• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

POVESTIRI CU TÂLC

EXEMPLUL

- Tata, cum începe un razboi? întreba Andrea, impresionata de ceea ce vazuse la jurnal. - Vezi tu, puiule, cam asa stau lucrurile: daca, de pilda, între Statele Unite si Anglia apare o serioasa neîntelegere într-o anumita chestiune...
Mama îl întrerupse:
- Nu vorbi prostii. Între Anglia si America nu sunt niciodata conflicte!''.
- Dar ce importanta are? Dadeam doar un exemplu.
- Numai asa poti sa-i împui copilului capul cu tot soiul de prostii!
- Macar eu îi umplu capul cu ceva, în vreme ce dupa tine ar putea sa ramâna gol.
- Hai, nu mai spune... Nu-ti dai seama ca esti ridicol?
Andrea interveni atunci:
- Va multumesc, am priceput...

Tata ma ia în brate în fiece zi si ma întreaba de câte ori am declarat razboi.
Alexandra, 4 ani.
 
Trupul si sufletul

Doi oameni stateau de vorba. Unul dintre ei era bogat, dar nu avea credinta. Era mereu preocupat sa nu-i lipseasca nimic lui si familiei sale. De aceea, prietenul sau l-a intrebat:
- Spune-mi, daca ai avea doi copii, dar l-ai hrani doar pe unul, pe celalalt chinuindu-l foamea, ar fi drept ?
- Bineinteles ca nu, a raspuns bogatasul.
- Dar daca l-ai imbraca tot pe acela, in timp ce al doilea ar tremura de frig, cum ar fi ?
- Ar fi, desigur, o nedreptate.
- Si atunci, daca tu singur spui ca asa ceva este o nedreptate, de ce procedezi in felul acesta ?
- Cum ? - se indigna omul. Pe copiii mei ii tratez la fel, le arat aceeasi dragoste. De ce spui asa ceva ?
- Nu m-am referit la copiii tai, ci la alti doi frati buni, de care tu ar fi trebuit sa ai grija de-a lungul intregii vieti: sufletul si trupul tau. Iar tu nu esti drept cu acesti frati. Te ocupi doar de unul, neglijandu-l cu totul pe celalalt.
Aveti haine frumoase si sunteti bine hraniti, tu si ai tai, dar sufletul de ce are nevoie, nu va intrebati ? El nu poate purta decat haina credintei, de care tu nu te-ai ingrijit si nu se poate hrani decat cu dumnezeiasca invatatura, cu dragoste si mila. Deci, nu uita de celalalt frate, fiindca trupul si sufletul sunt ca doi frati buni, de nedespartit. Unul nu poate trai fara celalalt. Ingrijeste-i pe amandoi si atunci vei fi, cu adevarat, drept si fericit. Fereste-te sa fii asemenea pacatosului care traieste doar cu trupul in timp ce sufletul ii este mort.

"Nimic nu este mai mare ca omul cu Dumnezeu si nimic mai mic ca omul fara Dumnezeu."
 
Ajutor dezinteresat

Intr-o seara, un tanar se intorcea acasa. Dar, din cauza intunericului ce se lasase, s-a impiedicat de un bolovan si, cazand, s-a lovit destul de tare. Suparat foc, a plecat mai departe, dar un gand nu-i dadea pace. Ce cauta ditamai bolovanul in mijlocul drumului si cum de nu l-a vazut la timp ? Aoleu, dar daca mai trec si alti oameni si patesc la fel ca el ? Chiar in acea clipa, tanarul s-a oprit si, cu toate ca se lovise destul de tare si se grabea sa ajunga acasa, a facut cale intoarsa pana la bolovanul cu pricina pe care l-a impins la marginea drumului. Acolo putea sa stea oricat, ca nimeni nu s-ar mai fi impiedicat de el. De-abia acum, tanarul nostru a plecat linistit si multumit spre casa. Rana pe care i-o pricinuise cazatura il durea parca mai putin acum, cand stia ca i-a scapat, poate, si pe altii de la o suferinta ca a lui.
Sa stii sa te gandesti si la ceilalti, inseamna sa stii sa traiesti. Bucuriile celor de langa noi trebuie sa fie si bucuriile noastre, iar durerile si necazurile lor, trebuie sa ne doara si pe noi. Decat sa ne purtam fiecare de grija, mult mai bine ar fi daca fiecare ar avea grija de ceilalti.
Te-ai intrebat vreodata daca n-ai trecut chiar tu pe drumul acela de pe care tanarul a dat la o parte bolovanul ? Fara sa il cunosti, fara sa te cunoasca, fara sa astepte vreo multumire, omul acela ti-a facut un bine.

"Dragostea - radacina si izvorul binelui."
 
"In ochii lui Iisus''

Am tinut ca fiul nostru sa afle ca a fost adoptat. Asa ca, inca de cand era mic, i-am explicat acest lucru intr-un mod cat mai simplu...
- Mi s-a spus ca nu pot purta un copilas in pantece si Iisus a stiut acest lucru, i-am zis eu. Iisus stia ca exista o femeie care nascuse, dar care nu putea fi mamica. Din Ceruri, Iisus l-a vazut pe copilas, inca din ziua in care s-a nascut. Amintindu-si ca noi ne doream sa fim mamica si tatic si ca doamna aceea nu putea fi mamica, Iisus s-a hotarat sa ni-l trimita noua pe copilasul acela. Si in felul acesta, am devenit o familie.
Intr-o zi, in timp ce ne intorceam de la gradinita, fiul meu m-a intrebat daca s-a nascut din pantecele lui Iisus. I-am spus ca nu si i-am mai relatat o data povestea familiei noastre. Dupa putin timp, l-am intrebat daca are vreo intrebare.
El mi-a raspuns:
-Nu...Acum imi amintesc...Nu m-am nascut din pantecele lui Iisus, ci din ochii Lui..."
 
Dragostea de mama...

Intr-o zi senina, calma cu soare bland, un inger se furisa din ceruri, cobora pe batrana noastra planeta si rataci pe campuri si prin paduri, prin orase si catunuri. Soarele tocmai se pregeatea sa apuna, cand ingerasul isi intinse aripioarele si zise: Vizita mea, e pe sfarsite, trebuie sa ma intorc in lumea mea de lumina. Inainte sa plec, as vrea insa, sa adun cateva lucruri care sa-mi aminteasca de vizita mea, in aceste locuri.
Si-a indreptat privirea spre o gradina minunata si-a zis: " Ce frumoase si parfumate sunt aceste flori!". A rupt cei mai frumosi trandafiri, a facut un buchet frumos si-a zis:" Nu vad nimic mai frumos si mai placut mirositor decat aceste flori; le iau cu mine."
Uitandu-se un pic mai departe, vazu un bebelus cu ochi stralucitori si obrajori imbujorati, zambindu-i mamei sale. Si isi zise:" Ei, dar zambetul acestui copil este mai frumos decat buchetul meu de flori; am sa-l iau cu mine si pe acesta."
Apoi si-a aruncat privirea langa leagan unde dragostea mamei, se revarsa spre copil asemenea unui soare ce se daruie marii...Si ingerasul spuse: " Ah, dragostea de mama este cel mai frumos lucru pe care l-am vazut pe pamant; am sa o iau si pe ea cu mine."
Impreuna cu cele trei comori, isi lua zborul spre portile sidefate ale cerului, luminate frumos pe dinafara si odata ajuns, isi zise: " Inainte sa intru, am sa-mi cercetez comoara.". Se uita la flori, dar acestea se ofilisera. Se uita la zambetul copilasului, dar si el nu mai era la fel. Se uita atunci la dragostea mamei si iata stralucea parca mai intens...
Arunca florile, dadu drumul zambetului, falfai din aripi ii aduna pe toti in ceruri si le spuse:
" Iata singurul lucru de pe pamant care si-a pastrat frumusetea nestirbita, tot drumul pana aici- dragostea de mama..."
 
Harnicul si lenesul

Intr-o dimineata, un baiat s-a dus la bunicul sau si l-a intrebat:
- Bunicule, mereu spui ca trebuie sa fugim de pacate, dar cum sa ma feresc eu de ispite ?
- E, nepoate, ia spune-mi tu mie, daca un om ar vrea sa vaneze o pasare si ar vedea chiar deasupra sa una zburand, iar ceva mai incolo, o alta stand pe creanga unui pom, in care din ele crezi ca ar trage cu pusca ?
- Bineinteles, bunicule ca vanatorul si-ar indrepta arma spre pasarea ce sta pe creanga. Sunt mai multe sanse sa o nimereasca pe cea care sta, decat pe cea care trece ca sageata prin aer.
- Pai, vezi, baiatul meu ...! Tot asa sunt si oamenii, asemenea pasarilor. Cand esti muncitor si harnic, cand esti mereu preocupat sa faci cat mai mult si mai bine, atunci diavolul nu poate sa te atinga cu ispitele sale. Dar pe omul lenes si delasator, diavolul cu usurinta il ispiteste, iar el cade imediat in pacat.
Omul nu a fost facut de Dumnezeu ca sa stea si sa piarda timpul, la voia intamplarii, ci sa caute mereu sa munceasca cu spor si cu tragere de inima, fiindca doar asa va afla liniste si bucurie in viata.

"Mainile la munca, mintea si inima la Dumnezeu!"
 
Batranul lui Erik

Daca ii judeci pe oameni, nu mai ai timp sa-i iubesti.
Maica Teresa


In ziua de Craciun, familia mea mergea cu masina din San Francisco spre Los Angeles. In acel an, Craciunul cazuse intr-o zi de duminica si trebuia sa ajungem in Los Angeles luni dimineata. Petrecuseram Ajunul si dimineata de Craciun impreuna cu parintii sotului meu.
Ne-am oprit sa pranzim intr-un local din King City. Eu ma gandeam cu placere la Craciun si la insemnatatea acestuia, cand reveria imi fu intrerupta. L-am auzit pe Erik, baietelul nostru de un an, strigand cat il tineau puterile in scaunul lui.
- Salu Tare!( el credea ca sun doua cuvinte). Isi intinse mainile pufoase de bebelus pe deasupra barei de metal a scaunului. Chipul lui era foarte vesel , cu ochii larg deschisi si cu gingiile dezvelite intr-un zambet stirb. Gangurea si se agita nevoie mare. Abia apoi am aflat din ce motiv.
O haina jerpelita, murdara si uzata. O pereche de pantaloni lalai, care atarnau neglijent pe un corp inalt si slabanog. Degete care ieseau din ghete. O camasa patata peste tot si un zambet la fel de stirb ca a lui Erik. Par nespalat si nepieptanat...Mustati prea scurte pentru o barba, dar deja nebarbierite de mai multe zile. Si un nas asa de plin de varice, incat arata ca harta New York-ului. Eram prea departe de el ca sa-i simt mirosul, dar eram convinsa ca putea oribil.
Mainile lui se leganau in aer:
-Salut, bebelusule! Salut voinicule! Te vad amice!
Erik continua sa rada si sa strige:
- Salutare! Fiecare chemare isi primea raspunsul. I-am aratat un biscuit lui Erik, dar el il sfarama pe tavita. Am intors scaunul. Erik urla si se suci sa-l vada pe batranul lui prieten.
Chelneritele isi ridicau sprancenele. Cativa clienti tusira cu subinteles...batranul acesta il deranja pe copilul meu. Acum cersetorul striga din coltul opus al incaperii:
- Stii sa joci..." Uite-l, nu-i?" Ia te uita! Stie!
Batranul era beat. Nimanui nu i se parea amuzanta situatia. Sotul meu se simtea umilit si stanjenit. Pana si pustiul nostru de sase ani intreba de ce vorbea batranul acela asa de tare. Am mancat in graba, fara sa rostim o vorba, in timp ce Erik isi continua repertoriul.
Sotul meu se ridica sa achite nota de plata, spunandu-mi ca ma asteapta in parcare. L-am insfacat pe Erik si m-am indreptat spre iesire.
Batranul astepta cu demnitate in scaunul lui ce se afla in drumul spre iesire. Doamne ajuta-ma sa ies de aici, inainte ca batranul acesta sa ni se adreseze mie sau copilului...
Am incercat sa ma asez intre el si Erik, pentru ca batranul sa nu sufle spre copil. Dar Erik, cu ochii atintiti spre prietenul lui, se apleca peste bratul meu, intinzandu-si manutele ca sa fie luat in brate. In clipa in care am incercat sa-mi stapanesc copilul, in timp ce ma indreptam spre iesire, am dat ochii cu batranul. Privirea lui ma implora:
-Imi dati voie sa iau copilasul in brate?
N-a mai fost nevoie sa-i raspund. Intr-o fractiune de secunda, Erik se arunca in bratele batranului si isi puse capul pe umarul lui. Acesta inchise ochii si i-am vazut lacrimile facandu-si loc printre gene...Mainile lui batrane si murdare, ce pastrau urmele adanci ale muncii grele, il leganau cu blandete pe copilasul meu atingandu-i spatele.
Batranul l-a leganat pe Erik cateva clipe, apoi a deschis ochii si m-a privit fix:
- Sa ai grija de bebelus.
- Asa voi face, i-am raspuns eu.
Il desprinse pe Erik de la pieptul lui, fara tragere de inima si parca tanjind sa-l mai tina putin. Eu mi-am deschis bratele sa-mi primesc copilul si omul mi s-a adresat din nou:
- Dumnezeu sa va binecuvanteze doamna. Mi-ati facut cel mai frumos cadou de Craciun."
Nancy Dahlberg( Walfred Erickson)
 
Tatal uita...

Niciodata nu devenim mai constienti de noi insine, decat atunci cand ii iubim pe ceilalti.

Asculta, fiule. Iti spun aceste vorbe in timp ce tu dormi, cu o manuta sub cap si cu suvitele blonde si carliontate lipite de fruntea umeda. M-am furisat singur in odaia ta. Acum cateva minute, in timp ce citeam ziarul, in biblioteca, m-a coplesit un sentiment greu de vinovatie... Asa ca, am venit spasit langa patul tau...
Uite la ce m-am gandit, fiule. Am fost dur cu tine. Te-am certat in timp ce te imbracai sa pleci la scoala fiindca nu te-ai spalat bine pe fata. Te-am mustrat pentru ca nu ti-ai curatat bine pantofii. Am strigat la tine cand am vazut cum iti arunci lucrurile pe podea.
Si la micul-dejun am inceput sa-ti fac reprosuri. Ca ai varsat laptele, ca ai plescait, ca ai uns felia de paine cu prea mult unt...Cand tu plecai la joaca si eu ma duceam la gara, te-ai intors si mi-ai facut cu mana spunandu-mi: " La revedere taticule!"...iar eu ti-am raspuns taios: " Umerii inapoi!"
Dupa amiaza am luat-o de la capat. Cand m-am intors de la serviciu, te-am pandit in timp ca tu stateai in genunchi si te jucai. Sosetele tale erau gaurite. Te-am umilit in fata prietenilor tai, obligandu-te sa mergi inaintea mea pana acasa. Ciorapii erau scumpi- si daca ai fi fost nevoit sa-i cumperi tu- ai fi avut mai multa grija de ei. Imagineaza-ti asta din partea unui tata...
Iti amintesti ce s-a intamplat mai tarziu, pe cand citeam ziarul in biblioteca? Tu ai venit la mine timid, cu o privire oarecum trista. Cand eu te-am privit pe deasupra ziarului, suparat ca m-ai intrerupt, tu ai ezitat.
- Ce vrei sa spui? te-am intrebat eu.
Mi-ai spus ca nu vrei nimic, dar te-ai aruncat la pieptul meu, m-ai strans in brate si m-ai sarutat, si manutele tale m-au inconjurat cu o dragoste pe care Dumnezeu a sadit-o in inima ta si pe care nici macar neglijenta mea nu o putea ignora. Si apoi ai disparut urcand grabit pe scari.
Ei bine, fiule, la scurt timp dupa aceea, ziarul mi-a alunecat din mana, si m-a cuprins o teama cumplita. Ce facuse obiceiul din mine? Obiceiul de a-ti gasi nod in papura si de a te critica-- asa te rasplatisem eu-- pentru ca erai doar un baietel. Nu ca nu te iubeam; dar aveam pretentii prea mari de la tine. Te masuram din perspectiva varstei mele...
Si caracterul tau era asa de frumos si bine format! Inimioara ta era la fel de mare ca apusul soarelui deasupra dealurilor si asta s-a vazut din felul in care te-ai grabit sa ma saruti inainte de culcare. Nimic altceva, nu mai conteaza in seara asta, fiule. Am venit la capul patului tau, pe intuneric, si am ingenuncheat aici jenat...
E un moment de slabiciune; stiu ca nu ai intelege aceste lucruri daca ti le-as spune cand te trezesti. Dar maine o sa fiu un tatic adevarat! O sa stau la taclale cu tine, o sa sufar cand suferi si tu; o sa radem impreuna. O sa-mi musc limba de cate ori voi vrea sa-ti spun ceva neplacut. O sa-mi repet la nesfarsit in minte:
- E un baietel! Lasa-l sa fie asa cum e!
Mi-e teama ca te-am considerat un barbat. Si totusi, vazandu-te ghemuit si fragil in patutul tau, imi dau seama ca esti inca un copil. Ieri stateai in bratele mamei tale, cu capul pe umarul ei. Ti-am cerut prea mult fiule si ti-am daruit prea putin in schimb.

Promite-mi ca pe masura ce eu te voi invata sa fii barbat, imi vei aminti si tu ce inseamna sa ai un suflet iubitor de copil...
 
Craciunul in care mi-am imprumutat fiul...

Sa nu fim multumiti doar daca oferim bani. Banii nu sunt de ajuns, banii pot fi procurati oricand, dar trebuie daruiti cu dragoste. Asadar impartiti iubire oriunde v-ati duce; in primul rand in caminul vostru. Daruiti-le dragoste copiilor vostri, sotiei sau sotului dvs, prietenilor, si vecinilor...

Exista vreun loc de unde putem "imprumuta" un baietel de vreo trei patru anisori pentru sarbatorile de iarna? Avem un camin frumos. Am avea grija de copil si l-am aduce acasa viu si nevatamat. Si noi am avut un baietel, dar el n-a putut ramane alaturi de noi si ne e tare dor de el, mai ales cand se apropie Craciunul,- N. Muller

Cand am citit cererea din ziarul local, ceva s-a intamplat... Pentru prima data de la moartea sotului meu, am inceput sa ma gandesc ca si altii sufera. Am citit de zeci de ori scrisoarea.
Cu cateva luni inainte, primisem vesti de la Washington ca sotul meu fusese ucis intr-o misiune peste ocean. Indurerata,
m-am mutat impreuna cu fiul meu in satul natal. M-am angajat ca sa-mi pot intretine copilul si timpul m-a ajutat sa-mi vindec cicatricile din inima. Dar in anumite momente, eram cuprinsa de o tristete profunda-- de sarbatori, cu ocazia aniversarii nuntii noastre sau in zilele de nastere...
In anul acela, de Craciun, cand am citit anuntul din ziar, inima mi-a fost cuprinsa de durere..." Si noi am avut un baietel, dar el n-a putut ramane alaturi de noi si ne e tare dor de el"...
Si eu stiam ce inseamna sa duci dorul cuiva, dar il aveam pe fiul meu. Stiam cat de pustiu e Craciunul, daca nu il privesti prin ochii unui copil.
Am raspuns anuntului. Cel care il scrisese era un vaduv care locuia cu mama lui. Isi pierduse sotia si fiul in acelasi an.
In anul acela de Craciun, eu si fiul meu am petrecut o zi minunata in compania acelui om si a mamei lui. Impreuna am regasit fericirea pe care o credeam pierduta pe vecie.
Dar cel mai placut e ca, de atunci si pana acum, am avut parte de o fericire imensa. Vedeti voi...Omul care a scris anuntul a devenit dupa cateva luni, sotul meu..."

Fiti atenti la lucrurile ce se intampla in jurul vostru...mai ales de sarbatori caci nu stiti niciodata ce surpriza frumoasa vi se poate pregati...
 
CEL MAI BUN VIN

Un barbat si o femeie se casatorira la o varsta inaintata si spre marea lor bucurie si surprindere avura un copil. Il crescura cu toata iubirea si grija lor si, desi erau foarte saraci, il trimisera la scoala unui intelept pentru ca si sufletul sa-i fie cultivat. Intors acasa, baiatul avea o singura dorinta: aceea de a se revansa fata de parintii sai.
"Ce lucru as putea face care sa va faca intr-adevar placere?"
"Lucrul cel mai drag noua esti tu, fiule", raspunsera batranii. "Dar daca totusi tii sa ne faci un dar, adu-ne putin vin. Ne place foarte mult si sunt ani de zile de cand n-am mai baut un strop macar..."
Baiatul nu avea o letcaie. Intr-o zi, pe cand mergea prin padure sa taie lemne, isi intinse mainile in apa care curgea dintr-o cascada enorma si bau: i se paru ca apa avea gustul celui mai bun si mai limpede vin pe care-l gusta vreodata. Umplu un ulcior pe care-l avea cu el si se intoarse in graba acasa.
"Iata darul meu", le spuse parintilor. "Un ulcior de vin doar pentru voi."
Parintii gustara apa si, desi nu simteau decat gustul apei, ii zambira si-i multumira din inima. "Saptamana viitoare va voi aduce un altul", le spuse baiatul. Si asa facu multe saptamani la rand. Batranii intrara in joc: baura apa cu mult entuziasm si erau bucurosi sa vada bucuria inflorind pe chipul fiului lor.
Astfel, se intampla ceva nemaipomenit: bolile si ridurile le disparura.
Ca si cum acea apa ar fi avut ceva miraculos.

Este minunea cuvantului "multumesc". Sunt persoane care spala, calca, gatesc pentru altii timp de zece, douazeci, treizeci de ani. Le tin companie, ii ingrijesc, ii iubesc zi de zi si totusi n-au auzit niciodata spunandu-li-se "multumesc!".
A spune "multumesc" nu e o chestiune de politete. Inseamna sa-i spui celuilalt: "Stai! Mi-am dat seama ca existi!" De aceea lumea e plina de atatea persoane care nu se vad.


1 Peter 3:7 Barbatilor, purtati-va si voi, la rindul vostru, cu intelepciune cu nevestele voastre, dand cinste femeii ca unui vas mai slab, ca unele cari vor mosteni impreuna cu voi harul vietii, ca sa nu fie impiedecate rugaciunile voastre.
Ephesians 6:1 Copii, ascultati in Domnul de parintii vostri, caci este drept.
2 "Sa cinstesti pe tatal tau si pe mama ta" -este cea dintii porunca insotita de o fagaduinta-
3 "ca sa fii fericit, si sa traiesti multa vreme pe pamint."
 
POVESTEA UNEI LUMANARI

M-ati aprins si va uitati ganditori la mine... Simtiti bucurie in suflet ?
In mod sigur eu ma bucur, pentru ca am un sens numai cand ard. Nu sunt trista, chiar daca arzand am devenit mai mica. De fapt eu am doar doua posibilitati.
Prima, e sa raman intreaga. Asta ar insemna sa nu fiu aprinsa si atunci nu ma micsorez, dar nici nu-mi implinesc rostul meu.
A doua, ar fi sa raspandesc lumina si caldura si prin asta sa ma daruiesc chiar pe mine insumi... Asta e mult mai frumos decat sa raman rece si fara rost.
Si voi oamenii sunteti la fel. Cand traiti numai pentru voi, sunteti lumanarea neaprinsa, care nu si-a implinit rostul. Dar daca daruiti lumina si caldura, atunci aveti un sens. Pentru asta trebuie sa dati ceva: iubirea, adevarul, bucuria, increderea si dorurile pe care le purtati in inima.
Sa nu va temeti ca deveniti mai mici...
Asta e o iluzie. Inlauntrul vostru e mereu lumina. Ganditi-va, cu pace in suflet, ca sunteti ca o lumanare aprinsa.
Eu sunt numai o simpla lumanare aprinsa. Singura luminez mai putin. Dar cand suntem mai multe impreuna lumina si caldura sunt mai puternice.

Si la voi oamenii e tot asa ,, impreuna luminati mai mult’’...
 
Omul ipocrit

Dupa ce a muncit cateva ceasuri pe camp, un taran s-a asezat la umbra unui pom sa se odihneasca. Deodata, langa el a venit in zbor o rata salbatica si s-a oprit chiar alaturi, sa ciuguleasca boabele cazute pe ogor. Usor, taranul si-a scos caciula si - zdup! - a prins pasarea.
- Ce noroc pe capul meu, si-a zis. O sa fac un foc de vreascuri si o sa prajesc rata asta. Sa vezi ce buna o sa fie!
Dar in timp ce incerca sa scoata pasarea de sub caciula, aceasta se strecura repede pe langa mana omului si, ridicandu-se imediat in zbor, dusa a fost. Privind cu necaz dupa ea, taranul a mai zis:
- O, ce suflet bun am! Sper ca Dumnezeu sa vada cum m-am indurat de pasarea aceasta, dandu-i drumul, si sa ma rasplateasca pentru binele pe care l-am facut!
Oare ce rasplata ar fi meritat un asemenea om ? Cel ce incearca sa ascunda un pacat cu alt pacat, o minciuna cu alta minciuna, un rau cu alt rau, acela singur se pacaleste. Asa cum intunericul se alunga doar cu lumina, tot astfel raul nu poate fi alungat decat cu bine.

"Pacatul este nedreptate. Cine pacatuieste fie se nedreptateste pe sine, fie nedreptateste pe altul."
 
Am gasit o poveste adevarata...tare frumoasa, care desi e destul de lunga (fapt pentru care cer scuze), reuseste sa atinga sufletul, si cum, in aceste clipe, avem nevoie cu totii de o magie pentru a redeveni copii...

Un schimb de daruri

"Cei ce aduc o raza de soare in viata altora
Nu pot tine soarele departe de ei insisi"...
Sir Matthew Barrie


Am crescut crezand ca sarbatoarea
Craciunului e perioada in care se intampla lucruri stranii si minunate, cand inteleptii vin calare, cand animalele din ograda isi vorbesc in miezul noptii si cand stand in lumina fabuloasei stele, Dumnezeu a coborat pe pamant in chip de prunc...
Pentru mine, Craciunul a reprezentat intotdeauna o sarbatoare magica si niciodata sentimentul acela nu a fost mai profund decat in anul cand fiul meu Marty a implinit opt ani.
In anul acela, m-am mutat impreuna cu copii mei intr-o cabana frumoasa, intr-o zona impadurita de langa Redmond. Pe masura ce se apropiau sarbatorile, aveam sufletele usoare si nici macar ploile torentiale de iarna care distrusesera Pudget Sound si ne inundasera casa nu ne puteau intrista...
In luna decembrie a acelui an, Marty fusese cel mai voios si mai ocupat dintre noi toti. era fiul meu cel mic; un baietel vesel jucaus si cu parul blond, care avea un mod straniu de a te privi si de a-si inclina capul intr-o parte ca un catelus , cand ii vorbeai...De fapt, motivul pentru care Marty isi inclina capul era, ca nu auzea cu urechea stanga, dar, el nu s-a plans niciodata de acest handicap.
Timp de cateva saptamani l-am urmarit pe Marty. Stiam ca pune ceva la cale si ca nu vrea sa-mi spuna despre ce era vorba. Am observat cu cat entuziasm isi facea patul si ducea gunoiul...am remarcat cum isi strangea cu grija putinii bani de buzunar si cum ii punea la loc sigur, fara sa cheltuiasca nici macar un cent. Habar nu aveam ce punea la cale, in tacere, dar banuiam ca aceste activitati, aveau legatura cu Kenny.
Kenny era prietenul lui Marty si de cand se cunoscusera erau nedespartiti...daca il chemai pe unul dintre ei, te trezeai cu amandoi pe cap...micul lor univers era pajistea, un loc in care pasteau caii, brazdata
de un raulet serpuitor...
.........................................................................
Familia noastra o ducea greu in acea perioada si trebuia sa strangem cureaua, ca sa putem depasi criza in care ne aflam.
Eu ambalam marfa intr-un magazin de carne si cu ajutorul ingeniozitatii celor din familia mea, am reusit sa construim un camin elegant, cu o suma foarte mica de bani...dar acest lucru nu era valabil si pentru familia lui Kenny...ei erau foarte saraci, iar mama lui muncea din greu sa-si creasca cei doi copii, erau o familie de oameni prietenosi si uniti...dar mama lui Kenny era o femeie mandra, care isi impusese reguli stricte.
.........................................................................
Intr-o seara cu cateva zile inainte de Craciun, in timp ce mainile mele framantau aluatul...Marty a venit la mine si mi-a spus cu un glas plin de bucurie si mandrie:
- Mama, i-am cumparat lui Kenny un dar de Craciun. Vrei sa-l vezi?
Deci asta punea la cale, mi-am spus eu.
- E ceva ce-si doreste de multa vreme, mama.
Dupa ce si-a sters cu grija mainile intr-un prosop, a scos din buzunar o cutiuta. Ridicand capacul, am privit busola de buzunar pentru care fiul meu isi stransese banii de buzunar...o mica busola menita sa indrume un aventurier de opt ani, prin padure.
- E un dar minunat, Marty, i-am spus eu. Dar chiar in acel moment ma coplesi un gand cumplit. Stiam ca mama lui Kenny era o femeie saraca, dar mandra. Abia isi permiteau sa-si ofere cadouri intre ei si era imposibil sa le mai ofere si altora. Eram sigura ca mama lui Kenny nu-i va permite fiului ei sa primeasca un dar pentru care nu se putea revansa. Cu mare grija am deschis subiectul in fata lui Marty. El a inteles despre ce-i vorba.
- Stiu mama! Stiu! Dar...daca am pastra secretul? Dca familia lui Kenny nu va afla niciodata cine i-a trimis cadoul?
Nu stiam ce sa-i raspund. Pur si simplu nu stiam. Ziua dinaintea Craciunului era ploioasa, rece si mohorata...apoi s-a lasat seara. Ploaia nu incetase. Am privit pe fereastra si am fost coplesita de o tristete stranie. Cat de banala era ploaia pentru noaptea de Craciun! Oare inteleptii aveau sa vina calare intr-o asemenea noapte? Ma indoiam.
Aveam impresia ca lucrurile stranii si minunate nu se puteau intampla decat in noptile senine, in care se putea distinge macar o stea pe cer....l-am zarit pe Marty furisandu-se afara...isi pusese haina peste pijama si strangea in mana o cutituta viu colorata...a iesit pe pajistea umeda, s-a furisat grabit pe sub gardul electric si apoi a traversat curtea, ca sa ajunga in fata casei lui Kenny. A urcat tiptil scarile, cu pantofii lui uzi; a crapat usa de plasa, aasezat cadoul pe prag, a tras aer adanc in piept, s-a ridicat pe varfuri si a apasat butonul soneriei.
Apoi Marty s-a intors, a coborat scarile in graba si a traversat curtea in fuga, sa treaca neobservat....Apoi....dintr-o data s-a izbit de gardul electric. Socul l-a facut sa se clatine. Zacea intins pe pamantul ud.
Trupul ii tremura si se chinuia sa respire. apoi, incet slabit, dezorientat si speriat s-a tarat pana in casa...
- Marty, am strigat noi, cand a intrat in casa. Ce s-a intamplat?
Buza lui inferioara tremura, iar ochii ii inotau in lacrimi.
- Am uitat de gard...si m-am curentat.
Am strans trupul lui plin de noroi la pieptul meu. era inca ametit si un semn rosu incepuse sa se distinga de la coltul gurii si pana la ureche.
i-am dezinfectat rana, i-am dat o cana de cacao fierbinte si l-a scurt timp Marty s-a inveselit din nou. L-am invelit cu grija si inainte sa adoarma, m-a privit si mi-a spus:
- Mama, Kenny nu m-a vazut. Sunt sigur ca nu m-a vazut.
In noaptea aceea, m-am culcat trista si intrigata. Mi se parea atat de crud ca un copil sa pateasca asa ceva in timp ce incerca sa faca un gest atat de pur- pe care Dumnezeu si-ar dori sa-l facem cu totii- acela de a darui in taina. In noaptea aceea am avut un somn agitat.
Undeva in adancul sufletului, eram dezamagita ca noaptea de Craciun era o noapte banala, plina de probleme si total lipsita de miracole.
Dar ma inselam amarnic.
Dimineata, ploaia se oprise si soarele incepu sa straluceasca. Urma de pe chipul lui Marty era si mai rosie, dar mi-am dat seama ca arsura nu era profunda. Am desfacut cadourile si la scurt timp dupa aceea,Kenny
a batut la usa, nerabdator sa-i arate lui Marty, noua lui busola si sa-i povesteasca despre aparitia misterioasa...Marty zambea fara incetare......apoi am observat ca in timp ce-si comparau cadourile de Craciun, gesticuland si susotind, Marty nu-si mai inclina capul...dupa cateva saptamani, asistenta medicala de la scoala mi-a trimis un raport prin care confirma ceea ce eu stiam deja: Marty auzea cu ambele urechi. Modul misterios in care Marty si-a recapatat auzul ramane inca de nepatruns...medicii sustin fireste, ca e posibil ca socul izbirii de gardul electric sa aiba legatura cu asta...poate...dar, oricare ar fi motivul ii multumesc lui Dumnezeu pentru minunatul schimb de daruri care s-a realizat in acea noapte...in noaptea nasterii Domnului inca se mai intampla miracole...si nu e nevoie sa fie cer senin ca sa-ti poti urma
steaua...
Diane Rayner
 
TRAIREA

...Intr-o comunitate, mai multi oameni se intrebau de ce trairea unui om nu vrea sa fie langa cuprinsul lor, atunci cand ei se bucurau. Acesta, care le era vecin, nu putea fi inteles, caci nu era ca ei. El zis-a intr-o zi catre trezirea lor:
- Eu voi pleca in lumea larga sa caut si sa gasesc (pe) altii asa ca mine, si voi ramane langa destinul lor. De nu, ma voi intoarce si voi vedea de-am invatat ceva.
Si-a plecat in lumea larga, omul, sa caute ceea ce dorea. Trecut-a peste ganduri necuprinse, peste vai cautate si necautate, peste mari si peste alte tari mai cunoscute si altele necunoscute. Trecut-a el prin necuprise retrairi ale altor oameni, si-n ascultare, si-n regasiri nu gasi ce-a cautat. Si altii nu erau ca el, si se-ntreba mereu: De ce e el altfel si nu-i ca toti? Dintre aceia ce-l ascultau, ii zise-ra-ntr-o zi:
- Tu crezi ca esti altfel? Te-nseli. Priveste-ntai la tine si vei vedea ca ai si maini, precum si noi avem, si ochi, urechi, chiar par, chiar unghii, ganduri, zambete, tristeti, mananci si bei, si noi la fel. Cum crezi ca esti mai diferit decat cuprinsul nostru?
Acesta, Omul a tacut, dar pentru sine, in gand, isi zise:
- De-as fi ca voi, n-as fi venit;
De-as fi ca voi n-as mai aduce Adevaru-n lume;
De-as fi ca voi, n-as mai putea ca sa traiesc;
De-as fi ca voi, as fi un nimeni prin nimic.
Dar gandul auzit i-a fost de alt gand si-acesta spuse:
- Cine te crezi?
- Eu nu doar cred, ci Sunt Acela Care Sunt! le spuse Omul.
- N-am inteles! strigara ganduri catre El. Cine te crezi?
Din nou raspunse El:
- Eu sunt Visarea, sunt Rechemarea, chiar Trairea-n sine sunt, prin Adevar sunt Adevarul si Raspunsul, mai sunt Cuprinsul din Necuprins, iar prin toate la un loc, Inceputul si Sfarsitul sunt. Sunt Cel Ce Sunt!
Cei ce ascultara, suparatu-s-au si-au zis:
- Sa pleci din pasul nostru, caci noi nu vrem sa te cunoastem si nici sa te urmam! Plecat-a, dar, strainu-n lume, ajunsa-n locul de unde a plecat , si-a zis:
- Nu am gasit ce-am cautat.
Vecinii lui s-au bucurat de revenirea Lui, si-au spus:
- Bine-ai venit! Sa fii de-al nostru, dar nu cum ar dori visarea noastra, sa dai valorii noastre Noul spre implinire, caci stim ce am pierdut cand ai plecat!
 
Dragostea calugarului

Pe un drum, un caine a sarit la un om si a inceput sa-l latre. Omul, insa, a pus imediat mana pe o piatra si a aruncat dupa animal. Cainele s-a ferit si, ce sa vezi ?!, a sarit mai tare la om, gata-gata sa-l muste. Speriat rau, omul a mai apucat doar sa intre intr-o curte si sa tranteasca poarta. Acum statea acolo, in timp ce cainele urla de mama focului dincolo de gard.
Chiar in acel timp, a trecut pe strada si un calugar. Vazandu-l, cainele a sarit la parinte, latrand si aratandu-si coltii. Linistit, calugarul a scos o bucata de paine din traista si i-a intins-o catelului. Imediat, acesta a incetat sa latre, s-a apropiat usor-usor si, dandu-si seama de bunatatea omului, a luat bucatica de paine chiar din mana acestuia si a inceput sa o manance de zor. Apoi s-a asezat langa calugar, dand din coada.
- Vezi, omule - i-a spus parintele celui din spatele gardului - bunatatea naste totdeauna bunatate. Daca tu ai fost rau cu cainele, cum ai fi vrut sa fie el cu tine. Hai, vino si mangaie-l!
Sa nu mai faci niciodata un rau, acolo unde poti face bine. Si crede-ma, oriunde si oricand poti face numai bine. De tine depinde!

"Dragostea este bucuria de a face altora bucurii."
 
SOCOTEALA

Intr-o seara, pe cand mama pregatea cina, fiul de unsprezece ani veni in bucatarie cu o foaie de hartie in mana.
Cu un aer ciudat de oficial, copilul inmana hartiuta mamei, care, stergandu-si mainile cu un prosop, citi ceea ce era scris acolo:
"Pentru ca am smuls buruienile din gradina: 5.000 lire.
Pentru ca am facut ordine in camera mea: 10.000 lire.
Pentru ca am fost sa cumpar lapte: 1000 lire.
Pentru ca am avut grija trei dupa-amieze de surioara mea: 15.000 lire.
Pentru ca am luat doua calificative "foarte bine" la scoala: 10.000 lire.
Pentru ca am dus in fiecare seara gunoiul: 7.000 lire.
In total: 48.000 lire".
Mama isi privi copilul in ochi, cu multa blandete. In mintea sa reveneau o multime de amintiri. Lua un creion si scrise pe dosul hartiei:
"Pentru ca te-am purtat in pantece timp de noua luni: 0 lire.
Pentru toate noptile pe care le-am petrecut veghindu-te atunci cand erai bolnav: 0 lire.
Pentru toate momentele in care te-am mangaiat atunci cand erai trist: 0 lire.
Pentru toate prilejurile in care ti-am sters lacrimile: 0 lire.
Pentru tot ceea ce te-am invatat zi de zi: 0 lire.
Pentru toate mesele de mic dejun, pranz si cina, pentru toate gustarile si sandvisurile pe care ti le-am pregatit: 0 lire.
Pentru viata pe care ti-o dau zi de zi: 0 lire.
In total: 0 lire".


Atunci cand in relatiile personale si familiale incepem sa facem socoteli, totul s-a dus de rapa, caci iubirea este gratuita sau nu este iubire.
 
MINUNEA


- Crezi in minuni?
- Da.
- Da? Dar ai vazut vreuna?
- O minune? Da.
- Unde anume?
- In tine.
- Sunt eu oare o minune?
- Desigur.
- Cum asa?
- Respiri, ai pielea moale si calda, inima iti bate, poti sa vezi, sa auzi, sa alergi, sa mananci, sa sari, sa canti, sa razi, sa iubesti, sa plangi...
- Aha... doar pentru asta?


Psalms 139:13 Tu mi-ai intocmit rarunchii, Tu m-ai tesut in pantecele mamei mele:
14 Te laud ca sunt o faptura asa de minunata. Minunate sunt lucrarile Tale, si ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!
15 Trupul meu nu era ascuns de Tine, cand am fost facut intr-un loc tainic, tesut in chip ciudat, ca in adancimile pamantului.
16 Cand nu eram decat un plod fara chip, ochii Tai ma vedeau; si in cartea Ta erau scrise toate zilele cari-mi erau randuite, mai inainte de a fi fost vreuna din ele.


Viata curge în noi asemenea unui fluviu linistit si e o minune.
Dar ne obisnuim si cu minunile. Fiecare zi e un dar cu totul nou, o noua pagina de umplut.
Bunatatile Domnului se inoiesc in fiecare dimineata.
Dumnezeu nu moare în ziua în care încetam sa mai credem într-un Dumnezeu personal, însa murim noi în ziua în care viata noastra înceteaza sa mai fie luminata de stralucirea continua si reînnoita zi de zi a unei minuni a carei sursa se afla dincolo de orice închipuire.
 
Despre INTELEGERE
- povesti cu talc -
poveste Despre INTELEGERE

« Lăsaţi cuvintele să plouă »

Când plouă , voi , vă deschideţi umbrelele , să nu vă ude ploaia , dar "priviţi" cu speranţă pe geam , de la adăpost , la ploaia care trezeşte natura la viaţă.

Şi natura se "trezeşte " la viaţă prin "vlăstare tinere" , care înmuguresc şi se transformă în mladiţe ce "tâşnesc" din cele mai "scorojite" şi "îmbătrânite" trunchiuri.

Şi aşteptaţi să se oprească ploaia şi abia apoi o judecaţi , ziceţi voi , a fost "scurtă" , a fost "prea multă " , a fost mană (ploaie cu soare ) sau... a fost destulă .

Şi vă bucuraţi de ploaia "renăscătoare" abia după "ceva vreme" , cât este necesar să crească , să "ţâşnească" mlădiţele , şi-abia atunci ziceţi !: " ce bună a fost ploaia ...aia. Dar oare , puteţi să vă "gândiţi" ce picătură din toată ploaia a "picurat" pe locul de unde a "ţâşnit" vlăstarul" , sau a încolţit sămânţa din care a răsărit "firicelul de iarbă
nouă” , crudă , verde şi "proaspătă" ?.

Deci aţi putea să vă gândiţi voi la "picătura aceea" ca să-i mulţumiţi în mod particular , ei , sau puteţi să vă gândiţi ce picătură a fost în plus , peste destul , care a înecat "firicelul" ce abia răsărise , ca s-o judecaţi , în mod particular , pe ea , şi s-o dojeniţi că s-a grăbit şi n-a avut răbdare să aştepte ploaia următoare , când în loc să fie ca acuma , aducătoare de "înec", ar fi fost aducătoare de "răsărire" ?

Şi , deci , când plouă , sau după ploaie , puteţi voi să "identificaţi" picătura , sau s-o judecaţi individual dacă este necesară , este destulă sau este peste destul ?

Şi mă întrab dacă până acum , când vă vorbesc eu de o "picătură" dintr-o ploaie , voi , v-aţi gândit vreodata la existenţa , rolul , împortanţa şi "responsabilitatea" unei singure picături .

Şi... n-ar fi nimica , dar când "citiţi" ploaia unui text , vedeţi şi judecaţi fiecare picătură , adică fiecare cuvânt.

Îl analizaţi , îl întoarceţi pe toate feţele , îl judecaţi , înainte de a-l lăsa să cadă pe "ogor" .

Îl cenzuraţi şi îl manipulaţi după scopul şi interesele voastre ( părinţilor !, bunicilor !, ‘’învăţătorilor’’!… )

Şi ... scrieţi , tăiaţi , eliminaţi ...şi rescrieţi ceea ce daţi "scris" ...mai departe... la "citit" sau la "tipar" .


" Lăsaţi cuvintele să plouă !!! "

Lasaţi-le să izvorască natural din suflet şi lăsaţi-le să "plouă sincer" , fără să vă amestecaţi în pre-judecarea lor.

Şi cei ce le "citiţi" nu vă mai grăbiţi să judecaţi fiecare picătură pe rând.

Aşteptaţi să terminaţi de "citit" toată ideea până la sfârşit şi după aceea aşteptaţi să vedeţi ce "înmugureşte" şi ce "vlăstare" ţâşnesc din sufletul vostru , după "ploaia de cuvinte"…

"Lăsaţi cuvintele să plouă !!!!"

Părinţi !: învăţaţi-vă copiii : principii , nu cuvinte !

Copiii ! : învăţaţi principiile cu cuvintele voastre !

Translator :…cuvânt cu cuvânt !
Traducător :...idee cu idee !

Cuvintele .. "trec"! .. Ideile , principiile , rămân !

Şi ,... Cu toţii ştiţi :

"…apa trece , pietrele rămân !

Cuvintele..sunt ploaia ,

Principiile sunt "pietrele"
Şi natura suntem...noi !
 
INTALNIREA

...A fost odata un om numit Hristoforus. Omul acesta era foarte batran.
Inca din copilarie nutrea o dorinta arzatoare sa-l intalneasca pe Dumnezeu si iata, ca
intr-o seara Dumnezeu i-a spus:
- Hristofor, te astept maine inainte de asfintit de cealalta parte a vaii, pe culmea muntelui.
Omul nostru a pornit la drum cu noaptea in cap, ca sa ajunga la timp, la intalnire. A strabatut padurea de brazi, cea de artari, cea de stejari falnici. Soarele se ridica de amiaza, cand Hristofor a ajuns in fundul vaii. Acolo a vazut un carutas, care asuda si gafaia, tot indemnandu-si caii si impingand caruta. L-a strigat pe Hristoforus:
- Hei, om bun, da-mi rogu-te o mana de ajutor, nu pot sa-mi scot caruta din rau...
Dupa multe ore, au reusit s-o urneasca. Lui Hristoforus nu-i mai ramasese decat un ceas, ca sa ajunga la intalnire. A luat-o la fuga si a
fugit, cat il tineau picioarele, urcand muntele. Cand, la capatul puterilor, a ajuns pe culme, soarele asfintise de mai bine de zece minute... Hristoforus a cazut in genunchi si a inceput sa planga cu amar:
"Asadar, n-avea sa-L mai vada, pe Dumnezeu inainte de moarte..."
Trist si abatut a facut cale intoarsa. Ajungand la raul, unde il ajutase pe carutas, iata, ca-l cheama un copil...
- Hei, om bun, vrei sa ma iei pe umar si sa ma treci apa? Sunt mic si nu stiu sa inot. M-as putea ineca, daca nu ma ajuti!
Fara sa spuna un cuvant, Hristoforus l-a urcat pe umeri si a intrat in apa. In mijlocul vadului copilul devenise foarte greu si apele pornisera a se umfla. Cu ultimile puteri, Hristoforus ajunge la mal. Atunci copilul i-a spus:
- Eu sunt Hristos, fiul carutasului, pe care l-ai ajutat...
Carutasul!... Asadar Dumnezeu ajunsese inaintea lui la intalnire... luase chipul unui carutas...
(din traditia catolica)
 
Incredere

Un om calatorea pe un drum de tara, impreuna cu sotia sa. Obositi de atata mers si vazand ca ii prinde noaptea pe drum, cei doi calatori au vrut sa traga la un han. Dar hangiul, om rau, a refuzat sa-i primeasca, spunandu-le ca nu mai are camere libere. Nevasta omului s-a aratat nemultumita.
- Ei, lasa, femeie - a incercat sa o linisteasca omul - lasa, ca stie Dumnezeu ce e mai bine!
- Mai, omule - zise atunci femeia sa - da' ce poate fi bine cand - uite! - nu avem unde sta peste noapte ?!
In sfarsit, au plecat mai departe si, spre bucuria lor, au intalnit un taran, om sarac, dar bun la suflet. Vazand ca i-a prins noaptea pe drum, taranul i-a primit cu drag in casuta lui.
Dar a doua zi dimineata, cand au vrut sa plece mai departe, taranul le-a dat o veste uluitoare celor doi calatori: peste noapte, hanul fusese atacat de hoti, care ii jefuisera pe toti calatorii.
- Vezi, i-a mai spus omul femeii - trebuie sa avem incredere in felul in care Dumnezeu le randuieste pe toate. Tii minte ce ti-am spus aseara ? "Lasa, stie Dumnezeu ce e mai bine."

"Fara nici o indoiala ca Dumnezeu randuieste faptele noastre mai bine decat am putea-o face noi insine."
 
Back
Top