• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

NOSTALGII

Sânziene

Coroniţa de sânziene
Livide chiar de-a doua zi
Atârnă în cuiul ei
Pe scândura porţii
De culoarea nimicului.

Încă puţin şi
Cel mai sălciu praf
Se va deşira în drum
Din paiele împletite cu drag.

Un nimb ar putea fi
Pentru sufletu-mi tânăr –
Dar n-am văzut
Să poarte cineva
Boarea galbenă de sânziană.

Un obicei atât de vechi
Că ţi se face teamă.

1968, Pocola-Beiuş
(din volumul Muzeul Poetului, ed. Eminescu, 1981)
 
Pt ploua, ce-ar fi .........

........Să ne iubim în ploaie :P

Să ne iubim, iubita mea, în ploaie
Stropi să-ţi scalde chipul tău
Eu să fiu un zeu sub soare,
Tu un curcubeu.

Să ne iubim, iubito, în ploaie
Şi stropi să cadă pe părul tău frumos,
Eu să fiu un înger care moare,
Tu să fii un Hristos.

Să ne iubim, iubita mea, în ploaie,
Şi ploaia să fie un castel,
Eu să fiu un rege şi tu regină
Şi să trăim cu dragoste în el!

Să nu ne speriem de ploaie,
Căci ea este apa sfântă, care vine din cer,
Noi suntem două taine,
Şi iubirea noastră - un mister.


Vladimir Potlog
 
Plouă

Pe-aici când plouă, plouă îndesat,
Nu ţine ca la noi un ceas ori două.
Că ziua plouă, plouă pe-nserat,
Şi când se crapă iar de ziuă, – plouă.

În faptul zilei, streşinile plâng.
Pădurea stă plouată ca o curcă.
Natura calcă cu piciorul stâng:
Pe-aici când plouă, – plouă, nu se-ncurcă!

Iar când s-arată soarele sărac.
De după nouri, ca să-ţi facă-n ciudă,
N-apuci a scoate nasul din cerdac,
Că până la întoarcere, – te udă.

Există şi răstimpuri când se moaie,
Când parcă nu mai toarnă-aşa, de sus,
Şi cerul câte-oleacă, spre apus,
Se luminează puţintel – a ploaie.

Atunci se cheamă că e timp frumos
(Măcar că tot mai cade-un pic de bură),
Dar fumul din ogeac se lasă-n jos,
Şi porcul umblă tot cu paiu-n gură...

George Topîrceanu
 
Sclisoale... pentlu mos Nicolae

Moşule sunt supălat,
Am găsit ghetele goale
Langă uşă la intlale
Şi io cled că m-ai uitat.

Io sunt male, cum am zis,
Da plietena mea-i mică
Şi-al fi vlut o papusică,
Ca io pentlu ea ţi-am sclis.

Cled c-ai fost plea ocupat
De-ai uitat aşa de mine.
E plea mult şi pentlu tine,
De-aia nu m-am supălat.

Da la anu cale vine
Am să clesc şi vleau in schimb,
Un Fellali ca s-o plimb...
Dal să nu mai uiti de mine.

poezie de Marin Bunget


La schimb

Inima mea s-a-mbolnăvit de tine
Sufletul meu în schimb s-a vindecat
Iar mintea mea nu mai ţine minte
Ce i s-a dat la schimb de te-a uitat.

Şi dacă-n schimbul tău se simte bine
Sufletul meu de vreme vindecat
Inima tot mai bate de la tine
Iregulat, ireparabil, neschimbat.

Dacă mi-ai pune-n piept inimă nouă
Ţi-aş da la schimb un suflet, poate două.

poezie de Marius Robu


Dedicaţie... printre rânduri!

Bântuie-n mine mii de gânduri
La tot ce-a fost cândva, demult...
Citiţi-mă, doar printre rânduri:
Cât v-am iubit şi... nu de mult!

Prin alte lumi cutreierând
Mi-a fost alean de dumneavoastră...
Regret a fost la mine-n gând
Şi-n cugetu-mi... risipa noastră!

Adastă-n mine tot ce am strâns...
Tot ce v-am luat şi ce v-am dat,
Silfida-mi fiinţă mi-e nod de plâns
Şi-n dumneavoastră a evadat!

Cât timp avem să ne certăm...
Fără să ştim: cum şi... de ce?
Dar, printre rânduri... ne iertăm?
Urmaşii-or să ne judece?

Mai este timp de implicare
În spaţiul nostru-ngust, acerb?
Se-aude zumzet de-mpăcare?
"Iubeşte" - e proverb? Sau... verb?

Tot ce a fost cândva, demult,
Iţeşte-n mine nimb de gânduri...
Cred că v-aţi prins că, printre rânduri,
Vă mai iubesc... la fel de mult!

Prin alte lumi cutreierând
Mă-ntorc la unicul meu Soare
Din inimă-mi, subtil, pe rând,
Să vă dedic... micuţa-mi floare!

poezie de Iulia Mirancea
 
De ziua mea


De ziua mea, ce mi-as dori ?
Eu nu vreau flori, nu vreau cadouri
Și nu vreau lucruri pământești
Ci doar mici gesturi sufletești...

Tot ce-mi doresc, spun seara în gând:
Să nu mai văd oameni plângând,
Și nici copii abandonați,
Nici certuri între prieteni, frați...

Să văd în oameni bunătate
Și toți să aibă sănătate,
Să văd cum oamenii se-ajută,
Cum se-nțeleg și cum se iarta...

Nu vreau ceva doar pentru mine,
Ci bine pentru întreaga lume
Prietenie,fericire,
Speranță, pace și IUBIRE...


Andra Bratu
 
Noaptea de iulie

A-nceput din nou sa-mi fie dor de dulce fericire...
Vad ca-mi trece tineretea, vad ca anii mi se duc,
Si mi-e sete de placere, si mi-e sete de iubire,
Insa umbrele visate nu se poate sa le-apuc.

Numai aurul, el singur, imi lipseste-n asta lume,
Numai el, dar fara dinsul sunt un biet neputincios...
Care suflet de-al meu suflet, care nume de-al meu nume
S-ar lipi sa ia povara unui trai saracacios ?

Pica plins al tineretei pe un sin ce nu palpita,
Ai avut sa-l cumperi, e al tau pina in zori...
Vestejeste-te-a mea buza pe o buza vestejita,
Si tu, suflete, viseaza ca aduni ceresti comori.

Insa tu, o ! poezie, cu mantaua ta regala,
Iti acopera vederea --fugi in coltu-ntunecos,
Prin fereastra ma fixeaza luna rece si spectrala
Ca un doctor ce se uita la chip de ofticos.

A ! desigur, masca blonda avea altfel de privire
Cind pe tarmurile de-aur ale lacului Leman
Suridea printre frunzisurl la intiia mea iubire
Vis mai lung decit un secol in coprinsul unui an.

A ! desigur ca in noaptea ce-n trecutul vietei mele
E-nsemnata cu roseata simtimintelor dintii,
Daca ea privea prin geamuri dintre pulberea de stele,
Nu venea c-un zimbet rece linga caldul capatii.

Poezie ! Poezie ! Ai dreptate totdeauna
Dar fiindca simt si astazi ca ramas-am tot al tau,
Da te rog in jos perdeaua, ca sa nu ma vada luna,
Roag-o calea sa-si urmeze, voi sa scap de ochiul sau.

Zi-i sa mearga pe oriunde e suava fericire,
Sa-si incarce a ei raza cu al florilor arom,
Sa zimbeasca voluptatei ce se naste din iubire,
Dar sa uite pe oricine a uitat ca este om.

Alexandru Macedonski
 
Proiect de intelepciune


Stiu de pe-acum ceasul acela in care
voi scotoci dupa tine, prin zece sertare,
ca sa-i pot spune cuiva cat de mult am iubit
in tineretile mele.
Multe scrisori voi avea, si fotografii,
teancuri de mimici, gesturi strivite de vii,
si, printre ele, mainile mele fosni-vor
searbad ca frunzele vechi.
Dar am sa spun, am sa spun cum zambeai langa mine
buzelor mele de-atunci, dulci si veline,
si cum stiai ca vom fi impreuna mereu,
vesnic (sau pana la moarte).
Si am sa spun ca aveai cate-un profil,
care-si pierdea in lumina hotarul fragil,
ochii pestriti ca doua gize imense,
prinse in ploaia de-april.

O sa ma laude-acela, fara-ndoiala.
”Da, ai trait o frumoasa iubire de gala... “
Eu voi inchide sertarele. Stiu de pe-acum
ceasul in care...


Nina Cassian
 
Sate spovedite-n ploaie

Plouă peste sate –
Spală de păcate.

Ploaia spovedeşte
Iarba care creşte.

Spune ce păcate
S-au făcut prin tine.
S-au ascuns prin sate,
S-au spălat prin mine.


Marius Robu
 
Ce-ar fi dacă?

Ce-ar fi dacă
Ţi-aş descânta o ploaie?
Ţi-ai răsturna şi tu noroiul
În lutul ud
Până s-ar confunda:
Acelaşi pământ,
Aceeaşi formă.
S-ar lustrui păcatele
De vină...

Ce-ar fi dacă
Ţi-aş doini o ploaie?
Ţi-ai vinde şi tu sufletul
În notele calde
Până s-ar cuprinde:
Aceeaşi nuanţă
Acelaşi sunet.
S-ar curăţa simţirile
De umbră...

Ce-ar fi dacă
Ţi-aş turna o ploaie?
Ţi-ai umple şi tu goluri
Din râurile-n vuiet:
Acelaşi ritm
Aceeaşi cale.
S-ar vindeca privirile
De sensuri...

Ce-ar fi dacă
Ţi-aş croi o ploaie?
Ţi-ai strâmta şi tu vorbele
În hainele ude:
Acelaşi vis,
Aceleaşi ecouri.
S-ar strâmtora cuvintele
De temeri...

Ce-ar fi dacă
Ţi-aş iubi o ploaie?...

Gabriela Chişcari
 
Rapsodii de vară


I

Cine-ar putea să spună
Câţi secoli au trecut
De-o lună,
De când nu te-am văzut?...

Salcâmii plini de floare
Se uită lung spre sat,
Şi-n soare
Frunzişul legănat

Le-atârnă ca o barbă...
Acolo mi-am găsit
În iarbă
Refugiul favorit.

Acolo, ca-ntr-un templu,
De-atâtea dimineţi
Contemplu
O tufă de scaieţi.

Pe când departe-n zare,
Mirat ca un copil,
Răsare
Un astru inutil...

II

Iubito, fără tine
Începe-o nouă zi...
Dar cine
Le poate socoti?

Că zilele-n restrişte
Se-nalţă şi apun
Ca nişte
Baloane de săpun...

Cu mâinile sub tâmplă
Cum stau aşa culcat,
Se-ntâmplă
Un fenomen ciudat:

Privirea mea distrată
Prin negre rămurişti
Mi-arată
Doi ochi adânci şi trişti

Şi-n orice strop de rouă
Văd două braţe, mici
Ca două
Picioare de furnici.

Dar dacă o lăcustă,
Din verdele talaz,
Robustă
Îmi sare pe obraz, -

Din ochii mei dispare
Mirajul interpus,
Pe care
L-am zugrăvit mai sus,

Şi-n ochii mei deodată,
Ca-n alte dimineţi,
S-arată
O tufă de scaieţi...

III

Acum natura-ncepe
Cu tainicul ei glas
Din stepe
Să cânte-ncet pe nas.

Prin ierburile crude,
Sub cerul fără fund,
S-aude
Un bâzâit profund

Şi până la amiază
Pământul încropit
Vibrează
Adânc şi liniştit.

Sunt gâze şi gângănii
Ce sar şi fac mereu
Mătănii
Când trec prin dreptul meu,

Şi-mpreunându-şi zborul,
În ierburi îşi ascund
Amorul
Multiplu şi fecund.

IV

Şi-n vremea asta, oare,
Când eu visez mereu
La soare -
Ce face dorul meu?

Iubirea mea nebună,
De-abia trezită-n zori,
Adună
Mănunchiuri mari de flori.

Se-ntreabă - ce să facă?
Şi făr-a pregeta,
Ea pleacă
Întins, la casa ta.

Şi nici nu bagi de seamă
Cum pasu-i furişat
Cu teamă
S-apropie de pat,

Ci doar treasari deodată
Şi parcă-ţi pare rău.
Mirată,
Te uiţi în jurul tău...

Iar ea-ntr-un suflet vine
Cu părul desfăcut
La mine,
Să-mi spuie ce-a făcut...

Aşa, spre zarea largă,
Pe zi de-atâtea ori
Aleargă
Pe drumuri lungi de flori.

V

Târziu, când peste lanuri
Coboară spre câmpii
Noianuri
De umbre argintii;

Când luminosul crainic,
Luceafărul stingher
Şi tainic
S-aprinde iar pe cer

Şi cu lumina nouă
Sclipeşte ca un strop
De rouă
Pe vârful unui plop,

Iubirea mea fugară
De-abia s-a liniştit,
Şi-afară,
Ca un copul trudit,

Pe-un maldăr de sulfine,
Cu cel din urmă gând
La tine,
Adoarme suspinând.


George Toparceanu

 
Baba Cloanţa

Şede baba pe călcâie
În tufărul cel uscat,
Şi tot cată ne-ncetat
Când la luna cea bălaie,
Când la focul cel din sat.

Şi tot toarce cloanţa, toarce,
Din măsele clănţănind
Şi din degete plesnind.
Fusu-i repede se-ntoarce,
Iute-n aer sfârâind.

"Fugi, Urâte! baba zice,
Peste codrul cel frunzos,
În pustiu întunecos!
Fugi, s-alerge-acum aice
Dragul mândrei, Făt-Frumos.

De-a veni el după mine
Să-1 iubesc eu, numai eu,
Dare-ar Domnul-Dumnezeu
Să-i se-ntoarcă tot în bine,
Cum se-ntoarce fusul meu!

Iar de n-a vrea ca să vie,
Dare-ar Duhul necurat
Să fie-n veci fermecat
Şi de-a Iadului urgie
Vecinic să fie-alungat!

În cap ochii să-i se-ntoarcă
Şi să-i fie graiul prins,
Iar Satan, c-un fier aprins,
Din piept inima să-i stoarcă
Şi s-o ardă-n foc nestins!

Fiară-Verde să-1 gonească
Cât va fi câmp de gonit
Şi lumină de zărit.
Noaptea încă să-1 muncească
Sânge-Roş şi Hraconit!"

Toarce baba, mai turbată!
Fusu-i zboară nevăzut,
Căci o stea lungă-a căzut,
Pe lună s-a pus o patâ
Şi-n sat focul a scăzut:

"Dragă puiule, băiete,
Trage-ţi mâna din cel joc
Ce se-ntoarce lângă foc,
Ş-ochii de la cele fete,
Cu ochi mari, făr' de noroc.

Vin' la mine, voinicele,
Că eu noaptea ţi-oi cânta,
Ca pe-o floare te-oi căta,
De deochi, de soarte rele,
Şi de şerpi te-oi descânta.

Vai! din ziua cea de vară
Când, prin luncă rătăcit,
Cântai Doina de iubit,
Cu-a mea inimă amară
Sufletu-mi s-a învrăjbit!

Adă-mi faţa ta voioasă
Ş-ai tăi ochi de dezmierdat,
Că mă jur în ceas curat
Să-ţi torc haine de mătasă,
Haine mândre de-mpărat.

Vârcolacul se lăţeşte
Sus, pe lună, ca un nor,
Vin' ca pasărea-ntr-un zbor
Pân' ce viaţa-mi se sfârşeşte
Ca şi lâna din fuior."

Baba Cloanţa geme, plânge,
Căci fuiorul s-a sfârşit,
Iar voinicul n-a venit!
Mâinile cumplit îşi frânge,
Crunt strigând spre răsărit:

"Sai din hău făr' de lumină
Tu, al cerului duşman!
Tu, ce-n veacuri schimbi un an
Pentr-un suflet ce suspină,
Duhul răului, Satan!

Tu, ce stingi cu-a ta aripă
Candela de pe mormânt,
Unde zac moaşte de sfânt,
Când înconjuri într-o clipă
De trei ori acest pământ!

Vin' ca-n ceasul de urgie
Când zbori noaptea blestemând,
Ca să-mi faci tu pe-al meu gând
Că de-acum pe vecinicie
Tie sufletul îmi vând!"

Abia zice, şi deodatâ
Valea, muntele vuiesc,
În nori corbii croncăiesc,
Şi pe-o creangă ridicatâ
Doi ochi duşmani strălucesc!

"Eu pe mândru-ţi 1-oi aduce
(Zbiară-un glas ce dă fiori),
Printre şerpi şi printre flori,
La cea baltâ de mă-i duce
Şi-mprejuru-i de trei ori!"

Baba Cloanţa se porneşte
Fără grijă de păcat,
Cu Satan încălecat,
Ce din dinţi grozav scrâşneşte
Şi tot blestemă turbat.

Saltă baba, fuge, zboară
Cu sufletul după dor,
Ca o buhnă la izvor,
Şi-n urmă-i se desfăşoară
Toată lâna din fuior.

Fuge baba despletită,
Ca vârtejul fioros,
Sus, pe malul lunecos,
Şi-n tăcerea adâncită
Satan urlă furios.

Mii de duhuri ies la lună,
Printre papură zburând,
Şi urmează şuierind,
Baba Cloanţă cea nebună
Care-aleargă descântând.

Codrul sună, clocoteşte
De-un lung hohot pân' în fund.
Valea, dealul îi răspund
Prin alt hohot ce-ngrozeşte,
Dar pe dânsa n-o pătrund!

Ea n-aude, nici nu vede,
Ci tot fuge ne-ncetat,
Ca un duh înspăimântat,
Căci Satana o repede
Către ţelul depărtat.

Zece pasuri încă grele...
Mândrul că şi-a dezmierda,
Ca pe-o floare 1-a căta,
De deochi, de soarte rele
Şi de şerpi 1-a descânta.

Doi paşi încă... Vai! în lunc
Ţipă cocoşul trezit;
Iar Satan afurisit
Cu-a sa jertfă se aruncă
În băltoiul mucezit!

Zbucnind apa-n nalte valuri,
Mult în urmă clocoti,
În mari cercuri se-nvârti,
Şi de trestii, şi de maluri
Mult cu vuiet se izbi.

Iară-n urmă liniştită
Dulce unda-şi alina,
Şi în taină legăna
Faţa lunii înălbită
Ce cu ziua se-ngâna...

Când pe malu-i trece noaptea
Călătorul şuierând
Printre papuri când şi când
El aude triste şoapte
Ş-un glas jalnic suspinând:

"Vin' la mine, voinicele,
Că eu noaptea ţi-oi cânta,
Ca pe-o floare te-oi căta,
De deochi, de soarte rele
Şi de şerpi te-oi descânta!"

Vasile Alecsandri (21 iulie 1821 - 22 august 1890)
 
Dans în ploaie

Lăsaţi ploaia să mă îmbrăţişeze de la tâmple până la glezne, Iubiţii mei, priviţi dansul acesta nou, nou, nou,
Noaptea-şi ascunde ca pe-o patimă vântul în bezne,
Dansului meu i-e vântul ecou.

De frânghiile ploii mă caţăr, mă leg, mă apuc
Să fac legătura-ntre voi şi-ntre stele.
Ştiu, voi iubiţi părul meu grav şi năuc,
Vouă vă plac flăcările tâmplelor mele.

Priviţi până o să vi se atingă privirea de vânt
Braţele mele ca nişte fulgere vii, jucăuşe -
Ochii mei n-au cătat niciodată-n pământ,
Gleznele mele n-au purtat niciodată cătuşe!

Lăsaţi ploaia să mă îmbrăţişeze şi destrame-mă vântul,
lubiţi-mi liberul dans fluturat peste voi -
Genunchii mei n-au sărutat niciodată pământul,
Părul meu nu s-a zbătut niciodată-n noroi!


Ana Balndana
 
Orgoliubire sau amorgoliu?

O femeie, când iubeşte,
Mută munţii pentru cel
Care nu se osteneşte
Nici c-o piatră de inel.

Un bărbat care iubeşte,
Mută munţii pentru cea
Care nu se osteneşte
Nici c-o piatră-n el să dea.

Doi orgolioşi din fire,
Dau cu pietre şi noroi,
Într-un munte de iubire.
Sigur că nu suntem noi!

poezie de Marius Robu


La Curtea cu juri

Sunt expulzatul vechilor pagode,
Fiindcă-am râs uşor la liturghie;
Cei vechi îmi spun: "Ce ţi-a venit şi ţie,
Să nu respecţi lecturile din ode?"

În bancă-ascult: lectura, dintr-un cod e,
Şi magistratu-n robă cum mai ştie
S-arunce-ochiade doamnei, ce, nurlie,
Şi-arată sânii-mpodobiţi: geode.

Şi ce de lume strânsă-aici, în sală,
Bărbaţi ce totul ştiu, n-au tigva goală.
Iar genul feminin, o, nu lipseşte.

Ca un poet batjocorit, damnat,
Acum mă voi lăsa decapitat,
Cum publica opinie doreşte.

poezie de Charles Cros


Un bărbat fericit

Eşti un bărbat fericit.
Uite, dintr-o dată te iubesc mai multe femei.
Dar mă întreb,
Ce ai face, dacă-ntr-o zi vom veni la tine
Şi te vom întreba:
"Pe care-o alegi?"

Pe una, ai iubit-o-n copilărie,
Pe cealaltă, ai făcut-o femeie,
Cu una, vei avea un copil,
Iar cu mine împarţi dragostea adevărată.

Să nu-ţi treacă prin cap vreo fantezie
Cu haremuri şi dansuri deochiate, că nu este posibil
Suntem prea inteligente ca să ne păcăleşti.

Eu n-am să-ţi legăn copilul
Şi nici n-am s-o privesc în ochi
Pe cea care-a ţipat
Pentru prima dată-n braţele tale.
Cât despre obsesiile din copilărie,
Nici nu poate fi vorba.

Dacă vrei să ştii, eu m-am gândit,
Să nu te împart cu nimeni.

Tu ce-ai zice,
Dacă ar trebui, să mă-mparţi
Cu-o mie şi-unu de bărbaţi?!

poezie de Any Drăgoianu


Certitudini

Nu am nevoie de certitudini; eu sunt un om
preocupat de propriul său suflet.
Nu mă îndoiesc că, pe lângă chipul şi mâinile
pe care le cunosc, de sub tălpile mele mă
privesc chipuri pe care nu le cunosc,
chipuri liniştite şi reale.
Nu mă îndoiesc că măreţia şi frumuseţea lumii sunt ascunse
în orice nimic din lume.
Nu mă îndoiesc că sunt nemărginit şi că universurile
sunt nemărginite, dar, în zadar mă gândesc
cât sunt de nemărginite.
Nu mă îndoiesc că astrele şi sistemele astrale aleargă
prin cosmos cu un scop şi că într-o zi voi fi
şi eu ales să fac tot atât cât fac ele, ba
chiar mai mult.
Nu mă îndoiesc că aranjamentele provizorii continuă
şi continuă milioane de ani,
Nu mă îndoiesc că interiorul are un alt interior,
că exteriorul are un alt exterior, că vederea
are o altă vedere, că auzul are un alt auz şi
vocea o altă voce.
Nu mă îndoiesc că mult-plânsa moarte a unor tineri
bărbaţi este de prevăzut şi că moartea
unor tinere femei şi moartea unor copii mici
sunt de asemenea de prevăzut.
(Te-ai gândit că Viaţa a fost atât de bine prevăzută
şi că Moartea, care este sensul întregii Vieţi,
nu a fost la fel de bine prevăzută?)
Nu mă îndoiesc că naufragiile pe mare, indiferent
de grozăviile lor, indiferent a cui soţie,
al cui copil, al cui soţ, tată, iubit s-a
dus la fund, sunt prevăzute, la minut.
Nu mă îndoiesc că orice este în stare să se întâmple,
oriunde şi oricând, este prevăzut în inerenţa
lucrurilor.
Nu mă îndoiesc că Viaţa prevede totul în Timp şi
în spaţiu. Cred, însă, că Moartea e prevăzută
pentru toţi.

poezie de Walt Whitman
 
Vara torida


N-am avut asa o vara…
Toti din bloc sunt în vacanta (!)
Câteodat’ la noi pe scara
Mai aud câte o clanta
…pensionara,

Si nu vezi masina mica
Pe asfaltu-ncins de soare (!?)
Noaptea doar, un hot mai pica
Facând spume prin parcare
…de oftica…

Pe-nserat, nici amorezii
Nu mai umbla pe sub tei,
Iar în arsita amiezii
Nu se-avânta chiar si ei
…maidanezii ;

Peste drum, scurtând eu zarea,
Plânge, parca în pustie…
A uitat chiar si culoarea
Vr’unui chior prin laptarie
…vânzatoarea…

Doar în colt, un politai
Pus de soarta la dieta
Si-o pipita-ntr-un Hyundai
Ce se scarpina-n poseta
…de malai,

Pe trotuare, bisnitari ?!
Florarese vestejite ?!
Chiar si ei, falimentari,
Stau pe plajele-nsorite
…la bulgari…

Si-n canicula barbara,
Doar eu cuc, sus pe balcon,
Îmi fac singur de ocara
Ca nu sunt cu lumea-n ton
…pierde vara.

Valeriu Cercel
 
Caniculă

Arde ziua peste poate
Aerul ca un cazan de smoală
Că şi umbra se răscoală
Cât mai poate să înoate

Nicăieri o boabă de răcoare
Sugestia n-ajută la nimic
Se depune zaţul în ibric
Lâncezeala taie din vigoare

Bâzâie ţânţari în jurul feţei
Nici un vânt prin ramuri nu adie
Lumea întreagă pare adormită. Şi e
vai de cei ce ies la secerişuri, bieţii!

Ei strâng recolta ţării în hambare
Nişte eroi! Dar nu-şi dau seama
Iar la împărţire vor primi doar zeama
Din partea domnilor cu stare

Ion Untaru
 
Căţeluşii

Cum bine tot se ştie că orice acuplare
La câini e de durată, cu parteneri mai mulţi,
Nu e surpriza mare că cinci masculi inculţi,
Chiar gemeni de produc, au toţi din exemplare.

Aşa sunt azi victima de-un rezultat probat
Că m-am îmbogăţit cu cinci micuţi căţei
Şi albi şi gri, negruţi, pătaţi, toţi derbedei
La fel, chiar de-s doar fete şi unul doar bărbat.

Sunt toţi o molfăială de ţâţe, chiar lătrând,
De o căţea străină vagabondând pe câmp,
Ce-am acceptat-o-n curte cu mintea mea de tâmp,
S-o-ntrem pe ea, pe ei, cu lapte... cumpărând.

Sunt trei, mult alb cu pete, un altul roşcat negru
Iar cea mai dolofană e-o căţeluşă gri
Dar şi cu alb pe burtă şi pete negre vii...
O bulă păr de pluş, rotundă pe de-a-ntregu.

Şi-i ger năprasnic iar şi-s mici şi răbdători,
Le-am pus hăinuţe multe să aibă cald un pic
Şi plâng des zi şi noapte; că unu-i rău de mic
Şi sufletul mă doare... Le sunt îngrijitor.

Răul de-acum începe că-i am pe toţi ai mei
Şi am dulău de curte, libertin sufletist
Ce i-a a adoptat pe toţi... da-s zilnic tot mai trist
Că nu-i acceptă nimeni să-i dau nici pe doi lei.

E-o mică tragedie din bucurii născânde
Să poţi oferi suflet, nu unul, multe, dulci,
Dar lumea-i egoistă; nu poţi iubiri să smulgi
Şi micii mei prieteni vor pieri pe niciunde...


Daniel Aurelian Rădulescu
 
Rondelul rozelor de august

Mai sunt incă roze, -- mai sunt,
Si tot parfumate si ele
Asa cum au fost si acele
Când ceru-l credeam pe pământ.

Pe-atunci eram falnic avânt...
Priveam, dintre oameni, spre stele; -
Mai sunt incă roze -- mai sunt,
Si tot parfumate si ele.

Zadarnic al vietei cuvânt
A stins bucuriile mele,
Mereu când zâmbesc uit, si cânt,
In ciuda cercărilor grele,
Mai sunt incă roze, -- mai sunt.


Alexandru Macedonski
 
Noapte De August



Muza

Ridică-te, poete ! Ia-ti lira si suspină.

Poetul
Dar n-am nici gaz in lampă, nici praf de zacherlină.

Muza

Ridică-te, poete si cîntă cînd îti spun !

Poetul

N-ai prea găsit, o, Muză, momentul oportun !...
Ca fata cînd e prinsă în jbuciumări secrete,
Mă-ntorc si stau o clipă cu fata la părete,
Apoi pe partea dreaptă din nou si iar tresar...
L-am prins ! Am prins dusmanul. Un singur exemplar
Din cîti m-atacă noaptea, cu hotărîrea fermă
Să-mi perforeze toată sărmana epidermă !...
S-a isprăvit cu tine, făptură săltăreată !
Eu nu pot să justific obscura ta vieată,
Ci doar mă uit la tine si indignat mă mir
De unde-ti vin aceste instincte de vampir,
Această-nversunare nebună, fără scop ?
De ce existi ? Si care destoinic Mizantrop
Te-a inventat ?... Răspunde-mi, căci dacă mă decid
Să te trimit ad patres...

Muza
Devii insecticid !
Si stingi într-însul raza eternă de lumină
Ce tremură în toate tiparele de tină,
În forme vii de floare, de om si de insectă...

Poetul

Pe tine nu te muscă....

Muza
Pe mine mă respectă.

Poetul

O, da, tu esti abstractă... Dar eu, sărman poet,
De cîte ori nu blestem că sunt asa concret !
De-as fi si eu ca tine un mit, un artificiu,
As ignora desigur acest infam supliciu.
M-as regăsi cu tine în propriul meu mediu,
As crede că din viată mă aflu în concediu...

Muza
O, mai încet !

Poetul
Răspunde, platonică amantă,
De ce mi-ai pus în mînă o pană diletantă ?

Muza
Să-mbraci în haină nouă simtirea ta bogată,
În versurile tale o inimă să bată
Si lacrimi, din obscura durerii adîncime,
Ca niste diamante sa strălucească-n rime.
Cultivă stilul simplu si epitetul rar,
Apoi, uimit tu însuti, trimite la tipar
O carte amuzantă si plină, ca un stup,
De cugetări subtile...

Poetul
Pardon că te-ntrerup,
Dar simt că iar mă-nteapa...

Muza
In forma ideală,
Impersonal arată-ti durerea personală
Si-n sfera artei pure, uitîndu-te pe tine...

Poetul

Vrei să-m expun amorul si inima-n vitrine ?
Să pîngăresc în lume secretul meu tezaur,
Să-mi trîmbitez iubirea în trîmbite de aur ?
Si cînd în juru-mi creste o larmă ne-ntreruptă
De glasuri de durere si strigăte de luptă, -
Eu să rămîn deoparte, cu ochii cătră stele,
În turnul de ivoriu al visurilor mele ?...
Mai bine piară-n germen imaculatul tom !

Muza
Dar nu uita, poete, că esti poet.

Poetul
Sunt om.

Muza

Pardon ! Te rog, dă-mi voie...

Poetul
Polemică desartă:
Eu simt că iar mă-nteapă !

Muza
Vreau artă pentru artă.


George Toparceanu
 
Pt cei care vara se refugiaza la tara si-i mai si manac cate o gujulie :p




Vara la tara



Locuinta mea de vara
E la tara…
Acolo era sa mor
De urat si de-ntristare
Beat de soare
Si parlit ingrozitor!
Acolo, cand n-are treaba,
Orice baba
Este medic comunal.
Viata ce aci palpita
E lipsita
De confort occidental.

Nu exista berarie,
Nici regie…
Doar un hot de carciumar
Care are marfa proasta
Si-o nevasta
Ce se tine c-un jandar.
Cand te duci pe drumul mare
La plimbare,
Este praf de nu te vezi.
Trec, miscand domol din coada,
Spre livada
Ale satului cirezi.
Si te poarta sub escorta
O cohorta
De tantari subtiri in glas,
Inzestrati la cap c-o scula
Minuscula
Cu pretentie de nas…

Cand se ia cate-o masura,
Lumea-njura
Pe agentul sanitar
Si-l intreaba fara noima:
Ce-ai cu noi, ma?
Pentru ce sa dam cu var?…
Ale satului mari fete
Fara ghete

Ies la garduri pe-nserat…
(Am vazut aci-ntr-o noapte
Niste fapte
Care m-au scandalizat!)
Langa foc, o baba surda
Si absurda
Spune, ca si alte dati,
Tot povestea cu Ileana
Cosanzeana,
Plina de banalitati.
Doarme-apoi adanc comuna…
Numai luna
Galbena ca un bostan
Iese, mare si rurala,
La iveala,
Dintr-o margine de lan.
Cand si cand un caine urla
Ca din surla…
Carul mare s-a oprit
Suspendat, ca un macabru
Candelabru,
Peste satul adormit…
Dar in zori incep cocosii,
Pacatosii,
Ca sa faca iar scandal,
Sa te saturi de viata
Si dulceata
Traiului patriarhal!

D-aia zic eu, prin urmare,
Vorba mare:
Ca de-acuma, sa ma tai,
Nu-mi mai trebuie-alta cura
In natura,
Sa ma duceti cu alai!
Mearga pictorii la tara
Ca sa piara
De caldura si de praf!
Mie dati-mi strazi pavate,
Maturate,
Dati-mi cinematograf!
Ca un fluture pe floare,
Beat de soare,
Pentru ce sa mor asa?
Nu mai vreau taranci naive,
Primitive…
Mie dati-mi altceva!
Dati-mi, dati-mi strada-ngusta
Unde gusta
Omul viata mai din plin
Cu trasuri, femei cochete
Si cu fete
Incaltate cel putin!


George Toparceanu -
 
Vara


La orizont-departe-fulgere fara glas
zvacnesc din cand in cand
ca niste lungi picioare de paianjen-smulse
din trupul care le purta.
Dogoare.
Pamantu-ntreg e numai lan de grau
si cantec de lacuste.
In soare spicele isi ain la san grauntele
ca niste prunci ce sug.
Iar timpul isi intinde lenes clipele
si atipeste intre flori de mac.
La ureche-i taraie un greier.


Lucian Blaga
 
Back
Top