POVESTIRI CU TÂLC

[Old DG]

NE CUNOASTEM IDENTITATEA ?

O femeie aflata in coma era pe punctul de a muri. Dintr-o data, ea s-a simtit ridicata la cer si s-a trezit in fata Scaunului Judecatii de Apoi.
- Cine esti? a intrebat-o o Voce.
- Sunt sotia primarului, a raspuns ea.
- Nu te-am intrebat a cui sotie esti, ci cine esti tu.
- Sunt mama a patru copii.
- Nu te-am intrebat a cui mama esti, ci cine esti tu.
- Sunt invatatoare.
- Nu te-am intrebat ce profesie ai, ci tine esti tu.
Si dialogul a continuat in acelasi fel. Orice ar fi raspuns femeia, cuvintele ei nu pareau sa raspunda la intrebarea: „Cine esti tu?"
- Sunt crestina.
- Nu te-am intrebat care este religia ta, ci cine esti tu.
- Sunt cea care a fost la biserica in fiecare zi si le-a dat de pomana ceIor sarmani.
- Nu te-am intrebat ce ai facut, ci cine esti tu.
In mod evident, ea nu a trecut de examen, caci a fost trimisa inapoi pe pamant. Cand s-a trezit din coma, femeia s-a decis sa afle cine este. Si astfel, intreaga ei viata s-a schimbat.
De folos pentru toti este sa fiti. Nu sa fiti cineva, nici sa nu fiti nimic - caci asa se nasc lacomia si ambitiile; nu sa fiti cutare sau cutare - caci asa deveniti conditionati; ci pur sii simplu sa fiti. Sa fiti cei ce sunteti, nu ceea ce spun altii, sau credeti ca ar trebui sa fiti.
In spatele mastilor purtate dupa scop si imprejurare fiecare se va gasi pe Sine.

"Mai intai de toate paziti-va de aluatul Fariseilor, care este fatarnicia" (Luca 12:1)

 

[Old DG]

CE VETI SEMANA ACEEA VETI SECERA.


O femeie a visat ca intra intr-un magazin complet nou si, spre surpriza ei, il intalneste pe Dumnezeu la casierie.
- Ce vinzi acolo? l-a intrebat ea.
- Tot ce iti poate dori inima, i-a raspuns Dumnezeu.
Nevenindu-i sa-i creada urechilor, femeia s-a decis sa ceara cele mai bune lucruri la care poate spera o fiinta umana.
- Doresc pace interioara, iubire. fericire, intelepciune si eliberarea de teama, a spas ea. Apoi, dupa ce s-a mai gandit, a adaugat:
- Nu doar pentru mine. Pentru toti oamenii de pe pamant­
Dumnezeu a zambit:
- Cred ca m-ai inteles gresit, draga mea. Noi nu vindem fructe aici, doar seminte

Lu 6:37 Nu judecati si nu veti fi judecati; nu condamnati si nu veti fi condamnati; iertati si vi se va ierta.
38 Dati si vi se va da; ba inca vi se va turna in san o masura buna, indesata, clatinata, care se va varsa pe deasupra. Caci cu ce masura veti masura, cu aceea vi se va masura.­

 

[Old DG]

CONDITIONARE SI IDENTITATE

Maestrul sustinea ca este absurd sa te definesti ca fiind indian, chinez, african, american, hindus, crestin, musulman, sau ateu caci acestea nu reprezinta altceva decat simple etichete.
El s-a adresat cu bonomie unui ucenic care afirma cu incapatanare ca el este evreu in primul rand, in ultimul rind si mai presus de orice:
- Nu identitatea, ci conditionarea ta este evreiasca.
- Atunci, care este identitatea mea?
- Nici una.
- Vrei sa spui ca sunt gol, ca sunt un fel de vid? a intrebat discipolul, fara sa-i creada auzului.
- Nici macar. Nu esti nimic care sa poata fi etichetat, a incheiat Maestrul.


Cand va veti lepada de fatarnicie si veti dezbraca hainele conditionarilor si le veti calca in picioare asa cum le calca copii, atunci va veti cunoaste pe voi, si nu va va mai fi frica. In zilele cand veti vedea cu cine semanati va veti bucura, dar cand veti vedea lucrurile, care la inceput erau in voi, care nici nu mor, nici nu se vad, ce veti indura.

 

[Old DG]

Liniştea sufletească

La un dineu, se găsea, printre musafiri, şi un ateu - om rău, lipsit de credinţă - care 1-a întrebat la un moment dat pe creştinul de alături:
- De unde ştii tu că Dumnezeu te-a iertat pentru păcatele tale sau că îţi ascultă rugăciunile, când, de fapt, nu vezi nimic din toate acestea?
- Dar tu, îl întrebă la rândul său creştinul, de unde ştii dacă este zahăr în ceaiul pe care îl bei acum?
- Cum de unde? Simt gustul zahărului.
- Deci ştii că este zahăr în ceaiul tău, chiar dacă nu-1 vezi. E, tot aşa simt şi eu dragostea lui Dumnezeu în inima mea. Sufletul meu îngreunat de păcate se simte izbăvit prin puterea Sfanţului Duh. Sfânta Liturghie, Sfânta Spovedanie, rugăciunile îmi înalţă sufletul ce nu-şi găseşte liniştea decât la Dumnezeu.
Dragostea nu o vezi cu ochii trupului, ci cu ochii sufletului.

"Când am ajuns la iubire, am ajuns la Dumnezeu." (Sfântul Isaac Sirul)

 

[Old DG]

Criminalul

La începutul primului război mondial, pe vârful unui munte, se afla cea mai temută închisoare. Nimeni nu reuşise să evadeze vreodată de acolo, în general, cei trimişi aici erau fie condamnaţi la moarte pentru crime sau jafuri deosebit de grave, fie ispăşeau o pedeapsă foarte mare. Deşi era atât de bine păzită, într-o seară un criminal a scăpat. Toată noaptea gardienii 1-au hăituit cu câini, însă, spre dimineaţă, i-au pierdut urma într-o pădure.
Fugarul, obosit după atâta goană, a văzut într-o poiană, o luminiţă la fereas¬tra unei case. Desigur că acolo putea găsi ceva de mâncare şi haine. Cu disperare, a năvălit în odaia mică, unde o imagine cu totul neaşteptată îl ţintui în loc: o tânără femeie plângea lângă un copilaş micuţ, care, de asemenea, scâncea. Pe masa goală, un rest de lumânare lăsa în mica încăpere o lumină slabă, în care se vedea, totuşi, chipul palid şi slăbit al femeii.
Parcă trezit dintr-un coşmar, evadatul o îndemnă pe tânăra mamă să nu se sperie, se aşeză alături şi o întrebă ce probleme o fac atât de nefericită. Aceasta, printre lacrimi, i-a răspuns că soţul ei a murit pe front, că nu mai are nici un ban şi că, de foame şi frig, copilaşul s-a îmbolnăvit.
- Lasă femeie, îi spuse puşcăriaşul, o să te ajut eu.
- Nu vreau să furi pentru mine şi nici să sufere cineva nu doresc.
- Nu-ţi face griji, nu va suferi nimeni! - i-a răspuns omul şi a luat-o pe femeie cu el. Când au ajuns împreună în faţa poliţiei, aceasta 1-a întrebat mirată:
- Ce faci?
- Lasă, ţi-am spus că n-o să sufere nimeni. Vino!
Intrând cu ea în clădirea poliţiei, omul s-a predat, iar când şeful poliţiei a venit să vadă cu ochii lui dacă periculosul puşcăriaş este, în sfârşit, prins, acesta îi spuse:
- Femeia aceasta m-a găsit în casa ei, când încercam să fur câte ceva şi m-a adus aici. Dă-i recompensa pusă pe capul meu, o merită!
Cu lacrimi de recunoştinţă în ochi, femeia n-a mai spus nimic. Era o recom¬pensă foarte mare, deoarece puţini credeau că cineva 1-ar putea prinde şi preda pe criminal. Bucuros că îl avea acum prizonier, şeful poliţiei a plătit imediat femeii suma enormă, după care 1-a trimis pe fugar înapoi la închisoare, sub pază strictă.
După câteva zile, însă, femeia, cerând o audienţă la directorul puşcăriei, i-a povestit acestuia totul, aşa cum se întâmplase cu adevărat. Uimit de bunătatea deţinutu¬lui său, cu ocazia Sfântului Crăciun ce se apropia, directorul 1-a graţiat, căci era obiceiul ca, o dată pe an, să fie eliberat puşcăriaşul care s-a purtat cel mai bine. Timpul a dove¬dit că omul acela se schimbase cu adevărat, căci niciodată nu a mai făcut ceva rău.
Oamenii trebuie să se ajute unii pe alţii. Nu te ajuţi pe tine decât ajutându-i pe ceilalţi. Dumnezeu vede cu ce preţ cauţi binele altora şi nu pe al tău. Dacă un aseme¬nea om - cu lanţuri la mâini şi la picioare, obosit şi dornic de libertate, ce nu ducea cu sine decât o groază de păcate - a putut să o ajute pe femeia aceea, cu atât mai mult noi îi putem ajuta pe cei din jurul nostru. Să ne rugăm la Dumnezeu să ne dea ocazii de a face bine, fiindcă binele îl putem face cu siguranţă. Şi nu e zi, fără să nu se ivească un asemenea prilej. Nu trebuie decât să-1 vedem.

"Nu dărui celorlalţi după cum merită, ci după cum au nevoie." (Sfântul Ioan de Kronstadt)

 

[Old DG]

Cele două vâsle

Demult, trăia un bătrân, om cu frica lui Dumnezeu, ce-şi câştiga traiul trecând călătorii, cu barca sa, de pe un mal pe celălalt al unui râu.
- Într-o zi, în timp ce moşul îl trecea cu barca pe un tânăr, acesta observă că pe fiecare vâslă este ceva scris şi întrebă:
- De ce ai scris pe o vâslă "credinţă" şi pe cealaltă "fapte bune"?
- Fiindcă acestea două mă conduc în viaţă, răspunse bătrânul.
- Nu cred că omul are nevoie de amândouă, spuse cu îndrăzneală tânărul. Este de ajuns doar una după care să îţi călăuzeşti viaţa: dacă faci fapte bune, eşti de folos celorlalţi, dacă ai credinţă, îţi eşti ţie însuţi de folos.
Bătrânul nu a spus nimic, dar a început să vâslească cu o singură vâslă. Barca nu a mai avansat nici un pic, învârtindu-se în loc. în felul acesta a înţeles tânărul ce-a vrut să spună omul: că acela cu suflet curat, adică luminat de credinţă, va avea şi o viaţă curată, adică încărcată de roadele bunătăţii şi milei creştineşti. Cum este sufletul omului, tot aşa îi este şi viaţa.
Credinţa fără bunătate nu este decât ipocrizie. Cel cu adevărat credincios îl iubeşte pe Dumnezeu, iubindu-i pe oameni. Faptele bune şi credinţa sunt cele două aripi cu ajutorul cărora sufletul nostru se înalţă spre Dumnezeu. Cu o singură aripă nu poţi zbura!

"În fapte se arată credinţa. Credinţa fără fapte nu există. " (Sfântul Simeon Noul Teolog )

 

[magda]

Să nu te ruşinezi de fraţii tăi, să iubeşti locul unde te-ai născut!

Un pin creştea odată la marginea unei păduri. Pe alături, pretutindeni, erau doar fraţi de-ai lui. Pădurea era deasă şi plină de mireasmă. Când venea primăvara, adia vântul hoinar. Sufla uşor prin ramuri. Atunci cânta pădurea, cântau toţi fraţii-n cor.


În miezul verii, când soarele ardea, acolo în pădure era răcoare şi miros de răşină. Treceau pe drumuri călătorii osteniţi. Și când vedeau pădurea, se opreau, cătau în ea odihnă.


Toamna se pornea ploaia. Pe jos curgeau şuvoaie. Și se duceau la vale. Pădurea sta însă neclintită. Niciun şuvoi nu putea lua pădurea, înfiptă bine cu rădăcinile-n pământ, deasă ca o oştire.

Iarna, viscolul turbat bătea zadarnic. Pinii erau acolo ca un zid, şi viscolul se sfâşia între ramuri, puterea i se sfărâma, se potolea.


Aşa trecea viaţa pădurii, aşa ar fi rămas pe totdeauna...


Dar pinul nostru privea spre înălţimile golaşe de pe munţi. Era pe munte, sus, o stâncă cenuşie şi înaltă. Deasupra ei se ivea în zori, în orice dimineaţă, craiul zilei, soarele care poleia toţi munţii.


Nu-i mai plăcea-n pădure pinului, vroia să urce sus pe munte şi să privească de-acolo tot pământul, să fie altfel decât fraţii săi.


Nu-i mai plăceau nici cântecele dulci ale pădurii, nici lupta cu furtuna.


Stătea mâhnit, privea în depărtări, visa şi ar fi vrut să plece mai degrabă.


A cerut voie bunicului pădurii, un pin bătrân cu trunchiul gros, cu barba lungă de licheni, i-a cerut voie să plece.

- Copile, copacul ce-i singur în vârful muntelui, de orice vânt se clatină!... a grăit rar bătrânul.


L-au sfătuit părinţii, şoptind cu înţelepciune:


- Nu-i nicăieri mai bine ca lângă fraţii tăi, nu-i nicăieri mai bine ca-n locul unde te-ai născut!... Ploaia cade, vântul bate, nicio primejdie nu te paşte aici...


N-a ascultat pinul pe nimeni. S-a rugat într-o noapte de zâna cea bună a pădurii şi ea s-a înduplecat. A făcut semn cu mâna către vârful trufaş al muntelui şi pinul s-a pomenit acolo...

Era acuma sus, pe creastă. El vedea cel dintâi când iese soarele din văi. Și-n zori văpaia lui îl poleia şi făcea să semene cu o făclie verde-aurie.
Ce mândru era pinul! Privea spre fraţii săi cu nepăsare și se ruşina că altădată fusese printre ei.

Ei îi strigau de jos:


-Cum te mai simţi?


El nu le răspundea.


-Să te ţii bine când o să înceapă ploaia şi furtuna! striga gros şi bunicul. Și-şi clătina cu îngândurare barba lui argintie de licheni.


-N-ai teamă, bunicule! grăia abia atuncea pinul, mai bine vezi de tine, că eşti bătrân, îţi putrezeşte rădăcina, să nu cazi din picioare şi fără vânt...


Abia a sfârşit pinul batjocura, că a pornit să bată vântul. Se apropia toamna. Furtuna era tot mai puternică... Pinul se legăna mai, mai să cadă. Zidul pădurii nici nu se clintea. A început să bată şi ploaia... Și apele au spălat pământul puţin, în care îşi prinsese rădăcina pinul singuratic.

A venit frigul iernii. Și viscolul. Și s-a pornit să sufle viscolul, balaur alb...
Și-n vale, jos, pădurea se zbuciuma cu vuiet lung, puternic, dar nicio pagubă n-avea. Pinul trufaş a simţit însă că se clătina mai tare ca de obicei, că nu-l mai ţine rădăcina. A strigat la fraţii săi:

-Veniţi-mi într-ajutor, mă prăbuşesc!


Fraţii nu aveau însă ce-i face.


-Noi nu-ţi putem veni într-ajutor, au răspuns ei. Tu nu poţi să te întorci la noi...N-ai vrut s-asculţi sfatul înţelept...


Deodată, viscolul a răbufnit, şi pinul singuratic s-a prăbuşit, a alunecat pe gheţuri şi zăpadă. A ajuns până la poalele pădurii. Acolo a stat în timpul iernii, jelit de fraţii săi... Și-n primăvară au venit nişte ciobani. Au găsit trunchiul.

- E bun de foc! a rostit baciul.


L-au luat la stână, l-au tăiat bucăţele; a ars și cenuşa lui s-a împrăştiat în cele patru vânturi...


De ce n-a vrut s-asculte sfatul bătrânesc, de ce a vrut să vieţuiască singuratic, departe de-ai lui?!

de Alexandru Mitru

 

[Old DG]

Sfânta Biserică

Dorind să-1 contrazică, un necredincios îi spuse unui creştin:
- Voi, creştinii, spuneţi că Dumnezeu este oriunde. Dacă este aşa, de ce te mai duci la Biserică, să asculţi predica, când oricum îl vedem peste tot.
- Aşa este, pe Dumnezeu, cei cu credinţă îl văd peste tot şi prin toate, însă priveşte! Chiar dacă aerul este încărcat pretutindeni cu vapori de apă, aceştia nu-ţi astâmpără setea şi, de aceea, mergi la fântână. La fel şi noi, creştinii, mergem la Biserică aşa cum tu mergi la fântână. Tu îţi astâmperi setea trupului cu apa proaspătă şi rece a fântânii, noi ne astâmpărăm setea sufletului cu apa dătătoare de viaţă veşnică: Cuvântul lui Dumnezeu.

"Biserica este o corabie, iar creştinii care merg la Sfânta Biserică şi intră în ea sunt izbăviţi din furtuna păcatelor. " (Sfântul Nicodim )

 

[magda]

Bătrânul și cârligul
de Alexandru Mitru

A fost odata,tare demult,un batran…

El locuia cu fiul sau, cu nora si nepotul.

Intr-o zi sotia fiului ii spuse:

“- Auzi draga, hai sa ii amenajam un loc in grajd tatalui tau ca aici ne incurca… Asa o sa avem mai mult spatiu…”,

Sotul initial nu a vrut, dar pana la urma se lasa convins.

Cu un carlig de lemn il luara pe Batran si il transportasera in grajd.

Copilul care asistase la toata scena, se duse si lua carligul de lemn si il puse foarte bine in casa. Tatal vazandu-l il intreba :

"- La ce iti trebuie acel carlig ?"

" - Pai, acum nu imi trebuie dar, si tu vei ajunge ca tataie, si atunci cu siguranta imi va trebui,raspunse copilul…"

In urmatoarea clipa Batranul fuse adus inapoi in casa si trai cele mai frumoase clipe!

 

[Old DG]

O lectie despre rugaciune

In timpul peregrinarilor lui fara sfarsit , initiatorului religiei Baha'i a fost gazduit de o familie credincioasa, care isi dorea din toata inima sa isi onoreze inaltul invitat.Gospodina casei a ars mancarea aleasa, pregatita special pentru aceasta ocazie.Atunci cand a pus bucatele pe masa ,femeia si-a cerut scuze , spunand ca in timp ca ce gatea a citit dintr-o sfanta carte de de rugaciuni ,in speranta ca , in acest fel , mancarea va fi mai delicioasa si mai apreciata . Fondatorul credintei Baha'i i-a zambit cu intelegere si i-a spus : " Este bine ca te rogi.Insa, data viitoare cand vei gati , ar fi mai potrivit sa te rogi dintr-o carte de bucate !"

 

[Old DG]

Trupul şi sufletul

Doi oameni stăteau de vorbă. Unul dintre ei era bogat, dar nu avea credinţă. Era mereu preocupat să nu-i lipsească nimic lui şi familiei sale. După aceea, prietenul său 1-a întrebat:
- Spune-mi, dacă ai avea doi copii, dar 1-ai hrăni doar pe unul, pe celălalt chinuindu-1 foamea, ar fi drept?
- Bineînţeles că nu, a răspuns .bogătaşul.
- Dar dacă 1-ai îmbrăca tot pe acela, în timp ce al doilea ar tremura de frig, cum ar fi?
- Ar fi, desigur, o nedreptate.
- Şi atunci, dacă tu singur spui că aşa ceva este o nedreptate, de ce procedezi m felul acesta?
- Cum? - se indignă omul. Pe copiii mei îi tratez la fel, le arăt aceeaşi dragoste. De ce spui aşa ceva?
- Nu m-am referit la copiii tăi, ci la alţi doi fraţi buni, de care tu ar fi trebuit să ai grijă de-a lungul întregii vieţi: sufletul şi trupul tău. Iar tu nu eşti drept cu aceşti fraţi. Te ocupi doar de unul, neglijându-1 cu totul pe celălalt.
Aveţi haine frumoase şi sunteţi bine hrăniţi, tu şi ai tăi, dar sufletul de ce are nevoie, nu vă întrebaţi? El nu poate purta decât haina credinţei, de care tu nu te-ai îngrijit şi nu se poate hrăni decât cu dumnezeiasca învăţătură, cu dragoste şi milă. Deci, nu uita de celălalt frate, fiindcă trupul şi sufletul sunt ca doi fraţi buni, de nedespărţit. Unul nu poate trăi fără celălalt, îngrijeşte-i pe amândoi şi atunci vei fi, cu adevărat, drept şi fericit. Fereşte-te să fii asemenea păcătosului care trăieşte doar cu trupul în timp ce sufletul îi este mort.
"Nimic nu este mai mare ca omul cu Dumnezeu şi nimic mai mic ca omul fără Dumnezeu. " (Sfântul Tihon )

 

[Old DG]

Cine-i drept înaintea Domnului?

Demult, un om 1-a întrebat pe un bătrân călugăr:
- Părinte, cine-i drept înaintea lui Dumnezeu? Am auzit povestindu-se despre o mare minune: un om care putea să zboare, să se înalţe singur în văz¬duh. Este acesta semn că-i drept înaintea lui Dumnezeu, asemenea sfinţilor?
- Nu, fiule, nici vorbă!
- Dar am auzit povestindu-se şi despre un om ce putea să meargă pe apă. Este acesta drept înaintea lui Dumnezeu?
- Nici acesta?
- Dar atunci, cine este drept?
- Este cel ce-şi duce viaţa liniştit, în credinţă şi în frică de Dumnezeu. Dacă Dumnezeu ar fi vrut ca noi să zburăm, atunci ne-ar fi dat aripi.
Rostul nostru este de a fi buni creştini. Pentru a fi sfânt nu trebuie să te înalţi văzduh cu trupul; doar sufletul să ţi se înalţe spre cer prin rugăciuni şi fapte bune. Nici nu trebuie să mergi pe ape; dar sufletul tău să rămână mereu deasupra păcatelor şi si? nu se afunde în ele. Doar aşa, cu un suflet curat poţi avea o viaţă curată. Doar aşa, te poţi chema bun creştin şi poţi spera în mântuire. Cel drept se va cunoaşte, astfel, după viaţa sa liniştită şi după traiul cumpătat. Iar acel om va fi drept şi înaintea oamenilor şi înaintea lui Dumnezeu.
"Îi cinstim pe sfinţi, imitându-i. " ( Sfântul Ioan Gură de Aur )

 

[Old DG]

Minunea Naşterii Domnului

În seara de Crăciun, un tânăr 1-a întrebat pe tatăl său:
- Tală, nu înţeleg cum de L-a născut Maica Domnului pe Mântuitor fără stricăciune, fără durere? Duminică, la predică, părintele a spus că trupul Maicii Domnului â rămas neatins de păcat, în mod miraculos, atât înainte de Naştere, cât şi în timpul Naşterii şi după aceea.
- Băiete - i-a răspuns tatăl - pentru Dumnezeu totul este cu putinţă. Naşterea Mântuitorului este ceva miraculos, o minune unică. Mintea omului nu poate cuprinde totul, dar ceea ce spui nu-i greu de crezut Uită-te la lumina soarelui, care ajunge la noi prin fereastra închisă. Lumina trece prin geam, dar strică ea geamul cu ceva? Tot aşa, Domnul Iisus, Lumina Vieţii, S-a întrupat pentru noi, trecând prin trupul sfânt al Născătoarei de Dumnezeu, fără stricăciune. Iar noi, la rândul nostru, îl putem primi pe Iisus, în sufletele noastre. Chiar dacă puterile trupului omenesc nu sunt prea mari, chiar dacă ascuţimea minţii noastre nu este nici ea infinită, în schimb dragostea din sufletele noastre poate cuprinde totul. Poate, chiar, schimba totul.

"Maica Domnului nu L-ar fi putut purta pe Cuvântul lui Dumnezeu în trup, dacă nu ar fi primit mai întâi Cuvântul lui Dumnezeu în inimă."
(părintele Kailistos Ware)

 

[Old DG]

Cele două grăunţe

Într-o zi, un ţăran ieşi pe ogor, la semănat. Un grăunte, rămas pe vârful unui bulgăre de pământ, a început să se laude către altul, aflat adânc sub brazdă:
- Vezi tu, frate, zaci acolo luptându-te cu frigul pământului şi cu bezna, tân¬jind după o rază de soare, după lumină şi căldură. Eu, frăţioare, o duc mult mai bine, în timp ce tu te chinui.
Dar, în clipa aceea, o cioară a coborât pe neaşteptate din văzduh şi a înghiţit grăuntele rămas la vedere, în schimb, fratele său de sub brazdă încolţi peste puţin timp şi, din micul grăunte, ieşi din pământ un spic frumos şi trainic. De-abia acum, lumi¬na şi căldura soarelui îi făceau cu adevărat bine. Cu vremea, spicul deveni copt şi roadă lui multă.
Astfel, speranţa şi smerenia celui de-al doilea i-au adus adevărata viaţă, în timp ce mândria 1-a costat scump pe primul. Greutăţile vieţii nu trebuie să ne sperie şi să ne descurajeze, căci Dumnezeu vede suferinţa şi credinţa noastră şi ne va răsplăti negreşit. Cu speranţă şi rugăciune, putem trece peste orice obstacol al vieţii, însă cei a căror inimă este plină de ei înşişi, în care nu mai este loc şi pentru Dumnezeu, adică pentru iubire, pentru speranţă şi încredere, aceia sfârşesc, asemenea primului grăunte, în ghearele păsării negre - diavolul.
"Dumnezeu stă împotriva celor mândri, iar celor smeriţi le dă har.
(Sfânta Scriptură)

 

[Old DG]

Arderea lui Buddha

Într-o noapte friguroasa de iarna, un ascet ratacitor a cerut gazduire într-un templu.
Bietul om tremura de frig în zapada, asa ca preotul, desi nu prea avea încredere în el,
i-a spus:
- Bine poti sa ramâi, dar numai pentru o singura noapte. Acesta este un templu, nu
un azil. Dimineata va trebui sa pleci.
În zorii zilei, preotul a auzit niste sunete ciudate, ca de lemne sparte. A alergat în
templu si a vazut un spectacol incredibil: strainul facuse un foc chiar în mijlocul
templului. Una din statuile de lemn ale lui Buddha lipsea. Preotul a întrebat:
- Unde e statuia?
Strainul a aratat catre foc si a spus:
- Mi-era atât de frig, încât am crezut ca am sa mor.
- Ti-ai iesit din minti? a strigat preotul. Stii ce ai facut? Aceea era o statuie a lui
Buddha. L-ai ars pe Buddha!
Focul începuse sa se stinga. Ascetul si-a bagat bastonul în jeratic si a început sa-l
rascoleasca.
- Ce faci? a strigat preotul.
- Caut oasele lui Buddha, pe care tu zici ca l-am ars.

Preotul i-a povestit mai târziu incidentul unui maestru zen, care i-a spus: "Trebuie sa
fii un preot foarte slab, daca pretuiesti mai mult un Buddha mort decât un om viu".

 

[Old DG]

COMUNICARE...


O broasca a trait toata viata intr-o fantana. Intr-o zi, s-a trezit cu surprindere cu o broasca de alt soi.
- De unde ai venit? a intrebat-o ea.
- Din mare. Acolo traiesc eu.
- Cum este marea? Este la fel de mare ca si fantana mea?
Broasca cea noua a inceput sa rada:
- Nici nu incape comparatie.
Broasca-gazda s-a prefacut interesata de povestile noii venite, dar in sinea sa se gandea: "Dintre toate mincinoasele pe care le-am intalnit in viata mea, aceasta este cu siguranta cea mai mare - si cea mai nerusinata".

Cum ii poti vorbi despre ocean unei broaste care traieste intr-o fantana; Sau despre realitate unui teolog; Sau despre alte lumi unui om de stiinta ?


A cunoaste diferite lucruri inseamna a fi invatat.
A-i cunoaste pe ceilalti inseamna a fi intelept.
A te cunoaste pe tine insuti inseamna a fi Iluminat.

 

[Old DG]

POVESTIOARA

Rob este tipul de om pe care ti-ar placea sa-l urasti: e intotdeauna bine dispus si are intotdeauna ceva pozitiv de spus. Daca cineva il intreaba cum ii merge, el raspunde: "Daca ar fi mai bine de atat, ar fi nevoie de doi oameni pentru atata bine!" E un optimist. Daca un coleg are o zi rea, Rob reuseste intotdeauna sa-l faca sa vada partea pozitiva a situatiei. Am devenit curios si intr-o zi l-am intrebat: "Nu inteleg, nu este cu putinta sa fii optimist in toate zilele, tu cum reusesti?" Rob imi raspunse: "In fiecare zi cand ma trezesc, stiu ca am doua posibilitati: Pot sa aleg sa fiu bine dispus sau pot sa aleg sa fiu rau dispus. Si aleg sa fiu bine dispus. Cand mi se intampla ceva rau, pot sa aleg intre a fi o victima sau pot sa aleg sa invat din ce mi s-a intamplat. Si eu aleg sa invat. De fiecare data cand cineva vine la mine sa se lamenteze pentru ceva, pot sa aleg intre a-i accepta plangerile sau pot alege sa-l ajut sa vada latura pozitiva a vietii. Si eu aleg intotdeauna partea buna a vietii.” "Dar asta nu este intotdeauna asa de usor" i-am spus. "Ba da, zise Rob, intreaga viata este o problema de optiuni. Cand indepartezi din viata tot ceea ce nu conteaza cu adevarat, totul devine o chestiune de optiuni. Depinde de tine sa alegi cum sa reactionezi la diverse situatii, tu trebuie sa decizi cum sa-i lasi pe altii sa-ti influenteze atitudinea fata de viata. Tu alegi sa fii bine sau rau dispus. Pana la sfarsit tu esti acela care decizi cum sa-ti traiesti viata".
Dupa aceasta discutie am pierdut legatura cu Rob fiindca mi-am schimbat locul de munca, dar adesea ma regaseam gandindu-ma la cuvintele lui atunci optam pentru ceva in viata in loc sa reactionez la evenimente. Apoi am aflat ca Rob a avut un accident groaznic la locul de munca, a cazut de la 18 metri inaltime si dupa o operatie de 8 ore si dupa o indelungata spitalizare a iesit avand o placa de otel in spate. M-am dus sa-l vad si l-am intrebat daca se simte tot atat de bine. "Vrei sa vezi cicatricile mele?" "Dar cum faci sa ramai pozitiv dupa ce ti s-a intamplat? "In timp ce cadeam, primul lucru care mi-a venit in minte a fost fetita mea. Apoi in timp ce zaceam pe pamant, mi-am zis ca pot sa aleg intre a muri si a trai. Si am ales sa traiesc" "Dar nu ti-a fost frica?" "Atunci cand m-au dus la spital si am vazut expresiile fetelor surorilor si doctorilor, mi-a fost frica fiindca era de parca se uitau la un om mort. Apoi un infirmier m-a intrebat daca am alergie si am raspuns: DA! Toti m-au privit si atunci am urlat: sunt alergic la gravitatie! Toti au izbucnit in ras si eu le-am spus: acum operati-ma ca pe un om viu, nu ca pe unul care e deja mort!"

Rob m-a invatat ca in fiecare zi avem posibilitatea de a alege sa traim o viata deplina. Si este inutil sa fim mereu ingrijorati pentru maine fiindca fiecare zi vine cu problemele ei cu care trebuie sa traim, si maine ne vom gandi la problemele de maine. La urma urmei, azi este ziua de maine pentru care iti faceai probleme ieri.

 

[Old DG]

Bobby:atunci cand nu poti fi destul de puternic

Ca medic pediatru, am norocul sa fiu martor zilnic, la puterea miraculoasa si credinta celor mai fragili dintre noi. Unul dintre cazurile cu care m-am confruntat a fost acela al lui Bobby, un baietel de cinci ani care a fost diagnosticat cu leucemie.Boala lui Bobby se atenuase--acum incepuse sa-si revina --si venise la spital pentru o serie de analize de rutina. Bobby avea ochisorii de un albastru intens si un zambet timid care, la prima vedere, nu dezvaluia intelepciunea acumulata in timpul luptei contra cancerului pe care o purtase, timp de un an.
Bobby isi pierduse tot perisorul din cauza chimioterapiei.Din pricina substantelor chimice, avea greturi si nu putea manca. Bobby, fusese supus multor tratamente dureroase, iar testul de azi, nu avea sa fie o exceptie.
Mai trecuse prin asta si stia la ce sa se astepte. I-am explicat ce urma sa facem si de ce si i-am spus ca era foarte important pentru el, sa stea nemiscat. Bobby, m-a asigurat ca nu se va misca deloc si le-a spus asistentelor, ca nu e nevoie sa-l tina.
Cand am inceput, Bobby m-a intrebat:
- Dr. Brown, pot sa recit Psalmul 23, cat ma intepi?
- Sigur ca da, i-am raspuns eu. Apoi am inceput.
Bobby l-a recitat frumos, fara sa planga si fara sa se miste. Procedura a decurs bine. Cu intelepciunea lui de copil, m-a linistit:
Dr. Brown, sa stiti ca nu m-a durut prea tare. Noi, insa, stiam ca fusese dureros. Apoi, Bobby, ma lua prin surprindere intrebandu-ma:
- Dr. Brown, dv. stiti psalmul 23?
- Ei bine, nu stiu...Cred ca da, i-am spus eu, dandu-mi seama ca nu-l stiam prea bine.
- Sa va aud, zise Bobby.
Asa ca eu am inceput sa ma balbai si sa ma incurc. Il recitasem prost, in comparatie cu Bobby, iar eu nu aveam un ac infipt in coloana...si nici cinci anisori...
Am observat ca medicii si asistentele dispareau unul cate unul, de teama sa nu fie rugati sa recite psalmul. Gandul acela ii speria mai tare decat sa recite la teatru in fata unui public numeros.
Apoi Bobby ne spuse:
- Ar trebui sa invatati psalmul 23 pe dinafara. Cand il recitati cu voce tare. Dumnezeu va aude si va arata ca el e puternic atunci cand voi nu puteti fi puternici.
...si voi locui in Casa Domnului pana la sfarsitul zilelor mele.James C. Brown

 

[Old DG]

UN OM INTEGRU

In perioada Primăverii şi toamnei din istoria Chinei, regele Pinggong din statul Jin l-a chemat într-o bună zi la el pe marele lui sfetnic, Qi Huangyang. Când acesta sosi, suveranul îi ceru părerea:
- Trebuie să trimit un prefect în ţinutul Nanyang. Cine crezi că ar fi mai potrivit pentru acest post?
Qi Huangyang, fără să stea mult pe gânduri, răspunse:
- Nimeni nu e mai potrivit decât Xie Hu.
Nedumerit, regele Pinggong zise: Propunerea ta mă cam miră omule! Ştiu că voi doi nu vă prea aveţi unul pe celălalt la inimă.
- Măria ta, m-ai întrebat cine ar fi bun pentru funcţia de prefect la Nanyang, nu cine mi-e prieten, sau duşman.
- Ai dreptate! Atunci, să-l trimit chiar pe Xie Hu la Nanyang.
Iar după ce acesta a fost pus prefect, rezultatele n-au întârziat să apară.
Nu după mult timp, regele Pinggong îl întrebă iară pe Qi Huangyang:
- Imi trebuie un nou magistrat la curte. Pe cine mă sfătuieşti să-l aleg pentru această slujbă?
Şi de data aceasta, răspunsul lui Qi Huangyang a venit neîntârziat:
- Eu aş zice că Qi Wu este omul potrivit!
Nu mică a fost mirarea suveranului Pinggong, care se uită lung la Qi şi-i spuse:
- Dar Qi Wu nu este chiar fiul tău?
În loc de răspuns, Qi Huangyang i-o întoarse:
- M-ai întrebat cine este nimerit pentru slujba de magistrat, nu cine mi-e fiu şi cine nu, Măria-ta.
- Bine, bine, te ascult! Qi Wu să fie noul magistrat!
După ce a fost numit în această slujbă, Qi Wu s-a dovedit deosebit de drept şi nepărtinitor la judecată, câştigând aprecierea tuturor, atît a demnitarilor cît şi din partea oamenilor de rând. Bucuros nevoie-mare, regelui i-a crescut şi mai mult încrederea în Qi Huangyang.

 

[Old DG]

Lupta mamei pentru un copil special

" Nici o limba din lume, nu poate da glas fortei, frumusetii si eroismului dragostei materne"
Edwin H. Chapin


Frank si Lee s-au casatorit de foarte tineri. Dupa ce au intemeiat o familie, Lee a hotarat ca ea isi doreste sase copii. In urmatorii 11 ani, au aparut rand pe rand cinci copilasi. Cand a venit pe lume al cincilea copil -- Tom-- Lee, ajunsese in momentul in care nu era sigura ca mai putea creste unul.
La sase luni Tom, nu putea inca sa manance din lingurita si nici sa-si tina capsorul sus. L-au dus la pediatru, care le-a spus ca fac din tantar, armasar.:
- Multi copii se adapteaza greu la mancatul din lingurita, i s-a spus, e firesc la varsta asta.
- Cred ca stiu ce e normal si ce nu, i-a spus ea medicului cu franchete. Mai am patru copiii. Ceva nu e in regula.
L-a mai dus la un doctor, care i-a spus sa mai astepte un an, sa vada daca lucrurile se vor indrepta. Lee, a asteptat si l-a vegheat.
In anul urmator, Tom, a reusit sa-si tina capul sus, dar in alte privinte situatia s-a inrautatit. Refuza, de multe ori sa manance. Sau manca totul pasat, pana cand pielea, a capatat o tenta portocalie.
Dar, ceea ce o ingrijora cel mai mult, erau accesele de furie. Ii batea, pe fratii lui, cand acestia se uitau la televizor, sau o lovea pe Lee, cand aceasta sofa. Lee, stia ca aceesele de furie de genul acesta sunt normale pentru copii, insa intensitatea lor o ingrijora.
Avea un an si jumatate cand Lee, a reinceput vizitele la medici si la specialisti. De data acesta nu i-a mai spus nimeni, ca Tom este un copil normal. Unul dintre medici, l-a diagnosticat cu PKU (fenilcetonurie), o tulburare de metabolism, care are drept rezultat retardarea. Un altul i-a spus ca nu e PKU, ci lezarea creierului la nastere din lipsa de oxigen. Dupa un an, consultand cand un medic, cand altul, i s-a spus ca Tom, n-o sa poata duce o viata normala, si ca trebuie institutionalizat.
Lee, a fost ingrozita. Cum putea sa-si trimita copilul, intr-o institutie unde posibilitatea de a creste sanatos, ar fi putut fi periclitata pentru totdeauna? Cand s-a dus impreuna cu Frank, sa viziteze institutia recomandata, a vazut ca toti copii de acolo, aveau deficiente mintale grave, multi fiind incapabili sa vorbeasca. Tom avea intr-adevar probleme, decise Lee, dar asta nu era un loc unde sa-l trimita.
Apoi, o asistenta medicala, i-a spus lui Lee despre un spital, care l-ar putea ajuta pe Tom. Medici si psihiatrii de acolo, au tras concluzia ca Tom e retardat, si nu va fi in stare sa termine un liceu.
O asistenta sociala din spital sugera ca le va fi greu sa creasca un copil cu capacitati mintale atat de limitate, ei fiind amandoi, absolventi de colegiu.
- Nu va putea fi nicodata altceva decat sapator, spuse ea.
- Si, ce-i cu asta? replica Lee, taios. Sa-ti spun ceva. Nu ma intereseaza cum o sa-si castige painea. Eu, imi iubesc toti copiii la fel. Nu-i iubesc in functie de cat sunt de inteligenti. Faptul ca nu e un geniu, nu ma face sa-l iubesc mai putin.
Dar Tom, intrecu asteptarile medicilor. Medicii s-au hotarat cu greu sa-l lase sa mearga la o scoala normala. Desi a cunoscut perioade grele, a absolvit nu numai liceul, ci si doi ani si jumatate de colegiu. Undeva pe drum, deficienta mintala de care suferea, s-a dovedit a avea o cauza emotionala, si a fost tratat in consecinta.
Ma bucur ca Lee, nu a renuntat la acel copil, pentru ca acel copil, cu un debut nefericit in viata, sunt eu. Astazi urmez, inca un tratament, care sa tina sub control, urcusurile si coborasurile mele emotionale. Iar cand privesc in urma la copilaria mea, ii multumesc lui Dumnezeu, ca am o mama asa de incapatanata, care n-a vrut sa asculte predictiile pesimiste ale medicilor, despre viitorul meu intunecat.
Mama, m-a iubit indeajuns, ca sa-si asculte inima -- care i-a spus ca arma cea mai buna in lupta pentru un copil-- este credinta si dragostea.
Tom MUlligan