Old DG
New member
- Joined
- Jan 2, 2010
- Messages
- 5,244
- Reaction score
- 0
Îmi eşti, cu adevărat, frate...
Un bun prieten al meu, îmi cere, de Crăciun, să mă duc în pădure, să tai un brăduţ şi să i-l trimit spre a-şi împodobi cu el apartamentul de la oraş şi a-şi bucura cu prezenţa lui copiii.
N-am tăiat niciodată un brad tânăr, convins că asta e o crimă. Dacă tai acum un brad, fie el brad de Crăciun, prietenului acesta al meu îi fac o bucurie, iar mie o mâhnire. Cui să ţin partea? Stau şi mă frământ şi nu mă pot hotărî: Să tai bradul? Să nu-l tai? Iau, în cele din urmă, toporul şi mă duc într-un anume loc din pădure unde ştiam eu un pâlc de brazi tineri tocmai potriviţi pentru ceea ce prietenul acesta al meu îmi cere. Ajung la locul cu pricina. Am în faţă câţiva brăduţi verzi, frumoşi, fragezi ca nişte prunci în primii lor ani de viaţă. Emană o mireasma sănătoasă de cetină şi răşină care mă îmbată. Mă opresc în faţa unuia dintre ei, ales la întâmplare, îmi trec toporul dintr-o mână într-alta şi nu pot lua o decizie: să-l tai? să nu-l tai? E şi el o fiinţa, la urma urmei. Şi la facerea ei Dumnezeu n-a pus mai puţină trudă decât la facerea oricăruia dintre semenii mei. Pe mine dacă mă agresează cineva pot să mă apăr, pot să strig, să plâng, să cer ajutor. El nu poate.
Stau, în continuare, lângă el, oscilând între gândul că trebuie să-l tai ca să împlinesc bucuria prietenului meu de la oraş şi acela că, tăindu-l, pe amândoi o să ne doară. Brăduţul stă drept în faţa mea. Sunt nehotărât. E o tăcere în pădure, o neclintire ca de început de lume. Tac. Tac adânc şi în miezul acestei tăceri mi se pare că aud un glas: "Nu ţi-i milă? Ce rău ţi-am făcut de vrei să-mi iei viaţa?" Tresar. Brăduţul a vorbit cu adevărat sau e doar un ecou al gândului meu? Halucinarea? Mă apropii de el, îi mângâi tulpina subţire, brun-lucioasă. Pare un trup de prunc nevinovat. Îmi trec mâinile prin crenguţele lui cu senzaţia că le trec prin părul unui copil. Arunc toporul. "Iartă-mă, brăduţule! Am vrut să te omor, să fac din moartea ta bucuria unui semen de-al meu. Nu e drept, nu e corect, nu e cinstit. Iartă-mi gândul ticălos!"
Ajuns acasă, mă trântesc pe un pat şi, în scurt timp, adorm. Şi am un vis în care aud cum brăduţul îmi grăieşte: "Îmi eşti, cu adevărat, frate..."
Un bun prieten al meu, îmi cere, de Crăciun, să mă duc în pădure, să tai un brăduţ şi să i-l trimit spre a-şi împodobi cu el apartamentul de la oraş şi a-şi bucura cu prezenţa lui copiii.
N-am tăiat niciodată un brad tânăr, convins că asta e o crimă. Dacă tai acum un brad, fie el brad de Crăciun, prietenului acesta al meu îi fac o bucurie, iar mie o mâhnire. Cui să ţin partea? Stau şi mă frământ şi nu mă pot hotărî: Să tai bradul? Să nu-l tai? Iau, în cele din urmă, toporul şi mă duc într-un anume loc din pădure unde ştiam eu un pâlc de brazi tineri tocmai potriviţi pentru ceea ce prietenul acesta al meu îmi cere. Ajung la locul cu pricina. Am în faţă câţiva brăduţi verzi, frumoşi, fragezi ca nişte prunci în primii lor ani de viaţă. Emană o mireasma sănătoasă de cetină şi răşină care mă îmbată. Mă opresc în faţa unuia dintre ei, ales la întâmplare, îmi trec toporul dintr-o mână într-alta şi nu pot lua o decizie: să-l tai? să nu-l tai? E şi el o fiinţa, la urma urmei. Şi la facerea ei Dumnezeu n-a pus mai puţină trudă decât la facerea oricăruia dintre semenii mei. Pe mine dacă mă agresează cineva pot să mă apăr, pot să strig, să plâng, să cer ajutor. El nu poate.
Stau, în continuare, lângă el, oscilând între gândul că trebuie să-l tai ca să împlinesc bucuria prietenului meu de la oraş şi acela că, tăindu-l, pe amândoi o să ne doară. Brăduţul stă drept în faţa mea. Sunt nehotărât. E o tăcere în pădure, o neclintire ca de început de lume. Tac. Tac adânc şi în miezul acestei tăceri mi se pare că aud un glas: "Nu ţi-i milă? Ce rău ţi-am făcut de vrei să-mi iei viaţa?" Tresar. Brăduţul a vorbit cu adevărat sau e doar un ecou al gândului meu? Halucinarea? Mă apropii de el, îi mângâi tulpina subţire, brun-lucioasă. Pare un trup de prunc nevinovat. Îmi trec mâinile prin crenguţele lui cu senzaţia că le trec prin părul unui copil. Arunc toporul. "Iartă-mă, brăduţule! Am vrut să te omor, să fac din moartea ta bucuria unui semen de-al meu. Nu e drept, nu e corect, nu e cinstit. Iartă-mi gândul ticălos!"
Ajuns acasă, mă trântesc pe un pat şi, în scurt timp, adorm. Şi am un vis în care aud cum brăduţul îmi grăieşte: "Îmi eşti, cu adevărat, frate..."