• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

POVESTIRI CU TÂLC

Cugetari crestine(1)

In cazul in care crezi ca esti ceea ce spun prietenii sau dusmanii tai ca esti, este limpede ca nu te cunosti.
***
O fapta facuta din dragoste si bunatate poate ca nu va schimba cursul istoriei, dar daca va schimba viata cuiva, atunci merita tot efortul.
***
Cind realizam ca Dumnezeu ne iubeste, stim ca totul o sa fie bine.
***
Nu putem controla tot ce se intimpla in jurul nostru dar putem controla modul in care alegem sa reactionam.
***
Nu este nimic mai desavirsit si mai curat decit dragostea lui Dumnezeu pentru tine, fara limite si conditii.
***
Nu judeca pe cineva dupa cum este astazi, ci incearca sa vezi ceea ce poate sa devina miine.
***
Aceeasi raza poate lumina doua obiecte si produce doua efecte diferite, in functie de cita lumina absoarbe si reflecta fiecare obiect. Tot asa, aceiasi experienta poate afecta doua vieti in moduri diferite.
***
Oamenii cu adevarat insemnati nu se simt importanti ci ii fac pe altii sa se simta importanti.
 
Cugetari crestine(2)

Putine lucruri sint mai frumoase decit o floare in desert. Aceeasi floare ar trece neobservata intr-o pajiste plina cu flori.
***
Ai grija sa nu adaugi la povara altora. Ceea ce ceri sau astepti de la ei poate parea putin, dar pentru ei ar putea fi ultima picatura.
***
Niciodata nu e un moment nepotrivit sa faci ceea ce trebuie.
***
Cind vei ajunge Acasa vei sti ca drumul anevoios pina acolo a meritat din plin.
***
Viata e mai mare decit problemele ei.
***
Trandafirii ii gasesti doar in tufisuri pline cu tepi. Poeziile cele mai frumoase izvorasc din inimi frinte. Din coconul strimt se naste fluturele in splendoarea lui. Doar dupa ce ai ajuns in virf de munte poti admira un peisaj ca rupt din basme.
***
Credinta vede invizibilul, crede incredibilul si primeste imposibilul.
***
Entuziasmul nu e un accesoriu la viata, ci o necesitate.
 
• Darul lacrimilor

Un frate l-a intrebat pe un batran oarecare, zicand: Spune-mi mie, parinte, ce voi face, ca doreste sufletul meu lacrimi si nu am, ca-mi este inima foarte impietrita pentru umilinta, macar ca citesc vietile Sfintilor Parinti sau le aud; si nicidecum nu-mi pot umili inima, si foarte scarbit e sufletul meu de aceasta. Batranul i-a raspuns: Fiii lui Israil dupa 40 de ani au intrat in Pamantul Fagaduintei, in care, daca au intrat, nu s-au mai temut de razboaie. Asa si noua ne-a poruncit Dumnezeu, sa ne mahnim si sa ne scarbim pentru mantuirea noastra. Caci scris este : cu multe scarbe ni se cade sa intram intru Imparatia Cerului, iar fara de scarbe, nu vom putea intra in Pamantul Fagaduintei.
Asculta, fiule, sa-ti spun o istorie a unui tanar. Era un tanar care, dorind viata calugareasca, a mers la Muntele Nitriei si acolo s-a facut calugar. Si era chilia lui aproape de chilia unui frate, pe care il auzea in toate zilele plangandu-si cu mare tanguire si lacrimi pacatele sale, iar inima lui era impietrita si nu-i venea umilinta, nici lacrimi ca sa poata plange. Deci se intristra pe sine, zicand: Nu vrei, ticaloase, sa plangi si sa versi lacrimi pentru pacatele tale acum, pana ai vreme, si esti fara de simtire si nebagator de seama ! Sa stii ca daca nu vrei sa plangi, eu te voi face si te voi invata sa plangi!
Si avea el o funie tare, impletita; si luand acea funie, se dezbraca de haine si se batea cu funia peste spatele gol, pana cand i se ranea foarte trupul lui si nu mai putea suferi, si atunci incepea sa planga. Iar acel frate, care era aproape de dansul cu chilia, luand seama ce face si vazandu-l de multe ori facand asa, batandu-se si insusi muncindu-se, se minuna foarte. Si a inceput a se ruga lui Dumnezeu ca sa-i arate daca este placut lui Dumnezeu lucrul acelui frate, care se bate el insusi si se munceste asa. Si i-a aratat lui Dumnezeu. Intr-o noapte, in vis, l-a vazut fiind in ceata mucenicilor, purtand cununa muceniceasca pe cap si il arata lui cineva cu degetul, zicand: Vezi, iata mucenicul cel bun, care rabda pentru Hristos! Acesta, impreuna cu mucenicii fiind primit, s-a incununat.
Asa si tu, fiule, sileste-te pentru Hristos sa patimesti si sa rabzi toate scarbele ce ti se vor intampla, si asa nu numai umilinta si lacrimile pe care le doresti ti le va da Dumnezeu, ci si cu cununa muceniceasca te va incununa.
(Prelucrare dupa Patericul egiptean)
 
Cugetari crestine (3)

Daca te straduiesti sa faci avere banii tai vor fi tinuti minte. Daca te straduiesti sa obtii glorie statuia ta va fi tinuta minte. Dar daca traiesti pentru altii tu vei fi tinut minte si vei trai vesnic in inimile celor carora le-ai dat dragoste si speranta.
***
Cind ajungem la capatul puterilor si acceptam ca avem slabiciuni si avem nevoie de ajutorul lui Dumnezeu atunci ne descoperim adevaratul potential.
***
Omul face rachete sa ajunga pe Luna. Dumnezeu a facut Luna.
***
In orice moment se gaseste cineva in preajma care are nevoie de bunatatea si ajutorul tau.
***
Alegerile pe care le faci si nu sansele pe care le ai iti determina destinul.
***
Cu ajutorul lui Dumnezeu ceea ce este dificil poate fi realizat imediat, ceea ce este imposibil s-ar putea sa-ti ia un pic mai mult.
***
O mare parte din ceea ce vezi depinde de ceea ce cauti.
 
Taina Spovedaniei

Discutand despre cele sfinte, un om mai nedus la biserica ii spuse unui calugar:
- Parinte, eu cred in Dumnezeu, insa nu prea merg pe la slujbe, si nici la Spovedanie si Impartasanie n-am mai fost demult. Eu asa mi-am zis si gandesc: important este sa crezi in Dumnezeu, iar restul conteaza mai putin, ca Dumnezeu stie credinta pe care o ai in sufletul tau, chiar daca n-o arati nimanui...
- Fiule, dar ce camasa frumoasa ai! – ii spuse pe neasteptate calugarul
Nedumerit, omul n-a mai stiut ce sa zica, ridicand stanjenit din umeri, insa calugarul a continuat, parand ca numai camasa il intereseaza:
- Spune-mi, porti toata ziua aceasta camasa?
- Da – raspunse omul.
- Dar doua zile la rand, o porti?
- Da, s-ar putea...
- Dar asa, intruna, o saptamana sau o luna, o porti ?
- O, nu, parinte, sigur ca nu!
- Pai de ce? - il mai iscodi calugarul, ca si cand nu ar fi priceput.
- Ei, stiti cum e, se murdareste si trebuie spalata si ea... Pe urma iar o iau, dar numai curata se vede si cat e de frumoasa, ca altfel murdaria o urateste...

- Pai, vezi, fiule?! Asa cum se murdareste camasa ta si trebuie spalata pentru a o purta iarasi si a te simti bine cu ea, la fel si sufletul se murdareste de pacate; si cum altfel l-ai putea curata mai lesne decat la spovedanie si la slujbe, prin dragostea si harul Dumnezeu?!
 
Puterea Sfintei Cruci

Un tanar ravnitor de aleasa invatatura s-a dus odata la o manastire, sa ceara sfat unui calugar albit intru Domnul:
- Parinte, dati-mi, va rog, o carte din care sa pot invata cel mai bine cum trebuie sa fie un crestin... cum trebuie sa gandeasca, ce trebuie sa faca... O carte care sa-mi explice toate aceste lucruri!
Calugarul i-a spus ca are o asemenea carte in chilia sa, si s-a dus sa i-o aduca. Insa, dupa cateva clipe, s-a intors tinand in mana o cruce, pe care i-a intins-o tanarului cu parinteasca bunatate. Vazandu-l pe aceasta mirat foarte, n-a zabovit a-i zice:
- Fiule, crucea este cea mai de seama invatatura pe care Dumnezeu i-a dat-o omului. Pentru noi Mantuitorul S-a jertfit pe cruce, aratandu-ne astfel ce inseamna sa iubesti, fiindca a facut acest lucru din dragoste pentru oameni. Crucea inseamna tocmai calea pe care omul ajunge la iubire, adica la Dumnezeu. Cel ce stie sa-si poarte crucea, poarta cu el, in acelasi timp, harul si iubirea Domnului. De aceea, crucea nu este o povara, ci o bucurie; cand te daruiesti celui drag, nu o faci cu tristete si cu retinere, ci cu bucurie si entuziasm. Crucea inseamna, deci, curaj, rabdare, dar, mai ales, dragoste.

Doreai o carte pe care sa o citesti cu ochii si a carei invatatura sa iti lumineze mintea. Iata, in schimb, crucea - o carte pe care o vei citi cu ochii sufletului tau si a carei invatatura mai presus de slove toata viata ti-o va lumina!!
 
Ochiul lui Dumnezeu

Era odata un om naravit la furat. Si macar de-ar fi fost sarac... Dar de unde! Era bun gospodar, cu nevasta credincioasa si copii cuminti, cu pamant si acareturi, cu cai, cu vaci si cu oi, dar asa fusese el crescut rau de parintii lui, ca nu era satul pana ce nu manca din ceva furat! Femeia lui de multe ori il dojenea, sfatuindu-l si rugandu-se de dansul sa se lase de un asemenea narav, dar el raspundea mereu:
- Femeie, nu-ntelegi ca eu nu pot altfel?! Pana n-oi lua ceva de la unul sau de la altul, nu-mi tihneste si pace!
Odata, prin luna lui iulie, intorcandu-se din tarina intr-o noapte cu luna plina si vazand lanurile imbelsugate ale altora, indata se gandi: "Ce-ar fi sa-mi aduc eu acasa o caruta din minunatia asta de grau!". Si iata ca se duse iute, pregati caruta si caii, si in toiul noptii, cand doarme si pasarea, cum zic taranii, pleca la furat, luand cu el si copilita de-a lui de vreo 4-5 anisori, careia ii placea nevoie mare sa mearga cu tata-sau in caruta.
Ajunsi la lanuri, copila ramase in caruta, iar omul nostru prinse a se furisa, privind in toate partile (caci se vedea ca ziua): cand la stanga, cand la dreapta, cand inainte, cand inapoi... In mintea ei necoapta, dar curata, copila se tot minuna de ce se uita tata-sau in toate partile, numai intr-una nu... Omul, dupa ce s-a incredintat ca nu-l vede nimeni, inhata cativa snopi si veni cu ei la caruta.
- Tataica, matale ai uitat ceva! - zise deodata copila, aproape speriindu-l.
- Draga tatii, dar ce-am uitat?!
- Mata ai uitat ceva... In toate partile te-ai uitat, dar ai uitat sa te uiti si in sus...
Ea nu se gandise sa-si dojeneasca parintele, caci nici nu pricepea bine ce facea acesta, dar asa se socotise cu capsorul ei, ca daca tot s-a uitat in toate celelalte parti, ar fi fost bine sa se uite si in sus...
Iar cuvintele nevinovate ale copilei asa-l cutremurara pe om, trezind in el frica de Dumnezeu, ca s-a si dus de a pus snopii la loc, intorcandu-se acasa mai cait si mai rusinat ca niciodata. Femeia, cand l-a vazut cu caruta goala, a crezut ca l-or fi prins la furat, dar el i-a povestit totul de-a fir a par, ca daca se uita mai intai in sus, nu mai era nevoie sa se mai uite in celelalte parti, ca de ochiul lui Dumnezeu nimeni nu se poate pazi!
(Prelucrare dupa:''Ne vorbeste Parintele Cleopa'', volumul 1)
 
A doua sansa

Dupa ce a traise o viata plina de egoism, in care nu se gandise decat la sine, fara sa-i pese de cei din jur, un om a ajuns in beznele iadului. Mult s-a cait el atunci pentru tot ce facuse, dar degeaba: era prea tarziu! Si astfel, chinuindu-se zi si noapte in flacarile cele nepotolite, se ruga intruna lui Dumnezeu, zicand:
- Iarta-ma Doamne, ca am gresit, dar acum m-am lecuit! Nu mai sunt egoist deloc, m-am schimbat la suflet si nu mai am pic de rautate in mine!
Si iata ca odata, in timp ce acela se ruga cu glas mare, batandu-si pieptul cu pumnii dogoriti de vipie, un inger al Domnului i-a stat dinainte, zicandu-i:
- Bucura-te, omule, ca Dumnezeu ti-a ascultat rugaciunea si vrea sa-ti dea o sansa sa vii si tu in rai, la un loc cu cei drepti si plini de iubire! Dar oare te-ai schimbat cu adevarat, sau doar vorba e de tine?
- Cum sa nu?! M-am m-am schimbat cu totul, sunt numai credinta, pocainta si iubire!
- E bine daca-i asa. Vezi tu firul acela care coboara acum spre tine de sus? De te vei urca pe el, vei ajunge in rai si vei scapa de toata osanda.
Nespus de vesel, omul prinse a se catara pe firul ce atarna deasupra iadului, numai ca, pe masura ce urca, a bagat de seama ca firul se subtia vazand cu ochii, de parca povara era prea mare. Cand s-a uitat dedesubt, sa nu-si creada ochilor! Multi alti pacatosi se atarnasera in urma de firul lui, incercand cu disperare sa scape si ei din flacarile iadului.
- Ce faceti, nenorocitilor?! - striga omul speriat si plin de ciuda. Dati-va imediat jos, ca o sa se rupa firul si o sa cad iarasi, cu voi cu tot!. Jos, ma, n-auziti?!
Si, disperat, se puse a-i lovi cu picioarele. Dar in clipa aceea firul s-a rupt si au cazut cu totii in adancul invapaiat.
- Of, ingere, uite ce mi-au facut nenorocitii astia! Spune lui Dumnezeu sa-mi trimita alt fir, ca sa pot scapa odata de aici!
- Nu se poate! - i-a raspuns ingerul, intristat.
- Cum asa?! Pai doar eu n-am nici o vina ca firul asta s-a rupt din pricina lor!
- Ba nu, om nefericit ce esti, firul s-a rupt din pricina ta si a pizmei tale! Firul acela era firul credintei si ar fi putut tine si tot iadul, daca ai fi avut incredere in cuvantul lui Dumnezeu si daca nu te-ai fi gandit doar la tine. Ziceai ca te-ai lecuit de egoism si ca acum iti pasa de aproapele tau, dar nu este adevarat, dupa cum se vede.

Deci vadindu-te tu la fel de pacatos si nepasator de chinul fratilor tai intru suferinta, firul nu te-a tinut, iar locul cuvenit tie, dupa dreptate, ramane aici - si pentru totdeauna!
 
Copil venit din iad

De la Parintele Cleopa ne-au ramas mostenire foarte multe istorioare cu talc, adevarate si pline de intelepciune. Una dintre acestea se refera la un batran calugar care a intalnit intr-o toamna, demult, pe drumul lui, un copilas neastamparat, cam la vreo cinci anisori. Tasti-bastiul tocmai chinuia un catel, tragandu-l de coada. Acesta scheuna, sarmanul, ca de moarte, asteptand parca sa-l ajute cineva. Calugarul n-a stat pe ganduri. S-a oprit si l-a certat parinteste pe baietelul care era soios, descult, plin de bube, cu hainele facute ferfenita. Numai ochii erau de el, mari, albastri, uimiti si curati ca ai unui inger coborat in clipa aceea din cer. Atunci preacuviosul l-a intrebat bland, punandu-i mana alba pe crestet:
- Dragutule, de unde vii tu?
Piticul, cu o mutrita rautacioasa, plin de el, ii raspunse raspicat, privindu-l adanc si scotand limba de-un cot:
- Iaca din Iad vin, mosule!
Vazand asa, tare s-a mai mirat batranul calugar. Ducandu-si mana la barba, acesta zise:
- Si cum se numeste taticul tau?
Baietelul a zambit rau:
- Daca vrei sa stii, Satana il cheama pe tata!
Din ce in ce mai nedumerit, parintele continua sa-l interogheze pe copilul obraznic:
- Dar pe mama ta, cum o cheama?
Dand un sut unei gaini golase, care se nimerise tocmai atunci pe ulita prafuita, piticania zise, tuguind din buze:
- Mama mea e aripa satanei, na!
- Dar ai tu oare frati sau surori? il descusu preotul, din ce in ce mai exasperat.
Copilul ii raspunse ca da, mai are frati vreo trei si patru surori, si toti sunt diavoli adevarati.
- Aoleu, piei satana! s-a speriat batranul, facandu-si semnul crucii. Apoi, luandu-si inima-n dinti, spuse:
- Si unde locuiesti tu, micutule, caci vreau sa vin cu tine, sa-i cunosc pe ai tai!
- Lasa ca te duc eu, mosule, la casa mea! Vino cu mine! ii raspunse copilul, luandu-l pe preot de haina si tragandu-l iute dupa el.
Au mers ei ce-au mers, pana au dat de un sat amarat, cu cocioabe care stateau sa se darame. Peste tot mirosea a fan ars, a lemn de brad, a saracie-lucie si a strugure zdrobit. La marginea localitatii, spre campul pustiu, se ridica o cosmelie din pamant si lemne, cam cat o cutiuta de chibrituri. De acolo se auzea mare scandal. Doua voci, una de barbat, alta de femeie, se certau rau. Calugarul il lua pe baietas de manuta si intra curios. Erau parintii copilului, care se sfadeau cumplit. Tatal o injura pe mama, zicandu-i:
- Sa nu te mai vad in ochii mei, nemernico! Tu esti aripa satanei!
La care femeia raspunse imediat, tafnoasa:
- Eu sunt aripa satanei, dar tu esti satana in carne si oase, ma, barbate prost!!!
In timpul asta, fratii baietelului fugeau din casa in curte, unul dupa altul, batand cu linguri de fier in niste strachini si facand o galagie de nesuportat. Impiedicandu-se de cel mai mic, tatal scandalagiu urla:
- Aoleu, piei drace d-aici, ca te calc!
Piticaniile, vreo opt la numar, intoarse din nou in casa dupa ce au dat un ocol ograzii, se suira pe singurul pat, sareau spre tavan si clampaneau din tingiri, chiraind infricosator. Mama lor, uitand de cearta cu barbatul, zise sfarsita:
- Vai de mine, casa asta e un Iad!!! O sa-mi iau campii si-o sa ma duc la vagauni!

Abia atunci, preotul, care asistase din ascuns la toate acestea, isi dadu seama de ce sarmanul baietel spuse ca vine din iad, ca mama lui e aripa satanei, iar tatal lui, chiar satana. Luandu-l pe genunchi, il povatui de bine, ii povesti despre Mantuitorul nostru Iisus Hristos si il invata sa zica "Tatal nostru". La plecare, il binecuvanta pe micut, si, cu lacrimi in ochi, o lua pe drumul lui, cu speranta in suflet ca a mai schimbat un destin.
 
Al patrulea Mag

O veche legenda spune ca, de fapt, patru au fost magii care urmau sa mearga sa se inchine Pruncului dumnezeiesc. Despre cel de-al patrulea se zice ca si-ar fi vandut tot ce avea si ar fi cumparat trei nestemate - un safir, un rubin si o perla - pe care sa le duca in dar Mantuitorului. Si grabindu-se el sa ajunga in Babilon, unde, dupa cum se vorbisera, il asteptau ceilalti trei, acesta a intalnit pe drum un om vatamat, la care nimeni nu se uita. Pe data se hotari sa-l duca la un doctor, caruia ii dadu safirul ca sa-l ingrijeasca pe bolnav pana la deplina insanatosire. Numai ca astfel, zabovind prea mult pe cale, ceilalti nu l-au mai asteptat si au plecat fara el. El n-a deznadajduit, ci, tinandu-se dupa stea, a facut singur drumul spre Betleem. Aici a aflat ca magii Il gasisera pe Prunc si I se inchinasera deja, ca soldatii lui Irod pornisera macelul celor nou-nascuti si ca Sfanta Familie apucase calea Egiptului. Cum chiar in fata lui un soldat incerca sa-i smulga unei tinere femei copilul din brate, pentru a-l omori, magul nu statu pe ganduri si, aratandu-i soldatului splendidul rubin, il indupleca sa-l primeasca in schimbul vietii pruncului. Soldatul a luat piatra, stergand-o in graba de acolo, iar biata femeie nu mai stia cum sa-i multumeasca strainului ca picat din cer.
Magul isi puse in gand sa-L caute mai departe pe Mantuitorul, cu singurul dar care-i mai ramasese: perla. A umblat el vreme indelungata, dar n-a aflat ce cauta, caci nu mai era steaua care sa-i arate drumul. Si iata ca, dupa 30 de ani si mai bine, afla de la niste calatori ca Iisus propovaduia in partile Ierusalimului. Porni bucuros intr-acolo, dar in seara cand sosi, afla ca Iisus tocmai fusese rastignit pe Golgota. Magul se duse la locul cu pricina, ca macar in clipa din urma sa se inchine dinaintea Domnului inca in viata si sa-I dea ce mai ramasese din darul pe care i-L pregatise candva din toata inima. Iata insa ca prin fata lui trecura doi soldati romani ce tarau spre temnita o tanara evreica. Oprindu-i din drum, magul scoase repede perla si le-o trecu pe sub ochi, zicand: "Daca ii dati drumul fetei, va daruiesc voua aceasta perla, si veti fi mult mai castigati". Lacomi, soldatii luara perla si-o eliberara pe tanara, ale carei multumiri inlacrimate magul nu mai statu sa le auda, caci zorea sa-L prinda in viata pe Cel rastignit. Inima ii era grea, caci nu mai avea nimic sa-I dea in dar Imparatului imparatilor, dar nazuia macar sa-L vada si sa I se inchine. Cand a ajuns langa Cruce, Mantuitorul S-a uitat drept in ochii lui si i-a spus:
- In sfarsit, ai venit! Tu mi-ai adus cele mai frumoase daruri ...
- Bine, dar nu mai am nimic, ce Ti-am adus eu?! - baigui magul, mirat.
- Tot ce duceai cu tine ai dat celor nevoiasi. Or, dandu-le lor, Mie Mi-ai dat. Darul tau a ajuns la Mine si, adevarat iti spun, ca este cel mai de pret dintre toate.

Caci cel ce-L iubeste pe Dumnezeu, acela isi revarsa dragostea sa asupra oamenilor; si cu cat te apropii mai mult de oameni, cu atat esti mai aproape de Dumnezeu.
 
Cele doua vasle


In apropierea unui rau larg, peste care nu era pod, traia candva un batran cu frica lui Dumnezeu, ce-si castiga painea trecandu-i pe calatori, cu barca sa, de pe un mal al raului pe celalalt. Si iata ca intr-o zi, in timp ce il trecea cu barca pe un tanar vorbaret si iscoditor, acesta din urma baga de seama ca mosul avea scris cate ceva pe fiecare vasla. Se uita atunci mai bine si, deslusind scrisul, il intreba curios pe batran:
- De ce ai scris matale pe o vasla "Credinta" si pe cealalta "Fapte bune"?
Fiindca acestea doua, credinta si faptele bune, ma conduc in viata de cand ma stiu pe lume - raspunse batranul.
Tanarul primi raspunsul cu o anume indoiala si, voind sa faca pe desteptul, spuse cu un aer de mare intelept:
- Eu unul nu cred ca omul are nevoie de amandoua, ci ii este de ajuns si numai una singura ca sa se calauzeasca in viata, dupa cum ii este firea: daca alegi calea "faptelor bune", atunci esti de folos mai degraba celorlalti, si multumirea de sine iti vine din afara; iar daca alegi calea "credintei", atunci iti esti de folos mai degraba tie insuti, si multumirea de sine iti vine dinauntru.
Batranul ridica din sprancene si nu spuse nimic, parand coplesit de desteptaciunea sfatoasa a tanarului, dar incepu, dupa o vreme, sa vasleasca cu o singura vasla. Barca aproape ca nu mai inainta, ci mai mult se invartea in loc, spre nedumerirea tinarului, care insa pricepu, intr-un tarziu, ce voise sa-i dea de inteles, fara vorbe, batranul: ca una este sprijin celeilalte si ca una prin alta se implinesc, caci viata omului este dupa sufletul lui. Fapta buna si credinta sunt cele doua aripi cu ajutorul carora sufletul nostru se inalta in zbor tainic spre Dumnezeu.

Dar cu o singura aripa - cine mai poate zbura?!
 
Intre camasa si suflet


Aproape incantat de convingerile lui "rezonabile" si oarecum mandru de propria sinceritate, un om ii spuse odata unui calugar imbunatatit:
- Parinte, sincer sa fiu, eu unul cred in Dumnezeu, dar nu prea le am cu biserica. N-am mai fost de copil pe la slujbe, iar de Spovedanie - nici vorba! Eu asa consider, ca important este sa crezi in Dumnezeu, iar restul sunt obiceiuri babesti, nepotrivite cu nivelul si demnitatea omului de azi.
Calugarul il privi cu blandete, apoi ii spuse, pe neasteptate:
- Prietene, abia acum vad eu, nevrednicul de mine, ce camasa frumoasa si scrobita ai dumneata!
Luat prin surprindere, omul a ridicat din umeri si a tacut, flatat si nedumerit in acelasi timp, insa calugarul a continuat:
- Spune-mi, dumneata porti aceasta camasa cat e ziua de lunga?
- Da, o... o zi o port, in orice caz... - raspunse omul, aproape balbait.
- Dar se intampla s-o porti si doua sau trei zile?
- Nu stiu, poate ca uneori da...
- Dar o saptamana sau o luna intreaga, o porti?
- A, nu, parinte, nu se poate asa ceva! M-as simti groaznic in ea...
- Pai de ce, prienene, nu-i aceeasi camasa care-ti place acum?! - urma calugarul, prefacandu-se a nu fi priceput.
- Pai... o camasa e o camasa si... Se murdareste si ea... si trebuie spalata. Pe urma sigur, o iau iarasi pe mine, ma simt bine in ea, cum este cand te primenesti...

- Pai, vezi, prietene! Asa cum se murdareste camasa de pe dumneata si trebuie cu tot dinadinsul spalata pentru a o purta din nou, tot la fel si sufletul se "murdareste" de pacate si de multele noastre slabiciuni. Si cum l-ai putea curata, te intreb, daca nu la Spovedanie si la sfintele slujbe, prin dragostea si harul lui Dumnezeu, Care are putere pe toate sa le ierte si sa le faca noi, luminandu-le pana la stravezime?
 
O minune a Sfantului Gheorghe

In inima Levantului, in partile Paflagoniei, este o vestita biserica inchinata Sfantului Mare Mucenic Gheorghe si numita Fratrinomul. Si fiind aceasta odinioara aproape ruinata, iar locuitorii tinutului aceluia putini si saraci, nu se gasea nimeni s-o dreaga si s-o innoiasca. Iata insa ca o ceata de copii luasera obiceiul sa se joace in locul acela pustiu si parasit, iar printre acestia se afla si unul mai pirpiriu si mai sfios din fire, pe care totdeauna ceilalti il biruiau si faceau haz pe seama lui, necajindu-l foarte. Iar bietul copil, satul sa fie mereu invins si umilit de tovarasii sai de joaca, intoarse intr-o buna zi privirile inlacrimate catre acea biserica a Sfantului Gheorghe, rugandu-se asa: "Sfinte Gheorghe, bunule, ajuta-ma sa biruiesc si eu macar o data, si-ti voi aduce in biserica o bunatate de placinta, cum stie mama sa faca". Si deodata prinse copilul a obtine biruinta dupa biruinta in jocurile cele copilaresti, de nu le venea celorlalti sa-si creada ochilor! Deci, plin de mare bucurie si recunostinta, dadu fuga acasa si se ruga de mama-sa sa-i faca o placinta pentru a o darui Sfantului Gheorghe, dupa cum ii fagaduise. Induiosata de rugamintile copilului, dar avand si mare evlavie la Sfantul Mucenic, femeia facu o placinta de-ti lasa gura apa, iar copilul se grabi sa ajunga cu ea calda dinaintea altarului. Dar trecand pe acolo niste negustori si intrand sa se inchine in biserica, se imbiara sa manance placinta cea bine mirositoare, sub cuvant ca Sfantul n-are trebuinta de bucate pamantesti. "S-o impartim si s-o mancam noi, iar in locul ei sa puneam tamaie, ca sa fie de cinstirea Sfantului!". Si asa facura.
Numai ca, terminand de mancat si voind sa iasa din biserica, nu mai dibuiau usile, care se faceau mereu ca zidul dinaintea lor. Speriati, oamenii prinsera a se ruga si pusera la altar cate un ban de argint, dar calea tot nu le fu deschisa. Apoi pusera cate un ban de aur, iar in cele din urma cate-o punga intreaga, si numai atunci putura sa iasa, ducandu-se intr-ale lor. Si cu banetul acela s-a inceput, zice-se, innoirea acelui sfant lacas, mai frumos decat fusese vreodata, caci auzind de acea minune, multi dreptcredinciosi sarira intr-ajutor, nu numai din tinutul acela, ci si din cele invecinate. Iar in acea biserica semne si minuni nenumarate s-au savarsit de-a lungul vremii, aratand puterea si cinstea intru care Sfantul Gheorghe e tinut de Dumnezeu si reamintind vesnic ca puritatea copilariei e temei de sfintenie si cheie a imparatiei cerurilor.
 
La bine si la rau

Odata, demult, pe cand sfintii obisnuiau sa se coboare pe pamant si sa stea de vorba cu oamenii, iata ca si cel mai sobru dintre ei, Sfantul Ilie, lasandu-si carul de foc si tunul cu care bubuie dupa draci, ceru ingaduinta de la Dumnezeu sa umble cu pasul pe pamant si sa-si cerceteze neamurile, ce mai zic si ce mai fac, si cum mai merge lumea. Dumnezeu l-a slobozit sa se duca, doar-doar s-o mai insenina la fata, iar Sfantul Ilie batu pamantul in lung si in lat, dupa care se intoarse, cam cazut pe ganduri si codindu-se parca sa dea ochii cu Dumnezeu. Dar Domnul nu-l lasa cu una-cu doua, ci prinse a-l descoase, sa vada cu ce s-a folosit din calatoria aceea:
- Ia zi, Ilie, ce mai e pe pamant? Oare oamenii isi mai aduc aminte de mine?
- Belsug si fericire e pe pamant, Doamne, si toata zidirea ta se veseleste, cu muzici si cu oaspete, lipsita de griji mai ceva ca in Rai. Dar de tine, ca sa spun drept, nu prea mai are nimeni vreme sa-si aminteasca...
- De, mai Ilie, asa sunt oamenii: cu cat o duc mai bine, cu atit se fac mai uituci.Si asa mai curse o vreme, nu tocmai putina, dupa care iar ii veni Sfantului Ilie dorul de duca pe pamant, dar se intoarse mai degraba decat data trecuta.
- Ce-i cu tine, ma Ilie, de n-ai zabovit mai mult printre oameni?
- Apoi, Stapane, cum as fi rabdat sa stau mai mult, cand gasii pamantul la mare stramtorare, chinuit de jale si de paguba multa, ca l-a batut rau ploaia si grindina, de le-a stricat oamenilor casele si tarinile, parca a dat Iadul peste ei...
- Ce sa-i faci, mai Ilie, citeodata e si asa... Dar de mine oamenii isi mai aduc aminte? - O, sarmanii de ei, tot timpul le e numele tau pe buze, si ridica ochii inlacrimati spre cer, strigand cu glasuri rugatoare:

"Doamne, Dumnezeul nostru, fie-ti mila de noi si nu ne urgisi pentru pacatele noastre multe si grele; ci opreste prapadul, ca numai nadejdea la tine ne-a mai ramas"!
 
POVESTE DE PASTE

Intr-un oras, intr-o noapte geroasa, tocmai se starnise un viscol. Un baietel vindea ziare la coltul strazii, iar oamenii treceau cand si cand. Baietelului ii era atat de frig incat nici nu mai incerca sa mai vanda ziare.S-a dus la un politist si l-a intrebat:
'Domnule, stiti cumva din greseala un loc calduros unde ar putea dormi un baiat sarac in noaptea asta? Vedeti dumneavoastra, eu dorm ghemuit intr-un colt, mai jos, pe alee, si e ingrozitor de frig acolo in noaptea asta. Mi-ar prinde bine un loc caldut unde sa stau.'
Politistul s-a uitat la baiat si i-a raspuns: 'Du-te pe strada asta la vale si vei ajunge la o casa alba mare. Cand ajungi acolo, sa bati la usa si cand iti va deschide sa spui doar 'Ioan 3 cu 16' si te vor lasa sa intri.'
Si asa a si facut. A urcat treptele, a batut la usa si dupa cateva clipe i-a deschis o doamna Baiatul s-a uitat la ea si a zis: 'Ioan 3 cu 16'. Femeia i-a zis: 'Intra, fiule.' L-a luat inauntru si i-a aratat un leagan in fata unui semineu pe care sa se aseze si a plecat. Baiatul a stat acolo un timp, gandindu-se: 'Ioan 3 cu 16? nu inteleg ce inseamna, dar cu siguranta incalzeste un baiat inghetat.'
Putin mai tarziu ea s-a intors si l-a intrebat:
'Iti este foame?'. El a raspuns: 'Ei bine, doar un pic. Nu am mancat de cateva zile si cred ca as putea da gata un pic de mancare.' Femeia l-a invitat in bucatarie si l-a invitat sa se aseze la o masa plina cu bucate. A mancat si iar a mancat pana ce nu a mai putut. Apoi s-a gandit: 'Ioan 3 cu 16? nu inteleg ce inseamna, dar cu siguranta satura un bai at infometat.'
Apoi l-a chemat sus intr-o baie unde se afla o cada imensa plina cu apa calda si a stat acolo ca sa se inmoaie putin. Dupa ce s-a spalat, s-a gandit: 'Ioan 3 cu 16? nu inteleg ce inseamna, dar cu siguranta curata un baiat murdar..' Baiatul nu mai facuse niciodata o baie cu adevarat. Singura baie care a facut-o vreodata a fost cand statea langa un hidrant care era deschis.
Femeia l-a luat apoi si l-a dus intr-un dormitor, l-a infasurat cu un cearsaf, l-a pus pe un pat, l-a invelit cu o patura pana la gat, l-a sarutat de noapte buna si a stins lumina. In timp ce statea in intuneric si privea afara pe fereastra cum ningea in acea noapte geroasa, s-a gandit: 'Ioan 3 cu 16? nu inteleg ce inseamna, dar cu siguranta odihneste un baiat frant de oboseala.'
Dimineata, femeia a venit sus si l-a luat din nou in bucatarie, la acea masa plina de bucate. Dupa ce a mancat, ea l-a luat din nou si l-a asezat in acel leagan, in fata semineului si a luat o Biblie. S-a asezat in fata lui, uitandu-se la fata lui inocenta:
'Intelegi tu ce inseamna 'Ioan 3 cu 16'?' l-a intrebat ea gentil.
El a raspuns: 'Nu, doamna, nu inteleg. Am auzit prima oara cuvintele acestea aseara, cand politistul mi-a zis sa le folosesc.' Ea a deschis Biblia la Ioan 3 cu 16 si a inceput sa-i vorbeasca despre Isus. Chiar acolo, in fata acelui semineu, baiatul si-a predat inima lui Isus. Stand acolo, s-a gandit: 'Ioan 3 cu 16? nu i nteleg ce inseamna, dar cu siguranta salveaza un baiat pierdut.'
Stii tu, trebuie sa -ti marturisesc ca nici eu nu inteleg cum Dumnezeu a fost atat de binevoitor sa-L trimita pe Isus, Fiul Sau, sa moara pentru mine si Isus sa fie de acord sa faca un asemenea lucru. Nu inteleg agonia Tatalui si a ingerilor din ceruri in timp ce-L priveau pe Isus suferind si murind. Nu inteleg dragostea-I fierbinte pentru MINE ce L-a tinut pe Isus pe cruce pana la sfarsit. Nu inteleg, dar cu siguranta face ca viata sa merite traita.

Ioan 3:16
'Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.'
 
Lumina soarelui

Intr-o seara, un copil l-a intrebat pe parintele sau:
- Tata, spune-mi, te rog, cum se face ca unii oameni sunt buni si altii rai. De ce nu-s toti la fel ?
- E, baiatul meu, vezi tu, toti oamenii sunt fiii lui Dumnezeu. Si asa cum Dumnezeu ne iubeste pe toti, la fel trebuie si noi sa ne iubim unii pe altii, fiindca dragostea Domnului este ca si lumina soarelui. Nu ne lumineaza si ne incalzeste soarele pe noi toti, buni si rai laolalta ? Nu ?
Sufletele noastre ar trebui sa fie pline de bunatate si iubire. Dar, vezi tu, pacatele fiecaruia sunt asemenea norilor ce nu lasa razele binefacatoare ale soarelui sa treaca. Pacatele sunt norii ce ne intuneca sufletul. Cu cat ai mai multe pacate, cu atat sufletul tau este mai intunecat si lumina dragostei lui Dumnezeu nu-ti poate patrunde in inima.
Sufletul omului este bucatica de cer pe care fiecare o poarta in el. Pe acest cer trebuie sa straluceasca Soarele iubirii - Dumnezeu. Fiul meu, sa te feresti de pacate, caci acestea se aduna si iti intuneca viata, te fac rau si egoist. Cel ce-si pastreaza, insa, sufletul curat, se bucura mereu de dragostea Domnului, de liniste si fericire.

"Nimic nu este atat de firesc pentru noi ca a fi in comuniune cu altii, a avea nevoie unii de altii si a ne iubi unii pe altii."
 
Cainele si pisica

Odata, un om statea linistit la masa, ospatandu-se cu pofta din felurile pregatite. La picioare, s-a asezat cainele sau. Uitandu-se in ochii omului, cainele isi spunea:
"Da Doamne sa manance cu pofta stapanul meu si, dupa ce s-o satura, sa-mi dea si mie o bucatica!"
In acest timp, s-a apropiat si pisica. Privindu-l pe om cum mananca si gudurandu-se pe langa el, isi spunea in sinea ei:
"Da Doamne sa orbeasca stapanul meu, doar o clipa, sa-i pot fura mancarea!"
Cainele astepta sa primeasca tot ce omul s-ar fi indurat sa-i dea, cunoscand bunatatea stapanului sau. Pisica, insa, pandea orice moment sa poata fura, lacomia indemnand-o sa nu se multumeasca cu ceea ce ar fi primit.
Asa este si in viata. Unii dintre prietenii care ne inconjoara sunt asemenea cainelui, adica fideli si devotati, rabdatori si sinceri. Altii, insa, sunt asemenea pisicii: oricand cu un zambet pe buze, dar mereu cu rautate in suflet, asteptand doar prilejul sa fure si sa profite de pe urma ta.
Cand ai in preajma ta prieteni adevarati, bucura-te pentru ei si pentru prietenia voastra; cand vezi, insa, ca de tine se apropie si cei asemenea pisicii, nu-i goni si nu te purta cu ei asa cum ar merita, ci roaga-te pentru ei si incearca, prin bunatatea ta, sa ii faci si pe ei mai buni.

"Suferiti de pe urma unui om rau ?
Iertati-l, ca sa nu fie astfel doi oameni rai!"
 
Criminalul

La inceputul primului razboi mondial, pe varful unui munte, se afla cea mai temuta inchisoare. Nimeni nu reusise sa evadeze vreodata de acolo. In general, cei trimisi aici erau fie condamnati la moarte pentru crime sau jafuri deosebit de grave, fie ispaseau o pedeapsa foarte mare. Desi era atat de bine pazita, intr-o seara un criminal a scapat. Toata noaptea gardienii l-au haituit cu caini, insa, spre dimineata, i-au pierdut urma intr-o padure.
Fugarul, obosit dupa atata goana, a vazut intr-o poiana, o luminita la fereastra unei case. Desigur ca acolo putea gasi ceva de mancare si haine. Cu disperare, a navalit in odaia mica, unde o imagine cu totul neasteptata il tintui in loc: o tanara femeie plangea langa un copilas micut, care, de asemenea, scancea. Pe masa goala, un rest de lumanare lasa in mica incapere o lumina slaba, in care se vedea, totusi, chipul palid si slabit al femeii.
Parca trezit dintr-un cosmar, evadatul o indemna pe tanara mama sa nu se sperie, se aseza alaturi si o intreba ce probleme o fac atat de nefericita. Aceasta, printre lacrimi, i-a raspuns ca sotul ei a murit pe front, ca nu mai are nici un ban si ca, de foame si frig, copilasul s-a imbolnavit.
- Lasa femeie, ii spuse puscariasul, o sa te ajut eu.
- Nu vreau sa furi pentru mine si nici sa sufere cineva nu doresc.
- Nu-ti face griji, nu va suferi nimeni! - i-a raspuns omul si a luat-o pe femeie cu el. Cand au ajuns impreuna in fata politiei, aceasta l-a intrebat mirata:
- Ce faci ?
- Lasa, ti-am spus ca n-o sa sufere nimeni. Vino!
Intrand cu ea in cladirea politiei, omul s-a predat, iar cand seful politiei a venit sa vada cu ochii lui daca periculosul puscarias este, in sfarsit, prins, acesta ii spuse:
- Femeia aceasta m-a gasit in casa ei, cand incercam sa fur cate ceva si m-a adus aici. Da-i recompensa pusa pe capul meu, o merita!
Cu lacrimi de recunostinta in ochi, femeia n-a mai spus nimic. Era o recompensa foarte mare, deoarece putini credeau ca cineva l-ar putea prinde si preda pe criminal. Bucuros ca il avea acum prizonier, seful politiei a platit imediat femeii suma enorma, dupa care l-a trimis pe fugar inapoi la inchisoare, sub paza stricta.
Dupa cateva zile, femeia, cerand o audienta la directorul puscariei, i-a povestit acestuia totul, asa cum se intamplase cu adevarat. Uimit de bunatatea detinutului sau, cu ocazia Sfantului Craciun ce se apropia, directorul l-a gratiat, caci era obiceiul ca, o data pe an, sa fie eliberat puscariasul care s-a purtat cel mai bine. Timpul a dovedit ca omul acela se schimbase cu adevarat, caci niciodata nu a mai facut ceva rau.
Oamenii trebuie sa se ajute unii pe altii. Nu te ajuti pe tine decat ajutandu-i pe ceilalti. Dumnezeu vede cu ce pret cauti binele altora si nu pe al tau. Daca un asemenea om - cu lanturi la maini si la picioare, obosit si dornic de libertate, ce nu ducea cu sine decat o groaza de pacate - a putut sa o ajute pe femeia aceea, cu atat mai mult noi ii putem ajuta pe cei din jurul nostru. Sa ne rugam la Dumnezeu sa ne dea ocazii de a face bine, fiindca binele il putem face cu siguranta. Si nu e zi, fara sa nu se iveasca un asemenea prilej. Nu trebuie decat sa-l vedem.

"Nu darui celorlalti dupa cum merita, ci dupa cum au nevoie."
 
Copilul bine crescut

Intr-un sat din campie, s-au intalnit la fantana trei femei. Doua dintre ele nu incetau sa-si laude baietii. Cea de-a treia, insa, nu spunea nimic, cu toate ca avea si ea un baiat de care nu s-ar fi putut plange. Au luat cele trei femei cate o galeata cu apa si au plecat impreuna inapoi, spre casa. Pe drum, s-au intalnit cu cei trei copii, care se jucau intr-o livada.
- Ia uite-l pe-al meu, a zis prima femeie. E asa de puternic.
- Dar al meu, zise si a doua, e priceput la toate.
Nici de aceasta data, cea de-a treia femeie nu a spus nimic. Insa, copilul ei, vazandu-si mama, s-a grabit sa vina si sa ia el galeata. Ceilalti doi baieti au inceput sa rada si au ramas sa se joace mai departe. Acum se vedea adevarul. Din modestie, cea de-a treia femeie nu se laudase cu feciorul sau, dar, in locul ei, vorbeau faptele ...

"Invata-te, fiule, sa fii totdeauna simplu si fara rautate! "
 
Cei trei prieteni

Se povesteste ca un om a fost acuzat, odata, de o fapta pe care n-o facuse. Pentru a scapa de pedeapsa, cineva trebuia sa depuna marturie ca omul acesta este nevinovat. S-a dus el la cei trei prieteni pe care ii avea si i-a rugat ca, a doua zi, sa mearga impreuna cu el la judecator si sa-l scape astfel de pedeapsa. A doua zi, primul prieten s-a scuzat ca nu mai poate veni. Al doilea l-a urmat pana la usa tribunalului, insa acolo s-a razgandit si a facut cale intoarsa. Cel de-al treilea prieten, pe care omul contase cel mai putin, a intrat, a depus marturie pentru el si l-a salvat, redandu-i astfel libertatea.
La fel se intampla cu fiecare dintre noi. Cei trei prieteni pe care ii avem in viata si care ar putea vorbi despre noi, asa cum suntem cu adevarat, sunt averea noastra, rudele noastre si toate faptele bune pe care le-am facut. Insa, cand murim, realizarile noastre, fie ele cat de mari, raman aici, fara sa ne ajute cu ceva. Rudele ne urmeaza pana la groapa, dar raman si ele tot aici, in lumea aceasta. Doar faptele noastre bune, cel de-al treilea prieten, sunt cele ce ne urmeaza si dincolo de moarte, aratandu-I lui Dumnezeu adevarul despre sufletul nostru. De aceea, valoarea unui om este data de faptele bune pe care le-a facut.


"Ceea ce are omul dumnezeiesc in el este putinta de a face bine."
 
You must log in or register to reply here.
Back
Top