• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

POVESTIRI CU TÂLC

Puterea rugaciunii


Intr-o zi, s-au intalnit intr-o biblioteca trei crestini. Patrunsi de frumusetea cartilor pe care le citeau, nici nu au observat cand s-a facut seara. Cand doar ei mai ramasesera in biblioteca, au inceput sa discute aprins despre ceea ce citisera peste zi. Deodata, lumina s-a stins si au ramas cufundati in intuneric. Unul dintre ei zise:
- Hai sa ne rugam. Sa spunem fiecare "Tatal nostru" si poate Dumnezeu se va indura de cel care se roaga mai frumos si lumina se va aprinde.
Ceilalti doi au fost imediat de acord. Primul a inceput sa se roage. Ruga sa a fost atat de frumos spusa, dar camera a ramas in continuare in intuneric. Atunci, s-a rugat si al doilea. Rugaciunea lui nu putea sa nu te impresioneze. Cuvintele veneau din suflet, spuse cu multa evlavie, dar lumina a ramas tot stinsa. In sfarsit, a inceput si cel de-al treilea sa-si spuna rugaciunea. Doar ca, in timp ce rostea cuvintele cu smerenie, linistit si cu grija, s-a ridicat de la masa unde se aflau cu totii, a plecat incet, pe bajbaite spre intrare, a gasit tabloul electric, a schimbat siguranta si s-a intors. In timp ce el isi incheia rugaciunea, spunand "Amin!", intreaga incapere fu inundata de lumina. Apropiindu-se de prietenii sai, nedumeriti, le spuse, aratandu-le Biblia de pe masa:

- Mai devreme, citeam din Sfanta Scriptura. Cand s-a stins lumina, eram tocmai la versetul care spune: "Mantuirea si rugaciunea nu stau in vorbe."
 
Minunea Nasterii Domnului

In seara de Craciun, un tanar l-a intrebat pe tatal sau:
- Tata, nu inteleg cum de L-a nascut Maica Domnului pe Mantuitor fara stricaciune, fara durere ? Duminica, la predica, parintele a spus ca trupul Maicii Domnului a ramas neatins de pacat, in mod miraculos, atat inainte de Nastere, cat si in timpul Nasterii si dupa aceea.
- Baiete - i-a raspuns tatal - pentru Dumnezeu totul este cu putinta. Nasterea Mantuitorului este ceva miraculos, o minune unica. Mintea omului nu poate cuprinde totul, dar ceea ce spui nu-i greu de crezut. Uita-te la lumina soarelui, care ajunge la noi prin fereastra inchisa. Lumina trece prin geam, dar strica ea geamul cu ceva ? Tot asa, Domnul Iisus, Lumina Vietii, S-a intrupat pentru noi, trecand prin trupul sfant al Nascatoarei de Dumnezeu, fara stricaciune. Iar noi, la randul nostru, Il putem primi pe Iisus, in sufletele noastre. Chiar daca puterile trupului omenesc nu sunt prea mari, chiar daca ascutimea mintii noastre nu este nici ea infinita, in schimb dragostea din sufletele noastre poate cuprinde totul. Poate, chiar, schimba totul.

"Maica Domnului nu L-ar fi putut purta pe Cuvantul lui Dumnezeu in trup, daca nu ar fi primit mai intai Cuvantul lui Dumnezeu in inima."
 
Comori adunate

Intr-un oras, traia odata un om tare zgarcit. Toata viata n-a facut altceva decat sa stranga si sa stranga tot mai multa avere. Niciodata nu i-a fost mila de cineva sarman. Nu dadea ceva de pomana, nici in ruptul capului. O singura data, intr-o duminica, trecand prin fata unei biserici, i-a aruncat unui cersetor doi banuti. In rest, toata viata lui nu a dat nimic. Cand preotul il intalnea si il apostrofa, el raspundea mereu:
- Parinte, in lumea asta totul poate fi cumparat. Cu siguranta ca si in lumea cealalta este la fel. Cu cate bogatii am strans eu, nu se poate sa nu ajung in rai!
Oricate sfaturi i-ar fi dat preotul, el nu vroia sa asculte. Azi asa, maine asa, pana cand, intr-o noapte, a avut un vis ingrozitor. Se facea ca murise si ajunsese la poarta Raiului, cand, la intrare, Sfantul Petru l-a intrebat:
- Bine, omule, ce-i cu tine aici ?
- Sfinte Petre, as vrea si eu sa intru in rai.
- Da' crezi tu ca poti ?
- Sfinte Petre, daca trebuie, eu platesc. Am comori nenumarate ...
- Pai de ce n-ai spus asa, omule, daca ai comori stranse nu-i nici o problema. Ia sa vedem cata avere ai la tine.
N-a mai putut omul de bucurie cand a auzit ca poate plati. Doar toata viata nu facuse altceva decat sa stranga si sa stranga. A inceput sa se scotoceasca prin toate buzunarele, dar, sa vezi si sa nu crezi, nu mai gasea nici un ban. Vazandu-l atat de incurcat, Sfantul Petru i-a spus:
- Mai cauta, mai cauta, poate vei gasi totusi ceva!
Si, intr-adevar, omul a gasit pe fundul unui buzunar doi banuti.
- Aoleu, dar de ce n-am decat atat ?! Pe pamant aveam de mii de ori mai multi. Aici de ce am ajuns doar cu doi banuti ?
- E, omule, i-a raspuns Sfantul Petru, cand ajungi aici ai doar ceea ce ai daruit in viata. Acestea sunt comorile pe care fiecare le strange in cer. Cu ele poti, intr-adevar, sa intri in rai, dar crezi ca doi banuti sunt de ajuns ?! In toata viata, n-ai daruit decat acesti bani unui sarman om ce astepta ajutorul tau in poarta unei biserici. Daca, in timpul vietii, ai fi strans mai multe comori ceresti, poate ai fi intrat in Rai, dar asa ...
Tocmai in acea clipa, omul nostru s-a trezit din vis, speriat tot. Din acea zi, nu a mai fost la fel. Din acea zi, a cautat sa adune comori doar in cer. Erau atatia saraci ce aveau nevoie de ajutorul sau ...!


"Bogatii vor ajunge in cer, cand ii vor introduce acolo saracii."
 
Caldura focului

In timpul Sfintei Spovedanii, un tanar l-a intrebat pe duhovnicul sau:
- Parinte, imi simt sufletul greu de pacate. Cum pot sa fiu iarasi linistit, cand stiu ca am gresit ?
- Fiule, omul nu trebuie sa-si piarda niciodata speranta. Chiar daca am pacatuit, Dumnezeu ne va ierta greselile, dar cu o conditie: sa ne caim. Sa ne caim cu sinceritate, din suflet. O sa-ti dau un exemplu. Afara este iarna grea, gerul este mare. Du-te si adu-mi un turture de gheata.
Cand tanarul s-a intors tinand bucata de gheata in mana, parintele a luat-o si a aruncat-o in soba, unde turturele a inceput imediat sa se topeasca la caldura focului.
- Ai vazut gheata pe care ai luat-o de afara ?! Era asa de la inceputul iernii si tot asa ar mai fi ramas, oricat ar fi stat in frig. Dar acum, ca ai adus-o inauntru, vezi cum a inceput sa se topeasca ? Devine iarasi apa curata si folositoare. Cat era inghetata nu era buna de nimic.
La fel este si sufletul, atunci cand ingheata de atatea pacate. Dar daca te caiesti sincer, caldura rugaciunii tale si harul Domnului topesc tot ce-i rau si-ti aduc viata si liniste in suflet.
- Priveste pomii de afara, i-a mai spus parintele. Sunt inghetati de ger, dar, la primavara, soarele ii va incalzi si iarasi se vor trezi la viata.
La fel sa ai si tu rabdare si incredere in bunatatea si mila lui Dumnezeu si sa te caiesti din suflet, fiindca asa cum caldura focului topeste gheata, la fel cainta sincera vindeca sufletul bolnav de pacate.

"Marturisirea faptelor rele este inceputul faptelor bune."
 
Poarta Raiului

Demult, a trait un print tare-tare bogat, care era, insa, si foarte zgarcit. Nu ar fi dat niciodata nimic. Doar ca, intr-o noapte, a visat ca murise si ajunsese la poarta raiului. Acolo, Sfantul Petru i-a spus:
- Vino cu mine sa iti arat unde vei sta de acum incolo.
Si au mers ei ce-au mers prin gradinile acelea minunate, pana cand, la un moment dat, au ajuns langa un palat mare si frumos.
- A, a strigat tanarul print, aici voi sta ?
- Nu, in nici un caz.
- Dar, cine va sta aici?
- Aici va locui, dupa ce va muri, gradinarul tau.
- Cum se poate, el care nu are nimic, care e sarac lipit pamantului, cum sa merite el ase ceva ?
- E, nu are gradinarul tau avere pe pamant, fiindca tot ce castiga imparte mereu cu cei mai sarmani decat el. Pe pamant nu strange nimic, fiindca daruieste, dar aici, uite cate a strans! Tot ce vezi aici este rodul bunatatii lui.
- Bine, si atunci eu unde o sa stau ? -a mai intrebat nemultumit printul.
- Uite acolo, in cocioaba aceea!
- Cum, in sandramaua aia ?! Pai acolo sunt doar niste scanduri prapadite care stau gata-gata sa cada ... cum sa locuiesc in mizeria aia ? E drept asa ceva ?
- Sigur ca este drept - i-a raspuns Sfantul Petru! Ia gandeste-te, ce ai daruit tu ? Nimic. Ce ai fi vrut sa apara aici!? Daca ai fi fost bun si darnic cum este gradinarul tau, atunci ai fi avut si tu asemenea palate, poate chiar mai mult, dar asa ... Tot ce vezi acolo este rodul zgarceniei tale ...
In clipa aceea, tanarul print s-a trezit speriat din visul sau. Din acea zi, s-a schimbat. Nu a mai adunat comori pe pamant, ci in cer. Nu a mai strans bogatii peste bogatii, fiindca la ce i-ar fi folosit mai tarziu ?
Cu tot ce a avut, i-a ajutat pe cei sarmani si, in acest fel, a strans o avere mult mai de pret: recunostinta celor ajutati de el si binele facut. Aceasta era averea pe care nimeni nu i-ar fi putut sa i-o fure!
Intelept ar fi ca si noi toti sa procedam aidoma printului din poveste, pentru ca adevarata este vorba care spune ca "Nu ramanem decat ce ceea ce daruim".

"Pe calea binelui mai repede obosesti odihnindu-te, decat ostenindu-te."
 
Cele patru piersici


Odata, un taran a vrut sa-i incerce pe cei patru fii ai sai. I-a chemat dimineata la el si i-a dat fiecaruia cate o piersica. A plecat apoi la camp, lasandu-i sa-si vada de treburi si sa-si imparta ziua cum cred ei de cuviinta. Seara insa, cand s-a intors, i-a chemat pe toti patru in tinda si l-a intrebat pe cel mai mare:
- Spune-mi, ce-ai facut cu piersica ta ?
- Ce sa fac, tatuca, am mancat-o si-ti multumesc. A fost tare buna. Am luat, apoi, samburele, l-am plantat in spatele casei, am udat locul si nadajduiesc sa creasca acolo un piersic frumos si roditor.
- Bine ai facut, baiatul tatii, sunt sigur ca tu o sa ajungi un bun gospodar. Dar tu, ii zise celui de-al doilea, ce-ai facut cu piersica ta ?
- Am mancat-o. A fost atat de buna, coapta si frageda ...
- Si apoi ?
- Pai, am aruncat samburele si m-am dus la mama sa-i mai cer cateva, ca tare bune erau.
- Fiule, zise atunci omul cu intristare in glas, ai grija sa nu ajungi un om lacom ca "lacomul mai mult pierde si lenesul mai mult alearga". Dar tie ti-a placut piersica, a fost buna? - l-a intrebat taranul si pe cel de-al treilea fiu al sau.
- Nu stiu.
- Cum nu stii, da' ce-ai facut cu ea ?
- Am vandut-o. M-am dus cu ea in targ si am dat-o cu zece bani. Uite-i!
- Fiule, tu sigur o sa ajungi mare negustor, dar ai grija ca nu toate sunt de vanzare in viata; mai ales, nu ceea ce ai primit de la parinti.
In sfarsit, taranul l-a intrebat si pe ultimul baiat, cel mai mic dintre toti.
- Dar tie ti-a placut piersica ?
- Nici eu nu stiu, tatuca.
- Cum, si tu ai vandut-o ?
- Nu, tata. Eu m-am dus in vizita la prietenul meu de peste drum, care e bolnav, si i-am dus-o lui. S-a bucurat mult pentru ea si mi-a multumit din suflet.
Cu lacrimi in ochi, tatal si-a luat copilasul pe genunchi si i-a spus:
- Nu stiu ce te vei face tu in viata, dar stiu ca, indiferent ce drum vei urma, vei fi un bun crestin si asta e tot ce conteaza.

"Lasati copiii sa vina la Mine!"
 
Cerul, pamantul si lumea

Intr-o zi, un om simplu, cunoscut pentru viata sa curata, a fost intrebat de un vecin:
- Cum faci tu de esti totdeauna atat de multumit ? Niciodata nu te-am vazut suparat.
- Foarte simplu - a raspuns celalalt. In fiecare dimineata, cand ma trezesc, privesc intai cerul. Asa mi-aduc aminte de Dumnezeu, de mila si de bunatate. Apoi privesc pamantul. Astfel imi amintesc de moarte si de Judecata de Apoi. In cele din urma, privesc in jurul meu, lumea intreaga ce se trezeste in fiecare dimineata la viata. Asa mi-aduc aminte de semenii mei, de cei care sufera de boli sau neputinte, de cei ce au o viata mai grea decat a mea si pe care i-as putea ajuta. In felul acesta ma bucur pentru ceea ce sunt si pentru ceea ce pot face.
Bunatatea izvorata din dragoste aduce totdeauna liniste si multumire, atat in sufletul celui care primeste cu recunostinta, cat si in sufletul celui care daruieste cu drag.

"Cine este bun mai bun sa se faca si cine a biruit ispita sa se roage pentru cel care e inca in ispite."
 
Comorile fiecaruia

Plimbandu-se prin sat, un boier s-a intalnit cu un taran sarac si a inceput a se lauda cu averile lui:
- Vezi tu livada de pe deal ? E a mea. Padurile care inconjura satul sunt si ele ale mele. Pana si pamantul pe care calci acum al meu este. Tot ce vezi, de jur-imprejur, e proprietatea mea. Toate astea sunt doar ale mele.
- Dar acela ? - l-a intrebat taranul, aratand cu degetul spre cer. Nu cred ca si cerul este al tau. Acela este al meu - a mai spus taranul si, cu zambetul pe buze, a plecat linistit, lasandu-l pe boier mirat si cu ciuda in suflet.

"Taranul este omul absolut."
 
Dragoste de mama


O tanara domnisoara s-a intors acasa intr-o dupa-amiaza. Avusese o zi grea, cu multe probleme si acum era obosita si suparata. Mama ei, femeie in varsta, s-a grabit sa-i iasa in intampinare. S-au asezat impreuna la masa, dar, ca orice mama, a vazut de indata tristetea din sufletul fetei si a cautat sa o linisteasca.
-Mai lasa-ma in pace, mama! Crezi ca toate se pot rezolva asa, cu una, cu doua ? Nici nu stii despre ce-i vorba.
- Dar imi poti povesti - i-a raspuns, cu rabdare, mama. Poate te-as putea ajuta ...
- Cu ce sa ma ajuti, cu sfaturi ? M-am saturat de atatea intrebari si sfaturi. Lasa-ma in pace! - a mai strigat tanara fata si a plecat in graba, trantind usa.
Spre seara, cand s-a mai linistit, cand si-a dat seama de greseala ei, de supararea pe care i-o pricinuise, cu siguranta, mamei, s-a intors. Acasa, insa, si-a gasit mama asteptand in fotoliul din fata ferestrei, cu capul in piept, parca ar fi adormit.
Dar ea murise, murise de inima chiar in dupa-amiaza aceea. Zadarnice au fost lacrimile ce au urmat, zadarnica a fost toata durerea fetei. Mama murise si ultimele cuvinte pe care le auzise de la copilul ei fusesera: "Lasa-ma in pace!". Acest lucru o durea cel mai tare pe tanara fata: mama murise fara ca ea sa-i fi spus, de fapt, cat de mult o iubeste, cata nevoie are de prezenta ei, de sfaturile ei, de dragostea ei - dragoste de mama.

"Dupa Dumnezeu, nu iubesc pe nimeni atat de mult ca pe mama."
 
Darurile primite


Langa Tokio traia un vestit razboinic Samurai, care a decis sa-i indrume pe cei tineri in budismul Zen. Se spune ca in ciuda varstei inaintate, el putea infrange orice adversar.
Intr-o dupa-amiaza, un luptator - cunoscut pentru lipsa lui de scrupule - a ajuns in localitatea unde traia batranul Samurai. Era cunoscut pentru tehnicile lui de a provoca la lupta, astepta pana cand adversarul facea prima miscare si apoi contraataca cu viteza.
Tanarul luptator nu pierduse inca nici o lupta. Auzind de reputatia Samuraiului, a decis sa-l invinga pentru a-si mari faima.
Toti studentii erau impotriva luptei, dar batranul Samurai a acceptat provocarea. S-au adunat toti in piata din centrul orasului, iar tanarul a inceput sa-l insulte pe Samurai. A aruncat cateva pietre in directia lui, l-a scuipat in fata, i-a aruncat toate insultele ce exista sub soare, i-a insultat pana si pe stramosii sai.
Timp de cateva ore, a facut totul pentru a-l provoca pe maestru, dar batranul ramanea impasibil. La sfarsitul dupa-amiezii, simtindu-se obosit si umilit, razboinicul a abandonat si a plecat.
Deceptionati de faptul ca maestrul primise atat de multe insulte si provocari, studentii l-au intrebat:
- Cum ai putut rabda atat de multa umilinta? De ce nu ti-ai folosit spada, chiar daca stiai ca ai fi pierdut, in loc sa-ti expui lasitatea in fata tuturor?
- Daca cineva vine la tine cu un dar si tu nu il primesti, cui apartine darul? intreba Samuraiul.
-Celui care ti l-a oferit, replica unul dintre discipoli.
- La fel si cu orice manie, insulta sau invidie, spuse maestrul. Cand nu sunt acceptate, continua sa apartina celui care le-a purtat.
In viata de zi cu zi sunt nenumarate situatiile in care ne trezim prinsi fara sa vrem in tot felul de situatii nedorite.

Fiecare clipa isi are darul ei. Unele daruri ne sunt de folos, altele ne incurca. Totul depinde de noi. Putem alege sa acceptam orice dar si sa ne lasam atrasi in jocul altora, sau sa fim selectivi… si sa acceptam doar acele daruri care ne ajuta in cresterea noastra
 
Supa de pietre a soldatilor


Cu multi ani in urma, 3 soldati infometati si obositi de atatea lupte, au ajuns intr-un mic satuc. taranii de aici abia supravietuiau de la o zi la alta ca urmare a unei recolte sarace si a multor ani de razboi.
S-au adunat repede in piata satului sa-i intampine pe soldati insa au facut-o cu mana goala. Au inceput sa se planga ca nu le-a mai ramas nimic si ca sunt muritori de foame.
Soldatii au schimbat repede intre ei cateva vorbe. Apoi s-au intors catre batranii satului. Primul soldat le-a spus: “Pamantul vostru saracit v-a lasat fara nimic de oferit, dar va vom impartasi noi din putinul pe care il avem: Secretul cu ajutorul caruia poti face supa din pietre.”
Bineinteles ca taranii au fost intrigati de spusele soldatului. Au aprins focul si au pus cel mai mare vas cu apa la fiert. Soldatii au aruncat in apa trei pietricele.
“Aceasta va fi o supa foarte buna”, zise al doilea soldat, “dar un pic de sare ar face-o minunata”. in acel moment o taranca s-a ridicat si a spus “Ce noroc! Tocmai mi-am amintit unde a mai ramas catava.” S-a intors repede si a mai adus si un sort de bucatarie, un patrunjel si o gulie. in timp ce acestea au fost puse la fiert si altor tarani li s-a mai improspatat memoria. in curand in oala au fost puse orz, morcovi, carne de vaca si smantana. Pana sa fie gata supa, a mai aparut si o sticla de vin.
Tot satul alaturi de cei trei soldati s-au pus sa se ospateze. Au mancat, au dansat, au cantat pana tarziu in noapte cum nu s-a mai intamplat de mult.
Dimineata cand cei trei soldati s-au trezit, toti satenii stateau in fata lor. La picioare aveau pus un rucsac cu cea mai buna paine si branza. “Ne-ati impartasit cel mai mare secret, acela de a face supa din pietre, a spus un taran soldatilor, si pentru aceasta nu va vom uita”. Auzind acestea, al treilea soldat s-a intors catre multime si a spus:

"Nu e nici un secret, insa un lucru ramane mereu adevarat: doar impartind poti face o mare sarbatoare."
 
Tatal

In timp ce mancau, un taran i-a intrebat pe cei trei fii ai sai:
- Stiti voi, baieti, de unde vine malaiul din care este facuta aceasta mamaliga ?
- Da, sigur ca da! - a raspuns cel mai mic. Din sacul din camara.
Razand de el, cel mijlociu ii spuse:
- Nu-i adevarat! Malaiul e macinat din porumbul cules de pe camp; porumbul a crescut din pamantul udat de apa ploilor. Deci, pamantul si ploaia l-au facut.
- Nu stiti nimic! - zise si cel mai mare dintre baieti. Porumbul acesta vine de la Dumnezeu. E adevarat ca a crescut din pamant si ca ploaia l-a udat, dar, daca Dumnezeu nu ar fi dat vreme buna si ploaie la timp, porumbul nu s-ar fi facut, iar noi n-am fi mancat acum mamaliga. Iata cine L-a facut: Dumnezeu!
Oare avea dreptate vreunul dintre copii ? Nu, nici unul!
Tatal lor a arat si a semanat pamantul, a cules porumbul, l-a macinat la moara si a adus malaiul acasa. Tatal lor a muncit un an intreg pentru ca fiii lui sa aiba ce manca. A muncit, dar s-a si rugat. Sase zile pe saptamana a fost pe camp, dar a saptea a fost la biserica sa se roage pentru sanatate si spor in casa. S-a rugat mereu ca Domnul sa aiba grija si de familia lui, iar Dumnezeu, vazand harnicia omului, i-a ascultat ruga si l-a blagoslovit cu o recolta bogata si, pe drept cuvant, meritata. Pacat ca fiii lui nu vedeau efortul pe care parintele lor il facea pentru ei ...
Cu banii castigati atat de greu, parintii ar putea sa cumpere lucruri pentru ei, dar nu fac astfel! Ei renunta la tot ce isi doresc, pentru ca fiii si fiicele lor sa aiba de toate.
Daca toti copiii ar avea grija de lucrurile lor, atunci parintii ar fi multumiti. Dar, daca toti copiii ar avea grija, in primul rand, de bunul cel mai de pret pe care l-au primit de la parinti, adica de viata lor, pe care s-o traiasca frumos si fara pacat - atunci toti parintii ar fi, cu siguranta, fericiti.

"Cinsteste pe tatal si pe mama ta, ca bine sa-ti fie tie si ani multi sa traiesti pe pamant!"
 
Raiul sau iadul?!...


Se spune că odată, de mult, tare de mult, un răzbinic renumit, om robust şi plin de sine, s-a hotărât, într-o zi să-l viziteze în chilia sa de pe un vârf de munte, pe un călugăr renumit pentru inteligenţă şi înţelepciune.

De cum a intrat în chilie, războinicul l-a întrebat pe un ton agresiv, pe călugărul pirpiu ce e raiul şi ce e iadul… Câteva clipe firavul călugăr l-a privit în tăcere pe războinicul obişnuit să comande, după care s-a dezlănţuit, aruncându-i cu dispreţ:

- Eu să-ţi vorbesc ţie despre rai şi despre iad? Ce să-ţi vorbesc? Nu ţi-aş putea vorbi nimic!… Eşti murdar! Miroşi urât! Paloşul tău este pătat! Eşti hidos, o ruşine a celor care sunt oameni… Dispari din faţa mea imediat! Nu pot să te suport!…

Războinicul s-a înfuriat atât de tare încât tot corpul a început să-i tremure. Faţa-i era roşie şi trupul întreg îi era străbătut de mânie. La auzul cuvintelor călugărului, războinicul a ridicat fulgerător paloşul ca să-l despintece pe pirpiriul călugăr. Privindu-l în ochi, călugărul a exclamat cât se poate de liniştit:
- Acesta este iadul!…

Războinicul, şocat de răspunsul calm, blajin al călugărului, a împietrit. Bietul om îşi riscase viaţa pentru a-i oferi o învăţătură despre iad!…
Războinicul coborî paloşul încet şi din motive pe care nu şi le putea explica, inima lui s-a umplut dintr-o dată de o linişte adâncă, linişte pe care nu o mai cunoscuse…
- Şi acesta este raiul!… a adăugat călugărul privind insistent la războinic…
 
Intelepciunea calugarului

Odata, un domnitor renumit pentru mintea sa luminata, a aflat ca, departe, intr-o manastire retrasa, traieste un calugar batran, om de o rara intelepciune, si, dorind sa vada el insusi cat de adevarata este aceasta veste, se duse neintarziat in acel sfant lacas si ceru sa-l vada pe calugar. Cand acesta veni supus si smerit, domnitorul, vrand sa-l incerce intr-o situatie mai putin obisnuita, ii spuse:
- Parinte, pot sa te intreb ceva ?
- Desigur, Maria-ta, intreaba-ma!
- Vezi, deja te-am intrebat.
- Iar eu deja ti-am raspuns.
- Ce mi-ai raspuns ?
- Dar tu ce m-ai intrebat ?
Vazand intelepciunea acestuia, domnitorul a petrecut, de atunci, mult timp impreuna cu batranul calugar, care, pentru povetele sale, era mereu pretuit si cautat atat de boieri, cat si de cei simpli si umili, ce veneau de departe pentru sfaturile sale folositoare, izvorate din credinta si intelepciunea sa.

"Intelepciunea este izvor de viata."
 
Cei doi calugari

Se spune ca odata, doi calugari au vrut sa treaca peste un rau nu prea adanc, dar peste care nu se afla nici un pod. Pe mal, o tanara fata nu indraznea sa se incumete in lupta cu apa. Vazand-o, unul dintre calugari a luat-o in brate, a trecut-o pe celalalt mal, apoi si-a vazut mai departe de drum.
Cel de-al doilea calugar nu i-a spus nimic, dar spre seara, cand au ajuns, in sfarsit, intre zidurile manastirii, a rabufnit:
- Cum este posibil sa ridici in brate o fata, cand noi, calugarii, nu avem voie nici macar sa le privim ?
Linistit, celalalt i-a raspuns:
- Eu am lasat fata acolo, tu, insa, o mai porti si acum cu tine ...

"Dumnezeu nu se uita la binele ce l-ai facut si la cum arata acest bine, ci la intentia cu care l-ai facut."
 
Taina Sfintei Cununii

O femeie necajita a venit la un preot sa-i ceara sfat:
- Va rog, parinte, ajutati-ma cu un sfat. N-am intelegere in casa. Barbatul meu cheltuieste mai mult decat castigam. Uneori bea, alteori ne certam. Datoriile cresc, iar noi si copiii traim tot mai rau.
- Lasa femeie, o sa vorbesc eu cu el.
Dupa cateva zile, preotul se intalneste pe drum cu barbatul femeii si il intreaba:
- Cum o mai duci, fiule ?
- Destul de greu, parinte.
- Dar, din cate stiu eu, femeia ta este harnica, nu ?
- Asa e, parinte, slava Domnului, mi-a dat femeie buna, nu ma pot plange.
- Atunci, care este problema ?
Incurcat, omul nu a mai stiut ce sa raspunda, dar preotul i-a spus:
- Vezi pasarea ce zboara chiar acum pe deasupra casei tale ?
- Da, parinte.
- Casatoria este si ea, fiule, tot ca o pasare, iar barbatul si femeia sunt cele doua aripi. Daca nu bat amandoua odata aerul, pasarea nu poate zbura. Oricat s-ar stradui una, fara ajutorul celeilalte nu poate face nimic. Cauta sa iti ajuti nevasta si copiii, caci doar asa te poti numi om. Multumirea ta depinde de multumirea familiei tale.
Recunoscator pentru sfat, barbatul a plecat mai departe, iar, in gand, ii staruiau cele spuse de preot.

"E usor a te insura, dar greu a face o familie."
 
A ierta

Un profesor a dat fiecarui student ca tema pentru lectia de saptamana viitoare sa ia o cutie de carton si pentru fiecare persoana care ii supara, pe care nu pot sa o sufere si sa o ierte sa puna in cutie cate o piersica, pe care sa fie lipita o eticheta cu numele persoanei respective.
Timp de o saptamana, studentii au avut obligatia sa poarte permanent cutia cu ei: in casa, in masina, la lectii, chiar si noaptea sa si-o puna la capul patului. Studentii au fost amuzati de lectie la inceput, si fiecare a scris cu ardoare o multime de nume, ramase in memorie inca din copilarie.
Apoi, incetul cu incetul, pe masura ce zilele treceau studentii adaugau nume ale oamenilor pe care ii intalneau si care considerau ei ca au un comportament de neiertat. Fiecare a inceput sa observe ca devenea cutia din ce in ce mai grea. Piersicile asezate in ea la inceputul saptamanii incepusera sa se descompuna intr-o masa lipicioasa, cu miros dezgustator, si stricaciunea se intindea foarte repede si la celelalte.
O problema dificila mai era si faptul ca fiecare era dator sa o poarte permanent, sa aiba grija de ea, sa nu o uite prin magazine, in autobuz, la vreun restaurant, la intalnire, la masa, la baie, mai ales ca numele si adresa fiecarui student, ca si tema experimentului, erau scrise chiar pe punga. In plus, cartonul cutiei se stricase si ea ajunsese intr-o stare jalnica: cu mare greutate mai putea sa faca fata sarcinii sale.
Fiecare a inteles foarte repede si clar lectia pe care a incercat sa le-o explice profesorul cand s-au revazut dupa o saptamana, si anume ca acea cutie pe care o carasera cu ei o saptamana intreaga nu a fost decat expresia greutatii spirituale pe care o purtam cu noi, atunci cand strangem in noi ura, invidie, raceala fata de alte persoane.
De multe ori credem ca a ierta pe cineva este un favor pe care i-l facem acelei persoane. In realitate insa, acesta este celmai mare favor pe care ni-l putem face chiar noua insine.

In cutia ta cate piersici sunt… si ce ai de gand sa faci cu ele?
 
Cheia potrivita

La un calugar a venit o femeie sa-i ceara ajutorul, fiindca nu avea intelegere in casa.
- Ce-ai facut in aceasta situatie, a intrebat-o calugarul ?
- Am incercat sa-mi conving barbatul, certandu-l.
- Cand ati avut iar probleme, ce-ai mai facut ?
- Acelasi lucru, i-a raspuns din nou femeia. I-am reprosat si l-am certat. Si de fiecare data am facut la fel.
Atunci, calugarul a scos o gramada de chei si dandu-i una femeii a rugat-o sa deschida usa din fata lor. A incercat femeia, dar, nepotrivindu-se cheia respectiva, i-a cerut calugarului alta cheie.
- Poate n-ai stiut cum sa deschizi, i-a spus calugarul, mai incearca!
Dar oricat s-a straduit femeia, nu a putut deschide.
- Parinte, dati-mi toata gramada de chei si aflu eu care-i cea potrivita - l-a rugat aceasta. Privind-o cu caldura, duhovnicul i-a raspuns:
- Acum intelegi ce-am vrut sa-ti dovedesc ? Cum nu poti tu deschide acea usa cu o cheie nepotrivita, oricat ai incerca, tot asa nu poti deschide sufletul barbatului tau cu aceeasi vorba de cearta cu care incerci mereu. Cauta cheia potrivita si, daca o vei gasi, sigur vei putea deschide!

"Invataturile date cu forta nu pot dainui in suflete, pe cand invataturile primite in suflet cu placere si cu bucurie raman de-a pururi."
 
DE CE TIPA OAMENII UNII LA ALTII

"Intr-o zi,un intelept din India puse urmatoarea intrebare discipolilor sai:
-De ce tipa oamenii cand sunt suparati?
-Tipam deoarece ne pierdem calmul,zise unul dintre ei.
-Dar de ce sa tipi, atunci cand cealalta persoana e chiar langa tine? inreba din nou inteleptul
-Pai,tipam ca sa fim siguri ca celalalt ne aude,incerca un alt discipol.
Maestrul intreba din nou:
-Totusi,nu s-ar putea sa vorbim mai incet, cu voce joasa?
Nici unul dintre raspunsurile primite nu-l multumi pe intelept. Atunci el ii lamuri:
-Stiti de ce tipam unul la altul cand suntem suparati? Adevarul e ca, atunci cand doua persoane se cearta, inimile lor se distanteaza foarte mult. Pentru a acoperi aceasta distanta,ei trebuie sa strige, ca sa se poata auzi unul pe celalalt. Cu cat sunt mai suparati,cu atat mai tare trebuie sa strige,din cauza distantei si mai mari.
Pe de alta parte, ce se petrece atunci cand doua fiinte sunt indragostite? Ele nu tipa deloc. Vorbesc incetisor,suav. De ce? Fiindca inimile lor sunt foarte apropiate. Distanta dintre ele este foarte mica. Uneori, inimile lor sunt atat de aproape, ca nici nu mai vorbesc,doar soptesc,murmura. Iar atunci cand iubirea e si mai intensa, nu mai e nevoie nici macar sa sopteasca, ajunge doar sa se priveasca si inimile lor se inteleg. Asta se petrece atunci cand doua fiinte care se iubesc, au inimile apropiate.
In final,inteleptul concluziona, zicand:
-Cand discutati, nu lasati ca inimile voastre sa se separe una de cealalta,nu rostiti cuvinte care sa va indeparteze si mai mult, caci va veni o zi in care distanta va fi atat de mare, incat inimile voastre nu vor mai gasi drumul de intoarcere."


"Sa va fie zilele pline de iubire, pace si lumina."
Mahatma Gandhi
 
Pretul lucrurilor

Un om avea un baiat tare lenes. Atat de lenes, ca nu facea nimic toata ziua, dar stia sa ceara bani de la parinti ca sa-si cumpere dulciuri si jucarii. Dar, intr-o zi, tatal sau a hotarat sa-l lecuiasca si, cand baiatul a venit iarasi sa-i ceara bani, i-a spus:
- Fiule, eu ti-as da banii acestia, dar ma tem ca tu nu stii sa-i pretuiesti. Nu stii valoarea lor si ii cheltuiesti fara rost.
- Cum sa nu, tata ? Stiu foarte bine ca banii se castiga greu si nu ii voi mai risipi.
Dar in timp ce baiatul tot incerca sa-si convinga parintele sa-i dea bancnota dupa care ii scaparau deja ochii, tatal sau a aruncat-o deodata in soba aprinsa. Baiatul a ramas locului, mut de uimire, neintelegand de ce a facut tatal sau acest lucru.
- Acum sa stii ca esti pedepsit! - a mai spus tatal. Pleaca din casa mea si sa nu te mai intorci pana nu vei fi si tu in stare sa castigi un ban.
Baiatul nu a mai avut ce face si s-a dus la brutarul din coltul strazii, rugandu-l sa-l primeasca ucenic. O saptamana intreaga a muncit carand sacii cu faina, framantand coca si trebaluind prin brutarie. Cand se implini o saptamana, brutarul ii dadu o gramada de bani.
Fericit nevoie mare, baiatul s-a intors acasa.
- Tata, tata - a strigat el, intrand val-vartej - am castigat si eu bani. Uite bancnotele astea! Uite ce multe sunt si doar eu am muncit pentru ele, nimeni nu mi le-a dat pe degeaba!
- Bravo fiule, i-a zis tatal. Ia da-mi-le si mie sa vad cate sunt ...
Dupa ce le cerceta cu luare-aminte, tatal le arunca imediat in foc. De data aceasta, baiatul a sarit ca ars, bagandu-si mainile in flacari sa scoata banii pentru care muncise atat.
- Vezi fiule, de-abia acum stii valoarea banilor. Si doar cine le cunoaste valoarea stie cu adevarat si cum sa-i cheltuiasca - ii mai spuse tatal cu dragoste.

"Viata este munca si numai munca ii da omului dreptul la viata. Apa curgatoare da viata, cea statatoare devine otravitoare."
 
You must log in or register to reply here.
Back
Top