• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

POVESTIRI CU TÂLC

Doi prieteni se reintalnira dupa o indelungata despartire. Unul dintre ei se imbogatise, celalalt era sarac.
Luara masa impreuna si dezgropara amintiri. Apoi cel sarac atipi.
Prietenul sau, coplesit de mila, inainte de a pleca, ii strecura in buzunar un diamant de mare pret.
Trezindu-se insa, cel sarac nu gasi aceasta piatra pretioasa si continua sa-si duca viata ca inainte. Dupa un an, se intampla ca prietenii nostri se intalneasca iar.
- Spune-mi cum de nu ai gasit piatra pretioasa pe care ti-am pus-o in buzunar? il intreba cel bogat pe prietenul sau, vazand ca inca traia in mizerie.

Fiecare intalnire cu un om constituie o astfel de experienta. Fiecare persoana de langa noi ne daruieste o comoara de mare pret. Cel mai adesea insa nu ne dam seama de acest lucru .
(Bruno Ferrero)
 
Un cersetor, a vazut un bancher iesind din biroul sau si l-a rugat:
- Domnule, imi puteti da cativa bani, pentru o ceasca de cafea?
Bancherul l-a privit cu mila pe cersetor, care arata intr-adevar foarte oropsit, asa ca i-a spus:
- Uite, ia un dolar, ca sa-ti poti cumapara zece cesti de cafea...
A doua zi, cersetorul s-a prezentat din nou, in fata bancii. Cand a vazut ca apare bancherul, el s-a repezit la acesta si i-a tras un pumn in fata.
- Hei, ce-ti veni, nebunule? l-a admonestat bancherul.
Tu si nenorocitele tale de cesti de cafea. Din cauza lor, n-am putut dormi toata noaptea!

Bine, marturisesc ca te-am ajutat. Poti gasi in inima ta putina iertare, lasand-ma sa plec?
 
Adevarata educatie

Într-o şcoală de la marginea unui oraş, era un profesor foarte iubit de copii.

Totdeauna, domnul profesor avea grijă de toţi elevii, încercând să-i înveţe cât mai multe. Dar, într-o zi, copiii au observat că unul dintre colegii lor fură şi l-au pârât imediat profesorului. Acesta însă nu l-a pedepsit pe făptaş. După câteva zile, hoţul a furat iar, dar a fost prins imediat. Nici de această dată, domnul profesor nu l-a pedepsit. Când acelaşi lucru s-a întâmplat şi a treia oară, câţiva băieţi s-au dus la profesor să se plângă şi i-au spus:
- Acest coleg al nostru fură mereu. Nu este bine ceea ce se întâmplă şi vă rugăm să-l daţi imediat afară din şcoală, altfel plecăm noi.
- N-am să-l dau afară. Dacă vreţi, puteţi pleca toţi ceilalţi, dar el rămâne.
- Domnule profesor, dar cum este posibil să renunţaţi atât de uşor la noi toţi, care v-am ascultat mereu?
Privindu-i cu blândeţe, profesorul le-a explicat elevilor săi, atât de miraţi de această neaşteptată situaţie:
- Voi ştiţi, deja, ce e bine şi ce e rău. Dacă aţi pleca în lume, cu siguranţă că aţi şti cum să vă purtaţi, nici nu mă îndoiesc! Dacă însă el ar pleca de aici, dintre noi, ce ar face? Asta de ce nu v-aţi întrebat? De ce v-aţi gândit doar la voi? Credeţi că dacă o să-l dau afară, va fi mai bun? Dacă aici, între noi, el nu ştie cum e bine să te porţi, ce va face el în lume? Aşa că, indiferent dacă voi rămâneţi sau plecaţi, el va sta în continuare aici, iar eu voi avea grijă să se schimbe şi să devină un om bun. Iar atunci când va dori şi el acest lucru, cu siguranţă că dintr-un hoţ ocolit de colegi, va deveni un copil apreciat şi iubit de toţi cei din jurul său.

Când a aflat despre cele petrecute, impresionat de bunătatea profesorului său, băieţelul care până atunci furase şi le pricinuise atâtea necazuri celor din jurul său a promis că se lasă de furat. Şi s-a ţinut de cuvânt, fiindcă – aşa cum spusese şi domnul profesor – de data aceasta EL era cel care dorea din tot sufletul să fie mai bun.

http://www.ozibuna.net/cartea-cu-povesti/adevarata-educatie.html
 
GANDURI DESPRE VIATA SI MOARTE

La batranete majoritatea ajungem la concluzia asta. Se apropie moartea ...
"Omul a separat viaţa de moarte. Intervalul dintre a trăi şi a muri este frica;
A trăi, înseamnă chinul nostru zilnic, blestemul nostru zilnic, suferin­ţa şi confuzia zilnică şi, din când în când, anumite deschideri către zări fermecătoare.
Aceasta numim noi a trăi şi ne este teamă de moartea care pune capăt acestor nenorociri.
Mai curând ne agăţăm de cunoscut, decât să facem faţă necunoscutului - cunoscutul însemnând casa noastră, mobila noastră, familia noastră, caracterul nostru, munca noastră, ştiinţa noastră, singurătatea noastră, zeii noştri.
Noi am acceptat că viaţa înseamnă agonie şi suferinţă, ne-am obişnuit cu acest lucru şi ne gândim că moartea este ceva ce trebuie evitat cu grijă.
Şi totuşi, când ştim să trăim cu adevărat, moartea este extraordinar de asemănătoare cu viaţa.
Nu se poate să trăim fără ca, în acelaşi timp, să nu murim.
Nu putem să trăim dacă nu murim psihologic în fiecare clipă. Acesta nu este un paradox intelectual.
Ca să trăim complet, total, ca şi cum fiecare zi ar fi o nouă frumuseţe, trebuie să murim pentru ziua de ieri, altminteri trăim mecanic, iar o minte mecanică nu poate cunoaşte niciodată ce este iubirea
Pe noi, în general, ne înfricoşează moartea pentru că nu ştim ce înseamnă cu adevărat viaţa.
Nu ştim cum să trăim şi de aceea nu ştim cum să murim.
Câtă vreme ne va fi frică de viaţă, ne va fi frică de moarte.
Omul pe care viaţa nu îl înspăi­mântă, nu se teme că se va găsi intr-o nesiguranţă totală, căci el ştie că lăuntric, psihologic, nu există siguranţă.''
J.K.
 
NOROC SAU GHINION?

Trăia odată într-un sat un bătrân foarte sărac. El avea însă un cal foarte frumos. Atât de frumos încât lordul din castel vroia să i-l cumpere. Dar bătrânul l-a refuzat spunându-i:
“Pentru mine acest cal nu este un simplu animal. El imi este prieten. Cum aş putea să îmi vând prietenul?”
Dar, într-una din zilele următoare, când bătrânul a mers la grajd, a văzut că i-a dispărut calul.
Toţi sătenii i-au spus “Ţi-am spus noi! Trebuia să îi vinzi calul lordului. Dacă nu ai acceptat el ţi l-a furat! Ce mare ghinion.”
“Ghinion sau noroc, zise bătrânul, cine ştie?”
Toţi au râs de el. După 15 zile însş calul s-a întors. Şi nu era singur, avea în spate o mulţime de cai sălbatici. El a scăpat din grajd, a curtat o tânără iapă şi, când s-a întors, restul cailor s-au luat după el.
“Ce mai noroc!” strigară sătenii.
Bătrânul, împreună cu fiul său, a început să îmblânzească acei cai noi veniţi. Dar, o săptămână mai târziu, fiul bătrânului şi-a rupt piciorul în timp ce încerca să dreseze unul dintre cai.
“Ghinion!” îi ziseră prietenii bătrânului. “Ce ai să te faci acum, fără ajutorul fiului tău? Tu eşti deja în pragul sărăciei!”
“Ghinion, noroc, cine poate şti?” le răspunse bătrânul.
După câteva zile de la tragicul accident, soldaţii lordului trecură prin sat şi îi obligară pe toţi flăcăii să li se alăture. Doar fiul bătrânului a scăpat datorită piciorului său rupt.
“Ce noroc pe tine!” strigară vecinii. “Toţi copiii noştri au fost dusâşi în război, doar tu ai avut şansa să îl păstrezi lângă tine. Fiii noştri ar putea fi ucişi.”
Bătrânul le răspunse: “Ghinion, noroc… cine poate şti?”

Viitorul vine către noi bucăţică după bucăţică, puţin câte puţin. Nu ştim niciodată ce ne aşteaptă. Dar dacă păstrăm o atitudine pozitivă va fi mereu loc pentru o nouă şansă şi vom putea fi mai fericiţi.
 
S-a intrebat avva Longhin : care fapta buna este mai mare decat toate, celelalte ? Si a zis : socotesc ca precum mandria este mai mare decat toate patimile, incat a putut sa surpe pe unii si din cer, asa si smerita cugetare este mai mare decat toate faptele bune, pentru ca poate sa scoata pe om din insasi adancuri, macar de ar fi pacatos ca un drac.

Pentru aceea si Domnul mai inainte de toti fericeste pe cei saraci cu duhul.
 
Motiv
Sotia lui SIGMUND FREUD, parintele psihanalizei, se mira:
- De ce vin atatia sa se intinda pe divanul asta al tau?
La care Freud raspunse:
- Pentru simplul motiv ca nu sunt fericiti in paturile lor.
 
Furnicuta muncitoare

În fiecare zi, în zorii zilei, sosea la serviciul său Furnicuţa productivă şi fericită în felul ei. Acolo îşi petrecea zilele Furnicuţa; muncea, muncea cu spor şi canta vesela. Ea era fericită şi firma mergea foarte bine.

Dar… BONDARUL, director general la firma unde lucra Furnicuţa, a considerat că nu era posibil ca Furnicuţa să lucreze de capul ei, aşa că a creat postul de Supraveghetor. Pentru acesta l-a angajat pe SCARABEU, care avea multă experienţă.

Prima preocupare a Scarabeului supraveghetor a fost să organizezemunca Furnicuţei, şi a pus-o să facă rapoarte de activitate zilnice. În curând a fost necesară angajarea unei Secretare pentru a-l ajutape Scarabeu la citirea şi înregistrarea rapoartelor Furnicuţei. Aşa că au angajat o PĂIENJENIŢĂ care organiza actele şi raspundea la telefon. Între timp, Furnicuţa productivă şi fericită muncea, muncea, muncea…

BONDARUL, directorul general, era foarte mulţumit de rapoartele date de SCARABEU, aşa că a mai cerut statistici, indicatoare de gestiune şi pronosticuri. Atunci a fost nevoie de angajarea unui GÂNDAC, asistent pentrusupreveghetor… …şi a mai fost nevoie de un nou calculator şi de o imprimantă color. Curând, Furnicuţa productivă şi fericită a început să se plângă de toată hârţogâraia şi de toate rapoartele pe care trebuia să le facă. Cântecul ei nu mai era la fel de vesel ca inainte.

BONDARUL, directorul general, văzând aceasta, a considerat că trebuie să ia măsuri. Aşa că a creat postul de şef de departament, acolo unde lucra Furnicuţa productivă şi fericită. Postul i-a revenit unui GREIER, care şi-a făcut un birou nou, modern şi echipat corespunzător. Noul şef de departament avea nevoie de un asistent, care să îl ajute în pregatirea planului strategic şi al bugetului pentru departamentul la care lucra Furnicuţa productivă şi fericită.

Furnicuţa nu mai cânta ca înainte, şi era din ce în ce mai stresată. Într-o zi, directorul general, uitându-se peste cifre, şi-a datseama că departamentul unde lucra Furnicuţa nu mai era la fel de rentabil ca înainte. Aşa că a angajat-o pe BUFNIŢĂ, consultant de specialitate, pentru un diagnostic.

Bufniţa a stat 3 luni la firmă; în urma studiilor făcute a tras următoarea concluzie: “Departamentul are prea mult personal…”Aşa că, urmând sfatul specialistului, s-a făcut o reducere de personal. FURNICUŢA a fost prima pe listă, deoarece era nemulţumită mereu…
Morală: Nici să nu-ţi treacă prin cap sa fii o Furnicuţă productivă şi fericită.

E de preferat sa fii incompetent şi nefolositor. Incompetenţii nu au nevoie de supraveghetor… - toată lumea îşi dă seama de ce. Şi dacă, în ciuda “eforturilor” tale, eştiproductiv, să nu areţi - pentru nimic în lume - că eşti fericit. Asta nu ţi se va ierta!

Dar dacă, în ciuda celor de mai sus, te incăpăţânezi să fii o FURNICUŢĂ PRODUCTIVĂ ŞI FERICITĂ, lucrează pe cont propriu, astfel încât să nu ţii în cârcă bondari, scarabei, paianjeni, gândaci, greieri şi bufniţe în felul acesta.

http://povestiri-cu-talc.blogspot.com/2007/05/furnicuta-muncitoare.html
 
Vioara lui Paganini...

Era odata un mare violonist pe nume Paganini. Unii spuneau despre el ca era foarte ciudat, altii ca era supranatural. Notele magice pe care le scotea vioara sa erau dumnezeiesti, de aceea nimeni nu voia sa piarda sansa de a-i vedea spectacolele.

Intr-una din seri asistenta astepta cu nerabdare inceperea reprezentatiei. Cand Paganini aseza vioara la umar si se auzira primele note, publicul era in extaz. Sunetele pareau sa aiba aripi si sa zboare la atingerea degetelor sale incantatoare.

Deodata, se auzi ceva straniu. Una dintre corzile viorii lui Paganini se rupse. Dirijorul, orchestra, publicul inlemnisera, dar nu si Paganini. Uitandu-se la partitura, continua sa scoata sunete frumoase dintr-o vioara cu probleme. Dirijorul si orchestra, exaltati, reluara bucata muzicala.

Inainte ca publicul sa se insenineze, un alt sunet perturbator distrase atentia spectatorilor. Se rupse o alta coarda a viorii lui Paganini. Dirijorul se opri din nou. Orchestra la fel. Dar nu si Paganini! Ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, el continua concertul, scotand sunete dintre cele mai imposibile. Dirijorul si orchestra, impresionati, se intoarsera la cantat.

Dar, nefericirea se intampla din nou! O a treia coarda a viorii lui Paganini se rupse. Dirijorul se bloca, orchestra se opri, respiratia spectatorilor se taie. Insa Paganini continua. Scoase toate sunetele de la coarda unica ce ramase din vioara sa distrusa, ca si cum ar fi fost un contorsionist muzical. Nicio nota muzicala nu a fost uitata. Dirijorul se incuraja, orchestra se motiva, iar publicul trecu de la liniste la euforie, de la inertie la delir. Paganini a atins gloria! Numele sau strabate timpul. Nu a fost un violonist genial, dar este simbolul profesionistului care continua sa mearga inainte in ciuda imposibilului.

Cand veti fi descurajati, nu renuntati niciodata. Treziti-l pe Paganini care se afla in voi si avansati pentru a invinge! Victoria este arta de a continua. Cand totul pare sa se prabuseasca, dati-va sanse si mergeti mai departe. Niciodata nu vi se vor rupe in viata toate corzile. Insa daca, din intamplare, veti fi la fundul prapastiei, aceasta va fi sansa de a atinge cea mai buna coarda din univers: increderea in voi insiva!

Sursa: Rev Taifasuri, nr. 183
 
Un om sfânt avea într-o zi o discutie cu Dumnezeu si a spus:
- Doamne, as vrea să stiu, cum sunt Raiul si Iadul.
Dumnezeu l-a condus în fata a două usi. A deschis una dintre ele, iar omul sfânt a privit înauntru. În mijlocul încăperii era o masă mare si rotundă. În mijlocul mesei era o oală mare cu mancare.
Oamenii care stăteau în jurul mesei erau slabi si bolnăviciosi. Păreau a fi flămânzi. Tineau linguri cu cozi foarte lungi si găseau modalitatea de a ajunge în oala cu mancare pentru a umple lingura, dar deoarece coada era mai lungă decât mâna, nu îsi puteau băga lingura în gură. Omul sfânt s-a cutremurat la vederea atâtei nenorociri si suferinte. Dumnezeu a spus:
- Ai văzut Iadul.
Au mers la a doua usă si au deschis-o. Era o încăpere exact ca prima. Avea masa mare si rotundă cu oala mare cu mancare. Oamenii erau dotati cu aceleasi linguri cu cozi lungi, dar aici erau hrăniti , râdeau si vorbeau. Omul sfânt a spus:
- Nu înteleg.

- Este simplu, a spus Dumnezeu. Vezi tu, ei au învătat să se hrănească unul pe celălalt, în timp ce lacomii se gândesc doar la ei însisi.
 
Despre Rai si Iad

Un renumit samurai, cu o constitutie fizica masiva, a hotarat intr-o zi sa viziteze un calugar firav, sperand sa gaseasca usa catre secretele Universului.
- Calugare, spuse el pe un ton agresiv, specific unui om obisnuit sa comande, invata-ma despre Rai si Iad!
Micul calugar il privi in tacere pe vajnicul luptator. Apoi, dupa cateva clipe, ii spuse samuraiului cu mult dispret:
- Sa te invat despre Rai si Iad? Nu te-as putea invata nimic. Esti murdar! Mirosi urat! Sabia ta este ruginita! Esti dizgratios, o adevarata rusine pentru clasa samurailor. Dispari din fata mea imediat! Nu pot sa te suport!
Samuraiul era furios. Atat de furios, incat intregul corp incepuse sa-i tremure. Fata i se inrosise si valuri de manie ii strabateau trupul. Fulgerator, fara sa mai stea pe ganduri, samuraiul ridica amenintator sabia asupra capului, pregatindu-se sa il ucida pe calugar.
- Acesta este Iadul!, spuse linistit calugarul, privindu-l.
Samuraiul impietri, socat de raspunsul calugarului. Compasiunea si calmul acestui omulet, care isi riscase viata pentru a oferi o invatatura despre Iad il lasara fara cuvinte. Samuraiul isi cobora incet sabia, plin de gratitudine si, pentru motive pe care nu le putea explica, inima i se umplu pe data de o pace cum nu mai cunoscuse.
- Si acesta este Raiul, adauga, la fel de calm, calugarul.
 
Trip, viermisorul calator

A fost odata un vierme ce se aseza sa se odihneasca pe malul unui riu si adormi.
Cand se trezi, era inconjurat de o gramada de viermi care-l observau:
-Buna ziua, ma numesc Trip, spuse el surazand.
Atunci unul din ei il intreba:
-De unde ai iesit? Esti foarte ciudat.
Trip, foarte surprins, raspunse:
-Vin dintr-o vale foarte indepartata, si nu stiu de ce ma gasesti ciudat.
-Ai pete colorate pe piele, iar viermii sunt verzi, si asta nu e normal, ii raspunse.
-Trip rise mult si exclamo:
-Viermii pot fi de diferite culori. Unde eu traiesc toti sunt ca mine.
-Nu e usor sa te intelegem, vorbesti ca si cum ai canta.
-Adevarat. De asemenea sunt viermi cu voce suava ca briza, puternica precum tunetul, voioasa ca apa unui izvor.
De odata, un vierme s-a apropiat strigand:
-Minte, eu cred ca este bolnav si ne va contagia pe toti.
Altul explica:
-Eu cred ca sta rau cu capul si este un pic prost.
-Este bolnav, ne va contagia, este prost, murmurau intre ei.
Atunci Gusi, un micut si debil viermisor de care toti radeau,invingand timiditatea, il intreba:
-Ti-ar place sa vii la mine acasa? As fi incantat sa fiu prietenul tau.
Trip merse la casa sa, care era o gaura in trunchiul unuí fag si acolo vorbira ore si ore ... si amandoi se simteau foarte multumiti...
Cand s-a facut noapte, petele lui Trip incepura a straluci in intuneric.
-Na, esti intradevar foarte especial, le spuse Gusi surizand.
-Sunt diferit, asta e tot, raspuunse Trip un pic suparat.
Nimeni nu vorbea cu Trip iar el se simtea foarte trist. Dar intr-o zi un viermisor se pierdu in padure pe inserate, cand nu se mai vedea nimic.
Viermii importanti se reunira pentru a gandi de ce forma puteau salva viermisorul.
Atunci, vazura o lumina ce se apropia in fuga catre ei.
Era Trip care venea sa se ofere a cauta micutul vierme.
Se gandeau cat de urat se purtara cu el si simtira rusine, dar Trip ii conduse cu lumina sa de-a lungul padurii.

In sfarsit gasira viermisorul si se pusera foarte fericiti a canta si a dansa. Totul fue gratie petelor de culoare a lui Trip, care atat de ciudate le-au parut l-a inceput.
 
Poveste cu talc si final neasteptat...
Fereastra vietii

Erau doi barbati, amandoi grav bolnavi, care se aflau in aceeasi incapere a unui spital. Desi era o camera mica, avea o fereastra ce dadea afara, spre lume. Unuia dintre barbati i s-a permis sa se ridice din pat cate o ora la fiecare amiaza; patul sau era in apropierea ferestrei.

Dar celalalt trebuia sa-si petreaca tot timpul intins. In fiecare dupa-amiaza, cand omul de langa fereastra era ridicat, isi petrecea vremea descriindu-i celuilalt ce vedea afara. Fereastra dadea spre parc, unde se afla un lac. Pe apa se vedeau rate si lebede, iar copiii veneau sa se joace. Tineri indragostiti mergeau mana in mana sub copaci. Erau flori si pajisti, iar in spate, dupa liziera, era o vedere minunata a conturului orasului.

Omul care zacea lungit ii asculta pe celalalt descriindu-i toate acestea si se bucura de fiecare minut. Descrierile prietenului sau l-au facut sa simta ca traieste. Apoi l-a lovit gandul: de ce omul de langa fereastra sa se bucure de toata placerea de a vedea ce este afara si el nu? Se simti rusinat, dar gandul nu-i dadea pace. Intr-o noapte, celalalt om s-a trezit brusc tusind si sufocandu-se. Bajbaia cu mainile dupa butonul de urgenta si nu-l gasea.

Colegul sau a privit tacut pana cand nu i-a mai auzit sunetul respiratiei. Dimineata, sora il gasi mort si indeparta in liniste trupul din incapere.

Imediat ce gasi momentul potrivit, cel ramas ceru sa fie mutat in patul de langa fereastra. Dorinta i-a fost indeplinita. In minutul in care infirmiera parasi camera, se ridica pe un umar cu mare greutate si durere si se uita pe fereastra: dadea spre un zid alb...
 
CEARTA

Doua femei de la curtea lui Ludovic al XIV-lea se certau.
Un conte se apropie de ele intrebandu-le de motivul discordiei.
Cu obrajii in flacari, palpitand, doamnele spusera:,, ne sfadim pentru onoarea noastra!"
- Oh, pot sa ma retrag doamnelor, faceti ,, mult zgomot pentru nimic".
 
De ce nu distruge Dumnezeu lumea?

Erau timpurile cand Bunul Dumnezeu impreuna cu Sfantul Petru se coborau pe pamant, ca sa vada cum o mai duc oamenii. Izbit de multimea rautatilor intalnite in lume, Sfantul Petru zise catre Domnul Atottiitorul:
- Doamne, pentru ce mai tii lumea aceasta cu atatea ticalosii si nu o prefaci deodata in praf si pulbere?!
- Cum sa o pierd Petre, zise Dumnezeu. Mai sunt atatia oameni buni si atatia copilasi nevinovati pe pamant. Cu ce sunt ei vinovati ca sa piara?!
- Pai, pierde-i numai pe cei rai Doamne, caci s-au inmultit si fac atatea rele.
Deodata, Sfantul Petru calcand intr-un musuroi de furnici, icepu sa dea cu mainile de sus pana jos, omorand furnicile care il intepau.
- Ce faci Petre, zise Domnul?
- Omor furnicile, Doamne, caci ma ciupesc.
- Mare pacat faci cu ele Petre! De ce nu le omori decat pe cele care te inteapa. Celelalte vezi bine ca sunt nevinovate!

Si Sfantul Petru a inteles atunci taina oamenilor, care nu e departe de cea a furnicilor. Iata de ce nu pierde Dumnezeu lumea: pentru ca mai sunt oameni buni!
 
Bunatatea

O printesa vestita din neamul Burbonilor, voind sa-si faca o operatie la mana, chema pe unul din cei mai renumiti medici din Paris. Acest mare medic de obicei era foarte bun si priceput in meseria lui de chirurg. Dar, din nenorocire, de data asta n-a cusut rana cu atentia obisnuita si mana printesei s-a umflat ingrozitor. A trebuit sa-i taie la scurt timp mana. Dar nici aceasta operatie n-a reusit asa cum trebuia. Peste cateva zile printesa se afla pe patul de moarte.
Dandu-si seama ca nu mai avea mult de trait, cu o jumatate de ora inainte de a muri, ea chema pe avocatul sau, care-i facuse testamentul dupa dorinta ei, si-l ruga sa mai scrie urmatoarele cuvinte:
"Las medicului cutare, care m-a operat si fara voia lui a fost pricina mortii mele, un venit pe viata de doua mii de franci aur, pentru ca prevad ca, datorita acestei intampari, bolnavii nu vor mai apela la dansul. Si eu nu vreau ca, din pricina mortii mele, sa ajunga in stare de saracie".
Cata bunatate sufleteasca cu adevarat crestina! Aceasta intamplare ne arata ca bunatatea este adevarata frumusete a sufletului.
 
Obsesia
Obsedat de grija de a lasa unui urmas uriasul si subredul imperiu, Napoleon Bonaparte s-a adresat medicului sau CORVISART:
- Poti avea copii la 50 de ani ?
Prudent, doctorul raspunse:
- Cateodata da, sire !
Dupa care, imparatul prinzand curaj, continua:
- Dar la 60 de ani ?
- Intotdeauna, sire!...
 
Fiecare zi trăită e o zi deosebită
Această povestioară te va ajuta să reflectezi. Continuă să citeşti, merită efortul.

Un prieten a deschis sertarul dulapului soţiei sale şi a ridicat un pachet învelit în hârtie de mătase:
- Acesta - a spus - nu este un simplu pachet, e lenjerie.
A aruncat hârtia de împachetat şi a observat mătasea rafinată şi dantela.
- Ea a cumparat această lenjerie prima dată când am fost la New York, acum 9 ani. Nu a folosit-o niciodată. A păstrat-o pentru o ocazie deosebită. Bine… cred că aceasta este ocazia.
S-a apropiat de pat şi a aşezat lejeria lângă celelalte haine pe care urma să le ducă la pompele funebre. Soţia lui tocmai murise. Întorcându-se spre mine îmi spuse:
- Nu păstra nimic pentru o ocazie deosebită, fiecare zi trăită este o ocazie deosebită.
Încă mă mai gândesc la aceste cuvinte… deja mi-au schimbat viaţa.
Acum citesc mai mult şi fac curat mai puţin. Mă aşez pe terasă şi admir priveliştea fără să observ buruienile grădinii. Petrec mai mult timp cu familia şi prietenii şi mai puţin la servici. Am inţeles că viaţa trebuie să fie un cumul de experienţe de care să te bucuri, nu o luptă pentru a supravieţui.
Nu mai pastrez nimic. Folosesc paharele de cristal zilnic. Îmi pun paltonul nou pentru a merge la cumpărături, dacă aşa decid şi aşa am chef. Nu mai pastrez cel mai bun parfum pentru ocaziile speciale, ci îl folosesc oricând am chef.
Frazele “Într-o bună zi…” şi “Una din zilele acestea…” încep să dispară din vocabularul meu. Dacă ceva merită văzut, auzit sau făcut, vreau să văd, să aud sau să fac acum.
Nu sunt sigur ce ar fi făcut soţia prietenului meu dacă ar fi ştiut că nu va mai apuca ziua de mâine, zi pe care noi toţi o ignorăm într-o măsură destul de mare. Cred că ar fi telefonat celor din familie şi prietenilor apropiaţi. Poate că şi-ar fi sunat câţiva din vechii prieteni pentru a-şi cere scuze pentru eventuale supărări din trecut şi să se împace cu ei.
Aceste lucruri nefăcute sunt cele care m-ar supăra dacă aş şti că am orele limitate. Aş fi suparat că nu mi-am văzut prieteni buni, pentru că urma să îi contactez “Într-una din zilele astea…”. Supărat că nu am scris anumite scrisori pe care mă gândeam să le scriu “Intr-una din zilele astea…”. Supărat şi trist pentru că nu le spusesem fraţilor şi copiilor mei ce mult îi iubesc. Acum încerc să nu întârzii, să nu reţin şi să nu păstrez pentru mine nimic din ce, împărtăşit, ar aduce râsete şi veselie vieţilor noastre.

Şi în fiecare zi imi spun că este o zi deosebită, fiecare oră, fiecare minut este deosebit.
 
Reţete neculinare

Reţeta pentru un an mai bun

Se iau 12 luni şi se curăţa foarte bine de amărăciune, mândrie, ură, invidie, frică, irascibilitate şi stres. Se împarte fiecare lună in 28-31 zile, după caz, astfel ca proviziile să ajungă exact 1 an! Fiecare zi se prepară separat: 1 parte muncă, 1 parte linişte, 1 parte umor. Se mai adaugă 3 linguri optimism, 1 linguriţă toleranţă, un praf de bun simţ şi… o picătură de speranţă! Peste aluatul astfel obţinut se toarnă apoi dragoste din belşug… Preparatul gata făcut se aşează pe farfurie şi se împodobeşte cu frunzuliţe de curaj şi încredere în sine. Se serveşte zilnic, cu bucurie, alături de ceaşca de cafea din fiecare dimineaţă!
 
Niciodată nu e prea târziu...

În prima zi a anului universitar, profesorul ne-a dat sarcina sa facem cunoştiinţă cu cineva necunoscut. M-am uitat în jur, şi atunci o mână fragilă îmi atinsese umărul. Când m-am întors, am văzut o bătrânică privindu-mă cu un zâmbet luminos.

- Bună, drăguţule! Sunt Rose. Am 86 de ani. Pot să te îmbrăţişez?
Am izbucnit în râs şi, după acceptul meu, m-a strâns în braţe cu putere.
- Ce cauţi la facultate la o vârsta asta „fragedă”? am întrebat-o.
- Vreau să găsesc un bărbat bogat, să fac nişte copii, răspunse ea.
- Să lăsăm gluma, am reluat, încercând să aflu ce o motivase să vină la şcoală.
- Mi-am dorit mereu să merg la universitate şi acum am venit, îmi spuse.

După curs ne-am dus la un bufet pentru un suc. Ne-am împrietenit pe loc. Trei luni, zi de zi, după ore, plecam împreună şi vorbeam necontenit. Eram fascinat să îi ascult confesiunile înţelepte. În timp, Rose a devenit "mascota" campusului. La banchetul de sfârşit de semestru, Rose a ţinut un discurs.

- Nu încetăm să ne jucăm pentru că îmbătrânim. Îmbătrânim pentru că încetăm să ne jucăm. Există doar câteva secrete pentru a te menţine tânăr, a fi fericit şi a deveni un om de succes. Trebuie să râzi şi să guşti umorul fiecărei zile. Trebuie să ai un vis. Atunci când rămâi fără visuri, mori. E diferenţă între a îmbătrâni şi a evolua. Dacă ai 19 ani şi stai în pat inert un an, fără să faci un lucru productiv, vei împlini 20 de ani. Dacă am 87 de ani şi zac un an, voi împlini 88. Toată lumea îmbătrâneşte. Ideea e să evoluezi şi să nu regreţi nimic. Cei care sunt bâtrâni nu regretă ceeea ce au făcut, ci ce n-au făcut. Numai cei care au regrete se tem de moarte.

Rose şi-a luat diploma pe care o dorise ani şi ani.
La o saptamană după absolvire, s-a stins.

Toţi studenţii au fost alături de cea care le-a demonstrat că nu e niciodată prea târziu să fii ceea ce vrei să fii.

De fapt, nu poţi să alegi decât să îmbătrâneşti sau nu, dar poţi alege să evoluezi.

Sursa: Taifasuri, 13 martie 2008, p. 2.
 
You must log in or register to reply here.
Back
Top