• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

NOSTALGII

Plouă

Pe-aici când plouă, plouă îndesat,
Nu ţine ca la noi un ceas ori două.
Că ziua plouă, plouă pe-nserat,
Şi când se crapă iar de ziuă, - plouă.

În faptul zilei, streşinile plâng.
Pădurea stă plouată ca o curcă.
Natura calcă cu piciorul stâng:
Pe-aici când plouă, - plouă, nu se-ncurcă!

Iar când s-arată soarele sărac.
De după nouri, ca să-ţi facă-n ciudă,
N-apuci a scoate nasul din cerdac,
Că până la întoarcere, - te udă.

Există şi răstimpuri când se moaie,
Când parcă nu mai toarnă-aşa, de sus,
Şi cerul câte-oleacă, spre apus,
Se luminează puţintel - a ploaie.

Atunci se cheamă că e timp frumos
(Măcar că tot mai cade-un pic de bură),
Dar fumul din ogeac se lasă-n jos,
Şi porcul umblă tot cu paiu-n gură...


G Topraceanu
 
În adevăr

Nu-mi fi părere!
Părerile mor
În tăişul crunt
Al realităţii...
Ci, dacă-mi eşti,
Să-mi fii drum cu piatră,
Cu gropi şi cu mers lin.
Să-mi creşti şi să îmi scazi
Până te văd
În adevăr -
Deplin.

Nu-mi fi ceaţă!
Ceaţa se pierde în lumina dură
A soarelui...
Ci, dacă-mi eşti,
Să-mi fii ochi de copil,
Cu gene strânse sau calme.
Să-mi vezi vădit şi să îmi spui
Până te cred
În adevăr –
Senin.

Nu-mi fi fum!
Fumul se stinge în veghea udă
A ploilor.
Ci, dacă-mi eşti,
Să-mi fii aer curat, nestins,
Cu nuanţe calde sau reci.
Să te respir adânc şi să îmi dai
Până te simt
În adevăr -
De veci!

Nu-mi fi clipă!
Clipele se scurg în mersul perfid
Al orelor.
Ci, dacă-mi eşti,
Să-mi fii etern scobit în ore,
Cu zile scurte, lungi, aparte
Să te iubesc greoi şi simplu
Până îmi eşti
În adevăr -
Jumate.

poezie de Gabriela Chişcar
 
Si eu iubesc ploile, dar nu pe astea care nenorocesc oamenii :D: Poezia insa, e superba.


Descântec de ploaie

Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,
Înnebunitele ploi şi ploile calme,
Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei,
Ploile proaspete şi plictisitoarele ploi fără sfârşit,
Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,
Îmi place să mă tăvălesc prin iarba lor albă, înaltă,
Îmi place să le rup firele şi să umblu cu ele în dinţi,
Să ameţească, privindu-mă astfel, bărbaţii.
Ştiu că-i urât să spui "Sunt cea mai frumoasă femeie",
E urât şi poate nici nu e adevărat,
Dar lasă-mă atunci când plouă,
Numai atunci când plouă,
Să rostesc magica formulă "Sunt cea mai frumoasă femeie".
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că plouă
Şi-mi stă bine cu franjurii ploii în păr,
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că-i vânt
Şi rochia se zbate disperată să-mi ascundă genunchii,
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că tu
Eşti departe plecat şi eu te aştept,
Şi tu ştii că te-aştept,
Sunt cea mai frumoasă femeie şi ştiu să aştept
Şi totuşi aştept.
E-n aer miros de dragoste viu,
Şi toţi trecătorii adulmecă ploaia să-i simtă mirosul,
Pe-o asemenea ploaie poţi să te-ndrăgosteşti fulgerător,
Toţi trecătorii sunt îndrăgostiţi,
Şi eu te aştept.
Doar tu ştii -
Iubesc ploile,
Iubesc cu patimă ploile, înnebunitele ploi şi ploile calme,
Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei...

Ana Blandiana
 
Omul cat traieste invata, si nu ma refer doar la invataturile din carete ci ....la ce te invata "viata" sau cel putin asa ar trebui .



După cum o să vedeţi,
Zice-se că ar fi fost,
Mai demult,
Doi târgoveţi:
Un bogat-semeţ şi prost-
Şi-un sărac ,-băiat isteţ.
Sând de vorbă pe o dreavă,
Se treziră la gâlceavă.
Cel bogat , om certăreţ
Pretindea că-i mai de preţ
Şi se cade ca oricine
Cu respect să i se-închine
(banii au şi ei un rost:
merite dau celui prost!)
-Prietene, ascultă-mă pe mine,
eu socotesc că nu ţi se cuvine
să fii cinstit ca om de rangul meu.
Poţi tu să dai ospeţe cum dau eu?…
Te văd citind.La ce-ţi serveşte în viaţa,
Când ai palatul în pod - o chichineaţă-
Şi vara porţi , ca iarna, aceeaşi haină sumbră,
Iar ca lacheu statornic ai propria ta umbră?
Republicii nu-i trebuiesc golanii,
Ci cei ce ştiu să-şi cheltuiască banii.
Cu mesele şi luxul, eu risipesc comori.
Pe urma mea trăiesc, cum ştii prea bine,
Atâţia meseriaşi şi negustori
Şi câte un pârlit de scrip, ca tine…
I-ar fi răspuns săracul aşa cum se cuvine,
Dar a tăcut, având prea mult de spus.
Şi iată că războiul l-a răzbunat mai bine,
Căci fără milă, Marte, oraşul le-a distrus.
În alt oraş săracul, om cult şi renumit,
Fu găzduit, cinstit şi răsplătit,
În timp ce bogătaşul , acum sărac şi prost,
Rămase fără adăpost…



Păţania a limpezit gălceava:
Vârtejul soartei spulberă doar pleava
Lăsând pe loc grăunţele de aur.
Invătătura-i pururi un tezaur.


Jean de la Fontaine
 
Studiu



Cineva din mine alege să mă viseze într-un anume mod pe care apoi îl imit cu abnegaţie
Încerc să semăn cât mai bine cu omul de care m-aş îndrăgosti
Să devin fiinţa care m-ar emoţiona cel mai tare
Căreia m-aş încredinţa şi aşa mai departe

A cui este această voce care-mi spune cum trebuie să fiu ca să mă plac?

Eul meu somnambul îmi călăuzeşte conştiinţa
În mine vegetează o armată de necunoscuţi
Tot atâţia câţi populează, în închipuirea mea, lumea
Nici unul în plus sau în minus
Oricare dintre ei ar putea la un moment dat să ia loc pe tronul destinat personajului Eu
Printr-o lovitură de graţie
Oricând ar putea ţâşni la suprafaţă cineva înarmat
Care să-mi joace la ruleta rusească
Tot ce ştiu despre mine

Oricând cineva din mine ar putea prelua comanda
Poruncindu-mi să te dispreţuiesc, să te umilesc, să te lovesc
Să-ţi pun în faţă o oglindă nefermecată
Să te implor, să trag la o parte perdeaua să-ţi arăt cum fac în agonie
Să-ţi fac cunoştinţă cu demonii mei
Să-ţi sfărâm liniştea cu ciocanul

Cine sunt şi de ce am ales să dau numele Eu femeii care vrea mai presus de orice
Să-şi încrusteze în carnea destinului amprentele făpturii tale
Să dau numele Tu cuţitului cu care îmi scrijelesc dorinţele,
Cu care îmi cioplesc nostalgiile, cu care îmi măcelăresc liniştea
Armei cu care îmi mutilez dreptul la fericire...

Tot ce ştiu despre tine e un portret al cuiva care locuieşte în mine îmbrăcat în imaginea ta
El e preabuncasăjudece, el e preamodest, preainocent, preatrist şi preasensibil
Ar trebui să mă bucur de el şi să te las pe tine în pace să zburzi cu himerele tale
Să înoţi prin toate bălţile şi mlaştinile spre apele magice din care speri să te adapi
Să te laşi condus rând pe rând, democratic, de toţi locatarii din tine
Să fii alternativ ascet şi curvă
Să-l laşi pe saltimbanc să afirme ceea ce sfântul contestă
Să semnezi cu singurul tău nume şi gesturile orbului şi actele vizionarului
Să fii când creator de artă când profanator al ei
Să vinzi praful din ochii celorlalţi în poleială color
Să-ţi vinzi zădărniciei şi minciunii fiecare răsuflare
Să strângi bani ca să-ţi câştigi libertatea
De a găsi răgazul să afli cine vrei să fii
Dintre toţi aceşti inşi care-şi dispută singurul tău trup şi nume

După toată aventura asta care te descompune în mii de chipuri
Cu siguranţă nu vei mai şti cine eşti
Iar eu nici atât

Nici o apă magică nu-ţi va spăla din memorie
Amintirea celor care ţi-au folosit vocea şi au vorbit cu gura ta,
Celor care ţi-au folosit mâinile ca să dea palme preainocentului sfios din tine
Celor care ţi-au folosit ironia ca să-l ridiculizeze pe preatimid
Celor care ţi-au folosit spaima de batjocură ca să-l umilească pe romantic
Celor care te-au convins să te înregimentezi
Celor care te-au minţit că eşti constrâns de ceva, că n-ai avea de ales...

Nici o lovitură de graţie nu va mai putea răsturna cursul democraţiei
Atât de bine instalate în tine
Nu va exista nici un prinţ moştenitor al personajului Eu
Ci doar avocaţi-preşedinţi, afacerişti-preşedinţi, economişti-preşedinţi

Tu distrează-te cu toţi bărbaţii ăştia plimbă-ţi-i în frac prin ţara făgăduinţei
Şi lasă-mă pe mine cu îngerul însingurat din tine
Care seamănă atât de bine cu îngerul însingurat din mine
Încât ar putea fi chiar unul şi acelaşi...


Ilinca Bernea
 
Portret cu cirese la urechi


Mi se mai coc
Langa urechi
Astazi perechi
Maine deloc
Cirese dulci
Copilaresti
Tu inca esti
Ca si atunci
Usor din umeri
Cand te-ndoi
Foi de trifoi
Tu inca numeri
Tu inca-mi pui
Ca alteori
Cununi de flori
Pe sub gutui
Si pe sub pruni
Pe sub caisi
Cu ochii-nchisi
Tu inca-aduni
Luni si cu marti
Si joi cu vineri
De anii tineri
Sa ma desparti


Cirese port
Cercei de-o oara
Ce-mi inconjoara
Obrazul mort
Si cat de straniu
Cununi de flori
Maci si bujori
Imi stau pe craniu.


Ana Blandiana
 
Belsug



- Negrule, cireşule,
gândul rău te-mprejmuie.

Jinduiesc la taine coapte
guri sosite-n miez de noapte.

Om şi păsări, duhuri, fluturi,
nu aşteaptă să te scuturi.

Prea eşti plin de rod şi vrajă,
vine furul, pune-ţi strajă!

- Las' să vie, să culeagă,
Vara mea rămâne-ntreagă.

Stelele deasupra mea
nimeni nu mi le-a fura!



Lucian Blaga
 
Codul de acces este zero

Răsfoind
dosarele nimicului

Am găsit

(Doamne
ce
harababură
metafizică)

Şi geneza

şi
edenul

şi apocalipsa

Probabil

Nimicul
le
cam-u(m)flase
lipsa

Costel Zăgan
 
ADICA

Adica ce mi-ai spus e altceva
Ce-a fost mai inainte fara nume
Si-a incaput pe mana ta
Sa-i dai o definitie anume

Adica eu ma joc si nu ma joc
Sunt si nu sunt si altceva
Ce ar putea sa insemne si noroc
Si bucurii dar si o boala grea

Adica ne prefacem altfel
Ne iubim, ca peste o clipa
Sa ne scoatem ochii
Sau, dintr-o data, fara zel,

De-o jucarie te apropii
Si spui: din tine se-nfiripa
O zana buna sau o zana rea
Ce mai conteaza-adica,
Draga mea!

Poezie de Catalin Bordeianu,
foarte foarte putin adaptata de mine.>D<

Prietena SI

Ea nu e o fata rea
Pentru ca ma joc cu ea

Ea nu e o fata buna
Pentru ca mergem de mana.

Ea, prietena mea, este
Ca un SI intr-o poveste

Parca nu-i si parca este
Plange si se veseleste

Dar in joaca amandoua
Parca suntem doua oua

Cum le-atingi iaca se sparg
Revarsandu-se in prag

Vin parintii sa ne-mpace
Parca-ar fi razboi, nu pace

Si ne-mpungem, ne rastim
Parca-ar intepa un spin

Intr-o clipa-nseninate
Ne privim apoi mirate:

Cum e povestea mai departe?

Poezie NEMODIFICATA scrisa de acelasi
Catalin Bordeianu.
 
As dori daca se poate sa postezi si varianta nemodificata a poeziei Adica ,multumesc.
 
Ultimul vers, in loc de "draga mea" in textul original e "e altceva". Atat mi-am permis.
 
Nu-i corect sa "adaptezi" poezia cuiva , ai schimbat intelesul strofei Nimeni nu si-a permis sa intervina de-a lungul timpului ,a, ca semnaleza o greseala, critica,e altceva , ramane celebru pleonasmul lui Eminescu "Cobori in jos luceafar bland" . Asa a fost scris .asa a ramas.
 
FLOAREA DE SALCÂM




Din ramurile de salcâm
ce ning lumini ,
pe drumul ei, de vis,
o floare ai desprins
şi i-o oferi …
Ea-n părul răvăşit de vânt,
din mers şi-o prinde …
cu privirea o petreci
la cugetul primei iubiri …
parfumul florii albe
o-nvăluie şi-aprinde …

Răpit şi tu
de valul ochilor senini,
pluteşti pe mări de raze;
covor de flori
i-aşterni pe adânc,
tot soarele-n privire …
Tresari ! …
în ochii mari, azuri, zglobii
un univers admiri,
iar ea în floarea de salcâm,
o lume de iubire !…

Din cel mai lung fior
al flăcării de-amor
calea-i întorci şi-i ceri
în locul florii albe,
mâna delicată …
Şi-o întinde vad,
spre trupul ei copil, nevinovat
şi adori ce doar visai,
cea mai frumoasă fată! …

Prin râul sărutărilor adânci,
pe braţe-o treci,
o-nalţi uşor;
de gâtul tău se prinde …
cerul o scaldă cu seninul
şi-o poartă de cunună;
pe faţa ei: zăpezi de mai,
o floare de salcâm,
curg râu, petale de surâs,
iar buzele-nflorite
le-neacă în furtună …

De atunci, se tot îmbracă
în alb curat salcâmii,
să ningă-n primăveri
un drum de amintiri,
de vise încărcat,
din locul florii crise,
desprinsă la-ntâlnire,
izvoarele luminii
să curgă ne-ncetat …

Gheorghe Apetroae
 
Poezia anterioara m-a dus cu gandul m-a dus la Eminescu ......

Floare albastră

- "Iar te-ai cufundat în stele
Si în nori si-n ceruri nalte ?
De nu m-ai uita incalte
Sufletul vietii mele.

In zadar rauri în soare
Gramadesti-n a ta gandire
Si campiile Asire
Si intunecata mare;

Piramidele-nvechite
Urca-n cer varful lor mare
Nu cata în departare
Fericirea ta, iubite !"

Astfel zise mititica,
Dulce netezandu-mi parul.
Ah ! ce spuse adevarul;
Eu am ras, n-am zis nimica.

- ,,Hai la codrul cu verdeata,
Und-izvoare plang în vale,
Stanca sta să se pravale
In prapastia mareata.

Acolo-n ochi de padure,
Langa bolta cea senina
Si sub trestia cea lina
Vom sedea în foi de mure.

Si mi-i spune-atunci povesti
Si minciuni cu-a ta gurita,
Eu pe-un fir de romanita
Voi cerca de mă iubesti.

Si de-a soarelui caldura
Voi fi rosie ca marul,
Mi-oi desface de-aur parul,
Să-ti astup cu dansul gura.

De mi-i da o sarutare,
Nime-n lume n-a s-o stie,
Căci va fi sub palarie -
S-apoi cine treaba are !

Când prin crengi s-a fi ivit
Luna-n noaptea cea de vara,
Mi-i tinea de subsuoara,
Te-oi tinea de dupa gat.

Pe cararea-n bolti de frunze,
Apucand spre sat în vale,
Ne-om da sarutari pe cale,
Dulci ca florile ascunse.

Si sosind l-al portii prag,
Vom vorbi-n intunecime;
Grija noastra n-aib-o nime,
Cui ce-i pasa ca-mi esti drag ?"

Inc-o gura - si dispare...
Ca un stalp eu stau în luna !
Ce frumoasa, ce nebuna
E albastra-mi, dulce floare !

............................

Si te-ai dus, dulce minune,
S-a murit iubirea noastra -
Floare-albastra ! floare-albastra !...
Totusi este trist în lume !
 
Ne mai vedem la… Pastele Cailor


Du-te invartindu-te
si da-mi pace;
m-ai inveninat destul,
lovindu-ma
de toti peretii astia
negri
ca lignitul,
umezi
de parc-ar fi trecut
o armata de melci,
reci atingeri de serpi.
Ai aparut ca o bomba,
explodandu-mi cristalul
stralucitor
in mii de firimituri negre,
te-ai intins precum muceiagul…
Cat crezi c-am sa te mai suport,
c-am sa te mai las sa-mi furi
stralucirea
si sa-mi acoperi aripile
cu noroi?!…
Din momentul asta am hotarat,
nu vreau sa mai aud de tine,
dispari,
intoarce-te
pe planeta rosie, acolo,
unde ti-e locul.
Abia astept sa te mai vad
la…Pastele Cailor!


Rodica-Hera CHIRIAC
 
Copilarie.

As vrea sa raman copil
Pentru totdeauna!
As vrea sa ma joc ,
Sa alerg desculta,
Sa construiesc castele de nisip ,
Si sa prind fluturi
Sa-mi pun cirese la urechi
Si sa fiu alintata.
Daca s-ar putea ,
As ridica ruga Lui Dumnezeu
Sa ramana mama mama,
Tata tata
Si sa nu devina bunic.bunica.
Si eu ,
Printesa lor iubita
Ce pacat ca nu se poate
Ca eu sa fiu copil mereu!
Legea firii este ca toti copiii
Sa devina parinti de copii
Si sa retraiasca copilaria
Cu ochi si suflet de parinti.

Sanziana Badea

Copilăria mea

I
Mi-i fraged sufletul, până pe buze mi-i fraged,
poate de iarba ce crește acuma la noi;
cu bice de aur trec sub fereastra mea ploi –
stau singură și-mi aduc aminte de multe:

Când eram mică legasem un leagăn de-o creangă.
„Vreau s-ajung steaua de-acolo...” strigam bunicului.
O, cât de sus s-au suit dușmănoasele stele...
Nu le mai văd, le-am uitat lumina curată.

Mi-i inima tristă. Mama mi-a scris c-au tăiat
pomii din fundul grădinii, leagănul putred;
odată cu dânsul, va fi căzut în buruieni
copilăria mea – și o mănâncă furnicile...

II
Cine povestește în mine, cine
mi-aduce aminte c-am trăit acolo,
în țara dintre sobă și genunchii bunicului,
întâia poveste cu zmei?

Vă voi face să trăiți de-a pururi,
ani duși, miraculoase răsărituri.
Deasupra gardului unde lumea sfârșea,
azi știu, de-acolo începea tărâmul zmeului.

Însă toate s-au sfârșit odată,
când ardeau lumânările ziua.
Bunicul dormea într-o cutie frumoasă –
și l-au luat și l-au dus pe sub marii castani.

Toată noaptea m-am temut pentru dânsul.
Văzând că nu se mai întoarce, ziceam:
„Dacă se-întâlneşte cu scorpia? Haide,
Azor, să ne ducem la el.”

Şi singură mai târziu am plecat.
Pe tărâmul zmeului mișună oameni.
În jurul inimilor lor un șarpe mic
se-încolăceşte; ei sunt triști și răi.

Dar pentru dânșii scriu poemele mele,
scutur deasupra lor copacii de-atunci şi ploile:
amintiți-vă că sunt copii pe lume,
şi plante albastre, și duioșii câni.

Magda ISANOS
 
Orice Copil - de George Ţărnea

Orice copil are un nume,
Orice copil are o zi,
Lumina lui aprinsă-n lume
De noapte ne-ar putea păzi.

Orice copil are o ţară,
Orice copil are părinţi,
Descoperind din vară-n vară
Alt joc al paşilor cuminţi.

Orice copil are o cale,
Orice copil are un gând,
Călătorind pe cer la vale
Şi printre spini din când în când.

Orice copil are un leagăn,
Orice copil crede-n poveşti,
Adăpostind o lume-ntreagă-n
Curaţii ochi copilăreşti.

Orice copil are o mare
Pe care-şi poartă barca lui,
Dar nu se-aşteaptă să coboare
La ţărmul mării nimanui.

Orice copil culege fluturi,
De dorul unei mângâieri,
Şi-ntoarce vremea la-nceputuri
Cu teamă de-al rosti pe “ieri”.

Orice copil se poate face
Şi floare şi păun şi cerb,
Silabisind cuvântul pace
Pe limba fiecărui herb.

Orice copil are sub gene
Şi stropi de rouă şi gheţari,
Hrăniţi din legile viclene
Din jocul unor oameni mari.

Orice copil reface-n minte
Destinul primului cuvânt,
Putând să strângă în cuvinte
Lumina-ntregului pământ.

Orice copil e o minune
Irepetabilă precum
Ivirea zilei din genune
Şi focul soarelui din scrum.
 
Nu stiu autorul :D: dar ....raspunde la intrabarea " Ce este copilaria ?"



Copilaria-i o raza de soare,
E primul si cel din urma cuvant,
E tesuta-n aur si-n margaritare.
Copilaria-i o adiere de vant.

Copilaria-i un zambet, un vis, e veselie,
E pasarea ce-aluneca-n zare
Si-un gand pribeag de-o vesnicie.
Copilaria-i o suava floare.

Copilaria nu trebuie rapita,
Caci e primul nostru cuvant.
Si o comoara prea greu gasita...
Copilaria -i o adiere de vant...




Pentru ce să-ţi fie frică?


Leagănul e numai puf,

Pentru ce să-ţi fie frică?

Dormi… La tine-n trăsurică

Toate păsările albe

Au lăsat un fulg, din zbor,

Pentru surioara lor!



Hai, închide-ţi ochişorii –

Verzi bănuţi de magheran –

Strânge-ţi bine pumnişorii…

Că de-o fi să bată-n uşă

Chiar pisoiul năzdrăvan,

Am să strig la el, şi gata:

- Cătinel… că doarme fata!



Dormi… Ţi-am pus la căpătâi

Săcuşor cu levănţică,

Ca să râdă ochii tăi…

Pentru ce să-ţi fie frică?

Dormi… E bine-n trăsurică

Şi e moale şi călduţ

Ca-ntr-un cuib de rândunică.

Pentru ce să-ţi fie frică?


Otilia Cazimir

Bimbiriţichel



Fraţii lui, băieţi şi fete,

Au crescut mai pe-ndelete,

Toţi plângoci şi dolofani.

Cel mai tânăr dintre şapte

Se numeşte Papă-lapte

Şi-a-mplinit abia doi ani.



Toată ziulica ţipă -

Nu stă locului o clipă,

(Cere lapte), vrei-nu vrei.

Biata mă-sa la tot pasul

Trebuie să-i şteargă nasul

Şi să-l aibă-n grija ei.



N-au nici capră, n-au nici vacă.

Mama-i văduvă săracă.

Numai Bimbiriţichel

O ajută câteodată

Când o vede supărată…

Ce s-ar face fără el?



II



Într-o seară, o vecină

Zice: – Vin de la grădină,

Dintr-o margine de sat.

Mă dusesem, eu cu fata,

Şi-am luat şi pe cumnata,

Să culegem zarzavat.



Dar nici nu intrasem bine:

De sub gard, de lângă mine

Ţâşt! un iepure şoldan!

Arză-l focul să mi-l arză,

Mi-a mâncat un car de varză,

Toată munca dintr-un an!…



Bimbiriţichel deoparte

Stă uitându-se-ntr-o carte,

Parcă nici n-ar auzi

Chestia cu zarzavatul…

Dar a doua zi, băiatul

S-a sculat în zori de zi.



Unde pleacă? La grădina

Unde ieri a fost vecina,

Într-o margine de sat, -

Că-şi făcuse noaptea planul

Cum să prindă el şoldanul

Care fură zarzavat.

George Topârceanu
 
Ex libris


Carte frumoasă cinste cui te-a scris
Încet gândită, gingaş cumpănită;
Eşti ca o floare, anume înflorită
Mâinilor mele, care te-au deschis.

Eşti ca vioara, singura ce cântă
Iubirea toată pe un fir de păr,
Şi paginile tale, adevăr,
S-au tipărit cu litera cea sfântă.

Un om de sânge ia din pisc noroi
Şi zămliseşte marea lui fantomă
De reverie, umbră şi aromă,
Şi o pogoară vie printre noi.

Dar jertfa lui zadarnică se pare,
Pe cât e ghiersul cărţii de frumos.
Carte iubită, fără de folos,
Tu nu răspunzi la nicio întrebare.


Tudor Arghezi
 
You must log in or register to reply here.
Back
Top