• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

POVESTIRI CU TÂLC

Ecoul vietii

Aflandu-se in excursie pe munte, o tanara familie a poposit intr-o cabana de la marginea unei vai. Baiatul cel mic, suparat pe fratele sau, s-a dus in spatele cabanei si a strigat de ciuda: "Te urasc!" Dar, imediat, un glas puternic i-a raspuns: "Te urasc, te urasc ...!".
Speriat, copilul a alergat in casa si i-a povestit tatalui toata patania, spunandu-i ca, afara, cineva striga la el ca-l uraste. Au mers impreuna la locul cu pricina, unde tatal i-a spus fiului sau:
- Aici erai cand ai auzit ca cineva te uraste ?
- Da!
- Ia spune-i ca-l iubesti!
- Te iubesc! - a strigat copilul si, de indata, vaile i-au raspuns: "Te iubesc, te iubesc! ..."
- Tine minte, i-a mai zis tatal, asa este si in viata: daca esti om rau, numai rautate vei intalni, dar daca esti om bun si te porti frumos cu ceilalti, atunci doar dragoste vei gasi, la tot pasul. Si, chiar daca nu vei fi iubit totdeauna de catre oameni, in schimb dragostea Domnului va fi mereu cu tine. Sa nu uiti asta!


"Cand un strain bate, caritatea ii deschide usa ospitalitatii; odata intrat, il intampina bucuria; odata primit, il gazduieste omenia.
Pe cel flamand, il hraneste bunatatea; pe cel deznadajduit, il calauzeste credinta, iar pe cel tulburat, dragostea."
 
Lista de cumparaturi

Louise Redden, o femeie imbracata saracacios, cu o privire de om invins, a intrat intr-o zi intr-o bacanie. S-a apropiat de stapanul magazinului intr-un mod foarte umil si l-a intrebat daca nu ar putea sa-i dea si ei pe datorie cateva alimente.
I-a explicat cu glas usor ca sotul ei era foarte bolnav si ca nu putea munci, si ca aveau si sapte copii, care trebuiau hraniti.
John Longhouse, bacanul, a privit-o de sus si i-a cerut sa paraseasca imediat magazinul sau.
Avand insa in gand nevoile familiei sale, femeia i-a mai spus: Va rog, domnule, o sa va aduc banii inapoi de indata ce voi putea.
John insa ii spuse ca nu-i poate da pe datorie, pentru ca nu are credit deschis la magazinul sau.
Langa tejghea se mai afla inca un client, care a auzit discutia dintre cei doi. Clientul facu cativa pasi inainte si ii spuse bacanului ca o sa acopere el costurile pentru orice are aceasta femeie nevoie pentru familia sa.
Bacanul raspunse parca in sila: Ai o lista cu cumparaturile de care ai nevoie?
Louise a raspuns: Da, domnule.
O.K, spuse bacanul, atunci pune-o pe cantar si eu o sa-ti dau marfa de aceeasi greutate cu lista dumitale.
Louise, ezitand o clipa, cu privirea in jos, baga mana in geanta si scoase o bucatica de hartie pe care scrise ceva in graba. Apoi puse cu grija biletelul pe cantar, cu privirea tot aplecata.
Ochii bacanului si ai celuilalt client priveau plini de uimire cum cantarul statea inclinat in partea cu hartia. Bacanul, privind la cantar, s-a intors usor catre client si ii spuse mormaind: Nu-mi vine sa cred!
Clientul a zambit, iar bacanul a inceput sa tot puna pe cantar alimente. Cantarul tot nu se echilibra, asa incat acesta tot punea pe el alimente, din ce in ce mai multe, pana cand pe cantar nu a mai incaput nimic. Bacanul sedea privind cu dezgust. In fine, smulse bucatica de hartie de pe cantar, si o privi cu mare uimire.
Nu era vorba de o lista de cumparaturi, ci era o rugaciune, care spunea asa:
"Iubite Doamne, Tu imi cunosti nevoile, asa ca eu le pun in mainile Tale."

Bacanul ii dadu femeii alimentele si privea in continuare tacut, inmarmurit. Louise ii multumi si pleca din magazin. Celalat client ii dadu bacanului o hartie de 50 de dolari si ii spuse: A meritat toti banii!

Numai Dumnezeu stie ce greutate are o rugaciune.
 
O fapta buna

Intr-un sat traiau fara sa se stie 2 familii. Prima era formata dintr-o mama vaduva, cu un singur baiat, iar cealalta din o mama si trei copii mai mici.
Prima familie era formata dintr-o mama vaduva si fiul ei, iar a doua tot o mama vaduva si cei trei copii mici ai sai.
A doua familie era saraca si de multe ori nu avea sa puna nici paine pe masa. Dar totusi nu se plangeau si mama aceea se ruga la Dumnezeu in fiecare zi cu speranta si incredere.
In prima familie lucrurile erau putin diferite. Baiatul este neascultator, nepasator de lumea din jur si egoist. Facea majoritatea lucrurilor impotriva povetelor bune date de mama sa. Cu toate acestea mama sa se ruga pentru el si incerca de fiecare data sa il ajute in tot ceea ce facea.
Intr-una din zile, ea facu un pachet, il puse intr-o sacosa si il tot striga pe baiatul ei sa vina. Enervat pana la culme si sperand sa scape astfel de gura mamei, decise sa duca pachetul unde ii spusese mama lui, si anume la familia cea saraca.
Ajuns acolo se sperie cand gasi o casa veche, darapanata si fara nici o lumina.
Batu la usa, intra, si striga:
- Este cineva aici ?
- Da, intra, suntem in ultima camera, se auzi o voce firava de femeie.
Ajuns in camera respectiva, vazu o mama cu 3 copii flamanzi. Lasa pachetul si se intoarse sa plece, cand auzi :
- Te rog, mai ramai ! Trebuie sa iti multumesc pentru gestul tau. Nu avem nimic sa iti dam, dar Dumnezeu sa iti ajute si sa te rasplateasca pentru fapta ta.
Baiatul pleca, dar totusi cuvinetele mamei ii patrunsera la suflet.
Peste 1 saptamana, la casa cea veche s-a reintors baiatul cu cateva haine si mancare.
Se aseza la masa cu acea familie, manca, si se juca apoi cu copii, devenind un prieten al lor.

Nu trebuie sa asteptam ca saracii sa vina la noi, o fapta buna putem sa facem oricand. Cateodata o vorba buna poate conta mai mult decat toti banii din lume.
 
ESTI IMPREUNA LUCRATOR CU DUMNEZEU

La o margine de lume, intr-un mic orasel mohorat, cu case cenusii unde nu existau anotimpuri si oamenii nu au vazut niciodata primavara, a venit intr-o buna zi un strain din alt continent si s-a stabilit si el la marginea sa. Oamenii din acest oras erau negri la suflet si pentru ca nu aveau ferestre la inimi nu cunosteau lumina, ei erau mereu tristi, nimic nu le ajungea, nimic nu era bun, mereu erau nemultumiti si erau plini de pizma si amaraciune.
Noul venit era vesel si plin de multumire desi nu-si permisese sa-si construiasca si el o casa ci locuia cu chirie intr-o mansarda.
Vazand intunericul si cangrena din sufletele concetatenilor sai, noul venit isi facea timp in fiecare dupa masa sa stea in piata orasului si sa le vorbeasca oamenilor, despre cum sunt ceilalti oameni din continentul de unde vine el, sa-i invete si sa le arate cum pot scapa de suferinta care-i apasa. Voia de fapt sa le explice ca nu se poate duce lumina in casa cu oborocul ci trebuie sa-si taie inimile imprejur, si atunci lumina va intra singura.
La inceput oamenii se adunau cu gramada sa asculte ce avea sa le destainuie noul venit, dar nici unul nu a crezut in cele auzite, deoarece in mod cert nu era nimic de schimbat. Ei erau perfect sanatosi si acesta era apogeul evolutiei lor. Ei erau asa de cand se stiau, din generatie in generatie, si asa era normal pentru ei. Au vazut ei ca strainul acela era foarte ciudat si de aceea la o intrunire a inteleptilor si batranilor orasului au concluzionat ca omul acela musai ca este nebun, ori avea ceva interese ascunse.
A trecut multa vreme si omul nostru, tot venea zilnic in piata si le vorbea oamenilor desi erau tot mai putini cei ce se opreau cateva minute sa il asculte. Dupa vre-o treizeci de ani nu-l mai asculta nimeni ci fiecare trecea grabit, nemultumiti fiind ca nu le mai ajunge timpul.
Intr-una din acele zile se apropie de acest om un copilas de vre-o zece anisori si intra in vorba cu batranul :
- Spune-mi si mie ce tot vorbesti aicea ?
Batranul ii istorisi si lui despre un continent necunoscut cu oameni ciudati, si despre posibilitatea ca si oamenii acestui orasel sa ajunga ca ei.
- Dar este minunat ! exclama copilul. Sa le spunem tuturor, mai adauga el.
- Copile, il intrerupse batranul, eu de acum treizeci de ani le-am spus tuturor, dar oamenii nu s-au schimbat, insa eu am continuat sa vorbesc.
- Din moment ce nu ai incetat sa le vorbesti, crezi ca ii vei schimba intr-o zi, nu ?
- Nu copile, eu nu cred ca ii voi schimba.
- Dar atunci... nu are sens. Daca nu crezi ca ii vei schimba de ce le mai vorbesti mai ales ca in ultima vreme vad ca nici nu se mai opreste cineva sa te asculte.
- In primii zece ani le-am vorbit dorind sa-i influientez, doar, doar, se va schimba vre-unul. Acum nu mai vorbesc pentru ei, ci pentru mine, ca nu cumva sa ma influienteze ei pe mine si sa uit cine sunt.
Nu poti schimba pe nimeni, la fel cum nimeni nu poate schimba pe nimeni. Fiecare se schimba pe el (pe ea) insusi (insasi). Este o absurditate sa crezi ca poti schimba pe cineva pentru ca nu poti sa ALEGI in locul celuilalt. Alegi doar pentru tine.
Totusi ceea ce faci prin activitatea ta si vorbele tale pot influenta pe altii.

O reteta in 3 pasi pentru a schimba lumea:
1. decide cum vrei sa arate lumea
2. tu schimba-te ca sa devii exact asa cum vrei sa arate lumea
3. fa tot ce poti ca lumea (de acum) sa nu te schimbe
Si nu uita un lucru : Matthew 18:6 Dar pentru oricine va face sa pacatuiasca pe unul din acesti micuti, cari cred in Mine, ar fi mai de folos sa i se atarne de gat o piatra mare de moara, si sa fie inecat in adancul marii.

TOTI SUNTEM IMPREUNA LUCRATORI DU DUMNEZEU LA CELE VAZUTE DAR MAI ALES LA CELE NEVAZUTE.
TOCMAI DE ACEEA FIECARE VA TREBUI SA DEA SOCOTEALA CU PRIVIRE LA FAPTELE FACUTE PE CAND TRAIA IN TRUP.
 
OMUL SFANT SI SARPELE

...Era odata un camp, unde vitele erau pazite de niste copii -vacari. Tot pe campul acela traia un sarpe cumplit si veninos. Intr-o zi un om Sfant s-a intamplat sa treaca pe acolo. Copii au fugit la el si au strigat: "Om Sfant, nu trece pe aici! Pazea ca e un sarpe!"- "Copii, a spus Sfantul, nu mi-e teama de sarpele vostru. Stiu niste Mantre care ma pun la adapost de orice rau." Spunand acestea, omul si-a continuat drumul...
Sarpele il vede si vine, umflandu-si grumazul. Omul Sfant murmura o vraja si iata ca sarpele cade la picioarele sale neputincios ca un vierme. " Ei bine, spune omul Sfant, de ce umbli asa facand rau oamenilor? O sa-ti dau un NUME SACRU( al Domnului) de repetat si o sa inveti sa-l iubesti pe Dumnezeu; la sfarsit o sa-L vezi; si dorinta de a face rau te va parasi." Ii sopteste la ureche sarpelui NUMELE SACRU.
Sarpele se inclina si spune:" O stapane, ce trebuie sa fac ca sa ma mantuiesc?" -"Repeta NUMELE SACRU, spune omul Sfant si nu fa rau fapturii vii! O sa mai vin sa vad cum te comporti."...Si zicand acestea omul Sfant s-a indepartat...Zilele au trecut si copii-vacari au remarcat ca nu mai musca. Au aruncat in el cu pietre. Sarpele a continuat sa fie bland si inofensiv ca un vierme. Unul din copii l-a luat de coada si l-a azvarlit pe pietre de mai multe ori. Sarpele a vomat sange si a fost considerat mort. Noaptea si-a revenit si incetul cu incetul, s-a tarat afara din groapa; avea corpul rupt.
Dupa cateva zile, nu mai era decat un schelet; i-a trebuit multa vreme pana sa poata iesi sa-si caute hrana. De teama copiilor nu mai iesea decat noaptea. De cand fusese initiat de catre omul Sfant, incetase sa mai faca rau fapturilor Domnului. De bine, de rau, incerca sa traiasca, hranindu-se cu frunze si paie... Omul Sfant s-a intors. S-a uitat in toate partile, cautandu-l pe sarpe. Copiii i-au spus ca nu mai era. Omul Sfant s-a mirat; stia ca numele Domnului, pe care sarpele il repeta, avea puterea spirituala, de a face moartea imposibila, inainte ca problema sa fi fost rezolvata, adica inainte de a-l fi vazut pe Dumnezeu.
S-a apucat sa il caute, chemandu-l de mai multe ori pe nume. Sarpele a iesit din gaura lui si s-a inchinat in fata perceptorului sau. Cei doi au inceput sa vorbeasca:
Omul Sfant: - Hei! Cum iti merge?
Sarpele: - O, stapane, iti multumesc! Din mila Domnului imi merge foarte bine.
Omul Sfant: - Cum se face atunci ca nu mai esti decat piele si os? Ce s-a intamplat?
Sarpele: - O, stapane, din supunere fata de porunca ta, ma straduiesc sa nu fac rau nici unei fapturi vii. Ma hranesc cu frunze si cu paie. Asa ca se poate sa fi slabit.
Omul sfant: - Mi-e teama ca nu doar hrana te-a adus in starea asta. Trebuie sa mai fie ceva. Haide povesteste-mi!
Sarpele: -Ah!...se poate, da stiu ce e, fara indoiala...Intr-o zi, vacarii s-au purtat destul de rau cu mine. M-au luat de coada si m-au izbit de pietre, tare de multe ori. Bietii copii! Nu aveau habar de schimbarea care se produsese in mine. Cum ar fi putut sa stie ca nu aveam sa mai musc pe nimeni?
Omul Sfant:- Ce prostie! Ce prostie! Trebuie sa fii un idiot daca nu stii cum sa-ti impiedici dusmanii sa te maltrateze asa!...
Ce ti-am interzis eu era sa musti orice faptura a Domnului. de ce nu ai suierat la cei care voiau sa te omoare, ca sa-i sperii?...
RAMAKRISHNA

Maestrul RAMAKRISHNA, apoi uitandu-se catre discipoli cu privirea lui razatoare:
-Deci, umflati-va grumazul...Dar nu muscati!...Un om care traieste in societate, mai ales un cetatean, un cap de familie, trebuie sa se prefaca a se impotrivi raului ca sa se apere. Dar el trebuie in acelasi timp sa aiba grija sa nu plateasca raului cu rau..."
 
Din intelepciunea chineza...

...ŞI PICĂTURA POATE STRĂPUNGE PIATRA


A fost odată... un anume Zhang Guaiya care era prefectul ţinutului Congyang. Pe vremea aceea, în localitatea cârmuită de el, exista un fenomen vicios, şi anume: oştenii puteau să nu se supună ordinului dat de comandant; iar slujbaşii ajungeau deseori să-i insulte pe dregători. Zhang Guaiya s-a gândit să găsească un prilej pentru a înlătura asemenea climat cât se poate de periculos.
Într-o zi, pe când Zhang făcea o inspecţie în incinta reşedinţei sale, a văzut la un moment dat un slujbaş ieşind hoţeşte din visterie. Prefectul l-a oprit şi l-a întrebat ce făcea acolo. Slujbaşul părea încurcat şi, anchetat de prefect, a scos din tulpanul lui, o monedă, pe care a recunoscut că o furase din visterie.

Zhang Guiaiya l-a dus pe slujbaş în sala de judecată şi, în semn de pedepsire, a ordonat să i se dea 20 de lovituri. Cel prins asupra faptului nu se împăca deloc cu pedeapsa şi se oţărâ către prefect:

-Ce mare rău am făcut dacă am luat din visterie un bănuţ? Atâta zarvă pentru un fleac! Doar atâta poţi: să mă baţi! Dacă dumneata eşti aşa de grozav, taie-mi capul! Îndrăzneşti ori ba?"

Văzând că un slujbaş mărunt a îndrăznit să-l înfrunte, prefectul a luat pensula şi a scris repede un verdict, în care se spunea printre altele:

-O zi, o monedă furată, o mie de zile, o mie de monede furate. Cu timpul, chiar şi o frânghie poate ferestrui lemnul, iar o picătură poate străpunge piatra!"

După ce a terminat de scris, prefectul Zhang Guaiya, aruncând pensula şi punând mâna pe o sabia, l-a executat personal pe slujbaşul cel obraznic.

...Vorbele prefectului Zhang au devenit un proverb în chineză, "Cu timpul, picătura poate străpunge piatra", care sugerează cât de important este să se înăbuşe răul în faşă. Altfel, urmările vor fi cum le spune şi proverbul românesc: "Cine fură azi un ou, mâine va fura un bou". În zilele noastre însă, proverbul chinezesc este folosit mai ales pentru a arăta că stăruinţa poate duce la realizarea unui lucru imposibil de înfăptuit la prima vedere.
 
TAINA VINDECARII

A fost odata un rege care avea o fiica desteapta foc si foarte frumoasa. Printesa suferea insa de o boala misterioasa. Pe masura ce crestea, mainile si picioarele-i slabeau, in timp ce auzul si vazul i se imputinau. Multime de doctori incercasera s-o vindece, dar in zadar.
Intr-o zi, la curte sosi un batran despre care se spunea ca ar cunoaste secretul vietii. Toti curtenii se grabira sa-l roage sa vina in ajutorul printesei bolnave.
Batranul ii dadu copilei un cosulet de nuiele cu capac, si-i spuse: "Ia-l si ai grija de el. Te va vindeca."
Nerabdatoare si plina de bucurie, printesa deschise capacul, dar ceea ce vazu o umplu de uimire si de tristete. In cosulet, zacea un copil, doborat de boala, si mai nenorocit si mai suferind decat ea.
Printesa isi lasa sufletul cuprins de compatimire si, in ciuda durerilor, lua copilul in brate si incepu sa-l ingrijeasca. Trecura luni, iar printesa nu avea ochi decat pentru copil. Il hranea, il mangaia, ii suradea, il veghea noptile, ii vorbea cu duiosie, chiar daca toate acestea ii pricinuiau o mare suferinta si oboseala.
La aproape sapte ani dupa acestea, se petrecu ceva de necrezut. Intr-o dimineata, copilul incepu sa zambeasca si sa mearga. Printesa il lua in brate si incepu sa danseze razand si cantand, usoara si nespus de frumoasa cum nu mai fusese de multa vreme. Fara sa-si dea seama se vindecase si ea.


Doamne, cand mi-e foame, trimite-mi pe cineva care are nevoie de hrana;
cand mi-e sete, trimite-mi pe cineva care are nevoie de apa;
cand mi-e frig, trimite-mi pe cineva care trebuie incalzit;
cand sufar, trimite-mi pe cineva pe care sa mangai;
cand crucea mea incepe sa fie prea grea, da-mi crucea altuia s-o impart cu el;
cand sunt sarac, adu-mi pe cineva care e in nevoie;
cand nu am timp, da-mi pe cineva pe care sa-l ajut o clipa;
cand ma simt descurajat, trimite-mi pe cineva pe care sa-l incurajez;
cand simt nevoia de a fi inteles, da-mi pe cineva care sa aiba nevoie de intelegerea mea;
cand as vrea ca cineva sa aiba grija de mine, trimite-mi pe cineva de care sa am grija;
cand ma gandesc la mine, indreapta-mi gandurile catre altii.
 
Laptele lui Dumnezeu

Intr-o zi, pe cand mergea prin desert, Moise intalni un cioban. Petrecu toata ziua cu el si-l ajuta sa mulga oile. Pe inserat, Moise il vazu pe cioban punand intr-un blid putin din laptele cel mai bun pe care-l aseza nu departe de coliba in care statea. Moise il intreba pentru ce era laptele, iar ciobanul ii raspunse: "E laptele lui Dumnezeu."
Curios, Moise il intreba: "Cum asa?"
"Intotdeauna pun deoparte laptele cel mai bun si i-l ofer lui Dumnezeu", ii spuse ciobanul. Moise simti nevoia sa corecteze credinta infantila a ciobanului, si insista:
"Si Dumnezeu il bea?"
"Sigur!"', raspunse ciobanul.
Moise incepu sa-i explice ca Dumnezeu e spirit pur si ca nu poate sa bea lapte. Cum ciobanul nu voia sa creada, Moise il sfatui sa se ascunda intr-o tufa sa vada daca Dumnezeu va veni intr-adevar sa bea laptele.
Imediat dupa caderea noptii ciobanul se ascunse si, in lumina lunii, vazu un vulpoi care venea din desert cu pasi mici si repezi. Dupa ce se uita in stanga si-n dreapta, vulpoiul se arunca asupra laptelui si-l sorbi cu pofta, dupa care disparu in desert.
In ziua urmatoare, Moise il gasi pe cioban intristat. "Pai ce se-ntampla?", il intreba.
"Aveai dreptate!", suspina. "Dumnezeu e spirit pur si nu vrea laptele meu!"
Uimit, Moise exclama: "Ar tebui sa-ti para bine! Acum, fata de ieri, stii ceva in plus despre Dumnezeu."
"Da, dar era singurul fel in care ii puteam arata iubirea pe care i-o port".
Moise intelese. Se retrase si incepu sa se roage cu ardoare. Dumnezeu ii aparu in timpul noptii si-i spuse: "Ai gresit, Moise. E adevarat ca sunt spirit pur, dar primeam cu bucurie laptele pe care mi-l oferea ciobanul ca semn al iubirii sale; totusi, din moment ce nu aveam nevoie de lapte, il imparteam cu acel vulpoi care nu mai putea de pofta lui."

Sunt oameni care se cred foarte intelepti si care dispretuiesc credinta oamenilor simpli si a "babutelor ".
Trebuie insa sa ne amintim mereu de rungaciunea plina de bucurie a lui Isus:

"Te slavesc pe Tine, Parinte, Domn al cerului si al pamantului, ca ai ascuns acestea celor intelepti si priceputi si le-ai descoperit pruncilor."
 
CUTIA

Fetita pregatea un pachet pentru Craciun. Invelea o cutie cu o hartie aurie foarte scumpa. Dar hartia, funditele si panglica erau mult prea multe fata de cat era nevoie.
"Ce faci?", o intreba tatal ei cu asprime. "Irosesti toata hartia! Stii cat costa?"
Cu ochii plini de lacrimi, fetita se ascunse intr-un colt strangand la piept cutia invelita cu costisitoarea hartie de impachetat.
"E pentru tine, tati", sopti ea.
Tatal se induiosa. Fusese poate prea sever. La urma urmei cadoul era pentru el. Desfacu incet panglica, desfasura cu rabdare hartia aurie si deschise incet cutia. Era goala!
Surpriza neplacuta ii reaprinse supararea si exploda:
"Si tu ai pradat toata hartia si panglica asta pentru a impacheta o cutie goala?"
In timp ce ochii mari i se umpleau din nou de lacrimi, fetita spuse: "Dar nu e goala, tata! inauntru am pus un milion de saruturi!"
De aceea, azi, la servici, un om tine pe biroul lui o cutie de pantofi.
"Dar e goala", ii spun cu totii.
"Nu. E plina cu iubirea fetitei mele", raspunde el.


1 John 4:8 Cine nu iubeste, n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentruca Dumnezeu este dragoste.
1 John 4:16 Si noi am cunoscut si am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu fata de noi. Dumnezeu este dragoste; si cine ramane in dragoste, ramane in Dumnezeu, si Dumnezeu ramane in el.
 
OMUL SI COPACUL

...Se spune că a existat odată un arbore bătrân şi maiestuos, cu ramurile întinse spre cer. Când înflorea, fluturi de toate formele şi culorile veneau de pretutindeni şi dansau în jurul lui. Când făcea fructe, păsări din ţări îndepărtate veneau să guste din ele. Ramurile sale arătau ca nişte braţe vânjoase. Era minunat.
Un băieţel obişnuia să vină şi să se joace sub el în fiecare zi, iar copacul s-a obişnuit cu el şi a început să-l iubească. Ceea ce este mare şi bătrân se poate îndrăgosti de ceea ce este mic şi tânăr, cu condiţia să nu fie ataşat de ideea că el este mare, iar celălalt mic. Copacul nu avea această idee, aşa că s-a îndrăgostit de băiat. . Pentru adevărata iubire, nimic nu este însă mare sau mic. Ea îi îmbrăţişează pe toţi cei de care se apropie. Aşadar, copacul s-a îndrăgostit de băieţelul care venea în fiecare zi să se joace sub el. Ramurile sale erau foarte înalte, dar el şi le apleca, pentru ca băiatul să le poată atinge pentru a-i mângâia florile şi pentru a-i culege fructele. Iubirea este întotdeauna gata să se încline; egoul, niciodată. .Aşadar, ori de câte ori venea copilul, arborele îşi pleca ramurile. Când micuţul îi mângâia florile, bătrânul copac se simţea cuprins de un val incredibil de fericire. Iubirea este întotdeauna fericită atunci când poate dărui ceva; egoul nu este fericit decât atunci când poate lua ceva de la altcineva.Băiatul a crescut. Uneori, dormea în poala copacului, alteori îi mânca fructele, sau purta o coroană împletită din florile sale. Se simţea atunci de parcă ar fi fost regele junglei. Florile iubirii te fac întotdeauna să te simţi ca un rege, în timp ce ghimpii egoului te fac să te simţi mizerabil. Văzând cum băiatul poartă o cunună din florile sale, dansând cu ea, copacul se simţea fericit. Îl aproba cu ramurile sale; cânta în bătaia vântului. Băiatul a crescut şi mai mult. A început să se caţere în copac, legănându-se pe ramurile sale. Ori de câte ori se odihnea pe ele, copacul se simţea fericit. Iubirea este întotdeauna fericită atunci când altcineva se poate sprijini de ea; egoul nu este fericit decât atunci când altcineva îl reconfortează..Timpul a trecut, iar băiatul a început să fie apăsat de alte îndatoriri. Avea ambiţiile lui. Trebuia să îşi treacă examenele, să îşi facă prieteni… De aceea, a început să vină din ce în ce mai rar pe la copac. Acesta îl aştepta însă cu o nerăbdare din ce în ce mai mare, strigându-i din adâncurile sufletului său: „Vino, vino. Te aştept”. Iubirea îşi aşteaptă întotdeauna obiectul afecţiunii sale. Ea nu este altceva decât o continuă aşteptare.
Când băiatul nu venea, copacul se simţea trist. Singura tristeţe pe care o simte iubirea este aceea de a nu se putea împărtăşi cu altcineva, de a nu se putea dărui. Atunci când se poate dărui în totalitate, iubirea este fericită.
Băiatul a crescut şi mai mult, iar zilele în care trecea pe la copac au devenit din ce în ce mai rare. Toţi cei care cresc în lumea ambiţiilor îşi găsesc din ce în ce mai puţin timp pentru iubire. Băiatul a devenit ambiţios şi prins în afacerile sale lumeşti. „Ce copac? De ce ar trebui să-l vizitez?”Într-o zi, pe când trecea prin apropiere, copacul i-a strigat: „Ascultă! Te aştept în fiecare zi, dar tu nu mai vii pe la mine”.Băiatul i-a răspuns: „Ce poţi să-mi oferi, ca să trec să te văd? Eu îmi doresc bani”. Egoul este întotdeauna motivat: „Ce poţi să-mi oferi pentru ca să vin la tine? Aş putea veni, dar numai dacă ai ceva de oferit. Altminteri, nu văd de ce aş face-o”. Egoul are întotdeauna un scop. Iubirea nu are nici un scop. Ea reprezintă propria sa răsplată.Uimit, copacul i-a spus băiatului: „Nu vei mai veni decât dacă îţi voi oferi ceva? Îţi ofer tot ceea ce am”. Iubirea nu ţine niciodată nimic pentru ea. Egoul o face, dar iubirea se dăruieşte necondiţionat. „Din păcate, nu am bani. Aceasta este o invenţie a oamenilor. Noi, copacii, nu avem bani. În schimb, suntem fericiţi. Crengile noastre se umplu de flori, apoi de fructe. Umbra noastră îi răcoreşte pe cei încălziţi. Când bate vântul, dansăm şi cântăm. Deşi nu avem bani, păsărelele se cuibăresc pe ramurile noastre şi ciripesc vesele. Dacă ne-am implica şi noi în afaceri financiare, am deveni la fel de înrăiţi şi de nefericiţi ca voi, oamenii, care sunteţi nevoiţi să staţi prin temple şi să ascultaţi predici despre iubire şi despre pace. Noi nu avem nevoie de predici, căci trăim tot timpul aceste stări. Nu, noi nu avem nevoie de bani”.Băiatul i-a spus: Atunci, de ce să vin la tine? Nu am de gând să merg decât acolo unde pot obţine bani. Am nevoie de bani”. Egoul cere întotdeauna bani, căci banii înseamnă putere, iar aceasta este cea mai mare nevoie a sa. Copacul s-a gândit mult, după care a spus: „Atunci, culege-mi fructele şi vinde-le. În felul acesta, vei obţine bani”.Băiatul s-a luminat imediat la faţă. S-a urcat în copac şi a cules toate fructele copacului, chiar şi pe cele necoapte. În graba sa, i-a rupt crengile şi i-a scuturat frunzele, dar copacul s-a simţit din nou fericit. Iubirea se bucură chiar şi atunci când este lovită. Egoul nu este cu adevărat fericit nici măcar atunci când obţine ceva. El nu poate simţi decât nefericire.
Băiatul nu şi-a dat nici măcar osteneala să-i mulţumească arborelui, dar acestuia nu-i păsa. Adevărata sa mulţumire s-a produs atunci când acesta a acceptat oferta sa de a-i culege fructele, pentru a obţine bani în schimbul lor.
Băiatul nu s-a mai întors multă vreme. Acum avea bani şi era foarte ocupat să obţină cu ajutorul lor încă şi mai mulţi bani. A uitat cu totul de copac, şi astfel au trecut anii.
Copacul era trist. Tânjea după întoarcerea băiatului, la fel ca o mamă cu sânii plini de lapte, dar care şi-a pierdut copilul. Întreaga sa fiinţă tânjeşte după copilul pierdut, pentru a-l strânge la piept şi a se uşura. Cam la fel tânjea şi copacul nostru. După mulţi ani, băiatul, devenit între timp adult, s-a întors la copac.Acesta i-a spus: „Vino la mine. Vino şi îmbrăţişează-mă”.Bărbatul i-a răspuns: „Termină cu prostiile. Făceam asemenea lucruri pe vremea când eram un copil fără minte”.
Copacul a insistat: „Vino, mângâie-mi crengile. Dansează cu mine”.
Bărbatul i-a răspuns: „Termină cu flecăreala asta stupidă! Acum doresc să-mi construiesc o casă. Îmi poţi oferi o casă?”
Copacul a exclamat: „O casă? Bine, dar eu trăiesc fără să stau într-o casă”.
Singurii care trăiesc în case sunt oamenii. Toate celelalte creaturi trăiesc liber, în natură. Cât despre oameni, cu cât casa în care trăiesc este mai mare, cu atât mai mici par în interiorul ei.
„Noi nu trăim în case, dar uite ce îţi propun: îmi poţi tăia crengile, pentru a-ţi construi o casă cu ajutorul lor”.
Fără să mai piardă timpul, bărbatul a luat un topor şi i-a tăiat crengile copacului. Din acesta a rămas acum doar trunchiul, dar el era foarte fericit. Iubirea este fericită chiar şi atunci când îi sunt tăiate membrele de către cel iubit. Iubirea nu ştie decât să dăruiască. Ea este întotdeauna pregătită să se ofere în întregime.Bărbatul a plecat, fără să-şi mai dea osteneala să arunce în urmă măcar o privire. Şi-a construit casa visată, iar anii au trecut din nou. Copacul, devenit acum un simplu trunchi fără crengi, a continuat să-l aştepte. Ar fi vrut să îl strige, dar nu mai avea ramuri şi frunze care să poată cânta în bătaia vântului. Vânturile continuau să bată, dar el nu mai putea scoate nici un sunet. Cu un efort suprem, sufletul său a reuşit să rostească o ultimă chemare: „Vino, vino, iubitul meu”.
Timpul a trecut, iar bărbatul a îmbătrânit. Odată, se afla prin apropiere, aşa că a venit şi s-a aşezat sub copac. Acesta l-a întrebat: „Ce mai pot face pentru tine? Ai venit după foarte, foarte mult timp”.
Bătrânul i-a răspuns: „Ce poţi face pentru mine? Aş vrea să ajung într-o ţară îndepărtată, să câştig şi mai mulţi bani. Pentru asta, am nevoie de o barcă”. Fericit, copacul i-a spus: „Taie-mi trunchiul şi fă-ţi o barcă din el. Aş fi extrem de fericit să devin barca ta şi să te ajut să mergi astfel în ţara aceea îndepărtată, pentru a câştiga mai mulţi bani. Dar, te rog, ai grijă de tine şi întoarce-te cât mai repede. Voi aştepta de-a pururi întoarcerea ta”. Omul a adus un ferăstrău, a tăiat trunchiul copacului, şi-a făcut o barcă din el şi a plecat. Acum, din copac nu a mai rămas decât rădăcina, dar el a continuat să aştepte cu răbdare întoarcerea celui iubit. A aşteptat mereu şi mereu, conştient însă că nu mai avea nimic de oferit. Poate că bărbatul nu se va mai întoarce niciodată. Odată, m-am aşezat lângă ciot. Acesta mi-a şoptit: „Am un prieten care a plecat departe şi nu s-a mai întors. Mă tem să nu se fi înecat, sau să nu se fi rătăcit. Poate că s-a pierdut în ţara aceea îndepărtată. Poate că nici măcar nu mai este în viaţă. O, cât mi-aş dori să aflu veşti de la el! Mă apropii de sfârşitul vieţii, aşa că tot ce mi-aş mai dori ar fi să aflu veşti despre el. Atunci aş muri liniştit. Dar ştiu că nu ar mai veni nici dacă mi-ar auzi strigătul, căci nu mai am nimic să-i ofer, iar el nu înţelege decât acest limbaj” ...

Dacă viaţa noastră ar semăna cu acest copac, întinzându-şi ramurile până departe, gata să le ofere umbră şi adăpost tuturor celor în nevoie, deschizându-şi braţele în faţa tuturor, am înţelege ce este iubirea. Nu există definiţii, scripturi sau doctrine ale iubirii. Nu există un set de principii care se aplică iubirii...IUBIREA ESTE UNIVERSUL...
 
SCRISORI DE DRAGOSTE

Un indragostit insista de multe luni, fara succes, pe langa femeia pe care o iubea, suferind ingrozitor datorita refuzului ei. Pana la urma iubita ceda. "Vino in locul cutare, la ora cutare", ii spuse ea.
La ora si locul stabilit iubitul se gasi in sfarsit asezat langa iubita lui. Isi baga mana in buzunar si scoase un sul de scrisori de dragoste pe care le scrisese in lunile trecute.
Erau scrisori inflacarate, care exprimau durerea pe care o incerca si dorinţa-i arzatoare de a trai bucuriile iubirii si ale casatoriei. Incepu sa i le citeasca iubitei. Orele treceau si el continua sa citeasca si iar sa citeasca.
La sfarsit femeia-i spuse: "Cum poţi fi atat de prost? Scrisorile tale vorbesc despre mine si despre dorul tau pentru mine. Acum suntem aici, asezaţi impreuna, iar tu esti absorbit de scrisorile tale prostesti."

Sunt oameni care sed pe genunchii lui Dumnezeu si care ii insiruie pagini intregi dintr-o veche carte de rugaciuni.
1 Corinthians 3:16 Nu stiti ca voi sunteti Templul lui Dumnezeu, si ca Duhul lui Dumnezeu locuieste in voi?
 
ADEVARATA INTELEPCIUNE

Dupa un îndelungat rastimp de viata comunitara, de meditatie si rugaciune, trei discipoli îsi parasira maestrul si îsi începura misiunea în lume.
Dupa zece ani, cei trei se întoarsera sa-l vada pe învatatorul lor.
Batrânul calugar îi pofti sa seada în jurul sau, întrucât durerile batrânetii nu-l mai lasau sa se ridice. Fiecare dintre ei începu sa povesteasca tot ceea ce facuse.
- Eu, începu cel dintâi cu un oarece orgoliu în glas, am scris o multime de carti si le-am vândut în milioane de exemplare.
- Ai umplut asadar lumea de hârtie, zise învatatorul.
- Eu, cuvânta cel de-al doilea cu mândrie, am predicat într-o multime de locuri.
- Ai umplut asadar lumea cu vorbe, zise învatatorul.
Spuse si cel de-al treilea:
- Eu ti-am adus aceasta pemita ca sa ai de ce sa-ti sprijini picioarele sa nu te doara.
- Tu, zise învatatorul surâzând, tu l-ai gasit pe Dumnezeu.

**********

Un mare ascet, cunoscut în întreaga lume pentru sfintenia sa, locuia într-o pestera adânca. Sedea toata ziulica cufundat într-o profunda meditatie si avea mereu gândul îndreptat spre Dumnezeu.
Într-o buna zi însa, pe când ascetul cel sfânt medita, iesi la iveala un soricel si începu sa-i rontaie încaltarile. Pustinicul deschise ochii foarte înfuriat.
- De ce ma deranjezi în timp ce meditez?
- Dar îmi este foame, scânci soricelul.
- Du-te încolo, soarece blestemat, izbucni iar ascetul. Cum îndraznesti sa ma deranjezi chiar acuma când eu caut comuniunea cu Dumnezeu?
- Dar cum sa gasesti comuniunea cu Dumnezeu daca nici macar de mine nu poti tine seama?

Prov 18 :1 Cel ce se retrage in singuratate cauta ce-i place lui insusi, dar este impotriva adevaratei intelepciuni.
(editia Cornil.rev.)
1 John 4:20 Daca zice cineva: "Eu iubesc pe Dumnezeu", si uraste pe fratele sau, este un mincinos; caci cine nu iubeste pe fratele sau, pe care-l vede, cum poate sa iubeasca pe Dumnezeu, pe care nu-L vede?
 
ALEGEREA

Un om care se simtea vesnic împovarat de greutatile vietii i se plânse unui maestru spiritual.
"Nu mai pot! Viata mi-e un chin!"
Maestrul lua o mâna de cenusa si o lasa sa cada într-un pahar plin cu apa curata, buna de baut, pe care-l avea pe masa, spunând:
"Acestea sunt suferintele tale."
Toata apa se tulbura si se murdari.
Maestrul arunca apa, lua o alta mâna de cenusa la fel cu cea dinainte, i-o arata omului nostru, se apropie apoi de fereastra si o arunca în mare.
Cenusa se împrastie într-o clipa, iar marea ramase la fel ca înainte.
"Vezi?", îl lamuri înteleptul. "În fiecare zi trebuie sa alegi între a fi un pahar de apa sau marea."
Prea multe inimi neîncapatoare, prea multe suflete sovaitore, prea multe minti nepricepute si brate închise.
Una dintre lipsurile majore ale timpului nostru este nadejdea. Nu îndrazneala prosteasca, temeritatea inconstienta, ci adevarata nadejde, care în fata fiecarei probleme spune linistit:"Exista cu siguranta o solutie pe undeva, iar eu o voi gasi ."

1 Corinthians 10:13 Nu v-a ajuns nici o ispita, care sa nu fi fost potrivita cu puterea omeneasca. Si Dumnezeu, care este credincios, nu va ingadui să fiti ispititi peste puterile voastre; ci, impreuna cu ispita, a pregatit si mijlocul sa iesiti din ea, ca s-o puteti rabda.
 
Nu exista coincidente...

Timp de trei zile, o furtuna cumplita calatorise 1500 de mile, de-a lungul Pacificului de Nord, din Alaska, aducand un val de vanturi puternice si de ploi torentiale.
La poalele muntilor Sierra, in orasul Grass Valley, California, strazile erau inundate si in anumite parti ale orasului, curentul electric fusese intrerupt de copacii daramati. Intr-o bisericuta, parintele O'Malley auzea vantul batand in geamuri mai puternic ca niciodata.
In dormitorul lui micut, O'Malley isi scria slujba de duminica la lumina lumanarii...Din intuneric, telefonul suna si ii distrase atentia...Cand raspunse la telefon, o voce il intreba repede:
- Sunteti parintele O'Malley?
- Da.
- Va sun de la spitalul din Auburn, se auzi vocea unei femei ingrijorate. Avem un pacient muribund care ne-a rugat sa chemam pe cineva sa-i faca maslul. Puteti veni imediat aici?
- Voi face tot posibilul, raspunse O'Malley. Dar raul a iesit din matca si in tot orasul sunt copaci prabusiti....
Drumul era doar de 30 de mile, dar anevoios. Farurile masinii vechi a lui Malley abia daca patrundeau prin ploaia biciuitoare. Pe drumul incalcit plin de tot felul de poduri si podete care traversau raul, intalneai la fiecare pas copaci prabusiti...Dar dintr-un anumit motiv, masina parintelui O'Malley avea intotdeauna loc sa treaca printre ei...Inaintarea era lenta, dar parintele continua sa-si croiasca drum spre spital...
....El spera sa fii ajuns la timp...isi puse cu greu fulgarinul, dupa care iesi in ploaia torentiala.
Cu Biblia jerpelita bagata in buzunarul pardesiului, O'Malley se chinui sa deschida portiera si iesi cu greu din masina...
Odata intrat, vantul tranti usa in spatele lui.
- Ma bucur nespus ca ati venit, spuse asistenta. Omul despre care v-am vorbit se stinge incet, dar inca e coerent. E alcolic de ani de zile si ficatul i-a cedat. De data asta a fost internat cateva zile si nu a primit nici o vizita.
Traieste in padure si nimeni de aici nu stie prea multe despre el. De doi ani tot incercam sa-l tratam. Dar de data asta parca s-a hotarat sa renunte la lupta.
- Cum il cheama pe pacient? intreba O'Malley.
-Cei de la spital ii spun Tom, raspunse ea.
In lumina blanda din incapere, chipul palid al lui Tom parea fantomatic...parca trecuse deja in lumea de dincolo si viata ii parasise trupul...
-Buna, Tom. Sunt parintele O'Malley. Eram in trecere si m-am gandit sa stam putin de vorba inainte sa adormi.
- Scuteste-ma cu porcariile tale, raspunse Tom. N-ai trecut pe aici intamplator, la 3:30 dimineata. Eu am rugat-o pe asistenta aia fraiera sa cheme pe cineva care sa-mi tina o ultima slujba...Treci odata la subiect!
- Rabdare, spuse parintele O'Malley si incepu sa rosteasca rugaciunile maslului.
Dupa ultimul "Amin", Tom se mai inviora putin si parea dispus sa vorbeasca.
- Vrei sa-ti marturisesti pacatele? intreba parintele.
- In nici un caz, raspunse Tom. Dar mi-ar placea sa stau de vorba cu tine, inainte sa plec.
Si astfel, Tom si parintele O'Malley vorbira despre razboiul din Coreea, despre viscolul de afara, despre iarba inalta pana la genunchi si despre florile ce aveau sa rasara odata cu venirea primaverii...
Din cand in cand, parintele O'Malley il intreba pe Tom:
- Esti sigur ca nu vrei sa te spovedesti?
Dupa cateva ore, a cincea oara cand parintele repeta intrebarea, Tom ii raspunse:
-Parinte cand eram tanar, am facut un lucru asa de cumplit, incat nu am vorbit nimanui despre el...A fost un lucru atat de odios, ca de atunci, imi petrec fiecare zi gandindu-ma la asta si retraind acele clipe de oroare...
- Nu crezi ca ar fi bine sa-mi povestesti despre asta? intreba parintele.
- Nici macar acum nu pot vorbi despre fapta mea, raspunse Tom. Nu-ti pot spune nici macar tie.
Dar in timp ce primele lumini ale diminetii se strecurara in camera, Tom spuse trist:
- Bine. Acum e prea tarziu sa-mi mai faca cineva ceva, asa ca as putea sa-ti povestesc... Toata viata am lucrat ca macagiu la calea ferata pana acum cativa ani, cand m-am pensionat si m-am mutat in padure.
Acum 32 de ani, doua luni si 11 zile, lucram in Bakesfield, intr-o noapte cam ca asta.
Chipul lui Tom devenise grav, pe masura ce cuvintele incepura sa curga.
- S-a intamplat in timpul unei furtuni puternice cu ploi torentiale. Vantul sufla cu 50 de mile la ora si vizibilitatea era redusa. Era cu doua zile inainte de Craciun si ca sa alunge tristetea, toti membrii echipajului au baut pana ce au iesit din tura. Eu, eram mai beat decat ei, asa ca m-am oferit sa ies in ploaie si sa trag maneta pentru locomotiva de 8:30, ce se indrepta spre nord.
Glasul lui Tom se reduse la soapta, pe masura ce-si continua povestea...
- Cred ca eram mai beat decat crezusem, caci am tras maneta in directia gresita. Cu o viteza de 45 de mile la ora, trenul s-a izbit de o masina de pasageri si a ucis un tanar, pe sotia acestuia si pe cele doua fiice ale lor...De atunci si pana acum, a trebuit sa ma impac cu gandul ca acei oameni au murit din cauza mea.
Urma o clipa indelunga de tacere, in timp ce tragica poveste a lui Tom ramase in gandurile amandorura. Dupa o tacere aparent interminabila, parintele O'Malley atinse cu blandete umarul lui Tom si spuse cu glas stins:
- Daca eu te pot ierta, si DUMNEZEU te va ierta, caci in masina aceea se aflau mama, tatal si cele doua surori mai mari ale mele...

***

Plin de nedumerire, Sfantul Apostol Petru Il intreaba pe Mantuitorul: "Doamne, de cate ori va gresi fata de mine fratele meu si-i voi ierta lui? Oare pana de sapte ori? Nu-ti zic tie, pana de sapte ori, ci pana de saptezeci de ori cate sapte."(Matei 18, 21-22)...
 
Viata

Demult, a venit la un calugar, un om tare necajit si l-a intrebat:
- Ce este rau cu mine ? De ce nu imi gasesc linistea ? De ce nu sunt multumit de viata mea ?
Batranul calugar a luat, atunci, o sticla si, dupa ce a umplut-o pe jumatate cu apa, a pus-o in fata omului si l-a intrebat:
- Cum e aceasta sticla ?
- Este pe jumatate goala!
- Vezi, i-a mai spus calugarul - eu o vad pe jumatate plina.
In viata, trebuie sa vezi partea frumoasa a lucrurilor. Nu este greu, mai ales ca in toate exista ceva frumos. Daca vom sti sa privim natura, vom vedea frumusete si bogatie. Daca vom sti sa-l privim pe om, in adancul lui, vom vedea bunatate si dragoste.
Privind astfel viata si oamenii, devenim noi insine mai frumosi, mai bogati si mai buni.

"Fii totdeauna cu Dumnezeu, daca vrei ca Dumnezeu sa fie totdeauna cu tine!"
 
Vacanta la mare

Intr-o zi calduroasa de vara 7 tineri au decis sa ia vaporasul lor si sa iasa pe mare sa se racoreasca.
Zis si facut - si-au luat de mancare, bautura, haine si au plecat voiosi spre aventura.
Cand au ajus un pic in larg - au simtit cu soarele dogoreste tare.
- Sa facem o baie in mare inainte sa mancam si sa bem, ultimul care sare e un prostanac !
Au sarit pe rand in mare unii mai imbracati ca ceilalti. Dupa ce au inotat, s-au racorit au dat sa se intoarca inapoi in barca. Dar se pare ca uitasera sa faca ceva - sa lase scara pe care trebuiau sa urce la loc.
Au mai inotat pe langa barca, au strigat ajutor, au incercat sa se catere pe marginea barcii - dar fara succes. Intr-un final toti si-au dat viata.
Au fost gasiti peste cateva zile de autoritati.
(inspirat dupa o poveste reala)

Fiecare fapta trebuie gandita. Cel rau ne pandeste tot timpul pentru un moment de slabiciune si asteapta sa ne ispiteasca cu placeri marunte ale vietii.
Sa nu uitam sa aruncam scara de salvare jos, si incercam sa ne pregatim un loc in ceruri doar pentru noi.
 
Invataturile vietii in noul mileniu de la Dalai Lama

1. Marea dragoste si marile realizari implica un mare risc.
2. Cand pierzi sa-ti fie invatatura.
3. Urmeaza cele 3 R : respect pentru tine, respect pentru altii, responsabilitatea pentru toate actiunile tale.
4. Aminteste-ti ca atunci cand nu obtii ceea ce vrei este uneori o minunata lovitura de noroc.
5. Invata regulile astfel incat sa stii cum sa le incalci cum se cuvine.
6. Nu lasa o disputa nesemnificativa sa rupa o mare prietenie.
7. Atunci cand realizezi ca ai gresit, imediat ia masuri sa le corectezi.
8. In fiecare zi petrece ceva timp cu tine.
9. Deschide bratele spre schimbare, dar nu-ti pierde din valorile tale.
10. Tine minte ca tacerea este uneori cel mai bun raspuns.
11. Traieste o viata onorabila. Atunci cand imbatranesti si te gandesti in urma, vei putea sa te bucuri a doua oara de ea.
12. O atmosfera placuta in casa este baza vietii tale.
13. In neintelegerile cu cei dragi ia seama numai de situatia curenta. Nu invoca trecutul.
14. Impartaseste stiinta ta. Este o cale de a atinge imortalitatea.
15. Fii gentil cu pamantul.
16. O data pe an, pleaca undeva unde nu ai fost niciodata.
17. Tine minte: cea mai buna relatie este cea in care iubirea reciproca depaseste nevoia fiecaruia.
18. Judeca succesul tau prin ceea ce trebuie sa renunti ca sa poti obtine.
19. Imbina iubirea si gatitul cu renuntarea.
 
Credinta diamant

Un om era bolnav destul de grav si a cerut familiei sa cheme un preot.
Toti s-au revoltat si au spus ca nu poate fi vorba de asa ceva, sa nu vorbeasca de ce este cel mai rau.
Barbatul s-a ridicat pe perna si le-a spus: un om avea o casa. Cum se va pregati el pentru furtuna ? Atunci cand va veni deja apa - cand va bate vantul cu putere - sau se va pregati din timp ?
Asa si eu m-am pregatit toata viata si ma pregatesc in continuare pentru ca atunci cand va veni marea furtuna sa fiu asigurat.
Credinta este ca un diamant. Trebuie slefuita, trebuie ingrijita, trebuie sa avem grija in fiecare zi de ea ca la sfarsit sa fie curata si stralucitoare.

Fiecare are in el puterea de a crede - doar ca unii refuza acest dar.
 
Copilul si preotul

Mergand prin parohia sa, un preot l-a auzit pe un copil vorbind urat cu prietenii sai de joaca si injurand. Oprindu-se, l-a intrebat:
- Daca cineva ar vorbi in limba engleza, ce ai crede despre el ?
- Ca este un englez, a raspuns baietelul.
- Dar daca cineva ar vorbi in limba spaniola ?
- Ar fi un spaniol, desigur.
- Nu crezi ca este la fel si cu cel care vorbeste "limba" lui Dumnezeu ? Un crestin spune doar lucruri frumoase si folositoare. De la omul rau, dimpotriva, nu auzi decat vorbe urate, injuraturi si minciuni. Cum este sufletul omului, asa sunt si vorbele sale.
Fii atent ce spui, fiindca, mai devreme sau mai tarziu, vei ajunge intre cei a caror limba o vorbesti! Poti ajunge intre pacatosi si diavoli sau intre ingeri si sfinti.

"Omul este o corabie mica, in care se afla lei si balauri, otrava si rautate, carari bolnave si prapastii fara sfarsit. Dar, tot acolo este si Dumnezeu, sunt si ingerii, viata si Imparatia Domnului, lumina si Apostolii, cetatile ceresti si comorile de har: acolo, in sufletul omului, sunt toate."
 
Glasul unui inger...

Printre sodatii din Marina Statelor Unite care au luptat in Japonia in cel de-al doilea Razboi Mondial se numara si caporalul William Devers, in varsta de 21 de ani, care se considera ateu.
Nici o disputa pe teme de religie si nici un verset din Biblie recitat de colegii sai din Marina sau de preot nu-i puteau schimba convingerile...
In timpul primei lupte cu japonezii, o parte din colegii sai au fost ucisi si preotul a fost ranit. Rapus de durere, preotul l-a chemat pe Devers.
- In buzunarul meu din stanga...Ia-o, te rog...Azi noapte am avut un vis... In vis mi-a aparut un inger care mi-a spus ca trebuie sa-ti dau Biblia mea...Ia-o fiule, te rog... Devers puse Biblia in buzunarul camasii, ca sa-l multumeasca pe preotul ranit.
Dupa 20 de minute, unitatea caporalului Devers, se intalni cu o patrula japoneza.
Inainte sa-si dea seama ce se petrece cu el, Devers cazu la pamant. Mintea lui se cufunda in negura si era sigur ca va muri.
Cand isi reveni, simti o durere ascutita in piept, dar constata ca nu ii curgea sange.
Glontul strapunsese Biblia, pe care o tinea in buzunarul camasii, sfarsindu-si traiectoria in dreptul Psalmilor:

" Mii si mii vor cadea in spatele tau, si alte mii vor cadea in dreapta ta; dar pe tine nimic nu te va rapune..."
 
Back
Top