POVESTIRI CU TÂLC

[Old DG]

INTELEPTUL si UCENICII

Înteleptul avea trei ucenici: Nicodim, Varlaam, Ioan. Odată vorbea cu un alt înţelept, care l-a întrebat:
–Ce crezi despre Nicodim?
–Chiar şi cele mai luminate minţi ar fi uimite de înţelepciunea lui...
–Dar Varlaam, ce virtuţi are?
–Vitejia şi curajul lui întrec pe cele ale eroilor neamului..
–Ce fel de om este Ioan?
–Hărnicia lui poate fi exemplu pentru oricine...
La auzul acestor vorbe, înţeleptul se miră:
–Dacă Nicodim este atât de înţelept, Varlaam atât de viteaz şi Ioan atât de harnic, oare ce mai pot ei învăţa de la tine înţeleptului?
–Nicodim e înţelept, dar leneş, Varlaam este viteaz, dar nechibzuit, Ioan este harnic dar invidios.
-Nicodim nu ştie că înţelepciunea nu-l face fericit pe leneş, Varlaam nu bănuieşte că fără precauţie, curajul duce la pierzanie, iar lui Ioan, nici prin gând nu-i trece, că hărnicia nu face casă bună cu invidia.

Până când vor înţelege acestea, eu voi fi dascălul lor, iar ei, învăţăceii mei.

 

[Old DG]

BIBLIA INVINGATORULUI
Cand invingatorul comite o greseala, spune: ”Am gresit!“ si invata lectia.
Cand invinsul comite o greseala, spune: “Nu e vina mea!” si arunca vina pe altii.
Un invingator stie ca adversitatea este cel mai bun invatator.
Un invins se simte victima in fata adversitatilor vietii.
Un invingator stie ca rezultatele actiunilor lui depind de el.
Un invins crede in existenta ghinionului.
Un invingator munceste mult, dar isi si creeaza mult timp liber pentru el insusi.
Un invins este o persoana mereu ”foarte ocupata”, care nu are timp nici pentru ai lui.
Un invingator infrunta provocarile una cate una.
Un invins le evita si nu indrazneste sa le infrunte.
Un invingator promite, isi da cuvantul si si-l tine.
Un invins face promisiuni, dar nu da nici o asigurare.
Un invingator spune “Sunt bun, dar voi fi si mai bun!”
Un invins spune: “Nu sunt chiar asa de rau ca multi altii…”
Un invingator asculta, intelege si raspunde.
Un invins doar asteapta pana cand ii vine randul sa vorbeasca.
Un invingator ii respecta pe cei ce stiu mai mult decat el, si incearca sa invete ceva de la ei.
Un invins se impotriveste celor care stiu mai mult decat el si tine seama numai de defectele lor.
Un invingator spune: ”Trebuie sa existe o cale mai buna de a o face…“
Un invins spune: ”Asa am facut-o intotdeauna!”
Un invingator este o parte din solutie.
Un invins este o parte din problema.
Un invingator tine seama de ”cum se vede zidul in intregime”.
Un invins tine seama de ”caramida pe care trebuie sa o puna”.
Un invingator ca tine impartaseste acest mesaj…
Un invins, ca ceilalti, este egoist si il pastreaza numai pentru el insusi…
UN SALUT TUTUROR iNVINGATORILOR!

 

[Old DG]

Ghemul de lana


Era odata un împarat la curtea caruia, fiindca tocmai se asezase în cetatea de scaun, se dadea un mare ospat. În sala de ospete împaratul primea onorurile si darurile. Toate erau de mare pret: arme stralucitoare, cupe de argint, brocarturi brodate cu aur.
Sirul celor care aduceau daruri era pe terminate, când aparu, schiopatând si sprijinindu-se cu greu într-un toiag, o taranca batrâna cu saboti butucanosi. Fara sa scoata un cuvânt, scoase din traista un pachet înfasurat cu grija într-o pânza.
La gestul femeii care aseza la picioarele împaratului un ghem de lâna alba, din sala izbucnira hohote de râs. Era lâna de la cele doua oi ale sale, singura ei avere, toarsa în noptile lungi de iarna. Fara sa spuna nimic, regele se înclina demn, iar apoi facu semn ca ospatul sa înceapa, în timp ce batrâna taranca strabatea sala încet, masurata din cap pâna-n picioare de privirile batjocoritoare ale curtenilor.
Femeia îsi relua prin noapte drumul cel lung spre cocioaba ei construita în mijlocul padurii, unde pâna atunci prezenta ei nu fusese decât tolerata. Ajunsa însa în fata casei, se opri cuprinsa de spaima.
Cocioaba era înconjurata de soldatii împaratului care împlântau de jur împrejur pari pe care întindeau firul de lâna alba.
"Vai de mine!", se gândi biata batrâna cu inima strânsa, ,,împaratul s-a suparat din pricina darului meu ... Soldatii ma vor prinde si ma vor arunca în închisoare ... "
Când o vazu, comandantul se pleca cu respect si-i spuse: "Bunica, din ordinul bunului nostru împarat, tot pamântul care va putea fi împrejmuit cu firul de lâna, de acum înainte e al dumitale."
Noul ei pamânt era tot atât de mare pe cât fusese de lung ghemul de lâna. Primise cu masura cu care daruise.

Cerem mult si ne este frica sa daruim.

 

[Old DG]

DISCIPOLUL si MAESTRUL

Se povesteste ca un discipol i-a spus maestrului sau, ca pleaca sa mediteze undeva departe, in speranta de a atinge iluminarea.
Asa ca o data la sase luni, i-a trimis maestrului un bilet, ca sa-i raporteze progresele pe care le facuse.
Primul raport spunea: " Acum inteleg ce inseamna sa-ti pierzi egoismul". Maestrul a rupt biletul si l-a aruncat. Dupa sase luni, a mai primit un bilet care spunea: " Acum am castigat toleranta fata de toate fiintele". Maestrul l-a rupt.
Apoi al treilea raport spunea: " Acum am inteles taina lui unu si mai multi." Si acest bilet a avut aceeasi soarta- a fost rupt.
Si lucrurile au continuat asa, ani de zile, pana cand in sfarsit nu a mai venit nici un raport.
Dupa un timp, maestrul a devenit curios si intr-o zi a gasit un om care pleca intr-o calatorie spre acel loc indepartat.
Maestrul si-a zis: " Ce-ar fi sa aflu ce s-a intamplat cu discipolul meu?" si i-a trimis un bilet cu aceasta intrebare. In cele din urma a primit un raspuns care spunea: " Ce conteaza?" Iar cand maestrul a citit aceste cuvinte a spus:

" A reusit! A reusit! In sfarsit a reusit! A atins iluminarea!"

 

[Old DG]

Cum este Dumnezeu???

...La putina vreme dupa nasterea fratiorului sau, micuta Sachi incepu sa le ceara parintilor ei sa o lase singura cu noul-nascut. Acestia erau preocupati ca - asemeni tuturor copiilor de patru ani - ea putea sa fie geloasa si sa doreasca sa-l loveasca sau bruscheze in vreun fel si de aceea spusera nu. Dar Sachi nu dadea semne de gelozie. Se purta cu pruncul cu foarte multa delicatete si-si exprima tot mai insistent dorinta de a ramane singura cu el. Astfel, parintii hotarara sa ii faca acest hatar.

In culmea bucuriei, Sachi merse in camera bebelusului si apropie usa, dar nu pana intr-atat incat prin crapatura parintii sai sa nu poata sa traga cu urechea, spionand. Vazura astfel ca micuta Sachi se indrepta linistita spre fratiorul ei si, apropiindu-si fata de a lui, ii spuse linistit:

- Copilas, spune-mi cum este Dumnezeu. Eu am inceput sa-L uit...

(Dan Millman)

 

[Old DG]

TOTUL ESTE IN PERFECTA REGULA CU LUMEA

"Lumea este in regula, pentru ca eu ma simt bine.."

Se povesteste ca era odata un baietel, care merge pe malul unui fluviu si vede un crocodil, prins in plasa. Crocodilul ii spune:
" Fie-ti mila de mine... Nu vrei sa-mi dai drumul, te rog? Poate ca sunt urat, dar nu-i vina mea, stii prea bine. Asa am fost creat. Dar indiferent de infatisarea mea exterioara, am si eu o inima de mama. Am venit in dimineata asta in cautare de hrana pentru puii mei si am fost prinsa in capcana!" Asa ca baiatul spune: " Da, dar daca ar fi sa te ajut sa scapi din capcana, ai sa ma inhati si ai sa ma omori." Crocodilul intreaba: " Crezi ca i-as putea face asa ceva binefacatorului si salvatorului meu?" Asa ca baiatul se lasa convins sa traga plasa afara iar crocodilul il inhata. Prins intre falcile crocodilului, el spune: " Va sa zica asta e rasplata pe care o primesc pentru faptele mele bune!" Iar crocodilul raspunde: " Ei bine, n-o lua asa ca pe un afront personal, baiete, asa e lumea, asta este legea vietii." Baiatul nu poate fi de acord cu asta, asa ca crocodilul spune: " Vrei sa intrebam si pe altcineva daca e asa sau nu?" Baiatul vede o pasare asezata pe o ramura si spune: " Pasare, e adevarat ce spune crocodilul?" Pasarea raspunde: " Crocodilul are dreptate. Uite-te la mine. Intr-o zi veneam acasa cu mancare pentru puisorii mei. Imagineaza-ti groaza mea, cand am vazut un sarpe care se urcase in copac si se indrepta tinta spre cuibul meu. Eram cu totul neajutorata. Nu s-a oprit pana nu mi-a inghitit puii, unul cate unul. Am tot tipat si strigat, dar in zadar. Crocodilul are dreptate, aceasta este legea vietii asa stau lucrurile pe lume." " Vezi", spune crocodilul. Dar baiatul zice: " lasa-ma sa mai intreb si pe altcineva", Asadar crocodilul spune:" Bine, intreaba". Pe malul fluviului tocmai trecea un magar batran. " Magarule", spune baiatul " crocodilul zice asa si asa. Are dreptate crocodilul?" Magarul spune, " Crocodilul are deplina dreptate. Uite-te la mine. Eu am muncit si am slugarit toata viata la stapanul meu si abia de-mi dadea cat de cat sa mananc. Acum ca sunt batran si nefolositor, m-a alungat si iata-ma ratacind prin jungla, asteptand vreo fiara salbatica sa ma sfasie si sa-mi puna capat vietii. Crocodilul are dreptate, aceasta este legea vietii, asa este in lumea asta". " Vezi", spune crocodilul. " Hai sa mergem"! Baiatul spune: " Mai da-mi o sansa, o ultima sansa. Lasa-ma sa intreb inca o fiinta. Aminteste-ti cat de bun am fost cu tine. Asadar crocodilul zice: " Bine, e ultima ta sansa". Baiatul vede un iepure trecand si ii spune" " Iepure? Crocodilul are dreptate?" Iepurele se aseaza in doua picioare si-i spune crocodilului: " Asa i-ai spus tu baiatului?" Crocodilul zice: " Da ! Asa i-am spus!" " Stai putin", spune iepurele: " Trebuie sa discutam chestia asta!" " Bine", zice crocodilul. Dar iepurele spune: " Cum putem sa stam de vorba cand tu tii baiatul intre falci? Da-i drumul, trebuie sa ia si el parte la discutia noastra." Crocodilul spune: " Esti un smecher. In momentul in care-i dau drumul, o s-o ia la fuga..." Iepurele spune: " Am crezut ca ai mai multa minte...Daca ar incerca sa fuga, cu o singura lovitura de coada, l-ai putea omori!" " De acord spune crocodilul"...si-l elibereaza pe baiat. In clipa in care baiatul este liber, iepurele ii spune baiatului: " Fugi!" Iar baiatul, fuge si scapa. Apoi iepurele il intreaba pe baiat: " Nu-ti place carnea de crocodil?...Oamenilor din satul tau, nu le-ar placea o masa buna? Nu l-ai eliberat complet pe crocodil, cea mai mare parte a corpului lui, e inca prinsa in plasa. De ce nu te duci in sat sa-i aduci pe toti si sa faceti un ospat?" Exact asa, a si facut baiatul care se duce in sat si ii cheama pe toti barbatii. Acestia vin, cu topoare, bate, sulite si-l omoara pe crocodil. Cainele baiatului vine si el si cand il vede pe iepure, il urmareste il inhata si-l sugruma. Baiatul ajunge prea tarziu si vazand cum moare iepurele, spune: " Crocodilul avea dreptate, asa este lumea, asta este legea vietii."

"Nu exista explicatie pe care s-o poti da, care sa justifice toata suferinta si raul, chinul, distrugerea si foametea din lume!"
Anthony de Mello

Viata este un mister!

 

[Old DG]

CELE TREI CAI

Se spune ca erau trei prieteni care isi doreau sa urce un munte pentru ca in varful lui traia un batran plin de intelepciune pe care isi doreau sa-l cunoasca.
La un moment dat au ajuns la o rascruce, si fiecare a continuat sa-si aleaga drumul dupa cum il indemna sufletul.
Primul a ales o carare abrupta, ce urca drept catre varf. Nu-i pasa de pericole, dorea sa ajunga la batranul din varful muntelui cat mai repede.
A doua cale nu era chiar atat de abrupta, dar strabatea un canion ingust si accidentat, strabatut de vanturi puternice.
Al treilea a ales o carare mai lunga, care ocolea muntele serpuind in pante line.
Dupa 7 zile, cel care urcase pe calea cea abrupta a ajuns in varf extenuat, plin de rani sangerande. Plin de nerabdare, s-a asezat sa-si astepte prietenii.
Dupa 7 saptamani, ametit de vanturile puternice care i se impotrivisera, ajunse si al doilea. Se aseza in tacere langa cel dintai, asteptand.
Dupa 7 luni sosi si cel de al treilea, cu fata stralucindu-i de fericire, semn al unei profunde stari de liniste si multumire interioara.
Cei doi erau furiosi pentru ca drumul lor a fost greu si au avut mult de asteptat, in timp ce drumul lui a fost o adevarata placere. Asa ca l-au intrebat pe batranul intelept care a ales cel mai bine.
-Ce ai invatat tu? il intreba pe primul.
-Ca viata este grea si plina de pericole si greutati, ca este plina de suferinta si adeseori ceea ce intalnesc in cale imi poate provoca rani, ca pentru fiecare pas inainte trebuie sa duc o lupta incrancenata care ma sleieste de puteri. Asadar… am ales eu calea cea mai buna catre tine?
-Da, ai ales bine… Si tu, ce ai invatat? il intreba pe al doilea.
-Ca in viata multe lucruri ma pot abate din cale, ca uneori pot sa pierd drumul, ajungand cu totul altundeva decat doresc… dar daca nu imi pierd increderea, reusesc pana la urma. Asadar… am ales eu calea cea mai buna catre tine?
-Da, ai ales bine… Si tu, ce ai invatat? il intreba pe ultimul.
-Ca ma pot bucura de fiecare pas pe care il fac daca aleg sa am Rabdare, ca daca privesc cu Intelegere viata nu este o povara grea, ci un miracol la care sunt primit cu bucurie sa iau parte, ca Iubirea care ma inconjoara din toate partile imi poate lumina sufletul daca ii dau voie sa patrunda acolo. Asadar… am ales eu calea cea mai buna catre tine?
-Da, ai ales bine…
Uimiti de raspunsurile batranului, cei trei prieteni au cazut pe ganduri. Si au inteles, in sfarsit, ca la orice rascruce POT ALEGE… iar viata fiecaruia este rezultatul alegerilor facute de-a lungul ei.

Macar pe undeva prin vreun colt de suflet… sa mai gasim putina Rabdare, un strop de Intelegere… si poate Iubire!

 

[Old DG]

Calatorie prin desert

Un savant a pornit intr-o calatorie prin desert. El era insotit de cativa ghizi ca sa nu se rataceasca. In fiecare seara, oamenii care-l insoteau, asterneau pe nisip un covoras, se puneau cu fata la pamant si incepeau sa se roage Lui Dumnezeu. Intr-o seara, cercetatorul ii intreaba:
- Ce face voi, de ce va asezati cu fata pe nisip?
- Ne rugam Lui Dumnezeu?
- Dar voi L-ati intalnit vreodata pe Dumnezeu, ati vorbit cu El, L-ati atins?
- Nu.
- Atunci inseamna ca este o prostie sa te rogi cuiva pe care nu-L cunosti!
A doua zi, dimineata, savantul a observat niste urme pe nisip. Dupa ce a facut cateva cercetari le-a spus celor care il insoteau:
- Pe aici a trecut o camila!
- Ai vazut-o? Ai auzit-o? Ai pus mama pe ea?
- Nu, dar a lasat niste urme si sigur a fost o camila.
- Si noi vedem cate un izvor si ne bucuram cand il intalnim pentru ca putem sa bem apa. Suntem veseli cand in drumurile noastre gasim cate un copac pentru ca ne putem odihni la umbra lui. Ne bucuram atunci cand rasare soarele si incepe o noua zi. Toate acestea sunt urmele pe care le lasa Dumnezeu.

Fericiti sunt cei ce cred fara sa-L fi vazut pe Dumnezeu cu ochii trupului. Dumnezeu ne lasa noua urme in fiecare zi, iar noi trebuie sa invatam sa le recunoastem si sa ne bucuram cand le intalnim.

 

[Old DG]

Povestea Micului Suflet si a Sufletului Prietenos

In cartea Conversatii cu Dumnezeu, Neale Donald Walsch ne ofera o noua perspectiva asupra oamenilor pe care ii intalnim in viata noastra.
In fragmentul de mai jos, autorul povesteste ca in soare traiau nenumarate luminite. Una dintre ele ii spune Tatalui Ceresc ca doreste sa traiasca o anumita experienta. Iata dialogul:
-Poti sa alegi sa fii orice Parte din Dumnezeu doresti, i-am spus Eu, Micului Suflet. Tu esti Divinitatea Absoluta care se traieste pe Ea Insasi ca experienta. Ce Aspect al Divinitatii doresti sa traiesti acum ca experienta de a fi Tu?
-Vrei sa spui ca am posibilitatea de alegere?, a intrebat Micul Suflet. Si Eu am raspuns:
-Da. Poti alege sa traiesti ca experienta in tine, ca tine si prin tine, orice Aspect al Divinitatii.
-Bine, a spus Micul Suflet, atunci aleg Iertarea. Vreau sa traiesc experienta Sinelui meu ca acel Aspect al lui Dumnezeu numit Iertare Totala.
Ei bine, dupa cum iti poti inchipui, aceasta a creat o situatie speciala. Nu era nimeni pe care sa-l ierti. Tot ceea ce am creat Eu este Perfectiune si Dragoste.
-Nimeni pe care sa-l ierti? a intrebat Micul Suflet, parca nevenindu-i sa creada.
-Nimeni, am repetat Eu. Priveste in jurul tau. Vezi vreun suflet care sa fie mai putin perfect, mai putin minunat decat tine?
La aceste vorbe, Micul Suflet a privit in jurul lui si a fost surprins sa constate ca era inconjurat de toate sufletele din rai. Ele venisera de departe, din intreaga Imparatie, deoarece auzisera ca Micul Suflet purta o extraordinara conversatie cu Dumnezeu.
-Nu vad pe nimeni care sa fie mai putin perfect decat mine!, a exclamat Micul Suflet. Atunci, pe cine sa iert?
In clipa aceea, un alt suflet a iesit din multime.
-Poti sa ma ierti pe mine, a spus Sufletul Prietenos.
-Pentru ce?, a intrebat Micul Suflet.
-Voi veni in viitoarea ta viata fizica si voi face ceva pentru care tu va trebui sa ma ierti, a raspuns Sufletul Prietenos.
-Ce anume ai putea sa faci tu, o fiinta de Lumina atat de Perfecta, incat sa ma determini sa vreau sa te iert?, a vrut sa stie Micul Suflet.
-O, a zambit Sufletul Prietenos, sunt sigur ca o sa inventam noi ceva.
-Dar de ce ai vrea tu sa faci acest lucru? Micul Suflet nu putea sa-si dea seama de ce o fiinta de o asemenea perfectiune ar dori sa isi incetineasca vibratiile atat de mult incat sa faca, intr-adevar, ceva “rau”.
-Simplu, a explicat Sufletul Prietenos, as face-o pentru ca te iubesc. Vrei sa traiesti experienta Sinelui tau ca fiind Iertator, nu-i asa? Mai mult decat atat, tu ai facut acelasi lucru pentru mine.
-Asa am facut? a intrebat Micul Suflet.
-Bineinteles. Nu-ti amintesti? Amandoi, tu si cu mine am fost Tot Ceea Ce Este. Noi am fost Susul si Josul si Stanga si Dreapta. Noi am fost Aici si Acolo, Acum si Atunci. Noi am fost Mare si Mic, Mascul si Femela, Bine si Rau. Noi am fost, cu totii, Tot Ceea Ce Este.
Si noi le-am facut toate acestea prin intelegere, astfel incat fiecare dintre noi sa poata trai experienta de noi insine, ca Cea Mai Grandioasa Parte a lui Dumnezeu. Pentru ca noi am inteles ca…
In absenta a ceea ce Voi Nu Sunteti, ceea ce Voi Sunteti, NU este.
In absenta lui “rece”, voi nu puteti fi “calzi”. In absenta lui “trist”, voi nu puteti fi “fericiti”; fara ceea ce se numeste “rau”, experienta a ceea ce voi numiti “bun” nu poate exista.
Daca alegeti sa fiti un lucru, trebuie sa apara, undeva in univers ceva sau cineva opus lui, pentru a-l face posibil.
Sufletul cel Prietenos a explicat apoi ca acei oameni sunt Ingeri Speciali ai lui Dumnezeu si ca aceste conditii sunt Darurile lui Dumnezeu.
-Nu-ti cer decat un singur lucru in schimb, a declarat Sufletul cel Prietenos.
-Orice! Orice! a strigat Micul Suflet. Era impresionat sa afle ca putea trai experienta fiecarui Aspect Divin al lui Dumnezeu. Acum, el a inteles Planul.
-In momentul in care dau in tine, cand te lovesc, a spus Sufletul cel Prietenos, in momentul in care iti fac tot ce se poate imagina a fi mai rau – chiar in acel moment… aminteste-ti Cine Sunt Eu cu Adevarat.

-O, n-am sa uit! a promis Micul Suflet. Am sa vad in tine perfectiunea care te invaluie acum si-mi voi aminti intotdeauna Cine Esti.

 

[Old DG]

Diferenta intre putere si curaj

Este nevoie de putere ca sa fii ferm.
Este nevoie de curaj ca sa fii delicat.

Este nevoie de putere ca sa cuceresti.
Este nevoie de curaj ca sa te predai.

Este nevoie de putere ca sa fii sigur.
Este nevoie de curaj ca sa ai indoieli.

Este nevoie de putere ca sa fii independent.
Este nevoie de curaj ca sa te sprijini pe ceilalti.

Este nevoie de putere ca sa fii ca ceilalti.
Este nevoie de curaj ca sa fii tu insuti.

Este nevoie de putere ca sa-ti ascunzi suferinta.
Este nevoie de curaj ca sa-ti arati durerea si sa lupti cu ea.

Este nevoie de putere ca sa induri abuzurile.
Este nevoie de curaj ca sa le opresti.

Este nevoie de putere ca sa iubesti.
Este nevoie de curaj ca sa te lasi iubit.

Este nevoie de putere ca sa supravietuiesti.
Este nevoie de curaj ca sa traiesti.

Este nevoie de putere ca sa intelegi si aceepti aceste cuvinte.
Este nevoie de curaj ca sa le trimiti celor care au nevoie de ele.

Fie sa gasesti intotdeauna curajul de care ai nevoie in viata!

 

[Old DG]

PATRU LUMANARI

Patru lumanari ardeau incetisor, si daca ascultai cu atentie puteai chiar sa le auzi vorbind:
Prima a spus:
-Eu sunt Linistea. In ziua de astazi oamenii au uitat ca pot face parte din viata lor…
Flacara s-a micsorat din ce in ce mai mult si s-a stins.
Apoi a vorbit cea de a doua:
-Eu sunt Credinta. Oamenii spun ca pot sa traiasca foarte bine si fara mine, nu cred ca mai are vreun rost sa ard…
Cand a terminat de vorbit, si aceasta s-a stins.
-Eu sunt Iubirea, a spus cea de a treia. Nu mai am putere sa ard, oamenii ma dau la o parte ca pe un lucru fara valoare, ei uita sa-i iubeasca chiar si pe cei mai apropiati oameni din viata lor…
O adiere blanda care trecea pe langa ea a stins-o fara sa vrea.
Un copil a intrat in incaperea unde mai ardea o singura lumanare, si vazandu-le pe celelalte trei stinse, a inceput sa planga.
-Voi ar trebui sa fiti mereu aprinse…
Cea de a patra lumanare i-a soptit usor:
-Nu-ti fie frica, atat timp cat eu ard, le putem reaprinde pe celelalte. Eu sunt Speranta!
Cu ajutorul ei, copilul le-a reaprins si pe celelalte.

Flacara Sperantei sa arda mereu in sufletu tau…
pentru ca tu sa ai o viata plina de Liniste, Credinta si Iubire!

 

[Old DG]

FEREASTRA SUFLETULUI

Am citit zilele acestea o poveste despre o familie care a primit de la o ruda in varsta o casa intr-un cartier foarte linistit. Inainte de a se muta mama, tatal si fiica lor mergeau cateva ore in fiecare zi pentru a scoate din casa lucrurile vechi, pentru a face curatenie si a pregati cat mai bine locuinta.
In prima dimineata cand au ajuns in casa fiica a observat, privind pe fereastra, o doamna in varsta care isi intindea hainele abia spalate in balcon.
- Mama, priveste ce haine murdare intinde vecina noastra in balcon! Pana si eu stiu sa spal mai bine decat ea! Poate ar trebui sa merg s-o invat cum se face! Sau poate sa-i spun ce sapun sa foloseasca…
Mama a privit la doamna in varsta care isi intindea rufele, a privit apoi la fiica ei si n-a spus nici un cuvant.
Si asa, la fiecare doua sau trei zile fiica repeta observatiile, in timp ce vecina isi întindea rufele la soare.
Dupa vreo luna fiica a ramas surprinsa vazand ca vecina sa intindea pe sarma cearceafuri mult mai curate, asa ca i-a spus mamei sale:
- Priveste, a invatat sa spele rufele, cu toate ca n-am avut timp sa trec pe la ea sa-i spun cum se face!
Mama s-a uitat zambind la ea si i-a raspuns:
- Nu, astazi am reusit sa vin ceva mai devreme decat tine si am spalat geamurile casei noastre!
Si in viata se intampla de multe ori la fel… Totul depinde de cat de curata este fereastra sufletului nostru, cea prin care observam faptele celorlalti.
Inainte de a critica, potrivit ar fi sa ne uitam la noi insine si sa ne curatm sufletul pentru a putea vedea clar ceea ce se intampla in jurul nostru. Atunci am reusi in sfarsit sa vedem si curatenia sufletească a celorlalti, chiar daca ei nu sunt niciodata perfecti…
Fie ca “afara” este ploaie, vant sau soare… eu ma straduiesc in fiecare zi, atat cat imi sta in puteri, sa-mi pastrez curata fereastra sufletului. Si fara indoiala… azi te vad mult mai bine decat ieri!

O zi fericita, in care sa intre cat mai multa lumina prin fereastra ta!

 

[Old DG]

LAZAR

Trăiau cândva doi fraţi, unul bogat şi altul sărac. Săracul, pe lângă sărăcie era şi bolnav rău, încât tot corpul său era acoperit de bube. Nevastă-sa, din cauza bubelor urât mirositoare, nu-l mai putea răbda, nici fratele său. Îl alungau de la unul la altul, iar Lazăr sta mai mult pe drum, la mila vecinilor.
Într-o bună zi, fratele cel bogat se însoară şi nu-l cheamă la nuntă, ruşinându-se cu fratele său bolnav. Necăjit din cauza aceasta, Lazăr merge totuşi la casa fratelui, bucurându-se de bucuria fratelui şi se aşează pe o grămadă de gunoi, mai la o parte. Oamenii se făceau că nu-l văd, ca să nu supere pe gazdă, dar câinii îi aduc resturi de la masă şi-i ling rănile.
Bogatul supărat că fratele se arată la nunta lui şi nevrând să împartă cu fratele său nici măcar dragostea cîinilor, leagă câinii.
La sfîrşitul petrecerii, lăutarii înduioşaţi de singutătatea şi necazul lui Lazăr, vin să-i cânte. Lazăr era sărac lipit, şi neavând nimic cu care să-i plătească pe lăutari le dăruieşte, spre uimirea şi scârba tuturora, cojile bubelor sale, singura lui avere.
Pe jumătate amuzaţi şi pe jumătate scârbiţi, lăutarii pleacă spre casă, unde constată că acele coji se prefăcuseră în bani de aur. Bucuroşi foarte de aşa plată bogată, lăutarii merg să-i cânte din nou şi povestesc tuturor minunea. Recunoscători ei merg şi acasă la nevasta lui Lazăr.
Aceasta aflând că bubosul Lazăr prefăcea cojile bubelor în aur, se hotărăşte deodată să-l ierte pe Lazăr. Se îmbracă frumos şi merge la grămada de gunoi, pentru a-şi pofti bărbatul, acasă. Dar din puţine vorbe, ei se ceartă din nou. Furioasă, femeia îi strigă, că îl părăseşte, pentru că are un iubit, cu care va pleca în lume. Lazăr se uită cu atenţie la dânsa şi-i dă un sfat:
–Când vei ieşi din ogradă cu noul mire, să-ţi faci semnul crucii, în cele patru vânturi.
Nevasta uită sfatul. De cum ies mirii din curte, caii de la trăsură încep o goană nebună, nepământească...Femeia îşi aminteşte atunci de vorbele lui Lazăr şi îşi face cruce.

Deodată se pomeneşte singură pe câmp şi înţelege două lucruri: mirele fusese însuşi diavolul, iar bubosul Lazăr era un sfânt. Femeia se întoarce ruşinată la bărbatul ei...

 

[Old DG]

CAPCANA COMPORTAMENTELOR

Era odata un sat atacat deseori de mistreti. In fiecare zi, acestia intrau in sat si provocau mari distrugeri in incercarea lor de a-si gasi hrana. Satenii au incercat diferite metode pentru a-i indeparta sau a-i vana, dar fara prea mult noroc.
Intr-o zi, un intelept dintr-un sat vecin a venit sa-i sfatuiasca pentru a scapa de mistreti. El le-a cerut satenilor sa ii asculte intocmai sfaturile si instructiunile. Pentru ca deja incercasera pana atunci tot ce le statuse in puteri, satenii au acceptat. Inteleptul le-a spus acestora sa adune mancare pentru mistreti din toate gospodariile si sa o puna in mijlocul unui camp.
Ei i-au urmat sfatul si indata au vazut sute de mistreti apropiindu-se de locul unde fusese asezata mancarea. Mistretii s-au aratat mai intai ingrijorati, dar odata ce au luat primele inghitituri au prins curaj si s-au intors in acel loc si in zilele urmatoare.
In fiecare zi, satenii puneau cat mai multa mancare… iar mistretii veneau acolo sa manance. Dupa un timp, inteleptul le-a cerut oamenilor sa ridice patru stalpi mari care sa marcheze locul. Mistretii erau prea preocupati de manancare si n-au observat.
Dupa cateva saptamani, mistretii aveau deja obiceiul de a veni sa manace mancarea pusa de sateni fara sa mai dea atentie locului unde ea se gasea asezata. Inteleptul a pus apoi oamenii sa imprejmuiasca cu un gard campul si sa faca o poarta mare pe unde sa poata intra mistretii sa manance. In cele din urma, satenii au reusit sa termine gardul si atunci au inchis poarta, prinzand mistretii inauntru. Mistretii fusesera invinsi!
Morala:
Comportamentele pe care le dezvoltam au un sens, o utilitate intr-un anumit context. Pe de o parte, economisim energie si timp folosindu-le. Pe de alta parte…din pacate de prea multe ori continuam sa folosim comportamentele deja invatate si atunci cand contextul se schimba, si astfel obiceiurile pe care le avem se transforma in capcane.
Concluzia:
Unul dintre lucrurile care ii deosebesc pe oamenii de succes de ceilalti oameni este acuitatea: capacitatea de a observa promt schimbarile contextului in care evolueaza. Ca urmare, ei pot actiona de fiecare data in consecinta, fara a lasa obiceiurile pe care le au sa se transforme in capcane.

 

[Old DG]

CEAPA

A fost odata un om caruia ii placeau calatoriile si aventurile , pe nume Saul Visatorul. Intr-o zi , un intelept ratacitor i-a povestit despre o tara in care nu era cunoscuta ceapa. "Nu au ceapa ? " , a exclamat Saul Visatorul."Cum pot sa se bucure de mancare fara ceapa ? Trebuie sa merg intr-acolo si sa ii fac sa afle despre acest minunat aliment."

Fara sa mai stea mult pe ganduri , si-a incarcat caruta cu ceapa si a dat bice calului. Dupa o lunga calatorie , a ajuns in cele din urma in tara despre care ii vorbise inteleptul si s-a indreptat direct catre palatul imperial , unde a fost primit de insusi imparatul.
"Maiestate , iti aduc o noua planta , care are calitatea unica de a imbunatati gustul oricarui fel de bucate. A o gusta reprezinta un deliciu pentru cei cunoscatori. Te indemn sa o incerci cat mai repede." "M-ai facut curios " , a raspuns imparatul. "Voi gusta din planta ta , dar te avertizez ca daca este daunatoare iti vei perde capul".
Dineul la care urma sa serveasca ceapa s-a transformat intr-un eveniment oficial , la care au fost invitati toti curtenii , ministrii si nobilii din imperiu. Felurile de mancare , gustate mai intai de catre Saul Visatorul , au fost puse in fata tuturor invitatilor si a alesilor oaspeti. Reactia fata de ceapa a fost nemaipomenita . Gustul , mirosul si suculenta cepei au fost ridicate in slavi de toata lumea. Imparatul i-a cerut imediat lui Saul sa ii dea intreaga incarcatura din caruta si i-a dat in schimb greutatea cepei in aur.

Atunci cand Saul s-a intors in satul sau , un comitet de cetateni de seama l-au primit in mod festiv si l-au felicitat pentru succesul lui. Vreme de mai multe ore , Saul Visatorul a povestit despre splendorile si minunatiile vazute in acea tara indepartata , in care aurul valora la fel de mult precum ceapa.

Unui om strecurat prin multimea de ascultatori , numit Kolbojnik , care visa de cand se stia sa ajunga bogat , i-a trecut prin cap o idee mareata , despre cum putea sa castige o comoara mult mai mare decat Saul Visatorul. Usturoiul ! Nu era oare acesta nu doar mai pretios, dar si infinit mai gustos si mai aromat ? De ce sa nu stranga cativa saci cu aceasta delicatesa si sa ii duca in acea tara indepartata ? Daca lui Saul ii dadusera aur in schimbul cepei , el ar fi putut sa primeasca diamante pentru usturoiul sau. Kolbojnik si-a incarcat caruta cu usturoi si a pornit in graba catre vestita imparatie.

La fel ca si Saul , de indata ce a ajuns la destinatie , a cerut sa fie primit la palatul regal. Si , asa cum se astepta , usturoiul a fost si mai laudat decat ceapa. Imparatul s-a sfatuit vreme indelungata cu consilierii sai despre ce rasplata sa ii dea nobilului oaspete. Dupa parerea lor, aurul nu era indeajuns de valoros pentru o asemenea delicioasa planta , un fel de mancare care i-ar fi incantat chiar si pe Dumnezeu si ingerii sai. In cele din urma, s-au hotarat sa ii ofere strainului cel mai pretios lucru pe care il aveau.
In acest fel , Kolbojnik s-a intors acasa cu cinci saci de ceapa.

 

[Old DG]

PRINCIPIUL NARCISEI GALBENE

Fiica mea mi-a telefonat de mai multe ori sa-mi spuna:
-Mama, trebuie sa vii sa vezi narcisele galbene inainte ca vremea lor sa treaca!
Eu doream acest lucru, dar era un drum de doua ore cu masina de la Laguna la lacul Varful Sagetii. Cand fiica mea a sunat a treia oara, i-am promis ca voi merge joia viitoare. In acea zi insa timpul s-a racit dintr-odata si a plouat.
Dar promisesem, asa ca am mers acolo. Cand in sfarsit am pasit in casa lui Carolyn si i-am salutat si imbratisat pe ea si pe nepotii mei am spus:
-Carolyn, lasa narcisele galbene. Timpul este nefaborabil,sunt nori si ceata, asa ca nu exista nimic in lumea aceasta care sa ma faca sa mai conduc cativa kilometri!
Fiica mea a zimbit si, cu mult calm, a spus:
-Noi conducem pe vremea asta, mama.
-Ei bine, nu merg nicaieri pina nu se face timp frumos.
Am crezut ca am fost destul de convingatoare.
-Sper insa ca ma vei duce la service ca sa-mi ridic masina, a spus fiica mea.
-Cat de departe trebuie sa mergem?
-Cateva strazi. O sa conduc eu, sunt obisnuita cu asta.
Dupa cateva minute, am intrebat-o:
-Unde mergem ? Asta nu e drumul spre service.
-Mergem spre narcisele galbene. Carolin a zambit.
-Carolyn, am spus eu cu asprime in glas, te rog sa intorci.
-Linisteste-te, mama. Nu-ti vei ierta niciodata daca pierzi aceasta experienta.
Dupa aproximativ 20 de minute, am intrat pe o straduta pietruita si am vazut o mica biserica. Mai incolo, pe partea bisericii, am vazut scris cu litere de mana: “Gradina narciselor galbene”. Am coborat din masina si am mers in urma lui Carolyn in jos pe carare. Apoi cararea a cotit si cand am ridicat privirea am ramas muta de uimire.
Inaintea mea se afla cea mai minunata imagine. Arata de parca cineva luase un butoi urias de aur si il revarsase peste piscul si versantii muntelui. Florile au fost plantate in maiestuoase vartejuri, minunate fasii si randuri portocaliu inchis, albe, galben ca lamaia, roz-portocaliu, galben ca sofranul si galben ca untul.
Fiecare varietate de flori a fost plantata ca un grup, asa ca s-au involburat si au inflorit ca niste rauri cu tonalitati cromatice unice. Erau 5 acri de flori.
-Dar cine a facut asta?, am intrebat-o pe Carolyn.
-O femeie. Ea locuieste aici pe proprietate. Aceea este casa ei.
Carolyn mi-a indicat o casa mica si modesta in mijlocul acelui tinut. Am mers catre casa. Pe un zid am vazut un afis. “Raspunsuri la intrebarile pe care stiu ca ti le pui” era titlul.
Primul raspuns a fost un simplu: “50.000 bulbi.”
Al doilea raspuns a fost: “Unul, pus pe rand, de catre o singura femeie. A fost nevoie de doua miini, doua picioare si putin creier.”
Al treilea raspuns a fost: “Am inceput in 1958″.
Am descoperit atunci Principiul Narcisei Galbene. Pentru mine, acel moment a fost o experienta care mi-a schimbat viata.
M-am gindit la aceasta femeie pe care eu nu am intalnit-o niciodata si care, cu mai mult de 40 de ani in urma, a inceput cu un bulb, creand in timp propria sa viziune asupra frumusetii si bucuriei si impodobind varful unui munte obscur. Plantand pe rand cate un bulb de narcisa, an dupa an, ea a schimbat pentru totdeauna lumea in care traia. A creat ceva nespus de magnific, de frumos, de inspirat.
Principiul pe care ni-l arata gradina ei de narcise galbene este unul din cele mai marete principii ale cresterii si evolutiei. Este lectia care ne invata sa inaintam spre scopurile si dorintele noastre, pas cu pas - adesea facand doar un pas mic, de copil - si sa invatam sa iubim ceea ce facem, sa invatam sa folosim acumularea in timp.
Cand multiplicam momentele scurte de timp in care producem ceva mic, prin efort zilnic, vom constata ca putem realiza lucruri magnifice. Putem schimba lumea.
-Treaba asta ma intristeaza, intr-un fel, am recunoscut eu. Cate as fi putut realiza, daca mi-as fi stabilit un scop minunat acum 35 ori 40 de ani si as fi muncit in toti acesti ani sa-l ating, plantand cate un singur bulb o data… Gandeste-te ce-as fi fost in stare sa realizez!
Fiica mea mi-a spus raspuns in stilul ei direct:
-Incepe de maine! Nu mai are nici un rost sa te gandesti la timpul pierdut.
Modul de a face dintr-o “lectie” o bucurie si o cale de evolutie, in loc de un motiv de regret, este sa te intrebi: “Cum pot folosi azi ceea ce tocmai am invatat?”. Ne convingem pe noi insine ca viata va fi mai frumoasa dupa ce ne vom casatori, dupa ce vom avea un copil, apoi altul. Dupa care suntem frustrati ca nu sunt copiii destul de mari si speram ca vom fi mai multumiti atunci cind ei vor creste. Apoi suntem frustrati ca sunt adolescenti si se poarta ca atare. Suntem siguri ca vom fi fericiti cand ei se vor maturiza…
Ne spunem ca viata noastra va fi completa cand ei se vor casatori, cand vom avea o masina noua, cand vom putea avea o vacanta placuta, sau cand ne vom pensiona.
Adevarul este ca nu exista un moment mai bun pentru a fi fericit, decat cel prezent. Daca nu acum, atunci cand? Viata noastra va fi intotdeauna plina de schimbari. Este cel mai bine sa aceepti asta in sinea ta si sa decizi sa fii fericit oricum.
Fericirea este calea. Asa ca, bucura-te si pretuieste fiecare moment pe care il ai si pretuieste-l si mai mult, pentru ca te bucuri de el impreuna cu cineva apropiat, cineva suficient de special ca sa-ti petreci timpul cu el/ea… si aminteste-ti ca timpul nu asteapta pe nimeni.

Asa ca INCETEAZA sa mai astepti…
-pana cand masina ori casa este platita,
-pana cand iti iei o masina sau casa noua,
-pana cand copiii pleaca de acasa,
-pana cand iti termini studiile,
-pana cand slabesti 10 kg,
-pana cand te ingrasi 10 kg,
-pana cand te casatoresti,
-pana cand ai copii,
-pana cand te pensionezi,
-pana la vara,
-pana la primavara,
-pana la iarna,
-pana la toamna,
-pana cand mori…
Nu exista un moment mai bun ca cel de acum, pentru ca sa fii fericit. Fericirea este o calatorie, nu o destinatie! Si poate ca astazi este cea mai buna zi ca sa plantezi primul bulb al propriei tale gradini de narcise… tu stii cel mai bine!

 

[Old DG]

AL PATRULEA MAG

Exista o poveste veche, care spune ca, de fapt, au fost patru magi care doreau sa se inchine Mantuitorului, la nasterea Sa. Cel de-al patrulea si-a vandut tot ce avea si, cu banii obtinuti, a luat trei pietre scumpe: un safir, un rubin si o perla, pe care sa le duca in dar Mantuitorului. Grabindu-se sa ajunga in Babilon, unde il asteptau cei trei magi, acesta a intalnit pe drum un om ranit, pe care nimeni nu il ajuta. L-a dus pe bietul om la un doctor caruia i-a dat safirul pentru a-l ingriji pe bolnav pana ce se va insanatosi complet. Toate acestea l-au intarziat. Cand a ajuns la locul intalnirii, magii plecasera deja fara el, insa nu s-a descurajat, ci si-a continuat drumul singur, calauzit de steaua ce-l ducea spre Bethleem. Ajuns aici, a aflat ca magii L-au gasit deja pe prunc, ca soldatii lui Irod omoara toti copiii nou-nascuti si ca Sfanta Familie a plecat spre Egipt, pentru a se feri de mania regelui. Chiar in fata sa, un soldat incerca sa-i smulga unei tinere femei copilul pentru a-l omori. Femeia isi apara cu disperare pruncul. Magul i-a aratat soldatului necrutator rubinul si i-a spus:
- Lasa copilul sa traiasca si iti voi da aceasta piatra scumpa. Nimeni nu va afla de targul nostru.
Ademenit de nestemata, soldatul a luat piatra, indepartandu-se grabit. Tanara femeie i-a multumit strainului cu lacrimi de bucurie si recunostinta.
Acesta s-a hotarat sa-L caute mai departe pe Mantuitor. Acum, mai avea un singur dar, perla. A plecat si el spre Egipt, unde, ani de zile, L-a cautat pe Iisus, insa fara nici un rezultat. Dupa 30 de ani, a aflat ca undeva, in Palestina, Mantuitorul propovaduieste Evanghelia. Bucuros ca, in sfarsit, stie unde Il poate gasi, s-a grabit spre Iudeea. Ajuns la Ierusalim, spre seara, a aflat ca Iisus Hristos este rastignit pe Dealul Capatanii. S-a grabit magul spre locul acela cu dorinta sa-L vada in viata pe Mantuitor, sa-I duca darul sau pe care il pastrase de atata timp. Insa, prin fata lui au trecut doi soldati romani ce duceau in sclavie o tanara evreica. Oprindu-i, magul le-a spus:
- Daca ii dati drumul fetei, va daruiesc aceasta perla. O puteti vinde si imparti banii. Veti castiga mult mai mult lasand fata libera.
Lacomi, soldatii au luat perla, eliberand-o pe tanara, care, plangand de fericire, nu stia cum sa-i multumeasca strainului. Dar magul, rugandu-se cerului sa-L vada macar o clipa pe Mantuitor, se grabea spre Golgota. Acum, nu mai avea nimic. Ii era rusine sa se inchine Imparatului imparatilor fara nici un dar. Insa, cand a ajuns langa Cruce, Mantuitorul S-a uitat drept spre el si i-a spus:
- In sfarsit, ai venit. Tu mi-ai adus cele mai frumoase daruri ...
- Bine, dar nu mai am nimic, ce Ti-am adus eu ? - a intrebat mirat magul.
- Tot ce duceai cu tine ai dat celor neajutorati. Dandu-le lor, Mie Mi-ai dat. Darul tau a ajuns la Mine si, iti spun, ca el este cel mai insemnat, caci, acela care Il iubeste pe Dumnezeu, ii iubeste pe oameni.

Cine nu cauta nevoile celorlalti spre a fi de folos cu ce poate, nu va gasi multumire si bucurie, nu va afla adevarata viata. Cu cat te apropii mai mult de oameni, cu atat esti mai aproape de Dumnezeu.

 

[Old DG]

Deciziile corecte sunt balamalele destinului

Un soldat american, inainte de a pleca pe front, s-a dus la biblioteca si a cerut o carte. Era o carte de poezii. A citit cartea care a avut un impact foarte mare asupra sa. Dar ce l-a impresionat mai mult decat cartea erau comentariile pe care cineva le scrisese pe marginile paginilor. Cartea fusese donata bibliotecii de catre persoana care scrisese comentariile. Asa ca numele si adresa ei erau scrise pe carte.
Plecat pe front, a decis sa-i scrie acestei doamne. I-a spus cat de mult l-a impresionat cartea si ce impact au avut comentariile pe care ea le scrisese pe marginile cartii. Si ea i-a scris inapoi. Asa au inceput sa corespondeze si, cu cat isi scriau, relatia lor devenea din ce in ce mai puternica.
Intr-una din scrisori, el i-a scris si a rugat-o sa-i trimita o fotografie. Ea i-a spus ca daca se simte apropiat de ea si daca dragostea lui este adevarata, nu va conta cum arata. Asa ca nu i-a trimis nicio fotografie.
Cand s-a terminat razboiul si el s-a intors in SUA, si-au dat intalnire in New York , in Grand Central Station. Ca sa se recunoasca, ea l-a rugat sa tina cartea in mana, iar ea va avea un trandafir.
Asa ca in acea zi, intr-un loc imens, un soldat venit de pe front, cu o carte in mana cauta o femeie cu un trandafir in mana. Va dati seama ce asteptari avea? Era pe punctul de a-si gasi sufletul pereche, femeia pe care o iubea dar pe care nu o vazuse niciodata.
Asteptand, a vazut o fata superba, imbracata intr-o rochie verde, care-l privea atent. Ea s-a indreptat catre el si. era minunata. Era dincolo de orice imaginatie. Iar el s-a uitat si a vazut ca ea nu avea niciun trandafir. Langa el s-a oprit o doamna in varsta. Avea un trandafir in mana.
Va puteti imagina? Tanara superba si doamna care nu arata foarte bine, dar cu un trandafir in mana. Si nu era frumoasa, chiar destul de urat si imbatranita. Voi ce ati fi ales? Persoanei cu trandafirul ii stia sufletul de care se indragostise. Asa ca s-a indreptat spre doamna urata cu trandafirul, in timp ce tanara frumoasa s-a oprit la cativa pasi de el, l-a privit si l-a intrebat:
- Vii cu mine soldat?
Iar inima lui era sfasiata. Decizii. Alegeri. S-a gandit un minut. In timp ce tanara se indeparta de el, lucrurile corecte l-au determinat sa aleaga: si-a continut drumul catre persoana in varsta care tinea trandafirul in mana, s-a apropiat de ea si i-a zis:
- Buna ziua, si a invitat-o la cina.
Iar aceasta i-a spus:
- Fiule, nu stiu ce se intampla aici, dar tanara imbracata in verde care tocmai a trecut pe langa tine, m-a rugat sa tin in mana acest trandafir si mi-a spus ca, daca vei veni la mine,
sa-ti spun ca te asteapta la restaurant.

Motto: " Deciziile corecte sunt balamalele destinului" Edwin Markham.

 

[Old DG]

SFANTA TREIME


Un om simplu calatorea pe un drum de tara, in tovarasia unui preot. Vorbind ei de una de alta, omul si-a aratat o nedumerire:
- Cuvioase parinte, nu pot intelege cum de in Sfanta Treime sunt trei Persoane care formeaza Una singura. Cum de Tatal, Fiul si Sfantul Duh sunt trei persoane unite, nedespartite, dar fara a se amesteca una cu cealalta ?
- Fiul meu, ii raspunse cu rabdare preotul, sunt si lucruri mai presus de gandirea noastra pacatoasa. Insa, ceea ce spui nu este atat de greu de priceput. Sa privim, de exemplu, soarele! Sa zicem ca sfera de foc, ce dainuieste acolo de veacuri, este Tatal. Apoi, sa spunem ca lumina care ne vine de la soare este Fiul, Iisus Hristos, Ce a venit sa ne lumineze viata si sa ne scape de pacate. Apoi, caldura, care vine tot de la soare pentru a ne incalzi, sa zicem ca ar fi Sfantul Duh, Care, cu dragostea Sa, ne incalzeste mereu sufletele inghetate de rautate. Vezi tu, fiul meu, soarele cu lumina si cu caldura lui nu sunt unul si acelasi lucru si, cu toate acestea, cele trei raman diferite cand vorbim despre fiecare? La fel si in Sfanta Treime, Tatal, Fiul si Sfantul Duh sunt Unul si Acelasi Dumnezeu, Caruia noi, credinciosii, ne inchinam.
Omul, ca si toate celelalte vietati si lucruri, este creat de Dumnezeu din iubirea sa infinita. Dar omul este doar o creatura si intelepciunea sau puterile sale nici nu pot fi comparate cu cele ale Domnului. Insa, oamenii mandri pacatuiesc indraznind sa creada ca nimic nu este mai presus de ei si ca toate, mai devreme sau mai tarziu, le sunt accesibile.


Omul credincios stie, insa, ca nu mintea si nici puterea, ci doar iubirea le poate cuprinde pe toate.

 

[Old DG]

Semintele imparatului


Un imparat din Orientul indepartat , impovarat de ani , s-a hotarat in cele din urma sa isi numeasca succesorul. In loc de a alege insa pe unul din curtenii sai intelepti sau din nobilii lui fii, el s-a hotarat sa faca cu totul altceva. A chemat la el toti baietii din imparatie la palat si le-a spus : " Este timpul sa fac un pas inapoi si las locul de pe tron altcuiva , asa ca am hotarat sa aleg pe unul dintre voi ."
Baietii au ramas muti de uimire ! Imparatul a continuat insa imperturbabil : " Va voi da fiecaruia dintre voi cate o samanta , o samanta foarte deosebita. Vreau sa o plantati , sa o udati si sa reveniti aici peste un an cu ceea ce va rasari din ea. In functie de cum vor arata plantele voastre , voi alege cine va fi urmatorul imparat."

Unul dintre baietii prezenti la acest anunt , pe nume Ling , si-a luat in primire samanta , asemeni celorlalti , si s-a intors acasa in graba , unde i-a povestit emotionat mamei lui tot ce se intamplase. Ea l-a ajutat sa gaseasca un ghiveci , a pus pamant reavan in el , iar baiatul si-a sadit samanta. In fiecare zi , Ling uda cu grija pamantul din vas si cerceta cu atentie sa vada daca nu incoltise ceva. Dupa 3 saptamani , unii din baietii din vecini incepusera deja sa vorbeasca despre mladitele verzi rasarite din semintele lor , care cresteau pe zi ce trecea. Ling s-a uitat din nou , cu ochii mijiti , in ghiveciul sau de flori dar nu a reusit sa desluseasca nimic. Au trecut , una dupa alta 3 , 4 , 5 saptamani , si nici un firicel de verdeata nu si-a facut aparitia. Ceilalti vorbeau de-acum cu mandrie despre felul in care cresteau plantele lor , asa ca Ling se simtea din ce in ce mai amarat si lipsit de speranta. Dupa inca 6 luni , ghiveciul lui ramasese la fel de sterp , in ciuda faptului ca era stropit zilnic cu apa. Ling era aproape sigur ca era vina lui, ca , printr-o intamplare nefericita , distrusese intr-un fel sau altul samanta lui.
Toti baietii din imprejurimi se laudau cu mici arbori sau flori cu lujerii inalti , dar Ling nu putea sa spuna nimic.Se inchisese in el , se indepartase de prietenii lui si astepta , cu un ultim graunte de speranta , ca ceva sa rasara si in ghiveciul sau.

S-a implinit un an si toti baietii s-au indreptat catre palat, purtandu-si cu grija in maini plantele care mai falnice si mai frumoase. Ling ii marturisise mamei lui ca nu vrea sa se duca in fata imparatului , cu ghiveciul lui sterp. Mama i-a zis ca era , totusi, datoria lui sa se prezinte la palat, iar baiatul , cu sufletul impovarat de rusine , a trebuit sa ii dea dreptate. Atunci cand a ajuns in marea sala a curtii imperiale , el a lasat jos vasul sau cu pamant , dand nastere la hohote de ras si la tot felul de comentarii rautacioase. Unora le-a fost , insa, mila de el si i-au spus " Ai avut ghinion , cel putin ai incercat."
Atunci cand imparatul si-a facut aparitia , a dat roata cu privirea in toata incaperea. Ling se ascunsese rusinat in spatele altor baieti. "Hei , ce plante frumoase, ce copacei minunati ati adus cu voi " , a spus imparatul. "Astazi unul dintre voi va fi numit drept viitor imparat !" Dintr-o data , imparatul l-a zarit pe Ling intr-un cotlon al salii , langa ghiveciul sau golas . Fara sa mai stea pe ganduri , le-a poruncit garzilor sa il aduca pe baiat in fata lui. Ling era cu sufletul la gura : " Imparatul si-a dat seama ca nu sunt in stare de nimic ! Poate ca are de gand sa ma dea pe mana calaului !"
Imediat ce a ajuns in fata lui, imparatul i-a cerut sa isi spuna numele. "Ma numesc Ling" , a rostit el cu sfiiciune. Toti baietii din jurul lui au inceput sa rada zgomotos si sa il faca de ocara. Imparatul i-a aruncat lui Ling o privire scrutatoare si apoi s-a adresat multimii : " Iata-l pe noul imparat ! Numele lui este Ling !" Bietului baiat nu ii venea sa isi creada urechilor. Doar nu fusese in stare sa isi cultive planta. Poate ca era numai o gluma. Cum putea ajunge el imparat ? Batranul suveran a rostit urmatoarele cuvinte : " Cu un an in urma , v-am dat la toti cate o samanta. V-am spus sa luati samanta acasa , sa o plantati , sa o udati si sa reveniti cu ce va rasari din ea in aceasta zi. Ce nu stia nici unul dintre voi este ca v-am dat niste seminte fierte in apa , care nu aveau cum sa rodeasca. Cu totii, in afara de Ling , mi-ati adus flori, arbori si diferite alte plante. Cand ati vazut ca semintele voastre nu dau nastere la nimic , ati inlocuit samanta data de mine cu o alta. Ling a fost singurul care a avut curajul si cinstea de a aduce in fata mea un ghiveci cu o samanta stearpa. Din aceasta cauza, el va fi urmatorul imparat !"

Daca sadesti cinste , vei culege incredere. Daca insamantezi bunatate , vei culege prietenie.Daca plantezi modestie, vei culege maretie. Daca sadesti perseverenta , vei culege armonie.Daca insamantezi munca , vei culege succes.Daca plantezi iertare , vei culege impacare. Daca sadesti sinceritate, vei culege afectiune. Daca insamantezi rabdare, vei culege evolutie. Daca plantezi credinta , vei culege miracole.

Dar ...

Daca sadesti necinste , vei culege suspiciune. Daca insamantezi egoism , vei culege saracie.Daca plantezi aroganta, vei culege distrugere.Daca sadesti invidie, vei culege necazuri.Daca insemintezi dispret, vei culege singuratate.Daca plantezi lene , vei culege saracie.Daca sadesti lacomie, vei culege pierdere.Daca insemintezi barfa, vei culege dusmani.Daca plantezi temeri,vei culege riduri.Daca sadesti pacat,vei culege vina.