Theodor Aman, între "Bal în atelier" şi luptele cu turcii .
Muzeul Cotroceni găzduieşte, până la 29 mai, o amplă expoziţie, intitulată „Theodor Aman, pictor şi gravor", prilejuită de împlinirea a 180 de ani de la naşterea şi 120 de ani de la moartea acestui artist. Peste 130 de picturi, gravuri şi desene, obiecte personale, cum ar fi un sigiliu cu iscălitura artistului, o cutie cu pensule, o paletă oferită de elevii artistului cu dedicaţia „Maestrului nostru Th. Aman de diua omastică 1891", provenite din 12 muzee din ţară, retrasează coordonatele unei creaţii ce a deschis drumurile picturii româneşti moderne.
La 20 martie 1831 se năştea la Craiova Theodor Aman, în familia unui negustor bogat, boierit în 1818 de Vodă Caragea. Crescut într- o atmosferă cultivată, de o mamă care i-a urmărit atent înclinaţiile, dovedind de mic o aplecare specială către desen, Aman se va îndrepta către studiul artelor frumoase. După lecţii de desen cu pictorul Constantin Lecca, la şcoala Centrală din Craiova, pleacă în 1850 la Paris, unde studiază pictura cu Michel Martin Drolling şi cu François Edouard Picot.
Horă la Aninoasa
Cultivat, muncitor, interesat nu numai de pictură, dar şi de literatură şi muzică (a fost şi un talentat violoncelist), Aman va rămâne 10 ani la Paris, unde cunoaşte, de altfel, după numai doi ani, un succes remarcabil. „Autoportretul", trimis la Salonul din 1853, când avea numai 24 de ani, va fi bine primit de cronicari. Format în spiritul artei academiste din Parisul anilor 1850, întors în ţară unde elanurile de 1848 şi dorinţa de emancipare erau vii, pictorul se va opri în primul rând la pictura cu subiect istoric, pe care o consideră un gen superior. După „Lupta de la Olteniţa între ruşi şi turci", realizată al Paris în 1853 şi trimisă în ţară, artistul va semna o întreagă serie de compoziţii ca „Mihai Viteazul primind solii turci cu daruri din partea sultanului", „Unirea Principatelor", „Proclamarea Unirii (votul de la 24 ianuarie 1859)", „Bătălia cu facle a lui Vlad Ţepeş", „Bătălia de la Plonin", etalate în expoziţie. Lucrate după toate normele artei epocii, pânzele aveau să cunoască un succes remarcabil, pe de o parte pentru perfecţiunea realizării academiste, pe de alta pentru adecvarea lor la preocupările sociale şi politice din perioada fondării statului naţional român. Privite cu ochii generaţiei următoare, ca să nu mai vorbim de cea actuală, compoziţiile pot părea reci, demonstrative.
Elita bucureşteană în portrete.
Aristia Aman
Se adaugă acestei preocupări portretistica sa, de multe ori remarcabilă prin capacitatea de caracterizare psihologică a modelului. Atelierul său din Bucureşti era un loc monden ce atrăgea „lumea bună" din punct de vedere social şi intelectual. Al. Tzigara Samurcaş scria că este „singurul centru artistic în care se aduna elita bucureşteană a timpului". În afara portretelor istorice, ce poartă aceeaşi marcă stilistică întâlnită la compoziţiile amintite, defilează prin faţa privitorului, în picturi sau gravuri, o întreagă galerie de personaje importante ale vremii, de la „Nicolae Racoviţă" şi „Dr. Carol Davila cu soţia", la „Generalul Manu" sau „Doamna Fălcoianu" şi la membrii propriei familii. Portretele „Pepicăi Aman", mama artistului, ale fratelui său „Alexandru Aman" şi al soţiei acestuia, „Aristia Aman", sau al soţiei sale, „Ana Aman", ne prezintă personaje pozând grav, la care expresia ochilor, a figurilor pe care luminile şi umbrele sugerează stări de spirit diverse sunt puse în valoare de atenţia pentru detaliile de costum sau bijuteriile femeilor ce luminează discret fondul întunecat de obicei al tabloului, ca şi tonurile preţioase de albastruri punctuate de galbenul bijuteriilor sau cele câteva puncte de roşu din parura Aristiei Aman, de exemplu.
Doamnă pictând
Mai luminoase, cel puţin ca registru cromatic, sunt cele câteva portrete de copii, ca „George Capşa la vârsta de 8 ani" şi, mai ales, „Portretul de fetiţă" în rochie albastră prezentate în expoziţie. Există însă şi luminoase portrete de femei în interior, tratate mai curând în spiritul naturii statice decât în cel al portretului, dar de mare delicateţe a armoniilor cromatice şi cu un aer romantic, ca „Portret în costum de epocă" sau „Citind la masă în salon". Ele par a se alătura unora dintre compoziţiile sale cu peisaje sau celor cu petreceri şi baluri, în care pictorul îşi va lumină paleta şi va încerca o „priză" mai liberă a subiectului.
Petrecere în grădină
Theodor Aman a devenit rapid o instanţă în plastica bucureşteană a epocii. Desigur, subiectele la modă l-au atras nu numai din raţiuni de succes la public, dar şi prin pitorescul lor pe care, de altfel, îl descoperiseră şi francezii aceleiaşi perioade. O întreagă suită de „Odalisce", cu mandolină, cu mărgele, sau de „Cadâne", alături de compoziţii cu subiect mai mult sau mai puţin monden, „Petrecere în grădină", „Portiţa din grădină", „La fântână", relevă dorinţa artistului de a surprinde, dacă nu prospeţimea momentului, cel puţin o apropiere de arta impresionistă pe care evident o cunoştea.
Citind la masă în salon
De la naturile statice, ce amintesc de marea tradiţie a artei europene, prin atenţia pentru evidenţierea materialităţii lucrurilor, pentru transparenţele fructelor sau preţioasa şlefuire a suprafeţelor, trecând prin compoziţiile cu subiect ţărănesc, ce vor stârni încă multă vreme după el interesul artiştilor şi publicului, prin elegantele interioare de atelier, atent studiate, în acelaşi spirit al naturilor statice, care dau însă şi imaginea exactă a stilului de viaţă al artistlui, şi până la bărcile cu pânze sau „Balul în atelier", Theodor Aman creează cadrul în care se va înscrie pictura românească a celei de a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea şi a primei părţi a veacului următor. Cu atât mai mult cu cât o bună parte a artiştilor generaţiei următoare lui fuseseră cumva influenţaţi şi de pedagogul care înfiinţase, la Bucureşti şi Iaşi, Academia de Arte Frumoase.
Expoziţia de la Muzeul Cotroceni are meritul de a readuce în atenţia publicului una dintre cele mai importante figuri ale picturii româneşti şi prin operă, dar mai ales ca deschizător de drumuri. Un elegant catalog, cu un studiu aplicat semnat de Adrian-Silvan Ionescu, trebuie neapărat semnalat.
http://www.cotidianul.ro
