


De-ar fi sa sparg tacerea vietii mele
In clipele de teama bantuite
Ar trebui ca s-o inalt la stele
Sa treaca in cuvinte potrivite

De multe ori consider ca in van
Tacerea mea ar trece in cuvinte
De teama c-ar isca un uragan
In sufletele voastre parasite

Oricat de mult tacerile sublime
S-ar revarsa in slove inedite
Tot ar ramane ferecate-n rime
O seama de-ntelesuri ratacite

Mihail Buricea


Radu Gyr - Florile

Sunt flori ce-ti ies în drum sa te sarute
si-ti gângure crâmpeie de voroave.
Altele mici si proaste si gângave
au ochi adânci si-ntrebatori de ciute.
Unele cânta, altele spun snoave,
cârciumarese zvelte si limbute.

Sunt flori ce parca tremura laute
se spovedesc si-nchina cruci firave.
Sunt flori cu straluciri de spade goale,
flori cu obraji si gene lungi de îngeri,
flori îmbracate-n platose si zale,
flori prabusite-n lacrimi si înfrângeri,
flori ce te mustra si te-nfrunta-n cale
si flori care te iarta ca le-nsângeri.
 
DRAGOSTE ȘI URĂ

Aş prefera, iubito, să-mi spui că mă urăşti

Şi m-aş retrage tainic, aşa cum am venit;

Aş prefera ca ura s-o văd în ochii tăi

Mai bine niciodată să nu te fi-ntâlnit!

Aş renunţa la toate, la tot ce-am construit

De-aş şti că măcar ura eu o trezesc în tine

Indiferenţa asta o simt ca pe-un stigmat -

Nu mai disting, iubito, ce-i rău şi ce e bine.

Aş face pact cu dracul, pe tine să te am,

Să-mi fii mereu alături, să mă priveşti cu ură –

Măcar cu-atâta lucru din viaţă să m-aleg,

Din fericirea lumii să sorb o picătură.

Greşelile trecute eu văd că se răzbună,

Păcatele eterne le ispăşesc, în fine,

Mă pedepseşte soarta cu cea mai grea osândă

Şi mă îndepărtează azi tot mai mult de tine.

Ce importanţă are că tu nu mă iubeşti?!

Eu te iubesc de-a pururi şi-mi pare suficient;

Mă simt ca marinarii în mijloc de ocean,

Tot încercând să vadă un drum spre continent.

Ai spus că niciodată tu nu vrei să te schimbi

Am spus că niciodată eu nu vreau să mă schimb;

Urăşte-mă, iubito, aşa cum te iubesc,

Şi pune-mi azi pe frunte al urii tale nimb.

Sărutul tău de gheaţă pe mine mă-ncălzeşte

Şi, când priveşti la mine cu ochi străini şi goi,

Eu văd lumina lumii prin tine reflectată

Şi Dumnezeu surâde, uitându-se la noi.

Doar ura ta, iubito, mă ţine azi în viaţă –

E ca un drog din care eu iau câte o doză

Şi, dacă eu pe tine azi te iubesc în versuri,

M-aştept ca tu, de mâine, să mă urăşti în proză…de Vlad Hogea
 
Paştele


De Paşti în satul vesel căsuţele-nălbite

Lucesc sub a lor maldure de trestii aurite

Pe care cocostârcii, înfipţi într-un picior,

Dau gâtul peste aripi, tocând din ciocul lor.



Un scrânciob mai la vale pe lângă el adună

Flăcăi şi fete mândre ce râd cu voie bună;

Şi-n sunet de vioare, de cobze şi de nai

Se-ntoarce hora lină, călcând pe verde plai.



Bătrâni cu feţe stinse, români cu feţe dalbe,

Românce cu ochi negri şi cu ştergare albe

Pe iarba răsărită fac praznic la un loc,

Iar pe-mprejur copiii se prind la luptă-n joc.



Şi scrânciobul se-ntoarce, purtând în legănare

Perechi îmbrăţişate cu dulce înfocare,

Ochiri scânteietoare şi gingaşe zâmbiri

Ce viu răspândesc în aer electrice luciri.


Vasile Alecsandri
 
Vasile Militaru - Hristos a inviat!

Hristos a Inviat! Ce vorba Sfanta!
Iti simti de lacrimi calde ochii uzi
Si-n suflet parca serafimii-ti canta
De cate ori crestine o auzi.

Hristos a Inviat in firul ierbii,
A inviat Hristos in Adevar;
In poienita-n care zburda cerbii,
In florile de piersec si de mar.

In stupii de albina fara gres,
In vantul care sufla mangaios
In ramura-nflorita de cires
Dar vai, in suflet ti-nviat Hristos?

Ai cantarit cu mintea ta crestine
Cat bine ai facut sub cer umbland,
Te simti macar acum pornit spre bine
Macar acum te simti mai bun, mai bland?

Simti tu topita-n suflet vecea ura?
Mai vrei pieirea celui plin de Har?
Ti-ai pus zavor pe barfitoarea-ti gura?
Iubirea pentru semeni o simti jar?

O, daca-aceste legi de-a pururi sfinte
In aur macar azi te-au imbracat
Cu serafimii-n suflet imn fierbinte
Ai drept sa canti: Hristos a Inviat!
 
La Pasti


Prin pomi e ciripit si cant,
Vazduhu-i plin de-un rosu soare,
Si salciile-n alba floare
E pace-n cer si pe pamant.
Rasuflul cald al primaverii
Adus-a zilele-nvierii.
Si cat e de frumos in sat!
Crestinii vin tacuti din vale
Si doi de se-ntalnesc in cale
Isi zic: Hristos a inviat!
Si rade-atata sarbatoare
Din chipul lor cel ars de soare.
Si-un vant de-abia clatinitor
Sopteste din vazduh cuvinte:
E glasul celor din morminte,
E zgomotul zburarii lor!
Si pomii fruntile-si scoboara
Ca Duhul Sfant prin aer zboara.
E liniste. Si din altar
Cantarea-n stihuri repetate
Departe pana-n vai strabate
Si clopotele canta rar:
Ah, Doamne! Sa le-auzi din vale
Cum rad a drag si plang a jale!

Biserica, pe deal mai sus,
E plina astazi de lumina,
Ca-ntreaga lume este plina
De-acelasi gand, din cer adus:
In fapta noastra ni e soartea
Si viata este tot, nu moartea.
Pe deal se suie-ncetisor
Neveste tinere si fete,
Batrani cu iarna vietii-n plete;
Si-ncet, in urma tuturor,
Vezi sovaind cate-o batrana
Cu micul ei nepot de mana.
Ah, iar in minte mi-ai venit
Tu, mama micilor copile!
Eu stiu ca si-n aceste zile
Tu plangi pe-al tau copil dorit!
La zambet cerul azi ne cheama
Sunt Pastile! Nu plange, mama!


George Cosbuc
 
anuk said:
La Pasti


Prin pomi e ciripit si cant,
Vazduhu-i plin de-un rosu soare,
Si salciile-n alba floare
E pace-n cer si pe pamant.
Rasuflul cald al primaverii
Adus-a zilele-nvierii.
Si cat e de frumos in sat!
Crestinii vin tacuti din vale
Si doi de se-ntalnesc in cale
Isi zic: Hristos a inviat!
Si rade-atata sarbatoare
Din chipul lor cel ars de soare.
Si-un vant de-abia clatinitor
Sopteste din vazduh cuvinte:
E glasul celor din morminte,
E zgomotul zburarii lor!
Si pomii fruntile-si scoboara
Ca Duhul Sfant prin aer zboara.
E liniste. Si din altar
Cantarea-n stihuri repetate
Departe pana-n vai strabate
Si clopotele canta rar:
Ah, Doamne! Sa le-auzi din vale
Cum rad a drag si plang a jale!

Biserica, pe deal mai sus,
E plina astazi de lumina,
Ca-ntreaga lume este plina
De-acelasi gand, din cer adus:
In fapta noastra ni e soartea
Si viata este tot, nu moartea.
Pe deal se suie-ncetisor
Neveste tinere si fete,
Batrani cu iarna vietii-n plete;
Si-ncet, in urma tuturor,
Vezi sovaind cate-o batrana
Cu micul ei nepot de mana.
Ah, iar in minte mi-ai venit
Tu, mama micilor copile!
Eu stiu ca si-n aceste zile
Tu plangi pe-al tau copil dorit!
La zambet cerul azi ne cheama
Sunt Pastile! Nu plange, mama!


George Cosbuc

Pai mai plangi cand unul e cu tine si celalalt e prin tari straine si chiar daca ii este bine ti l-ai fi dorit acasa de Pasti.Multumesc pentru aceasta minunata poezie ,anuk.
 
Cu drag, si ceva mai vesel :p



La Pasti


Astăzi în sufragerie
Dormitau pe-o farfurie,
Necăjite şi mînjite,
Zece ouă înroşite.

Un ou alb, abia ouat,
Cu mirare le-a-ntrebat:
- Ce vă este, frăţioare
Ce vă doare?
Nu vă ninge, nu vă plouă,
Staţi gătite-n haină nouă,
Parcă, Dumnezeu mă ierte,
N-aţi ouă…
- Suntem fierte!
Zice-un ou rotund şi fraise
Lîngă pasca cu orez.
Şi schimbîndu-şi brusc alura,
Toate-au început cu gura:
- Pîn’la urmă tot nu scap!
- Ne găteşte de paradă.
- Ne ciocneşte cap în cap
Şi ne zvîrle coaja-n stradă…
- Ce ruşine !
- Ce dezastru !
- Preferam să fiu omlet !
- Eu, de m-ar fi dat la cloşcă,
Aş fi scos un pui albastru…
- Şi eu unul violet…
- Eu, mai bine-ar fi să tac:
Aşa galben sunt, că-mi vine
Să-mi închipui că pe mine
M-a ouat un cozonac !...


. George Topârceanu
 
Christos a inviat

Si-au tremurat stapanii lumii
La glasul blandului profet
Si-un dusman au vazut in fiul
Dulgherului din Nazareth!

El n-a venit sa razvrateasca
Nu vrea pieirea nimanui;
Descult, pe jos, colinda lumea
Si multi hulesc in urma lui.

Si multi cu pietre il alunga
Si rad de el ca de-un smintit:
Iisus zambste tuturora-
Atotputernic si smerit!

El orbilor le da lumina,
Si mutilor le da cuvant,
Pe cei infirmi ii intareste,
Pe morti ii scoala din mormant.

Si tuturor de o potriva.
Imparte darul lui ceresc-
Si celor care cred intr-insul,
Si celor ce-l batjocoresc.

Urasca-l cei fara de lege...
Cei pasa lui de ura lor?
El a venit s-aduca pacea
Si infratirea tuturor.

Din toata lumea asupritii
In jurul lui s-au gramadit
Si-n vijeliile de patimi
La glasul lui au amutit:

"Fiti blanzi cu cei ce va insulta,
Iertati pe cei ce va lovesc,
Iubiti pe cei ce-n contra voastra
Cu vrajmasie se pornesc"...

Cat bine, cata fericire,
Si cata dragoste-ai adus!
Si oamenii drept rasplatire
Pe cruce-ntre talhari te-au pus.

Au ras si te-au scuipat in fata
Din spini cununa ti-au facut,
Si in desarta lor trufie
Stapani desupra-ti s-au crezut...

Aduceti piatra cea mai mare
Mormantul sa-i acoperiti
Chemati sutasii cei mai ageri,
Si straji de noapte randuiti...

S-au veselit necredinciosii
C-au pus luminii stavilar,
Dar ea s-a intarit in focul
Durerilor de la Calvar,

Si valurile-i neoprite
Peste pamant se impanzesc,
Ducand dreptate si iubire
Si pace-n neamul omenesc.

Voi toti, ce-ati plans in intuneric
Si nimeni nu v-a mangaiat,
Din lunga voastra-nghenunchere
Sculati... Christos a Inviat!


Alexandru Vlahuta
 
cheia

Mari poeti, de-a lungul vremii, au asemanat femeia
Cu o floare, cu un soare, c-o zeita, cu-o scanteie,
Cu o apa, c-o papusa…
Eu, cum nu-s poet prea mare, zic ca seamana c-o usa.

Usa catre fericire, usa catre mangaiere
Usa ce spre taine duce galopand… luna de miere.
Usa catre inrobire, usa jugului etern
Usa care iti deschide perspectiva spre infern.

Deh, dar ca s-ajungi sa intri, e-o problema delicata
Fiindca mai intai de toate, usa trebuie descuiata.
Si treaba se face bine si devine fericita
Nu cu cheia la-ntimplare, ci cu cheia potrivita.

Cheia ei originala, orice usa-n lumea asta
Dupa nunta si traditie are cheia ei, si… basta!
Dar de iei un gen de usa , simpla, dubla sau de tei
Si-ai sa vezi ca merg la dinsa doua sau mai multe chei

Stai, n-o sparge cu toporul, nu tipa, nu fa scandal,
Ia-ti mai bine portofelul si te du la tribunal.
Ca sa-ti iei o alta usa, liber trebuie sa fii
Si-asta costa, dupa leafa, de la 3 la 7 mii!

Cand alegi o usa noua, trebuie s-o faci cu arta
Sa n-aiba, Doamne fereste, broasca defecta sau sparta …
Ca broasca atat e buna, pana n-a scapat la chei,
Ca pe urma n-o mai fereci, nici cu doua nici cu trei.

E asemeni cu ulciorul, care dus prea des la apa
Te trezesti ca-i sare smaltul, ori se sparge, ori se crapa..

Usa este ca gaina, ca abia cand e batrana
Mai matura si mai coapta, face supa cea mai buna.
Da, dar care om in viata nu si-a spus in gandul lui:
“Da-o dracului de supa, vreau un piciorus de pui”?

Usa este ca un loto, zice pustiului un tata
Nu e nici o diferenta – dai un ban, mai tragi odata
Insa, dragul tatii, afla, nu tine cat vesnicia,
Ca exagerand cu joaca, ti se strica jucaria.

Am vazut o usa care a trait in viata toata
Ca o sfanta cuvioasa, si-a murit nedescuiata.
A urlat la dansa cerul, cu o voce ca de crai:
“Hei, stafie ingalbenita, poate vrei sa intri-n rai?

Mars la iad, acolo-i locul pentru-o scandurauscata
Ai trait degeaba-n lume si-ai ramas tot incuiata.”

Ce te temi mereu de usa ? o sa-mi spuneti cu temei,
Habar n-am. Aveti dreptate, sa vorbim atunci de chei.
Fiindca principalu-n lume, nu e gandul, nici ideea
Nu e focul si nici roata, principalul este cheia..

Si exista chei… o groaza, cati barbati, atatea chei,
Ca de cind e lumea lume, cheile le tin la ei.
Unele sint lungi si groase, sau subtiri ca un siret
Altele mici, delicate, ce deschid si un fiset.

Principalul nu-i marimea, important – la orice usa-
E sa se loveasca cheia si sa fie…. jucausa.
Sa nu se indoaie-n broasca si sa tina la-nvartit.
Chei de lacate, valize, de casete, frigidere,
De camari, de manastire, pivnite sau sifoniere,
Ar mai fi cheia franceza, cheia la casa de bani,
Cheia de la Turnul Londrei sau facuta de tigani,
Dara, ce te faci amice, ca din sute de modele
Tu te chinui toata viata cu o cheie de… sardele?

Merge ea cat merge bine, dar apoi prinde rugina
Si-atunci nici Gerovitalul n-o mai scoate la lumina!
Poti sa-i dai cu glaspapirul, smirghel, pile, ciocolata,
Tot ce-ncerci este zadarnic, ti-a iesit din uz si gata!

‘Geaba-ncerci, ‘geaba te zbuciumi si degeaba-ti iesi din fire.
Nu te mai vaita la lume, nu e vina nimanui,
Leaga-o cu-n siret sau funda, fa-i un nod si pune-o-n cui!
Sunt atitea chei pe lume, cheia “sol” si cheia “fa”,
Dar asta nu te-ncalzeste daca n-ai tu cheia ta.

Si… zicind cum zic batranii… la o tinerete noua,
Zici… privindu-ti amintirea… “AH, DE-AS FI AVUT EU DOUA!”

[de Adrian Păunescu]

Intanlire

by poeziideamor in Uncategorized

Te-am întîlnit în drum spre casă,
Era pe înserat, erai frumoasă
Cu flori de cîmp în păr ca o mireasă
Şi c-un obraz, ca piersica aleasă.

M-am apropiat de tine, mi-ai zîmbit
Şi faţa ta frumoasă s-a-nroşit,
Eu mă uitam la păru-ţi împletit.
La trupul tău mlădiu şi împlinit.

Nu ne vorbeam, eram ca doi străini
Ce se-ntîlniseră aici din întîmplare
Ce sunt stîngaci, ca printre mărăcini
Dar ochii îşi vorbeau cu stăruinţă.

Şi se citea în ei o întrebare
Sau, mai curînd, o taincă dorinţă.
http://poeziideamor.wordpress.com/page/14/
 
Superba viziune asupra simbolisticii oului .


Oul dogmatic

E dat acestui trist norod
Si oul sterp ca de mâncare,
Dar viul ou, la vârf cu plod,
Făcut e să-l privim la soare !

Cum lumea veche, în clestar,
Înoată, în subtire var,
Nevinovatul, noul ou,
Palat de nuntă si cavou.

Din trei atlazuri e culcusul
În care doarme nins albusul
Atât de gales, de închis,
Cu trupul drag surpat în vis.

Dar plodul ?
De foarte sus
Din polul plus
De unde glodul
Pământurilor n-a ajuns
Acordă lin
Si masculin
Albusului în hialin :
Sărutul plin.

*

Om uitător, ireversibil,
Vezi Duhul Sfânt făcut sensibil?
Precum atunci, si azi -- întocma :
Mărunte lumi păstrează dogma.

Să vezi la bolti pe Sfântul Duh
Veghind vii ape fără stuh,
Acest ou -- simbol ti-l aduc,
Om sters, uituc.

Nu oul rosu.

Om fără sat si om nerod,
Un ou cu plod
Îti vreau plocon, acum de Paste :
Îl urcă -- în soare si cunoaste !

*

Si mai ales te înfioară
De acel galben icusar,
Ceasornic fără minutar
Ce singur scrie când să moară
Si ou si lume. Te-înfioară
De ceasul, galben necesar...
A mortii frunte -- acolo-i toată.
În gălbenus,
Să roadă spornicul albus,
Durata-înscrie-în noi o roată.
Întocma -- dogma.


*

Încă o dată :
E Oul celui sterp la fel,
Dar nu-l sorbi. Curmi nuntă-în el.
Si nici la closcă să nu-l pui !
Îl lasă -- în pacea -- întâie-a lui,

Că vinovat e tot făcutul,
Si sfânt, doar nunta, începutul.


Ion Barbu
 
Back
Top