• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

POVESTIRI CU TÂLC

DRAGOSTEA ESTE OARBA SI NEBUNIA O INSOTESTE MEREU!

"Demult, undeva pe Pamant, s-au adunat toate calitatile (inclusiv "calitatile") si simturile omenesti. Cand Plictiseala a cascat pentru a treia oara, Nebunia, nebunatica ca intotdeauna, a propus: "Hai sa ne jucam de-a v-ati ascunselea!"
Intriga si-a ridicat ispitita sprancenele, iar Curiozitatea, neputand sa se abtina, a intrebat: "V-ati ascunselea? "
Ce mai este si aceasta? Este oare vreun joc?". Nebunia a explicat ca-si va acoperi ochii si va numara pana la un milion, in timp ce toti ceilalti se vor ascunde, iar cand numaratoarea va lua sfarsit, primul ce va fi gasit ii va lua locul si astfel jocul va continua...
Entuziasmul a luat-o la dans pe Euforie, iar Bucuria a executat intr-atat de multe tumbe, incat chiar si Indoiala s-a lasat convinsa, ba mai mult, chiar si Apatia cea mereu bosumflata si neinteresata... Insa nu toti au acceptat sa ia parte la aceasta activitate.
Adevarul a preferat sa nu se ascunda: "De ce sa ma ascund, daca pana la urma tot voi fi descoperit?"
Aroganta a considerat acest joc ridicol (ceea ce o deranja mai mult era faptul ca ideea nu-i apartinuse), iar Lasitatea a preferat sa nu indrazneasca.
"Unu, doi, trei....", a inceput Nebunia sa numere. Prima care s-a ascuns a fost Lenea, care, ca intotdeauna, s-a culcat in spatele celei mai apropiate pietre.
Credinta s-a inaltat spre cer, iar Invidia s-a ascuns in umbra Triumfului, care, prin propriile sale forte, a ajuns in cor oana celui mai inalt copac. Generozitatea aproape ca nu reusea sa se ascunda, fiecare loc pe care il cauta parand sa fie mai potrivit pentru un prieten de-al ei decat pentru sine.
Un lac de cristal? Locul ideal pentru Frumusete! Scorbura unui copac? Locul perfect pentru Rusine! Zborul unui fluture? Minunat pentru Voluptate! Rafala unui vant? Locul magnific pentru Libertate!
In sfarsit s-a ascuns intr-o raza de soare. Egoismul, dimpotriva, si-a gasit un loc convenabil chiar de la inceput, insa numai pentru el!
Miciuna s-a ascuns la fundul oceanului, iar Pasiunea si Dorinta in craterul unui vulcan. Neatentia... pur si simplu a uitat unde s-a ascuns...dar aceasta nu este atat de important!
Cand Nebunia a ajuns la 999.999, Dragostea nu isi gasise inca o ascunzatoare pentru ca fusese atat de ocupata ... pana cand a observat o tufa de trandafir si, profund impresionata, s-a ascuns intre flori.
"Un milion!" a numarat Nebunia si a inceput sa caute. Prima pe care a gasit-o a fost Lenea, la numai trei pasi. Dupa aceasta, Credinta a fost auzita discutand cu Dumnezeu despre mantuire, iar Pasiunea si cu Dorinta au fost vazute facand vulcanul sa vibreze.
Intr-o secunda, ea a gasit-o pe Invidie, asa ca nu a fost greu de dedus unde se ascundea Triumful. Egoismul nici nu a trebuit sa fie cautat, caci a iesit singur la iveala, dintr-un cuib de viespi....
Mergand atat de mult, i s-a facut sete si, venind inspre lac, a descoperit-o pe Frumusete. Cu Indoiala a fost si mai usor, caci aceasta sta cocotata pe un gard, neputandu-se decide unde sa se ascunda. Astfel i-a gasit pe toti: Talentul - in iarba tanara, Frica - intr-o pestera intunecata, Minciuna - in spatele adevarului, chiar si pe Neatentie, care a uitat pur si simplu de joaca.
Numa i Dragostea nu putea fi gasita. Nebunia o cautase in fiecare tufaris, fiecare raulet, pe piscurile muntilor, si, cand era aproape gata sa renunte, a zarit tufa de trandafiri infloriti... Cu un tepus ea a inceput sa indeparteze crengutele ghimpoase, cand, deodata, auzi un strigat ascutit: spinii au impuns ochii Dragostei.
Nebunia nu stia ce sa mai faca pentru a-si cere iertare, a plans, a rugat, a implorat si chiar s-a oferit sa-i fie ajutor si indrumator.


Incepand cu acea zi, DRAGOSTEA E OARBA SI NEBUNIA O INSOTESTE MEREU!".
 
O poveste despre Cantec

In cele patru colturi ale pamintului traiesc cele patru vinturi. Ele vin din locurile respective.
Vintul de la Miazazi aduce cu sine blindete si binecuvintare, impartasind aceste lucruri pamintului. Vintul de la Rasarit aduce gustul sarat al marii, si visul de a o strabate cu vapoarele, plutind in cautarea tarilor de vis. Vintul de la Apus aduce speranta pentru o noua zi de miine, iar vintul de la Nord aduce luminile Aurorei Boreale.
Viata a izbucnit noua din rasuflarea acestor vinturi, cele patru care s-au intrunit in rasuflarea Iubirii, respiratia Planetei, a Lumii Gaia. Copacii au scos frunzulite noi, si pasarile au inceput sa cinte.
Era odata un inger numit Michael, care mergea zilnic in gradina ca sa respire aerul dulce si proaspat.
Fiinta Divina i-a vorbit: „Michael?”
„Da, sint aici si ascult” raspunse Michael.
„Ai grija de oamenii care traiesc pe Pamint. Adu-le binecuvintarea iubirii mele. Spune-le ca eu sint in fiecare dintre ei, si atunci cind ma cheama ii aud. Spune-le sa-si deschida inimile si mintile, ca sa cunoasca chemarea Iubirii”.
„Asa voi face”, raspunse Michael.
Si atunci Michael merse pe Pamint si umbla printre oamenii care locuiau acolo. El vazu un baietel care plingea. Michael imbratisa copilul cu aripile sale minunate, si stringindu-l la piept cu multa blindete, ii asculta necazul si suspinele.
„Copil micut”, spuse Michael, „Uite aici ceva care sa te ajute atunci cind esti nefericit”. Michael scoase din buzunar o pasare mica, care se urca bucuroasa pe degetul lui.
„Aceasta pasare cunoaste cintecul tau, cintecul din inima ta, si ti-l va cinta ca sa ti-l reaminteasca, si ca sa nu fii necajit”.
Pasarea cinta din toate puterile. Copilul lua pasarea in mina, dar stringind-o prea tare, pasarea nu mai putu sa respire, vocea ei se ineca, si pasarea muri.
Michael privi la pasare, care zacea moarta in mina copilului, si spuse: „Nu opri cintecul din tine, copilul meu”. Cintecul tau cinta-l pentru lumea intreaga. Lumea are nevoie sa asculte cuvintele tale, sa primeasca putere din puterea cuvintelor tale, si iubire din iubirea cuvintelor tale. Prezenta ta este un lucru esential in aceasta lume, din care fiecare fiinta este o parte foarte importanta”. Zicind acestea, Michael sufla viata prin narile pasarii, care se trezi si incepu sa cinte.
Copilul insa era foarte suparat. „Michael”, spuse el, nu-mi pasa daca pasarea cinta sau nu. Si eu am cintat, si mi s-a spus sa incetez. Nimanui nu i-a pasat de vocea mea, si nici n-a stat sa o asculte.
Michael lua copilul de mina si privi cu iubire in ochii lui. „Vino cu mine”, ii spuse el. De mina, copilul si Michael mersera de-a lungul lumii, pina ajunsera intr-un loc unde nu exista nici cintec, nici nimic. Locul era complet linistit. Era o liniste totala.
Acolo ei se oprira si asteptara. Copilul incepu sa simta cum inima ii batea cu putere in piept. Se intreba ce va fi mai departe. In timp ce astepta, isi auzea rasuflarea aducind aerul in corpul sau, si iarasi dindu-i drumul afara.
Michael isi impreuna miinile. Copilul facu acelasi lucru.
In pacea si linistea aceea atit de profunda, copilul isi auzi inima vorbind: „Eu sint Fiinta care te iubeste, si care te-a iubit dintotdeauna”. Lacrimi incepura sa cada din ochii copilului, curgind torente pe obrajii lui. Copilul plinse mult timp, iar Michael fu tot timpul alaturi de el, asteptind cu rabdare. Incetul cu incetul, copilul se linisti, lacrimile i se oprira, rasuflarea lui deveni calma, impacata.
***
„Ceea ce ati pierdut vi se va inapoia, dragii mei, toate darurile tale pe care le-ati avut si nu le mai gasiti. Redescoperiti-le, luati-le pe fiecare in parte. Primiti-le cu recunostinta. Nu desconsiderati nimic. Noi sintem aici ca sa va iubim, ca sa va stam alaturi, si va vorbim din chiar inima voastra.
Faceti in asa fel incit sa faceti din aceasta lume un Paradis, si sa aduceti bucurie si lumina copilului care plinge in fiecare dintre voi.
Mare va fi bucuria voastra atunci cind veti sti cum sa iubiti si cum sa cresteti micuta pasare care cinta in voi insiva.
 
Crestini cu numele

Trenul Bacau Iasi s-a oprit in Pascani pentru 20 minute ca sa fie schimbata locomotiva.
Ma uit, pe fereastra, la peronul murdar al garii, in concordanta cu vremea proasta de afara, care tine de cateva saptamani bune, intunecand sufletele oamenilor. Trecatorii defileaza grabiti dintr-o parte in alta, fiecare cu treburile lor, cu gandurile lor… Pe banca din fata ferestrei mele s-au asezat doi baieti, unul de vreo 12 ani si celalalt ceva mai mare, de 15-16 ani. Sunt bine imbracati si-mi par fara astampar, agitati. Cel mai mic ii da o tigara celuilalt si si-o aprinde cu mandrie pe a sa. In timp ce fumeaza amandoi satisfacuti, o tanara trece prin fata lor cu un bagaj in mana si „barbatii fatali” nu scapa ocazia sa o apostrofeze. Spre binele urechilor mele, geamul si distanta nu-mi permit sa aud ce au zis. Fata le da indignata o replica si trece mai departe, dupa care cei doi izbucnesc intr-un ras zgomotos. Dupa citeva secunde cel mai mic scoate din buzunarul pantalonilor un celular ultimul model, il priveste satisfacut, se uita in jurul sau, dupa care, cu gesturi ample, demonstrativ, face un apel cuiva, il inchide la loc, il mai priveste o data plin de satisfactie si il baga inapoi in buzunar…
Locomotiva suiera ascutit si trenul porneste scartaind din toate incheieturile, ca un mosneag impovarat de ani.
Fara sa vreau, imaginea celor doi baieti imi persista dureros in minte… Mamelor, unde sunteti sa va vedeti copiii? Oamenilor, care va autodeclarati „maturi”, ce modele oferiti generatiilor viitoare?
Traim intr-o lume care tinde sa devina o lume a nonvalorilor, in care adevaratele valori sunt infirmate, iar oamenii ce inca mai cred in ele, loviti fara crutare. Notiunile de „bine” si „rau” au devenit extrem de relative si de multe ori sunt confundate una cu alta. Botezati in religia crestina, am uitat complet de legamintul ce l-am facut cu Dumnezeu. Si ne-am creat singuri zei la care sa ne inchinam si sa le aducem drept ofranda timpul, mintea, trupul si in cele din urma sufletul nostru. Si astfel am creat un cult al Tigarii, un cult al Sexului, un altul al Bauturilor alcoolice, al Banului, al Drogurilor, al Celularului, al Televizorului s.a. Ne condamnam singuri la moarte, inlantuind sufletul nostru cu cat mai multe dependente, care au „darul” de a ne crea senzatia de stabilitate, caci credinta ne poate parasi, increderea si bunatatea le putem usor pierde daca nu suntem vigilenti cu noi insine, dar tigara si televizorul vor fi mereu la indemina, puse la dispozitia noastra cu falsa generozitate.
Traim intr-o lume a minciunii si a placerilor usor obtinute (dar care dispar la fel de usor… oare acest lucru nu reprezinta un semn de intrebare?), placeri care sa adoarma stropul de constiinta care mai striga in noi. Ratacind incalciti in aceste „lanturi”, fara un scop anume, uitam de fetele noastre, abia iesite din copilarie, care au devenit obiectul unor obscene placeri carnale, uitam de baietii nostri, ametiti de bautura printre atatea sticle goale de bere si vin, drogati, cu mintea undeva aiurea, departe de realitatea dura de azi si uitam de batranii nostri, lasati prada singuratatii si bolilor. Copiii de doar citiva anisori, uitati cu orele in fata televizoarelor pline de desene animate agresive si infricosatoare prin limbaj si grafica, devin criminalii si destabilizatii psihic de maine. Nicicand nu a fost mai necesara o educatie sanatoasa si puternica pentru copiii nostri, acum cand, la orice colt de strada, raul pindeste, gata sa inhate sufletele lor naive, nepregatite si neinformate. Dar cum sa ne mai pese de ei, de vreme ce nici de noi insine nu mai avem grija, de vreme ce nici noi nu mai stim ce e bine si ce e rau? E greu, ca dupa un astfel de tablou dezolant sa ne mai amintim de Dumnezeu, sa intelegem ca El e raspunsul la intrebarile noastre. Daca afirmi asta, cel mult poti fi privit cu ingaduinta, daca nu ironizat.
Ce-i de facut? Am incercat in zadar, sa-i fac sa inteleaga pe cei din jurul meu micile mele descoperiri privind sufletul, Dumnezeu, iubirea si consecintele nocive ale anumitor comportamente, actiuni sau vorbe adanc inradacinate in constiinta oamenilor de azi. Degeaba mi-am „tocit” gura zicandu-le ca marea majoritate a emisiunilor TV sunt „metode sigure de prostire in masa”, ca injuraturile au o foarte mare incarcatura negativa, ca banul a ucis mai multe suflete decat otelul trupuri, etc. etc. Cred ca multi au dus aceasta munca de convingere. Si, desi uneori mai incerc timid sa dau explicatii de acest gen, m-am convins de inutilitatea lor. Singurul lucru pe care il putem face e sa ne vedem de propriul nostru drum, sa ne imbunatatim continuu propria noastra viata si singura invatatura pe care sa o promovam sa fie propriul nostru exemplu.
Desigur ca nu e usor si prima piedica pe care o vom intalni va fi chiar lumea inconjuratoare. Pentru ca nu numai ca lumea va continua sa se inchine idolilor mai sus amintiti, dar va face tot posibilul sa ne impiedice sa evoluam. Se spune ca lumea iti va ierta toate nelegiuirile savarsite, dar nu te va ierta niciodata daca vei incerca sa fii mai bun, sa te ridici deasupra celorlalti. Crestini cu numele doar, prea multi au uitat datoria ce o au fata de ei insisi si fata de semenii lor. Si, complacandu-se intr-o stare de stagnare calduta sau de involutie comoda, impiedica pe altii care incearca sa taie lanturile ce le sufoca sufletele. Cu tristete am aflat ca a incerca sa duci o viata corecta si care sa implice evolutie presupune, pe langa mari eforturi, o oarecare „izolare” fata de lumea inconjuratoare, uneori chiar fata de persoane dragi, care nu inteleg drumul ce vrei sa-l urmezi. Si totusi, oameni care au ales „cararea cea strimta” se mai gasesc pe ici pe colo si sunt oricand dispusi sa iti intinda o mana de ajutor.
Sa incercam sa fim crestini adevarati, cu un singur Dumnezeu, o singura credinta, daca tot am fost binecuvintati cu botezul in aceasta minunata religie. Sa castigam un suflet liber, o minte linistita si profunda, un corp sanatos. Sa dam ascultare glasului din noi, lui Dumnezeu din inima noastra si sa ne luptam cu toata puterea noastra pentru a fi mai buni, mai iertatori, mai darnici, toleranti si milostivi. Sa alegem adevarul in locul minciunii! Sa avem curajul de a fi noi insine - este strigatul unei constiinte care nu se vrea ignorata!
Si nu in ultimul rand, sa avem grija de batrinii nostri, caci ei sint izvor de intelepciune si blandete. Sa avem grija de copiii nostri, caci ei vor fi mamele si taticii de maine, ei vor hotari maine soarta lumii acesteia. Si maine e atit de aproape…

Ioan
1:22 Fiti împlinitori ai Cuvantului, nu numai ascultatori, inselandu-va singuri.
1:27 Religiunea curata şi neantinata, inaintea lui Dumnezeu, Tatal nostru, este sa cercetam pe orfani si pe vaduve in necazurile lor, si sa ne pazim neantinati de lume.
 
Greutatea pacatelor

Trecand prin sat, un preot s-a intalnit cu un taran care nu prea venea la biserica. Oprindu-l, i-a spus:
- Fiule, de ce nu ai venit ieri la slujba ? Ai avut vreun necaz, pot sa te ajut cu ceva ?
- Parinte, nu am avut vreme, m-am luat cu una, cu alta si ...
- Vai, fiule, nu se poate sa nu-ti faci timp sa vii in biserica, sa aprinzi o lumanare si sa spui o rugaciune ...! Daca tu nu te gandesti la Dumnezeu si nu cauti ajutorul Sau, cum ai vrea sa-ti poarte El de grija ? Orice probleme ai avea, chiar daca nu le poti rezolva singur, chiar daca nimeni nu ar fi in stare sa te ajute, Dumnezeu poate. El iti da sanatate, liniste si spor in casa. Daca iti faci pacate, insa, mai meriti tu ajutorul Sau ?
- Dar, parinte, ce pacate am eu ? - zise omul cu nedumerire. Nu am decat pacate mici. Sunt acestea atat de grave ?
- Fiule - i-a mai spus preotul - orice pacat este grav, fiindca pacatul, oricat de mic, iti strecoara in suflet rautate. Poate nu par pacatele tale prea mari, dar ... ia adu-ti aminte, ieri a plouat ?
- Da, parinte, a plouat ceva, dar nu prea mult.
- Si azi, de ce ai putut sa iesi din casa ?
- E, parinte, pentru ca de dimineata a iesit soarele si pamantul s-a uscat repede.
- Pai, vezi, fiule ? Anul trecut tii minte cand au fost inundatiile ? A plouat trei zile in sir. Am mai putut noi sa iesim atunci din case ?
Pacatul, fiule, este la fel ca picatura de apa. Asa mica, ai impresia ca nici nu-ti poate face rau. Daca ai ceva pacate, dar cauti sa le indrepti prin cainta si bunatate, prin rugaciune in Sfanta Biserica, atunci imediat apare dragostea Domnului, care aduce iar liniste sufletului, la fel ca si caldura si lumina soarelui, dupa o zi cu ploaie. Dar, atunci cand ploile se aduna si curg unele dupa altele, cand mii si mii de picaturi, ce par fara putere, se strang laolalta , atunci nimic nu le mai poate sta in cale. Tot astfel, daca se aduna pacate peste pacate in sufletele noastre, nu le mai putem sta in cale si devenim tot mai rai si mai egoisti.
Intra in Biserica, fiule, cat mai des. Roaga-te si inchina-te in fata icoanelor si, atunci, sufletul tau nu va fi chinuit de greutatea pacatelor si viata ta va fi un exemplu pentru cei din jur.

"Nu se poate ca Dumnezeu sa nu asculte rugaciunile omului, daca omul asculta poruncile Domnului."
 
Cine sunt Eu

Copilul meu, stiu ca adeseori te intrebi, cine sunt eu? Dar ai intelege oare daca ti-as spune?
Nu vin de niciunde fiindca nu a existat vreodata un loc sau o clipa in care sa nu fi fost. In palma mea, Universul este o mica insula de Spatiu pe care Timpul isi danseaza bucuria de a crea, de a distruge si de a reannoi continuu. Timpul si spatiul sunt doar niste energii trecatoare prin infinitatea mea.
Intuiesti macar cine sunt eu? Vrei sa stii cum arat? Iti imaginezi ca sunt un zeu orbitor de frumos si de aceea nu ma recunosti, desi zilnic ma intilnesti in drumul tau. Zilnic iti ies in cale, dar ego-ul tau ma respinge dezgustat fiindca il inspaiminta tot ce ii aminteste de mine. Iti cersesc mila prin mainile intinse ale decrepitilor si flaminzilor acestei lumi incercind sa trezesc in tine dorul de mine. Iti cersesc prietenia si bunatatea prin cel cazut in abisul disperarii si singuratatii, incercind sa iti amintesc ca eu sunt iubire invaluitoare.
Cersesc mila ta atunci cand ma dispretuiesti intorcindu-ti privirea trufasa fiindca sunt batrin si zdrentuit. Te crezi nepieritor copilul meu si te determin sa vezi ca totul este trecator. Fugi de mine cand ochii tai intilnesc paragina si ruina grandioaselor palate in care simturile tale s-au lafait pe patul ignorantei.
Ego-ul iti sopteste ca esti maret, superior, dar eu iti spun ca in mica ta clipa de viata a fi mare inseamna sa fi ajuns la intelepciunea ca esti nimic, inseamna sa stii sa-l ridici pe cel cazut, inseamna sa stii sa cobori alaturi de el. Te ascunzi in bratele ego-ului tau ca in bratele unei mame nebune care ingrasa cu inconstienta dorintele tale.
De ce fugi, copilul meu? De ce ma respingi cu oroare?
Bucura-te de darurile Creatiei trecatoare, dar accepta cu smerenie omnipotenta mea care transforma corpul tau in pamint si casa ta in ruina. Bucura-te copilul meu de splendoarea Creatiei, dar nu te agata de efemeritatile acestei lumi si crede cuvantul psalmistului care te invata: Ps 103:15 Omul! zilele lui sunt ca iarba, si infloreste ca floarea de pe camp.
16 Cand trece un vant peste ea, nu mai este, si locul pe care-l cuprindea, n-o mai cunoaste.
Oare intelegi cine sunt eu? Cum arat? Iti simt spaima ancestrala care ma respinge fiindca nu ai puterea sa-mi accepti omniprezenta. Zilnic te odihnesc in savoarea linistii mele; cu duiosie te mingii indepartind oboseala trupului tau. Insusi Supremul Stapin ma iubeste si se resoarbe in odihna savuroasei mele taceri, inchizind lumile in misterioase potentialitati.
Ai impresia ca fericirea ta depinde de multe lucruri, dar crede-ma copilul meu, fericirea ta depinde de „nimic”. Stiu, este inspaimintator acest vid fara limite care seamana cu moartea, dar nu uita ca fiinta umana care moare inainte de a muri nu mai moare niciodata. Abia atunci vei gasi limanul odihnei supreme pe care o cauti inconstient. Nimic din ceea ce gresesti sau nu intelegi nu va atinge iubirea mea pentru tine. Te iubesc atit de mult incat ti-am daruit Universul, Timpul si Spatiul ca suport al calatoriei tale in cautarea mea.
O, copilul meu, de ce trebuie sa-ti spun atat de multe, cand in realitate totul este atat de simplu: ma manifest in tacere cu discretie si rabdare de aceea nimeni nu-mi banuie macar prezenta. Ma infiltrez tacut in trupurile voastre , ma infiltrez cu o nemiloasa iubire in ruina epocilor si a imperiilor, amintindu-va ca totul este trecator, doar eu sunt vesnic.
Te revolta esecurile?
Te revolta nesansele?
Suferintele?
Dar cum altfel sa te smulg din atasamentele tale iluzorii? Spui ca sunt nedorit? Rau? Urat si hartuitoar ca un batrin uitat de timp? Fie. Pot fi si astfel. Pot fi orice fiindca in realitate sunt tineretea vesnica pentru simplul motiv ca eu nu am nici o virsta. Spui ca seman cu Inexistenta? Dupa felul tau de a rationa te apropii de adevar. Inteleptii imi dau nume diferite, dar eu nu pot fi cuprins in denumirile voastre. Intr-adevar, sunt inspaimintator fiindca nici o ratiune nu ma poate cuprinde si nici o intelepciune nu ma poate descifra. „Eu sunt Energia primordiala, sursa tuturor zeilor, sursa tuturor aspectelor divine, in spatele tuturor Puterilor Cosmice. Eu contin totul. In mine exista toate potentialitatile pe care le trimit in manifestare fara a fi atasat sau interesat de modul in care evolueaza potentialitatile. Fericirea mea este deasupra oricarei dualitati. Fericirea mea este desavirsita fiindca nu este conditionata nici de creatie, nici de mentinere, nici de distrugere. Totul exista potential in inima Intunericului. Eu sunt inceputul si sfirsitul. Totul pleaca din mine si se intoarce in mine. Eu sunt Fiul Suprem dinaintea Timpului si de dincolo de timp. Sunt cel mai desavirsit fericit fiindca fericirea nu depinde de nimic.”
Dumnezeu m-a creat pentru a pleca vesnic din mine si a se reantoarce vesnic in mine. Eu sunt Nefiinta in care Fiinta Lui se retrage intr-un somn constient.
La inceputul Zilei Cosmice Supremul Stapan si-a adunat Fiinta din Nefiinta eliberand Spatiul si Timpul intr-un joc cosmic in care tu copilul meu vei incepe sa ma cauti.
Stiu copilul meu, totul ti se pare atit de complicat…, dar in realitate totul este sublim de simplu. Atunci cind ma vei cunoaste, ma vei recunoaste in Eternitate.

Fa 17:28 Caci in El avem viata, miscarea si fiinta, dupa cum au zis si unii din poetii vostri: ,Suntem din neamul lui...`
29 Astfel dar, fiindca suntem de neam din Dumnezeu, nu trebuie sa credem ca Dumnezeirea este asemenea aurului sau argintului sau pietrei cioplite cu mestesugirea si iscusinta omului.
30 Dumnezeu nu tine seama de vremurile de nestiinta, si porunceste acum tuturor oamenilor de pretutindeni sa se pocaiasca;
31 pentruca a rinduit o zi, in care va judeca lumea dupa dreptate, prin Omul, pe care L-a randuit pentru aceasta si despre care a dat tuturor oamenilor o dovada netagaduita prin faptul ca L-a inviat din morti...
Ioan 17:3 Si viata vecinica este aceasta: sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat si pe Isus Hristos, pe care L-ai trimes Tu.
 
Bogatii si saracii

Demult, cu sute de ani in urma, a trait un rege puternic si intelept. Intr-o zi, plimbandu-se prin curtea palatului sau, a auzit, dincolo de ziduri, pe cineva care plangea. A dat imediat porunca sa fie deschise portile si a iesit sa vada ce se intamplase. Nu-si putea crede ochilor ... Daca in palatul sau, toti oamenii erau multumiti si aveau de toate, acum vedea, insa, ca la porti erau adunati oameni nevoiasi, ce intindeau mana pentru o bucata de paine. Chiar langa zid, era un copil ce plangea. Cand regele l-a intrebat ce i s-a intamplat, copilul i-a raspuns ca parintii sai sunt bolnavi si el nu are bani nici de hrana si nici de doctorii. In timpul acesta, in jurul regelui s-a strans o multime de oameni nevoiasi, unul mai amarat decat celalalt, fiecare incercand sa-si spuna pasul. Maniat de aceasta situatie pe care sfetnicii i-o ascunsesera, regele s-a intors in palat si i-a chemat pe toti bogatasii la el. Cand acestia s-au adunat in sala tronului, le-a spus:
- Voi sunteti cei mai bogati oameni din regatul meu. Aveti atata avere incat ati putea sa va construiti fiecare cate o casa numai din aur. Dar daca v-ati uita si in jurul vostru, ati vedea ca sunt oameni care mor de foame, care o duc rau, fiindca voi nu va ingrijiti de treburile cetatii. Afara este plin de oameni ce vor sa munceasca pentru o paine, dar voi ii refuzati. Doar de voi insiva depinde ca acesti oameni sa o duca mai bine. Puteti sa ii ajutati si va poruncesc sa o faceti!
Dupa cateva zile, regele a vazut ca nimic nu se schimbase. Chemandu-i iarasi la el pe cei mai bogati dintre supusii sai, le-a spus:
- Vad ca nu aveti suflet! Cum de nu va e mila de cei ce se lupta cu greutatile, zi de zi ?! Daca nu o faceti voi, atunci o s-o fac eu! Iata ce poruncesc: de azi inainte, pentru fiecare sarac mort de foame, in regatul meu, va fi omorat si un bogatas! De maine, ne vom intalni in fiecare seara si, daca aflu ca, peste zi, un om a murit de foame la mine-n cetate, atunci sortii vor decide care dintre voi va fi executat. Pentru ca voi insiva va faceti vinovati de moartea acelui om, caci l-ati fi putut ajuta, dar n-ati facut-o. Ne vedem maine seara!
Se spune ca, de a doua zi, nimeni nu a mai murit de foame in regatul acela!

"Nu invidia gloria celui pacatos, caci nu stii care va fi sfarsitul lui.
Judecata este fara mila pentru cel ce n-a facut mila."
 
Rasplata bunatatii

Un om, trecand pe o strada, a vazut in fata unei biserici un batran sarman, un cersetor, ce traia din milostenia credinciosilor. De batran, s-a apropiat o fetita care i-a intins cativa banuti. Impresionat de gestul ei, trecatorul a intrebat-o pe copila:
- Spune-mi, de ce i-ai dat batranului banutii tai ?
- Stiti, domnule, tatal meu a murit, iar mama, desi munceste mult, nu prea are bani, asa ca o ducem destul de greu. Dar aseara mama mi-a spus ca, atunci cand faci un bine, Dumnezeu te rasplateste negresit. Asa ca azi, am luat banutii acestia pe care eu i-am strans si i-am dat batranului din fata bisericii. El are, cu siguranta, mai multa nevoie de ei. Iar Dumnezeu, fiindca am facut un bine, se va indura si de mine.
Cucerit de bunatatea fetei, omul a intrebat-o ce isi doreste ea cel mai mult.
- O, a spus fata, as vrea un cojocel, ca vine iarna si va fi foarte frig. Anul trecut am racit rau de tot, fiindca nu am umblat bine imbracata, dar Dumnezeu mi-a ajutat si m-a insanatosit. Mama a vrut sa-mi cumpere un cojocel, dar e tare scump si nu se poate.
- E, uite ca se poate, i-a mai spus omul. Vino cu mine!
Ajunsi in fata unui magazin mare, ce se afla peste drum, omul i-a cumparat fetei un cojocel calduros si tare frumos. Fetita nu stia cum sa-i mai multumeasca strainului ce se indurase de ea.
- Vezi, i-a mai spus omul, mama ta a avut dreptate. Dumnezeu totdeauna te rasplateste pentru binele facut. Tu l-ai ajutat pe batran, iar Domnul mi-a dat mie ocazia sa te intalnesc tocmai in acel ceas. Eu te-am ajutat acum pe tine, si, fii sigura, Dumnezeu imi va ajuta si mie mai tarziu, fiindca atunci cand ne ajutam unii pe ceilalti, si Dumnezeu ne ajuta pe noi.
Cu cat suntem mai buni si avem mai multa grija unul de altul, cu atat Dumnezeu ne vede credinta si ne fereste de rele.

"Fiecare din noi e ajutat de celalalt in mod providential."
 
Gradina sufletului

Un crestin l-a intrebat pe duhovnicul sau:
- Parinte, as vrea sa fiu un bun crestin, sa am o viata fara pacate. Ce trebuie sa fac mai intai, ce este cel mai important ?
- O, fiule, totul este important. Ia spune-mi, daca ai o gradina in care plantezi tot felul de flori frumoase, astepti sa creasca ? Asa, fara sa faci nimic, or sa rasara ele ?
- Nu, parinte, trebuie sa le ud ...
- Dar daca le uzi si atat, vor creaste ele mari si frumoase ?
- Nu, parinte, trebuie si sa muncesc, sa am grija de ele, sa nu fie distruse de buruieni ...
- Dar daca le dai toate acestea, si nu vor avea lumina, pot ele sa creasca ?
- In nici un caz, parinte, atunci toata munca mea nu-si are rostul, florile nu vor creste niciodata.
- Acum ai inteles, fiule ?! Sufletul nostru este asemenea unei gradini, in care sunt semanate cele mai frumoase flori: dragostea, credinta, bunatatea, cumpatarea, omenia ... Noi, insa, trebuie sa avem grija de aceasta gradina din sufletul nostru, ca tot ce este acolo sa infloreasca. Doar astfel sufletul omului se umple de frumusete.
Ce trebuie sa facem pentru toate acestea ? Sa avem grija ca buruienile pacatelor sa nu prinda radacini in suflet, sa veghem mereu ca raul sa nu se cuibareasca in noi, fiindca, odata intrat, este foarte greu sa-l mai scoti. Si ce mai trebuie sa facem pentru gradina sufletului ? Sa o udam mereu cu apa datatoare de viata, care este rugaciunea.
Dar ele tot n-ar creste, daca nu le-ar incalzi pe toate lumina binefacatoare a dragostei dumnezeiesti. Si unde ar putea gasi sufletele noastre mai multa caldura si lumina dumnezeiasca, daca nu in Biserica ?!
E, poti tu sa-mi spui, fiule, ce este mai important ? Toate sunt importante. Fii mereu atent la sufletul tau, ai grija de el, fiindca atunci si Dumnezeu te va ajuta.
Doar asa, prin munca noastra si cu ajutorul Domnului, florile minunate din sufletele noastre, adica dragostea, credinta si toate lucrurile bune pe care Dumnezeu ni le-a daruit, vor creste nestingherite, iar viata ni se va umple de fericire.

"Toate lucrurile ne-au fost incredintate noua si noi acestora."
 
Cainta pacatosului

La marginea unui rau, un taran rau vroia cu orice chip sa scape de cainele sau, desi acesta era un animal bun si recunoscator. Luandu-l in brate, l-a aruncat in apa, crezand ca animalul se va ineca si astfel va scapa de el. Insa, bietul caine a inotat cu greu pana la mal, dupa care s-a asezat cuminte la picioarele stapanului sau. Acesta, suparat ca nu reusise, l-a impins inapoi in apa, dar cainele a iesit iar. De-a dreptul furios, taranul a ridicat din nou animalul in brate, dar vrand sa-l arunce cat mai departe, a alunecat pe malul noroios si s-a pravalit cu tot cu caine in apa. Nestiind sa inoate, a inceput sa tipe si sa se zbata. Cand sa se duca cu totul la fund, a simtit cum cineva il apuca de gulerul hainei si il trage incet spre mal. Scos din apa mai mult mort decat viu, ud tot si speriat, omul a inteles ca i-a scapat viata tocmai cainele pe care incercase sa il omoare. Rusinea i-a cuprins sufletul. I-a multumit lui Dumnezeu ca au scapat amandoi cu viata, dupa care si-a mangaiat cu recunostinta cainele atat de credincios si au plecat impreuna spre sat. In sinea sa, omul a jurat sa nu mai doreasca niciodata raul vreunui suflet.

"Faptele savarsite de oameni sunt de trei feluri: conform firii, mai prejos de fire si mai presus de fire. Fireasca este pacea, impotriva firii este dusmania si mai presus de fire, sunt iertarea si binele dezinteresat."
 
Comori spirituale
Exista texte fara autor, descoperite de-a lungul vremii, care contin o intelepciune aflata dincolo de timp si spatiu, valabila in mod universal in orice fel de cultura si civilizatie. Ele se „pierd" uneori pentru a fi regasite ulterior, in mod miraculos, cu o putere de penetrare a mintii umane crescuta uluitor! Iata un astfel de text :

Desiderata I

Mergi in pace pe drumul tau, prin larma si graba si aminteste-ti ca tacerea este Pace.
Pe cat se poate, fara sa-ti pleci capul fii prieten cu semenii tai; exprima-ti adevarul tau.
Cu calm si limpezime, asculta-i pe ceilalti, chiar si pe cei mai plictisitori si pe cei mai ignoranti. Si ei au ceva de spus.
Fugi de omul cu vocea ridicata si autoritara; el pacatuieste impotriva Duhului.
Nu te compara cu ceilalti, de teama sa nu devii fatarnic sau plin de amaraciune. Caci intotdeauna vei gasi altii mai buni si altii mai rai decat tine.
Bucura-te de succesele tale, dar si de planurile tale. Iubesteti-i munca, oricat ar fi de umila, caci ea este un bun sigur intr-o lume nesigura.
Fii intelept in afaceri, caci lumea este inselatoare. Dar sa nu uiti nici ca exista virtute, ca multi oameni urmaresc un ideal si ca eroismul nu este un lucru atit de rar.
Fii tu insuti si mai ales nu fi prefacut in prietenie, iar dragostea nu o aborda cu cinism, caci in ciuda vicisitudinilor si a dezamagirilor, ea este la fel de plina de viata ca si iarba pe care pasesti.
Inclina-te in fata inevitabilei treceri a anilor lasind in urma, fara regrete, tineretea si placerile ei.
Sa stii ca, pentru a fi tare, trebuie sa te pregatesti dar nu ceda in fata temerilor himerice pe care le zamislesc adeseori oboseala si singuratatea.
Dincolo de o disciplina plina de intelepciune, fii bun cu tine insuti.
Si tu esti fiul universului, la fel ca arborii si stelele. Ai si tu locul tau. Orice ai crede, este clar ca universul isi vede de drumul lui asa cum se cuvine. Fii deci impacat cu Dumnezeu, oricine ar fi El pentru tine; si oricare ti-ar fi povara si aspiratiile.
In zgomot si confuzie, pastreaza-ti sufletul in pace. In pofida necazurilor, a trudei, a visurilor risipite, viata ramine frumoasa. Fii prudent. Urmareste sa fii fericit!

Psalmi 34:14 Departeaza-te de rau, si fa binele; cauta pacea, si alearga dupa ea!
Iuda 1:2 indurarea, pacea si dragostea sa va fie inmultite.
 
DESIDERATA II

INDIFERENT IN CE RELIGIE AI FOST EDUCAT
INDIFERENT DE FELUL IN CARE AI FOST CRESCUT
INDIFERENT DE MODUL IN CARE I-AI INTELES PE INVATATORII TAI,

Pe aceste niveluri, vei intelege si vei asimila acest mesaj. Nu este de ajuns sa intelegi acest mesaj. Trebuie sa-l traiesti, esenta religiei universale este pacea si adevarul, impregnate de iubire si bunatate pentru toate creaturile Pamintului. A sosit clipa sa exprimi aceasta esenta in viata ta personala.
Trebuie sa incepi cu tine insuti si cu viata ta launtrica. Vrei sa revolutionezi lumea?
Transforma-te pe tine insuti, prietene! Mesajul celui care nu s-a transformat nu inspira niciodata transformare. Iubirea este in centrul oricarei religii, iar Virtutea, care este iubirea in actiune, este incununarea religiei. Nu-ti iubi doar familia si prietenii, caci a limita iubirea, inseamna a o nega! Cauta pacea launtrica si inspiratia divina.
Persevereaza in realizarea acestor lucruri; nu renunta nici o clipa la ele!
Prin credinta si faptele tale, tu iti formezi viata si ajuti la formarea vietii altora. Ce responsabilitate!
In tine, Duhul Sfint si-a gasit un agent si un tovaras; cu cat vei fi mai constient de aceasta, cu atit vei fi mai bogat. Vei avea o revelatie, mai profunda decat visele tale cele mai indraznete.
O noua epoca va miji in care oamenii vor constientiza unitatea a toate ce sunt, diferentele dintre religii vor disparea. Tot ceea ce au ele mai bun va fi reunit si va deveni scopul comun al omenirii.
Sa stii ca alegerea iti apartine.
Alege iubirea in locul urii, blindetea in locul violentei, sfintenia in locul raului;
Indrazneste sa crezi ca domnia iubirii si a pacii se apropie, fii pregatit, fii virtuos in orice fapta. Virtutea deschide toate portile, iar dincolo de porti se afla iubirea.
Fie ca inspiratia divina sa-ti imbratiseze intreaga viata. Invesmintind-o in recompense pentru realizarile de zi cu zi, cu comorile unei vieti cumpatate si cu lumina cea vesnica a paradisului unui Pamant nou.

Isaia 51:16 Eu pun cuvintele Mele in gura ta, si te acopar cu umbra manii Mele, ca sa intind ceruri noi si sa intemeiez un pamant nou, si sa zic Sionului: "Tu esti poporul Meu!"
Isaia 65:17 "Caci iata, Eu fac ceruri noi si un pamant nou; asa ca nimeni nu-si va mai aduce aminte de lucrurile trecute, si nimanui nu-i vor mai veni in minte.
2 Petru 3:13 Dar noi, dupa fagaduinta Lui, asteptam ceruri noi si un pamant nou, in care va locui neprihanirea.
 
O mana de ajutor

In timpul unei campanii militare, un pluton muncea la repararea unei cai ferate distruse de bombardament. Cativa soldati, desi se straduiau, nu puteau clinti un stalp greu, cazut peste sine. Alaturi, caporalul striga la ei, ocarandu-i pentru neputinta lor. Trecand pe acolo, un om l-a intrebat:
- De ce nu-i ajuti si dumneata ?
- Eu sunt caporal, eu supraveghez si comand. Ei trebuie sa munceasca!
Strainul nu a mai spus nimic, dar si-a scos haina si a inceput sa traga si el cot la cot cu soldatii de un capat al stalpului. Dupa scurt timp, au reusit sa elibereze sinele. Incantati de reusita, soldatii i-au multumit strainului care, luandu-si haina sa plece, i-a mai spus caporalului:
- Daca va mai fi nevoie, sa ma chemati si altadata!
- Da ?! - zise in batjocura caporalul. Dar cine esti dumneata ?
- Sunt generalul acestei divizii ...

"Nu trebuie sa ne ingrijim de ale noastre, ci de ale altora."
 
Omul milostiv

Intr-o scoala de la tara, la ora de religie, un copil l-a intrebat pe preot, care le vorbea despre mila, ca despre prima virtute pe care trebuie sa o avem neaparat ca sa ne mantuim:
- Parinte, dar eu, care sunt sarac si nu am ce darui, cum sa fac eu milostenie ? Daca as avea si eu mai multi bani, as da cu draga inima, dar asa ...
- Fiule, nu asta inseamna mila. Uite, de exemplu, ieri dimineata, plecand cu treburi, am vazut-o peste drum pe mama ta, iesind din curte si ajutand pana acasa o batrana, ce se ostenea cu o legatura de lemne. Mai tarziu, am zarit-o iarasi indrumand un calator ce se ratacise si, chiar daca nu l-a putut ospata, un sfat bun si o cana cu apa rece s-au gasit si pentru el. Cand vecina de alaturi a plecat in targ cu treburi, i-a lasat in grija copilul cel mic. Spre seara, cand doi sateni se certau in drum, a iesit si, cu vorbe frumoase, i-a impacat. Vezi tu, acum, ce este mila ? Chiar daca nu ai bani sa dai si celorlalti, nimic nu te impiedica sa-i ajuti cu atat cat poti. Nu trebuie sa dai din buzunar, ci din suflet.

"Cu un banut daruit, poti cumpara cerul. Nu fiindca cerul ar fi atat de ieftin, ci fiindca Dumnezeu este atat de plin de iubire. Daca n-ai nici macar acel banut, atunci da un pahar cu apa rece!"
 
Conexiuni nebanuite


Privesc incintat florile de primavara raspindite jucaus prin gradina. Ele imi zimbesc dansind prin unduiri usoare in exaltarea vintului de primavara. Misterul creatiei se prezinta neincetat in cele mai uimitoare moduri sufletelor trezite. In mediile spirituale ale umanitatii este stiut faptul ca natura inconjuratoare, mediul ambiant si omul formeaza un tot, o unitate, omul constituind de fapt cea mai dezvoltata etapa a naturii, o floare a naturii. Este deci de la sine inteles ca asa cum noi ne comportam, ne raportam la natura, astfel ea ne raspunde.
Imi amintesc de o emisiune TV la postul national de televiziune moldoveneasca unde un ofiter din armata, pe atunci sovietica, istorisea un fapt interesant din viata lui. Pe scurt, in Afganistan el conducea o anumita formatiune armata avind locatia undeva prin mijlocul naturii. Intr-una din zile observa un sarpe intr-un frunzis din apropiere, si a avut ideea sa-i aduca o cana de lapte, fapt care l-a repetat zilnic timp de citeva luni. Nu se petrecea nimic interesant. Ii aducea sarpelui cana de lapte, se relaxa vorbindu-i putin, apoi pleca. La un moment dat locatia a trebuit sa fie mutata datorita unui pericol iminent. Respectivul ofiter, dupa ce se asigurase ca totul se desfasurase conform planului stabilit si ca totul s-a pus in miscare, in final inainte de a pleca si el si-a vizitat prietenul din lumea celor care nu cuvinta. Lasind cana de lapte in locul cunoscut a fost surprins de reactia neobisnuita a sarpelui care s-a repezit la ofiter incolacindu-se la gitul acestuia dar fara sa-l stringa si manifestindu-se amenintator, fiind veninos, dar fara a-i provoca totusi nimic neplacut. Omul era prudent, ii vorbea, dar daca incerca sa scape cumva, era tratat oarecum agresiv dar fara a fi muscat sau strins de git. Dupa aproximativ o ora sarpele, brusc, a plecat. Ofiterul evident era iritat de aceasta situatie, si a plecat cit a putut de repede sa-si ajunga din urma camarazii, dar ajuns intr-un anumit loc a constatat ca toti fusesera ucisi intr-o ambuscada pregatita de adversarii lor. Si atunci a inteles - practic sarpele ii salvase viata. Revenind la contextul emisiunii, ofiterul respectiv isi exprima uimirea si fascinatia despre modul cum circula informatia in natura, si cum aflase sarpele despre acel eveniment actionind apoi in modul specific spre a-si proteja prietenul.

Isaia 3:10 Bine de cel neprihanit! Lui ii va merge bine, caci se va bucura de rodul faptelor lui.
 
Limitele cuvintelor

Despre ce sa scriu azi? Poate despre ploaie, sau despre singuratate. Poate despre fericire sau poate despre asteptari. Aleg acum, trebuie sa aleg, dintre nebuloase posibilitati de a imbraca sentimente in cuvinte.
Ploaia ma inspira, trairile mele aleg aproape singure haina poeziei. Nu le las, pentru ca nu poezie m-am asezat sa scriu. Vreau sa va povestesc despre mine, despre ultima mea lectie de viata. Da, ar cam fi de scris. Povestea s-ar putea numi: despre limitele cuvintelor. Sau: despre adevarata transformare.In esenta, lectia spune: adevaratele invataturi, cele care ne transforma si ne maturizeaza, trebuie traite. Nu pot fi puse in intregime in cuvinte. Iubesc mult cuvintele si lectia asta a fost pentru mine grea. Imi hranesc mintea de cand ma stiu cu vorbe citite sau ascultate. Si este absolut minunata dorinta mea de a sti. Dar verbul a sti, singur, nu ofera nici o certitudine. A sti e doar un prim pas. Cuvintele, singure, n-au trasformat niciodata pe nimeni. Ne pot pregati pentru transformare, ne pot darui si mari dorinta de transformare. Dar nu ne transforma, ci ne inspira.
Un maestru, de exemplu. Ni se pare ca maestrul ne transforma. Mesajul lui ne misca, ne emotioneaza. Dar nu cumva minunea asta se petrece pentru ca asteptam miscarea launtrica, emotia, transformarea? Nu cumva maestrul apare pentru ca l-am chemat? Se poate, oare, sa chemi transformarea? Oare o floare cheama fructul? Oare un fruct necopt cheama coacerea? Nu. Pentru fruct, timpul face minunea coacerii, ritmul e prestabilit, inscris in firescul lucrurilor. Omului insa i s-a daruit, o data cu constiinta sinelui, si puterea de a controla intr-o anumita masura ritmurile coacerii sale. Si i s-a mai daruit si dorinta de a grabi lucrurile. Bineinteles, uneori ingropam adanc dorinta asta, uneori nici nu stim ca am primit asa un dar. Dar o avem cu totii pe undeva. Si apare ca fireasca intrebarea: de ce atita graba? De ce sa alergam pe scara rulanta spre cer, cand scara oricum functioneaza? De ce sa nu fim precum fructul, care isi asteapta cuminte dulceata? Am un raspuns la intrebarea aceasta si nu ma astept sa fie raspunsul tuturor. Raspunsul meu e simplu: alerg pe scara pentru ca daca stau simt cum ma prabusesc. Apoi scara cu care urc se va opri la un moment dat. Alerg pentru ca tare mult imi doresc sa ajung la capatul drumului. Pentru ca tare mult imi doresc sa fiu un fruct copt in pomul vietii.

Luca 13:24 "Nevoiti-va sa intrati pe usa cea stramta. Caci va spun, ca multi vor cauta sa intre, si nu vor putea."
25 Odata ce Stapanul casei Se va scula si va incuia usa, si voi veti fi afara, si veti incepe sa bateti la usa, si sa ziceti: "Doamne, Doamne, deschide-ne!" drept raspuns, El va va zice: "Nu stiu de unde sunteti."
26 Atunci veti incepe sa ziceti: "Noi am mancat si am baut in fata Ta, si in ulitele noastre ai invatat pe norod."
27 Si El va raspunde: "Va spun ca nu stiu de unde sunteti; departati-va de la Mine, voi toti lucratorii faradelegii."
2 Petru 3:13 Dar noi, dupa fagaduinta Lui, asteptam ceruri noi si un pamant nou, in care va locui neprihanirea.
14 De aceea, prea iubitilor, fiindca asteptati aceste lucruri, siliti-va sa fiti gasiti inaintea Lui fara prihana, fara vina, si in pace.
 
Pacatul cel mai mare

Odata, un calugar a fost intrebat:
- Parinte, care este cel mai mare pacat ?
- Sinuciderea este, fara indoiala, cel mai groaznic pacat. Nimeni nu are dreptul sa isi ia viata pe care Dumnezeu, din bunatate, i-a dat-o. Chiar daca, in viata, ne incearca mari greutati sau deznadejdi, Dumnezeu ne-a dat si puterea de a trece peste ele, iar prin rugaciune si cainta, toate vor parea mai usoare.
Iuda a fost cel care s-a rupt de Iisus si de invatatura Sa. Treptat, inima lui s-a indepartat de Dumnezeu si locul dragostei si al vointei a fost luat de nechibzuinta. Increderea data de credinta a disparut. Mai intai, Iuda nu a fost de acord cu Iisus, apoi L-a tradat, pentru ca, in final, sa isi ia viata, ca semn al ruperii totale de Dumnezeu. Iuda nu s-a omorat din deznadejde, ci din ura. Si, de aceea, sinuciderea este cel mai mare pacat.
Inima ta trebuie sa traiasca in speranta indreptarii, a mantuirii, nu sa fie omorata. Chiar si cel mai pacatos om nu trebuie sa cada prada deznadejdii, ci sa aiba incredere in mila si bunatatea lui Dumnezeu. Prin sinucidere, omul nu scapa de necazuri, ci se condamna singur la neputinta, nemeritandu-si astfel mantuirea. A-ti lua viata nu este eroism, ci lasitate.
Voi l-ati lauda pe capitanul care, de teama furtunii, ar vrea sa-si scufunde singur corabia, inecand tot ce este pe ea ? Furtuni de pacate ne incearca si pe noi. Sa renuntam la lupta ? Sa renuntam la viata ? Sa inecam singuri tot ce e mai bun in noi: speranta, iubirea, dorinta de viata ? In nici un caz. Cu atat mai mare este meritul celui ce reuseste in viata, trecand peste obstacole si greutati!

"Cine nu crede ca va invia si ca va da socoteala, ci gandeste ca toata fiinta sa se margineste la viata aceasta, aceluia nu-i va pasa prea mult de faptele bune. Credinta in Inviere este adevarata mangaiere in suferinti, in lupta cu ostenelile si cu greutatile vietii. Nici un om nu trebuie sa deznadajduiasca."
 
Pilda de mai jos apartine chiar lui Isus:

1 Isus a luat cuvântul, şi le-a vorbit iarăşi în pilde. Şi a zis:
2 "Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un împărat, care a făcut nuntă fiului său.
3 A trimis pe robii săi să cheme pe cei poftiţi la nuntă; dar ei n-au vrut să vină.
4 A trimis iarăşi alţi robi, şi le-a zis: ,Spuneţi celor poftiţi: "Iată că am gătit ospăţul meu; juncii şi vitele mele cele îngrăşate au fost tăiate; toate sunt gata, veniţi la nuntă.'
5 Dar ei, fără să le pese de poftirea lui, au plecat: unul la holda lui, şi altul la negustoria lui.
6 Ceilalţi au pus mâna pe robi, şi-au bătut joc de ei, şi i-au omorât.
7 Când a auzit împăratul s-a mâniat; a trimis oştile sale, a nimicit pe ucigaşii aceia, şi le-a ars cetatea.
8 Atunci a zis robilor săi: ,Nunta este gata; dar cei poftiţi n-au fost vrednici de ea.
9 Duceţi-vă dar la răspântiile drumurilor, şi chemaţi la nuntă pe toţi aceia pe care-i veţi găsi.'
10 Robii au ieşit la răspântii, au strâns pe toţi pe care i-au găsit, şi buni şi răi, şi odaia ospăţului de nuntă s-a umplut de oaspeţi.
11 Împăratul a intrat să-şi vadă oaspeţii; şi a zărit acolo pe un om, care nu era îmbrăcat în haina de nuntă.
12 ,Prietene', i-a zis el, ,cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă?' Omul acela a amuţit.
13 Atunci împăratul a zis slujitorilor săi: ,Legaţi-i mâinile şi picioarele, şi luaţi-l şi aruncaţi-l în întunericul de afară; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.
14 Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi."
 
Mare este Dumnezeu

In sala de asteptare a garii dintr-un orasel, in lumea pestrita s-au nimerit pe banci alaturate un domn bine, intelectual cu vaza si un boschetar amarat.
La un moment dat boschetarul scoate o biblie si incepe sa citeasca din ea. Dupa o vreme incepe sa exclame entuziasmat si plin de uimire : "Mare este Dumnezeu". Se ridica se plimba putin, se aseaza inapoi si repeta exclamatia de cateva ori. Iritat intelectualul il ia la rost :
- Ce tot afirmi acolo ca Dumnezeu e mare si tare, doar nu l-a vazut nimeni si nici nu este sigur ca exista.
- Domnule am citit aici ca Dumnezeu a despartit Marea Rosie si a trecut pe poporul Sau pe acolo, apoi zi si dumneata nu e mare?
- Mai omule acelea sunt povesti. Eu sunt om de stiinta si pot sa-ti explic ce a fost acolo. Au fost facute cercetari si s-a constatat ca acolo era un iaz mai mare iar acei oameni in calatoria lor au trecut prin coada iazului unde apa nu era nici pana la genunchi. Ma intelegi ?
- Dar cum se putea sa fie asa ? intreaba curios boschetarul.
- Pai uite asa ca s-au facut masuratori si adancimea apei era ca cea din balta pe care ai vazut-o pe ogorul din spatele garii, si care s-a format dupa ploaia de asta noapte. Ai inteles acuma ?
- Da, raspunse boschetarul si mai luminat la fata, si cu o bucurie indoita incepa din nou sa exclame : "inseamna ca mare este Dumnezeu"
- Mai omule tu nu esti intreg la cap ? Pai nu ti-am explicat ca nu-i nici o minune acolo deoarece apa aceea era ca o balta ?
- Domnule... pai tocmai de aceea e mare, pentru ca a reusit sa innece intr-o balta toata ostirea Egiptului impreuna cu caii si carale lor.

Psalms 96:3 Povestiti printre neamuri slava Lui, printre toate popoarele minunile Lui!
Psalms 107:8 O, de ar lauda oamenii pe Domnul pentru bunatatea lui, si pentru minunile Lui fata de fiii oamenilor!
Job 36:22 Dumnezeu este mare in puterea Lui; cine ar putea sa invete pe altii ca El?
 
TE-AM FACUT PE TINE

Un om de bine mergea prin oras si dadu de o fetita in zdrente care cerea de pomana. Isi indrepta gandul spre Dumnezeu: "Doamne, cum poti permite una ca asta? Te rog, fa ceva."
Pe seara, la telejurnal vazu diverse secvente cu neputinciosi, cu copii muribunzi si cu trupurile chinuite.
Se ruga iarasi: "Doamne, cata mizerie. Fa ceva!"
In timpul noptii, Domnul ii aparu in vis si ii spuse direct: "Am facut deja ceva: te-am facut pe tine!"

Hebrews 13:16 Si sa nu dati uitarii binefacerea şi darnicia; caci lui Dumnezeu jertfe ca acestea Ii plac.
Matthew 25:35 Caci am fost flamand, si Mi-ati dat de mancat; Mi-a fost sete, si Mi-ati dat de baut; am fost strain, şi M-ati primit; 36 am fost gol, si M-ati imbracat; am fost bolnav, si ati venit sa Ma vedeti; am fost in temnita, si ati venit pe la Mine. 37 Atunci cei neprihăniti Ii vor răspunde: „Doamne, cand Te-am vazut noi flamand, si Ti-am dat sa mananci? Sau fiindu-Ti sete, si Ti-am dat de ai baut? 38 Cand Te-am vazut noi strain, si Te-am primit? Sau gol, si Te-am imbracat? 39 Cand Te-am vazut noi bolnav sau in temnita, si am venit pe la Tine?”
40 Drept raspuns, Imparatul le va zice: „Adevarat va spun ca, oridecateori ati facut aceste lucruri unuia din acesti foarte neansemnati frati ai Mei, Mie mi le-ati facut.”
 
You must log in or register to reply here.
Back
Top