• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

Sanatate,nutritie si corpul uman

Status
Not open for further replies.
Zahărul în exces vă poate îmbătrâni cu câţiva ani



Obezitatea, diabetul, bolile de inimă şi apariţia ridurilor sunt câteva dintre efectele consumului exagerat de zahăr.
Dacă vreți tinerețe fără bătrânețe, alegeți fructele în locul dulciurilor procesate

Un studiu recent al cercetătorilor olandezi de la Universitatea din Leiden a demonstrat că dulciurile consumate în exces pot afecta aspectul general al pielii, favorizând apariţia ridurilor.

La teste au participat 600 de persoane cu vârste între 50 şi 70 de ani, iar fotografiile lor au fost ulterior evaluate.

Persoanele cu glicemia ridicată au fost percepute ca fiind mult mai în vârstă decât în realitate.

Chiar şi o creştere a nivelului de zahăr din sânge cu o unitate poate îmbătrâni un om cu jumătate de an.

"Nu are rost să cheltui bani pe creme scumpe şi să continui să mânânci dulciuri", a spus unul din autorii studiului, care a explicat că, deşi cremele sunt bune pentru hidratare, este important ca regenerarea celulor să fie stimulată din interior.

Zahărul împiedică acest proces şi "mănâncă" din rezerva de colagen a pielii, ceea ce duce la pierderea elasticităţii şi la apariţia ridurilor.

De ce e mai bun zahărul din fructe decât cel din cafea

Statisticile arată că zahărul în exces ucide anual peste 35 de milioane de oameni. Consumat în cantităţi mari, provoacă hiperactivitate, anxietate şi afectează capacitatea de concentrare.

"Noi recomandăm ca aportul de zahăr, sub diversele lui forme, să nu depăşească 10% din necesarul caloric, adică 200 de calorii. Când este inclus în alimente, absorbţia e mai lentă, de aceea recomandăm să nu fie consumat în stare pură", explică specialistul în diabet şi nutriţie, Eduard Adamescu.



http://www.evz.ro
 
si tot pe tema asta, iata un exemplu concret al unei femei care a renuntat la zahar si arata mai tanara cu 20 de ani. O metoda cat se poate de ieftina, nu?

Efectul surprinzator al renuntarii la zahar


Britanica Wendy Powell, in varsta de 40 de ani, arata de 20. Secretul? Eliminarea zaharului din alimentatie.

Femeia, mama a doi copii, spune ca s-a obisnuit deja ca atunci cand se intalneste cu persoane care nu le-a mai vazut de mult timp sa i se spuna: "arati mai bine ca la 20 de ani". Si acestea nu sunt complimente gratuite. Realitatea este ca arata mult mai tanara decat ar trebui, conform varstei din buletin, aflam din Daily Mail.

In cazul ei, secretul nu consta in operatii estetice costisitoare, tratamente de intinerire, botox si diete drastice. Intinerirea este efectul renuntarii la consumul de zahar.

Wendy Powell spune ca a renuntat la dulciuri in urma cu 11 ani, intr-o perioada in care se pregatea pentru meseria de antrenor personal. A observat atunci ca se simte mai bine, iar pielea ii devenise mai neteda si mai catifelata. Motivata de aceste constatari, nu a mai consumat niciodata zahar, iar aceasta masura s-a dovedit mai buna decat orice crema anti-imbatranire. Felul in care arata si se simte astazi a meritat din plin renuntarea la zahar.

Stiinta vine in sprijinul constatarilor facute de britanica

Un studiu facut in Olanda si Marea Britanie a demonstrat ca exista o legatura directa intre cantitatea de zahar din sange si felul in care arata o persoana. Au fost incluse in studiu peste 600 de persoane, barbati si femei cu varste cuprinse intre 50 si 60 de ani. Acestora li s-a masurat nivelul zaharului din sange, apoi fotografiile au fost aratate unei comisii formate din 60 de evaluatori.

S-a constatat ca cei care aveau o cantitate mai mare de zahar in sange aratau mai in varsta decai cei care aveau o cantitate mai mica. S-a concluzionat ca pentru fiecare crestere de 1 mm/litru, varsta perceputa e mai mare cu 5 luni. Au fost luati in considerare si alti factori, cum ar fi fumatul, si chiar si in aceste conditii efectele au fost clare: zaharul imbatraneste.

Cum actioneaza zaharul? Expertii spun ca zaharul din organism se ataseaza de o proteina, creand molecule daunatoare, care reduc eficacitatea elastinei si a colagenului. Acestea sunt responsabile de aspectul tineresc al pielii.

Dermatologul Aamer Khan spune ca: "degeaba se cheltuieste o avere pe produse cosmetice daca aceasta cantitate de zahar din alimentatie este mare". Se pare ca zaharul reprezinta un dezastru pentru fata, insa raul nu se opreste aici.

Cercetatorii de la Universitatea din California spun ca zaharul este responsabil de 35 de milioane de decese pe an in intrega lume.


http://www.ziare.com/viata-sanatoasa/imbatranire/efectul-surprinzator-al-renuntarii-la-zahar-1160273
 
Nu-i rau ,dar trebuie sa poti " renunta la cele doua gusturi care dau savoare mancarii ,iata zece metode prin care mancarea nu isi pierde gustul, ci devine mai interesanta, odata cu renuntarea la o parte din cantitatea de sare sau zahar.

1. Eliminaţi sarea din conservele de legume, ton sau pui. Dacă acestea sunt deschise şi conţinutul lor este aşezat sub jet de apă, cantitatea de sodiu din ele se va diminua cu 40%.

2. Adăugaţi condimente în timp ce gătiţi. De exemplu, prăjiţi legumele în câteva linguri de ulei, suc de lămâie, puţină sare şi un praf de piper. Prăjţi-le 15-20 de minute, timp în care amestecaţi.

3. Dacă puneţi puţin cimbru uscat în omletă, nu veţi mai simţi nevoia să adăugaţi sare atunci când o mâncaţi, ea fiind deja destul de aromată.

4. Reduceţi condimentele din taco. În cazul cutiilor de semipreparate de taco, puneţi doar jumătate din condimentele din cutie şi completaţi cu pudră de chili, pudră de ceapă şi chimion.

5. Folosiţi sos de spaghete mai puţin sărat. Luaţi două borcane cu sos de spaghete, unul cu cantitatea de sare cu care sunteţi obişnuiţi, altul, mai puţin sărat. Faceţi un amestec din cele două, reducând în timp cantitatea de sos sărat.

6. Îndulciţi-vă micul dejun adăugând fructe uscate în cerealele pe care le mâncaţi.

7. Pentru gofre, înlocuiţi siropul cu un sos din zmeură proaspătă. Pentru sosul de zmeură aveţi nevoie de o cană cu fructe şi o linguriţă de scorţişoară. Zmeura şi scorţişoara se fierb până când se îngroaşă.

8. Pentru a face orezul mai aromat, puteţi adăuga un baton de scorţişoară, un praf de cardamon sau un vârf de praf de ghimbir în apă, înainte ca aceasta să fiarbă.

9. La reţetele pentru desert, înlocuiţi jumătate din cantitatea de zahăr necesară cu piure de fructe. Piureul poate fi făcut în casă sau se poate folosi piure de fructe pentru bebeluşi, din comerţ.

10. Legumele pot avea arome inedite, dulci, dacă sunt combinate cu un condiment potrivit. Astfel, morcovii pot fi gătiţi cu ghimbir, piureul de cartofi dulci, cu scorţişoară şi spanacul, cu un praf de nucşoară.


http://www.mediafax.ro
 
Nu ma mira deloc rezultatele acestui program. La prima vedere nu pare o problema asa grava, dar in timp poate aduce alte cele.

Jumătate dintre români ar putea avea probleme cu auzul. CAUZELE: infecţiile şi muzica dată tare


Rezultatele unui program de testare gratuită a auzului ridică probleme importante în ceea ce prioveşte stilul de viaţă al românilor şi cât de multă atenţia acordă riscului de a surzi. Mai exact, în urma unei testări făcute pe mai bine de 2.300 de persoane a rezultat că jumătate au probleme cu auzul.
Problemele de auz pot fi vindecate cu tehnici moderne

Lansată la începutul lunii martie, campania naţională de testare gratuită a auzului iniţiată de Centrul Medical Audio-Optica, în parteneriat cu Fundaţia "Europa, ţara mea", a avut scopul de a informa publicul cu privire la problemele de auz, dar şi de a preveni diagnosticarea târzie a acestor deficienţe. Testările gratuite au avut loc în Bucureşti, Braşov, Buzău, Bacău, Iaşi, Craiova, Deva, Cluj, Slatina şi Ploieşti.

Numarul total de persoane testate gratuit in perioada 1-30 martie a fost de 2.352, din care 1.105 au fost diagnosticate cu deficiente de auz.

O mare parte din persoanele care au beneficiat de aceasta testare au fost surprinse sa afle ca au o problema de auz.

Aproape jumătate dintre cei testaţi au fost diagnosticaţi cu diferite forme de pierdere de auz. Muzica atare, infecţiile, rănile la nivelul urechii, dar şi înaintarea în vârstă îşi pun amprenta asupra auzului, iar controlele periodice sunt extrem de utile.

"Studiile arată că pierderile de auz netratate afectează viaţa de zi cu zi. Persoanele în cauză se plâng că se simt singure şi observă o scădere considerabilă a calitaţii vieţii", spun specialiştii.

Citiţi mai mult: Jumătate dintre români ar putea avea probleme cu auzul. CAUZELE: infecţiile şi muzica dată tare - Sănătate > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/tot...ul-ce-este-de-facut-975604.html#ixzz1rQTkdIEb
EVZ.ro
 
Era de asteptat sa se intample asta, tot mai multa lume e cu castile in ureche si de multe ori cand treci pe langa unii auzi ce muzica asculta.
 
Ia, care aveti probleme cu memoria, bagati o geana pe-aici. Hai, stiu ca suteti multi, ma includ si io aici. :D

Cauzele pierderilor de memorie, Ce spune medicul


Pierderile de memorie sau amneziile reprezinta un grad anormal de uitare a diverselor evenimente din trecutul apropiat sau indepartat. Ele apar fie brusc, fie gradat si pot fi temporare sau permanente.

Desi acestea sunt normale odata cu imbatranirea, trecerea anilor nu are de ce sa fie insotita de o amnezie puternica decat in cazul in care aceasta este provocata de alte afectiuni asociate varstei, dupa cum explica dr. Bogdan Macadon pentru Ziare.com.

In ceea ce priveste cauzele pierderilor de memorie, acestea pot fi multiple, de la probleme psihologice, traume, medicamente, droguri, alcool in exces sau infectii puternice in interiorul organismului.

- alcoolismul este o boala care provoaca numeroase probleme, de la afectiuni ale ficatului, pana la depresii, stari de nervozitate sporita, anxietate, dar si amnezii, de scurta sau de mai lunga durata.

- boala Alzheimer este o cauza comuna a dementei, simptomele sale incluzand si pierderile de memorie, fapt pentru care pacientii in stadiu avansat necesita ingrijire permanenta, caci nu mai reusesc sa duca la bun sfarsit activitatile zilnice, normale si uita chiar si lucrurile de baza, asa ca devin un pericol pentru ei insisi;

- tumorile cerebrale pot fi situate in zone ale creierului unde pot sa afecteze memoria, aceasta revenind cu o eventuala operatie de extirpare a celulelor canceroase, in cazul in care aceasta procedura este posibila;

- depresia chinuie mintea si corpul, persoana in cauza nu mai poate dormi, nu se mai odihneste cum trebuie, nu mai are grija de organism, aparand astfel stari de confuzie si uitare;

- abuzul de droguri este si mai grav decat cel de alcool, fiind autodistructiv.

- si virusul HIV poate sa duca la pierderi de memorie;

- fibromialgia, o durere cronica la nivelul tendoanelor, al articulatiilor si al muschilor, duce la o memorie proasta;

- meningita, boala in care creierul se inflameaza, poate sa aiba si ea acest efect;

- boala Parkinson, pe langa tremurul necontrolat, are si astfel de efecte neurologice precum uitarea;

- in cazul infarctului, celulele creierului pot sa nu mai fie alimentate cu sange pentru o perioada mai mare sau mai mica de timp, de unde si o posibila amnezie;

- cum virusul West Nile este tot o infectie a creierului, celulele cerebrale pot reactiona in aceeasi maniera ca in cazurile de mai sus;

- in timpul crizelor de epilepsie, bolnavul nu mai stie ce este cu el si adesea se intampla ca atunci cand isi revine sa nu-si mai aduca aminte ce s-a intamplat.

- intoxicatia cu monoxid de carbon provoaca dereglari la nivelul celulelor cerebrale, facandu-le sa nu mai fie hranite de catre sange asa cum trebuie;

In afara de acestea, si o dieta precara si un stil de viata nesanatos pot sa contribuie la pierderile de memorie. Atunci cand o persoana se confrunta cu asa ceva, trebuie sa mearga la medic si sa cerceteze cauza.

Drept urmare, va trebui fie sa isi schimbe modul de a trai, fie sa inceapa sa trateze anumite afectiuni de care sufera, astfel incat acestea sa stagneze, sa involueze sau macar sa isi incetineasca in mod considerabil ritmul de evolutie.

http://www.ziare.com/viata-sanatoasa/boli/cauzele-pierderilor-de-memorie-ce-spune-medicul-1160593
 
"Studiile mele se afla la frontiera dintre fizica, medicina si biologie. Am descoperit ca prezenta ADN-ului, chiar si in doze extrem de scazute, genereaza variatii structurale in apa. Le putem masura prin intermediul semnalelor electromagnetice. Astfel se explica modalitatea prin care bacterii descompuse in apa cauzeaza daune cerebrale", a comentat omul de stiinta.

interesant materialul
http://www.descopera.ro/dnews/7867437-virusologul-francez-luc-montagnier-emigreaza-in-china

tot din descopera:

Un studiu al cercetatorului francez demonstreaza ca genele calatoresc pe unde electromagnetice.

Zilele acestea, cercetatorul francez Luc Montagner (laureat al Premiului Nobel pentru Medicina) a dat publicitatii primele rezultate ale unui studiu cu potential revolutionar, conform caruia ADN-ul ar fi capabil sa se "teleporteze", prin intermediul emisiilor electromagnetice.

Ipoteza omului de stiinta este ca fiecare filament de ADN in parte (si la o adica, chiar fiecare gena) este in masura sa emita unde electromagnetice, care se propaga prin intermediul formarii de nanostructuri de apa; in plus, aceasta proprietate le-ar permite anumitor microorganisme sa infecteze celule la distanta, printr-un proces care aminteste de cel al teleportarii.

Materialul biologic a fost excitat electromagnetic de cercetatori, iar semnalele au fost capturate si amplificate printr-un computer. Rezultatele inregistrate sunt fara precedent: solutiile biologice extrase din culturi celulare bacteriene si virale emit unde electromagnetice la o frecventa foarte scazuta (intre 500 si 3000 Hz), si rezultate similare sunt obtinute analizand doar ADN-ul extras din aceleasi microorganisme. De asemenea, s-a mai observat si ca emisiile electromagnetice nu depind de cantitatea de celule utilizate in cultura, si ca gene individuale sunt capabile sa produca aceleasi emisii.

Acest lucru inseamna ca fiecare molecula de ADN in parte, supusa excitarii electromagnetice, este in masura sa emita semnale captabile: dar cum se ajunge la teleportarea ADN-ului dintr-o celula in alta?

Aici intervine elementul cel mai provocator si mai controversat al studiului lui Montagnier: oamenii de stiinta au observat ca emisiile de ADN provocau schimbari la nivelul nanostructurilor apei si ulterior, ei au demonstrat ca aceste emisii pot influenta si nanostructurile unei solutii apoase lipsite de elemente biologice. Considerand ca aceste aceste structuri specifice ar putea servi drept structura pentru reproducerea moeculei emitatoare, au inserat in eprubeta continand apa elementele necesare sintezei ADN-ului (enzima polimeraza, nucleotide si primeri). Iar atunci cand au analizat ADN-ul produs, cercetatorii au descoperit secvente identice cu cele originale in proportie de 98%.

In esenta, ADN-ul ar fi in masura sa transfere informatii despre propria structura prin intermediul apei, mergand pana la a reconstrui molecula intr-un alt ambient apos. Chiar si doar aceasta descoperire era de ajuns pentru a provoca furori in lumea stiintifica, dar Luc Montagnier merge si mai departe, lansand ipoteza ca aceasta proprietate ar fi cea utilizata de microorganisme pentru a infecta alte celule."Trebuie sa presupunem ca in prezenta celulelor eucariote, sinteza componentelor microplasmei poate fi instruita de ADN-ul microplasmei. O unica celula de microplasma este asadar suficienta pentru a genera infectia totala a linfocitelor", a explicat cercetatorul.

Ps: oare sa aiba legatura cu apele miraculoase, care vindeca?

 
Da unde sunt apele alea miraculoase, care vindeca?


Na belea. avem viagra in noi .


Viagra e in noi: Noua pastila albastra consta intr-un hormon pe care il producem

Un experiment realizat la Universitatea California a aratat ca o noua versiune de Viagra e in curs de recunoastere. In mod paradoxal, aceasta consta intr-un hormon produs in mod natural de organism, de mamici atunci cand stau cu copiii lor si chiar de barbati, atunci cand petrec timp cu partenera, dupa o partida de amor.

Este vorba de oxitocina, asa-zisul hormon al iubirii, care pana acum nu a fost in niciun fel asociat cu cresterea libidoului, relateaza Daily Mail.

Oamenii de stiinta de la Universitatea California au dat unui subiect, tatal unui copil de trei ani, care avea relatii dificile cu cei din jur, la fel si cu partenera, un pulverizant cu oxitocina, sperand ca acesta il va ajuta sa interactioneze mai bine cu cei apropiati, mai ales ca despre acest hormon se stie ca mareste increderea in ceilalti.

Daca pentru relatiile barbatului cu cei din jur oxitocina nu a facut mare lucru, pe plan sexual, aceasta a schimbat in bine viata subiectului, avand efecte cu adevarat explozive.

Pana si un om de stiinta implicat in descoperirea si punerea la punct a renumitei Viagra a fost nevoit sa recunoasca potentialul imens al unui tratament pe baza de oxitocina.

Subiectul in cauza nu a facut decat sa miroasa, de doua ori pe zi, oxitocina la tub, se mentioneaza intr-un raport publicat in Journal of Sexual Medicine. De mentionat e faptul ca inainte de "tratament", libidoul barbatului era foarte slab.

In plus, un alt efect secundar al tratamentului a fost interactiunea placuta, mult mai facila, dintre cei doi soti. Sotia subiectului a raportat si schimbari de comportament ale acestuia vizavi de ea, spunand ca a devenit mai delicat, mai tandru.

Din pacate, insa, in perioada tratamentului, barbatul in cauza si-a imbratisat un coleg de munca pe nepusa masa, ceea ce inseamna ca tratametul are efecte secundare la nivel afectiv. Dupa incetarea tratamentului, si efectul a disparut.

http://www.ziare.com/sex/viagra/via...ta-intr-un-hormon-pe-care-il-producem-1161298
 
"Oul dimineaţa este medicament, la prânz aliment, iar seara este otravă". Cum le consumaţi ca să nu aveţi probleme . Sfaturi de la DR. MENCI

Ouăle fierte sunt vedeta zilei. Nu înseamnă însă că toate ouăle sparte trebuie şi consumate. Dacă albuşul este colorat când oul e spart, nu îl mâncaţi, şi nu exageraţi nici în privinţa gălbenuşului.
Ciocniţi oua, dar nu le mâncaţi pe toate cele sparte

Sunt bune în curele de slăbire

"Dacă oul este fiert până se întăreşte, scade biodisponibilitatea, iar efortul metabolic pentru a-l digera este aproape mai mare decât energia pe care o eliberează prin digerare. Ouăle fierte tare nu îngraşă, motiv pentru care sunt recomandate în curele de slăbire", explică specialistul în alimentaţie Gheorghe Mencinicopschi.

Pe de altă parte, copiilor trebuie să li se dea ouă fierte tare pentru a-i feri de alergii. În special albuşul ouălor este alergen, însă prin fierbere proteina se denaturează, iar alergenicitatea scade.

Cum se gătesc ca să fie sănătoase

"Oul conţine tot ceea ce este necesar pentru a da naştere unei fiinţe, cu cât îl tratăm termic mai mult el devine mai indigest, iar substanţele pe care le conţine sunt mai puţin biodisponibile (asimilabile de către organism). Dacă vrem să profităm de toată bogăţia de nutrienţi din ou trebuie să-l consumăm fie sub formă de ochiuri romaneşti (în apa care fierbe se sparge oul, care coagulează foarte repede) sau să-l fierbem moale’’, este de părere prof. dr. Mencinicopschi.

Conţin calciu uşor de absorbit

Este esenţial ca ouăle să fie proaspete, pentru că sunt extrem de perisabile şi trebuie spălate înainte de preparare pentru a fi curăţate de microbi. În ceea ce priveşte compoziţia ouălor de găină aceasta este extrem de bogată. La 100 de grame ou crud sunt în medie 147 de calorii, 13 - proteine, 11 - grăsimi, (grăsimile -colesterolul de fapt - sunt în gălbenuş, iar protinele în albuş, albuşul este o proteină aproape pură). În plus, oul mai conţine grăsimi mononesaturate (circa 5 grame), polinesaturate (un gram), calciu (circa 57 de miligrame la 100 de grame de ou curd), fier (2 miligrame), Vitmaina D (2 micorgrame la 100 de grame de ou crud) şi Vitamina B 12 (3 micrograme).

Aportul de calciu adus de ou este foarte uşor de absorbit de organism (este biodisponibil), oul fiind foarte util în ameliorarea fertilităţii masculine, potejarea vaselor sanguine şi prevenirea problemelor nervoase.

Momentul ideal pentru consum

Momentul din zi în care decideţi să mâncaţi oul este de asemenea extrem de important, câteva proverbe fiind lămuritoare în acest sens: ‘‘Oul dimineaţa este medicament, la prânz aliment, iar seara este otravă’’ sau ‘‘Oul de dimineaţă să-l mânânci singur, la prânz cu prietenii şi seara să-l dai la duşmani’’.

http://www.evz.ro



 
Great thinking friend, i agree with you that healthy food list With the development of supermarkets,
you reach thousands of brands and types of food, with so many names that most often do not even
know what you choose.
 
Boli care se lasă cu ameţeli


Probleme la nivelul urechii interne, cele oculare, diabetul, dar şi stările de anxietate sunt însoţite frecvent şi de senzaţia de ameţeală.
Durerile de cap, cele reumatice și variațiile de tensiune care apar când vremea e schimbătoare transformă viața într-un coșmar

Oamenii nu dau prea mare importanţă sentimentului că le fuge pământul de sub picioare, însă ameţeala stă la baza câtorva afecţiuni cât se poate de serioase.

Ca să depistezi însă cauza unei ameţeli, ai de urmat un întreg traseu medical, începând cu cabinetul medicului ORL-ist. "Pacientul este supus unor serii de teste speciale, pentru că echilibrul nu ţine numai de urechea internă, ci şi de muşchii picioarelor, de ochi şi de creierul mic", detaliază Elena Lăţcan, medic ORL.

Ameţeala însoţeşte şi anumite complicaţii apărute în diabet, cum ar fi hipoglicemia sau hipotensiunea ortostatică, spune Eduard Adamescu, specialist în diabet. "Prima apare odată cu scăderea nivelului de zahăr din sânge, a doua e o formă de tensiune arterială scăzută care se declanşează atunci îţi schimbi brusc poziţia corpului, de exemplu să te ridici brusc de scaun".

Iată câteva boli frecvente care se manifestă şi cu ameţeli.

Vertijul te face să te simţi în mişcare când, de fapt, stai pe loc. Copiii care adoră să se învârtească în cerc minute întregi, apoi să se oprească brusc experimentează asta tot timpul. E nefiresc însă dacă se şi întâmplă în viaţa de zi cu zi, semn că ai ceva probleme cu sistemul vestibular al urechii interne, responsabil cu echilibrul.

Infecţiile, cum ar fi cele care declanşează răceala sau diareea, pot duce la un vertij temporar. Infecţia urechii interne este superficială, inofensivă şi dispare de la sine între 1-6 săptămâni.

Vertijul postural paroxistic benign este o afecţiune a urechii interne care se manifestă printr-o falsă senzaţie de rotaţie a corpului sau a mediului încojurător. Se declanşează odată cu mişcarea otolitei - o particulă minusculă de calciu de mărimea unui bob de nisip - din partea urechii responsabile cu gravitaţia, în partea care întregistrează poziţia capului.

Boala Meniere e o disfuncţie caracterizată prin episoade severe de vertij. Simptomele: ţiuituri şi senzaţie de presiune în ureche.

dureri_cap.jpg


Aproape jumătate dintre cazurile de ameţeală sunt cauzate de vertij (te simţi în mişcare, deşi stai pe loc)

http://www.evz.ro
 
Descoperirea care schimbă total tot ce ştiam despre cancerul la sân



În cadrul unui studiu internaţional, cercetătorii au descoperit că ceea ce noi numim generic cancer mamar reprezintă 10 afecţiuni distincte.

În cadrul studiului, cel mai amplu făcut vreodată asupra acestui subiect, au fost analizate informaţiile provenind de la 2000 de femei care sufereau de cancer mamar, iar rezultatele obţinute ajută la crearea unor noi tratamente persoanlizate pentru fiecare dintre cele 10 categorii de bolnavi în parte.

În plus, a fost analizată în detaliu genetica celulelor tumorale, astfel au fost împărţite în 10 categorii, în funcţie de modul în care se modifică pe parcursul bolii. Datorită acestor descoperiri, medicii vor fi capabili să estimeaze cu mai multă acurateţe şansele de supravieţuire ale femeilor diagnosticate cu acest tip de cancer.



http://www.evz.ro
 
Avem sanse mari sa devenim matusalemici .

Fântâna tinereţii? O moleculă nou-descoperită ne poate dubla speranţa de viaţă


Visul tinereţii fără bătrâneţe şi al vieţii fără de moarte bântuie omenirea dintotdeauna. Cercetătorii au descoperit, în cadrul unui studiu publicat în revista Biomaterials, o moleculă formată din 60 de atomi de carbon care poate face acest vis să devină aproape realitate…

Molecula „minune” este una compusă din 60 de atomi de carbon, legaţi într-o formă de sferă geodezică, având formula C60. Datorită asemănării structurii sale cu "Climatronul" (în formă de dom geodezic) proiectat de arhitectul american Richard Buckminster Fuller (1895-1983) a fost botezată buckminsterfulerena sau „,minge-bucky”. Substanţa are un potenţial medical uriaş, putând fi utilizată în tratarea cancerului sau a SIDA şi se regăseşte pretutindeni în natură.

(w540) Climatronu

Însă, studii anterioare, alături de simulări computerizate indicau faptul că „mingile bucky” sunt solubile în grăsime şi pot trece de membranele celulare, ceea ce le-ar face utile ca purtători de substanţe medicamentoase, dar şi toxice în acelaşi timp. Paradoxal, unele studii au indicat o toxicitate sporită a dozelor mici de fulerenă faţă de dozele mai mari.

Ca atare, un grup de cercetători francezi, de la Universitatea Paris-Sud, a testat toxicitatea şi efectele secundare ale moleculei pe şoareci de laborator, care au fost împărţiţi în trei grupuri: primul grup a primit apă, al doilea ulei de măsline şi al treilea ulei de măsline combinat cu buckminsterfulerenă.

(w540) Soarece de

Molecula C60 diluată în ulei de măsline a fost absorbită în sângele animalelor în maxim 10 ore, acţionând ca un antioxidant.

În urma experimentului, durata medie de viaţă a şoarecilor cărora li s-a administrat apă a fost de 22 de ani, a celor cărora li s-a administrat ulei de măsline de 26 de ani (relevând astfel o proprietate a acestui ulei de a mări speranţa de viaţă cu 18%), iar a celor cărora li s-a administrat buckminsterfulerena aproape s-a dublat, ajungând de la 22-26 luni la 42 de luni.

http://www.stiintasitehnica.com/fan...ta-ne-poate-dubla-speranta-de-viata_1363.html
 
Admintand ca ar fi posibil asa ceva,nu cred ca mi-ar placea sa traiesc asa de mult.
 
Mie da, cu conditia ca organismul sa ramana tanar, nu numai sufletul :P.
 
He,he!! n-as prea crede ca ar fi ca la prima tinerete:P lasand ca ar fi o mare problema demografica daca ar fi valabil pt toata populatia.
 
poi daca viatza prea lunga e un risc, trebuie metode de decimare, nu? Folosirea tilifonului mobil e o solutie extrem de facila. Pana acum au fost doar vorbe, dar a aparut si primul raportde evaluare stiintific. Totusi , inca apare cuvantul "posibil"...

Specia umana, supusa unui teribil experiment - cel mai mare pericol de cancer


"Cel mai mare experiment al speciei umane" provoaca riscuri imense asupra sanatatii oamenilor, putand produce cancer. Oamenii de stiinta trag un semnal de alarma puternic pentru intensificarea cercetarilor, care sa evalueze exact riscurile utilizarii telefoanelor mobile.

O conferinta stiintifica ce se desfasoara la Londra va indemna guvernele din intreaga lume sa sprijine cercetarile referitoare la utilizarea telefoanelor mobile, ce pot produce cancer la cap, potrivit Daily Mail.

Conferinta "Copiii bolnavi de cancer" va evidentia datele publicate de Biroul britanic de Statistica, ce arata o crestere cu 50% a tumorilor canceroase, din regiunea lobului frontal si temporal al creierului, intre anii 1999 si 2009.

Cifrele arata ca rata de crestere a incidentei cancerului cerebral la copii s-a marit de la doi la trei, la 100.000 de persoane.

Oamenii de stiinta au sustinut de multa vreme ca radiatiile produse de telefoanele mobile cauzeaza cancer. Cei care spun ca exista aceasta legatura, cu cele cinci miliarde de telefoane mobile utilizate la nivel mondial, avertizeaza ca trebuie sa se efectueze de urgenta cercetari, pentru a se stabili riscul.

Guvernele, companiile de telefonie si agentiile de sanatate dau sfaturi de precautie privind utilizarea la minim a telefonului mobil.

"Un numar mare de oameni folosesc telefoanele mobile si ei pot avea asupra lor o bomba cu ceas pentru sanatate. Nu numai tumorile cerebrale se pot produce, dar si infertilitatea ar deveni o problema grava de sanatate publica", a spus Denis Henshaw, profesor la Universitatea din Bristol.

Agentia Internationala pentru Cercetare in domeniul cancerului a tras un semnal de alarma anul trecut, cand a catalogat telefoanele mobile drept cancerigene.

"Pentru prima data un raport de evaluare stiintific afirma atat de clar ca un camp electromagnetic este posibil sa fie cancerigen pentru oameni", a declarat profesorul Darius Leszczynski din Finlanda.

"Acesta este cel mai mare experiment tehnologic din istoria speciei umane si se incearca sa se bage capul in nisip, cu privire la riscurile potentiale", a precizat Joel Moskowitz, de la Universitatea California, Statele Unite.

http://www.ziare.com/viata-sanatoas...riment-cel-mai-mare-pericol-de-cancer-1163538
 
In fiecare zi ,in functie de medic sau nutritionist gasesti lucruri noi ,ba ca mancatul noaptea ingrasa, in articolul de fata aflam ca nu ingrasa :D: nu prea mai stii ce sa crezi.


Trei mituri alimentare. AFLAȚI dacă mâncatul seara într-adevăr îngrașă sau dacă alcoolul distruge neuronii



Hidratarea corectă nu presupune consumul zilnic de doi litri de apă, iar alcoolul nu distruge neuronii.

Nu există domeniu mai plin de mituri decât cel medical, iar uneori chiar şi medicii cad în capcană.

1. Ce mănânci seara se depune

Caloriile tot calorii rămân, indiferent de momentul în care mâncaţi. "Te îngraşi în momentul în care mănânci mai multe calorii decât arzi, aşa că dulciurile noaptea nu sunt cu nimic mai rele decât dulciurile consumate dimineaţa. Problema cu mâncatul seara este mai ales pentru cei care vor să slăbească, pentru că rata de ardere a caloriilor este mai mică seara, însă valorile nu sunt semnificative", explică medicul nutriţionist Corina Zugravu.


În plus, cei care flămânzesc toată ziua ajung să facă seara excese, fără să apuce să mai consume caloriile ingerate.

2. Opt pahare de apă pe zi

În anul 1945, o agenţie americană din domeniul sănătăţii recomanda populaţiei să bea opt pahare de lichide zilnic pentru menţinerea unei stări optime de sănătate.

De aici a pornit mitul celor opt pahare obligatorii de apă pe zi, deşi în categoria lichidelor intră şi alte băuturi: cafea, ceai, sucuri, supe etc. În plus, sfatul oficialilor era adresat persoanelor peste 65 de ani.

"Hidratarea nu trebuie să vină ca o pedeapsă. Mitul celor opt pahare de apă credeam că a apus de mult timp. Cel mai bine este să vă ascultaţi organismul, însă nu aşteptaţi să vă deshidrataţi", recomandă medicul.

3. Alcoolul distruge neuronii

Unul din cele mai frecvente mituri despre consumul de alcool este acela că "omoară" neuronii. În cel mai rău caz, sunt afectate doar legăturile prin care comunică neuronii, însă această problemă este reversibilă. Problemele ficatului sunt însă pentru totdeauna.

"Avertizarea cu distrugerea neoronilor a fost exagerată ca să prevină consumul exagerat, însă adevărul este că alcoolul nu distruge celulele cerebrale. Studii recente au dovedit că la vârstnici consumul moderat îmbunătăţeşte calitatea vieţii şi scade riscul de depresie şi demenţă", conchide nutriţionistul Zugravu.

"Dulciurile consumate noaptea nu sunt mai rele decât cele consumate
dimineaţa".


CORINA ZUGRAVU, nutriţionist


http://www.evz.ro
 
Sper sa va fie de ajutor in alegerea painii sanatoase.


Cum arată şi care sunt cele 10 pâini cu E-uri de pe piaţă



Toată pâinea arată la fel în raft. Amelioratorii sunt ascunşi în etichetele scrise mărunt. Cum o găsim pe cea făcută numai din sare, drojdie, făină şi apă.


Pâinea fără conservanţi şi aditivi alimentari este mai sănătoasă şi mai calitativă dar costă mai mult. Cea cu E-uri pare o afacere mai bună: ţine mai multe zile şi este mai ieftină. Când ajungi în sectorul de pâine din supermarket, toate sortimentele par la fel.

Cumpărătorii nu realizează că în compoziţie există diferenţe. Trebuie să citeşti atent etichetele scrise extrem de mărunt pentru a discerne ce fel de pâine cumperi. Unele conţin doar apă, făină, drojdie şi sare, iar pe altele scrie "amelioratori". Iată cum trebuie să le deosebiţi.


Mâncaţi zilnic, amelioratorii dăunează grav sănătăţii

Un tur rapid printre rafturi duce la o concluzie: pâinea fără E-uri este în general mai scumpă. "Asta pentru că acei aditivi care conferă aspectul pufos şi care îl fac să dureze mai mult sunt înlocuiţi cu ingredientele de bază de o mai bună calitate. Concluzia este simplă: pâinea fără E-uri este mai calitativă decât cea cu E-uri", a spus Mihaela Bilic, medic nutriţionist.

Nutriţioniştii spun că varianta ideală este pâinea care conţine doar patru componente: făină, sare, drojdie şi apă. "Tot ce apare în plus nu poate să facă bine, conservanţii şi E-urile îşi pun la un moment dat amprenta asupra sănătăţii. Nu trebuie să uităm însă că acele E-uri sunt reglementate iar producătorii trebuie să respecte anumite cantităţi", a spus Mădălina Indrie, medic nutriţionist.

Cu E-uri şi fără B-uri
RTEmagicC_paine2jpg.jpg


Pe termen lung, consumul frecvent de aditivi şi E-uri creează probleme. "Ideală este pâinea obţinută printr-un procedeu polifazat, care durează 24 de ore, cu o fermentaţie lentă. Cea mai bună este cea obţinută din măcinişul total, în urma căruia nu se aruncă nimic din bobul de grâu, nici tărâţa, nici germenul de grâu. Nu recomad pâinea albă, nu ne aduce aportul de fibre necesar, nu are complexul vitaminic B, nu are mineralele de care avem nevoie. Cu atât mai mult cu cât are şi conservanţi", a spus prof Mencinicopschi.

paine1.jpg



Secret: grăsimile hidrogenate

O pâine mai sănătoasă costă mai mult, cu 0,5 bani până la 1 leu. Etichetele respectă proporţia: sar în ochi, le vezi de la distanţă. La pâinea cu E-uri, etichetele sunt în general mici, informaţiile sunt îngrămădite şi greu de citit. "Se caută pâinea fără conservanţi, iar producătorii s-au aliniat cerinţelor. Însă dacă faci o pâine de calitate mai bună, creşte şi preţul", a mai spus dr. Bilic. Cele mai frecvente E-uri care apar în pâine sunt E472e, E 471, care îi dau o textură mai cremoasă. Acidul ascorbic şi cisteină sunt vitamine, fără pericol pentru organism, folosite pentru a înlocui vitaminele care se pierd în procesul de măciniş.

Grăsimile vegetale hidrogenate ajută la păstrarea prospeţimii pe o perioadă mai lungă, însă consummate frecvent sunt periculoase în special pentru sistemul cardio-vascular.



http://www.evz.ro
 
Status
Not open for further replies.
Back
Top