• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

POVESTIRI CU TÂLC

Povestea pasarii maiastre

A fost odata o pasare maiastra, impodobita cu o pereche de aripi minunate. Intr-o zi, o femeie o vazu si se indragosti de ea. Ii urmari zborul uimita, cu inima batandu-i mai repede, cu ochii stralucindu-i de emotie. Se indeamna sa zboare impreuna cu ea si amandoua calatorira pe cer intr-o armonie desavarsita.
Desi venera pasarea, ii trecu prin minte gandul nebunesc ca inaripata ar fi voit poate la un moment dat sa cunoasca cine stie ce munti indepartati. Femeia se infricosa la gandul ca nu va mai avea niciodata acelasi sentiment pentru o alta pasare si se simti singura. Ca sa evite aceasta drama se gandi sa puna o capcana in care sa prinda frumoasa zburatoare. Pasarea, indragostita si ea, reveni a doua zi, cazu in capcana, si fu inchisa intr-o colivie, de unde stapana o privea zilnic. Intre timp, femeia isi pierdu interesul pentru cea care o facuse sa visezse…
Iar pasarea, nemaiputand sa zboare, incepu sa slabeasca, pierzandu-si stralucirea. Intr-o buna zi, ea isi dadu duhul. Femeia fu cuprinsa de o adanca tristete si-si ducea zilele cu gandul la prietena sa. Nu-si amintea insa de colivie, ci de ziua in care o vazuse pentru prima oara zburand multumita printre nori.
Daca s-ar fi observat pe sine insasi, ar fi descoperit ca libertatea si energia aripilor pasarii erau lucrurile care o emotionau atat de mult. Fara tovarasa ei de zi cu zi viata femeii si-a pierdut sensul, iar Moartea a venit sa-i bata la usa:
- De ce sti aici?, intreba ea.
- Pentru ca tu sa poti zbura iarasi cu pasarea in cer, raspunse Moartea. Daca ai fi lasat-o sa plece si sa se intoarca nestanjenita, ai fi iubit-o si admirat-o si mai mult. Acum insa ai nevoie de mine ca s-o reintalnesti.

Veronica LUPU
Sursa: Taifasuri, nr. 185
 
Capcana

Era un sat mereu atacat de mistreţi. În fiecare zi vierii sălbatici intrau în sat şi făceau mare tărăboi căutându-şi hrana. Sătenii au încercat diferite metode pentru a lupta şi a-i vâna, dar fără prea mult noroc.
Într-o zi, un inţelept veni să-l sfătuiască pe mai marele statului. Acesta le-a spus sătenilor să îi asculte întocmai sfaturile şi instrucţiunile. Deznădăjduiţi, sătenii au acceptat. Înţeleptul le-a spus sătenilor să adune mâncarea din toate gospodăriile şi să o pună în mijlocul unui câmp. Ei i-au urmat sfatul şi îndată au văzut sute de mistreţi apropiindu-se de locul unde fusese pusă mâncarea.
Mistreţii au fost îngrijoraţi iniţial, dar odată ce au luat o înghiţitură, au prins curaj şi s-au întors în zilele următoare. În fiecare zi, sătenii puneau cât mai multă mâncare iar mistreţii veneau acolo să mănânce. După un timp, înţeleptul spuse oamenilor să ridice 4 stâlpi mari în colţurile câmpului. Mistreţii erau prea ocupaţi să mănânce şi n-au observat.
După câteva săptămâni mistretii aveau deja obiceiul de a veni să mănâce mâncarea pusă de săteni. Înţeleptul a pus apoi oamenii să împrejmuiască cu un gard câmpul şi să facă o poartă mare pe unde să poată intra mistreţii să mănânce. În cele din urma sătenii au reuşit să facă gardul şi au închis poarta prinzând mistreţii înăuntru. Mistreţii fuseseră învinşi în final.
Morala:
Obiceiurile pot fi dezvoltate cu uşurinţă şi dificil de descotorosit.
Mistreţii au fost prinşi datorită lăcomiei lor de a obţine hrana fără efort. Ei au devenit aşa de încrezători şi s-au complăcut în situaţia aceasta. Nici nu şi-au dat seamă că sunt prinşi în cursă.
Majoritatea dintre noi suntem asemeni mistreţilor deoarece devenim la fel de încrezători în ocupaţiile şi afacerile noastre dar nu ne dăm seama că într-un fel sau altul cădem şi noi în capcană.
Căutăm siguranţa mai mult decât libertatea.
 
Diplomatie
Regele danez Cristian al VII- lea avea un nas neobisnuit de lung. In 1794, cand ambasadorul spaniol i-a inmanat scrisorile de acreditare, regele l-a intrebat, in gluma, cum o duce nasul monarhului spaniol.
_ Majestate - i-a raspuns ambasadorul - nasul monarhului meu nu a ajuns inca la nasul mariei voastre.
- Sa nu aiba nici o grija - i-a raspuns Cristian. Cand regele vostru o sa fie atata dus de nas ca mine, o sa aiba desigur si un nas ca al meu.
 
IOAN, 3 cu 16

Intr-un oras, intr-o noapte geroasa, tocmai se starnise un viscol. Un baietel vindea ziare la coltul strazii, iar oamenii treceau cand si cand. Baietelului ii era atat defrig incat nici nu mai incerca sa mai vanda ziare.
S-a dus la un politist si l-a intrebat: 'Domnule, stiti cumva din greseala un loc calduros unde ar putea dormi un baiat sarac in noaptea asta? Vedeti dumneavoastra, eu dorm ghemuit intr-un colt, mai jos, pe alee, si e ingrozitor de frig acolo in noaptea asta. Mi-ar prinde bine un loc caldut unde sa stau.'
Politistul s-a uitat la baiat si i-a raspuns: 'Du-te pe strada asta la vale si vei ajunge la o casa alba mare.Cand ajungi acolo, sa bati la usa si cand iti va deschide sa spui doar 'Ioan 3 cu 16' si te vor lasa sa intri.'
Si asa a si facut. A urcat treptele, a batut la usa si dupa cateva clipe i-a deschis o doamna. Baiatul s-a
uitat la ea si a zis: 'Ioan 3 cu 16'. Femeia i-a zis: 'Intra, fiule.' L-a luat inauntru si i-aratat un leagan in fata unui semineu pe care sa se aseze si a plecat. Baiatul a stat acolo un timp, gandindu-se: 'Ioan 3 cu 16? nu inteleg ce inseamna, dar cu siguranta incalzeste un baiat inghetat.'
Putin mai tarziu ea s-a intors si l-a intrebat:'Iti este foame?'. El a raspuns: 'Ei bine, doar un pic. Nu am mancat de cateva zile si cred ca as putea da gata un pic de mancare.' Femeia l-a invitat in bucatarie si l-a invitat sa se aseze la o masa plina cu bucate. A mancat si iar a mancat pana ce nu a ma putut. Apoi s-a gandit: 'Ioan 3 cu 16? nu inteleg ca inseamna, dar cu siguranta satura un baiat infometat.'
Apoi l-a chemat sus intr-o baie unde se afla o cada imensa plina cu apa calda si a stat acolo ca sa se inmoaie putin. Dupa ce s-a spalat, s-a gandit: 'Ioan 3 cu 16? nu inteleg ce inseamna, dar cu siguranta curata un baiat murdar..' Baiatul nu mai facuse niciodata o baie cu adevarat. Singura baie care a facut-o vreodata a fost cand statea langa un hidrant care era deschis.
Femeia l-a luat apoi si l-a dus intr-un dormitor, l-a infasurat cu un cearsaf, l-a pus pe un pat, l-a invelit cu o patura pana la gat, l-a sarutat de noapte buna si a stins lumina. In timp ce statea in intuneric si privea afara pe fereastra cum ningea in acea noapte geroasa, s-a gandit: 'Ioan 3 cu 16? nu inteleg
ce inseamna, dar cu siguranta odihneste un baiat frant de oboseala.'
Dimineata, femeia a venit sus si l-a luat din nou in bucatarie, la acea masa plina de bucate. Dupa ce a mancat, ea l-a luat din nou si l-a asezat in acel leagan, in fata semineului si a luat o Biblie. S-a asezat i fata lui, uitandu-se la fata lui inocenta: 'Intelegi tu ce inseamna 'Ioan 3 cu 16'?' l-a intrebat
ea gentil.
El a raspuns: 'Nu, doamna, nu inteleg. Am auzit prima oara cuvintele acestea aseara, cand politistul mi-a zis sa le folosesc.' Ea a deschis Biblia la Ioan 3 cu 16 si a inceput sa-i vorbeasca despre Iisus. Chiar acolo, in fata acelui semineu, baiatul si-a predat inima lui Iisus. Stand acolo, s-a gandit: 'Ioan 3 cu 16? nu inteleg ce inseamna, dar cu siguranta salveaza un baiat pierdut.'
Stii tu, trebuie sa marturisesc ca nici eu nu inteleg cum Dumnezeu a fost atat de binevoitor sa-L trimita pe Iisus, Fiul Sau, sa moara pentru mine si Iisus sa fie de acord sa faca un asemenea lucru.. Nu inteleg agonia Tatalui si a ingerilor din ceruri in timp ce-L priveau pe Iisus suferind si murind. Nu inteleg dragostea-I fierbinte pentru MINE ce L-a tinut pe Iisus pe cruce pana la sfarsit. Nu inteleg, dar cu siguranta face ca viata sa merite traita.

Ioan 3:16
'Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a datpe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.'
 
De ce s-a facut parintele Silvano calugar?

Il intreb pe parintele Silvano de ce s-a facut calugar.
Aceasta este o poveste lunga. Inainte de a ma inchide intre aceste ziduri, am dus o viata tumultoasa. Lumea vede in noi persoane mai presus de orice banuiala, cu o viata curata in urma noastra. Din pacate, nu este intodeauna asa: multi vin din infern, dar oamenii nici nu isi imagineaza.
Povestea noastra este adesea aceea a unei intoarceri la viata dupa o calatorie obositoare printre nenumarate intamplari, printre vise de libertate, grabite indepartari de suflet si cautare disperata a lui Dumnezeu.
Binele si raul, viata si moartea, durerea si continua cautare de sine ne-au insotit de-a lungul unui rozariu de amintiri, de prieteni desprinsi precum stelele stinse din universal vietii.
Mergand inapoi in timp, in pacea unei manastiri, se poate intelege ca logica si revenirea asupra unor ganduri sunt cele mai reale instrumente pentru a intelege adevarata esenta a credintei si a maretiei lui Dumnezeu.
Ca multi altii, noi incercam sa strabatem calea renasterii si sa simtim emotiile care sunt punctul de referinta constant al existentei noastre. Ceva care rezuma dimensiunea noastra de exploratori ai unei lumi de sentimente sfaramate.
Intre timp s-a ridicat un vantecel usor. Frunzisul copacilor se clatina, iar pescarusii pe stanci isi reiau zborul cu truda. La fiecare pas adulmec atmosfera unei lumi necunoscute.
Privesc frunzele, ascult murmurul padurii, incerc sa-mi imaginez zilele departe de toti si de toate.
Parintele Silvano este mereu alaturi de mine. Cu el am mers, cu gandul, peste mare, unde te mai poti juca pe malul lumilor fermecate si mai poti asculta vocea tacerii.
Adontarile din caiet ma urmeaza pas cu pas.

Exista o liniste a cerului inainte de furtuna, a padurilor inainte de a se ridica vantul, a marii calme pe inserat, a celor care se iubesc, a sufletului nostru; apoi exista o liniste care cere numai sa fie ascultata.
Romano BATTAGLIA – O inima curata.- Bucuresti
 
Destinul

În timpul unei bătălii cruciale, un general a hotărât să atace, cu toate că armata sa era cu mult depăşită numeric de cea inamică. El era încrezător în victorie, dar oamenii săi erau cuprinşi de îndoială. În drum spre câmpul de luptă s-au oprit la un altar. După ce s-a rugat împreună cu soldaţii săi, generalul a scos o monedă şi a zis:
“Voi arunca acum moneda. Dacă nimereşte capul vom câştiga, dacă e pajura vom pierde. Acum e mometul pentru ca destinul să ni se arate.”
Zis şi făcut. A aruncat moneda în aer. Toţi aşteptau cu nerăbdare să vadă ce le-a hotărât soarta. A ieşit capul. Soldaţii au răsuflat uşuraţi. Plini de încredere au atacat armata inamică şi au ieşit victorioşi.
După bătălie un locotenent remarca: “Nimeni nu poate schimba destinul!”

“Într-adevăr!” i-a replicat generalul şi i-a arătat locotenentului moneda. Aceasta avea capul pe ambele părţi.
 
CU SIMPLITATE DESPRE ACCEPTARE

Trebuie sa fiti atenti sa nu va lasati manipulati de nici o persoana, indiferent care ar fi intentiile acesteia. Ascultati-va doar inima. Ea este singurul vostru maestru interior.
Oamenii din jur v-au judecat mereu, iar voi ati acceptat automat ideile lor. Suferiti din cauza tuturor acestor judecati, pe care le aruncati la randul vostru asupra altora. Acest lucru este insa cu totul nefiresc, si intreaga omenire sufera din cauza lui.
Daca vreti sa nu fiti antrenati in acest joc, prima conditie este de a nu va judeca pe voi insiva.
Acceptati-va, plini de umilinta, imperfectiunea, esecurile, greselile, slabiciunile. Nu este nevoie
sa pretindeti ca sunteti altfel. Fiti pur si simplu voi insiva; spuneti-va: “Mi-e frica; mi-e teama de noptile intunecate. Mi-e teama sa merg noaptea in padure.” Ce este rau in acest lucru? Este ceva omenesc.
Odata ce te accepti pe tine insuti asa cum esti, vei putea sa ii accepti si pe ceilalti, caci iti vei da seama ca sufera - la rindul lor - de aceeasi boala.
Iar faptul de a-i accepta ii va ajuta sa se accepte la rindul lor.
Putem inversa intregul proces: va acceptati pe voi insiva, iar acest lucru va face capabili sa ii acceptati si pe ceilalti. Si pentru ca sunt acceptati de ceilalti, ei cunosc pentru prima data frumusetea acceptarii - ei experimenteaza aceasta stare de pace si incep, la rindul lor, sa ii accepte pe ceilalti.
Daca intreaga omenire ajunge in punctul in care fiecare este acceptat exact asa cum este, 90 la suta din intreaga nefericire va disparea pur si simplu de la sine. Aceasta nefericire nu are nici un fundament, iar inimile voastre se vor deschide de la sine, iubirea voastra se va revarsa asupra celorlalti.

Osho
 
Legenda divinitatii omului

O legenda veche spune ca mai demult oamenii erau buni. Dar au profitat atat de mult de puterea divina din ei incat Brahma, stapanul tuturor zeilor, a decis sa le ia aceasta putere si sa o ascunda intr-un loc unde va fi imposibil de gasit. Tot ce i-a ramas sa faca era sa gaseasca ascunzatoarea potrivita.
A fost convocat consiliul zeilor pentru a se gasi solutia.
Zeii au sugerat: "De ce sa nu ingropam puterile omului in pamant?"
Brahma a raspuns: "Nu, nu vom face asta pentru ca omul va sapa adanc si le va gasi."
Atunci zeii au spus: "In acest caz, sa le trimitem divinitatea pe cel mai adanc fund al oceanului."
Dar Brahma a raspuns din nou: "Mai devreme sau mai tarziu omul va explora adancurile oceanului si cu siguranta ca o vor gasi si o vor aduce la suprafata."
Astfel zeii au concluzionat: "Nici pamantul, nici oceanul nu sunt locuri unde puterea divina sa fie in siguranta, insa alte idei de ascunzatoare nu mai avem."
Brahma a exclamat dintr-o data: "Iata ce vom face cu divinitatea omului! O vom ascunde adanc inauntrul lui pentru ca este singurul loc unde nu va cauta."
De atunci incoace, conform legendei, omul a cautat in toata lumea, a explorat, a urcat si a sapat cautand ceva ce a fost in tot acest timp inauntrul lui.

Eric Butterworth, Descopera puterea dinauntrul tau
 
Parintele Dominique despre copaci si padure

Ai observat cat de schimbatoare este natura primavara? Anotimpul trezirii, al schimbarilor...Chiar si marea valureste pe neasteptate si apoi se calmeaza. Noi insine suntem cuprinsi de o liniste neobisnuita.
Am vrea sa fim departe, dar nu stim unde; am vrea sa fim diferiti, fara sa stim cum.
Chiar si copacii isi infing radacinile in pamant cu toata forta lor, incercand sa afle scopul pentru care au crescut.
Cine stie sa comunice cu ei si este in stare sa ii inteleaga, descopera adevarul si credinta care ii sustine.
De la copaci invatam sa dorim numai ceea ce ni se da si sa luptam cu furtunile anotimpurilor.
Eu imi petrec multe ore sub cires. Ma invata cum sa indeplinesc datoria care mi-a fost data pe acest pamant de catre Dumnezeu, imi aminteste scurgerea timpului.
Un calugar tibetan batran, pe care l-am cunoscut cu multi ani in urma, mi-a povestit ca atunci cand era trist, se plimba prin paduri pana ce gasea aceea forta misterioasa, care, punandu-i stapanire pe minte, il readucea la seninatate.
Avea o mare veneratie pentru copaci si definea padurile drept "locuri de rugaciune".
Traia in contact cu natura, sapa terenul, curata copacii de ramurile uscate, si, toamna, aprindea focuri pentru a arde frunzele uscate.
Era convins ca si copacii vorbeau; de fapt, odata, s-a oprit indelung sa asculte povestirea unui fag batran.
"Cine stie sa ii asculte, spunea el, descopera multe adevaruri..."

A te ruga este ca si cum ai parasi pamantul pentru cateva clipe.

Sursa: Romano BATTAGLIA- O inima curata
 
Este foarte important să-i spui omului exact ce gândeşti şi să-i corectezi greşelile. Această atitudine izvorăşte din compasiune şi reprezintă cel mai mare serviciu pe care îl poţi aduce semenilor tăi. Această cale este însă extrem de dificilă. Este uşor să descoperi calităţile şi defectele unei persoane, şi să-i spui ce gândeşti. Mulţi oameni cred că sunt cumsecade dacă le spun celor din jur lucruri pe care alţii le consideră neplăcute sau greu de rostit. Dacă nu sunt însă ascultaţi şi respectaţi, ei consideră că nu mai este nimic de făcut. Această atitudine este însă nedemnă. Este ca şi cum ai face pe cineva de ruşine, bârfindu-l.

Dacă doreşti să-i spui cuiva ce gândeşti trebuie să vezi mai întâi dacă persoana respectivă are dispoziţia de a te asculta. Pentru aceasta, trebuie să începi prin a te apropia de ea, trezindu-i încrederea în tine. Abordează acele subiecte care îi sunt pe plac şi caută momentul cel mai potrivit pentru a-i vorbi, astfel încât să fii bine înţeles. Cumpăneşte bine înainte de a acţiona şi hotărăşte dacă nu cumva ar fi mai bine să îi comunici în scris ce ai de spus, sau înaintea unui moment de despărţire. Laudă-i calităţile şi foloseşte orice mijloace pentru a o încuraja, eventual vorbindu-i despre propriile tale defecte, fără a te referi încă la ale sale, astfel încât să-şi dea seama singur care sunt acestea.

Acţionează ca şi cum i-ai oferi apă unui om însetat, şi în acest fel opinia ta îi va corecta greşelile. Această artă este cu adevărat dificilă. Dacă defectul persoanei este o obişnuinţă veche de mai mulţi ani, cu siguranţă nu şi-l va corecta. Am trăit personal această experienţă. Un vasal face dovada unei mari compasiuni atunci când trăieşte în prietenie cu camarazii săi, ajutându-i să îşi corecteze greşelile şi să se pună la unison pentru a-i sluji stăpânului lor. Cum te poţi aştepta să transformi pe cineva în bine dacă îl faci de ruşine?

(citat din cartea "Hagakure" de Yamamoto Tsunetomo)
 
Gandul cel bun...

Indreptandu-se spre casa, un taran a gasit la marginea drumului, pe camp, un sac plin cu porumb. Uitandu-se el de jur-imprejur, s-a hotarat sa-l ia acasa, fiindca i-ar fi prins tare bine si, oricum, nu-l vedea nimeni. S-a mai uitat o data inainte, inapoi, in dreapta si in stanga si s-a apleacat sa ia sacul.
Dar, deodata, s-a oprit, amintindu-si ca, intr-o singura directie, nu s-a uitat: in sus. Privind cerul, lasa acolo sacul si, zambind, isi continua linistit drumul spre casa, spunandu-si:
- Multumesc, Doamne, ca mi-ai dat gandul cel bun. E drept ca as avea mare nevoie de un sac cu porumb, dar mai mult am nevoie de un cuget curat si linistit. Cu siguranta ca vreun vecin din sat nu a putut duce prea mult deodata si se va intoarce dupa sac. Daca l-as fi luat nu m-ar fi vazut nici un om, dar m-ar fi vazut Dumnezeu.

"Ma straduiesc sa am un cuget curat inaintea lui Dumnezeu si inaintea oamenilor."
 
Nu mai astepta sa se schimbe lumea...

În timpuri de mult uitate, trăia un rege care conducea o ţară prosperă.
Într-una din zile, acesta s-a dus să viziteze unul dintre cele mai îndepărtate colţuri ale regatului său. Când s-a întors la palat a început să se plângă de cât de tare îl dureau picioarele întrucât a fost prima datã când a străbătut o cale atât de lungã iar drumul a fost stâncos şi dificil.
Prin urmare s-a decis să ia măsuri. A poruncit oamenilor săi să acopere fiecare drum din întreg regatul cu piele. În mod cert va fi nevoie de mii de piei de vite şi va costa o uriaşă sumă de bani.
Unul dintre slujitorii săi înţelepţi a cutezat însă să-i spună regelui: “Măria ta, de ce să cheltuiţi fără folos atâţia bani. Mai bine porunciţi să vă taie o bucată mai mică de piele cu care să vă acoperiţi picioarele”.
Regele a fost mai întâi surprins, dar într-un final a acceptat să-şi facă lui “încălţări” cu care să poată străbate toate drumurile grele ale regatului.

Morala:
Nu mai aştepta ca lumea să se schimbe aşa încât să îţi fie ţie mai uşor, mai bine. Întoarce-ţi privirea către tine, investeşte în tine. Drumul în viaţã nu a fost şi nici nu va fi vreodată facil. Dar dacă te “dotezi” corespunzător îi vei putea face faţă cu succes.
 
*****
Cioc, Cioc. Am batut la poarta Raiului in aceasta dimineata.
Dumnezeu m-a intrebat ... "copilul meu, ce pot face pentru tine?" Şi i-am zis:
"Tata ceresc, Te rog să aperi şi sa Binecuvantezi persoana care citeste acest mesaj!"
Dumnezeu a zambit si mi-a răspuns ."Cerere ta este rezolvata".
"Incearca sa fii mai bun decât poti sa fii, pentru ca toată lumea pe care o intalnesti merita bunatatea ta"

Cand Isus a murit pe cruce, El s-a gandit la tine!
 
Pretuieste momentul

O secunda, un minut, o ora, o zi; si inca un an s-a scurs in fata ochilor mei. Privesc cu disperare si le las in mod constient sa treaca, dorindu-mi totusi sa le opresc cu orice pret.
Fiecare moment pretios pierdut imi macina constiinta. De ce nu am incerca mai mult sa le fac sa dureze in loc sa le irosesc prin activitati nedorite?
Cei mai multi dintre noi isi petrec viata cu lucruri monotone, de rutina, doar pentru a supravietui in aceasta jungla avida de bani.
Ne dorim wekenduri si vacante, renuntand la orice altceva.
Nu este pacat sa nu apreciem fiecare secunda pretioasa care este a noastra?
Cum indraznim sa gonim acest dar al vietii, mai pretios decat orice altceva din ceea ce poate avea un om?
Traieste pentru ziua de astazi si nu conta pe ziua de maine. Zilele de maine se aduna, devenind castele goale, pierdute, formate din zilele de ieri, lasand sa treaca perioade uitate si sterile de timp.

Pretuieste-ti fiecare moment pentru ca poate fi ultimul!
Sally EICHHORST
 
Cu un mic gest putem schimba viata cuiva

Intr-o zi, cand eram boboc la liceu, am vazut un coleg plecand pe drumul de la scoala spre casa. Numele lui era Kyle. Parea ca isi cara toate cartile cu el. Ma gandeam: "De ce si-ar cara cineva acasa toate cartile ? Trebuie sa fie un tocilar."
Aveam planuri pentru intreg weekend-ul (petreceri si jocuri de fotbal cu prietenii), astfel incat am ridicat din umeri si mi-am vazut de drumul meu.
Mergand, am vazut o ceata de vlajgani alergand spre el. Au fugit spre el, i-au lovit maldarul de carti si l-au imbrancit, iar el a cazut in noroi. I-au sarit ochelarii pe care i-am vazut aterizand in iarba la cativa metri mai departe de el. A privit in sus si atunci am vazut acea tristete teribila din ochii sai.
Mi s-a facut mila. M-am indreptat rapid spre el si in timp ce bajbaia dupa ochelari i-am vazut o lacrima alunecandu-i din ochi. Inmanandu-i ochelarii i-am spus : "Indivizii aceia sunt niste nenorociti. Ar trebui sa-si vada de-ale lor." M-a privit si mi-a spus "Multumesc." Avea un zambet mare pe fata. Era unul din acele zambete care arata o recunostinta reala.
L-am ajutat sa-si adune cartile si l-am intrebat unde locuieste. S-a dovedit ca locuia langa mine, asa ca l-am intrebat cum de nu l-am mai vazut niciodata. Mi-a spus ca a urmat o scoala particulara pana acum.
Nu ma mai imprietenisem cu nimeni care sa fi urmat o scoala particulara. Am vorbit tot drumul spre casa in timp ce l-am ajutat sa care o parte din carti. S-a dovedit a fi un tip tare de treaba. L-am intrebat daca ar dori sa joace fotbal cu mine si prietenii mei. A raspuns afirmativ. Am fost alaturi tot weekend-ul si pe masura ce-l cunosteam mai bine imi placea tot mai mult. Prietenii mei simteau la fel.
A venit si ziua de luni si l-am vazut pe Kyle carandu-si din nou maldarul de carti. L-am oprit si i-am spus : "Baiete, ai sa-ti faci niste muschi grozavi daca le tot cari zilnic !" A ras doar si mi-a dat jumatate din ele.
In cei patru ani care au urmat Kyle si cu mine am devenit prieteni buni. Cand eram in ultimul an am inceput sa ne gandim la facultate. Kyle s-a decis sa mearga la Georgetown, iar eu la Duke. Stiam ca vom ramane mereu prieteni si ca distanta nu va fi o problema. El urma sa fie doctor iar eu sportiv.
Kyle era oratorul clasei. Il tachinam mereu ca este un tocilar. Trebuia sa pregateasca un discurs pentru absolvire. Eram foarte fericit ca nu eram eu acela care trebuia sa ma ridic si sa vorbesc in fata tuturor.
In ziua absolvirii l-am vazut pe Kyle. Arata grozav. Era unul din acei tipi care s-au regasit cu adevarat pe sine in timpul liceului. Se maturizase si chiar ii statea bine cu ochelari. Avea mai multe intalniri decat mine si toate fetele il placeau. Cateodata deveneam chiar gelos. Azi era una din acele zile.
Am vazut ca era emotionat in legatura cu discursul sau. Asa ca l-am tras mai in spate si i-am spus: "Hei, domnule, vei fi minunat !" El s-a uitat la mine cu una din acele priviri recunoscatoare si a zambit. "Multumesc," a spus.
Cand trebuia sa intervina, si-a dres glasul si a inceput. "Momentul absolvirii este unul in care multumesti tuturor celor care te-au ajutat in toti acesti patru ani: parinti, profesori, frati, antrenori ... dar mai ales prietenilor. Vreau sa va spun ca a fi prietenul cuiva este cel mai frumos dar pe care il poti oferi. Va voi spune o poveste. "
Mi-am privit prietenul, nevenindu-mi sa cred ca istoriseste povestea primei zile in care ne-am intalnit. A marturisit ca planuise sa se sinucida in acel weekend. A povestit cum si-a curatat vestiarul pentru ca mama lui sa nu trebuiasca s-o faca mai tarziu si cum isi cara toate lucrurile acasa. M-a privit adanc si mi-a zambit scurt.
"Din fericire, am fost salvat. Prietenul meu m-a salvat de la acest gest teribil."
Multimea asculta cu respiratia taiata cum acest tanar popular isi povestea momentul sau de slabiciune. I-am vazut pe mama si pe tatal sau care ma priveau cu acelasi zambet recunoscator. Pana in acel moment nu realizasem profunzimea a ceea ce facusem..
Nu subestimati niciodata puterea actiunilor dumneavoastra. Cu totii avem un impact asupra celorlalte persoane. Cu un mic gest putem schimba viata cuiva. Nu exista inceput sau sfarsit pentru aceasta. Ieri este istorie. Maine e un mister. Iar ziua de azi este un cadou.

sursa
 
Papirusul si legenda pietrei fermecate

In timp ce se punea foc in colturile bibliotecii (din Alexandria, Egipt la anul 640 d.Hr.), un bibliotecar batran s-a ascuns pe o alee ingusta, uitandu-se cum flacarile se inaltau la cer. Dupa cateva zile, cand cladirea candva mareata ajunsese o ruina fumeganda, bibliotecarul se asternu pe treaba, scormonind printre ramasite cu un bat. Nu ramasese nici un papirus.
Cu inima franta, dadea sa plece, cand lovi cu piciorul un vas aproape carbonizat, din care iesea capatul unui sul subtire si ingalbenit, singurul document ramas din Biblioteca din Alexandria. Bibliotecarul l-a inhatat pe data si a scuturat cenusa de pe eticheta scorojita din pricina caldurii. Tilul suna asa: “Secretul pietrei fermecate”. A privit in jur si si-a croit drum dintre ruine, ca sa-si cerceteze descoperirea.
Secretul pietrei fermecate iesea la iveala pe masura ce citea. Piatra fermecata era, de fapt, o pietricica, dar avea puteri magice. Orice material care intra in contact cu ea se prefacea pe loc in aur!
Papirusul preciza ca piatra fermecata arata ca alte mii de pietricele care acopereau o anume faleza inalta si izolata, deasupra unei plaje inguste de care Marea Mediterana isi izbea valurile cu zgomot. Dar secretul era urmatorul: adevarata piatra fermecata era calda la atingere, in timp ce restul pietricelelor erau reci.
Bibliotecarul grabi pasul spre acea faleza si incepu cautarea. Stia ca trebuie sa aiba o metoda de eliminare a pietricelelor obisnuite, asa ca a conceput un plan: de fiecare data, cand va culege o pietricica rece, o va arunca in mare si, astfel, cautarea va fi mai usoara pana cand va ajunge la piatra calda, cea fermecata.
Prima zi a petrecut-o, de la rasaritul la apusul soarelui, culegand pietricelele reci si aruncandu-le in marea involburata. A lucrat metodic, asigurandu-se ca nu-i scapa nicio piatra. Zilele s-au facut saptamani, timp in care a impartit faleza in parcele si, in cele din urma, si-a limitat cautarea pana la o parcela mica de pamant pietros.
“Acum nu se mai poate sa mai dureze mult - si-a zis pe cand urca faleza. Mai am de lucru doua zile, poate trei. In curand, piatra fermecata va fi a mea!”
A zambit gandului si a mai cules o pietricica, aruncand-o cu un gest automat in mare, apoi s-a prabusit ca secerat. Aceasta din urma pietricica era calda!
Morala povestirii:
Ca si batranul bibliotecar, suntem toti rodul propriilor noastre obiceiuri. Obiceiul bibliotecarului de a arunca pietricelele fara valoare ajunsese atat de bine inradacinat, incat atunci cand a gasit in cele din urma nepretuita piatra fermecata pe care o cauta, a aruncat-o pe negandite in mare.
Asa stau lucrurile si cu ocaziile. Daca nu suntem atenti, ignoram cu usurinta o ocazie, mai ales daca e ceva familiar si aflat chiar sub nasul nostru!

Sursa: Steve W. PRICE – Aurul gospodariei
 
Cei trei frati

Au fost odată, într-un sat, trei fraţi gemeni. Semănau foarte mult, atât de mult încât ţi se părea că vezi unul şi acelaşi om, de trei ori, dar în trei situaţii diferite. Unul, cel mai mare, era foarte egoist şi zgârcit. Tot timpul era nemulţumit cu ceea ce are, şi faţa sa era posomorâtă. Nici când ieşea de la biserică faţa sa nu era senină.
Al doilea era un om obişnuit, când vesel, când trist. Când era trist, era leit fratele cel mare. Când era vesel, era leit fratele cel mic. Despre acesta din urmă, ce să spunem… Parcă trăia pe altă lume. Bucuria care i se citea pe faţă era molipsitoare. Era cel mai credincios dintre fraţi. Chiar dacă fraţii mai mari nu erau mult mai mari decât el, între el şi fratele cel mare părea o diferenţă de câţiva ani. Şi nu la trupuri, că erau aproape la fel de bine dezvoltaţi. Doar la chip…
Ce să mai spunem despre fratele mic? Chiar şi atunci când părinţii lor au murit, răpuşi de o boală necruţătoare, fratele mic a ştiut să îi îndemne pe ceilalţi să îşi pună nădejdea în Dumnezeu. Şi, cu muncă, cu răbdare, au ştiut să o scoată la capăt.
Au crescut, s-au căsătorit cu fete harnice şi frumoase, au avut copii… Au mai trecut mulţi ani, copiii au crescut mari şi gemenii noştri au ajuns bunici.
Într-un an, când fraţii îşi sărbătoreau ziua de naştere, şi toată familia era laolaltă, cu mulţimea de copii şi nepoţi, a apărut un bătrân cu o faţă senină, cu părul lung şi alb. A spus că are daruri pentru toţi. Şi a cerut să stea de vorbă doar cu sărbătoriţii…
- Spuneţi-mi, vă rog, cât de mult îi iubiţi pe cei din familia voastră, pe copii şi nepoţi? Eu pot să vă ajut să le faceţi un cadou, să le dăruiţi o parte din viaţa voastră.
Fraţii mai mari se uitau, miraţi, spre cel mai mic. Aveau încredere în el şi se gândeau că el îşi va da seama dacă musafirul nepoftit era mincinos sau nu. Dar fratele cel mic nu dădea nici cel mai mic semn de neîncredere… Era vesel ca de obicei. Zise:
- Ăsta da cadou, să poţi să primeşti puterea de a da o parte din tine altora…
Cel mare nu părea prea încântat:
- Ce să dau? O parte din viaţa mea? Şi de ce să dau? Că, dacă dau, mor mai repede, nu? Eu nu dau nimic. Cât mai am de trăit, să trăiesc. Bătrâneţea e grea, dar mai bine bătrân decât mort…
- Eu aş da un an, zise fratele mijlociu. Dar să fiu sigur că ajunge la copii şi nepoţi.
- Aş da şi eu un an, nu zic nu, zise fratele cel mare. Dar să ştie toţi ce cadou le-am făcut. Dar, dacă stau să mă gândesc mai bine… Cât ar reveni fiecăruia? O lună, două, câteva zile? Mai bine le ţin pentru mine.
Fratele cel mic deveni din ce în ce mai serios. Ceilalţi nu îl mai văzuseră niciodată aşa. Îl întrebă pe musafir:
- Şi chiar putem face celorlalţi cadou o parte din viaţa noastră? Atunci, eu, eu sunt gata să mor chiar acum. Am avut o viaţă frumoasă şi fericită. Şi ce bucurie mai mare ar fi decât să dau o parte din mine celorlalţi? Nu vreau să mă laud cu cadoul pe care l-aş face, dar cred că orice copil şi nepot ar înţelege măreţia darului meu. Eu, eu sunt aproape gata de moarte… Mai vreau să mă spovedesc, să mă împărtăşesc mâine dimineaţă şi gata… Dacă aş şti că mai am de trăit zece ani, pe toţi i-aş da, fără să şovăi…
Musafirul le spuse:
- Lucrurile stau altfel… În aceeaşi zi aţi venit pe lume, şi părinţii voştri, înainte de a muri, s-au rugat să părăsiţi această lume împreună. Dar, precum se vede, nu sunteţi toţi la fel de pregătiţi pentru moarte. Deşi sunteţi bătrâni şi timp să vă pregătiţi aţi avut…
În timp ce musafirul vorbea, fratele cel mare se aşezase pe un scaun şi începu să respire din ce în ce mai greu.
- Cel mai mic ar fi dat şi zece ani de viaţă celorlalţi. O viaţă întreagă a trăit pentru ei, aşa a rămas şi la bătrâneţe. Zece ani de viaţă o să mai trăiască. Dar bătrâneţea nu îi va fi grea, nu va fi o povară pentru ceilalţi, ci o bucurie… Tu, mijlociule, un an o să mai trăieşti de acum înainte.
- Doar un an? – întrebă mijlociul, nemulţumit.
- Da, un an. Bucură-te şi de acesta, zise musafirul. Vezi, fratele cel mare nu a avut parte nici de atât…
Fraţii şi-au întors privirile spre acesta. Şi au văzut că închisese ochii, pentru totdeauna. Avusese totuşi parte de o moarte liniştită…
- Preţuiţi bine timpul care v-a rămas, zise bătrânul celor doi. Şi nu uitaţi cât de mare e puterea iubirii pentru ceilalţi. Ea, doar ea vă mai ţine în viaţă. Pentru această iubire v-a mai lăsat Dumnezeu să trăiţi, ca să îi puteţi ajuta şi pe alţii prin această iubire. Care vă pregăteşte pentru viaţa cea adevărată…
Atât le mai spuse bătrânul. Şi, deodată, dispăru din faţa ochilor lor. Cei doi fraţi se frecau la ochi, nevenindu-le să creadă că ceea ce văzuseră era adevărat. Dar, lângă ei, trupul fratelui lor zăcea fără suflare…
 
BACNOTA DE 20 DOLARI
Un consultant de renume şi-a început un seminar ţinând în mâna o bancnotă de 20 USD în faţa a 200 de oameni. A întrebat:“Cine vrea aceasta bancnotă de 20 $?” Imediat au început să se ridice mâinile iar consultantul a adăugat:
“Am să dau această bancnotă unuia dintre voi, dar mai întâi am să fac ceva cu ea.” Nici nu a terminta bine de vorbit că a şi început să mototolească bancnota. Apoi a întrebat din nou:
“Cine o mai vrea?” În aer mai erau ridicate mâini.
“Bine, adăugă consultantul, dar dacă fac asta?” şi a scăpat bancnota pe podea după care a început să o calce cu piciorul. Apoi a ridicat-o. Era mototolită şi murdară.
“O mai vrea cineva?”, întrebă el surâzând. Normal că încă se mai vedeau mâini ridicate.
“Dragii mei prieteni, tocmai aţi învăţat o lecţie foarte valoroasă. Indiferent ce am facut eu cu banii, voi tot i-aţi vrut fiindcă aceştia nu şi-au pierdut valoarea. Încă valorează 20 $!”
Morala
De multe ori în viaţa noastră suntem părăsiţi, jigniţi, stropiţi cu noroi din cauza deciziilor pe care le luăm şi a circumstanţelor de care avem parte în viaţa noastră. Ajungem să credem că nu avem nicio valoare.
Dar să ştii că indiferent ce s-a întamplat şi ce se va întâmpla nu îţi vei pierde niciodată valoarea. Pentru cei care te iubesc tu eşti de nepreţuit. Valoarea vieţii noastre provine nu din ceea ce facem, pe cine cunoaştem ci din ceea ce suntem.
 
Linistea sufleteasca

La un dineu, se găsea, printre musafiri, şi un ateu - om rău, lipsit de credinţă - care l-a întrebat, la un moment dat, pe creştinul de alături:
- De unde ştii tu că Dumnezeu te-a iertat pentru păcatele tale sau că îţi ascultă rugăciunile, când, de fapt, nu vezi nimic din toate acestea?
- Dar tu, îl întrebă la rândul său creştinul, de unde ştii dacă este zahăr în ceaiul pe care îl bei acum?
- Cum de unde? Simt gustul zahărului.
- Deci, ştii că este zahăr în ceaiul tău, chiar dacă nu-l vezi. Ei, tot aşa simt şi eu dragostea lui Dumnezeu în inima mea. Sufletul meu îngreunat de păcate se simte izbăvit prin puterea Sfanţului Duh. Sfânta Liturghie, Sfânta Spovedanie, rugăciunile îmi înalţă sufletul ce nu-şi găseşte liniştea decât la Dumnezeu.
Dragostea nu o vezi cu ochii trupului, ci cu ochii sufletului.

"Când am ajuns la iubire, am ajuns la Dumnezeu." (Sfântul Isaac Sirul)
 
Celor care au pierdut devreme un suflet drag

Ca veterinar, am fost chemat sa consult un caine in varsta de zece ani, numit Belker. Stapanii cainelui, Ron, sotia sa Lisa si fiul lor Shane erau foarte atasati de Belker si sperau intr-un miracol.
L-am consultat pe Belker si am descoperit ca avea sa moara de cancer. Am spus familiei ca nu se poate face nimic pentru Belker si m-am oferit sa execut procedura de eutanasie a batranului catel la ei acasa.
In timp ce stabileam urmatorii pasi, Ron si Lisa mi-au spus ca, dupa parerea lor, ar fi bine ca fiul lor de 6 ani, Shane, sa urmareasca procedura. Ei credeau ca Shane ar putea sa invete ceva din aceasta experienta.
In urmatoarea zi, am simtit familiarul nod in gat atunci cand familia lui Belker l-a inconjurat. Shane parea atat de calm, mangaind batranul caine pentru ultima data, incat m-am intrebat daca intelegea ce se petrece. In decursul a cateva minute, Belker s-a stins in liniste.
Micutul baiat a parut sa accepte trecerea lui Belker fara vreun pic de dificultate sau confuzie. Am stat cu totii pentru o vreme, impreuna, dupa moartea lui Belker, comentand cu glas tare tristul fapt ca vietile animalelor sunt mai scurte decat cele ale oamenilor. Shane, care ascultase in liniste, a spus cu glasul lui subtire:
- Eu stiu de ce.
Speriati, ne-am intors cu totii spre el. Cuvintele pe care le-a rostit in urmatorul moment m-au uimit. Nu auzisem niciodata o explicatie mai alinatoare.
El a spus:
- Oamenii se nasc pentru a invata cum sa traiasca o viata mai buna – cum e sa iubesti pe toata lumea mereu si sa fii bun, nu-i asa?
Copilul de sase ani a continuat:

- Ei bine, cateii stiu deja cum sa faca toate lucrurile astea, deci nu trebuie sa traiasca la fel de mult…
 
You must log in or register to reply here.
Back
Top