Am gasit o poveste adevarata...tare frumoasa, care desi e destul de lunga (fapt pentru care cer scuze), reuseste sa atinga sufletul, si cum, in aceste clipe, avem nevoie cu totii de o magie pentru a redeveni copii...
Un schimb de daruri
"Cei ce aduc o raza de soare in viata altora
Nu pot tine soarele departe de ei insisi"...
Sir Matthew Barrie
Am crescut crezand ca sarbatoarea
Craciunului e perioada in care se intampla lucruri stranii si minunate, cand inteleptii vin calare, cand animalele din ograda isi vorbesc in miezul noptii si cand stand in lumina fabuloasei stele, Dumnezeu a coborat pe pamant in chip de prunc...
Pentru mine, Craciunul a reprezentat intotdeauna o sarbatoare magica si niciodata sentimentul acela nu a fost mai profund decat in anul cand fiul meu Marty a implinit opt ani.
In anul acela, m-am mutat impreuna cu copii mei intr-o cabana frumoasa, intr-o zona impadurita de langa Redmond. Pe masura ce se apropiau sarbatorile, aveam sufletele usoare si nici macar ploile torentiale de iarna care distrusesera Pudget Sound si ne inundasera casa nu ne puteau intrista...
In luna decembrie a acelui an, Marty fusese cel mai voios si mai ocupat dintre noi toti. era fiul meu cel mic; un baietel vesel jucaus si cu parul blond, care avea un mod straniu de a te privi si de a-si inclina capul intr-o parte ca un catelus , cand ii vorbeai...De fapt, motivul pentru care Marty isi inclina capul era, ca nu auzea cu urechea stanga, dar, el nu s-a plans niciodata de acest handicap.
Timp de cateva saptamani l-am urmarit pe Marty. Stiam ca pune ceva la cale si ca nu vrea sa-mi spuna despre ce era vorba. Am observat cu cat entuziasm isi facea patul si ducea gunoiul...am remarcat cum isi strangea cu grija putinii bani de buzunar si cum ii punea la loc sigur, fara sa cheltuiasca nici macar un cent. Habar nu aveam ce punea la cale, in tacere, dar banuiam ca aceste activitati, aveau legatura cu Kenny.
Kenny era prietenul lui Marty si de cand se cunoscusera erau nedespartiti...daca il chemai pe unul dintre ei, te trezeai cu amandoi pe cap...micul lor univers era pajistea, un loc in care pasteau caii, brazdata
de un raulet serpuitor...
.........................................................................
Familia noastra o ducea greu in acea perioada si trebuia sa strangem cureaua, ca sa putem depasi criza in care ne aflam.
Eu ambalam marfa intr-un magazin de carne si cu ajutorul ingeniozitatii celor din familia mea, am reusit sa construim un camin elegant, cu o suma foarte mica de bani...dar acest lucru nu era valabil si pentru familia lui Kenny...ei erau foarte saraci, iar mama lui muncea din greu sa-si creasca cei doi copii, erau o familie de oameni prietenosi si uniti...dar mama lui Kenny era o femeie mandra, care isi impusese reguli stricte.
.........................................................................
Intr-o seara cu cateva zile inainte de Craciun, in timp ce mainile mele framantau aluatul...Marty a venit la mine si mi-a spus cu un glas plin de bucurie si mandrie:
- Mama, i-am cumparat lui Kenny un dar de Craciun. Vrei sa-l vezi?
Deci asta punea la cale, mi-am spus eu.
- E ceva ce-si doreste de multa vreme, mama.
Dupa ce si-a sters cu grija mainile intr-un prosop, a scos din buzunar o cutiuta. Ridicand capacul, am privit busola de buzunar pentru care fiul meu isi stransese banii de buzunar...o mica busola menita sa indrume un aventurier de opt ani, prin padure.
- E un dar minunat, Marty, i-am spus eu. Dar chiar in acel moment ma coplesi un gand cumplit. Stiam ca mama lui Kenny era o femeie saraca, dar mandra. Abia isi permiteau sa-si ofere cadouri intre ei si era imposibil sa le mai ofere si altora. Eram sigura ca mama lui Kenny nu-i va permite fiului ei sa primeasca un dar pentru care nu se putea revansa. Cu mare grija am deschis subiectul in fata lui Marty. El a inteles despre ce-i vorba.
- Stiu mama! Stiu! Dar...daca am pastra secretul? Dca familia lui Kenny nu va afla niciodata cine i-a trimis cadoul?
Nu stiam ce sa-i raspund. Pur si simplu nu stiam. Ziua dinaintea Craciunului era ploioasa, rece si mohorata...apoi s-a lasat seara. Ploaia nu incetase. Am privit pe fereastra si am fost coplesita de o tristete stranie. Cat de banala era ploaia pentru noaptea de Craciun! Oare inteleptii aveau sa vina calare intr-o asemenea noapte? Ma indoiam.
Aveam impresia ca lucrurile stranii si minunate nu se puteau intampla decat in noptile senine, in care se putea distinge macar o stea pe cer....l-am zarit pe Marty furisandu-se afara...isi pusese haina peste pijama si strangea in mana o cutituta viu colorata...a iesit pe pajistea umeda, s-a furisat grabit pe sub gardul electric si apoi a traversat curtea, ca sa ajunga in fata casei lui Kenny. A urcat tiptil scarile, cu pantofii lui uzi; a crapat usa de plasa, aasezat cadoul pe prag, a tras aer adanc in piept, s-a ridicat pe varfuri si a apasat butonul soneriei.
Apoi Marty s-a intors, a coborat scarile in graba si a traversat curtea in fuga, sa treaca neobservat....Apoi....dintr-o data s-a izbit de gardul electric. Socul l-a facut sa se clatine. Zacea intins pe pamantul ud.
Trupul ii tremura si se chinuia sa respire. apoi, incet slabit, dezorientat si speriat s-a tarat pana in casa...
- Marty, am strigat noi, cand a intrat in casa. Ce s-a intamplat?
Buza lui inferioara tremura, iar ochii ii inotau in lacrimi.
- Am uitat de gard...si m-am curentat.
Am strans trupul lui plin de noroi la pieptul meu. era inca ametit si un semn rosu incepuse sa se distinga de la coltul gurii si pana la ureche.
i-am dezinfectat rana, i-am dat o cana de cacao fierbinte si l-a scurt timp Marty s-a inveselit din nou. L-am invelit cu grija si inainte sa adoarma, m-a privit si mi-a spus:
- Mama, Kenny nu m-a vazut. Sunt sigur ca nu m-a vazut.
In noaptea aceea, m-am culcat trista si intrigata. Mi se parea atat de crud ca un copil sa pateasca asa ceva in timp ce incerca sa faca un gest atat de pur- pe care Dumnezeu si-ar dori sa-l facem cu totii- acela de a darui in taina. In noaptea aceea am avut un somn agitat.
Undeva in adancul sufletului, eram dezamagita ca noaptea de Craciun era o noapte banala, plina de probleme si total lipsita de miracole.
Dar ma inselam amarnic.
Dimineata, ploaia se oprise si soarele incepu sa straluceasca. Urma de pe chipul lui Marty era si mai rosie, dar mi-am dat seama ca arsura nu era profunda. Am desfacut cadourile si la scurt timp dupa aceea,Kenny
a batut la usa, nerabdator sa-i arate lui Marty, noua lui busola si sa-i povesteasca despre aparitia misterioasa...Marty zambea fara incetare......apoi am observat ca in timp ce-si comparau cadourile de Craciun, gesticuland si susotind, Marty nu-si mai inclina capul...dupa cateva saptamani, asistenta medicala de la scoala mi-a trimis un raport prin care confirma ceea ce eu stiam deja: Marty auzea cu ambele urechi. Modul misterios in care Marty si-a recapatat auzul ramane inca de nepatruns...medicii sustin fireste, ca e posibil ca socul izbirii de gardul electric sa aiba legatura cu asta...poate...dar, oricare ar fi motivul ii multumesc lui Dumnezeu pentru minunatul schimb de daruri care s-a realizat in acea noapte...in noaptea nasterii Domnului inca se mai intampla miracole...si nu e nevoie sa fie cer senin ca sa-ti poti urma
steaua...
Diane Rayner
