POVESTIRI CU TÂLC

[Old DG]

BOLOVANUL DIN DRUM


O ilustrare spune ca odata, a trait un rege care a pus un bolovan mare in mijlocul drumului, iar dupa aceea s-a ascuns pentru a vedea cine va da bolovanul la o parte. Unii dintre cei mai bogati negustori au trecut pe acolo ocolind bolovanul. Multi s-au plans de acel bolovan, unii au dat vina pana si pe rege, dar nici unul nu a facut ceva pentru a da bolovanul la o parte. Dupa aceea a trecut pe acolo un taran cu un cos de verdeturi. Apropiindu-se de bolovan, si-a asezat povara, si a incercat dea bolovanul la o parte din drum. Dupa mult efort, a reusit. Intorcandu-se la cosul saul, taranul a observat o punga aseazata exact in locul in care fusese bolovanul, iar punga continea mult aur si o scrisoare de la rege, in care se specifica ca aurul apartinea celui ce a dat bolovanul la o parte. Taranul a invata ceea ce altii nu vor intelege niciodata. Care este lectia aceasta?

Inainte de a-ti oferi morala doresc sa citesti putin capitolul 1 din cartea Exodului.
Aici vei gasi trei lucruri importante de retinut.

1. Greutatile sunt o parte a vietii. Iosif murise, poporul Israel devenise mare si puternic, de fapt devenise si de temut. Aici in Egipt, Israel cunoscuse o crestere. Cred ca nu gresesc daca spun ca ei se inaltasera mult. Poate ca nu vedeau nimic negru la orizont. Nici nu mai vorbeau de foametea de odinioara, cand parca cerul a cazut peste ei. Cred ca ai trecut si tu pe aici. Sa fi plin sau plina de speranta, si dintr-o data in fata ta sa se termine cararea.

2. Dumnezeu a murit… e minciuna pe care Satan a spus-o in Exod 1 inca o data. Ti-ai pus vreodata intrebarea de ce atunci cand se pare ca te apropii mai mult de Dumnezeu, ti se intampla mai multe lucruri rele? Stiu ca raspunsul pare clasic, dar fie, pt ca celui rau nu ii convine apropierea ta de Dumnezeu. Si in momentele dificile, vin ganduri negre. Doamne de ce? M-am rugat atat de mult. Am studiat mult. Am fost atat de aproape. Si acum Tu unde esti? Sau poate nu ati mers pe drumul acesta, ci pe cel in care Satan vi-a dat atat de mult de lucru, ca ati uitat complet de Dumnezeu. Da, stiu ca trebuie sa ma rog, sa citesc, sa meditez, si am sa fac acestea… de maine, caci acum sunt prea ocupat. Oricare ar fi calea, tu pierzi.

3. Matematica inversa. Cel putin asa cred ca ar putea fi numita formula din Exod 1:12. E un mod de a calcula lucrurile de fiecare data cand cei credinciosi sunt scuturati de cel rau. Si unul din pasi acestei formule e credinta. Dumnezeu e aici, langa tine. Intinde mana si Te va atinge. Atunci de ce atat de mult rau? De ce atatea obstacole? De fapt pun intrebari gresite. Intrebarea corecta, este Doamne ce vrei sa fac? Stii care e raspunsul? Mergi inainte. Si invata lectia pe invatata de eroul povestirii introductive: Fiecare obstacol prezinta o posibilitate de crestere.

 

[Old DG]

Necazurile si bucuriile vietii

Intr-o zi , calul unui taran a fugit din batatura .Catre seara , toti vecinii s-au adunat in fata casei lui si i-au spus : " Vai , ce mare ghinion !"
Taranul a stat putin pe ganduri si le-a raspuns : "Poate".

A doua zi , calul s-a intors inapoi si a adus impreuna cu el alti sapte cai salbatici. Oamenii din sat s-au minunat si au zis : "Vai , ce norocos poti sa fii !"
Taranul nu a parut fericit nevoie mare , ci a spus : "Poate".

In ziua urmatoare , fiul taranului a incalecat pe unul din caii salbatici , incercand sa il imblanzeasca , dar a fost aruncat la pamant si si-a rupt un picior. Oamenii din vecini l-au cainat pe taran : " Vai , ce nenorocire pe capul tau !".
Taranul , le-a multumit pentru grija lor si le-a raspuns : "Poate".

In a patra zi , mai multi ofiteri au venit in sat si i-au adunat cu arcanul , pentru oaste , pe toti tinerii barbati , dar nu l-au luat si pe feciorul taranului , datorita piciorului lui rupt. Prietenii si cunostiintele taranului au venit la el acasa si l-au felicitat : " Hei ! Nu e nemaipomenit ? Fiul tau a scapat de armata !"
Taranul a dat din cap si le-a spus : "Poate".

 

[Old DG]

Viata ca un fluture albastru

A fost odata un barbat caruia i-a murit sotia, astfel incat el locuia impreuna cu cele doua fete ale sale, care erau din fire foarte curioase si inteligente. Fetele ii puneau mereu multe intrebari… la unele stia sa le raspunda, la altele nu…
Tatal lor isi dorea sa le ofere cea mai buna educatie, de aceea intr-o zi si-a trimis fetele sa petreaca o perioada de timp in casa unui intelept. Acesta stia intotdeauna sa le raspunda la intebarile pe care ele le puneau.
La un moment dat una dintre ele a a adus un fluture albastru pe care planuia sa il foloseasca pentru a insela inteleptul.
-Ce vei face? o intreba sora ei.
-O sa ascund fluturele in mainile mele si o sa intreb inteleptul daca e viu sau mort. Daca va zice ca e mort, imi voi deschide mainile si il voi lasa sa zboare. Daca va zice ca e viu, il voi strange si il voi strivi. Si astfel orice raspuns va avea, se va insela!
Cele doua fete au mers intr-o clipa la intelept si l-au gasit meditand.
-Am aici un fluture albastru. Spune-mi, inteleptule, e viu sau mort?
Foarte calm, inteleptul surase si ii zise:
-Depinde de tine… fiindca e in mainile tale!

Asa este si viata noastra, prezentul si viitorul nostru. Nu trebuie sa invinovatim pe nimeni cand ceva nu merge: noi suntem responsabili pentru ceea ce dobandim sau nu. Viata noastra e in mainile noastre, ca si fluturele albastru. De noi depinde sa alegem ce vom face cu ea.

 

[Old DG]

Legenda divinitatii omului

O legenda veche spune ca mai demult oamenii erau buni. Dar au profitat atat de mult de puterea divina din ei incat stapanul tuturor zeilor a decis sa le ia aceasta putere si sa o ascunda intr-un loc unde va fi imposibil de gasit. Tot ce i-a ramas sa faca era sa gaseasca ascunzatoarea potrivita.
A fost convocat consiliul zeilor pentru a se gasi solutia. Zeii au sugerat:
-De ce sa nu ingropam puterile omului in pamant?
Brahma a raspuns:
-Nu, nu vom face asta pentru ca omul va sapa adanc si le va gasi…
Atunci zeii au spus:
-In acest caz, sa le trimitem divinitatea pe cel mai adanc fund al oceanului!
Dar Brahma a raspuns din nou:
-Mai devreme sau mai tarziu omul va explora adancurile oceanului si cu siguranta ca o vor gasi si o vor aduce la suprafata…
Atunci zeii s-au aratat invinsi:
-Nici pamantul, nici oceanul nu sunt locuri unde puterea divina sa fie in siguranta, insa alte idei de ascunzatoare nu mai avem.
Brahma a exclamat dintr-o data:
-Iata ce vom face cu divinitatea omului! O vom ascunde adanc inauntrul lui, pentru ca este singurul loc unde nu va cauta.

De atunci incoace, conform legendei, omul a cautat in toata lumea, a explorat, a urcat si a sapat cautand… ceva ce a fost in tot acest timp inauntrul lui.

 

[Old DG]

Discutie intre doi embrioni

- Tu crezi in viata de dupa nastere?
- Desigur! Dupa nastere trebuie sa urmeze ceva… Probabil ca ne aflam aici tocmai pentru a ne pregati pentru ceea ce urmeaza.
- Ce prostie! Dupa nastere nu urmeaza nimic. Si, de altfel, cum ar putea sa arate?
- Nu stiu exact, dar desigur ca va fi mai multa lumina decat aici. Poate ca vom umbla pe propriile picioare si vom manca cu propria gura…
- Ce ciudat! Nu se poate sa umbli. Iar ca sa mananci cu gura, chiar ca ar fi de ras! Doar noi mancam prin cordonul ombilical… Insa ia sa iti spun eu ceva: putem exclude viata de dupa nastere, pentru ca deja acum e prea scurt cordonul ombilical.
- Ba da, ba da, cu siguranta va fi ceva. Insa, probabil, ceva mai altfel decat ne-am obisnuit noi aici.
- Pai de acolo nu s-a intors nimeni. Odata cu nasterea, viata se termina, pur si simplu. De altfel, viata nu este altceva decat o permanenta inghesuiala, intr-un intuneric profund.
- Eu nu stiu exact cum va fi daca ne vom naste, dar desigur ca o vom gasi pe MAMA, iar ea va avea grija de noi.
- Pe mama? Tu crezi in mama? Si dupa tine, unde ar putea ea sa fie?
- Pai oriunde, in jurul nostru. Doar traim in ea si prin ea. Fara ea, nu am fi deloc.
- Eu nu cred asta! Eu nu am vazut nicicand, nici un fel de mama, asa ca e evident ca nu exista!

-Dar, uneori, cand suntem in liniste, o auzim cum canta, simtim cum mangaie lumea din jurul nostru. Stii, eu cred ca viata adevarata ne asteapta abia de acum incolo!

 

[Old DG]

Paulo Coelho despre Adevarul Absolut

Zilele trecute am citit pe un colt ingalbenit de ziar cateva randuri scrise de Paulo Coelho. In ele povestea cum diavolul discuta intr-o zi cu prietenii lui, cand au vazut un om mergand pe drum. L-au urmarit cu privirea si au vazut ca s-a aplecat ca sa ia ceva de jos.
- Ce-a gasit? a intrebat unul dintre ei.
- O bucatica de Adevar, le-a raspuns diavolul.
Prietenii s-au privit foarte ingrijorati. In fond, o bucata de Adevar ii putea salva sufletul acelui om si prin urmare ar fi fost unul mai putin in Iad. Insa diavolul parea foarte linistit, privea fara grija peisajul.
- Nu esti ingrijorat? a intrebat unul dintre prietenii lui. Doar a gasit o bucata de Adevar!

- Nu conteaza, a raspuns diavolul. Stii ce va face cu bucatica asta? Ca de obicei, va crea o noua religie. Si in acest fel va reusi sa-i mai indeparteze si pe altii de Adevarul Absolut…

 

[magda]

Sa stii sau sa nu stii?


Să ştii?

A fost odată o broască mică care trăia într-o fântână adâncă. Fântâna şi bucăţica de cer pe care putea să o vadă erau tot universul ei. Într-o zi broscuţa noastră a întâlnit o altă broască care trăia în afara fântânii.

“De ce nu cobori sa te joci cu mine?” a întrebat broasca din fântână.

“Ce e acolo?” a întrebat broasca de sus.

“Avem totul aici. Tot ce îţi poţi dori. Curente mari şi mai mici, stele, o lună câteodată, şi câteodată ajung aici până şi obiecte care zboară în jos din cer”, a răspuns broasca din fântână.

Broasca de sus a oftat şi i-a spus: “Dragă prietene, trăieşti într-o lume închisă. Nu ai vazut ce e pe aici in lumea mai mare.”

Broasca din fântână s-a supărat. “Nu-mi povesti că aveţi acolo o lume mai mare ca a noastră! Lumea mea e mare. Noi vedem şi trăim orice experienţă pe care ne-o oferă viaţa” …aşa grăi broasca din fântână.

“Nu, prietene. Tu poţi vedea numai lumea de deasupra ta printr-o gaură de diametrul fântânii. Lumea aici sus e enormă. Aş vrea să pot să-ţi arăt căt de mare e”, spune broasca de sus.

Broscuţa fântânii era supărată rău acum. “Nu te cred! Ce-mi spui sunt minciuni! Mă duc să-l întreb pe tata.”

Îi povesteşte tatălui despre discuţia avută cu broasca de sus. “Fiule”, ii spune tatăl cu inima grea, “prietenul tău are dreptate. Am auzit că sus e o lume mult mai mare, cu mult mai multe stele decât putem noi să vedem de aici.”

“Atunci de ce nu mi-ai spus până acum?” îl întreabă broscuţa.

“La ce bun să o fac? Destinul tău e să fii aici în fântână. Nu poţi ieşi”, a răspuns tatăl broscoi.

Micuţa broască iar se supără: “Ba da pot sa ies, o să-ţi arăt!” şi s-a căţărat… dar fântâna era prea adâncă, pământul prea departe, şi a căzut la loc.

“Nu, fiule. Eu am incercat toată viaţa şi la fel au încercat strămoşii tăi. Fii mulţumit cu ce ai, altfel vei suferi în viaţă.”

“Vreau să ies şi să văd lumea de sus!” a strigat broscoiul cel mic cu multă determinare.

“Nu fiule. Acceptă-ţi destinul. Învaţă să trăieşti cu ce ţi s-a dat”, i-a spus tatăl.

[/i]Şi aşa broscoiul fiu şi-a consumat viaţa încercând să scape de fântâna întunecoasă şi rece. Dar nu a reuşit. Lumea de sus a rămas un vis.


…sau să nu ştii?

O veche legendă Amerindiana povesteşte despre un viteaz care a găsit într-o zi un ou de vultur şi l-a pus într-un cuib de pui de preerie. Puiul de vultur a văzut lumina zilei odată cu puii de preerie şi a crescut alături de ei.

Toată viaţa lui tânărul vultur a făcut exact ceea ce făceau puii de preerie. Ciugulea insecte şi scurma după râme în pământ. Cloncănea şi cârâia exact ca un veritabil pui de preerie. Iar când zbura stârnea un nor de pene pe o distanţă de câţiva metri.

Până la urma, acesta era stilul de zbor al puilor de preerie.

Anii au trecut şi vulturul a crescut.

Într-o zi a văzut o pasăre minunată care plana în înaltul cerului albastru fără nori. Elegant, pasărea uriaţă se rotea mişcându-şi încet aripile aurii.

“Ce pasăre minunată!” a exclamat vulturul nostru către prietenii lui puii. “Ce este? ”

“Ăstă-i un vultur, regele păsărilor”, a cloncănit unul dintre pui. “Dar ar fi bine să o laşi baltă. Tu n-ai să fii niciodată un vultur.”

Şi uite aşa vulturul a uitat de pasărea magnifică şi a murit, convins fiind că este un pui de preerie.


Ţi-a trecut vreodată prin minte că eşti mai puţin decât poţi fi cu adevărat, că poţi obţine mai multe de la viaţă decât ai obţinut până acum? Dar oare e bine să ştii acest lucru sau nu, îţi foloseşte la ceva?

 

[Old DG]

Un adevar simplu

In timp ce statea cufundat in reflectie , pe plaja unei mari , un mare maestru a fost interpelat de un barbat care si-a facut aparitia pe neasteptate si i-a atins plin de respect picioarele : “ Daca nu te tulbur , as vrea sa-mi spui in ce fel pot ajunge la adevar.”
Maestrul si-a inchis ochii si a ramas tacut. Barbatul si-a scuturat capul cu nedumerire , spunandu-si in sinea lui : “ Omul asta pare sa fie nebun.Eu il intreb ceva , iar el isi inchide ochii.” Apoi , si-a pus o mana pe umarul invatatului , l-a zgaltait usor , si i s-a adresat din nou : “ Maestre , cum ramane cu intrebarea mea ?”
Inteleptul i-a spus :”Tocmai ti-am raspuns.Trebuie doar sa ramai tacut … sa nu faci nimic , iar iarba va creste de la sine. Nu trebuie sa te lasi afectat de nimic din ce se intampla in jurul tau.Ramai tacut , pur si simplu , si bucura-te de tacere.”
Barbatul i-a zis :”Poti , totusi, sa dai un nume acestei metode , pentru ca oamenii ma vor intreba ce mi-ai spus ? Ce anume faci tu ?”
Maestrul a scris cu degetul pe nisip: meditatie.
Nemultumit , omul a insistat : “ Este prea scurt pentru a fi un raspuns.Fii ceva mai explicit .”
Inteleptul a scris cu litere mari : MEDITATIE.
Barbatul a exclamat :”Acesta nu sunt decat majuscule.Ai scris acelasi lucru !”
Maestrul a catadicsit sa isi deschida gura : “ Daca iti spun mai mult de atat , vei intelege gresit. Daca poti sa intelegi asta , fa doar ce ti-am spus si vei ajunge la cunoastere”.

O poveste de Osho.

 

[Old DG]

Iti voi da o lucrare de facut

Un tata zise fiului sau, pe care-l auzise dimineata refuzand sa umple lada cu lemne mamei sale:
" Tom, sunt sigur ca vei fi multumit sa cari lemnele mamei tale"... Si Tom fara a spune vreun cuvant, facu ce-i ceru tatal sau. Pentru ce? Pentru ca tatal ii aratase lamurit ca se astepta la indeplinirea dorintei lui, fara nici o indoiala.
Daca i-ar fi zis asa: " Tom am auzit ce i-ai raspuns mamei tale si mi-e rusine de tine. Du-te numaidecat si umple lada cu lemne, va garantez ca, daca ar fi fost dupa Tom, lada ar fi ramas goala pana acum".
Cand te astepti a intalni raul in cale, il gasesti. Daca insa te silesti a cauta binele, vei da de el.
Incearca sa-l scoti din fagasul obiceiurilor lui rele, desteapta eul sau cel mai bun, adevaratul sau eu, cu care poate indrazni, infaptui, invinge!
Spune fiului tau Tom, ca stii ca el va fi multumit sa umple lada mamei sale cu lemne si-l vei vedea punandu-se la lucru sprinten si voios!

In loc de a scoate la iveala greselile unui om, vorbeste-i despre calitatile sale...

 

[Old DG]

Molia indragostita de o stea

A fost odata o molie careia i-a picat cu tronc o stea. Toti prietenii si rudele ei o luau o ras , ii spuneau cu emfaza ca nu este realista si o indemnau sa faca un efort pentru a gasi pe cineva mai apropiat de conditia ei , precum o lampa de pe strada , una de la intrarea unei case , un felinar sau macar o lumanare. Ei bine, chiar si un candelabru , daca gasea de cuvinta.

Molia noastra era insa indragostita nebuneste de steaua ei si nu avea de gand sa renunte la ea. Asa s-a facut ca prietenii , parintii , fratii , surorile , matusile si verisorii ei au sfarsit curand prin a fi arsi de flacarile luminilor reale , pamantesti , si au luat forma unor mici pete de cenusa pe trotuarele , verandele , podelele si mesele orasului , in timp ce molia a dus o viata lunga si fericita iubind fara incetare steaua ei intangibila.

 

[Old DG]

Ucenicia lui Platon pe langa Socrate

Intr-o zi , Platon l-a intrebat pe Socrate ce este dragostea.
Socrate i-a raspuns : “ Du-te pe campul din apropiere si adu-mi cel mai frumos spic de grau pe care il vei gasi , dar tine cont ca nu ai voie sa faci decat o singura incercare.” Platon l-a ascultat fara sa cracneasca , si s-a intors dupa o vreme fara a aduce nimic cu el.
Socrate l-a intrebat ce se intamplase , iar Platon l-a lamurit : “ Atunci cand am intrat in lanuri am zarit un spic inalt si frumos, dar m-am gandit ca poate voi gasi un altul si mai maiestos , asa ca am mers mai departe . Am cautat in zadar dupa aceea , caci nu am aflat nici un alt spic asemeni celui dintai, asa ca nu ti-am mai adus vreunul.”
Socrate i-a spus : “Aceasta este dragostea.”

Intr-o alta zi , Platon l-a intrebat pe Socrate ce este casatoria.
Socrate i-a zis :”Mergi pana la padure si taie-mi cel mai mandru si mai chipes brad , dar adu-ti aminte ca nu ai voie sa faci decat un singur drum pentru asta.”Platon a facut intocmai si a revenit dupa un timp cu un brad nu tocmai inalt si nu foarte frumos , dar indeajuns de aratos .”
Socrate l-a intrebat de ce a ales tocmai acel pom , iar Platon i-a raspuns : “ Am vazut niste brazi foarte falnici in drumul meu prin padure, dar mi-am amintit ce s-a intamplat ultima data , cu spicul de grau, asa ca l-am ales pe acesta.Mi-a fost teama ca daca nu il iau cu mine ma voi intoarce din nou cu mainile goale , desi nu a fost chiar cel mai frumos brad pe care l-am zarit.”
Socrate i-a spus : “Aceasta este casatoria”.

Cu o alta ocazie , Platon l-a intrebat pe Socrate ce este fericirea.
De aceasta data , Socrate l-a indrumat : “Du-te pe malul raului si culege cea mai frumoasa floare pe care o vei gasi , dar tine seama ca nu poti sa alegi decat o singura data.”Platon a facut asa cum i s-a cerut si , la intoarcere , a povestit : “ Am vazut aceasta floare langa rau , am cules-o si m-am gandit ca este cea mai frumoasa dintre suratele ei. Desi am zarit si alte flori minunate , continui sa cred ca aceasta este fara egal.”
Platon i-a zis : “Aceasta este fericirea”.

Cu un alt prilej , Platon si-a intrebat invatatorul ce este viata.
Socrate i-a cerut sa faca un nou drum in padure si sa aduca de acolo cea mai frumoasa floare care ii va iesi in cale. Platon a plecat de indata , gata sa isi duca la indeplinire sarcina.
Au trecut trei zile, dar el nu si-a mai facut aparitia.
Socrate a mers si el in padure, sa isi caute ucenicul. In cele din urma , l-a descoperit in mijlocul unei poiene. Socrate l-a intrebat daca a descoperit preafrumoasa floare , iar Platon i-a aratat-o , rasarind din pamant chiar langa el. Invatatorul l-a intrebat de ce nu adusese floarea la casa sa , iar Platon i-a spus : “ Daca faceam asta , s-ar fi vestejit curand.Chiar daca nu o rup , ea va muri, mai devreme sau mai tarziu. Asa ca am stat in preajma ei atunci cand a inflorit , iar atunci cand se va ofili voi cauta o alta , la fel de frumoasa .De fapt, acesta este a doua floare pe care am descoperit-o.”
Socrate i-a spus : “ Ei bine , se pare ca stii deja adevarul despre viata”.

 

[Old DG]

Mantra si duhul din lampa

Intr-o dimineata , un om sarac din India s-a trezit , ca de obicei , cu matele ghioraindu-i de foame si numai o rupie in buzunar. Cum foamea nu ii dadea deloc pace , a pornit catre piata , in speranta ca va putea cumpara cateva fructe stricate cu ultimul lui banut.
Odata ajuns printre targovetii laudandu-si zgomotos marfurile , privirea i-a fost atrasa fara voie de un barbat imbracat in haine alese , tinand in maini o frumoasa lampa cu ulei pe care era lipita o eticheta cu pretul : “ 1 rupie”.
Nevenindu-i sa-si creada ochlor , omul cel sarac a intrebat daca nu cumva este vreo smecherie la mijloc.
“Nu , nu este nici o pacaleala”, i-a raspuns ciudatul vanzator , “ lampa costa numai o rupie”.Apoi, i-a explicat ca in lampa traieste un duh care are puterea de a indeplini orice dorinta.
“Atunci de ce vrei sa o vinzi ?” , a intrebat cu mirare omul cel sarman.
“Ei bine , duhul din lampa nu are deloc astampar si devine uneori ori foarte sacaitor” , i-a impartasit in soapta barbatul .”Iar , daca nu ii dai atentie , incepe pe nepusa masa sa iti ia inapoi tot ce ti-a daruit”.
“In cazul asta “ , a zis omul sarac , “ daca spui ca nu iti mai face de trebuinta , am sa cumpar eu lampa”.
Imediat ce a ajuns acasa , omul a frecat cu mainile tremurande lampa , iar duhul s-a ivit intr-o clipa , intreband : “ Cum pot sa te slujesc , stapane ?”
“Pregateste-mi o masa demna de un rege “, i-a poruncit omul cel sarman.
In cateva secunde, duhul i-a adus pe masa un pranz mai mult decat imbelsugat , alcatuit din 87 de feluri de mancare.
Bietul om macinat de foame a ramas inmarmurit de incantare , dar abia a inceput sa guste din felurile alese ca geniul s-a itit in fata lui , intreband iarasi : “ Cum pot sa te slujesc, stapane ?”
De frica ca nu cumva sa ii ia de pe masa toate bunatatile , omul i-a poruncit “ Construieste-mi un castel maret , asemeni celui al unui maharajah !”
In numai cateva clipe, omul s-a trezit in interiorul unui palat urias , incarcat de bogatii.I-ar fi placut sa porneasca in explorarea lui, dar duhul i s-a infatisat din nou, spunandu-i : “ Cum pot sa te slujesc, stapane ?”
Cu adevarat , duhul iti indeplinea pe loc orice dorinta , dar daca nu il luai in seama , iti lua inapoi darurile la fel de repede cum ti le adusese .
Necajit si ingandurat , omul cel sarman s-a dus la inteleptul satului, pentru a-i cere un sfat. Dupa ce a stat la sfat vreme de cateva ore, omul i-a cerut duhului : “ Ciopleste un stalp din cel mai inalt copac pe care il vei gasi in padure si infinge-l in pamant”. Plin de sargauinta , ca de obicei, duhul si-a dus la indeplinire sarcina cat ai clipi din ochi. “Iar acum, duhule, urca si coboara in continuu de pe stalp pana cand iti spun eu sa te opresti”.
Duhul a pornit ca din pusca sa escaladeze si sa se dea jos de pe stalp, iar omul si-a mancat pe indelete pranzul, si-a explorat palatul si a tras un pui de somn.
Atunci cand , impreuna cu inteleptul satului , a mers sa vada ce mai facea duhul , l-a gasit tragand aghioase la poalele stalpului.
“La fel este si cu duhul gandirii din fiecare om”, a explicat inteleptul. “El este plin de neastampar in incercarea de a-si satisface orice dorinta , imprastiindu-ne astfel viata. Stalpul este , de fapt , un instrument numit “mantra”. Coborandu-l si urcandu-l la nesfarsit , mintea noastra agitata este tinuta ocupata pana cand cade la pamant adormita.Numai in acest fel sinele nostru adevarat se poate bucura in aceasta lume “.

 

[Old DG]

Marele concert


...Cand luminile din incapere s-au stins si concertul era pe cale sa inceapa, mama s-a intors la locul ei si a descoperit ca fiul sau disparuse.
Dintr-o data, cortinele au fost date la o parte si lumina reflectoarelor a poposit pe impresionantul pian Steinway de pe scena.
Ingrozita, mama vazu ca baietelul ei se asezase la claviatura, apasand pe clape si alegand cu grija notele cantecelului „Twinkle,Twinkle Little Star”. In acea clipa, marele maestru pianist si-a facut intrarea in scena, a mers repede la pian si i-a soptit baiatului la ureche: „Nu te opri. Continua sa canti”.
Apoi, aplecandu-se, Paderewski si-a intins mana stanga si a inceput sa completeze melodia, adaugand partea de bas. Dupa putin timp, si-a intins si mana dreapta, de cealalta parte a baiatului si a adaugat un acompaniament cursiv. Impreuna, batranul maestru si tanarul ucenic au transformat o situatie ce s-ar fi putut dovedi a fi dezastruoasa, intr-o experienta extraordinar de creativa. Cei din public au fost atat de fascinati, incat nu si-au putut aminti ce a mai cantat marele maestru dupa aceea. Si-au amintit doar de piesa clasica: „Twinkle, Twinkle Little Star”.
Poate ca asa stau lucrurile si cu Dumnezeu. Ceea ce poti realiza doar de unul singur este putin probabil ceva demn de a fi retinut. Ne dam silinta sa fim cat mai buni, dar rezultatele nu sunt intotdeauna o muzica frumoasa si armonioasa. Cu toate acestea, cu ajutorul Maestrului, lucrarea vietii noastre poate fi cu adevarat frumoasa.
Data viitoare cand iti propui sa faci lucruri marete, asculta cu atentie. S-ar putea sa auzi vocea Maestrului, cum iti sopteste la ureche: „Nu te opri. Continua sa canti”.
Fie sa-i simti bratele in jurul tau si cum te ajuta sa-ti transformi micile incercari in adevarate capodopere. Tine minte, Dumnezeu nu ii cheama pe cei pregatiti, ci mai degraba, ii pregateste pe cei „chemati”.
Viata se masoara mai exact prin vietile pe care le atingi, si nu prin lucrurile pe care le dobandesti.

Fie ca Dumnezeu sa te binecuvanteze si sa fie mereu alaturi de tine! Si tine minte:
„Nu te opri. Continua sa canti”.

 

[Old DG]

ESENTA CUNOASTERII

In vremuri stravechi, de mult uitate , un imparat a chemat in fata lui un invatat despre care se spunea ca ar fi cel mai intelept om de pe intreg cuprinsul lumii , si i-a cerut sa ii scrie o carte despre esenta cunoasterii.
Inteleptul s-a pus pe treaba si , dupa 12 ani , i-a inmanat imparatului mai multe volume groase, legate in piele.
"Este prea mult " , a exclamat suveranul , "aduna-mi toata cunoasterea intr-o singura carte".
Invatatul s-a supus si s-a intors la munca vreme de inca 4 ani.
Atunci cand a asezat in fata imparatului cartea cuprinzand toata cunoasterea umana , acesta dat nemultumit din cap : " Nu , este prea mult de citit.Eu trebuie sa guvernez o imparatie si nu am timp de pierdut .Scrie-mi cateva pagini cu lucrurile care crezi ca sunt cu adevarat importante si intoarce-te la mine".
Din nou , inteleptul s-a asternut pe treaba si , dupa 2 ani, a reusit sa rezume toata cunoasterea lui pe cateva foi de hartie. El i le-a daruit , plin de speranta , imparatului, dar acestea era prea ocupat in acea zi , asa ca i-a poruncit invatatului sa concentreze toata intelepciunea lui pe o singura pagina.
Omului i-ai mai trebuit cativa ani pentru a duce la capat aceasta dificila sarcina.
Atunci cand a ajuns din nou la curtea imperiala , suveranul i-a spus plictisit : " Nu , nu , nu pot sa citesc atat.Este si asa prea mult.Vreau sa-ti fac o sugestie : nu mai scrie nimic.Incearca sa concentrezi toata esenta cunoasterii tale intr-un singur cuvant , apoi vino sa mi-l impartasesti si te voi rasplati asa cum nici nu visezi."
Invatatul s-a retras intr-un loc izolat, la mare departare de orice faptura omeneasca , si s-a lasat intru totul in voia meditatiei. In cele din urma , a reusit sa gaseasca cuvantul , unicul cuvant in care se aduna imensa lui cunoastere , intelepciune si experienta , si s-a dus neintarziat la palat, cerand o audienta.
Imparatul , devenit batran si garbovit odata cu trecerea anilor , l-a intrebat : " Ei , ai gasit cuvantul?"
"Da, maiestate, l-am descoperit !"
"Atunci, vino sa mi-l soptesti la ureche".
Invatatul s-a apropiat de suveran , s-a aplecat catre el si i-a soptit ceva la ureche .
"Hei, dar stiam deja lucrul asta !" , a exclamat imparatul.

 

[Old DG]

Cele doua fete ale iubirii

Increde-te in Domnul din toata inima ta si nu te bizui pe intelepciunea ta! Recunoaste-L in toate caile tale si El, iti va netezi cararile.
Prov. 3:5,6

Darrell statea in fata magazinului de pizza, ezitand, inainte sa deschida usa. Isi scutura capul de parca voia sa alunge indoielile legate de aceasta intalnire. In sfarsit, isi inlatura temerile cu un suspin, deschise usa si intra in restaurantul preferat al fiului sau.
Se temea asa de tare de intalnirea aceasta incat s-a straduit din rasputeri sa intre in restaurant si sa nu plece de acolo. Nu stia ca, in cateva ore, avea sa aiba parte de unul dintre cele mai frumoase evenimente ale vietii sale.
Darrell venise sa se intalneasca cu fiul lui, Charles, in varsta de 17 ani.
Desi il iubea foarte mult pe Charles, Darrell stia ca, dintre cei doi fii ai sai, acesta ii semana cel mai putin.
Cu fiul sau cel mare, Larry, nu avea niciodata probleme de comunicare.
Atitudinea si maniera lor de a gandi era atat de asemanatoare, incat nu mai era nevoie de cuvinte. Faceau totul impreuna: reparau masinile, sau mergeau la vanatoare. Darrell il trata pe Larry, la fel ca pe barbatii de pe santierul lui de constructie: dur. Iar : Larry, reactiona foarte bine la acest gen de tratament--chiar asta isi dorea.
Dar Charles era cu totul altfel. Darrell si-a dat seama devreme ca era altfel decat Larry. De cate ori isi certa fiul ca sa-l motiveze sa faca un lucru anume, un semnal de alarma se declansa in sufletul lui Darrell. Lui Darrell i se administrasera doze majore de disciplina si raceala--de-a lungul vietii--fata dura a iubirii--si numai o doza mica de caldura si afectiune--fata frumoasa a iubirii. Si putinul pe care-l primise il daruise si fiilor sai.
E de datoria mea, sa-i imbrac si sa-i hranesc si e de datoria mamei lor, sa-i faca sa se simta iubiti, isi tot repeta el in gand.
Dar, nu se putea convinge, ca asta inseamna sa fii tata. Darrell stia cat de mult suferise din pricina tatalui sau. Si constatase de nenumarate ori, ca si fiul sau sufera la fel.
Darrell, stia care era problema. Charles se astepta la o relatie apropiata cu tatal sau--chiar insistase asupra acestui fapt, de-a lungul anilor.Abia de curand isi daduse seama, ca singurul motiv pentru care el si Charles se intelegeau acum era ca fiul lui renuntase definitiv sa mai stea de vorba cu el. Asa cum procedase si Darrell cu tatal sau., incercand sa stea cat mai departe de el. Ca multi altii, Darrell, se straduise sa evite relatiile foarte apropiate.
Ani de-a randul, sotia si fiul sau incercasera sa-l cucereasca, iar el, fugise de ei, dorind sa pastreze o distanta sigura.
Apoi intr-o zi, a avut ocazia sa-si studieze propriul comportament, in timp ce se afla in biserica. In ziua aceea el a inteles ca exista doua fete ale iubirii.. Ca multi alti barbati el devenise expert in ce priveste fata dura a acesteia. Era capabil sa administreze o bataie, dar nu putea sa-si imbratiseze fiul. Putea oricand sa-i reproseze lui Charles o greseala, dar cuvintele de incurajare nu i le oferea decat de sarbatori sau de ziua lui--sau nici atunci!
Darrell, invatase ca desi dragostea mamei este foarte importanta, copii au nevoie in egala masura si de dragostea tatalui.
Darrell, era un om puternic, atat din punct de vedere emotional, cat si din punct de vedere fizic.. Desi era multumit de el insusi, una din intrebarile celui care tinea discursul, l-a impresionat:
- Cand a fost ultima oara cand v-ati imbratisat fiul si i-ati spus ca-l iubiti?
Darrell, nu se putea gandi cand fusese ultima oara. De fapt nu-si putea aminti nici de prima oara... A ascultat discursul si si-a dat seama ca-l iubise pe Charles numai cu jumatati de masura. Ani la rand, Darrell ii administrase un tratament dur fiului sau, ca sa-i castige respectul, dar ceea ce primise el in schimb erau temerile si remuscarile. Si din acest motiv l-a convins pe fiul sau, sa accepte acea intalnire la restaurant, dupa antrenament.
- Salut tata, zise Charles, strangand mana tatalui sau, care abia intrase. Charles avea 1,90m si era obisnuit sa-i priveasca de sus pe majoritatea oamenilor. Dar intotdeauna privea in sus, ca sa intalneasca privirile tatalui sau.
- Charles, spuse Darrell, potrivindu-si ochelarii si privind in jos. In ultima vreme, m-am gandit la anumite lucruri. Mi-am dat seama ca e ultima vacanta pe care o vei petrece acasa. In curand vei pleca la colegiu. Si impreuna cu hainele pe care le vei impacheta, in bagaje vei pune si sentimente, fie bune fie rele pe care eu te-am ajutat sa le acumulezi de-a lungul anilor...
In general Charles era o persoana foarte glumeata. Dar acum...a ramas tacut. Tatalui sau nu-i statea in fire sa discute despre relatia lor. De fapt nu-i statea in fire sa discute despre nimic serios. De aceea Charles era ochi si urechi.
- Fiule, as vrea sa-ti cer ceva. Gandeste-te la copilaria ta, chiar si la perioada in care aveai sapte ani si aminteste-ti cand ti-am ranit fiecare sentiment si nu am procedat cum trebuia. Aminteste-ti de cate ori te-am facut sa te simti nedorit si incapabil, printr-un gest sau printr-o vorba. Stiu ca suntem foarte diferiti si abia acum imi dau seama ca de multe ori am fost dur cu tine. De fapt...aproape intotdeauna am fost dur cu tine. Am incercat sa te fac asa cum credeam eu ca trebuie sa fii si abia acum imi dau seama ca nu te-am intrebat niciodata ce iti doreai tu de la viata. Te rog sa imi spui tot ce am facut sa te ranesc. Eu nu voi face decat sa te ascult. Apoi as vrea sa discutam despre asta si apoi sa-ti cer iertare pentru toate acele greseli. Nu vreau sa iei cu tine si amintirile neplacute pe care ti le-am pricinuit eu. Vei avea destule probleme in cei patru ani de colegiu si fara sa te gandesti la asta. Imi dau seama ca am irosit foarte mult timp.
Scotandu-si ochelarii si stergandu-si lacrimile, Darrell suspina si-l privi pe Charles.
- S-ar putea sa stam aici toata noaptea, continua el si sunt pregatit pentru asta. Dar intai as vrea sa-ti spun ca te iubesc si sunt mandru de tine.
Charles vazuse cuvintele "te iubesc" scrise pe felicitarile de ziua lui si de Craciun, dar era pentru prima data auzindu-l pa tatal lui spunandu-i asta. Invatase sa se astepte la duritate din partea tatalui sau. Acum ca el devenise mai bland Charles nu stia ce sa-i spuna.
- Tata, spuse el, nu te mai gandi la trecut. Stiu ca ma iubesti. Dar la insistentele lui Darrell, Charles isi lasa gandurile sa alunece de-a lungul celor 17 ani, petrecuti alaturi de tatal sau.
Treptat, pe masura ce devenea sigur, ca discutia nu e riscanta, Charles incepu sa-i aminteasca tatalui sau de suferinta pe care i-o pricinuise. I-a vorbit despre stradania sa de a deveni un bun jucator de fotbal american desi el ar fi preferat sa joace fotbal.
In toti acei ani, Charles simtise ca oricat de mult s-ar fi straduit nu l-ar fi egalat niciodata pe fratele sau mai mare. Tatal sau facuse o multime de comentarii menite sa-l motiveze dar care nu reusisera altceva decat sa-l descurajeze si sa-l raneasca.
In timp ce ii relata lui Darrell toate acele experiente, Charles citi tristetea si suferinta in privirea tatalui sau. Si mai mult decat atat tatal sau ii ceru iertare pentru fiecare lucru fie el si marunt, care ii lasase o amintire neplacuta.
Dupa aproape trei ore conversatia se sfarsi. In timp ce achita nota de plata Darrell ii spuse fiului sau:
- Stiu ca te-am luat prin surprindere. Dar nu uita ca usa mea e deschisa si ca daca iti mai amintesti de vreun gest de al meu care ti-a pricinuit suferinta vreau sa-ti cer iertare.
Cina se terminase, dar o noua relatie se cladise. Dupa 17 ani, in care fusesera doi straini care locuisera sub acelasi acoperis, in sfarsit tatal si fiul se regasisera.
In seara aceea la restaurant, ingerii s-au bucurat ca zidul emotional dintre tata si fiu incepuse in sfarsit sa se prabuseasca.
Fusese o seara impresionanta si importanta pentru amandoi. Cand s-au ridicat de la masa, Charles a facut un gest care l-a socat pe tatal lui.
Cei cativa oameni de la mesele alaturate au avut ocazia sa vada un jucator de fotbal inalt si puternic imbratisandu-si tatal la fel de puternic, pentru prima data dupa multi ani. Cu lacrimi in ochi, cei doi barbati s-au imbratisat, ignorand privirile celorlalti.

Gary Smalley si John Trent

 

[Old DG]

Unde este divinitatea omului ?

Potrivit unei legende hinduse , a existat o vreme in care oamenii erau zei , dar ei au s-au folosit peste masura de divinitatea lor , iar Brahma, stapanitorul zeilor , a hotarat sa le-o ia si sa o ascunda intr-un loc unde ei nu ar putea niciodata sa o gaseasca.
"Unde sa le tainuiesc divinitatea ?" Acesta intrebare il framanta intr-atat pe Brahma incat s-a hotarat sa adune toti zeii la sfat.
"Sa o ingropam adanc in pamant" , au spus zeii.
"Nu , nu este bine" , a raspuns Brahma , "ei vor sapa chiar si pana in centrul pamantului pentru a da de ea."
"Sa o scufundam in haurile oceanului" , au exclamat zeii.
" Nici asta nu e o idee prea buna ", a zis Brahma, " oamenii vor invata sa se scufunde in apa si o vor descoperi".
"Sa o ducem pe cel mai inalt pisc al muntilor", au venit cu o noua propunere zeii."
Nu este un ascunzis potrivit" , a spus Brahma, " ei vor invata cum sa se catare pe munti si isi vor recapata divinitatea".
Epuizati de atata framantare a gandurilor , zeii s-au dat batuti : " In cazul asta , nu stim unde am mai putea-o ascunde, intrucat se pare ca nu exista nici un loc de pamant sau din apa in care oamenii nu vor ajunge in cele din urma."
Brahma s-a cufundat in meditatie vreme indelungata si apoi le-a spus :" Iata ce vom face ! Le vom ascunde divinitatea adanc in miezul fiintei lor , caci oamenii nu se vor gandi niciodata sa o caute acolo."
Toti zeii au incuviintat pe loc aceasta stralucita idee , iar lucrurile s-au facut intocmai. De atunci , oamenii nu au odihna mergand de-a lungul si de-a latul pamantului , sapand tunele , scufundandu-se in adancurile oceanelor si explorand tot ce se poate explora , cautand ceva care exista deja in ei insisi.

 

[Old DG]

Creativitatea- reintoarcerea la adevarata noastra natura

Intr-o zi un baietel s-a dus la scoala. Baietelul era mic, iar scoala era mare. Dar cand baietelul a vazut ca intrarea in clasa lui se facea printr-o usa direct din curte a fost foarte fericit… iar scoala nu i s-a mai parut atat de mare ca la inceput.
Intr-o dimineata cand baietelul se afla in clasa, profesoara le-a spus copiilor:
-Astazi o sa facem un desen.
-Grozav, a spus baietelul, caci ii placea foarte mult sa deseneze. Stia sa deseneze o multime de lucruri: lei si tigri, pui si vaci, trenulete si vapoare. Si si-a scos cutiuta cu creioane colorate si a inceput sa deseneze…
Dar profesoara a zis:
-Asteptati! Nu incepeti inca! Si a asteptat pana cand toti copiii au fost pregatiti.
-Acum o sa desenam o floare, a zis profesoara.
“Grozav” s-a gandit baietelul, caci ii placea sa deseneze flori. Si a inceput sa deseneze flori frumoase, si le-a colorat in roz, portocaliu, albastru.
Dar profesoara le-a zis copiilor:
- Asteptati, va voi arata eu cum sa colorati. Si a desenat o floare rosie cu o tulpina verde.
- Acum puteti incepe, a zis profesoara.
Baietelul a privit floarea profesoarei, apoi s-a uitat la floarea sa. A lui era mai frumoasa decat a profesoarei; dar n-a spus nimic. A intors doar pagina si a desenat o floare ca cea a profesoarei… Era rosie, cu o tulpina verde.
Intr-o alta zi, cand baietelul intrase in clasa prin usa din curte profesoara le-a spus copiilor:
- Astazi o sa facem ceva din argila.
-Grozav, a spus baietelul, caci ii placea sa lucreze cu argila. Stia sa faca tot felul de lucruri din argila: serpi si oameni de zapada, elefanti si camioane. Dar a asteptat pana ce toti copiii au fost gata.
- Acum o sa facem o farfurie, a zis profesoara.
„Grozav”, s-a gandit baietelul caci ii placea sa faca farfurii de toate formele si marimile. Si a inceput sa faca farfurii de toate formele si marimile.
Dar profesoara le-a spus copiilor:
- Asteptati, va arat eu cum se face! Si le-a aratat cum sa faca o farfurie adanca.
- Asa! Acum puteti incepe!, a zis profesoara.
Baietelul s-a uitat la farfuria profesoarei si apoi la ale sale. Ii placeau mai mult farfuriile lui, decat farfuria adanca a profesoarei. Dar n-a spus nici un cuvant. Si-a transformat farfuriile lui intr-o bila mare de argila din care a facut o farfurie adanca si mare ca cea facuta de profesoara.
Si foarte curand baietelul a invatat sa astepte si sa priveasca si sa faca lucruri ca cele facute de profesoara, si foarte curand n-a mai facut nimic de unul singur.
Si s-a intamplat intr-o zi ca baietelul si familia lui s-au mutat intr-o alta casa, intr-un alt oras. Si baietelul a trebuit sa mearga la scoala. Scoala cea noua era si mai mare si nu mai avea nici o usa prin care sa intre direct din curte in clasa lui. Trebuia sa urce niste trepte inalte si sa mearga de-a lungul unui coridor lung pana ajungea in clasa lui.
In prima zi de scoala profesoara le-a zis copiilor:
- Astazi o sa facem un desen!
- Grozav, a zis baietelul, si a asteptat sa-i spuna profesoara ce sa faca…
Dar ea n-a zis nimic. S-a plimbat prin clasa. Cand a ajuns langa baietel i-a spus:
- Tu nu vrei sa desenezi?
- Ba da, a zis baietelul.
- Ce desen facem?
- Nu stiu pana nu-l faci, a zis profesoara.
- Cum sa-l fac? zise baietelul.
- Cum isi place tie! raspunse ea.
- Sa-l colorez cum vreau eu? a mai intrebat baietelul.
- Cum vrei tu!, a fost raspunsul ei. Daca toti ati face acelasi desen , si l-ati colora la fel, cum sa stiu eu cine l-a facut?
- Nu stiu, zise baietelul.
Si a inceput sa deseneze o floare rosie cu o tulpina verde…

Morala?
Creativitatea umana este un dar nepretuit. Iti aduci aminte de usurinta cu care puteai sa iti imaginezi jocuri cand erai copil, sau sa vezi in jucaria de carpe cea mai frumoasa papusa din lume? Cine spune ca floarea trebuie sa aiba petale rosii si frunze verzi? Puterea de a fi creativi este ceea ce ne defineste ca oameni.
Einstein spunea ca “Mintea intuitiva este un dar sacru iar mintea rationala este servitorul ei de incredere. Am creat o societate care onoreaza servitorul si a uitat darul. ”
dupa Jack Canfield

 

[Old DG]

LOGICA SPIRITULUI

Un ucenic si-a intrebat odata maestrul Zen : " Poti sa ne spui ce este logica inalta , spirituala , despre care ne-ai vorbit atat de des , spunandu-ne ca trebuie sa o intelegem pentru a putea pasi pe calea spirituala ? "
Maestrul a zambit : " Bine.Va voi explica printr-un exemplu concret .Doi oameni cad printr-un cos de fum intr-un camin murdar .Unul ramane curat, dar celalalt este manjit de cenusa .Care dintre ei se duce sa se spele ?"
"Cel murdar de cenusa , desigur ", a raspuns unul din ucenici.
"Din contra " , a zis maestrul , "cel care ramane curat se duce sa se curete , intrucat il vede pe celalalt murdar si crede ca este si el la fel. In schimb, cel acoperit de cenusa gandeste ca el este curat , pentru ca asa il vede pe partenerul sau."
"Sa spunem ca cei doi oameni cad din nou prin cos ", a continuat maestrul. "Cine va merge sa se spele de aceasta data ?"
"Cel curat" , a exclamat un ucenic.
"Din contra" , a zis maestrul ."Va merge sa se curete omul murdar de cenusa. Intrucat el a inteles acum de ce celalalt s-a dus sa se curete si s-a intors apoi constatand ca este curat. "
"Ei bine, sa zicem ca cei doi cad a treia oara prin cos.Cine se va duce sa se curete de asta data ?"
"Cu aceasta ocazie, va pleca se spele oamul murdar , fara indoiala !" , a raspuns unul dintre ucenici , cu mandrie.
"Din contra" , a spus maestrul. "Ati auzit vreodata despre doi oameni care sa cada prin acelasi cos de fum , iar unul din ei sa fie curat , si celalalt murdar ? Vedeti voi, aceasta este inalta logica"

 

[Old DG]

Picioarele scurte ale adevarului

Intr-o zi , Mara , un stravechi zeu buddhist al ignorantei si raului , a pornit intr-o calatorie prin satele din India , insotit de aghiotantii sai. In timp ce isi urma drumul , a observat , la un moment dat , un om cufundat intr-o plimbare de meditatie. Fata barbatului parea sa fie luminata de uimire. Potrivit aparentelor , el tocmai descoperise un lucru nemaipomenit aflat chiar in fata lui.
Tovarasii lui Mara , uimiti la vederea aurei stralucitoare care emana din trupul barbatului , l-au intrebat pe zeu ce se intamplase cu acel muritor .Mara le-a raspuns sec : " Omului asta tocmai i s-a relevat un mare adevar".
"Intunecimea ta " , a rostit unul din slujitori , " nu te deranjeaza oare sa vezi pe cineva care descopera un adevar ?"
"Nu ", a spus Mara , " asa ceva nu ma mai scoate deloc din sarite".
"De ce stapane ? " , a insistat slujitorul ?
"Pentru ca " , a replicat Mara , chicotind , " indata ce descopera un mare adevar , oamenii au obiceiul de a nu mai crede in el."

 

[Old DG]

Cum descoperi cu adevarat ce este frica

Un sultan se hotarase sa porneasca intr-o calatorie pe mare impreuna cu cativa dintre curtenii sau favoriti. S-a imbarcat cu slugi, bagaje si bucate alese in Dubai , iar corabia a inceput sa navigheze spre largul marii.
Imediat ce uscatul nu s-a mai putut zari , unul dintre curteni - care traise de mic in munti si nu vazuse marea niciodata - a inceput sa fie coplesit de panica. Inchis in cabina lui stramta , omul striga din rasputeri , urla ca un nebun si refuza sa bea si sa manance. Toata lumea de pe vas a incercat sa il linisteasca , spunandu-i ca acea calatorie nu este deloc primejdioasa si nu are nici un motiv sa se teama , dar , desi auzea cuvintele de mangaiere , acestea nu ajungea pana la inima sa infricosata. Sultanul nu stia ce sa mai faca , iar voiajul intre apele linistite ale marii si cerurile albastre netulburate de vreun nor a devenit un groaznic chin atat pentru pasageri cat si pentru marinari.
Au trecut in acest fel doua zile , nimeni de pe corabie neputand sa inchida vreun ochi din cauza vaietelor si urletelor. Sultanul era cat pe aci sa porunceasca reintoarcerea vasului in port , cand unul dintre consilierii sai , cunoascut pentru marea-i intelepciune , a cerut permisiunea sa ii vorbeasca :
" Inaltimea ta , cu permisiunea ta , voi reusi sa il linistesc pe acest om."
Fara nici o ezitare , sultanul i-a raspuns nu doar ca ii permitea sa faca asta , ci ca ii va darui si o mare rasplata daca reusea sa rezolve aceasta problema.
Inteleptul le-a poruncit insotitorilor sai sa il arunce pe omul panicat in mare. Fara a sta mult pe ganduri , multumiti ca scapa in sfarsit de un cosmar de neindurat , cativa membrii ai echipajului l-au insfacat pe barbatul care se agatase febril de patul sau din cabina si l-au azvarlit in mare.
Omul s-a prabusit cu urlet de deznadejde in valurile cristaline , s-a dus la fund , inghitand o gramada de apa sarata si a revenit la suprafata strigand ca din gaura de sarpe , mai rasunator ca niciodata , s-a scufundat inca o data si a iesit iarasi deasupra apelor. In acea clipa, curteanul cel intelept a poruncit sa fie adus inapoi pe punte.
Din acea zi nimeni nu l-a mai auzit pe acel barbat sa se mai planga catusi de putin , el petrecandu-si restul calatoriei in liniste si chiar martusindu-i la un moment dat unui amic ca nu vazuse niciodata nimic atat de frumos precum privelistea marii unindu-se cu cerul la orizont. Voiajul , care fusese pana atunci un chin pentru toti , a devenit placut si relaxant.
La scurt timp dupa ce nava a revenit in port , sultanul l-a chemat la el pe curteanul cel intelept si l-a intrebat :
" Cum ai stiut ca daca il vei arunca peste bord pe acel om nefericit , el va reusi sa se linisteasca ?"
"Din cauza casatoriei mele " , a raspuns curteanul."Am fost mereu obsedat ca imi pot pierde nevasta ; eram atat de gelos incat nu ma mai opream tipand si urland la fel ca acel om .Intr-o zi , ea nu a mai suportat si m-a parasit , lasandu-ma sa simt groaznica experienta de a trai fara ea. In cele din urma , s-a intors la mine numai dupa ce i-am jurat ca nu o voi mai chinui niciodata cu temerile mele.
In acelasi fel , omul acela nu daduse niciodata de gustul apei sarate si nu cunoscuse nicicand ce inseamna agonia inecului. Cand a simtit toate acestea , a inteles cu adevarat cat de minunat este sa ai podeaua unei corabii sub picioarele tale".