• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

POVESTIRI CU TÂLC

Cum atingem fericirea?

De fapt, viata este facuta din mici placeri – un schimb de priviri binevoitoare cu o persoana din familie, un moment lipsit de griji impreuna cu un prieten. Pentru a atinge fericirea, omul nu are nevoie nici de bogatie si nici de onoruri, fiindca strictul necesar este suficient pentru bucuria corpului, pentru acumularea culturii spre bucuria sufletului si pentru indeplinirea bucuriei constiintei. Aceste trei virtuti sunt din ce in ce mai rare si de aceea multe perosane sunt nefericite.
Cu imaginatia putem poposi pe malurile unor lumi nesfarsite, unde este posibil sa regasim puritatea de cand eram copii.

Romano BATTAGLIA – O inima curata
 
Povestea Catelusului Schiop

Un baieţel de 10 ani intră şi intreabă care-i preţul unui căţeluş. Vânzătorul îi răspunde că preţul este între 30 şi 50$. Băieţelul bagă mâna în buzunar, scoate câteva monezi. Numără 2.70 $ … şi apoi întreabă:
- Aş putea vedea căţeluşii?
Vânzătorul zâmbeşte. Fluieră, din magazin iese afară căţeaua şi în urma ei 5 căţeluşi frumoşi. Al şaselea căţeluş… rămase în urmă şi nu se apropia!
Băieţelul întreabă:
- De ce căţeluşul astă şchioapătă?
Omul îi răspunse că acesta s-a născut cu o problemă la picior şi va şchiopăta toată viaţa!
- Acesta-i caţeluşul pe care-l doresc, a spus băieţelul cu bucurie în glas.
- Dacă asta e dorinţa ta, ţi-l dau gratis!
Copilul s-a suparat şi a răspuns:
- Nu-l vreau gratis, preţul lui e la fel ca şi a celorlalţi căţei, îţi voi da tot ce am la mine acum, şi în fiecare lună îţi voi plăti 50 de cenţi, până voi achita preţul lui intreg!
- Eşti sigur că vrei acest căţeluş? Doar niciodată nu va putea fugi sau juca sau sări precum ceilalţi!
Băieţelul s-a aplecat, şi-a ridicat puţin pantalonul şi i-a arătat vânzătorului aparatul de fier ce-i susţinea piciorul strâmb.
- Nici eu nu pot alerga, de aceea acest căţeluş are nevoie de cineva care să-l înţeleagă!
Ochii vânzătorului s-au umplut de lacrimi când i-a spus copilului:
- Mă rog şi sper ca fiecare căţeluş să aibe pe cineva care să-l iubească, aşa precum tu îl vei iubi pe acest căţeluş!
 
Astazi, maine, mereu, treci dincolo!

Trebuie sa te obisnuiesti sa ii privesti cu seninatate pe semenii tai, pentru ca, desi umili, au intotdeuna ceva sa te invete. Incearca sa ii zambesti vietii, pentru ca aceasta te va iubi mereu, chiar si atunci cand nu vei mai fi.
Trebuie sa privesti cerul, sa asculti vantul lin prin paduri, iar noaptea trebuie sa admiri stelele si luna. Acestea sunt micile lucruri pe care trebuie sa le inveti. Pentru a te simti bine si a fi linistit, trebuie sa regasesti pacea pierduta si speranta care ne asteapta dincolo de poarta.
Stim totul despre noi, despre greselile noastre, despre vinile noastre; ne vedem asa cum suntem in realitate si incercam sa ne ajutam pentru a deveni mai buni…
Trebuie sa incetezi sa te mai ingrijorezi si sa te compatimesti. Lasa vocea care te-a condus pana aici sa-ti calauzeasca pasii! Trebuie sa parcurgi drumul de intoarcere cu pas usor, sa regasesti contactul cu adevarata esenta a fiintei tale, sa te inalti deasupra evenimentelor. Invata sa te detasezi de realitatea care te inconjoara, si incearca sa ai o inima curata!...
Nu trebuie sa fii trist; nu ingadui ca incertitudinile si temerile sa te doboare!
Nu-i lasa pe altii sa-ti judece slabiciunile si sa le foloseasca pentru a te determina sa faci compromisuri!
Nu-ti vinde niciodata inima curata pentru o mana de cuvinte false; nu te renega nicicand pentru placerea de a fi considerat si iubit!
Mergi de-a lungul campiei si al vailor fermecate, si, atunci cand furtuna se va abate pe campurile de grau, cauta sa te adapostesti sub un copac mare!
Nu obosi niciodata sa astepti, pentru ca ziua cea mai frumoasa a vietii tale poate venii maine! Poarta-te precum copacii care asteapta primavara ca sa se umple de frunze si flori!
Ne aflam in pragul unei noi ere – cea veche s-a consumat de-acum. Ceea ce ramane bun apartine lumii ideilor superioare, intuitilor pure care vor fi sperantele pentru o lume noua. Actuala umanitate este ca un teren stravechi care a trait prea multe anotimpuri si se pregateste pentru o noua aratura. Recolta si inflorirea vor depinde de mintea omului.
Treci dincolo! Astazi, maine, mereu, treci dincolo!
Am scris ultimul gand in caietul meu.
Exista o putere care se dezvaluie in acest vast mister al lumii, unde inmuguresc flori pe care nu le-a plantat nimeni, niciodata.

Romano BATTAGLIA – O inima curata
 
Lupii din interiorul nostru

lupii-din-interiorul-nostru.jpg




Binele si Raul – Sfat de viata din intelepciunea indiana.




Lupta interioara (cu sine)

Intr-o seara, un batran indian ii explica nepotului sau ce lupta teribila se da in interiorul fiecarei persoane.

Si ii spunea asa:

Exista in fiecare dintre noi doi lupi.

Lupul Raului. El este furia, gelozia, invidia, tristetea, regretele, aroganta, cupiditatea, vinovatia, inferioritatea, minciuna, orgoliul, superioritatea si egocentrismul..

Lupul Binelui. El este bucuria, pacea, iubirea, speranta, linistea, modestia, bunatatea, bunavointa, generozitatea, adevarul si compasiunea.

Dupa o clipa de gandire nepotelul il intreaba:

”Bunicule si care lup castiga?”

La care batranul ii raspunde simplu:
“Cel pe care il hranesti !
 
Cainele si pisica

Odata, un om statea linistit la masa, ospatandu-se cu pofta din felurile pregatite. La picioare, s-a asezat cainele sau. Uitandu-se in ochii omului, cainele isi spunea:
- Da Doamne sa manance cu pofta stapanul meu si, dupa ce s-o satura, sa-mi dea si mie o bucatica!
In acest timp, s-a apropiat si pisica. Privindu-l pe om cum mananca si gudurandu-se pe langa el, isi spunea in sinea ei:
- Da Doamne sa orbeasca stapanul meu, doar o clipa, sa-i pot fura mancarea!
Cainele astepta sa primeasca tot ce omul s-ar fi indurat sa-i dea, cunoscand bunatatea stapanului sau. Pisica, insa, pandea orice moment sa poata fura, lacomia indemnand-o sa nu se multumeasca cu ceea ce ar fi primit.

Asa este si in viata. Unii dintre prietenii care ne inconjoara sunt asemenea cainelui, adica fideli si devotati, rabdatori si sinceri. Altii, insa, sunt asemenea pisicii: oricand cu un zambet pe buze, dar mereu cu rautate in suflet, asteptand doar prilejul sa fure si sa profite de pe urma ta.
Cand ai in preajma ta prieteni adevarati, bucura-te pentru ei si pentru prietenia voastra; cand vezi, insa, ca de tine se apropie si cei asemenea pisicii, nu-i goni si nu te purta cu ei asa cum ar merita, ci roaga-te pentru ei si incearca, prin bunatatea ta, sa ii faci si pe ei mai buni.
 
Prezentul care ne scapa printre degete

Intreb de ce asteptam un maine mai bun fara a ne da seama de prezentul care ne scapa printre degete.
In realitate, avem tendinta de a ne trai viata proiectata mereu in viitor, fara a ne interesa de trecutul nostru, si dorim cu ardoare lucruri noi, nazuim sa atingem scopuri ulterioare, pierzandu-ne in prezent.
Nu se poate crea viitorul daca nu ne cunoastem in profunzime trecutul, daca am digerat tot ceea ce am vazut, auzit, suferit, iubit. La sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, un tanar s-a dus sa il viziteze pe Gandhi, prietenul sau de familie, pentru a-i cere sfaturi despre ce se poate face in Occident. Marele Mahatma i-a raspuns: “Daca tu nu incepi sa studiezi temeinic trecutul, istoria omenirii, nu vei avea instrumentele necesare pentru a reconstrui prezentul si pentru a realiza visurile viitorului.”
Deci viata are o semnificatie numai daca avem capacitatea de a vedea departe?
Trebuie sa vedem mai departe, dar mai intai trebuie sa ne intoarcem, sa parcurgem cararile batute, sa traim prezentul pentru a prinde radacini in viitor. Dar noi am vrea sa il cream fara a avea mijloacele necesare, pentru ca ne renegam cu inversunare trecutul si nu traim intens. Se fac ipoteze perfecte din punct de vedere structural, dar putin credibile in realitatea faptelor. Uitam ca omul de azi este rezultatul actiunilor de ieri. Toti provenim dintr-o experienta trecuta si am primit o mostenire culturala.

Romano BATTAGLIA – O inima curata
 
O GUSTARE CU DUMNEZEU

A fost odată un băieţel care a dorit foarte mult să îl întâlnească pe Dumnezeu şi s-a gândit el într-o zi să pornească în căutarea Lui. Ştia foarte bine că nu o să fie o simplă plimbare, aşa că înainte de a porni şi-a umplut bine, bine valiza cu dulciuri şi cu multe sticluţe cu apă, să-şi mai potolească foamea şi setea din când în când.
Când a fost la câteva blocuri depărtare de casa lui a zărit un parc mare şi umbros, şi s-a gândit să-şi tragă puţin suflul înainte de a porni iar la drum. S-a aşezat pe o bancă lângă un bătrân amărât care se uita atât de plictisit la porumbeii ce scormoneau şi ei asfaltul, în speranţa că or mai găsi câte ceva de-ale gurii.
Băieţelul şi-a pus valiza în braţe şi a scos din ea o sticluţă de apă şi când să se servească a fost întrerupt de privirea bătrânului, care se uita la el cu o flămânzeală de parcă vroia să îl mănânce cu tot cu papuci. Făcându-i-se milă, baiatul i-a oferit acestuia câteva dulciuri, iar drept răsplată bătrânul i-a oferit un zâmbet.
Atât de incredibil şi de radiant a fost zâmbetul bătrânului, încât băieţelul i-a oferit şi o sticluţă cu apă doar, doar va mai primi încă un zâmbet atât de frumos. Fără nici o ezitare şi fără nici o reţinere, bătrânul i-a mai zâmbit încă o dată copilului.
Toată după-amiaza întreagă au stat acolo pe bancă, mâncând şi bând, fără să îşi spună vreun cuvânt unul celuilalt. Pe când se înnoptă, băiatul simţi prezenţa oboselii şi se hotărî să o ia către casă, cu gândul că îşi va continua călătoria în următoarea zi. Nici nu apucă bine să facă câţiva paşi că dă fuguţa înapoi să-l îmbraţişeze pe colegul său de bancă. Bătrânul surprins de fapta copilului, tot ce i-a putut oferi înapoi a fost cel mai frumos zâmbet pe care l-a văzut copilul în acea zi.
Ajuns acasă, mama băiatului îl întâmpină. Surprinsă de expresia feţei plină de fericire a copilului ei, nu se răbdă să nu îl întrebe: “Ce ai făcut tu azi de eşti aşa de fericit? Cine ţi-a adus această fericire?”
Copilul îi răspunse: “Am luat masa cu Dumnezeu!”. Şi înainte ca mama lui să apuce să îi răspundă, a mai adăugat: “Ştii ceva? Are cel mai frumos zâmbet dintre toate pe care le-am văzut vreodată!”
Între timp, bătrânul a ajuns şi el acasă şi copilul său, observând privirea paşnică a tatălui, nu a ezitat să nu îl întrebe: “Tată, ce ai facut azi de eşti aşa fericit? Cine ţi-a adus această fericire?”
El i-a răspuns fiului său: “Am mâncat în parc dulciuri cu Dumnezeu!”. Şi înainte ca fiul său să apuce să îi răspundă, el a adăugat:” Ştii ceva? Este mult mai tânăr decât am crezut!”
--------------------------------------------------------------------------------
Morala:
Prea des subapreciem puterea unei îmbrăţişări, a unui zâmbet, a unei vorbe bune, a unei urechi ascultătoare, a unui onest compliment sau a unui simplu act de caritate. Toate acestea au potenţialul de a face dintr-o zi obişnuită o zi specială sau chiar să schimbe întregul fir al vieţii unei persoane. Şi toate acestea sunt printre cele mai obişnuite lucruri prin care acţionează ajutorul divin.
 
Nu-l chema pe dracu, caci vine

Un satean calatorea intr-o zi spre targ; trecand printr-un sat iata ca i se rupse o roata de la caruta si incepu si ploaia. Un copil din sat il intreba:
- Unde te duci nene?
Cum omul era necajit si prea putin credincios, ii raspunse:
- Ma duc la dracu!
Copilul, intelept, nu zise nimic si se duse la treaba.
Omul, dupa ce isi drese caruta, pleca spre targ si-si vandu marfa pe care o avea. La intoarcere l-a apucat noaptea pe drum si iata ca in dreptul unei paduri ii iesi un hot in cale. Sateanul intreba:
- Cine esti?
Hotul raspunse:
- Sunt dracu!
Si cu arma intinsa ii lua toti banii din buzunar si disparu in noapte.
Dand bice cailor, sateanul isi aduse aminte de vorba ce o spusese si acum se mustra zicandu-si: “Iata am zis ca ma duc la dracu si la dracu m-am dus; bine ca nu m-am dus de tot!

Si din acel moment a luat hotararea sa nu mai spuna sa cheme cuvantul acesta spurcat. Venindu-si in fire, omul nostru s-a vindecat de acest pacat pentru toata viata.
 
Iertarea

Se zice ca odata Dumnezeu a ingaduit diavolului sa vina in fata Sa si sa-I spuna cate ceva despre ceea ce mai afla si el prin lume.
Dupa ce i-a spus lui Dumnezeu despre una si despre alta, iata ca indrazneste sa-I spuna acestea:
- Doamne, oamenii Te supara necontenit si Tu ii ierti mereu… Iar eu nu Te-am suparat decat o data si pe mine nu ma ierti…
Atunci Dumnezeu i-a raspuns:
- E adevarat ca oamenii Ma supara necontenit, dar tot adevarat este ca ei isi cer iertare… Tu Mi-ai cerut vreodata iertare?
Rusinat, diavolul a pierit atunci din fata lui Dumnezeu.
 
Cine iubeste cu adevarat...

Marile pasiuni ale vietii sunt trei: mila pentru omenire, cucerirea dragostei
si cautarea stiintei. Credeti, parinte Dominique, ca multe persoane dau
un astfel de exemplu?
Multi se simt superiori si il dispretuiesc pe aproapele lor. Poate este o
modalitate de a-si ascunde constiinta murdara. Putini inteleg ca suntem
toti egali in fata lui Dumnezeu, in oceanul vietii. Trebuie sa stii sa dai
fara sa ceri nimic in schimb.
Pentru a avea prieteni este necesar mai intai sa fii prieten,
sa preferi sinceritatea elogiului, lealitatea zambetelor, sa-ti exprimi
amabilitatea si prin intermediul vocii, nu numai prin cuvinte,
sa nu judeci niciodata, sa transmiti forta si intelegere.
Cine iubeste cu adevarat este mereu constient ca nimic si nimeni
nu ii apartine cu adevarat. Nici o fiinta umana nu poate poseda
o alata persoana – fiecare este singur in fata eternitatii. Suntem,
la randul nostru iubiti, numai atunci cand in interiorul nostru ne simtim
liberi si daca daruim libertate adevarata si celorlalti.

Romano BATTAGLIA – O inima curata
 
Asemenea ecoului

Doi oameni stateau de vorba. Unul, care era cicalitor si rau de gura, ii zise celuilalt:
- Nu stiu ce are lumea cu mine, ca tot imi vorbeste cu rautate?!
- Pai dumneata esti de vina, ii raspunse vecinul.
- Cum asa?!
- Foarte bine, fii bun si vino cu mine.
Si-l duse la marginea satului intr-o vale frumoasa, care era strajuita pe margini de dealuri asezate in trepte din ce in ce mai inalte, si ii zise:
- Ia striga acum cat poti de tare: te urasc…
- Te urasc… te urasc… ii raspunse ecoul.
- Acum striga tot atat de tare: te iubesc…
- Te iubesc… te iubesc… ii raspunse din nou ecoul.

- Ai vazut, spuse din nou vecinul, tot astfel se intampla si cu lumea de care te vaiti ca te vorbeste rau. Ea iti vorbeste, sau mai bine zis iti raspunde, dupa cum vorbesti, intocmai ca si ecoul de adineauri.
Cel rau de gura pleca ochii in pamant, nu mai zise nimic si se gandi serios la acest mare adevar.
 
Bagajul vietii

Atunci când îţi începi viaţa ai în mână o valijoară.
Pe măsură ce trec anii bagajul tău însă se măreşte.
Pentru că sunt multe lucruri pe care le aduni pe parcursul drumului tău crezând că sunt importante.

La um moment dat al drumului tău înţelegi însă că devine insuportabil să cari atâtea lucruri.

Cântăresc prea mult

Atunci poţi alege:
● să te aşezi pe marginea drumului aşteptând ca cineva să te ajute: ceea ce e destul de dificil.
Pentru că toţi ceilalaţi care vor trece pe acolo vor avea propriul lor bagaj.
Rişti astfel să îţi petreci tot restul vieţii aşteptând.
● sau poţi dimininua greutatea, eliminând ceea ce nu-ţi foloseşte.

Dar ce ar trebui aruncat?
Începe în primul rând să scoţi tot afară pentru ca să poţi vedea ce se ascunde acolo înăuntru.
Prietenie - Iubire - Bunavointa - Tandrete - Generozitate - Bucurie - Simpatie -Speranta
Foarte bine!!!
E suficient, dar e ciudat faptul că... nu sunt deloc grele!!!
Însă ai şi altceva care cântăreşte destul de greu...
Forţează-te să le scoţi afară...
Of, e mânia: vai, cât cântăreşte!
Continuă să scoţi afară: neînţelegerile, teama, pesimismul,
Descurajarea aproape că te trage în jos şi te înăbuşă în această parte a valizei.
Acum scoate afară cu toată puterea ta ceva ce era ascuns în bagaj: este un zâmbet care rămăsese pe fundul valizei.
Mai scoate un zâmbet, şi încă unul, şi iată că la urmă iese fericirea...
Pune din nou mâna în valiză şi aruncă tristeţea.
Acum ar trebui să-ţi pui în bagaj răbdarea, pentru că se va arăta destul de necesară.
Fă în aşa mod încât să pui şi:
PUTEREA - SPERANŢA - CURAJUL - ENTUZIASMUL - ECHILIBRUL - RESPONSABILITATEA - TOLERANŢA - BUNA DISPOZIŢIE
Scoate şi orice fel de grijă, preocupare şi lasă-le la o parte.
Te vei gândi după aceea ce trebuie să faci cu ele.
Bine. Acum bagajul tău e gata, îl poţi folosi din nou.
Nu uita să faci acţiunea aceasta de mai multe ori în viaţa ta pentru că drumul este foarte lung.

sursa
 
Povestea spune despre un rege african care avea un prieten foarte bun din copilarie. Acest prieten avea obiceiul ca indiferent de situatia in care se afla (pozitiva sau negativa) sa reactioneze la fel: "E foarte bine!" Intr-o zi regele si prietenul sau se aflau la vanatoare. Prietenul incarca si pregatea armele pentru rege. Dintr-o greseala, o arma s-a descarcat si i-a retezat regelui buricul degetului mare.
Examinand situatia, prietenul a remarcat ca de obicei: "E foarte bine!"
La asta regele a replicat: "Nu, nu e bine deloc!" si a ordonat ca prietenul lui sa fie aruncat in inchisoare.
Un an mai tarziu, regele vana intr-o zona periculoasa. A fost capturat de canibali, care l-au dus in satul lor. L-au legat de un protap si se pregateau sa-l "prepare". Unul dintre canibali care vroia sa dea foc a observat ca regele nu avea buricul degetului mare. Fiind superstitiosi, aveau ca regula sa nu manance pe nimeni care nu era intreg.
In concluzie l-au eliberat pe rege.
La intoarcerea acasa, regele si-a reamintit de intamplarea de la vanatoare cand isi pierduse degetul si cuprins de remuscari, ordona sa fie eliberat prietenul lui.
"Ai avut drepate" i-a spus prietenului proaspat eliberat. "A fost foarte
bine ca mi-ai retezat buricul degetului." Si a inceput sa-i povesteasca
patania cu canibalii. "Imi pare foarte rau ca te-am trimis la inchisoare
atata vreme. A fost urat din partea mea sa fac acest lucru."
"Nu ", a replicat prietenul , "Este foarte bine!"
"Ce vrei sa spui cu asta, "Este foarte bine?!?" Cum poate fi bine sa-ti trimiti prietenul la puscarie un an?"
"Daca n-as fi fost in inchisoare, as fi fost cu tine."

Morala: Indiferent in ce situate te afli, depinde de tine si de atitudinea ta daca este o situatie buna sau una rea .
 
Gandeste-te la viitor ca la o pestera intunecata – pestera lui Alladin

Aştepţi cu înfrigurare la intrare. Peştera se întinde către adîncuri întunecate înghiţind umbrele create de lumina de afară. Atmosfera este încărcată. Simţi că este un tărîm al posibilităţilor şi auzi sunete ciudate. Ştii că aici poţi găsi atît pericole cît şi comori, dar nu ştii nici care şi nici unde sunt.

Unele obiecte sunt vizibile de la intrare şi mulţi sunt mulţumiţi cu ceea ce pot lua din acel loc. Dar pentru a găsi adevăratele comori trebuie să ai încredere în tine însuţi şi să păşeşti mai departe în peşteră. Aici nu există lumină artificială. Numai ideile tale îţi pot lumina calea pentru a vedea mai departe. Aici tu eşti liderul. Poate că la intrarea în peşteră sunt alţii care s-au adunat şi aşteaptă să vadă ceea ce tu vei găsi ori vei crea.

Ideile tale se aprind şi ard ca nişte torţe pentru cîteva momente luminînd comorile din jur, dar şi obstacolele pe care urmează să le treci. Apoi puterea flăcării scade şi îţi pui mîinile la ochi. Dar imaginea persistă în mintea ta. Ştii ce vrei şi cunoşti direcţia în care trebuie să mergi.

Flacăra iniţială şi-a redus foarte mult intensitatea şi se transformă într-o torţă care arde mocnit. Totuşi, lumina este suficientă ca să îţi conduci paşii în siguranţă. Cîţiva oameni care aşteptau la intrare ţi se alătură şi împreună vă croiţi drum în adîncul peşterii. Ei îşi aprind propriile făclii de la torţa ta pe măsură ce înaintaţi. Acum aveţi mai multă lumină şi puteţi vedea şi mai departe. Nu e de mirare că din ce în ce mai mulţi oameni vi se alătură. Acum aveţi multă lumină şi ştiţi încotro vă îndreptaţi. Începeţi să faceţi hărţi ale peşterii pentru a nu vă rătăci. Peştera devine din ce în ce mai familiară.

Tu păstrezi mereu în minte acea imagine iniţială a comorilor. Cînd călătoria devine periculoasă ori obositoare sau întîlneşti obstacole neprevăzute, imaginea aceea îţi dă puterea să continui.

Pe măsură ce înaintezi peisajul din peşteră se schimbă. Descoperi scurtături, înveţi să te fereşti de capcane pe măsură ce cîştigi experienţă. Uneori trebuie să aprinzi noi flăcări pentru că ai nevoie de lumină puternică. Peisajele fantastice din peşteră te ademenesc. Poţi ajunge în fundături sau în locuri care deşi sunt atractive nu duc la nici o comoară. Poţi chiar descoperi locuri în care ai vrea să rămîi, dar orice s-ar întîmpla, eşti hotărît să îţi continui călătoria. Să mergi tot înainte, nu să dai înapoi. Pentru că imaginea comorilor a rămas în mintea ta.

sursa
 
Ce este curajul?

Dar ce este in realitate curajul? Cum poate fi el recunoscut?
M-am intrebat mereu in ce masura curajosii sunt oameni ca toti ceilalti,
care sfideaza frica, sau pur si simplu sunt inconstienti.
Curajul… este o provocare la adresa vietii si a mortii. Ne permite
sa suportam cu resemnare durerile. Este cucerit reluand in fiecare zi urcusul.
Cui ii este frica, si are teama de viitor, trebuie sa lupte astfel incat previziunile funeste
sa nu se adevereasca. Mintea umana este in stare sa invinga atitudinile gresite
ale vietii si ne poate aduce pe calea adevarului.
Cand ne insoteste prea multa prudenta oriunde, curajul ramane ascuns in spatele lasitatii.
Este corect sa se duca la bun sfarsit ceea ce trebuie facut,
dar trebuie lasat un spatiu si viselor.
Curajul consta in tenacitatea cu care suportam suferinta si ceea ce ne infricoseaza.
Adesea suntem prizonierii unor frici absurde pentru fapte care nu se vor intampla niciodata…
Curajul este ca dragostea – are nevoie de speranta care il hraneste.
Nu te-ai gandit niciodata la curajul onestitatii, la taria de cuget
pe care trebuie sa o avem pentru a sti sa rezistam la tentatia
de a face rau, la curajul de a spune adevarul ramanand noi insine?
Soarele si luna au curajul sa rasara in fiecare zi, in ciuda norilor si furtunilor.
Natura are curajul sa se reinnoiasca mereu, infruntand instabilitatea anotimpurilor,
frigul, caldura, ploile.
Plantele pe care le vezi au puterea sa creasca, un bob de grau, puterea de a rasari,
o floare, de a se deschide la vederea Creatorului. Si totusi, de cele mai multe ori
sunt plante mici si flori care nu-ti sar in ochi, dar, cu toate acestea,
infloresc catre cer fara nici o teama.
Au curajul de a trai, de a muri, de a iesi din starea de apasare,
de fiecare data cand terenurile pietroase le impiedica cresterea.
Si omul ar trebui sa aiba aceeasi tarie de cuget.
Frica si rusinea conditioneaza adesea multe persoane care se inchid
in ele insele si sufera in liniste fara a cere ajutor…
Curajul sta in constientizarea faptului de a putea infrunta orice adversitate,
in timp ce prea des, pentru o viata linistita, ne comportam cu lasitate.
Prin coerenta vom reusi sa ne schimbam viata in bine,
iar daca nu o facem este numai pentru ca ne lipseste curajul de a spune adevarul.
Cel caruia nu ii este frica de nici un eveniment nu este mai puternic
decat acela caruia ii este teama de tot.

Sursa: Romano BATTAGLIA – O inima curata
 
Spiritualitate versus bogatie… sau spiritualitate si bogatie?

O parte dintre credintele limitative legate de bani reflecta ingrijoararea ca pentru a putea avea o viata spirituala, bogatia materiala trebuie exclusa.
Poate ca multi ati citit cartea lui Paulo Coelho, Alchimistul. Un tanar cioban viseaza ca va descoperi la Piramide o comoara, si pleaca sa o descopere - iar calatoria se dovedeste a fi una de descoperire spirituala. Intr-un interviu preluat de Revista Misterelor, Paulo Coelho este intrebat despre alegerea lui ca la final tanarul sa gaseasca acea comoara materiala pe care o visase:
“- Altii se declara foarte dezamagiti de faptul ca tezaurul descoperit de personalul Alchimistului la capatul cautarii sale este o comoara materiala, facuta din monede de aur.
- M-am gandit mult la asta. De fapt, cand isi atinge telul, Santiago se afla deja dincolo de planul material. El si-a parcurs deja calea. In general, in acest moment, spiritualul se incarneaza in concret; el se manifesta in mod material in viata noastra. In cele din urma am ales sa infatisez acest aspect.”
Mi-a placut mult o povestire din cartea: ''Sa refacem trecutul si sa vindecam viitorul, prin recuperarea sufletului'', aparuta la editura ForYou:

“Era odata un calugar care traia langa un rau. In fiecare zi pescuia si le oferea celor flamanzi ceea ce prinsese - tot ceea ce pastra pentru el era un singur cap de peste, cu care-si facea o supa, seara.
Intr-o zi, unul dintre invataceii sai i-a spus ca va calatori catre muntele sfant. Dascalul era foarte fericit si l-a rugat pe elevul sau sa-l viziteze pe batranul sau maestru si sa-i ceara ajutorul.
- Intreaba-l de ce m-am blocat in practica mea spirituala, a spus el.
Elevul si-a inceput calatoria. Atunci cand a ajuns la poalele muntelui sfant, el l-a intrebat pe un hangiu:
- Unde traieste maestrul?
- El traieste pe varful muntelui. Livezile pe care le vezi sunt livezile lui. Cirezile de vaci sunt ale lui. De asemenea si ogoarele plantate cu grau si orz.
Calatorul era uimit ca un maestru spiritual este atat de bogat. In timp ce urca pe munte, s-a oprit si a vorbit cu unul dintre gradinari, care i-a confirmat ca erau cu adevarat livezile maestrului.
Cand a ajuns pe varful muntelui, el a gasit un castel maret. A batut la usa, iar sotia maestrului l-a poftit inauntru. In timp ce ii oferea un festin cum nu mai vazuse pana atunci, ea l-a informat ca sotul ei va veni mai tarziu.
Spre inserat, maestrul a venit intr-o caleasca trasa de patru cai si condusa de un vizitiu. El i-a urat bun venit calatorului si a intrebat despre vechiul sau elev. Calatorul i-a spus:
- Profesorul meu m-a implorat sa va cer ajutorul. El doreste sa stie de ce s-a blocat in practica sa spirituala.
Maestrul a inchis ochii pentru un moment, apoi i-a redeschis si a spus:
- Aha! Este din cauza ca e prea materialist!
Calatorul era sigur ca batranul gresea. Dar maestrul i-a zis:
- Nu. Spune-i exact ce ti-am spus.
Si i-a urat calatorului drum bun spre casa. La intoarcere, calatorul s-a apropiat de calugarul pescar si i-a spus:
- Am vesti de la maestrul tau, dar cred ca trebuie sa fie o greseala. El a spus ca motivul pentru care esti blocat este faptul ca esti materialist.
Calugarul a stiut imediat ca acesta este adevarul.
- Da, a exclamat el, bineinteles!
Calatorul era mirat.
- Cum se poate asa ceva? La urma urmei, tu ai renuntat la tot.

- Aici e problema, a raspuns calugarul. Seara, atunci cand imi gatesc supa din capul de peste, nu ma pot gandi la altceva decat la restul de peste pe care l-am dat. Pe de alta parte, maestrul stia ca el personal nu este atasat de posesiunile sale si nici definit de bogatia pe care o avea.”
 
Când se termină noaptea şi când începe ziua?

Un rabin, aşezat în mijlocul studenţilot săi, le-a pus o întrebare grea:
- Când se termină noaptea şi când începe ziua?
Un student exclamă:
- Când poţi să faci de la distanţă diferenţa între capre şi oi. Atunci se termină noaptea.
Un altul spune:
- Când poţi să faci diferenţa dintre un smochin şi un măslin. Atunci se ivesc zorile.
Rabinul tăcea.
Văzându-l că nu spune niciun cuvânt, studenţii îl întrebară:
- Dar tu, rabine, ce crezi?
Preotul mai tăcu puţin, apoi le spuse:
- Când întâlneşti o femeie albă sau neagră şi exclami "Soră!", când întâlneşti un bărbat sărac sau bogat şi strigi "Frate!", atunci se termină noaptea şi începe ziua...
Ne-am născut cu toţii după chipul şi asemănarea Lui. Asemănători sau diferiţi, trebuie să trăim cu toţii ca fraţi şi surori.
 
Acelaţi lucru... în alte cuvinte

Pe o stradă din Paris stătea un orb cu o pălărie la picioare şi o plăcuţă de lemn pe care scria cu cretă albă: "Vă rog, ajutaţi-mă, sunt orb!". Un ziarist trecu prin zonă şi văzu foarte puţini bani în pălăria orbului. Fără să ceară încuviinţarea, luă plăcuţa de lemn, o întoarse, pe dos, scrisese altceva, o puse din nou la picioarele orbului şi plecă.
Spre seară, jurnalistul respectiv se întoarse pe acelaşi drum, trecând din nou pe lângă orbul care cerşea. Acum, pălăria lui era plină de bani. Şi monede, şi bacnote. Cu simţurile dezvoltate din pricina lipsei de vedere, orbul recunoscu paşii ziaristului. Îl întrebă dacă el cel care i-a rescris mesajul de pe plăcuţă şi, dacă da, ce anume scrisese. Ziaristul răspunse:
- Nu am scris nimic din ce ar putea fi în neconcordanţă cu anunţul dumitale, doar că am exprimat totul în alte cuvinte. Şi plecă liniştit mai departe.
Orbul a aflat foarte târziu ce scrisese ziaristul pe plăcuţa de lemn. Mesajul era următorul: "Şi astăzi e primăvară în Paris, şi eu tot nu o pot vedea..."

MORALA
De multe ori, când lucrurile nu ne mai reuşesc aşa cum am dori, e o idee bună să schimbăm strategia.
 
Alegerea

Un om care se simţea veşnic împovărat de greutăţile vieţii se plânse unui maestru spiritual vestit.
"Nu mai pot! Viaţa mi-e un chin!"
Maestrul luă o mână de cenuşă şi o lăsă să cadă într-un pahar plin cu apă curată, bună de băut, pe care-l avea pe masă, spunând:
"Acestea sunt suferinţele tale".
Toată apa se tulbură şi se murdări.
Maestrul aruncă apa, luă o altă mână de cenuşă la fel cu cea dinainte, i-o arătă omului nostru, se apropie de fereastră şi o aruncă în mare.
Cenuşa se împrăştie într-o clipă, iar marea rămase la fel ca înainte.
"Vezi?, îl lămuri înţeleptul...În fiecare zi trebuie să alegi între a fi un pahar de apă sau marea".

Prea multe inimi neîncăpătoare, prea multe suflete şovăitoare, prea multe minţi nepricepute şi braţe închise.
Una dintre lipsurile majore ale timpului nostru este curajul. Nu îndrăzneala prostească, temeritatea inconştientă, ci adevăratul curaj, care în faţa fiecărei probleme spune liniştit : "Există cu siguranţă o soluţie pe undeva, iar eu o voi găsi".
 
Apusul: Istorioară pentru suflet

Odată, demult, un misionar străbătea Munţii Stâncoşi împreună cu un tânăr indian care-i era şi călăuză.
În fiecare seară, la acelaşi moment al apusului, tânărul indian se îndepărta, se întorcea spre soare şi începea sa se mişte pe ritmul unei melodii suave şi pline de nostalgie pe care o cânta încet.
Tânărul care dansa şi cânta cu faţa spre soarele ce se stingea, era o privelişte care-l umplea pe misionar de o curiozitate plină de admiraţie. Într-o zi, îl întrebă pe ghidul său: "Ce înseamnă tot acest ritual pe care-l împlineşti în fiecare seară"?
"O, e ceva foarte simplu, răspunse tânărul. Eu şi soţia mea am compus acest cântec împreună. Când suntem unul de celălalt, fiecare, oriunde s-ar afla, se întoarce spre soare puţin înainte să apună şi începe să cânte şi să danseze. Astfel, chiar dacă suntem departe cântăm şi dansăm împreună".
Când apune soarele, tu cu cine dansezi?
O mistică din secolul al IX-lea a scris această rugăciune:
"Doamne!
Stelele strălucesc, ochii îndrăgostiţilor se-nchid.
Fiecare iubită e singură cu iubitul ei, iar eu sunt singură aici, cu tine!"
 
You must log in or register to reply here.
Back
Top