• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

POVESTIRI CU TÂLC

Greseala

In timp ce mergea pe drum, un calator a vazut intr-o gradina un pom frumos, de crengile caruia atarnau niste mere mari si rosii de-ti lasa gura apa. Vazand omul ca nu-i nimeni prin preajma, ce s-a gandit ? Bine ar fi daca ar gusta si el cateva, asa, de pofta!
Dar cum sa faca ? Pana la pom trebuia sa treaca de un gard inalt si de o mare baltoaca. A stat el ce-a stat, s-a sucit, s-a invarit, dar, nemaiavand rabdare, si-a zis: "Fie ce-o fi!" si a-nceput sa se catare pe gard. Cu greu, a reusit sa ajunga in curte, dar suparat nevoie mare, fiindca intr-un ghimpe din gard isi agatase haina si o rupsese. Acu, ce sa mai faca!
Nu mai putea schimba nimic. Ba, mai mult, grabindu-se, a uitat de baltoaca plina cu noroi si s-a afundat in mal.
Cand, in sfarsit, a ajuns sub pomul cu pricina, a luat cateva mere, dar, uitandu-se la ele cum arata, si-a spus:
- E drept ca am obtinut eu ce-am vrut, dar a meritat oare ? Haina mea cea buna e rupta, incaltarile si pantalonii murdari ...
Cum statea el asa si isi plangea singur de mila, apare in curte stapanul casei. Cand l-a vazut pe calator cum arata, i-a spus:
- Bine, omule, trebuia sa te muncesti atata pentru cateva mere ? Uite ce-ai patit! Ca sa nu mai spun ca nu inteleg de ce-ai incercat sa le iei pe furis ? Daca bateai la mine in poarta si mi-ai fi cerut cateva mere, eu ti-as fi dat cu drag. Acum, haide in casa sa te speli si sa te odihnesti si apoi iti vei vedea de drum!
Tare bucuros si multumit a fost calatorul, vazand bunatatea gazdei sale, dar, in acelasi timp, si-a promis siesi ca altadata nu va mai fi atat de nesabuit.
In viata, nu este important doar sa obtii, ci si cum obtii! Sunt oameni care vor sa aiba mai mult si, atunci muncesc fara tihna. Altii, insa, fura, gandindu-se mereu cum sa fuga de munca si sa insele. Acestia, pacatosii, singuri se insala, fiindca nu este totul sa ai un lucru; conteaza si cum l-ai obtinut!

"In cele trecatoare, nu poti deveni bogat decat saracind pe altul.
In cele duhovnicesti, nu poti deveni bogat decat imbogatind pe altul."
 
Viziunea artei
" N-am stiut niciodata ce inseamna veneratia, pana n-am cunoscut dragostea"

Intr-o dupa-amiaza in timp ce il asteptam pe sotul meu sa vina de la o intalnire de afaceri, m-am hotarat sa intru intr-un muzeu de arta. Abia asteptam sa ma desfat in liniste cu frumusetile si capodoperele din muzeu.
Doi tineri, ce contemplau la randul lor picturile, vorbeau neintrerupt intre ei. I-am urmarit o clipa si am vazut ca ea era cea care vorbea tot timpul. Trebuie sa marturisesc faptul ca m-a impresionat rabdarea de care dadea dovada sotul, fata de suvoiul nesfarsit de cuvinte pe care sotia il revarsa asupra lui. Deranjata de zgomotul pe care il faceau, am plecat mai departe. Plimbandu-ma pe holurile muzeului, i-am mai intalnit de cateva ori pe cei doi tineri zgomotosi. De fiecare data cand auzeam cascada de cuvinte plecam rapid mai departe.
Statem in fata magazinului de suveniruri din incinta muzeului cand i-am vazut pe cei doi tineri apropiindu-se de iesire. Inainte de a pleca, barbatul scoase din buzunar, un obiect alb. Acesta s-a transformat intr-un baston lung, cu ajutorul caruia el s-a dus la garderoba pentru a lua haina sotiei.
- Este un om curajos, spuse functionara de la garderoba, surprinzandu-mi privirea.... Multi dintre noi ar renunta la viata daca ar orbi la o varsta atat de frageda. In timpul perioadei de recuperare el, a jurat ca va duce in continuare viata pe care a dus-o inainte de accident. Asa ca el si sotia lui continua sa vina la muzeu, ori de cate ori organizam expozitii de picturi.
- Dar care este rostul venirii lui aici? am intrebat eu. Nu vede nimic.
- Nu vede?! Dar va inselati. Vede totul. Mai mult chiar decat vedem noi, spuse functionara. Sotia lui, ii descrie fiecare pictura in parte, pentru ca el sa o poata vedea cu ochii mintii.
In ziua aceea am invatat o lectie despre rabdare, curaj si dragoste.
Am vazut cum o tanara sotie ii descrie cu multa rabdare sotului ei nevazator, fiecare tablou in parte, dar am vazut si curajul sotului ei, care nu se lasa doborat de nenorocire si continua sa-si traiasca viata ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat. Si am mai vazut o dragoste netarmurita, pe care acesti tineri o degaja prin toata fiinta lor.
Jeanne Knape
 
Cei patru ucenici

Odata, patru ucenici au vrut sa se intreaca. Zis si facut. S-au asezat toti intr-o incapere si au decis ca, timp de trei zile, nici unul sa nu spuna o vorba, ca astfel sa-si incerce rabdarea si puterea de concentrare. Dar, spre seara, cand a inceput sa se intunece, unul nu s-a mai putut abtine si a zis:
- Sa aprinda cineva lumina!
- Ce faci, nu trebuia sa tacem ? - l-a intrebat nedumerit al doilea.
- Prostilor, de ce ati vorbit ? - se repezi al treilea sa-i dojeneasca.
- Ehe, doar eu am tacut! - se lauda cu ingamfare cel de-al patrulea.
Fiecare ucenic a cazut prada cate unei ispite: graba, neincrederea, mania si mandria - cele patru ispite care incearca pe oameni in tot ceasul. De aceea, rabdarea este cel mai bun tovaras de drum in viata, fie ca muncesti, ca inveti sau ca te rogi.

"Unde nu este rabdare, nu este nici iubire."
 
Pe urmele mamei...
Era o zi incarcata in casa noastra din Costa Mesa, California. Dar, daca ma gandesc bine, cu zece copii si inca unul pe drum, fiecare zi, era o provocare...
In acea zi, imi era greu sa-mi indeplinesc sarcinile zilnice si asta din cauza lui Len, baietelul meu, care avea trei anisori, pe vremea aceea si se tine dupa mine, oriunde ma duceam. Cand ma opream sa fac cine stie ce si ma intorceam, ma impiedicam de el. I-am sugerat cateva activitati amuzante, ca sa-l tin ocupat.
-N-ai vrea sa te joci la leagan? l-am intrebat eu din nou.
Dar el, mi-a zambit nevinovat si mi-a spus:
- Nu mamico, prefer sa fiu cu tine. Dupa care, a continuat sa se tina dupa mine.
Dupa ce l-am calcat pe degete pentru a cincea oara, am inceput sa-mi pierd rabdarea si am insistat sa se duca afara sa se joace cu ceilalti copii.
Cand l-am intrebat de ce se comporta asa, el m-a privit cu ochisorii lui verzi si dragalasi si mi-a spus:
- Ei bine mamico, educatoarea mi-a spus sa calc pe urmele lui Iisus. Dar eu nu-L pot vedea, asa ca m-am hotarat sa calc pe urmele tale.
L-am luat pe Len in brate si l-am strans la piept.
Lacrimi de iubire mi se prelingeau pe obraji, in timp ce o rugaciune imi izvora din inima--o rugaciune de multumire, pentru o imagine simpla si totusi atat de frumoasa a unui baietel de trei ani...
Davida Dalton
 
Am sa spicuiesc dintr-o carte, pe care o voi mentiona la sfarsit, cateva aspecte legate de faimoasa "tacere a lui buddha"...e atat de frumos explicat incat imi permit sa o postez sub forma de povestire...din care avem ce invata!

Tacerea lui Buddha este o expresie aproape consacrata astazi, este vorba foarte exact de tacerea sa fata de cele 14 intrebari despre care se spune ca sunt fundamentale pentru om (avyakrtavastuni), 14 intrebari care tin de ceea ce s-ar putea numi o rationalizare a vietii. Or, in legatura cu acest subiect, Buddha a pastrat tacerea. Nu are nimic de spus
Cand a fost intrebat: "Lumea, cosmosul, atat din punct de vedere temporal cat si spatial, este finita sau infinita?", Buddha s-a multumit sa raspunda: "Nu sunt de niciuna dintre aceste doua pareri". Sa remarcam nu a spus: "Nu stiu". De ce?
Pentru ca intrebarea este pusa rau. Noi nu stim ceea ce intrebam.
Un exemplu intr-un context zen. Dumneavoastra ma intrebati: "Exista Dumnezeu?" La care va raspund printr-un mormait. Iar dumneavoastra adaugati: "Tocmai v-am pus o intrebarea serioasa. - A, bine deci fara indoiala deja stiti raspunsul si vreti sa ma determinati sa ma alatur dumneavoastra spunand da sau nu". In acest caz raspunsul meu dubitativ va suna ca nerespectuos, dar refuzul meu de a ma pronunta va va avertiza ca intrebarea dumneavoastra era departe de a fi nevinovata; ea nu venea de la cineva care nu ar fi stiut absolut nimic despre acest subiect - fiindca daca nu stii nimic, nu intrebi nimic...ramane asadar atitudinea adevarului: sa te pui in dispozitia care face ca intrebarea sa nu se mai poata ivi, atunci suntem cu adevarat . In acelasi sens se va spune ca dorinta de nirvana constituie obstacolul cel mai mare pentru cel care vrea sa o atinga. Si ce e pana la urma nirvana ca stare? Dorinta de sine insusi, dorinta de fericire, dorinta de a te mantui, dorinta eu-lui meu care tinde sa se alature totului....cel mai rau egoism in fond
Daca vrei sa mergi in cer, nu vei intra in el. Astfel interpretez eu discursul despre judecata finala, asa cum il putem citi in capitolul 25 al Evangheliei. Am scandalizat mai mult de o persoana cand, cu cel mai frumos suras al meu, cu o simpatie adevarata le spuneam unor consacrati angajati in acte eroice: "Tot ceea ce faceti pentru Cristos nu conteaza, nu are nicio valoare". Cel care il cauta pe Dumnezeu il vrea in serviciul sau, pentru fericirea, pentru multumirea sa, pentru atatea alte lucruri. In aceasta se inradacineaza critica lui Buddha in privinta oricarei dorinte; o critica adesea prost inteleasa, si de aceea eu stabilesc o o distinctie intre dorinta si aspiratie. Dorinta duce spre un lucru precis, are un obiect - de pilda o mancare, o bautura, o fericire, o pace pe scurt un lucru care nu este al meu si la care ravnesc. Este o atitudine perfect normala, fireasca, dar care transpusa in planul spiritului ar duce la pierzanie (fiindca ceea ce doresc purcede intotdeauna dintr-o obiectivare a vointei mele: vreau cutare si cutare). O aspiratie dimpotriva semnifica dinamismul fiintei mele, un raspuns la inspiratia spiritului care lucreaza dinauntru (vine mereu de la mine, din interioritatea mea, mult mai profunda decat vointa determinata). Cel de-al treilea patriarh zen, in veacul al-VII-lea, spunea: "Nu cauta adevarul; fii doar fara idei preconcepute."


"Intre Dumnezeu si Cosmos" O viziune non-dualista a Realitatii, dialoguri cu Raimon Panikkar (teolog, preot catolic, calugar zen, profesor universitar, si filozof)

v-o recomand cu caldura
 
RUGACIUNEA

În pădurea necuprinsă trăiau trei pustnici. În singurătate, în liniştea pădurii, departe de oameni ei se rugau îndelung şi se nevoiau, căutând pe Dumnezeu.
Un oarecare călător, trecând prin locurile acelea, l-a întîlnit pe primul sihastru, care se ruga şi l-a întrebat de drum, dar pustnicul nu i-a răspuns şi omul mânios s-a repezit la el şi i-a tras o palmă. Pustnicul a sărit pe dată în picioare şi i-a tras la rândul lui două palme. Speriat de repeziciunea, cu care îl pălmuise pustnicul, călătorul a plecat mai departe.
S-a întâlnit cu al doilea eremit şi pentu că nici acesta nu i-a răspuns la salut şi întrebare, i-a tras şi lui o palmă. Pustnicul foarte liniştit i-a întors şi celălalt obraz...apoi a continuat rugăciunea, ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat.
Omul şi-a continuat drumul şi a întâlnit pe al treilea pustnic. L-a întrebat şi pe acesta despre drum, dar n-a primit nici-un răspuns şi deznădăjduit i-a tras şi celui de-al treilea o palmă. Acesta a rămas nemişcat şi nici măcar nu l-a privit, pentru că rugându-se cu mintea şi inima lipite de Dumnezeu el nici nu a simţit, măcar, că a primit o palmă.
 
ZI SI NOAPTE

Un bătrân înţelept şi-a întrebat ucenicii.
–Cum ştiţi că s-a terminat noaptea şi începe ziua?
–Vă spun eu! s-a repezit un ucenic. Când de la distanţă poţi deosebi câinele de oaie!
–Nuuu! a răspuns bătrânul.
–Ar putea fi începutul zilei, a spus altul, când văzând de departe un arbore, poţi spune dacă este piersic ori smochin.
–Nici! a insistat înţeleptul.
–Atunci cum putem şti? au strigat ucenicii.
–Când privind în faţă un om, vom vedea în el un frate! Altfel orice oră a zilei ar fi, tot noapte este!
 
Cele trei porti

Un rege avea un fiu destept si curajos. Ca sa-l pregateasca pentru a infrunta viata, il trimise la un batran intelept.
-Lumineaza-ma: ce trebuie sa stiu in viata?
-Vorbele mele se vor pierde precum urmele pasilor tai pe nisip. Dar o sa-ti dau totusi cateva sfaturi. In drumul tau prin viata vei intalni trei porti. Citeste ce scrie pe fiecare dintre ele. O dorinta mai puternica decat tine te va impinge sa le urmezi. Nu incerca sa te intorci, caci vei fi condamnat sa retraiesti din nou si din nou ceea ce incerci sa eviti. Nu pot sa-ti spun mai mult. Tu singur trebuie sa treci prin asta, cu inima si cu trupul. Acum du-te… Urmeaza drumul acesta drept din fata ta.
Batranul intelept disparu si tanarul porni pe drumul vietii.
Nu dupa mult timp, se gasi in fata unei porti mari, pe care se putea citi: “SCHIMBA LUMEA”.
“Asta era si intentia mea, gandi printul, caci chiar daca sunt lucruri care imi plac pe aceasta lume, altele nu-mi convin deloc.”Atunci incepu prima sa lupta. Idealul sau, abilitatea si vigoarea sa il impinsera sa se confrunte cu lumea, sa intreprinda, sa cucereasca, sa modeleze realitatea dupa dorinta sa. El gasi placerea si betia cuceritorului, dar nu si alinarea inimii. Reusi sa schimbe cateva lucruri, dar multe altele ii rezistara. Anii trecura. Intr-o zi il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:
-Ce-ai invatat tu pe acest drum?
-Am invatat sa deosebesc ceea ce e in puterea mea de ceea ce imi scapa, ceea ce depinde de mine de ceea ce nu depinde de mine.
-Bine, zise batranul. Utilizeaza-ti fortele pentru ceea ce sta in puterea ta si uita ceea ce-ti scapa printre degete. Si disparu.
Putin dupa aceasta intalnire, printul se gasi in fata celei de-a doua porti pe care statea scris: “SCHIMBA-I PE CEILALTI”.
“Asta era si intentia mea, gandi el. Ceilalti sunt sursa de placere, bucurii si satisfactii, dar si de durere, necazuri si frustrari.” El se ridica deci contra a tot ce-l deranja sau nu-i placea la cei din jurul sau. Incerca sa le patrunda in caracter si sa le extirpeze defectele. Aceasta fu a doua lupta a sa. Intr-o zi, pe cand medita asupra utilitatii tentativelor sale de a-i schimba pe ceilalti, il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:
-Ce ai invatat tu, deci, pe acest drum?
-Am invatat ca nu ceilalti sunt cauza sau sursa bucuriilor sau necazurilor, a satisfactiilor sau infrangerilor mele. Ei sunt doar prilejul, ocazia care le scoate la lumina. In mine prind radacina toate aceste lucruri.
-Ai dreptate, spuse batranul. Prin ceea ce ceilalti trezesc in tine, ei te descopera in fata ta. Fii recunoscator celor care fac sa vibreze in tine bucuria si placerea, dar si celor care fac sa se nasca in tine suferinta sau frustrarea, caci prin ei viata iti arata ce mai ai inca de invatat si calea pe care trebuie s-o urmezi.
Nu dupa multa vreme, printul ajunse in fata unei porti pe care scria:” SCHIMBA-TE PE TINE INSUTI”.
“Daca eu sunt cauza problemelor mele, atunci inseamna ca asta imi ramane de facut, isi zise el si incepu lupta cu el insusi. El cauta sa patrunda in interiorul sau, sa-si combata imperfectiunile, sa-si inlature defectele, sa schimbe tot ce nu-i placea in el, tot ce nu corespundea idealului sau. Dupa cativa ani de lupta cu el insusi, dupa ce cunoscu cateva succese dar si esecuri si rezistenta, printul il intalni iarasi pe batranul intelept, care-l intreba:
-Ce ai invatat tu pe acest drum?
-Am invatat ca exista in noi lucruri pe care le putem ameliora, dar si altele care ne rezista si pe care nu le putem invinge.
-Asa este, spuse batranul.
-Da, dar m-am saturat sa lupt impotriva a tot, a toti si chiar impotiva mea! Oare nu se termina niciodata? Imi vine sa renunt, sa ma dau batut si sa ma resemnez.
-Asta va fi ultima ta lectie, dar inainte de a merge mai departe, intoarce-te si contempla drumul parcurs, raspunse batranul si apoi disparu.
Privind inapoi, printul vazu in departare spatele celei de-a treia porti pe care statea scris: “ACCEPTA-TE PE TINE INSUTI”. Printul se mira ca n-a vazut cele scrise atunci cand a patruns prima data prin acea poarta, dar in celalalt sens. “In lupta devenim orbi, isi spuse el.” Si mai vazu zacand pe jos, peste tot in jurul lui, tot ce a respins si a invins in lupta cu el insusi: defectele, umbrele, frica, limitele sale. Le recunoscu pe toate si invata sa le accepte si sa le iubeasca. Invata sa se iubeasca pe el insusi, fara sa se mai compare, sa se judece, sa se invinovateasca. Il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:
-Ce-ai invatat in plus pe acest drum?
-Am invatat ca urand sau detestand o parte din mine inseamna sa ma condamn sa nu fiu niciodata de acord cu mine insumi. Am invatat sa ma accept in totalitate, neconditionat.
-Bine, acesta este primul lucru pe care nu trebuie sa-l uiti in viata, acum poti merge mai departe.
Printul zari in departare cea de-a doua poarta, pe spatele careia scria “ACCEPTA-I PE CEILALTI”. Si in jurul lui recunoscu toate persoanele pe care le-a intalnit in viata sa, pe cei pe care i-a iubit si pe cei pe care i-a urat, pe cei pe care i-a ajutat si pe cei pe care i-a infruntat. Dar spre surpriza sa, acum era incapabil sa le vada imperfectiunile, defectele, lucrurile care altadata il deranjau enorm si impotriva carora luptase. Batranul intelept aparu din nou si-l intreba:
-Ce-ai invatat mai mult decat prima data pe acest drum?
-Am invatat ca fiind in acord cu mine insumi, nu mai am nimic de reprosat celorlati si nici nu ma mai tem de ei. Am invatat sa-i accept si sa-i iubesc asa cum sunt.
-Bine, acesta este cel de al doilea lucru pe care trebuie sa-l tii minte. Continua drumul.
Printul zari prima poarta, prin care trecuse cu mult timp in urma, si vazu ceea ce era scris pe spatele ei: “ACCEPTA LUMEA”. Privi in jurul sau si recunoscu acea lume pe care a dorit s-o cucereasca, s-o transforme, s-o schimbe. Fu izbit de lumina si frumusetea tuturor lucrurilor, de perfectiunea lor. Era totusi aceeasi lume de alta data. Oare lumea se schimbase, sau privirea sa? Atunci se ivi batranul, care-l intreba:
-Ce-ai invatat pe drumul acesta?
-Acum am invatat ca lumea este oglinda sufletului meu. Ca eu nu vad lumea, ci ma vad in ea. Cand sunt fericit, lumea mi se pare minunata, cand sunt necajit, lumea imi pare trista. Ea nu este nici vesela, nici trista. Ea exista, atat. Nu lumea ma necajea, ci starea mea de spirit si grijile pe care mi le faceam. Am invatat sa o accept fara sa o judec, fara nici o conditie.
-Acesta este cel de al treia lucru important pe care nu trebuie sa-l uiti. Acum esti impacat cu tine, cu ceilalti si cu lumea! Esti pregatit sa pornesti spre ultima incercare: trecerea de la linistea implinirii, la implinirea linistii, spuse el si disparu pentru totdeauna.
 
David si Saul

David, un tânăr păstor, a fost adus la curtea regelui Saul şi în scurtă vreme a devenit favoritul tuturor. Odată, pe când toţi curtenii erau adunaţi, el a cerut voie regelui să cânte la harpa, care se afla lângă tronul lui. Regele i-a spus :
–N-are rost, au mai încercat şi alţii şi n-au putut!
David a insistat. Când a atins corzile harfei s-a auzit o muzică atât de minunată,încât toţi au izbucnit în lacrimi. Corzile fremătau la atingerea mâinilor lui, ca o fiinţă vie. Regele s-a mirat:
–Cum se face că la alţii, harfa a rămas mută, iar tu ai putut cânta?
–Toţi ceilalţi au vrut să cânte propriile lor cântece. Dar harfa s-a împotrivit. Eu am cântat propriul ei cântec. I-am adus aminte de vremurile frumoase, când era copac în pădure, când păsărelele ciripeau printre ramurile lui, iar frunzele i se scăldau în soare...şi aţi auzit cu toţii veselia harpei. Apoi i-am mărturisit mila mea, pentru suferinţa, prin care a trecut în acea groaznică zi, când oamenii au doborât copacul. Am asigutat-o că moartea copacului nu a fost zadarnică, pentru că din lemnul lui s-a făcut o harfă, care bucură sufletele oamenilor şi se pot cânta imnuri de slavă lui Dumnezeu...

Harpa a înţeles toate acestea... şi mi-a raspuns...cântecul ei.
 
Preotul si Ingerul

Un preot, într-o noapte, după o beţie a căzut şi în păcatul trupesc. Dimineaţa la insistenţele unui boier foarte respectat, a intrat a doua zi în altar să săvârşească Sfânta Liturghie. Atunci a apărut un înger, care l-a certat pentru că spurcat fiind a îndrăznit să intre în altar. Preotul s-a mâniat şi i-a strigat:
–Fiindcă aşa mă înfricoşezi să fii afurisit!
În clipa aceea îngerului i-au căzut aripile şi a rămas ca simplu om în biserică.
După o vreme murind un om, preotul a mers să-l înmormânteze şi minune mare, mortul a vorbit, dezvăluind tuturor păcatul preotului. Din clipa aceea nimeni n-a vrut să mai aibe de a face cu el.
Preotul şi preoteasa lui s-au sfătuit şi au hotărât să plece undeva, unde nimeni nu-i cunoştea. Preotul a trăit cam 370 de ani, trebuind să-şi îngroape mai multe soţii şi copii şi fiind sortit singurătăţii.
Odată a stat de vorbă cu un arhiereu sporit, căruia i-a mărturisit toată povestea şi mai ales păcatul său, care l-a condamnat la o viaţă nefiresc de lungă. Arhiereul a înţeles că preotul era legat de îngerul, pe care îl afurisise. L-a ajutat să ajungă în locul unde fusese târgul. Dar locul se pustiise. Cu greu au găsit locul bisericii, si pe locul altarului l-a găsit pe înger.
–Tot mai trăieşti sărmane preot?
–Dar tu, îngere, tot aici?
–Să ne iertăm unul pe altul! a zis îngerul.
–Binecuvântează şi iartă, îngere!
–Dacă te iert eu întâi, tu, preotule, te risipeşti şi eu rămân aici pe pământ!
–Te iert îngere!
Pe dată, îngerul a căpătat aripi şi a început să urce la cer. A întors faţa către prot şi i-a spus cu mare dragoste:
–Te iert, omule!

Pe dată, preotul s-a prefăcut în ţărână, iar arhiereul, care toate văzuse şi auzise, a povestit totul spre folosul oamenilor...
 
Ajutorul Divin...


"De aceea va spun: Nu va ingrijorati pentru viata voastra...
Tatal vostru cel Ceresc, stie de ce lucruri aveti trebuinta..."
Matei 6:25, 32

In luna septembrie a anului in care s-a nascut cel de-al doilea copil al nostru, eu si sotul meu ne-am mutat dintr-un orasel mic, intr-unul mai mare...eram tineri si nu aveam bani de buzunar, asa ca am inchiriat o rulota pe care am instalat-o in padurea de la marginea orasului. La scurt timp, sa nascut fiul meu Steve, cu doua saptamani inainte de termen si cantarind mai putin de 2 kg. Copiii acestia au nevoie de ingrijiri speciale, dar care costa foarte mult...stiind ca mai aveam de platit si spitalizarea, pe langa cheltuielile pentru casa noua, ne intrebam cum o sa putem achita datoriile imense pe care le acumulaseram...Dar stiam ca Domnul ne va ajuta si ca ne vom descurca, intr-un fel sau altul.
Casa noastra cea noua era mica si izolata, dar imi placea la nebunie...copacii ne inconjurau cu ramurile lor bogate si singurii nostri vecini erau ratonii si veveritele. Imi placeau si plimbarile lungi pana la magazin, desi aveam de parcurs un kilometru si jumatate pana la drumul principal, inca 800 de metri pana la telefonul public si inca pe atat pana la magazin. Drumul pana acolo si inapoi era de 6 km...Imi asezam copii in carucior si porneam intr-o aventura de neuitat, ca sa cumparam paine si lapte, nestiind niciodata ce pasari salbatice si ce animalute vom intalni pe drum...
Intr-o dimineata, la inceputul lunii decembrie, m-am trezit intr-o lume cu totul noua. In timpul noptii, o furtuna de zapada transformase padurea noastra intr-un univers magic, cu nea imaculata ce acoperea pamantul si gardurile si cu turturi de cristal prinsi de copaci...m-am ridicat repede din pat si mi-am trezit copilasii, sa le arat frumusetea iernii...Fiica mea de doi ani Evelyn era deja nerabdatoare sa o imbrac. Cand am vrut sa-l trezesc pe fiul meu, mi-am dat seama ca avea febra mare...speriata am constientizat ca eram cu totul izolati. Nu aveam telefon si trebuia sa parcurgem cel putin 3 km sa cerem ajutor. In plus locul unde ne instalasem rulota nu era proprietatea nimanui, asa ca nimeni nu avea sa ne trimita pluguri sa inlature zapada...Era imposibil sa-mi iau copii in brate si sa ies in nameti. Daca as fi avut o sanie, ca sa ajung la statia de autobuz...Daca ar circula autobuzul..era imposibil sa-mi duc copilul la doctor...nu puteam face nimic...simteam o teama cumplita invadandu-mi fiinta...
Am ingenuncheat si m-am rugat:
- Doamne, te implor ajuta-ma! Imi e teama si nu stiu ce sa fac ca sa-mi salvez copilasul...in timp ce asteptam un raspuns, mi-am dat seama ca nu analizasem problema la rece. Nu era nevoie sa duc copilul la doctor.
Trebuia doar sa-i descriu doctorului simptomele si sa cumpar medicamentele. Calma am inceput sa ma infofolesc ca sa pornesc spre telefon, tocmai imi puneam ghetele cand am auzit un ciocanit in usa...Nu stiam cine poate fi, singurul om care stia unde suntem era sotul meu, iar el era plecat din oras...
Am deschis usa si spre surprinderea mea l-am vazut pe baiatul care livra lapte la magaziunl cel mai apropiat. Nu-i stiam numele dar il mai vazusem pe acolo de cateva ori si mai vorbisem cu el o data sau de doua ori. Mi-a zambit si mi-a spus:
- Buna , ai nevoie de lapte?
Uimita am incuviintat si i-am deschis usa larg, poftindu-l inauntru. El a continuat...
-Azi era sa nu mai ajung la munca...e o nebunie afara...dar n-am putut sa nu ma gandesc la tine si la copilasii tai. Stiam ca sunteti izolati aici si ca nu aveti lapte si m-am gandit sa iti aduc laptele aici, fiindca stati tare departe.
I-am turnat omului o ceasca de cafea apoi i-am spus ca fiul meu e bolnav.
- Stiu ca tu reprezinti raspunsul rugaciunii mele, daca ramai cu copiii pana vorbesc eu cu doctorul nu mai trebuie sa-mi fac eu griji...imi e teama sa-i las singuri. Dar pana sa apari tu nu credeam ca aveam de ales...
- Nici eu nu i-as lasa singuri. Ai face bine sa pornesti la drum. Mi-a zambit si a adaugat:
- Ma bucur ca m-am abatut din drum.
Cand am deschis usa in spatele meu am auzit-o pe Evelyn :
-Citeste-mi!
Desi cararea era formata, drumul pana la telefon a durat o ora. Am alunecat si am cazut de nenumarate ori. Cand am ajuns in dreptul telefonului public, eram extenuata. Dar Dumnezeu era alaturi de mine...l-am gasit pe doctor imediat. Si-a amintit de fiul meu si mi-a spus ca e o boala periculoasa pentru un copil asa fragil ca al meu. Dupa ce mi-a pus cateva intrebari si-a dat seama ca e o infectie la ureche si m-a asigurat ca antibioticele aveau sa-l vindece rapid.
- Dar m-a avertizat el, trebuie sa i le administrezi cat mai curand posibil...Maine s-ar putea sa fie prea tarziu... asa ca o sa sun la farmacie si sa le spun celor de acolo sa le pregateasca, sunt medicamente noi si scumpe dar sunt absolut necesare. Cum se numeste cea mai apropiata farmacie?
I-am dat numele unei companii mari pe care o vazusem la intrare intr-un magazin din zona si l-am intrebat:
- Cam cat credeti ca o sa ma coste?
Pretul pe care mi l-a zis mi s-a parut urias. De unde as putea sa fac eu rost de atatia bani? I-am multumit si am inchis telefonul gandindu-ma la o solutie.
Nu cunoasteam pe nimeni din oras. Am cautat in pagini aurii si am gasit numele unei asociatii filantropice, dar toate pareau sa aiba aceleasi reguli. De fiecare data raspunsul era identic:
- Veniti la noi, completam un formular, ca sa vedem daca intocmiti conditiile. Daca nu mai puteti astepta duceti copilul la spital. Unde? In cealalta parte a orasului, fireste.
Deja eram ingrozita. Nu mai aveam decat o moneda si nu mai stiam de unde sa fac rost de bani pentru medicamente...
Ma rugam in tacere:
- Doamne, te rog sa ma indrumi!
Apoi am auzit un glas calm si clar din spatele meu.
- Daca ai cere sa ti le dea pe gratis?
Ideea era asa ridicola ca imi venea sa rad. Dar, am spus doar atat:
- Da, Doamne. Voi face cum spui TU.
Nu credeam ca farmacistul ar fi facut un asemenea gest, dar daca nu-l intrebam nu puteam fi convinsa ca am facut tot posibilul.
Asa ca am folosit ultima moneda pe care o aveam ca sa sun la farmacie. Cand a raspuns farmacistul, l-am intrebat daca a primit o reteta de la doctorul meu. El a confirmat comanda si mi-a spus ca medicamentele erau pregatite. Am inspirat adanc, pregatindu-ma pentru refuz.
- Nu ma cunoasteti, i-am spus eu, locuiesc la cateva mile distanta intr-o rulota, la marginea soselei Sovereign. Nu am bani, dar copilul meu e foarte bolnav. Daca imi dati medicamentele acum, va voi plati cand voi avea bani.
Farmacistul raspunse:
- E in ordine. Veniti sa le luati sau preferati sa vi le livram?
- Le puteti livra? am intrebat eu uimita?
- Da, raspunse el. Un tanar a venit azi cu jeepul. M-am tot intrebat de ce a facut gestul asta, dar acum stiu.
- Ii multumesc lui Dumnezeu!
- Da, zis farmacistul. Si noi cei de aici facem asta destul de des...
Dupa ce i-am multumit, am inchis telefonul si m-am trantit in zapada uimita. I-am multumit lui Dumnezeu. Cred ca tocmai simtisem atingerea Gratiei Divine. A fost pentru prima data cand l-am simtit pe Dumnezeu atat de aproape...Dar, nu si ultima data. N-am avut o viata usoara, dar de cate ori am avut probleme pe care credeam ca nu le
pot rezolva, cineva imi oferea ajutor...
Desi nu-i cunosteam pe oamenii aceia stiam foarte bine cine ii trimisese...
Jeanne Morris
 
Ultimul biscuit

Intr-un aeroport statea o tanara care urma sa faca o calatorie mai lunga. Si-a cumparat de acolo o carte ca sa treaca mai repede timpul si un pachet de biscuiti.
S-a asezat pe un scaun, si-a pus bagajele langa el si s-a apucat sa citeasca. La un moment dat s-a intors sa ia un biscuit din pachetul de langa ea. A observat cu surprindere ca la mica distanta era asezat un domn care citea un ziar, si care fara sa-i ceara permisiunea a inceput sa ia si el din pachetul de biscuiti.
Cu toate ca s-a simtit indignata, politetea a impiedicat-o sa ii reproseze ca are un comportament nepotrivit. Dar pe masura ce ea lua cate un biscuit, lua si el unul si asta a facut ca pana la urma tanara sa devina foarte nemultumita.
Cand a luat din pachet penultimul biscuit, ea s-a intrebat plina de resentimente: “Oare indrazneste sa mi-l ia si pe ultimul?”
Barbatul a luat intr-adevar ultimul biscuit, l-a rupt in doua si i-a oferit zambind cald o jumatate. Simtind ca el a depasit limita bunului simt, tanara s-a ridicat furioasa si s-a indreptat spre un alt colt al salii de asteptare.
A deschis geanta ca sa puna inauntru cartea si… spre marea ei surprindere a vazut inauntru pachetul de biscuiti pe care il cumparase. In acel moment a coplesit-o un sentiment de rusine.
A inteles ca pachetul din care mancase nu era al ei, ci al barbatului care citea ziarul… El a impartit plin de bunatate chiar si ultima bucatica pe care o avea, fara sa se simta indignat, superior sau furios.

MORALA:
Oare de cate ori in viata am mancat biscuitii altcuiva? Ar fi mai bine ca inainte sa ne grabim sa-i judecam pe altii sa privim cu atentie in jur… si mai ales in sufletul nostru!
Sa dai cand poti, fara sa astepti nimic in schimb, nici macar un multumesc, si sa nu regreti ca ai dat!
Cui dai? Cui are nevoie…
Cat dai? Totdeauna mai mult de cat ai primit!
 
Prostie...vanitate...sau ambele???
Regele Pedro al Braziliei, a vrut să ridice primul spital public în ţara sa, dar n-a găsit banii necesari, cu nici un chip. Atunci a dat sfoară în ţară, că oricine va dărui pentru spital un milion de pesos, va deveni duce, cine va da o jumătate de milion, conte, iar pentru o sută de mii de pesos, baron...Cât ai clipi, s-au stâns banii trebuitori pentru ridicarea spitalului.
Toată suflarea a venit la inaugurare şi pe placa comemorativă au putut citi:
,,Spitalul a fost ridicat de prostia şi vanitatea omenească, pentru cei suferinzi."
Valoarea femeii
Exista o frumoasa pilda despre valoarea femeii, pe care am auzit-o prima oara din gura batranului parinte Serafim Man de la Rohia, duhovnicul lui Nicolae Steinhardt. Un tanar ii spune unui cuvios parinte, unchi de-al sau, ca s-a insurat, ca a luat fata bogata, ca e frumoasa, gospodina, licentiata, ca e din neam bun si ca e directoare la o scoala.
In acest timp, parintele scria pe o hartie cate un zero dupa fiecare calitate. Nepotul continua si spuse ca este si buna credincioasa, moment in care calugarul pune inaintea celor sase zerouri cifra unu. Astfel, cele scrise pe hartie s-au transformat din nimic intr-un milion.
Credinciosia femeii a dat valoare tuturor celorlalte calitati!
 
Din dragoste...

Trăia odată un credincios vestit pentru viaţa lui austeră.
Într-o zi aflându-se în faţa altarului l-a chemat pe Dumnezeu zicându-i:
- Doamne, aş fi în stare să fac orice, absolut orice, din dragoste pentru tine. Supune-mă, la orice încercare şi vei vedea că spun adevărul.
- Ia un vas, i-a spus un glas îngeresc, umple-l ras cu ulei, pune-l pe cap, străbate piaţa şi apoi oraşul, stradă cu stradă şi întoarce-te, dar bagă de seamă, să nu iroseşti nici un strop de ulei.
Omul a umplut vasul, l-a aşezat pe cap şi a pornit cu braţele întinse în echilibru, rostind la tot pasul: „nici un strop să nu se irosească!". Era zi de târg şi bărbatul a străbătut întreg oraşul, stradă cu stradă, fără să piardă nici un strop de ulei. Mulţumit
s-a întors şi a aşezat vasul la biserică.
A luat icoanele drept martore a izbânzi sale, dar tăcere... Şi în zilele următoare icoanele au rămas mute. Cuprins de disperare omul, cu capul pe genunchi plângea amar şi repeta printre suspine: „şi totuşi nici un strop nu s-a irosit".
Atunci s-a auzit un glas iarăşi:
–La ce-mi trebuie mie uleiul tău, omule? Ce fac eu, Dumnezeu, cu un vas cu ulei? De câte ori, în timp ce purtai vasul pe cap, de câte ori, te-ai gândit la mine?
... Aşa era, se gândise numai la ulei ...
–Mai bine ai fi răsturnat vasul şi te-ai fi gândit la mine cu iubire.

Lasă de-o parte încercările, care te fac vestit şi iubeşte-l pe Dumnezeul tău, măcar un pic.
(după Lanza Del Vasta)
 
Aripile milostivirii

Într-o zi Sf. Martin, trecând printr-o cetate, a văzut un sărac schingiuit, pentru datoriile, pe care le avea. Plin de milă, pentru chinurile îndurate, Sfântul a rugat pe cămătari să ierte pe sărman şi să aştepte până le va putea plăti. Dar aceia, cărpănoşi, nici nu voiau să audă. Sfântul a început a se ruga astfel:
–Doamne, milostiv, Tu care ai plouat cu mană în pustie şi ai hrănit poporul Tău, trimite acum datoria săracului, spre slava numelui Tău!
Îndată s-a pogorât din cer un porumbel, care s-a aşezat pe umărul Sfântului. Când a voit acesta să-l ia, s-a prefăcut într-un porumbel de aur. Sfântul Martin l-a luat şi l-a dus la un cămătar de la care a primit 300 de galbeni, adică tocmai datoria săracului, după care a mers la locul caznei şi l-a salvat pe bietul om.
A doua zi, nişte credincioşi i-au adus Sfântului mulţime de bănet, pe care acesta l-a dus cămătarului, pentru a răscumpăra porumbelul. Când Sfântul Martin a mers la cămătar cu banii, acestuia i-a părut rău după porumbelul lucrat aşa de bine, dar Sfântul i-a dat şi 30 de bani de aur în plus. A luat porumbelul şi i-a spus:
–Zboară, minune cerească!
Porumbelul şi-a luat zborul pe dată, iar cămătarul i-a înapoiat bănetul, spunându-i:

–Destulă răsplată mi-i această minune, ia banii şi du-i nevoiaşilor!
 
Gandul cel bun

Indreptandu-se spre casa, un taran a gasit la marginea drumului, pe camp, un sac plin cu porumb. Uitandu-se el de jur-imprejur, s-a hotarat sa-l ia acasa, fiindca i-ar fi prins tare bine si, oricum, nu-l vedea nimeni. S-a mai uitat o data inainte, inapoi, in dreapta si in stanga si s-a apleacat sa ia sacul.


Dar, deodata, s-a oprit, amintindu-si ca, intr-o singura directie, nu s-a uitat: in sus. Privind cerul, lasa acolo sacul si, zambind, isi continua linistit drumul spre casa, spunandu-si:


- Multumesc, Doamne, ca mi-ai dat gandul cel bun. E drept ca as avea mare nevoie de un sac cu porumb, dar mai mult am nevoie de un cuget curat si linistit. Cu siguranta ca vreun vecin din sat nu a putut duce prea mult deodata si se va intoarce dupa sac. Daca l-as fi luat nu m-ar fi vazut nici un om, dar m-ar fi vazut Dumnezeu.

"Ma straduiesc sa am un cuget curat inaintea lui Dumnezeu si inaintea oamenilor."
 
Iertarea greselilor

Se spune ca un baiat de abia implinise varsta de 18 ani si isi luase carnetul, ca intr-o seara, a cerut voie tatalui sau sa se foloseasca de masina, nou nouta, pentru a-si impresiona prietena. Seara a fost nemaipomenita, masina mergea perfect, si el se dovedea a fi un sofer priceput. Pana si prietena, in momentul in care a fost dusa acasa, a fost impresionata. Pentru a face povestea mai scurta, vreau sa va spun ca pe drumul spre casa, simtind ca poate controla masina, a vrut sa vada cat de repede merge, si in viteza lui nu a vazut la timp cum o masina din fata frana. Si, desi a franta, nu a reusit sa evite impactul. Rezultatul... masina nou nouta era lovita. Politia a fost chemata, si in momentul in care tanarul nu stia ce sa faca, politia i-a cerut actele masinii. Ce va spune tata, se gandea el, in timp ce deschidea torpedoul masinii.
In momentul acela din torpedou a cazut o hartie, pe care cu un scris grosolan barbatesc se aflau urmatoarele cuvinte: "In caz de accident, fiule adu-ti aminte ca eu te iubesc pe tine, nu masina". 



Cateva ganduri cu care textul ma provoaca:


1. Alegerile ne afecteaza viitorul. 
In fiecare zi noi luam diferite decizii. Si deciziile noastre ne afecteaza viata. Chiar si cei care cred in predesitnatie, sunt pusi putin in incurcatura, cand vad cum deciziile influenteaza ziua de maine. Daca alegi ca sa fumezi, daca alegi sa fi neglijent, daca alegi sa faci un lucru bun, daca alegi sa ajuti pe cineva, daca alegi sa spui adevarul, sau daca alegi sa nu il spui, pentru toate acestea consecintele se vor vedea... si ne vom intalni cu ce am semanat. Si in momentele acelea nu vom putea arunca vina pe alticineva.
E greu ni se pare sa luam o decizie buna, dar viata ne demonstreaza ca e mai bine sa iei decizia corecta. Un exemplu este minciuna. E mai usor sa spui adevarul decat sa minti, pt ca daca minti, trebuie sa iti aduci aminte tot timpul ce ai spus... 


2. Greselile ne costa. 
Orice greseala are pretul ei, si orice am face nu vom putea evita acest adevar. La acest capitol nu cred ca trebuie sa comentez, de aceea voi spune doar un lucru, "In orice pas facut, cere sfatul de la Domnul". E singura metoda pe care eu o gasesc ca fiind sigura in a trai o viata fara de greseli.


3. Eu te pe tine te iubesc... 
De ales, alegem toti, de gresit, am gresit si gresim toti. Si dintre noi, nu cred sa fie unul care sa zica, eu inaintea lui Dumnezeu stau fara vina. Si atunci ce ne facem. Cum putem primi pacea? Mai avem vreo sansa sa indreptam trecutul? Raspunsul se gaseste in Ps 85:2 si nu cred ca mai e o surpiza ca il gasim tot la Dumnzeu.

Si atunci am scapat, avem tablita curata si putem sa incepem tot de la inceput?
E si asta o parere, eu insa nu cred ca tanarul din ilustrarea introductiva a mai incercat sa vada cat de repede poate merge masina, a inteles ce inseamna harul.... DU-TE SI NU MAI PACATUI...
 
NISIP SI PIATRA

Doi prieteni mergeau impreuna prin desert.
La un moment dat s-au certat, si unul dintre ei i-a spus vorbe grele celuilalt si l-a lovit.
Acesta din urma, indurerat, fara cuvinte, a scris pe nisip:
”Astazi, cel mai bun prieten m-a jignit si m-a lovit.”
Au continuat sa mearga si au ajuns la o oaza, in lacul careia au decis sa se racoreasca.
Cel care fusese palmuit a fost cat pe ce sa se inece, dar prietenul sau l-a scos la mal.
Dupa ce si-a revenit, cel salvat a scris pe o piatra:
”Astazi, prietenul meu cel mai bun a fost langa mine cand am avut nevoie de el.”
Celalalt l-a intrebat:
-Cand te-am lovit ai scris pe nisip, iar acum ai scris pe o piatra. De ce?
Acesta i-a raspuns:

-Cand sunt ranit scriu pe nisip pentru ca vanturile sa stearga amintirea suferintei. Dar cand cineva imi face un bine sap aceasta amintire in piatra, pentru ca ea sa dainuie, nestearsa…
 
CLOWNUL

...Intr-un oras venise un circ, care a stat in localitate pentru ceva timp. Numai ca... intr-o zi, in grajdul in care erau pastrati caii, cineva a umblat cu chibritele si a fost destul ca o mica aschie aprinsa sa ajunga la paiele uscate pentru ca acestea sa ia foc.
Vanzand acestea, directorul circului se uita in jur si il vazu doar pe clownul care ii distra pe oameni in timpul spectacolelor. Atunci, ii spuse in graba: "Mergi si anunta pe oameni ca arde circul!!! Repede!"
Auzind acestea, fiind constient ca aceasta inseamna ca va ramane fara loc de munca, cel putin pentru un timp, clownul se indrepta spre cei mai apropiati oameni. Se intampla ca acestia sa fie chiar langa o fantana, pentru a scoate apa. Atunci, el le zise:
- Ooooaameni buni, oameni buni, aaaardeeee circul!!! Sariti, arde ccciiiirrrrcuuuul!!
- Uitati-va la clownul acesta. Chiar vrea sa il credem, a spus unul dintre ei, si au inceput sa rada. Du-te acum inapoi, ne-ai facut sa radem, ai reusit, esti un clown bun, du-te acum.
- Oamenilor!!! Nu e nici o gluma acum. Vorbesc serios!! Sariti! Aici aveti si apa, si galeti, trebuie doar sa veniti! Nu mai stati!
- Da, da, da. Am inteles. Acum mergi. Asta sigur e o reclama pentru ca sa mergem deseara la circ. Du-te, o sa venim deseara.
- Dar nu intelegeti! - si isi rupse nasul sau rosu de pe fata. Veniti chiar acum. Arde circul!
- Hai.... Poti sa pleci, ti-am zis ca vom veni la reprezentatie. Vom fi acolo, nu vom lipsi!!!
- NUUUUU! Haideti ca arde circul!!! Acum! zise clownul rupandu-si hainele sale colorate. Priviti, sunt un om ca si voi! Credeti-ma! Arde!
Dupa ce in zadar s-a chinuit clownul sa-i convinga pe oameni ca arde circul, acesta in cele din urma s-a facut scrum. De ce? Pentru ca clownul nu a fost crezut.

Morala:
Din ce cauza nu a fost crezut clownul? Pentru ca nu avea credibilitate in fata oamenilor. Oare de cate ori nu suntem si noi la fel. Vorbim adesea verzi si uscate, glumim glume nesarate, spunem vorbe fara de har, iar mai apoi, cand le spunem oamenilor ADEVARUL, ei nu ne cred. Le spunem: "Acum!" insa ei nu cred. De ce? Oare nu ne-am pierdut credibilitatea in fata lor?

MAT 12:36 Va spun ca, in ziua judecatii, oamenii vor da socoteala de orice cuvant nefolositor, pe care-l vor fi rostit.
 
DOAR ASTA CONTEAZA!

Se povesteste ca intr-o zi din vremuri demult apuse un om a trebuit sa faca o calatorie intr-o tara indepartata, aflata peste mari si tari.
In drumul sau a intalnit tot felul de oameni, cu obiceiuri mai mult sau mai putin asemanatoare. Si-a amintit pentru tot restul vietii de unul dintre acestea.
Era dimineata cand a zarit in departatre turnurile unei cetatii. Pana sa ajunga in apropierea ei se facuse deja pranzul, si cum in partea dreapta a drumului se afla un cimitir ingrijit, cu pomi umbrosi si flori frumos parfumate, omul s-a hotarat sa faca un scurt popas.
Pasind catre o banca pe care o zarise in apropiere, omul a citit ceea ce era scris pe cruci… “A trait sase ani, trei luni si patru zile”… “A trait unsprezece ani, doua luni si cinci zile”… “A trait trei ani, patru luni si patru zile”… “A trait noua ani, opt luni si doua zile”…
S-a intristat crezand ca nimerise intr-un cimitir pentru copii, si unul dintre locuitorii cetatii l-a vazut si a intrebat:
-De ce esti atat de trist, ai pe cineva din familie ingropat aici? Mama, tatal poate…?”
-Cum s-ar putea una ca asta, doar vad ca aici sunt ingropati numai copii!
-Nu… doar ca, vezi… noi cand ne nastem primim fiecare cate un carnetel. La inceput tin socoteala parintii pentru noi, apoi scriem singuri… de fiecare data cand ne-am bucurat si pentru cat timp… iar cand unul dintre noi se duce, familia aduna timpul pe care l-a petrecut bucurand-se… si asta este ceea ce vezi tu scris aici.
-Timpul pe care l-ati petrecut bucurandu-va…
-Da, pentru noi doar asta conteaza!

Daca ar fi fost sa ai un astfel de carnetel, tu cati ani, cate luni si cate zile crezi ca ai fi adunat in el pana acum? Oricata bucurie ai adunat si ai daruit pana acum, iti doresc sa traiesti… pana la adanci batranete!
 
You must log in or register to reply here.
Back
Top