Raspuns la intrebarea ta ,Manu.
(daca gresesc ,nu dati cu pietre in mine, si eu vreau sa-mi lamursc cateva lucruri,de aia sunt pt continuarea postarilor in topic, cu calm si fara patima)
Numirile lui Dumnezeu în Vechiul Testament
Cunoasterea pe care oamenii au primit-o despre Dumnezeu este exprimata
prin " numele " cu care L-au identificat. În mod absolut, Dumnezeu nu
poate avea un nume deoarece orice cuvînt reprezinta o realitate
statica, iar Dumnezeu este infinit în dimensiunile fiintei Sale si în
posibilitatile Lui de manifestare.
La evrei numele unei persoanei nu era un simplu apelativ, ci un mesaj
care puarta în sine informatii despre persoana caruia i se atribuia.
Numele sub care Dumnezeu se descopera ne ajuta sa ne formam o imagine
despre El
Cartea Facerii ne pune la dispozitie primele trei numiri cu care L-au
identificat oamenii pe Dumnezeu: Elohim, Iehova si Adonai, date
oamenilor într-o ordine prestabilita si desavîrsita care nu poate fi
schimbata fara a altera caracterul revelatiei lui Dumnezeu catre
oameni ( Ies. 6, 3 ), precum si cele cinci numiri compuse ale numelui
lui Dumnezeu: El-Elion: Dumnezeul Cel Prea înalt ( Fac. 14, 18 ),
Iehova Elohim: Domnul Dumnezeu ( Fac. 15, 2 ), El-Roi: Dumnezeul care
ma vede (Fac. 16, 13), Iehova-Iire: Domnul va purta de grija ( Fac.
22, 14 ), El-Elohe-Israel: Domnul este Dumnezeul lui Israel ( Fac. 33,
20 ).
În restul cartilor Vechiului Testament, Dumnezeu este identificat prin
alte câteva nume diferite, dintre care amintim aici: El, Eloah, El
Sadai, Ehieh. Semnificatia exacta a acestor nume nu poate fi precizata
astazi cu certitudine.
Numirea de Eloah, este cea mai rar folosit, aparând numai de 57 de ori
în întreg Vechiul Testament.
" El " este folosit de aproximativ 217 ori si reprezinta probabil
notiunea de putere, forta. Eloah este un termen oarecum mai poetic.
Elohim apare de peste 2.570 de ori în Vechiul Testament si este
inteles de cei mai multi comentatori biblici ca un plural de majestate
al dumnezeirii. Altii vad în aceasta forma de plural o indicatie a
trinitatii lui Dumnezeu, caci desi este un plural masculin, acest nume
apare întotdeauna în Scriptura însotit de un verb la singular.
Elohim este o forma de plural care denumeste un aspect caracteristic
al fiintei divine: Dumnezeu întreit în fiinta ( Fac. 1, 26 ), dar unic
în natura si persoana ( Deut. 6, 4 ).
Adonai, sau mai scurt " Adon " este numirea veche pentru " Stapîn "
sau " Domn " si este aplicata în textul Vechiului Testament si omului
si divinitatii ( Fac. 15, 2 ). Atunci când este aplicat oamenilor "
adonai " se scrie cu litera mica. El apare de 400 de ori în Vechiul
Testament.
Pe lânga aceste nume mai exista în Biblie si un alt numar de termeni
descriptivi care-L identifica pe Dumnezeu. El este caracterizat ca:
Domnul ostirilor, macar ca astazi nu se mai stie precis daca aceste
ostiri erau o referire la multimea îngerilor, la multimea evreilor sau
la multimea stelelor de pe cer.
Un alt termen folosit în mod curent ca nume al lui Dumnezeu este "
Elion ", care apare de aproximativ 30 de ori în textul Vechiului
Testament, fiind tradus de cele mai multe ori prin: " Cel Preaânalt ".
Numirea " El Sadai " este folosita cam de 49 de ori în Vechiul
Testament, si este tradusa de obicei prin: " Cel Atotputernic ". Este
posibil însa ca sensul primordial al acestui nume sa fi fost: "
Stapânul milos ". Cu alte cuvinte, El nu este numai puternic ( stapân
), ci Îi si place sa-Si foloseasca puterea pentru protectia si binele
nostru.
Iehova nu este un nume propriu zis, ci un grup de cuvinte care
desfasoara ceva din caracterul infinit al prezentei si posibilitatilor
divine: " Eu sînt Cel ce sînt " ( Iesire 3, 11-15). Ocazia în care a
aparut acest nume i-a facut pe multi sa se opreasca asupra lui ca
asupra singurului nume veritabil al dumnezeirii. Este bine de stiut
însa ca evreii au pierdut ei însisi pronuntarea corecta a acestei
perifraze notate în textul vechi doar prin consoanele HH si
semivocalele Y, W ( lingvistii de astazi înclina totusi spre forma
Yahweh ). În timpul Evului Mediu, rabinii au înlocuit vocalele
originale cu vocalele din cel de al treilea nume pentru divinitate:
Adonai si astfel s-a ajuns la numirea de " Iehova ". Astazi nimeni nu
poate spune ca stie cum a sunat vocea din ceruri prin care S-a
identificat Dumnezeu înaintea lui Moise, iar faptul ca în textul
Bibliei au aparut apoi alte numiri pentru Dumnezeu ne arata clar ca nu
este bine sa ne legam prea mult de aceasta singura numire.
Acest nume - Iehova - descopera faptul ca Dumnezeu exista vesnic. Asa
se prezinta El lui Moise spunând: " ...Eu sunt cel ce sunt " ( Iesire
3, 14 ). Evreii când întâlneau acest nume în scrierile sulurilor
sfinte nu-l pronuntau pentru ca ei credeau ca atunci când este rostit
Dumnezeu care este vesnic este prezent si în momentul când este rostit
numele. Ei au înlocuit acest nume cu Adonai - ce îl identifica pe
Dumnezeu ca Domn si Stapan.
În Sfânta Scriptura gasim o combinatie a acestui nume cu alti termeni
care descopera insusirile si lucrarea pe care o împlineste Dumnezeu.
Astfel:
* Iehova Iire - Domnul poarta de grija - ( Fac. 22, 14 ),
* Iehova Nisi - Domnul Steagul meu - ( Ies. 17, 15 ),
* Iehova Salom - Domnul pacii - ( Jud. 6, 24 ),
* Iehova Sabaot - Domnul ostirilor - ( I Sam. 1, 3 ),
* Iehova Tidchenu - Domnul neprihanirea mea - ( Ier 23, 6 ) etc.
Cel mai des Dumnezeu se descopera lui Israel sub numirea:
* Iahweh Yelohim Israel - Domnul Dumnezeul lui Israel - ( Jud. 5, 3
).
De departe, cel mai des întilnit nume al lui Dumnezeu în Vechiul
Testament este numele sub care s-a descoperit El israelitilor. Forma
poetica a acestui nume, " Iah ", apare de 50 de ori în Scriptura. Ea
este acea care se folosea în expresiile compuse consacrate laudei: "
Haleluiah " ( slavit sa fie Domnul! ) sau numelor: Ieremi-ia, Isa-ia,
Mica-iah, etc.. Cea mai cunoscuta formulare a lui " Iah " este
celebrul tetragrammaton " IHWH ", care apare tradus în unele parti
prin " Domnul ", iar in altele prin Iehova. Cea de a doua forma,
Iehova, a aparut din cauza reticentei evreilor de a pronunta Numele
Sfânt. Ei i-au inlocuit vocalele cu acelea din numirea " Adonai ".
Astazi, pronuntarea originala a tetragrammatonului s-a pierdut cu
desavârsire. Unii comentatori spun ca cea mai probabila ar fi: Iahweh.
Acest nume al lui Dumnezeu apare de 6.823 de ori în Vechiul Testament.
O alta numire folosita pentru Dumnezeu a fost: " Ehieh ", asemanatoare
cu numele " Iahweh ". In Iesire 3, 14 acest termen este tradus prin: "
Eu sunt Cel ce sunt ". Unii biblisti sugereaza ca intelesul acestui
nume ar fi " pecetea legamântului prin care Dumnezeu se angajeaza sa
fie cu Israelul în toate veacurile care vor veni ".
Dumnezeu este identificat si prin alte nume descriptive ca: Împaratul,
Datatorul Legii, Judecatorul, Stânca, Cetatuia, Turnul de scapare,
Pastorul, Rasplata cea foarte mare, Scutul, etc. Una dintre cele mai
frumoase este: Sfântul lui Israel, care apare de 30 de ori in Sfânta
Scriptura. Dumnezeu mai este descris si ca: Locul de scapare al celui
credincios.
Toate aceste numiri ale lui Dumnezeu: " El Elyon " ( Cel prea înalt ),
" El Sadai " ( Atotputernicul ), " El Roi " ( Dumnezeu atotvazator ),
" Elohim " ( care, de altfel, este pluralul lui El - prefigurând se
pare, Sfânta Treime ), " Adonai " ( iarasi un plural, tradus prin "
Domnul meu " ), conduc la ideea ca " În ziua aceea, Domnul va fi
singurul Domn si Numele Lui va fi singurul Nume " ( Zaharia 14, 9 )
http://www.referat.ro/referate/Numirile_lui_Dumnezeu_in_Vechiul_Testament_5461.html
Dumnezeu n-a fost nicicand o fiinta cu trup uman
Pe linia necesitatii reactualizarii realiste a diferitelor cunoasteri care au suferit in timp inerente deformari, datorita imaginarii anumitor reprezentari care sa fie mai accesibile intelegerii oamenilor neinstruiti, survine necesitatea unei afirmatii categorice: Dumnezeu, Creatorul Universului, Unicul, Atotputernicul nu a fost nicicand o fiinta cu trup uman.
In vechiul text ebraic al Bibliei s-a imaginat alegoric - pentru multimile de oameni simpli - un mod intru totul simbolic al crearii omului („Facerea”, cap.1, v.27):
„Si a facut Dumnezeu pe om dupa chipul sau; dupa chipul lui Dumnezeu l-a facut; a facut barbat si femeie.”
In schimb, vechiul text ebraic „Zohar”, la fel de sacru, dar destinat numai castei celor instruiti, a detaliat in mod cu totul realist felul in care trebuie inteleasa aceasta „asemanare la chip” - transcendentala si nu carnala - ce a stat la baza creatiei omului:
„Cand Adam, primul nostru tata, locuia in gradina Edenului, era imbracat, cum este in cer, cu un vesmant facut din lumina superioara (partea 1, folio 52) … pielea, carnea, oasele, venele, nu sunt pentru noi decat un vesmant, un voal, caci in interior este misterul omului ceresc. Astfel ca in omul pamantean, Adamul ceresc este interior… Acesta este sensul in care s-a spus ca Dumnezeu a creat omul dupa chipul sau. (partea 2, col.76 a). Dar trebuie sa deosebim pe omul de sus (din cer) de omul de jos.”
Asadar, in zilele noastre, este cu totul evidenta necesitatea inlocuirii atat a notiunii, cat si a reprezentarii antropomorfice a Divinitatii Creatoare, cu o notiune si o reprezentare superioara, cat mai apropiata de realitatea cosmica a „Atotputernicului divin”: o sfera uriasa, infinita, din cea mai pura esenta spirituala, care este „stiinta stiintelor”, Absolutul gandirii, al Iubirii, al vointei, Sursa eterna a creatiei si a tuturor energiilor.
