• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

POVESTIRI CU TÂLC

Îmi eşti, cu adevărat, frate...

Un bun prieten al meu, îmi cere, de Crăciun, să mă duc în pădure, să tai un brăduţ şi să i-l trimit spre a-şi împodobi cu el apartamentul de la oraş şi a-şi bucura cu prezenţa lui copiii.
N-am tăiat niciodată un brad tânăr, convins că asta e o crimă. Dacă tai acum un brad, fie el brad de Crăciun, prietenului acesta al meu îi fac o bucurie, iar mie o mâhnire. Cui să ţin partea? Stau şi mă frământ şi nu mă pot hotărî: Să tai bradul? Să nu-l tai? Iau, în cele din urmă, toporul şi mă duc într-un anume loc din pădure unde ştiam eu un pâlc de brazi tineri tocmai potriviţi pentru ceea ce prietenul acesta al meu îmi cere. Ajung la locul cu pricina. Am în faţă câţiva brăduţi verzi, frumoşi, fragezi ca nişte prunci în primii lor ani de viaţă. Emană o mireasma sănătoasă de cetină şi răşină care mă îmbată. Mă opresc în faţa unuia dintre ei, ales la întâmplare, îmi trec toporul dintr-o mână într-alta şi nu pot lua o decizie: să-l tai? să nu-l tai? E şi el o fiinţa, la urma urmei. Şi la facerea ei Dumnezeu n-a pus mai puţină trudă decât la facerea oricăruia dintre semenii mei. Pe mine dacă mă agresează cineva pot să mă apăr, pot să strig, să plâng, să cer ajutor. El nu poate.

Stau, în continuare, lângă el, oscilând între gândul că trebuie să-l tai ca să împlinesc bucuria prietenului meu de la oraş şi acela că, tăindu-l, pe amândoi o să ne doară. Brăduţul stă drept în faţa mea. Sunt nehotărât. E o tăcere în pădure, o neclintire ca de început de lume. Tac. Tac adânc şi în miezul acestei tăceri mi se pare că aud un glas: "Nu ţi-i milă? Ce rău ţi-am făcut de vrei să-mi iei viaţa?" Tresar. Brăduţul a vorbit cu adevărat sau e doar un ecou al gândului meu? Halucinarea? Mă apropii de el, îi mângâi tulpina subţire, brun-lucioasă. Pare un trup de prunc nevinovat. Îmi trec mâinile prin crenguţele lui cu senzaţia că le trec prin părul unui copil. Arunc toporul. "Iartă-mă, brăduţule! Am vrut să te omor, să fac din moartea ta bucuria unui semen de-al meu. Nu e drept, nu e corect, nu e cinstit. Iartă-mi gândul ticălos!"
Ajuns acasă, mă trântesc pe un pat şi, în scurt timp, adorm. Şi am un vis în care aud cum brăduţul îmi grăieşte: "Îmi eşti, cu adevărat, frate..."
 
Cel mai bun vin

Un bărbat şi o femeie se căsătoriră la o vârstă înaintată şi spre marea lor bucurie şi surprindere avură un copil. Îl crescură cu toată iubirea şi grija lor şi, deşi erau foarte săraci îl trimiseră la şcoala unui înţelept pentru ca şi sufletul să-i fie cultivat. Întors acasă, băiatul avea o singură dorinţă: aceea de a se revanşa faţă de părinţii săi.
"Ce lucru aş putea face care să vă facă într-adevăr plăcere?"
"Lucrul cel mai drag nouă eşti tu, fiule", răspunseră bătrânii. "Dar dacă totuşi ţii să ne faci un dar, adu-ne puţin vin. Ne place foarte mult şi sunt ani de zile de când n-am mai băut un strop măcar..."
Băiatul nu avea o leţcaie. Într-o zi, pe când mergea prin pădure să taie lemne, îşi muie mâinile în apa care curgea dintr-o cascadă enormă şi bău: i se păru că apa avea gustul celui mai bun şi mai limpede vin pe care-l gustă vreodată. Umplu un ulcior pe care-l avea cu el şi se întoarse în grabă acasă.
"Iată darul meu", le spuse părinţilor. "Un ulcior de vin doar pentru voi".
Părinţii gustară apa şi, deşi nu simţeau decât gustul apei, îi zâmbiră şi-i mulţumiră din inimă.
"Săptămâna viitoare vă voi aduce un altul", le spuse băiatul. Şi aşa făcu multe săptămâni la rând. Bătrânii intrară în joc: băură apa cu mult entuziasm şi erau bucuroşi să vadă fericirea înflorind pe chipul fiului lor.
Astfel, se întâmplă ceva nemaipomenit: bolile şi ridurile le dispărură. Ca şi cum acea apă ar fi avut ceva miraculos...
 
De ce ţipăm unii la alţii?


„Într-o zi, un înţelept puse următoarea întrebare discipolilor săi: - De ce ţipă oamenii când sunt supăraţi? - Ţipăm deoarece ne pierdem calmul, zise unul dintre ei. - Dar de ce să ţipi, atunci când cealaltă persoană e chiar lângă tine?, întrebă din nou înţeleptul. - Păi, ţipăm ca să fim siguri că celălalt ne aude, încercă un alt discipol. Maestrul întrebă din nou: - Totuşi, nu s-ar putea să vorbim mai încet? Niciunul dintre răspunsurile primite nu-l mulţumi pe înţelept. Atunci el îi lămuri: - Ştiţi de ce ţipăm unul la altul când suntem supăraţi? Adevărul e că atunci când două persoane se ceartă, inimile lor se distanţează foarte mult. Pentru a acoperi această distanţă, ei trebuie să strige ca să se poată auzi unul pe celălalt. Cu cât sunt mai supăraţi, cu atât mai tare trebuie să strige din cauza distanţei şi mai mari.
Pe de altă parte, ce se petrece atunci când două fiinţe sunt îndrăgostite? Ele nu ţipă deloc. Vorbesc încetişor, suav. De ce? Fiindcă inimile lor sunt foarte apropiate, distanţa dintre ele este foarte mică.
În final, înţeleptul concluzionă, zicând: - Când discutaţi, nu lăsaţi ca inimile voastre să se separe una de cealaltă, nu rostiţi cuvinte care să vă îndepărteze şi mai mult, pentru că va veni o zi în care distanţa va fi atât de mare, încât inimile voastre nu vor mai găsi drumul de întoarcere.”


http://www.revistafelicia.ro
 
Cei doi tăietori de lemne: Istorioară pentru suflet

Doi oameni munceau în aceeaşi pădure taind lemne. Copacii erau mari, puternici şi vânjoşi. Cei doi tăietori de lemne îşi foloseau securile cu aceaşi măiestrie, dar cu metode diferite: primul lovea trunchiul cu o constanţă de neînchipuit, lovitură după lovitură, fără să se oprească decât câteva clipe pentru a-şi mai trage răsuflarea.
Cel de-al doilea făcea o mică pauză la fiecare oră.
La apus, primul tăietor de lemne era la jumătatea trunchiului. Era lac de sudoare şi n-ar mai fi rezistat nici cinci minute în plus. Al doilea, să vezi şi să nu crezi, terminase! Începuseră în acelaşi timp şi cei doi copaci erau la fel!
Primul tăietor de lemne nu-i venea să-şi creadă ochilor!. "Nu mai înţeleg nimic! Cum ai reuşit să termini când te opreai la fiecare oră?"
Celălalt zâmbi: "Tu ai văzut că mă opream după fiecare oră, dar n-ai văzut că profitam de pauză şi pentru a-mi ascuţi securea."

Spiritul tău e asemenea securii. Nu-l lăsa să se ruginească. Ascute-l puţin în fiecare zi:
1. Opreşte-te zece minute şi ascultă puţină muzică.
2. Plimbă-te de câte ori poţi.
3. Îmbrăţişează în fiecare zi persoanele dragi ţie şi spune-le: "Te iubesc!"
4. Sărbătoreşte zile de naştere, aniversări, onomastici şi tot ce-ţi vine în minte.
5. Fii drăguţ cu toţi. Şi cu cei din casa ta.
6. Zâmbeşte.
7. Roagă-te.
8. Ajută pe cineva care are nevoie de tine.
9. Alintă-te.
10. Uita-te în cer şi priveşte spre înalt.
 
Exercitiu de inspiratie

Maestrul îi spuse tânărului său discipol, care era plin de mâhnire, să pună o mână de sare într-un pahar cu apă si să bea. Apoi maestrul l-a întrebat:
- Ce gust are?
- Groaznic, răspunse discipolul scuipând. Maestrul a chicotit, apoi i-a spus discipolului să ia încă o mână de sare pentru a o arunca în lac. Cei doi au mers în tăcere până în
apropierea lacului în care se reflectau crestele muntilor si, după ce discipolul a presărat sarea, maestrul i-a spus:
- Acum bea din lac...
În timp ce apa se scurgea de pe bărbia tânărului, l-a întrebat:
- Ce gust are?
- Destul de bună.
- Ai simtit gust de sare?
- Nu, a răspuns tânărul.
Maestrul s-a asezat lângă el, l-a prins de mână si i-a spus:
- Suferinta este ca un pumn de sare. Contează în ce o pui. Deci, atunci când suferi, lărgeste-ti viziunea asupra lumii, pentru a o face
vastă si profundă, si astfel să absoarbă suferinta precum lacul sarea.

http://seductiatrupului.ro/povestiri...-cu-talc/exercitiu-de-inspiratie.html
 
Povestea copilului hoinar

A fost odată...
Acolo-n timpul care ne-a răpit
Trăia de mult un prunc hoinar...
Iubea Soarele
Şi dimineţile neîncepute,
Şi Luna,
Şi nopţile încărcate de stele visătoare,
Şi albastrul,
Şi aripa săgetătoare,
Şi foşnetul verde,
Şi mireasma vântului
Rătăcind printre petale,
Şi răcoarea izvorului
Înviorând pădurea,
Şi şoaptele depărtărilor,
Şi clocotul furtunilor,
Şi plesnetul ploii,
Şi lacrima,
Şi cântul,
Şi neastâmpărul veşnic al viselor!
A fost odată un copil hoinar,
Acolo-n timpul care ne-a răpit...
Şi timpul îi dăruia clipele
Dimineţilor încărcate de soare,
Adierilor jucăuşe ale vântului,
Albastrului necruprins al viselor,
Şi florilor,
Şi ploii,
Şi lacrimei,
Şi dorului,
Şi nopţilor străbătute de fiorul stelelor,
Şi lui - copilului de atunci -
I se dăruia deplin...
Îi simţea fiorul
În adâncimea privirilor,
În îngândurarea frunţii,
În chemarea iubirii,
În zâmbetul sufletului,
Şi-n pasul mai greu
Ce-şi târşâia povara...
Îl îmbia cu tic-tacul amăgitor,
Cu bucuriile
Şi tristeţile,
Cu dăruirile
Şi împlinirile,
Cu visele,
Cu mângâierile
Şi rănile tălpilor
Pe drumul fără întoarcere
Al vremii care vine...
Şi însuşi moartea -
Popasul veşniciei -
I-o dăruia surâzător
Dincolo de viaţa care îl străbate!
Iar el trăia cu frenezie,
Nebănuind
Cât de neîncăpătoare este viaţa
Pentru tot ce-ar vrea să aibă!
Într-un târziu a simţit
Înfricoşătoarea măreţie a Eternităţii...
Prea târziu pentru a înţelege
Surâsul dureros al înserării!
Abia a mai putut
Să-şi cheme amintirile,
Să-şi sărute florile,
Să-şi mângâie depărtările
Şi să-şi potolească lacrimile,
Pentru că a trebuit
Să se dăruiască definitiv
Primăverilor neînceputelor anotimpuri!
 
Constructori si gradinari

…fiecare om, de-a lungul vietii, poate sa aiba doua atitudini: sa construiasca sau sa planteze.

Constructorii pot petrece ani intregi lucrand la proiectele lor, insa intr-o zi vor termina ceea ce fac. Atunci se opresc si se simt limitati de propriii pereti. Viata isi pierde sensul atunci cand constructia s-a realizat.

Dar mai sunt si cei care planteaza. Uneori ei au de suferit din cauza furtunilor, a anotimpurilor, si rareori au odihna. Spre deosebire de o cladire, gradina creste necontenit si insusi faptul ca are nevoie de grija gradinarului face ca, pentru el, viata sa fie o mare aventura.

Gradinarii se vor recunoaste intre ei, fiindca stiu ca in povestea fiecarei plante sta cresterea intregii planete Terra.

Paolo COELHO – Brida
 
Încrederea

Un om călătorea pe un drum de ţară, împreună cu soţia sa. Obosiţi de atâta mers şi văzând că îi prinde noaptea pe drum, cei doi călători au vrut să tragă la un han. Dar hangiul, om rău, a refuzat să-i primească, spunându-le că nu mai are camere libere. Nevasta omului s-a arătat nemulţumită.
- Ei, lasă, femeie - a încercat să o liniştească omul - lasă, că ştie Dumnezeu ce e mai bine!
- Măi, omule - zise atunci femeia sa - da' ce poate fi bine când - uite! - nu avem unde sta peste noapte?!
în sfârşit, au plecat mai departe şi, spre bucuria lor, au întâlnit un ţăran, om sărac, dar bun la suflet. Văzând că i-a prins noaptea pe drum, ţăranul i-a primit cu drag în căsuţa lui.
Dar a doua zi dimineaţa, când au vrut să plece mai departe, ţăranul le-a dat o veste uluitoare celor doi călători: peste noapte, hanul fusese atacat de hoţi, care îi jefuiseră pe toţi călătorii.
- Vezi, i-a mai spus omul femeii - trebuie să avem încredere în felul în care Dumnezeu le rânduieşte pe toate. Ţii minte ce ţi-am spus aseară? "Lasă, ştie Dumnezeu ce e mai bine."

"Fără nici o îndoială că Dumnezeu rânduieşte faptele noastre
mai bine decât am putea-o face noi înşine. " (Sfântul Vasile cel Mare)
 
Zidul inimii

Într-un deşert aspru şi stâncos trăiau doi pustnici. Găsiseră două grote situate foarte aproape una de cealaltă. După ani şi ani de rugăciune şi sălbatice renunţări, unul dintre cei doi asceţi era convins că ajunsese la desăvârşire.Celălalt era şi el pios, dar totodată bun şi înţelegător. El se oprea întotdeauna să discute cu puţinii pelerini care veneau acolo, adăpostindu-i pe aceia care se rătăceau sau pe cei care doreau să se ascundă.

"Acesta este timp pierdut pentru meditaţie şi rugăciune", gândea cel dintâi sihastru, căruia nu-i plăceau desele absenţe - chiar dacă nu îndelungate - ale celui de-al doilea. Pentru a-l face să înţeleagă în mod concret cât este de departe încă de sfinţenie, se hotărî să pună câte o piatră la gura propriei grote ori de câte ori celălalt avea să comită vreo greşală. După câteva luni, în faţa grotei sale se înălţa un zid de pietre, cenuşiu şi sufocant. Şi el era închis înăuntru.

Uneori construim ziduri de jur-împrejurul inimilor noastre, folosind pentru aceasta pietricelele de zi cu zi ale resentimentelor, ranchiunelor, tăcerilor, problemelor nerezolvate, supărărilor. Datoria noastră cea mai de seamă este aceea de a împiedica formarea unor astfel de ziduri în jurul inimilor noastre. Şi mai cu seamă, aceea de a încerca să nu devenim "o piatră în plus în zidurile altora".
 
"Se spune ca atunci demult, dupa ce Isus s-a nascut si a primit - acolo in pestera - darurile aduse de Magi, un copil a ramas langa usa. Il privea pe Isus si nu indraznea sa se apropie, dar nici sa plece nu dorea. Isus, Copilul Divin, l-a chemat sa vina langa El.
- Nu! Imi pare rau, dar nu pot!
- De ce? l-a intrebat Isus.
- Pentru ca nu ti-am adus nici un dar.
- Asta nu e o problema. Poti sa-mi daruiesti desenul pe care l-ai facut azi, la scoala.
- Imposibil. Este atat de urat, ca toti copiii au ras de el.
- Atunci, poate ai sa-mi dai farfuria din care ai mancat pranzul.
- Nu se poate, ca am spart-o.
- Si nici cuvintele pe care i le-ai spus mamei tale, dupa pranz?
- Cum crezi ca as putea sa-ti daruiesc niste cuvinte care... erau minciuni? Ca i-am spus mamei ca farfuria am spart-o din greseala, dar de fapt asa am vrut - ca nu mi-a placut mancarea.
- Apropie-te fara sa te temi si intelege ca mie poti sa-mi oferi tot ceea ce ceilalti resping, tot ceea ce este stricat. Chiar si minciunile, pe care eu pot sa le transform. Si... nu uita sa vii in fiecare zi, sa ma vezi."
 
Despre recunostinta...

O poveste reala spune ca intr-un orasel din America, traia un om care s-a imbogatit din petrol. Dorind sa sprijine localitatea unde s-a nascut si a crescut a facut un gest surpriza. De Craciun, in fiecare an, fiecare om din cei 10.000 - 15.000 de locuitori primea acasa un plic cu o suma de bani de la prietenul nostru.
Asta s-a intamplat an de an, timp de 5-6 ani.
Intre timp, copii omului au crescut si a venit vremea sa se duca la facultate. Tatal s-a gandit ca poate intrerupe traditia cu plicurile de Craciun pentru a le cumpara copiilor un apartament si a le plati facultatea. Asadar, in acel an…nimeni nu si-a mai primit plicul cu bani acasa. Mai intai au crezut ca e doar o intarziere, apoi au inceput sa se enerveze, iar dupa o saptamana de la Craciun au intrat in panica. Oare nu-si vor mai primi banii ?
Dupa o discutie la carciuma…incet incet tot mai multi locuitori s-au indreptat catre casa unde locuia cel care ii ajutase atatia ani. Au inceput sa vocifereze, au venit cu bannere, lozinci si pancarte. Intr-un final omul nostru iese din casa si incearca sa le explice situatia :
- Dragii mei, acum am doi copii mari, trebuie sa ii dau la universitate, sa le cumpar o casa, sa isi continue si ei studiile, sa am grija de viitorul lor.
La care toata multimea a raspuns in cor :
- Pai tu iti dai copii la facultate pe banii nostri ?
 
Iubirea si Timpul

Se spune ca a fost odata demult, o insula. Si pe aceasta îndepartata insula traiau toate sentimentele si valorile umane:

Buna Dispozitie, Tristetea, Întelepciunea… si - ca toti ceilalti - Iubirea.

Într-o buna zi, sentimentele au fost anuntate ca insula era pe cale sa se scufunde si îsi pregatira navele si plecara.

Doar Iubirea ramase pâna în ultimul moment.

Când insula fu pe punctul de a se scufunda, Iubirea decise sa ceara ajutor.

Bogatia a trecut pe lânga Iubire cu o barca luxoasa. Iubirea îi zise:

“Bogatie, ma poti lua cu tine?”

“Nu te pot lua, caci e mult aur si argint în barca mea si nu am loc pentru tine.”

Iubirea se hotarî atunci sa ceara ajutorul Orgoliului, care tocmai trecea pe-acolo într-o superba nava.

“Orgoliu, te rog, ma poti lua cu tine?”

“Nu te pot ajuta, Iubire…” - raspunse Orgoliul - “aici totul e perfect, mi-ai putea strica nava”.

Atunci Iubirea implora Tristetea, care trecea pe lânga ea:

“Tristete, te rog, lasa-ma sa vin cu tine!”

“Oh Iubire,” – îi raspunse Tristetea – “sunt atât de trista încât trebuie sa ramân singura...”

Chiar si Buna Dispozitie trecu pe lânga Iubire, dar era atât de multumita, încât nici nu auzi ca este strigata.

Dintr-o data se auzi o voce:

“Vino Iubire, te iau cu mine “

Vorbea un batrân.

Iubirea se simti atât de recunoscatoare si plina de bucurie, încât uita sa îl întrebe pe batrân cine este.

De cum sosira pe tarm, batrânul pleca.

Iubirea îsi dadu seama cât de mult îi datora batrânului si a întrebat Cunoasterea:

“Cunoastere, îmi poti spune cine m-a ajutat?”

“A fost Timpul” – a raspuns Cunoasterea.

“Timpul?” - se întreba Iubirea – “De ce tocmai Timpul m-a ajutat?”

Cunoasterea, plina de întelepciune, raspunse:

“Pentru ca numai Timpul e în stare sa înteleaga cât de importanta e Dragostea în viata!”

http://povestiri-cu-talc.blogspot.com/2007/05/iubirea-si-timpul.html
 
Telefonul de duminica noaptea

Intr-o duminica seara, un preot a lucrat pana tarziu, si s-a decis sa o sune pe sotia lui inainte de a pleca catre casa. Era aproximativ ora 10 seara, dar sotia lui nu i-a raspuns la telefon. Preotul a lasat telefonul sa sune de mai multe ori. I s-a parut ciudat ca nu a dat de sotia lui. S-a decis sa-si impacheteze lucrurile si sa incerce apoi din nou.

Cand a sunat a doua oara, ea a raspuns imediat. A intrebat-o de ce nu a ridicat receptorul mai devreme, dar ea mirata a spus ca telefonul nu a sunat. Totul a fost dat uitarii. Lunea urmatoare insa, preotul a primit un telefon la birou. Barbatul de la celalalt capat al firului vroia sa stie de ce a fost sunat duminica noaptea. Preotul era confuz si nu intelegea despre ce vorbea acesta. Apoi cealalta persoana a adaugat "A tot sunat, dar nu am raspuns."

In acel moment preotul si-a adus aminte de primul telefon dat acasa duminica seara. A realizat ca gresise numarul si si-a cerut scuze pentru deranj. I-a explicat barbatului ca a intentionat sa o sune pe sotia lui.

Acesta i-a raspuns: "Nu-i nicio problema. Permite-mi insa sa iti spun povestea mea. Vezi dumneata, duminica noaptea am vrut sa ma sinucid, dar inainte m-am rugat: Dumnezeule, daca esti acolo si nu vrei sa fac asta da-mi un semn. In acel moment telefonul a inceput sa sune. M-am uitat la apelant si scria Dumnezeu Atotputernicul. Mi-a fost frica sa raspund."

De atunci barbatul care a vrut sa se sinucida frecventeaza cu regularitate slujbele tinute de preot la biserica al carei nume este "Dumnezeu Atotputernicul".

de aici
 
Pentru ce suntem aici?

Multi cred ca au descoperit raspunsurile in religiile lor sau in materialismul lor. Altii dispera si isi irosesc viata si averea incercand sa inteleaga sensul vietii. Foarte putini accepta ca aceasta intrebare sa ramana in alb, traind clipa, fara sa-si faca griji pentru urmari sau consecinte. Numai curajosii si cei care cunosc Traditia Soarelui si pe cea a Lunii cunosc singurul raspuns posibil la aceasta intrebare: NU STIU. La inceput, asta te poate speria si te poate face sa te simti parasit in fata lumii, a lucrului lumii, si chiar in fata sensului existentei tale. Totusi, dupa ce treci de prima sperietura, putin cate putin te obisnuiesti cu singura solutie posibila: sa-ti urmezi visele. Sa ai curajul sa faci mereu pasii pe care ti-i doresti e singurul fel de a arata ca te increzi in Dumnezeu. Odata ce acceptam acest adevar, viata capata un sens sfant si ne incearca aceeasi emotie pe care a simtit-o Fecioara Maria, intr-o dupa-amiaza oarecare a existentei sale obisnuite, a aparut un strain si i-a facut o oferta. “Faca-se voia ta”, i-a spus Fecioara. Pentru ca ea a inteles ca cea mai inalta forma de maretie pe care o fiinta umana o poate trai este acceptarea Misterului.

Paolo COELHO – Brida
 
Un profesor de economie de la un colegiu din Suedia a declarat ca nu a picat vreodata pe cineva la examen, dar a picat odata o grupa intreaga.
Acea clasa a insistat ca socialismul este functional si ca nimeni nu ar trebui sa fie sarac si nimeni bogat, toata lumea EGALA!

Profesorul le-a spus, "OK, vom face in grupa aceasta un experiment asupra socialismului.
Se va face media tuturor notelor, si fiecare va primi aceeasi nota, astfel incat niciunul nu va pica si niciunul nu va primi nota 10."
Dupa primul test, notele au fost adunate si impartite la numarul de studenti, si toti au primit un 8.
Studentii care au studiat intens au fost suparati, dar cei care au invatat mai putin au fost bucurosi peste masura.
Cum cel de-al doilea test se apropia, studentii care studiasera putin au invatat si mai putin, iar cei care studiasera mai intens si-au spus ca si ei vor o "pomana", asa incat si ei au studiat mai putin.
Media celui de-al doilea test a fost 6! Nimeni nu mai era fericit.
Cand a fost dat al treilea test, media notelor a fost 4 .
Notele nu au fost crescatoare deoarece au aparut certurile, acuzatiile, ura si nimeni nu a vrut sa invete pentru beneficiul altuia.
Spre marea surpriza a tuturor studentilor, toti au picat. Profesorul le-a spus ca socialismul va pica in final deoarece, atunci cand recompensa este mare, efortul pentru a avea succes este, de asemenea, mare. Dar cand statul nu mai acorda acea recompensa, nimeni nu va incerca sau va vrea sa aiba succes.
Nu putea fi o explicatie mai simpla.
Iata un scurt paragraf care sintetizeaza totul:
"Nu se poate legifera ca saracul sa fie liber, iar bogatul in afara libertatii. Ceea ce primeste o persoana, fara a fi muncit pentru aceasta, trebuie produs de cineva, care, la randul ei, nu primeste pentru ceea ce a muncit.
Statul nu poate da cuiva ceva, fara sa fi luat mai inainte de la altcineva.
Cand jumatate din populatie vede ca poate sa nu munceasca, pentru ca cealalta jumatate va avea grija de ea si cand jumatatea care a muncit realizeaza ca nu are sens sa mai munceasca, pentru ca altii sunt beneficiarii muncii lor, atunci acesta este sfarsitul oricarei natiuni.
 
- TE-AM FACUT PE TINE!

Un om credincios mergea prin oras intr-o zi geroasa de ianuarie si vazu o fetita in zdrente care cerea de pomana. Atunci, isi indrepta gandul spre Dumnezeu si zise:
- Doamne, cum poti rabda una ca aceasta? Te rog,fa ceva!

Pe seara, stand in fata televizorului, la stiri, vazu copii lasati singuri in casa, de parinti plecati sa se distreze, arsi de o soba lasata nesupravegheata; mai vazu apoi, un copilas legat cu lantul de piciorus, de catre o mama la fel de iresponsabila si altul inchis intr-o cusca ca sa nu faca obraznicii, si iar se ruga lui Dumnezeu zicand:
- Doamne, cata mizerie si nedreptate, te rog,fa ceva!

Se culca intr-un tarziu cu sufletul apasat de tristete dupa ce isi facu rugaciunea de seara si, in timpul noptii, Dumnezeu ii spuse direct:
- TE-AM FACUT PE TINE!
 
Un pahar cu lapte

Intr-o zi, un tanar sarac care vindea diferite marfuri din poarta in poarta ca sa-si plateasca studiile la universitate, gasi in buzunar doar o moneda de 10 cents si-i era foame. Decise sa ceara ceva de mancare la urmatoarea casa. Dar nervii lui l-au tradat cand ii deschise usa o femeie superba. In loc sa ceara ceva de mancare, ceru un pahar cu apa.

Ea se gandi ca tanarul parea infometat, asa ca ii aduse un pahar mare cu lapte.

El il bau incet si dupa aceea intreba:

-Cat va datorez?
-Nu-mi datorezi nimic, raspunse ea. - mama mea ne-a invatat ca trebuie sa fim mereu buni cu cei care au nevoie de noi..
- Si el raspunse: va multumesc din suflet...!

Cand Howard Kelly pleca de la casa aceea, nu numai se simti mai usurat, dar si increderea in D-zeu si in oameni deveni mai puternica. Fusese pe punctul de a abandona studiile din cauza saraciei.

Dupa cativa ani, femeia se imbolnavi grav.

Medicii din satul ei erau ingrijorati. Dupa putin timp au trimis-o in oras. Il cautara pe Dr. Howard Kelly pentru o consultatie. Cand el auzi numele satului din care provenea pacienta, simti in ochi o lumina speciala si o senzatie placuta.

Imediat Dr. Kelly urca din holul spitalului in camera ei. Imbracat in halatul lui, doctorul intra sa o vada. Capriciile destinului, era ea, o recunoscu imediat. Se intorase in sala vizite determinat sa faca tot posibilul sa-i salveze viata. Din ziua aceea urmari cazul femeii cu cea mai mare atentie, ea fu operata pe cord deschis si se recupera foarte incet…

Dupa o lunga lupta, ea invinse boala...! Era in sfarsit sanatoasa..!

Dat fiind ca pacienta era in afara oricarui pericol, Dr. Kelly ceru biroului administrativ sa-i trimita factura cu totalul cheltuielilor, ca s-o aprobe. O recontrola si o semna. Mai mult, scrise ceva pe marginea facturii si o trimise in camera pacientei.

Factura a ajuns in camera pacientei, dar ei ii era teama sa o deschida, pentru ca stia ca ar fi lucrat pentru tot restul zilelor sale ca sa plateasca costul unei interventii atat de complicate...

In sfarsit o deschise si ceva ii atrase imediat atentia: pe marginile facturii citi aceste cuvinte...

“Platita integral acum multi ani, cu un pahar de lapte”
(Semnat) Dr. Howard Kelly

de aici
 
Alexandru cel Mare
din "Ilustratii fierbinti" de Wayne Rice

Alexandru cel Mare, unul dintre cei mai mari generali ai tututror timpurilor a cucerit aproape intreaga lume cunoscuta in vremea sa, cu ajutorul vastei sale armate. Intr-o noapte, in timpul unei campanii, neputand sa doarma, a iesit sa se plimbe printre corturile taberei sale.
In timp ce se plimba a gasit un soldat care dormea in timpul serviciului de garda - o greseala capitala. Pedeapsa pentru asemenea greseli era, uneori, moartea pe loc, alteori, comandantul punea smoala pe soldatul adormit si o aprindea.
Soldatul s-a trezit cand Alexandru cel Mare s-a apropiat de el. Recunoscandu-si generalul, tanarului i s-a facut frica.
"Stii care este pedeapsa pentru adormitul in garda?", l-a intrebat acesta pe soldat.
"Da, domnule general" a raspuns soldatul cu o voce tremuranda.
"Soldat, care este numele tau?" a intrebat Alexandru cel Mare.
"Alexandru, domnule general."
Alexandru cel Mare a repetat interbarea: "Care este numele tau?"
"Numele meu este Alexandru, domnule general", a repetat soldatul.
Marele general a intrebat pentru a treia oara, cu o voce mai puternica:"Care este numele tau?"
Si din nou, a treia oara, soldatul a raspuns cu si mai multa frica:"Numele meu este Alexandru, domnule general."
Alexandru cel Mare s-a uitat lung la tanarul soldat, l-a privit drept in ochi si i-a spus: "Soldat, schimba-ti numele sau daca nu, schimba-ti caracterul."

Morala: fiecare om isi insuseste caracterul celui pe care-l slujeste, il iubeste sau il admira.
 
Beneficiile stabilirii scopurilor

A avea scopuri ne poate imbogati viata in mai multe feluri:

Motivare – Scopurile sunt pietrele de temelie ale motivatiei. Ne dau un motiv de a ne ridica si a merge mai departe.

Independenta – Scopurile ne ajuta sa preluam conducerea asupra vietii noastre. In loc sa urmarim multimea sau sa ratacim, ne alegem propria cale, cea care duce spre implinirea ambitiilor noastre.

Directie – Scopurile ne dau o destinatie. Este mult mai probabil sa ajungem undeva atunci cand stim incotro ne indreptam.

Sens – Scopurile ne dau sens. Viata are sens atunci cand ne este clar ce vrem. In loc sa existam doar de la o zi la alta, scopurile ne dau motive sa incepem sa traim adevarat.

Placere – Scopurile sunt antidotul pentru cea mai temuta dintre toate bolile sociale: plictiseala. Cum poti sa fii plictisit cand ai lucruri captivante de facut? Scopurile fac vietile noastre mai distractive, mai interesante si mai provocatoare.

Implinire – Scopurile, mai mult decat orice altceva, ne ajuta sa ne atingem potentialul. Stabilirea scopurilor ne ajuta sa vedem ce este posibil. Fiecare pas reusit spre atingerea lor intareste increderea. Fiecare scop indeplinit ne ajuta sa vedem mai mult din ce este posibil si conduce spre noi goluri si spre mai multe succese.

Hal URBAN – Cele mai importante lectii de viata
 
Daca te indoiesti vreodata de valoarea ta...aminteste-ti cum te vede Tatal tau ceresc :

* Poate ca nu Ma cunosti, dar Eu stiu totul despre tine ( Ps. 139:1)
* Ai fost creat dupa chipul Meu ( Gen. 1:27)
* In Mine ai viata, miscarea si fiinta ( Fapte 17:28)
* Esti vlastarul meu ( Fapte 17:28)
* Te cunosteam inainte de a fi fost conceput( Ier, 1:4-5)
* Nu esti o greseala, caci toate zilele vietii tale sunt scrise in cartea Mea ( Ps 139:16)
* Am hotarat momentul exact al nasterii tale si locul unde vei locui ( Fapte 17:26)
* Ai fost creat intr-un mod tainic si minunat ( Ps 139:16)
* Te-am tesut in pantecele mamei tale ( Ps 139:13)
* Te-am adus la viata in ziua in care te-ai nascut ( Ps 71:6)
* Esti bunul Meu cel mai de pret ( Ex 19:5)
 
You must log in or register to reply here.
Back
Top