POVESTIRI CU TÂLC

[magda]

Povestea clopoteilor de vant


Se povesteste ca odata, demult, traia retras in muntii din China un maestru.
Era vesel tot timpul, le zambea tuturor celor care ii ieseau in cale. Unul dintre elevii lui, curios fiind sa afle cum de maestrul este tot timpul fericit, l-a intrebat intr-o zi:
- Maestre, de unde acest zambet continuu pe chipul tau?
- De la clopoteii de vant, raspunse maestrul.
- Cum asa?
- De fiecare data cand suna clopoteii de argint de la poarta mea, ma cuprinde o bucurie fara margini! Inseamna ca vine cineva… Si sosirea cuiva, fie si doar a vantului, ma umple de fiecare data de fericire…
Gandind ca ar avea in ei ceva magic, intr-o noapte elevul hotari sa fure clopoteii. Ii duse in casa lui, ii aseza la poarta si astepta ca miracolul sa se produca. Dar nu simti nimic cand acestia sunara… Ba mai mult, dupa o saptamana sunetul clopoteilor incepu sa il enerveze din cale afara!
Cand totul deveni insuportabil, cuprins de remuscari, se duse inapoi la maestrul sau sa-i inapoieze clopoteii. Isi ceru de nenumarate ori iertare, si cand fu sigur ca maesrul l-a iertat, ii puse intrebarea care il framanta:
- De ce la mine nu se intampla nimic atunci cand suna clopoteii? De ce nu apare bucuria pe care o vad la tine?
- Dragul meu, ii raspunse maestrul, unde ai asezat tu clopteii?
- La poarta casei mele, maestre!
- Ei, vezi? Trebuia sa-i asezi la poarta sufletului tau…

 

[Old DG]

FARA TITLU
Dumnezeu a creat măgarul şi i-a zis:
- Tu vei fi măgarul. Vei merge de la apus la răsărit cărând bagaje în spate. Nu vei avea inteligenţa prea mare, vei mânca iarbă şi vei trăi 50 ani.
Măgarul a răspuns:
- Voi fi un măgar, precum zici, dar în condiţiile astea nu vreau să trăiesc 50 ani. Dă-mi doar 20.
Dumnezeu i-a îndeplinit dorinţa. Apoi Dumnezeu a creat câinele şi acestuia i-a zis:
- Tu vei păzi casa omului. Vei fi cel mai bun prieten al său. Vei mânca resturile ce îţi sunt date şi vei trăi 30 ani. Vei fi un câine!
Câinele răspunde:
- Doamne, 30 ani sunt prea mulţi, dă-mi doar 15.
Dumnezeu i-a împlinit şi lui dorinţa. Dumnezeu a creat apoi maimuţa şi i-a zis aşa:
- Tu vei fi maimuţa. Vei sări din copac în copac şi vei face fel de fel de giumbuşlucuri. Vei fi amuzantă şi vei trăi 20 de ani.
Maimuţa răspunde:
- 20 de ani sunt prea mulţi. Dă-mi doar 10.
Dumnezeu îi implineşte dorinţa. În sfârşit, Dumnezeu crează omul:
- Tu vei fi omul, singura creatură raţională de pe Pământ. Îţi vei folosi inteligenţa pentru a domina animalele şi lumea. Vei trăi 20 ani.
Omul răspunde:
- Doamne, voi fi om, dar 20 de ani sunt prea puţini. Dă-mi, te rog, cei 30 de ani pe care i-a refuzat măgarul, cei 15 pe care câinele nu i-a dorit şi cei 10 pe care maimuţa nu i-a vrut.
Dumnezeu i-a îndeplinit dorinţa.
De atunci, omul trăieşte 20 de ani ca un om, apoi se căsătoreşte şi trăieşte 30 de ani ca un măgar muncind şi cărând poveri. Când copiii îi cresc, trăieşte încă 15 ani ca un câine, având grijă de casă şi mîncând ce prinde. Apoi, când este bătrân, ultimii 10 ani şi-i trăieşte ca o maimuţă, mergând pe la casele nepoţilor şi făcând giumbuşlucuri.

 

[Old DG]

Comori adunate

Într-un oraş, trăia odată un om tare zgârcit. Toată viaţa n-a făcut altceva decât să strângă şi să strângă tot mai multă avere. Niciodată nu i-a fost silă de cineva sărman. Nu dădea ceva de pomană, nici m ruptul capului. O singură dată, într-o duminică, trecând prin faţa unei biserici, i-a aruncat unui cerşetor doi bănuţi, în rest, toată viaţa lui nu a dat nimic. Când preotul îl întâlnea şi îl apostrofa, el răspundea mereu:
- Părinte, în lumea asta totul poate fi cumpărat. Cu siguranţă că şi în lumea cealaltă este la fel. Cu câte bogăţii am strâns eu, nu se poate să nu ajung în rai!
Oricâte sfaturi i-ar fi dat preotul, el nu vroia să asculte. Azi aşa, mâine aşa, până când, într-o noapte, a avut un vis îngrozitor. Se acea că murise şi ajunsese la poarta Raiului, când, la intrare, Sfanţul Petru 1-a întrebat:
- Bine, omule, ce-i cu tine aici?
- Sfinte Petre, aş vrea şi eu să intru în rai.
- Da' crezi tu că poţi?
- Sfinte Petre, dacă trebuie, eu plătesc. Am comori nenumărate ...
omule'
- Mai caută, mai caută, poate vei găsi totuşi ceva!
Şi într-adevăr, omul a găsit pe fundul unui buzunar doi bănuţi
- Aoleu, dar de ce n-am decât atât?! Pe Pământ aveam de mii de ori mai mulţi Aici de ce am ajuns doar cu doi bănuţi?
- E, omule, I-a răspuns Sfântul Petru, când ajungi aici ai doar ceea ce ai dăruit în viaţă. Acestea sunt comorile pe care fiecare le strânge în cer.
Cu ele poţi într-adevăr să intri în rai, dar crezi că doi bănuţi sunt de ajuns? În toată viaţa n-ai dăruit decât aceşti bani unui sărman om ce aştepta ajutorul tău în poarta unei biserici. Dacă în timpul vieţii ai fi strâns mai multe comori cereşti, poate ai fi intrat în Rai, dar aşa…
Tocmai în acea clipă omul nostru s-a trezit din vis, speriat de tot. Din acea zi nu a mai fost la fel. Din acea zi a căutat să adune comori doar în cer. Erau atâţia săraci ce avea nevoie de ajutorul său…!

„Bogaţii vor ajunge în cer, când îi vor introduce acolo săracii.”
(Fericitul Augustin”)

 

[Old DG]

Bogaţii şi săracii

Cu mult, cu sute de ani în urmă, a trăit un rege puternic şi înţelept într-o zi plimbându-se prin curtea palatului său, a auzit, dincolo de ziduri, pe cineva care plângea. A dat imediat poruncă să fie deschise porţile şi a ieşit să vadă ce se întâmplase. Nu-şi putea crede ochilor ... Dacă în palatul său toţi oamenii erau mulţumiţi şi aveau de toate, acum vedea însă că la porţi erau adunaţi nevoiaşi, ce întindeau mâna pentru o bucată de pâine. Chiar lângă zid, era un copil ce plângea. Când regele 1-a întrebat ce i s-a întâmplat, copilul i-a răspuns că părinţii săi sunt bolnavi şi el nu are bani nici de hrană şi nici de doctorii, în timpul acesta, în jurul regelui s-a strâns o mulţime de oameni nevoiaşi, unul mai amărât decât celălalt, fiecare încercând să-şi spună păsul. Mâniat de această situaţie pe care sfet¬nicii i-o ascunseseră, regele s-a întors în palat şi i-a chemat pe toţi bogătaşii la el. Când aceştia s-au adunat în sala tronului, le-a spus:
- Voi sunteţi cei mai bogaţi oameni din regatul meu. Aveţi atâta avere încât aţi putea să vă construiţi fiecare câte o casă numai din aur. Dar dacă v-aţi uita şi în jurul vostru, aţi vedea că sunt oameni care mor de foame, care o duc rău, fiindcă voi nu vă îngrijiţi de treburile cetăţii. Afară este plin de oameni ce vor să muncească pentru o pâine, dar voi îi refuzaţi. Doar de voi înşivă depinde ca aceşti oameni să o ducă mai bine. Puteţi să îi ajutaţi şi vă poruncesc să o faceţi!
După câteva zile, regele a văzut că nimic nu se schimbase. Chemându-i iarăşi la el pe cei mai bogaţi dintre supuşii săi, le-a spus:
- Văd că nu aveţi suflet! Cum de nu vă e milă de cei ce se luptă cu greutăţile, zi de zi?! Dacă nu o faceţi voi, atunci o s-o fac eu! Iată ce poruncesc: de azi înainte, pentru fiecare sărac mort de foame, în regatul meu, va fi omorât şi un bogătaş! De mâine, ne vom întâlni în fiecare seară şi, dacă aflu că, peste zi, un om a murit de foame la mine-n cetate, atunci sorţii vor decide care dintre voi va fi executat. Pentru că voi înşivă vă faceţi vinovaţi de moartea acelui om, căci 1-aţi fi putut ajuta, dar n-aţi făcut-o. Ne vedem mâine seară!
Se spune că, de a doua zi, nimeni nu a mai murit de foame în regatul acela!
"Nu invidia gloria celui păcătos,
căci nu ştii care va fi sfârşitul lui. (...)

„Judecata este rară milă pentru cel ce n-a făcut milă." (Sfânta Scriptură )

 

[Old DG]

Încredere

Un om călătorea pe un drum de ţară, împreună cu soţia sa. Obosiţi de atâta mers şi văzând că îi prinde noaptea pe drum, cei doi călători au vrut să tragă la un han. Dar hangiul, om rău, a refuzat să-i primească, spunându-le că nu mai are camere libere. Nevasta omului s-a arătat nemulţumită.
- Ei, lasă, femeie - a încercat să o liniştească omul - lasă, că ştie Dumnezeu ce e mai bine!
- Măi, omule - zise atunci femeia sa - da' ce poate fi bine când - uite! - nu avem unde sta peste noapte?!
în sfârşit, au plecat mai departe şi, spre bucuria lor, au întâlnit un ţăran, om sărac, dar bun la suflet. Văzând că i-a prins noaptea pe drum, ţăranul i-a primit cu drag în căsuţa lui.
Dar a doua zi dimineaţa, când au vrut să plece mai departe, ţăranul le-a dat o veste uluitoare celor doi călători: peste noapte, hanul fusese atacat de hoţi, care îi jefuiseră pe toţi călătorii.
- Vezi, i-a mai spus omul femeii - trebuie să avem încredere în felul în care Dumnezeu le rânduieşte pe toate. Ţii minte ce ţi-am spus aseară? "Lasă, ştie Dumnezeu ce e mai bine."

"Fără nici o îndoială că Dumnezeu rânduieşte faptele noastre
mai bine decât am putea-o face noi înşine. " (Sfântul Vasile cel Mare )

 

[Old DG]

CRESTINAREA

Cica era un ateu si se plimba prin padure. Mirandu-se el asa de frumusetile naturii de ce a putut sa faca evolutia, deodata un urs apare de nicaieri si incepu sa urle fioros la ateu vadit cu gandul de al manca.
Ateul speriat incepu sa fuga, si ursul bineinteles dupa el. Cand se uita ateul in spate sa vada daca mai e ursul, de fiecare data ingheta sangele in el. Ursul nu dadea nici un semn ca ar vrea sa se opreasca. Era din ce in ce mai aproape de ateu. Pana cand ateul intr-o ultima incercare se intoarse spre urs stiind ca nu mai are nici o sansa sa scape. Ursul se ridica in doua labe si cu ghearele pregatite vroia sa-i dea lovitura de gratie ateului.Ateul intr-un moment de disperare rostise : "Doamne te rog ajuta-ma."
Atunci timpul se orpi pur si simplu.Cipacii se oprira din fosnitul frumzelor, vietatile se orpira din drumul lor prin padure, si ursul ingheta parca cu gheara la numai catva centimetri de fata ateului. Ateul privi mirat si nu stia ce se intampla. O voce puternica se auzi:
- "Cujm iti permiti sa-mi ceri mie ajutorul dupa ce toata viata nu ai crezut in mine?!!!"
Ateul recunoscu ipocrizia in care se afla si raspunse si el
-"Asa e doamne. Nu am crezut in tine.Ar fi imposibil ca acum sa spun ca voi crede in tine si sa-ti cer sa ma scapi de urs.Dar daca pe mine nu ma poti transforma intr-un crestin te rog daca vrei macar pe urs sa-l faci crestin ."
Ateul smecher se gandea ca astefel va scapa pentru ca nici un crestin nu are voie sa ucida.Si ursul nu-l va ucide.
Dumnezeu raspunse :" Bine primesc dorinta ta.Asa sa fie cum spui tu.Ursul va deveni crestin."
Apoi timpul isi reveni la cursul normal.Ursul isi retrage ghearelele din apropierea ateului le impreuneaza pentru rugaciune si rosteste: "Multumesc doamne pentru masa aceasta imbelsugata."
Dupa care il mananca pe ateu.

 

[magda]

Alegerea corecta

Un soldat american, inainte de a pleca pe front, s-a dus la biblioteca si a cerut o carte. Era o carte de poezii. A citit cartea care a avut un impact foarte mare asupra sa. Dar ce l-a impresionat mai mult decat cartea erau comentariile pe care cineva le scrisese pe marginile paginilor. Cartea fusese donata bibliotecii de catre persoana care scrisese comentariile. Asa ca numele si adresa ei erau scrise pe carte.

Plecat pe front, a decis sa-i scrie acestei doamne. I-a spus cat de mult l-a impresionat cartea si ce impact au avut comentariile pe care ea le scrisese pe marginile cartii. Si ea i-a scris inapoi. Asa au inceput sa corespondeze si, cu cat isi scriau, relatia lor devenea din ce in ce mai puternica.

Intr-una din scrisori, el i-a scris si a rugat-o sa-i trimita o fotografie. Ea i-a spus ca daca se simte apropiat de ea si daca dragostea lui este adevarata, nu va conta cum arata. Asa ca nu i-a trimis nicio fotografie.

Cand s-a terminat razboiul si el s-a intors in SUA, si-au dat intalnire in New York , in Grand Central Station. Ca sa se recunoasca, ea l-a rugat sa tina cartea in mana, iar ea va avea un trandafir.

Asa ca in acea zi, intr-un loc imens, un soldat venit de pe front, cu o carte in mana cauta o femeie cu un trandafir in mana. Va dati seama ce asteptari avea? Era pe punctul de a-si gasi sufletul pereche, femeia pe care o iubea dar pe care nu o vazuse niciodata.

Asteptand, a vazut o fata superba, imbracata intr-o rochie verde, care-l privea atent. Ea s-a indreptat catre el si… era minunata. Era dincolo de orice imaginatie. Iar el s-a uitat si a vazut ca ea nu avea niciun trandafir. Langa el s-a oprit o doamna in varsta. Avea un trandafir in mana.

Va puteti imagina? Tanara superba si doamna care nu arata foarte bine, dar cu un trandafir in mana. Si nu era frumoasa, chiar destul de urat si imbatranita. Voi ce ati fi ales? Persoanei cu trandafirul ii stia sufletul de care se indragostise. Asa ca s-a indreptat spre doamna urata cu trandafirul, in timp ce tanara frumoasa s-a oprit la cativa pasi de el, l-a privit si l-a intrebat:

"- Vii cu mine soldat?"

Iar inima lui era sfasiata. Decizii. Alegeri. S-a gandit un minut. In timp ce tanara se indeparta de el, lucrurile corecte l-au determinat sa aleaga: si-a continut drumul catre persoana in varsta care tinea trandafirul in mana, s-a apropiat de ea si i-a zis:

"- Buna ziua", si a invitat-o la cina.

Iar aceasta i-a spus:

"- Fiule, nu stiu ce se intampla aici, dar tanara imbracata in verde care tocmai a trecut pe langa tine, m-a rugat sa tin in mana acest trandafir si mi-a spus ca, daca vei veni la mine, sa-ti spun ca te asteapta la restaurant."

 

[Old DG]

O primire meritată

Un ţăran, om bun la suflet, avea obiceiul să spună tuturor:
- Vedeţi cum e lumea asta? Cei mari au de toate şi sunt primiţi oriunde cu mare pompă, în timp ce pe noi, cei simpli, nimeni nu ne bagă în seamă. Cum de este posibil aşa ceva, cum de se poate una ca asta? Vom ajunge noi pe lumea cealaltă şi vom vedea cum o fi şi acolo ...
Azi aşa, mâine aşa, până când, omul nostru a visat într-o noapte ceva nemaipomenit: se făcea că murise şi ajunsese la Poarta Raiului. Acolo, ce să vezi, veselie multă, îngeri adunaţi să-1 întâmpine pe noul sosit, bucurie mare! Omului nu-i venea să-şi creadă ochilor. Atâtea pregătiri doar pentru el, un simplu creştin. Oricum, era fericit că urma să intre în rai, nici n-ar fi sperat şi la o asemenea pri¬mire. Dar, când să intre pe poarta aceea minunată, înconjurat de tot acel alai, un înger se apropie de ţăranul nostru şi îi spuse:
- Omule, nu poţi intra pe aici, du-te ceva mai încolo şi vei găsi o portiţă mai mică, păzită de un înger. Intră pe acolo şi, mai târziu, ne vom revedea în grădinile
minunate ale Raiului.
- Atunci pentru cine sunt toate aceste pregătiri? - a mai întrebat omul mirat.
- Ei, aşteptăm pe un boier care a murit odată cu tine şi care, din clipă în clipă, trebuie să ajungă aici. Pentru venirea lui este sărbătoare şi ne pregătim să-1 întâm¬pinăm cum se cuvine.
- Bine, îngerule, dar cum se poate una ca asta? Cât am trăit în lume, am văzut nedreptăţi multe, dar şi aici, cum de e cu putinţă? De ce el, fiindcă este boier, tre¬buie primit cu atâta fast? Contează că el are bogăţii şi eu nu?
- Omule, pentru a te mântui nu contează ce ai avut - fie că ai fost sărac, fie bogat- ci ceea ce ai făcut cu tot ce Dumnezeu ţi-a dăruit. Dacă ai fost sărac şi ai ştiut să împărţi şi celorlalţi din puţinul de care ai avut parte, te vei mântui negreşit. Dacă ai fost bogat, cu atât mai mult ai fi putut dărui cu drag celor mai necăjiţi decât tine. Fie că eşti sărac sau bogat, important este să rămâi om.
- Dar atunci, dacă şi eu şi boierul vom intra în rai, pentru ce este venirea lui
aşa o sărbătoare?
- Omule, creştini ca tine, vin aici în fiecare zi, cu miile şi sunt bine primiţi cu toţii. Dar un boier de când n-a mai ajuns şi aici, în rai...
Sărac sau bogat, oricine poate fi bun şi darnic, din atât cât are. Cel bogat cu atât mai mult ar trebui să dea milostenie. Şi fiecare din noi este bogat, în felul ; căci oricând putem găsi pe cineva mai sărman decât noi, pe care să îl ajutăm. vom fi egoişti şi zgârciţi, ce folos vom avea? Cine a văzut vreodată un om rău sau! zgârcit care să fie fericit?

"Eşti bogat? Foarte bine! Eşti zgârcit? Foarte rău! (...) Nu bogaţii vor fi osândiţi, ci cei ce slujesc bogăţiei." (Sfântul Ioan Gură de Aur)

 

[Old DG]

Tatăl nostru

Un om avea mai mulţi copii, dar era foarte supărat, fiindcă fiii săi se certau: ei, purtându-se cu răutate. Azi aşa, mâine aşa... într-un cuvânt, între flăcăi era mereu neînţelegere. Mure durere îi pricinuiau tatălui, care ar fi vrut să-i vadă trăind în pace şi înţelegere.
Vreţi să vă spun cine sunt fraţii aceştia atât de cruzi unii cu ceilalţi? Suntem noi, oamenii. Nu suntem noi toţi oamenii, fiii şi aceluiaşi tată, Dumnezeu? Ne înţelegem noi, unii cu ceilalţi? Ne iubim aproapele aşa cum ar trebui să o facem? Nu-1 doare pe Dumnezeu când vede că între oameni e atâta neînţelegere, minciuni, hoţii, războaie, păcate de tot felul? De ce ne-a făcut Dumnezeu? Ne-a făcut pentru a ne iubi unu pe alţii, pentru ca fiecare să poarte grija celuilalt. Şi pentru fiecare bun creştin, pentru fiecare om care trăieşte fără păcate, în dragoste şi înţelegere cu cei de alături, Dumnezeu se bucură, la fel curase bucură un tată pentru copiii lui.
Iubindu-ne unii pe alţii, căutând binele celorlalţi mai mult decât pe al nostru, devenim mai buni şi mai înţelepţi. Doar aşa ne apropiem, cu fiecare clipă, de Dumnezeu, de dragostea şi bunătatea Lui.

„Să vă iubiţi unii pe alţii, aşa cum v-am iubit Eu!" ( Sfânta Scriptură )

 

[Old DG]

Cuvânt de încheiere

"Domnilor, însărcinarea ce am primit-o este foarte uşoară. Acuzatul îşi recunoaşte vina, prin urmare e puţin de apărat la dânsul Totuşi, mă simt chemat să spun câteva cuvinte, înaintea mea şi a judecătorilor văd pusă Crucea; se află aici, în sala în care acuzatul va fi condamnat, îmi pun, însă, întrebarea de ce nu se găseşte Sfânta Cruce şi în şcoli, în fiecare sală de învăţământ, oriunde se află şi învaţă copiii. De ce condamnatul vede crucea abia astăzi, aici, în sala de judecată, când este prea târziu? Dacă i s-ar fi arătat încă de pe băncile şcolii, sunt sigur că astăzi acest tânăr nu ar mai fi aici, în pos¬tura de criminal.
Domnilor, Dumneavoastră sunteţi adevăraţii vinovaţi! Pe voi vă acuz! Prin Dumneavoastră se seamănă în popor necredinţa. Condamnaţi pe clientul meu, căci aceasta este meseria Dumnea¬voastră. Eu însă vă acuz pe voi, căci aceasta este datoria mea!"

Extras din pledoaria avocatului unui tânăr de 18 ani acuzat de crimă în 1910

 

[Old DG]

Lucruri de-ale Mamei...

O scurta istorieta povesteste ca Sf. Petru, foarte preocupat cand a observat prezenta catorva suflete ce nu-si aducea aminte sa le fi lasat sa treaca in cer, s-a pus sa cerceteze pana cand afla locul pe unde intrau.
S-a dus atunci la Iisus si i-a spus:
- Doamne, vazand ca sunt aici cateva suflete carora nu-mi amintesc sa le fi deschis poarta pentru a intra sa se bucure de eterna fericire, am facut cateva investigatii si am aflat o spartura prin care intra. As vrea sa vezi.
Accepta Isus sa-l insoteasca si vazu ca din acel loc cobora catre pamant un imens Brau (Rozariu), pe unde constant urcau multe suflete. Alarmat ii spuse Sf.Petru:
- Cred Doamne ca ar trebui sa inchidem acesta intrare de ..

- Nu, nu, raspunse Iisus, lasa-l asa, ... astea sunt lucruri de ale Mamei...

 

[Old DG]

FARA TITLU

Un ateu a cazut de pe o stanca. In timp ce cadea, el, s-a prins de o mica radacinuta. A ramas astfel atarnat intre cer si prapastia de sub el, stiind ca nu va mai rezista multa vreme.
Atunci, i-a venit o idee.
- Dumnezeule! a strigat cat il tinea gura.
Tacere! Nu i-a raspuns nimeni.
- Dumnezeule!, a strigat din nou. Daca existi, salveaza-ma, si iti promit ca voi crede in Tine si ca ii voi invata si pe altii sa creada.
Din nou tacere! Subit, s-a auzit o Voce ca de tunet, care l-a facut aproape sa dea drumul la radacina de care se tinea:
- Asa spun toti cand se afla la greu!
- Nu, Doamne, nu! a strigat el, cu ceva mai multa speranta. Eu nu sunt la fel ca altii. Nu vezi, am inceput deja sa cred, acum, cand ti-am auzit si vocea. Nu mai trebuie decat sa ma salvezi si voi proclama pretutindeni numele Tau, pana la capatul pamantului.
- Foarte bine, a raspuns Vocea. Te voi salva. Da drumul la radacina aceea.
- Sa dau drumul la radacina?, a strigat omul, nevenindu-i sa-si creada urechilor. Ma crezi nebun?

Se spune ca atunci cand Moise a izbit cu bastonul in Marea Rosie, miracolul mult asteptat nu s-a produs.
Abia cand primii oameni s-au aruncat in apele marii, acestea s-au dat la o parte, creand o cale, prin care evreii au putut trece.

 

[Old DG]

Haina de lumina

Era odata un pescar sarman pe nume Hakyu Ryu, care prindea foarte putin peste si abia reusea sa supravietuiasca. Traia singur, nefiind destul de avut ca sa-si ia o sotie, intr-o coliba amarita, aflata linga o frumoasa padure de pini, la poalele muntelui Fuji-yama, al carui pisc este acoperit de zapezi vesnice. In fata usii sale, se intindea o plaja lunga din nisip alb, si pescarul nostru contempla, pina la orizont, albastrul stralucitor al Oceanului Pacific. Hakyu era incintat de acel peisaj fermecator si visa deseori cu ochii la el. Asta il ajuta sa traiasca.
Intr-o dimineata de primavara, pe cind trecea prin padurea de pini, a zarit o haina splendida agatata de o creanga; era facuta din pene usoare argintate si aurite, iar pinza parea tesuta din lumina. Hakyu a ramas naucit. A ezitat, aruncind o privire in jur. Era singur. A luat haina, a dus-o in coliba si a ascuns-o sub o gramada de lemne.
Seara, pe rogojina sa, inainte de a fi cuprins de somn, a calculat cit ar fi putut cistiga de pe urma hainei. "Ma voi duce miine la tirg, voi vinde aceasta haina cu un pret bun, voi cumpara plase noi si solide, poate si o barca, si asa voi prinde peste, voi deveni un om bogat si imi voi lua o sotie…" Si a adormit cu aceste ginduri.
In timpul noptii, a avut un vis. O fata foarte frumoasa i-a aparut inainte si i-a spus:
-Sunt un inger si am venit din cer ca sa vizitez lumea. Dar mi-ai luat haina si nu ma pot intoarce in cer fara vesmintul meu. Te implor sa-mi dai haina inapoi!
Hakyu a interupt-o:
-Nu inteleg ce spui, nu ti-am furat haina, pe care n-am vazut-o niciodata! Dar pentru ca te afli in casa mea la acest ceas din noapte, vino sa dormi alaturi de mine.
Si cuprins de o dorinta brusca, a cuprins-o in brate si a vrut sa o sarute.Atunci s-a trezit. Visul i-a lasat un gust amar in gura si i-a fost rusine. "Cum, si-a zis el, fur o haina splendida, o mint pe fata careia ii apartine si vreau sa o constring sa se culce cu mine!" Si-a amintit de un batrin maestru zen, a carui invatatura o urmase in tinerete. "Nu vei avea parte nici de pace si nici de fericire daca nu practici dreptatea,daca te departezi de adevar, daca nu simti compasiune." Hakyu a luat atunci hotarirea sa o caute peste tot pe fata si sa nu aiba odihna pina cind nu-i va inapoia haina de lumina.
A doua zi, foarte devreme, s-a dus pe plaja,dar a scrutat zadarnic orizontul. S-a apropiat de padurea de pini si acolo, sub un copac, a zarit-o pe fata din vis plingind. I-a inapoiat imediat haina. Ea i-a multumit cu multa bucurie. Dupa ce si-a imbracat vesmintul de lumina, s-a transformat si a devenit un inger, care s-a ridicat incetisor spre cer, dansind cu multa gratie. Era un spectacol extraordinar, unul dintre cele mai frumoase pe care ti le poti imagina. Hakyu l-a vazut primul si a cazut in extaz. S-a intors in coliba. In zilele urmatoare,a prins atita peste cit incapea in plasele sale. S-a insurat si a avut multi copii, si toti au trait fericiti pina la adinci batrineti.

 

[Old DG]

Un calugar instruit l-a abordat pe Hui Neng, al Saselea Patriarh al Scolii de meditatie (Ch'an).
Calugarul: Explicati-mi rogu-va aceste scripturi.
Hui Neng: Regret, dar sînt analfabet. Cititi-mi scripturile ca sa le înteleg.
Calugarul: Cum puteti întelege scripturile daca nu stiti sa cititi?
Hui Neng: Adevarul si cuvintele sînt doua lucruri diferite. Cuvintele pot fi comparate cu un deget. Putem arata luna cu degetul dar degetul nu este luna. A privi luna înseamna a privi dincolo de deget. Cuvintele sînt ca un deget îndreptat spre adevar. În general, noi nu vedem decât degetul. Adevarul se gaseste dincolo de deget."
________________________________________________________________________________

Maestrul le-a propus discipolilor o ghicitoare:
- Ce au in comun artistul si muzicianul cu misticul?
Cand toti au ridicat din umeri, el a raspuns:
- Intelegerea faptului, ca adevaratul discurs, nu poate fi rostit de limba...

 

[Old DG]

PRIVIREA LUI IISUS

In Evanghelia dupa Luca scrie:
Dar Petru a spus: „Omule, nu stiu despre ce vorbesti”. In acel moment, chiar in timp ce vorbea, un cocos a cotcodacit, iar Domnul s-a intors si a privit drept spre Petru… iar Petru a iesit afara si a plans.
M-am inteles intotdeauna bine cu Domnul. Conversez tot timpul cu el, ii multumesc, ii implor adevarul.
Dar am avut intotdeauna sentimentul ca doreste sa-l privesc in fata… Iar eu nu pot. Chiar si cand ii vorbesc, ma uit in alta parte atunci cand simt ca el ma priveste direct. Ma tem de fiecare data ca voi descoperi o acuzatie nerostita in ochii sai, pentru vreun pacat nemarturisit. Sau poate vreo cerere: poate ca asteapta ceva de la mine.
Intr-o zi, mi-am adunat tot curajul si l-am privit in ochi! Nu exista nici o acuzatie, nici o cerere. Singurul mesaj pe care il puteai citi in ochii lui era: „Te iubesc”.
La fel ca si Petru, am iesit afara si am plans.

Anthony de Mello, Cântecul pasarii

 

[Old DG]

Domnul Dogood
Domnul Dogood( fa bine, in traducere) astepta cu nerabdare in timp ce ingerii cerului ii examinau dosarul. In sfarsit Ingerul Sef a spus:
- Dar, e de-a dreptul fabulos! E ceva ce n-am mai intalnit! In toata viata ta, nu ai comis nici un singur pacat, cat de mic! Nici macar unul singur, intr-o viata de om... Nu ai facut decat fapte de caritate. Nici nu stiu in ce categorie te-as putea incadra. In cea a ingerilor, nu pot, caci nu esti un inger. Nici in cea a oamenilor nu pot, caci nu ai dat dovada de nici o slabiciune. Cel mai bine, ar fi sa te trimitem inapoi pe pamant, ca sa comiti macar un pacat- si sa revii astfel, ca o fiinta umana adevarata!
................................................................................

Bietul domn Dogood, cel fara de pacat...s-a trezit din nou la coltul strazii din orasul sau, nefericit si uimit la culme...si hotarat sa faca macar un pas gresit, pe langa calea cea dreapta si stramta pe care a urmat-o intotdeauna. Au trecut o ora, doua, trei...si bietul domn Dogood continua sa stea in coltul strazii nestiind ce sa faca. De aceea, cand o femeie solida i-a facut cu ochiul, el i-a raspuns fericit. Femeia, nu era deloc tanara, nici prea frumoasa...dar era pasaportul lui spre Cer, sa asa s-a dus sa-si petreaca noaptea cu ea. Cand s-au ivit zorile, domnul Dogood si-a privit ceasul. Trebuia sa se grabeasca caci mai avea, doar o jumatate de ora, pana la reprimirea sa in Cer. pe cand isi punea hainele a inghetat subit, caci femeia i-a spus:
-Vai domnule Dogood, nici nu-ti dai seama ce fapta de caritate ai facut in noaptea aceasta!

 

[Old DG]

Era odata un barbat care sedea la marginea unei oaze la intrarea unei cetati din Orientul Mijlociu.

Un tânar se apropie într-o buna zi si îl întreba:
- Nu am mai fost niciodata pe aici. Cum sunt locuitorii acestei cetati?

Batrânul îi raspunse intai, printr-o întrebare:
- Cum erau locuitorii cetatii de unde vii?
- Egoisti si rai. De aceea ma bucur ca am putut pleca de acolo.
- Asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batrânul.

Putin dupa aceea, un alt tânar se apropie de omul nostru si îi puse aceeasi întrebare:
- Abia am sosit în acest tinut. Cum sunt locuitorii acestei cetati?

Omul nostru incepu prin a-i raspunde cu aceeasi întrebare:
- Cum erau locuitorii cetatii de unde vii?
- Erau buni, marinimosi, primitori, cinstiti. Aveam multi prieteni acolo si cu greu i-am parasit.
- Asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batrânul.

Un negutator care îsi aducea pe acolo camilele la adapat auzise aceste convorbiri si pe când cel de-al doilea tânâr se îndeparta, se întoarse spre batrân si îi zise cu repros:
- Cum poti sa dai doua raspunsuri cu totul diferite la una si aceeasi întrebare pe care ti-o adreseaza doua persoane?
- Fiule, fiecare poarta lumea sa în propria-i inima. Acela care nu a gasit nimic bun în trecut nu va gasi nici aici nimic bun. Dimpotriva, acela care a avut si în alt oras prieteni va gasi si aici tovarasi credinciosi si de încredere. Pentru ca, vezi tu, oamenii nu sunt altceva decât ceea ce stim noi gasi în ei.

 

[Old DG]

Avva Isaac Tebanul, s-a dus odata la chinovie, a vazut un frate gresind...si l-a osandit. Cand a plecat in pustie, un inger al Domnului a venit la el, s-a pus in fata usii de la chilie si cand acesta s-a intors, i-a zis: " Nu te las sa intri!". Batranul intreaba atunci: " Ce inseamna aceasta?" Ingerul a zis: " Dumnezeu m-a trimis sa te intreb: Unde-mi poruncesti sa-l arunc pe fratele acesta pe care l-ai osandit?" Batranul a inteles, si s-a pocait pe data si a zis: " Am gresit, iarta-ma!" Ingerul i-a zis: " Ridica-te! Dumnezeu te-a iertat. Dar...pazeste-te de acum sa mai judeci pe cineva, inainte de a-l judeca Dumnezeu."

 

[Old DG]

Povestea stancii

Un om dormea in coliba lui, cand dintr-odata, intr-o noapte, camera s-a umplut de Lumina si I-a aparut Dumnezeu.
Domnul i-a cerut sa faca o munca pentru el si i-a aratat o stanca mare din fata colibei.
I-a explicat ca va trebui sa impinga piatra zilnic, cu toate puterile sale, ceea ce omul a si facut.
Multi ani a muncit din greu, de la rasaritul la apusul soarelui, impingea din toate puterile, cu umerii proptiti pe suprafata masiva si rece a stancii de neclinitit.
In fiecare noapte barbatul se intorcea trist si istovit in coliba lui, simtind ca intreaga zi a irosit-o degeaba.
Tocmai cand barbatul era mai descurajat,adversarul (Satana) a decis sa-si faca aparitia in gandurile plicitisite ale acestuia :
- De atata timp impingi piatra si ea nici nu se clinteste.
Asa incat omul a ramas cu impresia ca sarcina lui este imposibil de realizat si ca toata munca lui va fi un esec.
Aceste idei l-au deprimat si descurajat pe barbat.
Adversarul i-a spus:
- De ce te distrugi singur pentru asta? Petrece-ti timpul facand doar un efort minim si te vei simti mai bine.
Barbatul ostenit tocmai asa isi propusese sa faca, dar inainte de asta a decis sa se roage si sa-si spuna pasul lui Domnului.
- Doamne, a spus, am muncit mult si greu pentru Tine, adunandu-mi toate puterile sa fac ce mi-ai cerut. Acuma, dupa atata timp, nu am reusit sa misc piatra nici cu jumatate de milimetru. Cu ce am gresit? De ce am esuat?
Domnul i-a raspuns intelegator:
- Prietene, cand ti-am cerut sa-mi slujesti si tu ai acceptat, ti-am spus ca sarcina ta era sa impingi cu toate puterile in stanca, ceea ce ai si facut.
Niciodata nu am spus ca astept ca tu sa o misti. Sarcina ta era doar sa impingi.
Si acum vii la Mine obosit spunand ca ai esuat. Dar chiar asta e realitatea ? Priveste la tine!
Bratele iti sunt puternice si musculoase, spatele e vanjos si bronzat, mainile iti sunt batatorite de atata apasare, picioarele ti-au devenit solide si puternice.
Te-ai dezvoltat mult si capacitatile tale sunt peste ce te-ai fi putut astepta sa ai.
Adevarat, nu ai miscat stanca. Dar vocatia ta a fost sa ma asculti si sa impingi, ca sa-ti pui la incercare credinta si increderea in intelepciunea Mea.
Ceea ce ai si facut. Acum Eu, prietene, voi muta stanca.
Cateodata, cand auzim cuvantul lui Dumnezeu, avem tendinta sa ne folosim gandirea pentru a descifra ce vrea El, cand, de obicei, El nu ne cere decat simpla ascultare si incredere in El.
Cu toate ca noi credem ca prin credinta mutam muntii, de fapt tot Dumnezeu este cel care ii muta din loc.

Dumnezeu nu ne cere minuni. Acelea le face El.- Arsenie Boca

 

[Old DG]

Un discipol a venit calare pe camila sa la cortul maestrului sufit. Aici a descalecat si a intrat direct in cort, si-a inclinat superficial capul si a spus:
- Credinta mea in Dumnezeu este atat de mare incat mi-am lasat camila afara, fara sa o leg, convins ca Dumnezeu ii protejeaza pe cei care-L iubesc sincer.
- Du-te si leaga-ti camila, omule! l-a repezit Maestrul. Nimeni nu are dreptul sa-L plictiseasca pe Dumnezeu asteptand ca El sa faca ceea ce ar putea face el insusi , fara nici un efort.