• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

POVESTIRI CU TÂLC

Pentru un milion

In timpul unui razboi, un colonel a fost ranit grav si dus de urgenta la cel mai apropiat spital, unde a fost ingrijit cat se poate de bine. Dar, dupa un timp, acesta observa ca la celalalt capat al salonului, se aflau doua paturi cu bolnavi de care nimeni nu se apropia, nici macar vreun doctor. O singura calugarita statea mereu cu ei si ii ingrijea cu multa dragoste, cautand sa nu le lipseasca nimic si rugandu-se neincetat. Intreband de ce sunt bolnavii de la capatul salonului atat de izolati, colonelul a ramas mut de uimire, afland ca oamenii aceia sufera de o boala fara leac si ca in scurt timp vor muri. Nimeni nu se apropia de bolnavi de teama sa nu se molipseasca.
- Bine - a mai intrebat colonelul - dar calugarita care sta mereu impreuna cu ei si ii ingrijeste ?
- Desigur ca era sanatoasa - i-a raspuns un doctor, dar acum s-ar putea sa se fi imbolnavit si ea. Noi n-am lasat-o sa se apropie, dar ea a insistat spunand ca cineva trebuie sa-i ingrijeasca si pe oamenii aceia.
- Doamne, a mai exclamat colonelul, n-as face asa ceva nici pentru un milion de dolari.
Din celalalt capat al salonului, calugarita l-a auzit si, intorcandu-se spre colonel, i-a raspuns linistita si cu zambetul pe buze:
- Nici eu n-as face acest lucru pentru un milion de dolari. Il fac insa pentru o rasplata mult mai mare. Pentru multumirea pe care o citesc in ochii acestor oameni sarmani pe care pot sa ii ajut si pentru rasplata pe care ne-o va da Dumnezeu fiecaruia dintre noi, dupa meritul nostru.

"Esti desavarsit atunci cand, in locul tau, il preferi pe aproapele."
 
Proverbe 23:26 Fiule, da-mi inima ta, si sa gaseasca placere ochii tai în caile Mele.

Iubeste-Ma asa cum esti tu!

"Iti cunosc mizeriile, luptele, necazurile sufletului, slabiciunile trupului, iti stiu si lasitatea, pacatele si cu toate acestea iti spun: "Da-mi inima, iubeste-ma asa cum esti tu!"
Daca ai sa astepti sa devii un inger ca sa te daruiesti iubirii, n-ai sa ma iubesti niciodata. Chiar cind esti las in indeplinirea datoriilor si in practicarea virtutilor, chiar cind recazi des in aceste pacate pe care n-ai vrea sa le mai faci, nu-ti dau voie sa nu ma iubesti, iubeste-ma asa cum esti tu!
In orice moment si-n orice situatie te-ai gasi, in zel, in uscaciune, in fidelitate sau tradare, iubeste-ma asa cum esti tu! Eu vreau dragostea sarmanei tale inimi, caci daca ai sa astepti pina ai sa devii desavirsit, n-ai sa ma iubesti niciodata! N-as putea Eu oare sa fac din fiecare firicel de nisip un serafim care sa straluceasca de puritate, generozitate si dragoste? Nu sint Eu cel Atotputernic? Si daca mie imi place sa las acele fiinte in cer ca sa favorizeze iubirea plapinda a inimii tale, nu sint Eu oare oricind stapin pe dragostea mea?
Copilul meu, lasa-ma sa te iubesc! Eu iti vreau inima! Desigur, cu timpul am sa te transform, insa azi te iubesc asa cum esti si doresc ca si tu sa ma iubesti asa cum esti. Vreau sa-ti vad dragostea luind nastere in adincul fiintei tale.
Eu iubesc in tine si slabiciunile. Eu iubesc dragostea saracilor si a celor vrednici de mila. Eu vreau ca aceia care sint vrednici de compatimire sa ridice fara incetare marele strigat: "Iisuse, te iubesc!".
Eu vreau numai si numai cintecul inimii tale. Eu n-am nevoie nici de intelepciunea ta si nici de talentele tale. Pentru mine un singur lucru este important: sa te vad lucrind cu dragoste!
Nu virtutile tale le doresc. Daca ti-as da virtuti, tu esti atit de slab incit acestea ti-ar alimenta numai amorul propriu. Deci fii fara grija din partea aceasta. Eu te-as fi putut destina numai pentru lucruri mari. Dar nu! Tu ai sa fii sluga nefolositoare si am sa-ti iau si putinul pe care il ai, deoarece Eu te-am chemat numai pentru iubire.
Azi, Eu astept la usa inimii tale ca un cersetor - EU, REGELE REGILOR! Bat si astept.
Ceea ce m-ar durea in inima ar fi sa vad ca te-ai indoi de mine si ca n-ai alunga din suflet o stare de neincredere fata de mine. Eu vreau ca si faptele cele mai neinsemnate sa le faci numai din dragoste pentru mine. Eu contez pe tine sa-mi faci bucurie.
Nu te mai framinta ca nu ai virtuti, Eu am sa ti le dau pe ale mele. Iar daca ai sa ai de suferit, Eu am sa-ti dau putere pentru ca sa rezisti. Daca ai sa-mi daruiesti mie dragostea ta, Eu am sa-ti dau atit de multa, incit te vei pricepe sa iubesti cu mult mai mult decit iti poti inchipui. Deci gindeste-te sa Ma iubesti asa cum esti!”

Luca 10:27 El a raspuns: "Sa iubesti pe Domnul, Dumnezeul tau, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau, cu toata puterea ta şi cu tot cugetul tau; si pe aproapele tau ca pe tine insuti."
 
Indiferent in ce situatie te afli, depinde de tine si de atitudinea ta daca este o situatie buna sau una rea.

E foarte bine

Povestea spune despre un rege african care avea un prieten foarte bun din copilarie. Acest prieten avea obiceiul ca indiferent de situatia in care se afla (pozitiva sau negativa) sa reactioneze la fel:
„E foarte bine!”
Intr-o zi regele si prietenul sau se aflau la vinatoare. Prietenul incarca si pregatea armele pentru rege. Dintr-o greseala, o arma s-a descarcat si i-a retezat regelui buricul degetului mare.
Examinind situatia, prietenul a remarcat ca de obicei: „E foarte bine!”
La asta regele a replicat: „Nu, nu e bine deloc!” si a ordonat ca prietenul lui sa fie aruncat in inchisoare.
Un an mai tirziu, regele era la vanatoare intr-o zona periculoasa.
A fost capturat de canibali, care l-au dus in satul lor. L-au legat de un protap si se pregateau sa-l „prepare”.
Unul dintre canibali care vroia sa dea foc a observat ca regele nu avea buricul degetului mare. Fiind superstitiosi, aveau ca regula sa nu manince pe nimeni care nu era intreg. In concluzie l-au eliberat pe rege.
La intoarcerea acasa, regele si-a reamintit de intimplarea de la vinatoare cind isi pierduse degetul si cuprins de remuscari, ordona sa fie eliberat prietenul lui.
„Ai avut drepate” i-a spus prietenului proaspat eliberat. „A fost foarte bine ca mi-ai retezat buricul degetului.” Si a inceput sa-i povesteasca patania cu canibalii.
„Imi pare foarte rau ca te-am trimis la inchisoare atita vreme. A fost urat din partea mea sa fac acest lucru.”
„Nu”, a replicat prietenul, „Este foarte bine!”
„Ce vrei sa spui cu asta, „Este foarte bine?!?” Cum poate fi bine sa-ti trimiti prietenul la puscarie un an?”
„Daca n-as fi fost in puscarie, as fi fost cu tine...”

Romani 8:28 De alta parte, stim ca toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celorce iubesc pe Dumnezeu, si anume, spre binele celorce sint chemati dupa planul Sau.
 
- Dumnezeu este iubire, El nu este iubirea.
- Dincolo de Dumnezeu nu este nimic. Şi nu este nimic decât dincolo de Dumnezeu. Şi numai Dumnezeu poate concepe în El acest nimic de dincolo de El, pentru ca să facă ceva din el.
- Nu există altă necesitate absolută decât aceea de Dumnezeu.
- Satană, îţi voi dezvălui un mare secret: Cel despre care se spune că n-are început încă nici n-a început. Iar Cel despre care se spune că n-are sfârşit deja a şi sfârşit...
- Vladimir Ghika -
-----------------------------------------------------------------------------------------------------
Vasile Butulescu are darul de a povesti intr-o singura propozitie/fraza asa ca iata unele din povestirile lui

Avea dreptate sarpele. Nu poate fi rai acolo unde nu e dragoste.
Din fericire incalcam geometria. Suntem egali, fara sa fim asemenea.
O fi existand lumea cealalta. Vom muri si vom vedea.
Excesul de lumina orbeste, deci naste intuneric.
Inaripeaza-ne, Doamne! Pamantul e plin de frumusete. Nimic nu poate fi calcat.
Calcam pe Dumnezeu, fiindca e pretutindeni!
Sa nu ne risipim in mii de pagini. Dumnezeu a luminat Universul in doua cuvinte.
Am dubii, Doamne! Diavolul sta prea bine in sondaje.
Moartea. Oare e punct sau virgula?
 
Povestea gemenilor

Din acelasi ovul s-a intimplat sa fie conceputi doi gemeni. Au trecut secunde, minute, ore, si viata embrionara a inceput sa se dezvolte si sa devina din ce in ce mai complexa; la inceput aratau ca niste amoebe, apoi ca niste pui de broasca, apoi ca niste pestisori. Scinteia de viata din fiecare crestea pe zi ce trece si creierul fiecaruia dintre cei doi gemeni incepea sa prinda forma si sa creasca.
Odata cu dezvoltarea creierului, incepura sa apara tot felul de senzatii si perceptii, despre ceea ce ii inconjura, unul despre celalalt, despre viata si cresterea lor de fiecare zi. Ei descoperira ca viata e frumoasa, si incepura sa rida si sa se bucure, sa se miste din ce in ce mai energic.
Unul dintre ei spuse: "Ce noroc pe noi ca existam si ca avem la dispozitie aceasta lume minunata!"
Celalalt raspunse: "Da, binecuvintata fie mama noastra care ne-a dat viata si ne-a facut sa fim impreuna!"
Cei doi gemeni incepura sa creasca si, incetul cu incetul, la fiecare incepura sa prinda forma minute si picioruse, degete si unghii micute. Intinzindu-se si rasucindu-se in toate directiile, in mica lor lume, cei doi, pusi pe explorare, dadura de cordonul ombilical prin care primeau hrana de care aveau nevoie de la mama lor. Ei incepura sa cinte un cintecel, care suna cam asa: "ce buna este mama noastra care ne da din tot ce are, care se imparte pe ea insasi cu noi, copiii ei, care e una cu noi si noi cu ea!"
Saptaminile trecura, lunile trecura si din ce in ce, cei doi gemeni vedeau cum se produc tot felul de schimbari in viata si aspectul lor. Pielea lor incepu sa arate zbircita si incepura sa se ingrase.
"Oare ce se intimpla cu noi? De ce ne schimbam asa"? intreba baietelul.
"Cred ca ne apropiem de sfirsit", raspunse fetita, careia instinctul feminin ii spunea ceva.
Cei doi incepura sa se simta nelinistiti. Incepura sa se teama de nastere, pentru ca privita de acolo, nasterea echivala cu o moarte, trebuind sa paraseasca lumea in care traisera fara grija si atit de fericiti.
Unul spuse: "daca ar fi dupa mine, as sta aici pentru totdeauna. Crezi ca am gresit cu ceva de ne da afara?".
Celalalt raspunse: "Trebuie sa plecam, n-avem incotro. La fel s-a intimplat si cu cei care au trait aici inaintea noastra". Intr-adevar, erau urme clare si vizibile ca mai fusesera si altii inaintea lor, in lumea respectiva.
"Eu cred totusi ca exista viata dupa sfirsit. Sfirsitul nu poate sa fie decit un inceput, deci trebuie sa i se spuna nastere, sau cam asa ceva, altfel ce rost ar avea totul?"
Celalalt incepu sa plinga disperat "Cum sa fie viata dupa sfirsit? Nu se rupe legatura noastra vitala care ne-a legat pana acum de mama noastra, nu se produce in acest caz o separare de sursa noastra de viata, nu cadem noi in neant daca se rupe legatura cu mama, disparind astfel in nefiinta? S-a mai intors cineva vreodata inapoi de dincolo, odata ce s-a sfirsit cu viata lui in aceasta lume, ca sa ne spuna noua, celor care ne asteptam rindul in inima mamei, cum e dupa nastere? NU!!! Toti au disparut, s-au dus, sint morti!"
Si spunind asa, el incepu sa plinga disperat. "Daca singurul scop al conceptiei noastre si al cresterii noastre in aceasta lume, aici in mama noastra este sa fim dati afara din ea, tocmai cind am inteles si am invatat atitea lucruri, atunci viata noastra cu adevarat nu are nici un sens!
Stringind la piept pretioasa legatura care il tinea legat de mama, el adauga: "si daca viata este absurda, e clar ca de fapt nici nu exista mama. Ideea de mama nu are sens! Poate ca mama nu este decit un vid, in care noi traim asa, fara sa aiba nimeni grija de noi."
Fetita protesta: "Cum sa nu existe mama? Cine ne hraneste? Ce crezi ca este aceasta lume, in care noi crestem si sintem fericiti si protejati si iubiti?"
Baiatul insa plingea descurajat: "Nu e sigur ca sintem legati de mama, nu e sigur ca ea ne hraneste sau ne iubeste, si nu e deloc sigur ca mama exista. A vazut-o cineva vreodata? Unde este? Vezi ca nu exista asa ceva? Suntem numai noi in vid, suntem singuri. Mama nu este decit o inventie a noastra, am inventat acest concept pentru ca eram inca tineri si aveam nevoie de un concept care sa ne satisfaca anumite nevoi. Ideea de mama ne-a facut sa ne simtim in siguranta. Dar efectiv nu are cum sa existe mama.
Si astfel, in timp ce unul plingea disperat, celalalt se resemna si astepta, visind la mama pe care si-o imagina ca fiind o fiinta foarte buna si frumoasa. Se apropia termenul nasterii si din ce in ce semnele deveneau tot mai clare: ziua inevitabila era aproape. Cum nu puteau sa se nasca amindoi deodata, au trecut unul cate unul prin tunelul care i-a scos la o lumina orbitoare. Amindoi au inceput sa plinga cu putere, simtind eliberarea extraordinara si senzatiile deosebite si noi care ii inundau. Aerul le-a umplut plaminii si au inceput sa tuseasca, apoi s-au simtit plutind usor, pusi in bratele unei fapturi de vis, care mirosea dulce a lapte si miere si pe care, deschizind ochii si cautind-o cu toate simturile, au cunoscut-o ca fiind chiar mama lor. Alaturi, tatal zimbea fericit si isi saruta sotia.
Fratii si surorile lor scoteau sunete de incintare, fiecare dorind sa-i atinga sau sa le vorbeasca. In sfirsit, cei doi copii ajunsesera acasa, in familie.

Pace si Iubire pentru toti parintii si copiii lumii!
 
BRAHMAA SI DISCIPOLUL SAU


Odata, regele taramului celest, Indra, si regele demonilor, Virocana, s-au dus amandoi la Brahmaa [“inginerul-sef” al acestui univers], sa obtina cunoastere transcendentala.

Brahmaa ii intreba: “De ce ati venit la mine?”

Amandoi raspunsera acelasi lucru:” Vrem sa fim fericiti. Nu vrem sa mai fim invinsi de nimeni. Nu vrem sa mai fim controlati de nimeni, si nu vrem sa murim niciodata.”

Brahmaa le raspunse,”Subiectul este foarte elevat si profund, asa ca trebuie sa ramaneti aici si sa ascultati de mine. Deoarece veti fi brahmacari [celibatari], trebuie sa stati foarte departe de doamne. Trebuie sa traiti aici cu mine, servind in casa mea pentru 25 de ani. Poate atunci am sa va spun cate ceva. Altfel, daca v-as spune acum, in starea in care sunteti nu ati fi calificati sa realizati ceea ce v-as spune. Veti intelege gresit intentia mea si astfel ati lua lucrurile intr-un fel opus fata de ceea ce vreau eu sa va transmit.”

Amandoi acceptara. Renuntand la gratificarea senzoriala, servindu-l pe Brahmaa in toate cele, nebarbierindu-se, netunzandu-si parul, ramanand celibatari, departe de orice intoxicare lumeasca, trezindu-se dimineata foarte devreme si dormind foarte putin, ei au urmarit foarte strict instructiunile timp de 25 de ani. Cand sosi ziua plecarii, ei l-au abordat pe Brahmaa si l-au intrebat,”Te rugam, spune-ne ce sa facem. Cum putem fi fericiti, cum putem sa ne realizam, si cum putem sa intelegem raspunsul la intrebarea “Cine sunt eu?” Cum putem sa trecem peste nastere, moarte, tristete si suferinta in aceasta viata?”

Brahmaa le spuse, “Trebuie sa mi va supuneti. Deindata sa va duceti la un barbier, barbieriti-va, tundeti-va si faceti o baie, taiati-va unghiile si spalati-va peste tot. Dupa ce va veti decora corpurile frumos, veniti la mine.”

Asa si facura. S-au spalat, s-au facut frumosi, si din nou venira la Brahmaa. Acesta le spuse, “Aduce-ti o oglinda,” si ei o adusera. Atunci el zise “Oh, de v-ati vedea fetele. Sunt amandoua foarte frumoase,”. Aratand spre corp, Brahmaa le spuse:”Acesta esti tu, acesta e sufletul, acesta este Dumnezeu, acesta este totul. Acum intoarceti-va si incercati sa va faceti corpurile cat mai fericite. Si astfel veti fi fericiti.”

Intors in regatul sau, Virocana, regele demonilor, anunta: “Am aflat care este realitatea: corpul este de fapt sufletul. Asa ca, prin orice mijloace posibile, trebuie sa incercam sa-l facem fericit. Putem bea vin; nici o problema. Prin orice mijloace sa ne satisfacem corpul.” El incepu sa invete si pe altii aceasta filozofie de viata si astfel el se simti bine.

Indra insa, incepu sa aiba dubii. Pe drumul dinspre taramul lui Brahmaa, spre regatul sau celest, el dadea semne de insatisfactie. Se gandea:”De ce ne-o fi zis Brahmaa asta? Eu am auzit, si Brahmaa de asemenea ne-a tot instruit in anii astia, ca atma[sufletul spiritual] nu moare niciodata. Este etern plin de jnana[cunoastere]. Nu se transforma niciodata. Niciodata. Si este etern fericit. Dar in acelasi timp, tot al nostru gurudeva [Brahmaa] ne spune ca “acest corp este sufletul, si trebuie sa incerci sa-l mentii fericit.” Dar eu totusi vad ca de la nastere, corpul se transforma atat de mult. La inceput esti copil de o zi, apoi de 5 ani, apoi de 10 ani. Gradat, devii un tanar, apoi devii batran, si apoi parasesti corpul. Deci, cum poate ca acest corp sa fie sufletul? Intr-un moment e fericit, in alt moment el sufera”

“Ma indoiesc. Nu-l pot intelege pe Brahmaa. El are intotdeauna dreptate. Probabil ca el mi-a zis ceva adevarat, dar eu n-am putut sa-l inteleg. N-am putut sa-l urmaresc. Nu el a gresit. Eu am gresit. Trebuie sa ma intorc si sa-i pun intrebarea:”Care este scopul existentei?”

Indra se duse din nou la Brahmaa si-l intreba,”Gurudeva, tu mi-ai spus ca acest corp este sufletul, este permanent, niciodata nu devine nefericit, si nu are nici moarte, nici nastere.Dar eu vad cu ochii mei ca acest corp este intr-o continua transformare, moment dupa moment, transformare dupa transformare. Apoi, dupa un timp corpul moare si este ars. Sau este mancat de animale, care il transforma in rahat si tot asa. Cum poate acest corp sa fie sufletul?”

Brahmaa raspunse:”Oh, sunt foarte fericit sa aud asta. Sunt chiar foarte fericit sa te aud. Mai ramai aici inca 25 de ani, practicand celibatul. Apoi vei deveni calificat ca sa realizezi ce o sa te invat”

Si Indra facu chiar asa. Dupa 25 de ani, deci dupa 50 de ani de practicare a celibatului si de servire a lui gurudeva, din nou il aborda pe Brahmaa. Brahmaa zise:”Stii ca in vis o persoana nu moare niciodata. Vei fi foarte fericit daca vei realiza ca esti acea persoana din vis care nu moare niciodata. Vei fi foarte fericit”

Indra o apuca din nou spre casa , dar din nou se intoarse din drum si-l intreba pe Brahmaa:” Cum poate fi asa? N-are cum. Mintea unui om in vis este in tot felul de stari schimbatoare. El este tot timpul in anxietate sau suparare. Cateodata devine fericit cu copii sai, fii si fiice, si sotia sa, dar dupa un timp el devine din nou plin de griji. Se gandeste:”Ah, daca as avea avere, voi fi fericit”. Si averea vine, dar el tot nu este fericit. Apoi se gandeste:”Ah, daca asa avea o sotie foarte frumoasa si plina de calitati, ce fericit as fi”. Si sotia vine, dar tot nu este fericit caci n-are copii. Si cu timpul vin si copii, dar el tot nu este fericit. Sunt tot felul de boli si alte si alte probleme. Prin minte el gandeste toate acestea, si deci aceasta “persoana”, mintea, nu poate fi sufletul.

Si pe langa asta visele sunt false. Cand omul se trezeste la starea de veghe, el gandeste:”Oh, totul a fost fals”. Daca in vis cineva ii taie capul, acea persoana va tipa, gandindu-se “Oh, mor, mor”. Dar el de fapt nu moare. Acest lucru e foarte foarte ciudat. Apoi el se trezeste si se gandeste:”Oh, ce prostii am visat”. Deci mintea asta schimbatoare nu poate fi sufletul.”

Dupa ce-l mai puse la inca 25 de ani de brahmacari, Brahmaa il chema iar. De data asta ii spunse:”Cand esti in somn profund, fara vise, aceea este realitatea, aceea este experienta sufletului. In acel moment tu nu gandesti nici un gand iluzoriu, prin urmare aceea este experienta sufletului. Aceasta este filozofia mayavada. Este negativ. Totul este ca un vid. Aceasta e realitatea”

Indra pleca iar, dar iarasi se intoarse din drum, nemultumit. Brahmaa il mai puse la 25 de ani de brahmacari.

Astfel, abia dupa 100 de ani de pregatire, Brahmaa il considera destul de avansat ca sa-i spuna adevarul. ”In acest corp, exista ceva transcendental, parte din Supremul Dumnezeu. Acum esti gata sa incepi practica pentru a realiza tu personal acest lucru. Daca ti-as fi spus acest lucru de la inceput, cand ai venit prima oara, nu ai fi putut sa practici, si astfel nu ai fi avut nici o realizare. Asa ca te-am adus gradat la acest punct. Acum, dupa 100 de ani servindu-ti guru si incet, incet avansand, inima ta e pura si esti pregatit sa-ti realizezi sufletul si pe Dumnezeu”
 
Adevaratele minuni


Un tanar fara credinta spunea mereu ca el nu crede in minuni. Dar intr-o zi, mergand pe strada, a intalnit un om, care, plimbandu-se incet, se oprea la tot pasul si, privind in dreapta si in stanga, exclama intruna:
- Doamne, ce minune! Ce minunatii mi-a fost dat sa vad!
- Nu te supara, a intrebat necredinciosul, dar la ce te uiti si te minunezi asa de tare ?
- Cum la ce ? La floarea aceasta minunata! Si la copacul de acolo si, uite, priveste norii, cat sunt de frumosi!
- Ce ti-e, omule, a mai spus necredinciosul, n-ai mai vazut flori sau copaci pana acum ? Ce, pana acum nu te-ai mai uitat niciodata pe cer sa vezi norii si pasarile zburand ?
- Nu! - a raspuns omul. Vezi dumneata, pana astazi am fost orb din nastere. Insa, cu o saptamana in urma, familia m-a adus in acest oras la un medic celebru care m-a operat si m-a ingrijit cu multa dragoste. Chiar azi dimineata mi-a scos bandajele de la ochi si, dupa ce a vazut ca nu mai am nimic si m-am vindecat complet, m-a lasat sa plec.
De cand am iesit din spital, ma plimb insa pe strazi si nu ma mai satur sa privesc atatea lucruri frumoase, atatea minuni. Dumneata poate ca, vazand in fiecare zi florile, copacii, oamenii din jurul tau, nici nu mai realizezi cat este de minunata aceasta lume, cat este de uimitoare. Dar eu, eu o vad pentru prima oara si, crede-ma, niciodata nu mi-am imaginat ceva atat de frumos. Multumesc lui Dumnezeu pentru toate aceste lucruri frumoase pe care le-a creat si pentru faptul ca mi-a ajutat sa pot, in sfarsit, sa le vad si eu si sa ma bucur de ele.
Dar, daca tot ne-am intalnit, spune-mi incotro gasesc o biserica, fiindca vreau sa aprind o lumanare si sa multumesc Domnului pentru minunea care a facut-o astazi cu mine.
Impresionat de cuvintele omului, necredinciosul l-a insotit pe acesta pana la o bisericuta apropiata. Au intrat impreuna, au aprins cate o lumanare si au inceput sa se roage incet, in fata unei icoane.
In sufletul sau, omul necredincios pana atunci a inteles ca nu lumea era de vina, ci el. Toate erau pline de frumusete, toate erau minuni, dar el nu stia sa le vada. Trecea pe langa ele, fara sa le observe.
Ce minune este mai frumoasa decat o floare ce se deschide, oferindu-si parfumul ? Poate cineva sa-mi arate o minune mai mare decat dragostea si devotamentul unei mame pentru copilul ei ? Este cineva atat de crud, incat sa nu simta dragostea -minunea minunilor ?
Adevaratele miracole nu trebuie sa le vezi, ci sa le simti. Si in orice crestin se intampla un miracol atunci cand, apropiindu-se de ceilalti prin dragoste, simte cum se apropie de Dumnezeu.

"Sfintenia vine din dragoste.
Toti cei ce cred si iubesc cu adevarat sunt sfinti."
 
Dragostea Domnului

Se spune ca odata, un om mergea printr-un desert. Nu mai putea de oboseala; nu mancase nimic de mai multe zile, apa nu mai avea, iar soarele puternic il topea cu razele sale de foc. In afara de intinderea nesfarsita de nisip dogoritor, nu se vedeau decat urmele omului, urmele pasilor sai.
Deodata, insa, omul a observat ca alaturi de el au aparut si alte urme, ca si cand mai era cineva, o persoana ce mergea odata cu el si ale carei urme le putea vedea alaturi de ale sale. Speriat, a strigat:
- De ce sunt patru urme in nisip, cand eu sunt singur ? Cine esti si de ce nu te vad ?
Dar o voce i-a raspuns:
- Sunt Dumnezeu! Nu esti singur, fiindca Eu merg alaturi de tine. Astfel, vei fi ocrotit de orice rau si vei ajunge cu bine la capat!
Omul a cazut in genunchi si i-a multumit Domnului ca S-a indurat de el, dupa care si-a continuat drumul, convins ca acum va reusi. Si a mers, a mers, pana cand intr-un final a simtit ca nu mai poate face un pas macar. Cazut in genunchi, a privit in spate si ... ce i-a fost dat sa vada ? Pe nisip, nu se vedeau decat urmele pasilor sai.
- Doamne - a spus omul indurerat - de ce m-ai parasit, de ce nu sunt decat doua urme in nisip ?!
Dar, aceeasi voce i-a raspuns cu blandete:
- Pentru ca, pana acum, Eu te-am dus in brate.
Deodata, omul nostru a simtit ceva rece, rece, si a deschis ochii. Visase. Toropit de oboseala, incins de lumina soarelui, cazuse in nisip, ajuns la capatul puterilor. Dar, in timpul somnului, fusese gasit de o caravana. Cativa negustori il ridicasera si il stropisera cu apa. Atunci cand a simtit apa rece pe fata s-a trezit, amintindu-si de visul sau.
- Binecuvantat sa fie Domnul! - a strigat omul. Cum de m-ati gasit ?
- Am vazut niste urme in nisip si ne-am dat seama ca cineva s-a ratacit. Erau, intr-adevar, urmele tale.
- Voi credeti ca urmele mele v-au adus aici ? Nu, Dumnezeu, Care S-a indurat de suferinta mea, El v-a calauzit pasii spre mine, altfel as fi murit. Sunt unii oameni care nu vad ca Dumnezeu se ingrijeste de ei. Nu vad ca Domnul, din iubire, cauta mereu sa ii ajute. Ei uita de cele sfinte si de Dumnezeu, dar Dumnezeu nu uita niciodata de ei. Ferice de aceia care vad ca toate - sanatatea, puterea de munca, fericirea - tin de Dumnezeu si ca doar prin puterea Lui putem fi mantuiti. Ferice de aceia care au mereu incredere in ajutorul Domnului.

"Chiar daca noi ne indepartam uneori de Dumnezeu,
Dumnezeu ramane mereu aproape de noi."
 
Casa Domnului

Intr-o seara de iarna, o tanara familie statea in jurul mesei. Tatal era trist si apasat de griji, iar mama plangea, tinandu-si fata in palme. Fetita lor cea mica, mirata de aceasta situatie, se apropie incet si intreba:
- Mama, de ce plangi ?
- Fata mea, sunt zile grele, nu mai avem bani si pentru a putea trai am vandut si casa aceasta frumoasa. Maine va trebui sa ne mutam intr-o casa mult mai mica. De aceea plang, fiindca ne este greu sa plecam din aceast loc minunat, unde am trait in liniste atatia ani, si sa ne mutam intr-o casa saracacioasa si ca vai de ea ...
- Dar, mama, nu locuieste Dumnezeu si in casa aceea saraca in care ne vom muta ?
Mirati de credinta copilei si de adevarul spus de aceasta, parintii au inteles ca, in viata, greutatile si necazurile de orice fel incoltesc sufletul omului, dar credinta si speranta nu trebuie niciodata uitate, fiindca doar cu ele in suflet drumul spinos al vietii e stabatut mai usor.

"Precum mesterul arunca aurul in topitorie si-l lasa a se cerne si a se curati prin foc pana ce vede ca straluceste, tot asa si Dumnezeu lasa sufletele omenesti sa fie cercetate de necazuri, pana ce se curata si se lamuresc. De aceea, o astfel de cercetare a lui Dumnezeu este o mare binefacere pentru suflet."
 
Povestea lui Oricum

Oamenii sînt de multe ori nerezonabili, ilogici şi egoişti.
Oricum iartă-i.
Dacă eşti bun, oamenii s-ar putea să te acuze că ceea ce faci o faci din motive egoiste.
Oricum fii bun.
Dacă reuşeşti în viaţă, ai să-ţi cîştigi cîţiva prieteni falşi şi cîţiva duşmani adevăraţi.
Oricum reuşeşte.
Dacă eşti cinstit şi deschis oamenii s-ar putea să te înşele.
Oricum fii cinstit şi deschis.
Ceea ce te-ai străduit ani de zile să construieşti, cineva ar putea să distrugă într-o singură noapte.
Oricum construieşte.
Dacă găseşti pacea sufletească şi fericirea s-ar putea ca alţii să fie invidioşi.
Oricum fii fericit.
Binele pe care îl faci astăzi de multe ori oamenii îl vor uita mîine.
Oricum, fă binele.
Oferă acestei lumi tot ce ai mai bun şi s-ar putea să nu fie de ajuns.
Oricum, oferă tot ce ai mai bun.
Pentru că la o analiză finală este vorba de legătura dintre tine şi El. Oricum... nu era vorba despre relaţia dintre tine şi ceilalţi.

Col 3:17 Şi orice faceţi, cu cuvîntul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus, şi mulţămiţi, prin El, lui Dumnezeu Tatăl.
Col 3:23 Orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni,
 
Merele de peste gard

Un boier avea multa avere. Pe domeniul sau se aflau multi pomi fructiferi.
Cei saraci nu puteau intra deoarece ii despartea un gard mare de aceste fructe.
Intr-o buna zi boierul a hotarat sa lase saracii sa intre si le-a zis:
- Puteti sa culegeti ce vreti si cat vreti, numai sa nu rupeti crengile de la copaci !
- Zis si facut, au intrat si s-au infruptat din ei.
In acest timp boierul se uita dintr-un loc ascuns la ei si a observat cativa care in loc sa le manance, le aruncau peste gard.
Surprins de acest gest, i-a chemat la el si i-a intrebat : De ce le aruncati peste gard, nu va e teama ca le risipiti ?
Ei i-au raspuns: acele fructe nu se vor pierde pentru ca vom veni chiar acum dupa ce vom pleca, le vom strange si le vom pastra pentru alta data.
Asa se intampla si cu imparatia cerurilor. Cat timp suntem pe pamant trebuie sa facem fapte bune, pentru ca mai apoi in cer sa le avem cu noi. Fiecare mar aruncat peste gard este o fapta buna care se contorizeaza in cer, nu aici pe pamant.

Sa incercam sa ne strangem cat mai multe fapte bune pentru atunci cand va fi cu adevarat nevoie de ele.
 
Ceasul mantuirii

Intr-o manastire aflata la poalele unui munte inalt, acoperit de paduri, traia, odata, un calugar batran, caruia i se dusese vestea pentru intelepciunea sa. Intr-o dimineata, a venit la el un tanar si l-a intrebat:
- Sfintia Ta, am auzit ca, pentru a ne mantui, trebuie sa ne caim, sa ne para rau de toate pacatele ce le-am savarsit de-a lungul vietii. Dar, parinte, cat trebuie noi sa ne caim ?
- Fiule, este de ajuns daca te caiesti o singura clipa, inaintea mortii.
- Atat de putin, parinte ?
- Da, fiul meu!
- Dar, de unde sa stiu eu cand se apropie ceasul acela ?
- Moartea poate veni oricand, asa ca asteapt-o pregatit, in orice moment sa te poata gasi cu smerenie si cainta in suflet.
Dumnezeu este bun si iertator. Cine regreta din suflet pentru greselile sale si cauta sa nu mai pacatuiasca, acela are parte de o viata frumoasa si de linistea sufletului. Dar, mai mult decat orice, doar acela poate spera la mantuire, la viata vesnica.

"Nestiind locul si vremea in care ne asteapta moartea, o vom astepta noi oriunde si oricand."
 
Lupta cu ingerul

Cumpana lumii misca ritmic ziua si noaptea. Caprele riciiau tarina inchinind cu copita culcusul. Apa riului forfotea cristalin de-a lungul malului.
Pastorul tresari din rugaciunea lui. O forma nedeslusita inainta ca intr-o plutire catre staul. Parea o aratare dintr-un alt tarim.
– Ce vrei, racni ciobanul uimit si speriat.
– Lupta, raspunse celalalt.
Nu dorea oi sau bogatie, ci altceva mai de pret: puterea. Care dintre ei doi era mai vrednic? Vedenia pretindea incercarea puterilor. Infatisare cu chip de sburator il infrunta in poarta tarcului. Oare cine se ascundea sub chipul acestui inaripat?
Iacob primi lupta fara dusmanie, ca intr-o hora. Astfel, o noapte, Iacob a luptat cu ingerul, dar nu impotriva ingerului. Pentru oricare dintre noi vine o vreme cind trebuie sa ne masuram cu trimisul Domnului. La un popas, la o rascruce, intr-o mare dilema. Lupti cu el asa cum lupti cu un frate mai mare dornic sa te invete. Este un exercitiu ce trebuie deprins. Este o voinicie, o maiestrie la care trebuie sa te ridici ca sub povata unui superior cunoscator al adevarurilor spirituale. Ingerul si Iacob isi imprumutau numai prezenta, nu si substanta. Luminos, ingerul se impotrivea doar provocarii, nu ataca. Zimbitor la efortul lui Iacob nu cauta sa-l doboare. Nici arc, nici sabie. Lupta dreapta. Aripile ingerului inconjurau protector umerii discipolului.
Indemnul ingerului adevarat este intotdeauna lupta. Numai satana este ispita, vraja de cistig usor asupra a tot ce vezi cu ochii. Marea minune a fost ca atingerea ingerului il intarea pe om. El devenea mai puternic. Virtutea lui crestea odata cu misterioasa initiere. Omul se intarea alaturi de inger, se umplea cu fluid sfint, care trecea in el ca in legea vaselor comunicante, din cel plin in cel gol. A durat lupta o noapte? Un veac? Cine stie. Solul divin a zburat, dar lectia a ramas. In zori, Iacob a cautat urmele luptei. Iarba era neatinsa si nestrivita. A fost o nalucire? A fost un inger? S-a luptat cu el afara, in lunca sau inauntrul lui? Fusese o lupta sau o meditatie? Ciinii lui stiau mai bine, caci nu latrasera deloc.
Se spune ca viata este o lupta, dar citi au inteles ca viata este doar o lupta cu ingerul din noi, cu eforturile lui de a ne conduce pe cai drepte, curate si luminoase. Sintem asemenea copiilor. Refractari supunerii si sfaturilor intelepte. Si atunci luptam cu Ingerul ca intr-un atac si ca intr-o respingere. Si el zimbeste ingaduitor. Stie ca nu ai nici o sansa deoarece el e inceputul si sfirsitul, el este centrul si esenta de lumina a fiintei tale. Mai devreme sau mai tirziu te vei intoarce la el. Eternitatea apartine deopotriva si lui si tie. Iar si iar, de fiecare data cind preferi sa-ti duci la capat greselile, de fiecare data cedezi ademenirii dulcege a ego-ului, care-ti promite cistig usor si rapid pentru a te inlantui mai bine, te vei trezi ca dintr-un cosmar. Traseul evolutiei spirituale este presarat cu aceste adormiri-inlantuiri si treziri. Chiar si ispitele sint arme indirecte ale Ingerului, care printr-o alchimie misterioasa trezesc in tine dorinta de a lupta cu tot ceeea ce te indeparteaza de calea dreapta, curata si luminoasa. Nu ai alta alternativa. Trebuie sa lupti fiindca „Indemnul Ingerului adevarat este intotdeauna lupta.”

„M-am incurcat in zile, m-am ratacit in ani
Prin mlastinile unui veac inecat in singe.
Te-am ocolit o vreme, chiar ne-am privit dusmani,
Iti aratam doar tepii, arici ce-atins se stringe.
 
Taina Sfantului Botez

Intr-o zi, un sectant, om ratacit de la dreapta credinta, a vrut sa-l contrazica pe un preot, spunandu-i:
- Chiar daca in Biblie Mantuitorul spune sa ne botezam, eu nu cred ca e bine sa-i botezam pe copii, ci doar pe oamenii mari. Trebuie sa astepti ca cei mici sa creasca si de-abia atunci sa ii intrebi daca vor sau nu sa fie botezati. Doar asa, ca oameni in toata firea, pot hotari cu adevarat. Cum puteti voi, ortodocsii, sa-i botezati pe copii ?
- Spune-mi, ii zise preotul, dupa ce il asculta cu rabdare, stiu ca dumneata ai copii; cand erau mici, i-ai dus la doctor sa ii vaccineze ?
- Da, ii raspunse omul.
- De ce nu ai asteptat sa creasca si sa-i intrebi mai intai daca vor sau nu sa fie vaccinati ? - il mai intreba preotul pe om.
- Fiindca nu vroiam sa se imbolnaveasca si stiam ca e bine pentru ei.
- E, vezi, tot asa si noi stim ca Sfantul Botez este bun pentru copii si nu avem de ce astepta. Asa cum vaccinezi un copil micut, ca sa nu se imbolnaveasca trupul lui fragil, tot asa il si botezi, pentru a nu se "imbolnavi" sufletul lui tanar. Prin puterea Duhului Sfant, prin harul Sau, coborat astfel peste prunc, acesta e un om nou, pregatit pentru o viata noua si luminoasa: viata crestineasca.
Sectantul pleca ochii rusinat si se indeparta, gandindu-se la cele spuse de preot.
Desi sunt unii care nu cunosc dreapta credinta, sau stiu prea putine, preotul ii poate invata, ii poate calauzi prin desisul acestei vieti incarcate de greutati si pacate, scotandu-i la limanul mantuirii. Omul trebuie sa isi asculte preotul, duhovnicul si sa se gandeasca la cele spuse de acesta.

"Turma lui Hristos se pastoreste cu fluierasul, nu cu batul, adica cu blandete, nu cu asprime.
Se pastoreste mai mult cu exemplul vietii preotului, nu numai cu predica de la amvon."
 
Magarul si fantana

Intr-o buna zi, magarul unui taran cazu intr-o fintina. Nefericitul animal se puse pe zbierat, ore intregi, in timp ce taranul cauta sa vada ce e de facut. Pina la urma, taranul hotari ca magarul si-asa era batrin, iar ca fintina, oricum secata, tot trebuia sa fie acoperita odata si-odata. Si ca nu mai merita osteneala de a-l scoate pe magar din adincul fintinei. Asa ca taranul isi chema vecinii, ca sa-i dea o mina de ajutor. Fiecare dintre ei apuca cite o lopata si incepu sa arunce de zor pamint inauntrul fintinei. Magarul pricepu de indata ce i se pregatea si se puse si mai abitir pe zbierat. Dar, spre mirarea tuturor, dupa citeva lopeti bune de pamint, magarul se potoli si tacu. Taranul privi in adincul fintinei si ramase uluit de ce vazu. Cu fiecare lopata de pamint, magarul cel batrin facea ceva neasteptat: se scutura de pamint si pasea deasupra lui. In curind, toata lumea fu martora cu surprindere cum magarul, ajuns pina la gura fintinei, sari peste ghizduri si iesi frematind... Viata va arunca poate si peste tine cu pamint si cu tot felul de greutati...Secretul pentru a iesi din fintina este sa te scuturi de acest pamint si sa-l folosesti pentru a urca un pas mai sus. Fiecare din greutatile noastre este o ocazie pentru un pas in sus. Putem iesi din adincurile cele mai profunde daca nu ne dam batuti. Foloseste pamintul pe care ti-l arunca peste tine ca sa mergi inainte.

Aminteste-ti de cele 5 reguli pentru a fi fericit:
1. Curata-ti inima de ura, frica, egoism.
2. Scuteste-ti mintea de preocupari inutile.
3. Simplifica-ti viata si fa-o mai frumoasa.
4. Daruieste mai mult si asteapta mai putin.
5. Iubeste mai mult si... scutura-te de pamint, pentru ca in viata asta, tu trebuie sa fii solutia, nu problema
 
Fenomenul celei de-a o suta maimuta

Timp de mai bine de 30 de ani au fost studiate in libertate maimutele japoneze Macaca foscata. In 1952, oamenii de stiinta le hraneau in insula Koshima cu cartofi pe care ii aruncau in nisip. Maimutelor le placeau cartofii, dar nu si daca erau murdari.
Una din ele a descoperit ca poate rezolva problema spalindu-i in apa. Le-a invatat si pe altele sa faca la fel, asa ca intre 1952 si 1958 s-a dezvoltat un grup care spala cartofii, dar alti adulti continuau sa-i manince murdari. Sa consideram ca erau 99 de maimute care spalau cartofii inainte de a-i minca. In toamna lui 1958 s-a petrecut ceva extraordinar. Intr-o dimineata inca o maimuta (a 100-a) a invatat sa spele cartofii.
Din acel moment fenomenul s-a generalizat aproape la intregul trib. Energia suplimentara adusa de acea fiinta vie a creat o schimbare ideologica radicala. Dar s-a constatat un lucru inca si mai surprinzator. Obiceiul de a spala cartofii a traversat oceanul, molipsind fara a exista nici un contact direct colonii de maimute aflate pe alte insule sau chiar pe continent, la Takasakiyama.
Asadar odata depasit un prag cantitativ, are loc un salt in constiinta ce poate fi comunicat instantaneu si intr-un mod telepatic de la o minte la alta. Cunoscut sub numele de “Fenomenul celei de-a o suta Maimuta”, acest experiment arata ca atita timp cit un numar mic de persoane urmeaza o noua cale, aceasta poate ramine specifica doar lor. Dar exista un punct de la care daca doar o singura fiinta adera la ea, se creaza un cimp suficient de puternic pentru ca aceasta noua constiinta sa influenteze aproape pe toata lumea.
Cimpul morfogenetic a fost descoperit de biologul Rupert Shaldrake si este echivalentul unui cimp electromagnetic care vehiculeaza informatie in loc de energie. Odata ce a fost creat, acest cimp informational actioneaza in timp si spatiu fara a-si pierde intensitatea. Este ca un tipar (pattern) pentru forme fizice, de la cristale si pina la sisteme biologice, ajutind formarea sistemelor similare ulterioare. Un astfel de sistem in formare se dezvolta pe baza unei seminte informationale care rezoneaza cu un sistem precedent. Din aceasta perspectiva, ADN-ul genetic al unui sistem viu, de exemplu un stejar, nu contine toata informatia necesara dezvoltarii acelui sistem, ci reprezinta acel simbure informational care realizeaza acordul fin cu sistemele precedente de acelasi gen. Cimpurile morfogenetice sint un fel de depozite ale obiceiurilor genetice.
Acest concept poate explica unele mistere ale memoriei umane. Creierele noastre sint mai putin niste biblioteci, ci mai degraba statii de emisie-receptie care lasa in continuu urme impregnind cimpuri morfogenetice si care isi „amintesc” experiente trecute reacordindu-se la acele urme lasate anterior. Astfel utilizarea cimpurilor morfogenetice ca purtatoare a memoriei implica lipsa separarii mintilor noastre. Aceasta minte aflata pe un nivel superior de dezvoltare este cunoscuta si ca supramental.
Avem o identitate duala, asemanatoare dualitatii unda-corpuscul a electronului. Pe de o parte avem aspecte care sint unice si in intregime individuale, dar in acelasi timp, o mare parte din gindirea si comportamentul nostru este format de catre cimpurile morfogenetice transpersonale si participa la crearea lor. Sintem conectati la stele nu numai prin chimia trupurilor noastre, ci si prin mintea noastra. Acceptarea acestor aspecte deschide drumul investigarii stiintifice a ideii ca procesele mentale si constiinta pot functiona si fara un suport fizic. Aceasta ar elimina neincrederea scepticilor in existenta fiintelor non-fizice – ingeri, viata dupa moarte, etc.
Cu ajutorul teoriei cimpurilor morfogenetice se ajunge si la concluzia ca la un moment dat, umanitatea va trece printr-o schimbare globala de constiinta, iar aceasta se va petrece atunci cind se atinge asa-zisa masa critica la nivel de constiinta, adica atunci cind vor exista pe Pamint un numar suficient de fiinte trezite din punct de vedere spiritual.
Poate ca nu lipseste decit o singura persoana pentru a bascula umanitatea intr-o lume a bucuriei, a intelepciunuii si a iubirii.

Poate ca acea persoana esti chiar tu !
 
Evadarea din ospiciu


Din fasa sintem bombardati cu modele ale fericirii aproape imposibil de atins. Pas cu pas capatam convingeri ca intotdeauna exista ceva mai bun decit avem sau ca cineva e mult mai apreciat decit noi. Asadar, sintem educati sa devenim depresivi si culmea este ca sintem invatati ca aceasta este starea naturala a omului. Depresia, de la cea mai banala manifestare si pina la climaxul ei - suicidul, este intretinuta si incurajata de mediul ostil al omului civilizat. Nici nu ti-ai insusit bine limba materna si milioane de mesaje publicitare, subliminale sau explicite, ti-au croit deja lantul dorintelor de acum sau mai tirziu, dorinte aducatoare de frustrari. Din frageda pruncie ti se ofera modele ale fericirii si ce trebuie sa faci ca sa o obtii, astfel incit depresia, efect secundar, se dezvolta si creste in ritmul celulelor tale. Si chiar de ai avut o copilarie fericita, la un moment dat incepi sa te indoiesti de starea ta de bine. Mai poti gindi despre tine ca esti fericit cind vezi cum un seaman de-al tau isi petrece concediul pe un tarim de vis? Sau cind auzi cum crema minune iti poate intineri instantaneu obrazul? Sau cind vezi domnul acela cum isi rasfata iubita cu bijuterii de iti iau ochii, ca semn de maxima pretuire? Dintr-o data simti ca tu ti-ai petrecut un concediu plictisitor, simti cum pielea ta atirna pe pometi precum siropul pe o inghetata topita, simti cum iubitul tau a devenit iremediabil insensibil la farmecele tale. Simti mai precis ca esti trist, nefericit, fara sa iti articulezi cu precizie cauzele. Daca ai timp si ceva bani, tragi o fuga la specialistul care tocmai iti confirma banuiala ta: esti depresiv, un diagnostic consacrat, care este sinonim cu nefericirea. Nefericirea de a cara pe umeri prea multe dorinte neindeplinite. Singura diferenta este aceea ca nefericirea te face oarecum responsabil de starea pe care o ai, iar depresia este o boala, pentru care se face vinovat mediul, adica ceilalti. Mai ramine sa afli la ce nivel te situezi pe scala celor 6 miliarde de nefericiti: la extreme sau undeva, in zona de mijloc, acceptata ca fiind a majoritatii, adica a normalitatii depresive. Platesti asa cum se cuvine consultatia si uite cum mai capeti doua motive in plus sa fii nefericit: unul este acela ca tocmai ai aflat ca esti bolnav si cel de-al doilea este ca banii pe care ii pastrai pentru o mica bucurie personala ii vei lasa acum specialistului care te-a ajutat sa te dumiresti. Pina si specialistul tau are ceva motive de frustrare, in mod cert are si el un loc bine determinat pe scala nefericirii. Chiar si cei care, aparent, isi pot indeplini toate dorintele (dorinte care tie ti-au creat boala) au nefericirile lor: in mod cert au si ei frustrarile lor, chiar daca sursele sint de cu totul alta natura. Poate ca isi doresc mai mult timp liber sau poate o iubire reala. Dorintele sint aceleasi otravuri, dar cu alt ambalaj.
Iata asadar ca flagelul secolului nostru nu este cancerul asa cum stiam cu totii, ci depresia, prima boala pe care, latent, o capata pruncul, inainte de bolile banale ale copilariei. Este insa boala cea mai tainica. Ea traieste in simbioza cu celulele noastre pina la momentul in care reuseste sa le sugrume, in semn de protest ca nu i s-a acordat atentia cuvenita. Lovitura ei capata atunci diverse nume: atac cerebral, stop cardiac, blocaj renal, etc. Sintem o lume depresiva, in care fiecare dintre noi, cu cit este mai depresiv, cu atit are mai multa nevoie de alti depresivi cu care sa-si impartaseasca experientele. Ii numim simplu prieteni sau rude, insa nu sint decit colegii nostri de salon, salonul unui urias si invizibil spital de boli nervoase. Un spital in care si medicii sint deopotriva pacienti. Dar un spital in care fiecare pacient isi poate fi siesi medic. Doar sa isi doreasca asta. Nu este de fapt o dorinta, este o necesitate. Eu am vrut asta. Am sarit gardul si am aflat ca eram inchisa intr-un sanatoriu invizibil abia cind m-am departat mult de el. Abia cind am vazut pe strada oameni fericiti. Erau putini, dar fericiti. Lor nu le pasa ca sint prost imbracati si nici ca lumea nu ii apreciaza. Nici macar nu se cunosteau intre ei. Erau fericiti si sanatosi, traind plenar, in totala armonie cu ei insisi. Si atunci am inteles ce inseamna libertatea mea, atunci am inteles ce inseamna sanatatea mea, atunci am inteles ca fericirea pe care o cautam se afla in propria-mi acceptare. Si-am plins de bucurie. Si acum tot de fericire pling. Fiindca lacrimile incep sa vorbeasca acolo unde cuvintele devin neputincioase. Paradoxul care m-a uluit a fost atunci cind mi-am observat fostii colegi de celula cum strigau printre gratiile ospiciului la fericitii de pe strazi: ,,Nebunilor!!!” In felul lor, aveau dreptate. Cum poti fi fericit cind exista atita tristete in jurul tau? Cum poti fi atit de insensibil incit sa nu-ti pese de durerea celor de linga tine? Este inuman sa nu fii partas la cataclismul numit depresie colectiva! Poate este inuman, dar este sigur alegerea fiecaruia dintre noi. Este cert singurul prilej in care oamenii pot dovedi ca au discernamint: atunci cind se folosesc de dreptul lor de a alege intre depresie si bucurie.
De mult nu imi mai doresc lucruri marete. Am filtrat cu minutiozitate care-mi sint nevoile si care-mi sint dorintele, apoi cele din urma s-au evaporat treptat. Asa a disparut din corpul meu depresia. Si in felul acesta nu-mi mai otravesc semenii cu suferintele mele, nu le mai fur timpul pretios pentru a-mi despovara ce numeam odata inima grea. Nu mai simt nevoia sa fiu consolata pas cu pas, in numele prieteniei. Iar ei nu mai gasesc o consolare in bucuria mea si merg sa-si impartaseasca durerile cu cei care le simt la fel de acut. Mi-am devenit in felul acesta cel mai bun prieten al meu. Ma accept cu limitele mele, nu ma condamn ca nu plac altora, nu simt vinovatii ca n-am devenit ce si-a dorit mama si nici nu ma mai doare ca n-am ce au altii. Intr-un cuvint, mi-am schimbat optiunea. Am ales fericirea in locul nefericirii. Oricine o poate face oricind.
Nu stiu despre ce consecinte practice ale experientei mele creative as putea vorbi. Stiu doar ca m-am re-creat pe mine insami, mi-am re-creat sanatatea, odata cu evadarea din ospiciu. Sanatatea care nu se limiteaza la a fi absenta bolilor, ci sanatatea pe care o vezi mereu in ochii copiilor. Sanatatea care iti da pofta de joaca si de ris.
Nu stiu ce fel de beneficii poate aduce transformarea mea lumii, cred insa ca o noua celula care se insanatoseste devine promisiunea pentru sanatatea intregului organism bolnav.

Ef 2:3 Intre ei eram si noi toti odinioara, cind traiam in poftele firii noastre pamintesti, cind faceam voile firii pamintesti si ale gindurilor noastre, si eram din fire copii ai miniei, ca si ceilalti.
Ef 4:22 cu privire la felul vostru de viata din trecut, sa va desbracati de omul cel vechi care se strica dupa poftele inselatoare;
1 Pe 2:11 Prea iubitilor, va sfatuiesc ca pe niste straini si calatori, sa va feriti de poftele firii pamintesti cari se razboiesc cu sufletul.
 
Cine-i drept inaintea lui Dumnezeu ?

Demult, un om l-a intrebat pe un batran calugar:
- Parinte, cine-i drept inaintea lui Dumnezeu ? Am auzit povestindu-se despre o mare minune: un om care putea sa zboare, sa se inalte singur in vazduh. Este acesta semn ca-i drept inaintea lui Dumnezeu, asemenea sfintilor ?
- Nu, fiule, nici vorba!
- Dar am auzit povestindu-se si despre un om ce putea sa mearga pe apa. Este acesta drept inaintea lui Dumnezeu ?
- Nici acesta ?
- Dar atunci, cine este drept ?
- Este cel ce-si duce viata linistit, in credinta si in frica de Dumnezeu. Daca Dumnezeu ar fi vrut ca noi sa zburam, atunci ne-ar fi dat aripi. Rostul nostru este de a fi buni crestini. Pentru a fi sfant nu trebuie sa te inalti in vazduh cu trupul; doar sufletul sa ti se inalte spre cer prin rugaciuni si fapte bune. Nici nu trebuie sa mergi pe ape; dar sufletul tau sa ramana mereu deasupra pacatelor si sa nu se afunde in ele. Doar asa, cu un suflet curat poti avea o viata curata. Doar asa, te poti chema bun crestin si poti spera in mantuire. Cel cu inima curata se va cunoaste, astfel, dupa viata sa linistita si dupa traiul cumpatat. Acela este om drept si inaintea oamenilor, si inaintea lui Dumnezeu.

"Ii cinstim pe sfinti, imitandu-i."
 
Vindecarea sufletului

Inca de cind sintem mici copii, sufletul nostru, la fel ca si trupul, incepe sa se acopere de rani mai mici sau mai mari produse de interactiunea cu cei din jur. Unele din aceste rani se videca odata cu trecerea timpului, altele insa ramin infectate si ne dor ori de cite ori sint atinse.
Daca avem o rana pe corpul fizic mergem la doctor si acesta le redeschide cu bisturiul, le va curata, le va trata cu un remediu si, pastrindu-le curate, in cele din urma aceste rani se vor vindeca. Probabil ca redeschiderea acestor rani o sa ne doara, dar important e ca in final ne vom elibera de boala. Pentru ranile sufletului bisturiul se numeste adevar. Ranile sufletului sint acoperite de negare, de minciuni pe care le-am inventat pentru a ne proteja aceste rani. Daca vom privi insa aceste rani prin ochii adevarului aceste rani se vor vindeca.
Putem incepe prin a practica adevarul cu noi insine. Atunci cind esti sincer cu tine insuti, incepi sa vezi lucrurile asa cum sint, nu asa cum ai vrea sa fie.
Dupa ce am deschis rana, acum trebuie sa o curatim, dar cum? Foarte simplu, folosind iertarea. Iertarea este panaceul pentru toate ranile sufletului nostru. Este necesar sa-l iertam pe cel care ne-a ranit oricit de grava ni s-ar parea greseala pe care acesta a facut-o. Trebuie sa-l iertam chiar daca nu merita, nu de dragul lui ci de dragul nostru pentru ca nu merita sa suferim ori de cite ori ne amintim de ce ne-a facut. Iertarea este un act de iubire de sine. Eliberarea tensiunilor prin violenta, minie nu este decit o solutie temporara, asa ca alegeti iertarea. Nu se poate vorbi despre iertare decit atunci cind intilnindu-te cu cel care te-a ranit sau auzindu-i numele nu simti nimic fata de el, nu ai nici o reactie emotionala.Evident o cicatrice tot va mai ramine, sub forma amintirii a tot ceea ce s-a intimplat, dar dupa ce rana s-a vindecat, durerea provocata de ea dispare. Marea problema in calea iertarii este orgoliul. Noi invatam de fapt sa suferim doar pentru a-i pedepsi pe cei care au abuzat de noi. Ne comportam ca niste copii mici plini de toane care solicita atentia celor din jur. Incepeti practica iertarii. Chiar daca la inceput va fi greu, mai tirziu va deveni o obisnuinta. Trebuie sa ne iertam si pe noi insine pentru tot ceea ce am facut de-a lungul vietii.
Ranile odata vindecate, trebuie sa folosim acum un remediu pentru a accelera vindecarea. Acest remediu este iubirea. Singurul remediu este iubirea neconditionata: trebuie sa ne iubim pe noi, prietenii, dusmanii. Procesul incepe cu iubirea de sine. Singurul fel prin care putem fi cu adevarat fericiti este iubirea pe care o emanam. Sa incepem sa ne acceptam si sa ne iubim asa cum sintem. In acest fel ii vom putea accepta mai usor si pe cei din jurul nostru.
Aceasta metoda pentru vindecarea sufletului ne-a fost data de Iisus, de Budha, de Krishna… Toti marii maestri au ajuns la aceleasi concluzii si ne-au dat aceleasi lectii. Daca am devenit constienti ca sufletul nostru este bolnav, atunci procesul de vindecare deja a inceput.

Efe 4:32 Dimpotriva, fiti buni unii cu altii, milosi, si iertati-va unul pe altul, cum v-a iertat si Dumnezeu pe voi in Hristos.
Col 3:13 Ingaduiti-va unii pe altii, si, daca unul are pricina sa se plinga de altul, iertati-va unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, asa iertati-va si voi.
 
Rugaciunea unui copil...

Într-o zi, un preot aude o voce în biserică, dar cuvintele erau neinteligibile. Apropiindu-se de locul de unde venea vocea, el găseşte un copil care spunea ceva, şi îşi dă seama că nu-i înţelegea cuvintele fiindcă, de fapt, copilul repeta alfabetul. Atunci preotul l-a întrebat:
- De ce tot repeţi literele?
- Păi, aşa îmi fac eu rugăciunea, răspunde copilul.
- Cum aşa? Eu aud doar că spui alfabetul, se miră preotul.
- Da, dar eu am uitat cuvintele rugăciunii şi atunci îi dau lui Dumnezeu literele, că ştie El să le pună în ordinea care trebuie...
 
You must log in or register to reply here.
Back
Top