• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

POVESTIRI CU TÂLC

O bijuterie valoroasa si unica

- Inteleptule, am venit la tine pentru ca ma simt atat de mic, de neinsemnat, nimeni nu da doi bani pe mine si simt ca nu mai am forta sa fac ceva bun… Ajuta-ma, invata-ma cum sa fac sa fiu mai bun? Cum sa le schimb oamenilor parerea despre mine?

Fara ca macar sa se uite la el, batranul ii spuse:

- Imi pare rau, baiete, nu te pot ajuta acum, am de rezolvat o chestiune personala. Poate dupa aceea…

Apoi, dupa o mica pauza adauga:

- Daca insa m-ai putea ajuta tu pe mine, atunci poate ca as rezolva problema mea mai repede si as putea sa ma ocup si de tine.

- Aaa… incantat sa va ajut - baigui tanarul cam cu jumatate de gura, simtind ca iarasi e neluat in seama si amanat.

- Bine - incuviinta batranul invatat. Isi scoase din degetul mic un inel si-l intinse baietanului adaugand:

- Ia calul pe care-l gasesti afara si du-te degraba la targ. Trebuie sa vand inelul acesta pentru ca am de platit o datorie. E nevoie insa ca tu sa iei pe el cat se va putea de multi bani, dar ai grija ca sub nici in ruptul capului sa nu-l dai pe mai putin de un banut de aur. Pleaca si vino cu banii cat mai repede.

Tanarul lua inelul, incaleca si pleca. Odata ajuns in targ incepu sa arate inelul in stanga si-n dreapta, doar-doar va gasi cumparatorul potrivit. Cu totii manifestau interes pentru mica bijuterie, pana cand le spunea cat cere pe ea. Doar ce apuca sa le zica de banutul de aur unii radeau, altii se incruntau sau ii intorceau imediat spatele. Un mosneag i-a explicat cat de scump este un ban de aur si ca nu poate sa obtina un asemenea pret pe inel. Altcineva s-a oferit sa-i dea doi bani, unul de argint si unul de cupru, dar tanarul stia ca nu poate vinde inelul pe mai putin de un banut de aur, asa ca refuza oferta. Dupa ce batu targul in lung si-n lat, rapus nu atat de oboseala, cat mai ales de nereusita, lua calul si se intoarse la batranul intelept.

Flacaul si-ar fi dorit sa aiba el o moneda de aur pe care s-o poata da in schimbul inelului, ca sa-l poatã scapa pe invatat de griji si, astfel, acesta sa se poata ocupa si de el. Intra cu capul plecat.

- Imi pare rau - incepu el - dar n-am reusit sa fac ceea ce mi-ati cerut. De-abia daca as fi putut lua doi sau trei banuti de argint pe inel, dar nu cred sa pot pacali pe cineva cu privire la adevarata valoare a inelului.

- Nici nu-ti imaginezi cat adevar au vorbele tale, tinere prieten! - spuse zambitor inteleptul. Ar fi trebuit ca mai intai sa cunoastem adevarata valoare a inelului. Incaleca si alerga la bijutier. Nimeni altul n-ar putea spune mai bine cat face. Spune-i ca ai vrea sa vinzi inelul si intreaba-l cat ti-ar da pentru el. Dar, oricat ti-ar oferi, nu-l vinde. Intoarce-te cu inelul!

Flacaul incaleca si pleca in goana… Bijutierul examina atent micul inel, il privi atent prin lentila prinsa cu ochiul, il rasuci si apoi zise:

- Spune-i invatatorului ca daca ar vrea sa-l vanda acum, nu-i pot oferi decat 58 de bani de aur pentru acest inel.

- Cuuum, 58 de bani de aur?!? - exclama naucit tanarul.

- Da, raspunse bijutierul. Stiu ca-n alte vremuri ar merita si 70, dar daca vrea sa-l vanda degraba, nu-i pot oferi decat 58.

Tanarul multumi si se intoarse degraba la invatat, povestindu-i pe nerasuflate cele intamplate.

- Ia loc, te rog - ii spuse acesta dupa ce-l asculta. Tu esti asemenea acestui inel, o bijuterie valoroasa si unica. Si, ca si in cazul lui, doar un expert poate spune cat de mare este valoarea ta.

Spunand acestea, lua inelul si si-l puse din nou pe degetul mic.

- Cu totii suntem asemenea lui, valorosi si unici, perindandu-ne prin targurile vietii si asteptand ca multi oameni care nu se pricep sa ne evalueze…

Povestea aceasta este dedicata acelora care zi de zi se straduie, lustruind cu migala, sa adauge valoare bijuteriei pe care ei o reprezinta si sa realizeze valoarea pe care o au. Amintiti-va mereu cat de mare este valoarea voastra, chiar daca multi din jur va ignora sau par sa nu-si dea seama cat sunteti de pretiosi…

bijuterie.jpg

http://povestiri-cu-talc.blogspot.com/2007/08/o-bijuterie-valoroasa-si-unica.html
 
Astazi... nu...

Vine tatal acasa si isi gaseste cei 3 fii inca imbracati in pijamale, jucandu-se in noroi iar cutii de carton si hartie de impachetat erau
imprastiate peste tot prin curte.
Portiera masinii sotiei sale era deschisa, la fel si usa de la casa si nici urma de caine.
Intra in casa unde gaseste o dezordine si mai mare. O lampa era sparta, vopsea imprastiata pe pereti.
In living televizorul urla foarte tare pe desene animate, pe jos erau jucarii si haine.
In bucatarie chiuveta era plina cu vase, mancare era imprastiata pe masa, usa frigiderului larg deschisa, mancarea cainelui imprastiata peste tot pe podea, sub masa un pahar spart.
Urca scarile in graba calcand peste jucarii si haine, cautandu-si nevasta. De sub usa de la baie iesea apa. Intrand gaseste prosoape ude,
kilometri de hartie igienica insirati pe jos si pasta de dinti imprastiata pe oglinda si pereti.
In dormitor isi gaseste sotia in pat, cu parul pe bigudiuri, citind o carte.
Ea s-a uitat la el si a zambit intreband cum a fost ziua. El s-a uitat mirat la ea si a intrebat: "Ce s-a intamplat azi aici?"
Ea a zambit din nou si i-a raspuns: "Stii cum in fiecare zi te intorceai acasa si ma intrebai ce am facut eu toata ziua?"
"Da!" raspunse sotul.
"Ei bine, astazi nu am mai facut..."
 
Dragostea Domnului

Se spune că, odată, un om mergea printr-un deşert. Nu mai putea de oboseală; nu mâncase nimic de mai multe zile, apă nu mai avea, iar soarele puternic îl topea cu razele sale de foc. în afară de întinderea nesfârşită de nisip dogoritor, nu se vedeau decât urmele omului, urmele paşilor săi.
Deodată însă, omul a observat că alături de el au apărut şi alte urme, ca şi când mai era cineva, o persoană ce mergea odată cu el şi ale cărei urme le putea vedea alături de ale sale. Speriat, a strigat:
- De ce sunt patru urme în nisip, când eu sunt singur? Cine eşti şi de ce nu te văd? Dar o voce i-a răspuns:
- Sunt Dumnezeu! Nu eşti singur, fiindcă Eu merg alături de tine. Astfel, vei fi ocrotit de orice rău şi vei ajunge cu bine la capăt!
Omul a căzut în genunchi şi i-a mulţumit Domnului că S-a îndurat de el, după care şi-a continuat drumul, convins că acum va reuşi. Şi a mers, a mers, până când într-un final a simţit că nu mai poate face un pas măcar. Căzut în genunchi, a privit în spate şi ... ce i-a fost dat să vadă? Pe nisip, nu se vedeau decât urmele paşilor săi.
- Doamne - a spus omul îndurerat - de ce m-ai părăsit, de ce nu sunt decât două urme în nisip?!
Dar, aceeaşi voce i-a răspuns cu blândeţe:
- Pentru că, până acum, Eu te-am dus în braţe.
Deodată, omul nostru a simţit ceva rece, rece, şi a deschis ochii. Visase. Toropit de oboseală, încins de lumina soarelui, căzuse în nisip, ajuns la capătul puterilor. Dar, în timpul somnului, fusese găsit de o caravană. Câţiva negustori îl ridicaseră şi îl stropiseră cu apă. Atunci când a simţit apa rece pe faţă s-a trezit, amintindu-şi de visul său.
- Binecuvântat să fie Domnul! a strigat omul. Cum de m-aţi găsit?
- Am văzut nişte urme în nisip şi ne-am dat seama că cineva s-a rătăcit. Erau, într-adevăr, urmele tale.
-. Voi credeţi că urmele mele v-au adus aici? Nu, Dumnezeu, Care S-a îndurat de suferinţa mea, El v-a călăuzit paşii spre mine, altfel aş fi murit.
Sunt unii oameni care nu văd că Dumnezeu se îngrijeşte de ei. Nu văd că Domnul, din iubire, caută mereu să îi ajute. Ei uită de cele sfinte şi de Dumnezeu, dar Dumnezeu nu uită niciodată de el. Ferice de aceia care văd că toate - sănătatea, puterea de muncă, fericirea - ţin de Dumnezeu şi că doar prin puterea Lui putem fi mântuiţi. Ferice de aceia care au mereu încredere în ajutorul Domnului.

"Chiar dacă noi ne îndepărtăm uneori de Dumnezeu, Dumnezeu rămâne mereu aproape de noi."
(Sfântul Ioan Gură de Aur)
 
Hartia aurie de impachetat .


Povestea spune ca a fost odata un tata, care si-a pedepsit fetita in varsta de 5 ani, pentru ca a risipit o hartie aurie de impachetat, foarte scumpa. Omul era sarac si s-a suparat foarte tare cand a vazut ca fetita a folosit hartia respectiva ca sa decoreze o cutie si sa o puna sub bradul de Craciun.

Cu toate acestea, fetita a adus tatalui ei cutia in dimineata urmatoare spunandu-i: "Acesta este un cadou pentru tine, taticule". Tatal s-a rusinat de reactia lui furioasa de cu o zi in urma, dar supararea lui se arata din nou cand vazu ca, de fapt, cutia era goala.

El i-a spus pe un ton raspicat: "Nu stiai ca atunci cand dai un cadou cuiva, trebuie sa pui ceva in el?"

Fetita, cu lacrimi in ochi, si-a privit tatal si i-a zis: "Taticule, cutia nu este goala. Am suflat in ea atatea saruturi pana cand s-a umplut."

Tatal a ramas perplex. In genunchi, si-a imbratisat fetita rugand-o sa-l ierte pentru supararea lui fara rost.

La scurt timp dupa aceasta, micuta a murit intr-un accident si se spune ca tatal ei a tinut cutia aurie langa patul sau tot restul vietii. De cate ori se simtea descurajat, sau avea de infruntat situatii dificile, deschidea cutia si lua un sarut imaginar care-i dadea putere.




In prag de sarbatori, am dorit sa impartasesc cu voi aceasta poveste, pentru importanta mesajului pe care il transmite. Sa nu uitam ca fiecare dintre noi primim o cutie aurie cu dragoste neconditionata si saruturi de la copii nostri, de la familie, de la prieteni.

Nu putem avea altceva mai pretios decat asta.
 
Bimbilinele

Este ora somnului de amiază. Taisia evident nu vrea să doarmă.
Negociem îndelung până să ajungă în pat. Dar victoria nu este încă a
mea. Deşi are ochii mici, mici, este foarte hotărâtă că nu îi este
somn. Atât de hotărâtă încât stă pe burtă cu capul în mâini,
preventiv, ca să nu îi cadă zulufii pe pernă. Încerc să o conving să
schimbe poziţia şi apelează la arma ei supremă ... începe să plângă.

Mă pregătesc să ies din cameră (nu de alta dar ştim şi eu şi ea că nu
o să rezist dacă rămân...) când aud printre suspine un glăscior
îndurerat: - Sigul, voi o să staţi dincolo şi o să volbiţi şi o să
lâdeţi şi eu o să stau aici singulă...şi hohotele se înteţesc. Gata! A câştigat!
Mă aşez pe pat lângă ea. Râul de lacrimi seacă brusc, colţul
gurii se ridică ştrengăreşte şi două mânuţe se întind spre mine.
După ce ne drăgălim puţin, puiul vrea să îmi povestească ceva, nu de alta
dar dacă tace şi ar închide ochii ar adormi în 17 secunde (am
cronometrat de mai multe ori). Nici gând să mă pot impune din poziţia
în care mă aflu cu copilul parţial căţărat pe mine, aşa că recurg şi
eu la ultima mea armă....

- Ştii Taisia, dacă ai face linişte şi ai sta foarte cuminte cu ochii
pe jumătate închişi, poate că ai putea să vezi vreo bimbilină cum iese
de sub pat. Urmează două minute de dezbateri în şoaptă, în care
stabilim că bimbilinele sunt nişte creaturi colorate şi rotunde cu
ochii mari şi părul ca un cuib de ciori, că ele locuiesc numai sub pat
şi ies de acolo numai când este linişte desăvârşită, nimic nu se mişcă
şi oamenii au ochii mai mult închişi ... şi hop! puiul trece în lumea
viselor. După două ore un vârej mic şi ciufulit intră în bucătărie
strigând: Le-am văzut! Le-am văzut!

Mă sperii puţin dar mutriţa cu gura până la urechi mă linişteşte repede.
Caut totuşi să mă lămuresc ce a văzut...

- Cum ce? Bimbilinele!

Ca sa-i stimulezi imaginatia, ofera-i copilului un minim. Restul vine de la sine...

Sursa: ealtfel
 
Grădina sufletului

Un om 1-a întrebat pe duhovnicul său:
- Părinte, aş vrea să fiu un bun creştin, să am o viaţă fără păcate. Ce trebuie să fac mai întâi, ce este cel mai important?
- O, fiule, totul este important. Ia spune-mi, dacă ai o grădină în care plantezi tot felul de flori frumoase, aştepţi ca ele să crească? Aşa, fără să faci nimic, or să răsară?
- Nu, părinte, trebuie să le ud ...
- Dar dacă le uzi şi atât, vor creşte ele mari şi frumoase?
- Nu, părinte, trebuie şi să muncesc, să am grijă de ele, să nu fie distruse de buruieni ...
- Dar dacă le dai toate acestea, şi nu vor avea lumină, pot ele să crească?
- În nici un caz, părinte, atunci toată munca mea nu-şi are rostul, florile nu vor creşte niciodată.
- Acum ai înţeles, fiule?! Sufletul nostru este asemenea unei grădini, în sunt semănate cele mai frumoase flori: dragostea, credinţa, bunătatea, cumpăt omenia ... Noi însă trebuie să avem grijă de această grădină din sufletul nostru, ca tot ce este acolo să înflorească. Doar astfel sufletul omului se umple de frumuseţe.
Ce trebuie să facem pentru toate acestea? Să avem grijă ca buruienile păcatelor să nu prindă rădăcini în suflet, să veghem mereu ca răul să nu se cuibărească în noi fiindcă, odată intrat, este foarte greu să-1 mai scoţi. Şi ce mai trebuie să facem pentru grădina sufletului? Să o udăm mereu cu apa dătătoare de viaţă, care este rugăciunea.
Dar ele tot n-ar creşte, dacă nu le-ar încălzi pe toate lumina binefăcătoare dragostei dumnezeieşti. Şi unde ar putea găsi sufletele noastre mai multă căldură şi lumină dumnezeiască, dacă nu în Biserică?!
E, poţi tu să-mi spui, fiule, ce este mai important? Toate sunt importante. Fii mereu atent la sufletul tău, ai grijă de el, fiindcă atunci şi Dumnezeu te va ajuta.
Doar aşa, prin munca noastră şi cu ajutorul Domnului, florile minunate sufletele noastre, adică dragostea, credinţa şi toate lucrurile bune pe care Dumnezei ni le-a dăruit, vor creşte nestingherite, iar viaţa ni se va umple de fericire.

"Toate lucrurile ne-au fost încredinţate nouă şi noi acestora. " ( Sfântul Ioan Gură de Aur )
 
Măgarul şi ţăranul

Intr-o buna zi, magarul unui taran cazu intr-o fantana. Nefericitul animal se puse pe zbierat, ore intregi, in timp ce taranul cauta sa vada ce e de facut. Pana la urma, taranul hotari ca magarul si- asa era batran, iar ca fantana, oricum secata, tot trebuia sa fie acoperita odata si-odata. El a ajuns la concluzia ca nu mai merita osteneala de a-l scoate pe magar din adancul fantanei.
Asa ca taranul isi chema vecinii, ca sa-i dea o mana de ajutor. Fiecare dintre ei apuca cate o lopata si incepu sa arunce de zor pamant inauntrul fantanii. Magarul pricepu de indata ce i se pregatea si se puse si mai abitir pe zbierat. Dar, spre mirarea tuturor, dupa citeva lopeti bune de pamant, magarul se potoli si tacu. Taranul privi in adincul fantanii si ramase uluit de ce vazu. Cu fiecare lopata de pamant, magarul cel batran facea ceva neasteptat: se scutura de pamant si pasea deasupra lui. In curand, toata lumea fu martora cu surprindere cum magarul, ajuns pana la gura fantanii, sari peste ghizduri si iesi frematind...
Viata va arunca poate si peste tine cu pamint si cu tot felul de greutati...
Insa, secretul pentru a iesi din fantana este sa te scuturi de acest pamant si sa-l folosesti pentru a urca un pas mai sus. Fiecare dintre greutatile noastre este o ocazie pentru un pas inainte. Putem iesi din adancurile cele mai profunde daca nu ne dam batuti. Foloseste pamantul pe care il arunca peste tine altii ca sa mergi inainte.
Aminteste-ti de cele 5 reguli pentru a fi fericit:
1) Curata-ti inima de ura, frica si egoism;
2) Scuteste-ti mintea de preocupari inutile;
3) Simplifica-ti viata si fa-o mai frumoasa;
4) Daruieste mai mult si asteapta mai putin;
5) Iubeste mai des si ... scutura-te de pamant, pentru ca in viata tu trebuie sa fii solutia..., nu problema.
 
Cel ce înşală

Cu mult timp în urmă, a trăit un boier tare bun. într-o zi, 1-a chemat la el pe un ţăran şi i-a spus:
- Uite, omule, fiindcă ştiu că familia ta o duce destul de greu, vreau să te ajut. îţi dau de muncă şi te plătesc foarte bine. Vrei să lucrezi pentru mine?
- Sigur, boierule - a răspuns omul bucuros - ce trebuie să fac?
- Să-mi construieşti o casă, la marginea pădurii.
Ţăranul a plecat bucuros şi, chiar din acea zi, s-a apucat de treabă. Boierul îi dădea bani pentru tot ce trebuia să cumpere, însă omul ce şi-a spus? "E, şi aşa nu mă vede, ce-ar fi să-1 înşel?!"
Şi, în loc să facă totul aşa cum ar fi trebuit, a început să cumpere lucruri ieftine şi proaste şi să cheltuiască banii ce îi rămâneau. Când a terminat, casa arăta tare frumos pe dinafară, dar ţăranul ştia că n-o făcuse bine şi că, destul de repede, ea se va strica.
Când i-a arătat casa boierului, acesta i-a spus:
- Fiindcă ştiu că tu şi familia ta locuiţi într-o cocioabă mică, îţi fac cadou această casă. De-aia te-am lăsat pe tine să o construieşti şi ţi-am spus acum, la sfârşit, tocmai pentru ca bucuria voastră să fie mai mare.
Acum şi-a dat seama omul de greşeala sa. A vrut să-1 înşele pe altul şi, de fapt, singur s-a înşelat. Dacă ar fi fost cinstit şi şi-ar fi văzut de treabă, şi-ar fi făcut un bine lui şi familiei sale. Acum însă, părerile de rău nu mai puteau îndrepta nimic.
în sinea lui, omul s-a jurat să nu mai înşele niciodată pe nimeni.

"După cum ne purtăm noi cu aproapele, aşa Se va purta Dumnezeu cu noi."
(Sfântul Ioan Gură de Aur )
 
Păcatul indiferenţei

S-au întâlnit într-o după-amiază, pe uliţa unui sat, preotul din partea locului şi un ţăran din parohia sa. Cum 1-a văzut, părintele 1-a întrebat:
- Ieri dimineaţă am întâlnit doi săteni ce se certau dintr-o pricină oarecare şi am reuşit în cele din urmă să îi împac. Am văzut că tu ai trecut pe lângă ei fără să-ţi pese şi ţi-ai continuat liniştit drumul. Cum este posibil aşa ceva? Crezi ai făcut bine?
- Părinte, i-a răspuns omul, eu nu prea cred că este important ceea ce Dumnezeu este puternic şi dacă vrea să mă mântuiască mă va mântui, iar dacă nu să mă mântuiască, atunci aşa va fi, indiferent de ce-aş face eu.
- Vai, fiule, cum poţi să vorbeşti aşa?! - i-a răspuns cu blândeţe preotul. spune-mi, de unde vii tu acuma cu sapa în spinare?
- Păi, cum de unde, părinte? De la câmp. Muncesc acolo de azi de dimineaţă. La cât m-am străduit, sper din tot sufletul ca Dumnezeu să-mi dea o recoltă bună.
- Nu crezi că este la fel, fiule, şi cu viaţa şi cu păcatele tale? De ce te duci munceşti la câmp? Dacă Dumnezeu vrea să ai o recoltă bună, o să le găseşti de-a gat pe toate, dacă nu vrea, de ce te mai osteneşti? Ţi se pare firesc?
- Nu, părinte! Dacă nu muncesc, cum aş putea să am de-ale gurii?
- Aşa este, fiule, dacă munceşti cu drag, Dumnezeu îţi ajută şi obţii o recoltă bună. E, tot aşa, dacă trăieşti fără păcat, purtându-ţi şi ţie de grijă, dar şi celor din jurul tău, atunci Dumnezeu se îndură şi, chiar dacă ăi mai greşit în viaţă, îţi iartă iar la Judecată vei fi mântuit.
Aşa cum buruienile năpădesc o grădină neîngrijită, tot astfel păcatele pun stăpânire pe sufletul omului rău. După cum vei căuta tu ca aceia din jurul tău să aii linişte şi bucurie, să aibă credinţă şi speranţă în mântuire, tot astfel va căuta Dumnezeu ca şi tu să ai parte de toate acestea.
Să nu mai faci niciodată ca ieri! Dacă poţi să ajuţi pe cineva, chiar şi cu un si sau cu o vorbă bună, fă-o numaidecât, fiindcă trebuie să fim atenţi la tot ce în viaţă, căci lumea toată este grădina de care noi toţi trebuie să avem grijă.

"Numai cine îşi iubeşte aproapele, îl iubeşte pe Dumnezeu. " ( Sfânta Scriptură )
 
Răsplata bunătăţii

Un om, trecând pe o stradă, a văzut în faţa unei biserici un bătrân sărman, cerşetor, ce trăia din milostenia credincioşilor. De bătrân, s-a apropiat o fetiţă care i-a întins câţiva bănuţi. Impresionat de gestul ei, trecă¬torul a întrebat-o pe copilă:
- Spune-mi, de ce i-ai dat bătrânului bănuţii tăi?
- Ştiţi, domnule, tatăl meu a murit, iar mama, deşi munceşte mult, nu prea are bani, aşa că o ducem destul de greu. Dar aseară mama mi-a spus că, atunci când faci un bine, Dumnezeu te răsplăteşte negreşit. Aşa că azi, am luat bănuţii aceştia pe care eu i-am strâns şi i-am dat bătrânului din faţa bisericii. El are, cu siguranţă, mai multă nevoie de ei. Iar Dumnezeu, fiindcă am făcut un bine, se va îndura şi de mine.
Cucerit de bunătatea fetei, omul a întrebat-o ce îşi doreşte ea cel mai mult.
- O, a spus fata, aş vrea un cojocel, că vine iarna şi va fi foarte frig. Anul trecut am răcit rău de tot, fiindcă nu am umblat bine îmbrăcată, dar Dumnezeu mi-a ajutat şi m-a însănătoşit. Mama a vrut să-mi cumpere un cojocel, dar e tare scump şi nu se poate.
- E, uite că se poate, i-a mai spus omul. Vino cu mine!
Ajunşi în faţa unui magazin mare, ce se afla peste drum, omul i-a cumpărat fetei un cojocel călduros şi tare frumos. Fetiţa nu ştia cum să-i mai mulţumească străinului ce se îndurase de ea.
- Vezi, i-a mai spus omul, mama ta a avut dreptate. Dumnezeu totdeauna te răsplăteşte pentru binele făcut. Tu 1-ai ajutat pe bătrân, iar Domnul mi-a dat mie ocazia să te întâlnesc tocmai în acel ceas. Eu te-am ajutat acum pe tine, şi, fii sigură, Dumnezeu îmi va ajuta şi mie mai târziu, fiindcă atunci când ne ajutăm unii pe ceilalţi, şi Dumnezeu ne ajută pe noi.
Cu cât suntem mai buni şi avem mai multă grijă unul de altul, cu atât Dumnezeu ne vede credinţa şi ne fereşte de rele.

"Fiecare din noi e ajutat de celălalt în mod providenţial."
(Sfântul Marcu Ascetul )
 
Poarta Raiului

Demult, a trăit un prinţ tare-tare bogat, care era însă şi foarte zgârcit. Nu ar fi dat niciodată nimic. Doar că, într-o noapte, a visat că murise şi ajunsese la poarta raiului. Acolo, Sfântul Petru i-a spus:
- Vino cu mine să îţi arăt unde vei sta de acum încolo. Şi au mers ei ce-au mers prin grădinile acelea minunate, până când, la moment dat, au ajuns lângă un palat mare şi frumos.
- A, a strigat tânărul prinţ, aici voi sta?
- Nu, în nici un caz.
- Dar, cine va sta aici?
- Aici va locui, după ce va muri, grădinarul tău.
- Cum se poate, el care nu are nimic, care e sărac lipit pământului, cum să merite el ase ceva?
- E, nu are grădinarul tău avere pe pământ, fiindcă tot ce câştigă împarte mereu cu cei mai sărmani decât el. Pe pământ nu strânge nimic, fiindcă dăruieşte, dar aici, uite câte a strâns! Tot ce vezi aici este rodul bunătăţii lui.
- Bine, şi atunci eu unde o să stau? -a mai întrebat nemulţumit prinţul.
- Uite acolo, în cocioaba aceea!
- Cum, în şandramaua aia?! Păi acolo sunt doar nişte scânduri prăpădite care stau gata-gata să cadă ... cum să locuiesc în mizeria aia? E drept aşa ceva?
- Sigur că este drept - i-a răspuns Sfântul Petru! Ia gândeşte-te, ce ai dăruit tu' Nimic. Ce ai fi vrut să apară aici!? Dacă ai fi fost bun şi darnic cum este grădinarul tău, atunci ai fi avut şi tu asemenea palate, poate chiar mai mult, dar aşa... Tot ce vezi acolo este rodul zgârceniei tale ...
În clipa aceea, tânărul prinţ s-a trezit speriat din visul său. Din acea zi, s-a schimbat. Nu a mai adunat comori pe pământ, ci în cer. Nu a mai strâns bogăţii peste bogăţii, fiindcă la ce i-ar fi folosit mai târziu?
Cu tot ce a avut, i-a ajutat pe cei sărmani şi, în acest fel, a strâns o avere mult mai de preţ: recunoştinţa celor ajutaţi de el şi binele făcut. Aceasta era averea pe nimeni nu i-ar fi putut să i-o fure!
Înţelept ar fi ca şi noi toţi să procedăm aidoma prinţului din poveste, pentru adevărată este vorba care spune că "Nu rămânem decât ce ceea ce dăruim".

"Pe calea binelui mai repede oboseşti odihnindu-te, decât ostenindu-te."
(Sfântul Vasile cel Mare )
 
Adevărata comoară

Un tânăr era foarte supărat că nu are mai mulţi bani, că nu-şi poate cumpăra tot ce-şi dorea. Se plimba trist pe stradă, neştiind cum să iasă din această situaţie. Dar, cum mergea el aşa, s-a lovit deodată de cineva. Mare i-a fost mirarea să vadă că, din neatenţie, a dat peste un om sărman, fără vedere, încerca bie om să se ajute cu un baston şi să găsească drumul spre casă. Tânărul nostru 1-a ajutat conducându-1 de braţ.
Văzând cât sunt alţii de necăjiţi, tânărul nu s-a mai gândit, de atunci, decât la i lucru: cât de bogat este el. Nu avea bani pentru tot ce şi-ar fi dorit, dar avea come cea mai mare din lume, pe care banii nu o pot cumpăra: sănătatea cu tot ce izvor din ea - putere de muncă, bucurie şi voie bună.
Acum îşi dădea seama că sunt oameni care au rămas ologi în urma unor accidente. Dar picioarele sale îl puteau duce oriunde. Alţii au rămas orbi. El putea să va însă clipă de clipă, toate frumuseţile din jurul său. Există şi unii oameni care, păcate, sunt orbi şi ologi sufleteşte, pentru că sufletul lor s-a golit de bucurie, de speranţă şi dragoste. Aceştia sunt cu adevărat nefericiţi.
Cu cât vei fi mai binevoitor, cu atât sufletul tău va avea mai multă linişte. Ce| rău şi zgârcit nu dă niciodată nimic, nici măcar un pahar cu apă sau un sfat, chiar aceste lucruri nu 1-ar costa nimic. Un astfel de om mai este cu ceva de folos celorlalţi!
Dacă ne vom uita în jurul nostru vom vedea că nimic nu trăieşte doar pentru sine. Până şi un copac obişnuit, chiar dacă nu ne oferă fructe, ne dă cel puţin posibilitatea să ne odihnim un minut la umbra lui.

„Cel bun vede bunătatea peste tot; cel rău, nicăieri." (Proverb)
 
Nu Te Schimba

Am fost un nevrotic ani de zile. Anxios, depresiv, egoist. Toata lumea imi spunea sa ma schimb.
Desi ii detestam, eram de acord cu ei. Doream sa ma schimb, dar nu resuseam oricat de mult incercam.
Cel mai mult ma ranea faptul ca cel mai bun prieten al meu ma sfatuia acelasi lucru: Sa ma schimb.
De aceea, ma simteam neputincios.
Intr-o zi, mi-a spus:
- Nu te schimba, te iubesc asa cum esti.
Aceste cuvinte, au fost ca un balsam pe inima mea ranita..." Nu te schimba, nu te schimba, nu te schimba...te iubesc asa cum esti!"
In sfarsit m-am relaxat. Am devenit din nou viu. Si fara sa-mi dau seama m-am schimbat!
Astazi stiu, ca nu m-as fi putut schimba niciodata, daca nu as fi gasit pe cineva sa ma iubeasca asa cum eram, indiferent daca m-as fi schimbat sau nu.

Oare asa ma iubesti si Tu Doamne?
 
Greşeala

În timp ce mergea pe drum, un călător a văzut într-o grădină un pom frumos, de crengile căruia atârnau nişte mere mari şi roşii de-ţi lăsa gura apă. Văzând omul că nu-i nimeni prin preajmă, ce s-a gândit? Bine ar fi dacă ar gusta şi el câteva, aşa, de poftă!
Dar cum să facă? Până la pom trebuia să treacă de un gard înalt şi de o mare băltoacă. A stat el ce-a stat, s-a sucit, s-a învârtit, dar, nemaiavând răbdare, şi-a zis: "Fie ce-o fi!" şi a-nceput să se caţăre pe gard. Cu greu, a reuşit să ajungă în curte, dar supărat nevoie mare, fiindcă într-un ghimpe din gard îşi agăţase haina şi o rupsese. Acu, ce să mai facă!
Nu mai putea schimba nimic. Ba, mai mult, grăbindu-se, a uitat de băltoacaplină cu noroi şi s-a afundat în mâl.
Când, în sfârşit, a ajuns sub pomul cu pricina, a luat câteva mere, dar, uitându-se la el cum arată, şi-a spus:
- E drept că am obţinut eu ce-am vrut, dar a meritat oare? Haina mea cea bună e ruptă, încălţările şi pantalonii murdari ...
Cum stătea el aşa şi îşi plângea singur de milă, apare în curte stăpânul casei. Când 1-a văzut pe călător cum arată, i-a spus:
- Bine, omule, trebuia să te munceşti atâta pentru câteva mere? Uite ce-ai păţit! Ca să nu mai spun că nu înţeleg de ce-ai încercat să le iei pe furiş? Dacă băteai la mine în poartă şi mi-ai fi cerut câteva mere, eu ţi-aş fi dat cu drag. Acum, haide în casă să te speli şi să te odihneşti şi apoi îţi vei vedea de drum!
Tare bucuros şi mulţumit a fost călătorul, văzând bunătatea gazdei sale, dar, în acelaşi timp, şi-a promis sieşi că altădată nu va mai fi atât de nesăbuit.
în viaţă, nu este important doar să obţii, ci şi cum obţii! Sunt oameni care vor să aibă mai mult şi, atunci muncesc fără tihnă. Alţii însă fură, gândindu-se mereu cum să fugă de muncă şi să înşele. Aceştia, păcătoşii, singuri se înşală, fiindcă nu este totul să ai un lucru; contează şi cum 1-ai obţinut!

"În cele trecătoare, nu poţi deveni bogat decât sărăcind pe altul. În cele duhovniceşti, nu poţi deveni bogat decât îmbogăţind pe altul."
(Sfântul Ioan Gură de Aur)
 
Cele 7 minuni ale lumii

Niste liceeni din Chicago studiau Cele 7 Minuni ale Lumii. La sfarsitul lectiei, elevii au fost rugati sa enumere care considerau ei ca sunt cele 7 minuni ale lumii. Desi au fost unele neintelegeri, urmatoarea lista a primit cele mai multe voturi:
1. Marile piramide din Egipt
2. Taj Mahal din India
3. Marele Canion din Arizona
4. Canalul Panama
5. Cladirea EmpireState
6. Basilica St. Peter’s
7. Marele zid chinezesc
In timp ce strangea voturile, profesoara a observat ca o eleva, o fata tacuta, nu predase inca lucrarea. O intreba deci pe fata daca avea probleme in elaborarea listei. Fata raspunse: “Da, putin. Nu m-am putut decide pentru ca erau atat de multe.” Profesoara spuse: “Ei bine, spune-ne ce ai ales pana acum, si poate te putem ajuta.”
Fata ezita, apoi citi: “Eu cred ca Cele 7 Minuni ale Lumii sunt:
1. A atinge…
2. A gusta…
3. A vedea…
4. A auzi… (a ezitat putin apoi a adaugat…)
5. A simti…
6. A rade…
7. Si a iubi. ”
Clasa era atat de tacuta incat puteai auzi caderea unui ac.

Fie ca aceasta poveste sa serveasca drept o blanda amintire pentru noi toti ca lucrurile pe care le subestimam ca simple si obisnuite sunt ades cele mai minunate si nu trebuie sa calatorim undeva anume pentru a le trai.
 
Căldura focului

În timpul Sfintei Spovedanii, un tânăr 1-a întrebat pe duhovnicul său:
- Părinte, îmi simt sufletul greu de păcate. Cum pot să fiu iarăşi liniştit, când ştiu că am greşit?
- Fiule, omul nu trebuie să-şi piardă niciodată speranţa. Chiar dacă am păcătuit, Dumnezeu ne va ierta greşelile, dar cu o condiţie: să ne căim. Să ne căim cu sinceri¬tate, din suflet. O să-ţi dau un exemplu. Afară este iarnă grea, gerul este mare. Du-te şi adu-mi un ţurţure de gheaţă.
Când tânărul s-a întors ţinând bucata de gheaţa în mână, părintele a luat-o şi a aruncat-o în sobă, unde turturele a început imediat să se topească la căldura focului.
- Ai văzut gheaţa pe care ai luat-o de afară?! Era aşa de la începutul iernii şi tot aşa ar mai fi rămas, oricât ar fi stat în frig. Dar acum, că ai adus-o înăuntru, vezi. cum a început să se topească? Devine iarăşi apă curată şi folositoare. Cât era îngheţată nu era bună de nimic.
La fel este şi sufletul, atunci când îngheaţă de atâtea păcate. Dar dacă te căleşti sincer, căldura rugăciunii tale şi harul Domnului topesc tot ce-i rău şi-ţi aduc viaţă şi linişte în suflet.
- Priveşte pomii de afară, i-a mai spus părintele. Sunt îngheţaţi de ger, dar, la primăvară, soarele îi va încălzi şi iarăşi se vor trezi la viaţă.
La fel să ai şi tu răbdare şi încredere în bunătatea şi mila lui Dumnezeu şi să te căieşti din suflet, fiindcă aşa cum căldura focului topeşte gheaţa, la fel căinţa sinceră vindecă sufletul bolnav de păcate.

„Mărturisirea faptelor rele este începutul faptelor bune.” (Fericitul Augustin)
 
Omul ipocrit

După ce a muncit câteva ceasuri pe câmp, un ţăran s-a aşezat la umbra unui pom să se odihnească. Deodată, lângă el a venit în zbor o raţă sălbatică şi s-a oprit chiar alături, să ciugulească boabele căzute pe ogor.
Uşor, ţăranul şi-a scos căciula şi - zdup! - a prins pasărea.
- Ce noroc pe capul meu, şi-a zis. O să fac un foc de vreascuri şi o să prăjesc
raţa asta. Să vezi ce bună o să fie!
Dar în timp ce încerca să scoată pasărea de sub căciulă, aceasta se strecură repede pe lângă mâna omului şi, ridicându-se imediat în zbor, dusă a fost. Privind cu necaz după ea, ţăranul a mai zis:
- O, ce suflet bun am! Sper ca Dumnezeu să vadă cum m-am îndurat de pasărea aceasta, dându-i drumul, şi să mă răsplătească pentru binele pe care 1-am făcut!
Oare ce răsplată ar fi meritat un asemenea om? Cel ce încearcă să ascundă un păcat cu alt păcat, o minciună cu altă minciună, un rău cu alt rău, acela singur se păcăleşte. Aşa cum întunericul se alungă doar cu lumină, tot astfel răul nu poate fi alungat decât cu bine.

"Păcatul este nedreptate. Cine păcătuieşte fie se nedreptăţeşte pe sine, fie nedreptăţeşte pe altul." ( Sfântul Ioan Gură de Aur )
 
Dragostea călugărului

Pe un drum, un câine a sărit la un om şi a început să-1 latre. Omul însă a pus imediat mâna pe o piatră şi a aruncat după animal. Câinele s-a ferit imediat şi, ce să vezi?!, a sărit mai tare la om, gata-gata să-1 muşte. Speriat rău, omul a mai apucat doar să intre într-o curte şi să trântească poarta. Acum stătea acolo, în timp ce câinele urla de mama focului dincolo de gard.
Chiar în acel timp, a trecut pe stradă şi un călugăr. Văzându-1, câinele a sărit la părinte, lătrând şi arătându-şi colţii. Liniştit, călugărul a scos o bucată de pâine din traistă şi i-a întins-o căţelului. Imediat, acesta a încetat să latre, s-a apropiat uşor-uşor şi, dându-şi seama de bunătatea omului, a luat bucăţica de pâine chiar din mâna aces¬tuia şi a început să o mănânce de zor. Apoi s-a aşezat lângă călugăr, dând din coadă.
- Vezi, omule - i-a spus părintele celui din spatele gardului - bunătatea naşte tot¬deauna bunătate. Dacă tu ai fost rău cu câinele, cum ai fi vrut să fie el cu ţine. Hai, vino şi mângâie-1! ;
Să nu mai faci niciodată un rău, acolo unde poţi face bine. Şi crede-mă, oriunde şi oricând poţi face numai bine. De tine depinde! ;

"Dragostea este bucuria de a face altora bucurii. " ( Sfântul Ioan Gură de Aur )
 
Poveste pentru suflet

Era odata un rege care avea 4 neveste.
Cel mai mult o iubea pe cea de-a patra sotie, pe care o imbraca cu straie din cele mai scumpe si o trata cu cele mai fine delicatese. Ii dadea tot ce era mai bun.
De asemenea, o iubea si pe cea de-a treia sotie si ea era cea cu care se mandrea cel mai mult in fata regatelor vecine. Totusi, regele traia cu teama ca aceasta sotie il va lasa intr-o zi pentru un altul.
Regele o iubea si pe cea de-a doua sotie. Ea era confidenta lui si era intotdeauna draguta, intelegatoare si rabdatoare cu el. De cate ori regele avea o problema, putea avea incredere in ea ca il va ajuta sa treaca peste momentele grele.
Prima sotie a regelui era foarte loiala si isi adusese o mare contributie in mentinerea regatului. Totusi, regele nu o iubea pe prima sotie. Desi ea il iubea cu adevarat, el de abia o observa!
Intr-o zi, regele simti ca sfarsitul ii este aproape. Se gandi la viata lui plina si isi spuse: "Acum am 4 sotii cu mine, dar cand voi muri, voi fi singur."
O intreba pe cea de-a patra nevasta: "Te-am iubit cel mai mult, ti-am daruit cele mai frumose haine si ti-am aratat cea mai mare grija. Acum, eu am sa mor, vrei sa vii cu mine si sa-mi tii companie?"
"Nici vorba!" replica cea de-a patra sotie, si pleca fara un alt cuvant. Raspunsul ei strapunse inima regelui ca un cutit.
Regele o intreba si pe cea de-a treia sotie: "Te-am iubit toata viata mea. Acum ca mor, vrei sa vii cu mine si sa-mi tii companie?"
"Nu!" veni raspunsul celei de-a treia sotii. "Viata e prea buna! Cand vei muri, ma voi recasatori!" Inima regelui se stranse de durere.
Apoi o intreba si pe cea de-a doua sotie: "Intotdeauna am gasit la tine intelegere si ajutor si mereu ai fost acolo pentru mine. Cand voi muri, vrei sa vii cu mine si sa-mi tii companie?"
"Imi pare rau, nu te pot ajuta de data aceasta!" replica cea de-a doua sotie. "Te pot doar inmormanta si veni la mormantul tau." Regele fu devastat si de acest raspuns.
Apoi se auzi o voce: "Eu te voi urma oriunde vei merge!" Regele se uita imprejur si vazu ca cea care rostise aceste cuvinte era prima sotie. Era atat de slaba, pentru ca suferise mult din cauza foamei si a neglijarii sale.
Adanc indurerat, regele spuse: "Trebuia sa fi avut mult mai multa grija de tine cand am avut ocazia!"

In realitate, noi toti avem 4 sotii in viata noastra:
Cea de-a patra sotie este TRUPUL nostru. Indiferent cat timp si efort investim in a-l face sa arate bine, el ne va lasa cand murim.
Cea de-a treia sotie este AVEREA noastra. Cand murim, merge la altii.
Cea de-a doua sotie este FAMILIA SI PRIETENII. Indiferent cat de apropiati ne-au fost in timpul vietii, ei nu pot decat sa vina la mormantul nostru dupa ce nu mai suntem.
Prima sotie este SUFLETUL nostru. Adesea este neglijat in goana dupa averi, bunastare si putere. Totusi, SUFLETUL este singurul care ne va urma oriunde vom merge.

Deci, sa-l cultivam, sa-l facem puternic si sa-l bucuram acum, pentru ca este singura particica din noi care ne va urma si va fi cu noi pentru eternitate.
 
You must log in or register to reply here.
Back
Top